O calatorie in satul Saraceni

Micile cristale se topeau usor pe fereastra camerei mele intr-un

dans mirific.Caldura vetrei ma tinea in brate ca bunica mea cea
scumpa,odinioara .Trecuse Craciunul,insa nu ma incumetam sa-i dau jos
beteala cea aurie si globurile mici si mari,rosii ori albastre,in forma de
stelute sau de brad.Era intuneric bezna afara.Doar luna goala mai
lumina din cand in cand acoperita pe alocuri de norii grei si negri.
Desi eram cu parintii si cu fratele meu mai mare la bunici,ochii mi-
erau goliti si parca eram absorbit de toate bibelourile din portelan de
parca nu le-am mai vazut vreodata.Stateam pe fotoliul de langa vatra
si,de data aceasta,ochii au fost atintiti la o carte ce parea roasa de
timp,statea usor culcata pe raftul de sus al bibliotecii.
Pesemne ca eram prea mic sa o vad de-aproape,dar din fotoliu o
vedeam perfect.Curiozitatea ma impingea din ce in ce mai tare sa citesc
ce scrie in acea carte uitata .Nu voiam sa atrag atentia celorlalti,poate
pentru ca ma gandeam ca e vreo carte magica si asa nu ar mai fi fost a
mea.Sau poate pentru ca ascundea vreo comoara…Gandurile imi
fugeau peste tot,dar intr-un final mi-am facut curaj sa iau un scaun
usor,sa nu ii fie simtita prezenta si gata.Eram pregatit sa ma urc cu o
oarecare frica,de data aceasta mai mult sa nu cad.
Niciodata nu m-am uitat de sus la camera oaspetilor.De sus parea
mult mai mica.
Incercand cu greu sa ma concentrez pe misiunea mea am ochit
cartea.Am luat-o usor sa nu se rupa vreo fila si am coborat usor.O
analizam…Mi se parea obisnuita,dar cand sa o deschid,simt ceva cazand
din cotorul cartii.
Mi se parea ciudat.De ce sa tii o cheie ruginita intr-o carte ?Poate
era cheia de la usa,cine stie pe unde le mai punea bunicul.
 Precum am spus,cartea era uzata dar parfumul paginilor galbejite
de trecerea timpului imi ofereau pentru scurt timp o stare de calm,de
placere,este greu de explicat.
Cu oarecare greutate am putut citi pe coperta numele cartii,
,,Popa Tanda’’.Dau sa deschid prima fila.Cand ce sa vezi ?Pictata cu
cerneala albastra un lacat ce avea forma cheii.
Se potrivea.Dar cum era posibil ca sa deschid un lacat desenat ?Cu
mintea unui aventurier am incercat sa infig cheia in lacatul desenat…
Dintr-o data,ma cuprinse reveria.Chiar reusisem ?Cum era posibil ?Am
intors cheia in lacat si am auzit un ,,clinc’’.Tineam ochii inchisi.Ma
asteptam la orice…
Dar cum era posibil ?Radeam ca un copil fara minte in timp ce
stateam pe o strada prafuita.Unde era iarna ?Unde era casa bunicilor ?
Uitasem ca eram in mijllocul drumului asa ca o trasura trasa de doi cai
falnici si de un maroniu asemanator boabelor de cafea :
-Mai copile,nu vezi ca esti in mijlocul drumului ?Biserica e in fata !
-Ma scuzati !Nu am vrut.In gandul meu<<Pai normal ca nu am
vrut,nici nu stiam unde sunt.Daramite sa mai stiu sa ma intorc acasa.Si
a pomenit ceva despre o biserica.As putea intreba acolo mai multe,cu
voia lui Dumnezeu.>>
-Vrei sa te iau in trasura ?Te vad cam dezorientat.
-Multumesc frumos,dar nu era nevoie.Eram deja pierdut.Ma
urcasem cu un necunoscut intr-o trasura.Cat de inconstient sa fi fost…
-Ia zi,al cui esti ?ma intreba necunoscutul.
Mama m-a invatat sa nu vorbesc cu strainii si neraspanzand si-a
dat seama ca eram speriat.Ma simteam si mai jalnic acum.Ce o sa zica ?
 -Nu stiu cine e mama ta,a continuat el, dar spune-i ca aici toti ne
intelegem ca fratii…Vezi biserica aceea ?
-Uh.O vad.am rapsuns eu intr-un tarziu.
-Preotul care slujeste acolo e omul Domnului.El a facut multe
pentru acest sat.Asa ca ii suntem recunoscatori.
-Ma scuzati ca va intrerup.Dar noi unde ne aflam ?
-Cum adica unde ne aflam ?In satul Rontau.Dar acum mult timp
satul era numit Saraceni deoarece eram foarte saraci si pesimisti.
-Satul Rontau …Mmm..nu am auzit de el.<<unde am ajuns ?>>
-Te-oi fi speriat prea tare si acum esti prea socat.<<glumea
necunoscutul de mine.>>
-Am ajuns.Te poti da jos.
-Suntem in fata bisericii.
-Corect.Astazi este duminica,zi de slujba.
-Am inteles.<<oare am calatorit in timp?de ce am deschis cartea
aceea?>>
Dupa ce s-a terminat slujba care mi-a oferit un sentiment puternic
de siguranta, am mers la Lacul cu nuferi termali,care din pacate a secat
dand impresia unei balti.Am inteles ca a fost un lac unic in
Europa,numit si,,lacul unde broastele cantau si iarna’’.Aici puteai gasi
specii rare de pesti cum ar fi rosioara lui Racovita si melcul Melanopsis
Parreyssi,dar si faimosul Nufar termal,protejat de lege.
Prin Rontau se gareaza trenul TFG care merge spre Baile Felix
astfel ca poti admira in trecere spre statiune ,satul transformat de
parintele Trandafir descris de Ioan Slavici in nuvela sa.
 Admirand apa cristalina a lacului termal,am auzit cum cineva
striga dupa ajutor… :
-Ma poate ajuta si pe mine cineva ?Am nevoie de apa…
Eram singur asa ca niciun om nu putea striga dupa ajutor.Uitandu-
ma mai atent am observat acel peste din specia rara,mai exact rosioara
lui Racovita.L-am luat usor de o aripa ca nu cumva sa il ranesc si l-am
pus usor in apa mai adanca.
-Multumesc mult,suflet bun!mi-a spus pestisorul.
-Tin mult la speciile protejate de lege,am raspuns eu incet ca sa nu
creada lumea ca sunt nebun si ca vorbesc cu un peste.
-Cum de poti vorbi ?
-Toate animalele vorbesc.Dar doar oamenii buni la inima le pot
intelege glasul.
-Wow.am raspuns mirat.
-De ce esti mahnit ? intreaba pestele.
-Oricat de mult mi-ar placea sa raman,familia poate isi face griji
pentru mine.
-Te pot ajuta sa ajungi inapoi la ai tai.Sunt paznicul acestei
lumi.Cartea prin care ai intrat e tot a mea.
-Pot sa ma mai intorc aici cand vreau eu ?
-Desigur.Acum doar inchide ochii si gandeste-te la familia ta.
…Deschid ochii si ca prin minune sunt inapoi in camera oaspetilor
cu cartea in mana.
‘’Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni sunt cei mai
 accesibili si intelepeti consilieri si cei mai rabdatori
profesori.’’(Charles W.Eliot)