Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. Tudor Vladimirescu
A. 1. Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru,
adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.
2. Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări
greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului
întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.
3. Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu
totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.
4. Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să
strice cu totul şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către măria sa
domnul Caragea. […]
7. Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea
mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.
Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai
facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă. […]
8. Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă. […]
17. Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a
tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.
26. Caleştile poleite cu aur sau argint şi işlicele cele mari să lipsească cu totul, afară numai
familia domnească să aibă slobozenie a purta. […]
(Cererile norodului românesc, 17 ianuarie 1821)
Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte,
dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte
din muşcarea lui!
Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăriceşti, cât şi
cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim
robi?
Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea
lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine!
Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face!
Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul!
Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat [sultanul], voieşte ca noi, ca nişte
credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile
noastre!
Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se
aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi
dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!
Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu
veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că
se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Şi ce vă vor povățui
mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne
ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.
Şi iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă macar de un graunți, de
binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai
binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma
nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!
(Proclamaţia de la Padeş, 23 ianuarie 1821)
B.
1. Sfânta păzire a Regulamentului în tot cuprinsul său și fără nici o răstălmăcire. […]
3. Siguranța personală, adecă nimeni să nu poată fi pedepsit decât pe temeiul legilor și în
urmarea unei hotărâri judecătorești. Fieştecare arestat să fie înfățișat în vreme de 24 ceasuri
dinaintea tribunalului competinte.
4. Grabnica îmbunătățire a stării locuitorilor săteni, atât în relația lor cu proprietarii moșiilor, cât
și în acelea cu cârmuirea, precum contenirea tuturor beilicurilor* sub numirea de plată și
celelalte. […]
8. Reforma școalelor pe o temelie largă și națională spre răspândirea luminărilor în tot poporul.
10. Ridicarea pedepselor trupești înjositoare caracterului de miliție națională, îmbunătățirea
hranei sale și mai ales dreapta înaintire în ranguri după merituri personale.
12. Miniștrii să aibă deplină libertate pravilicească** în lucrările lor, pentru ca să poarte toată
răspunderea acestor lucrări.
14. Îmbunătățirea portului Galații, ca cel mai mare canal al înfloririi comerțului și agriculturii
țării.
21. Liberarea tuturor arestuiților în pricini politice atât civile, cât și militare; reîntoarcerea
driturilor politice
23. Toți amploiații*** să fie răspunzători pentru faptele lor în lucrărilre slujbelor.
29. Seanțele [şedinţele] Obșteștii Adunări să fie publice. Ținerea rânduielii în sânul ei să atârne
de însăși adunarea, iar nu de vornicia de aprozi****, potrivit Regulamentului.
32. Chipul ce s-a întrebuințat la alegerile deputaților fiind împotriva legilor și, în urmare, și
Obșteasca Adunare de astăzi fiind rodul acestui chip, nu insuflă nici o încredere obștei, deci
această adunare să se desființeze și îndată să se înjghebe o nouă Cameră, fără nici o înrâurire
asupra alegătorilor din partea Cârmuirii, pentru ca acea Cameră să fie adevărată reprezentație a
nației și adevărată închezășluire fericirii patriei.
34. Ridicarea censurei în privirea tuturor trebilor și a intereselor dinlăuntrul țării.
35. Informare grabnică a unei garde cetățenești prin toate târgurile țării alcătuită atât de români,
cât și de străini proprietari.
*beilic = muncă gratuită în favoarea boierilor; **pravilicesc = legal (arh. pravilă = lege);
***amploiat = funcţionar (din fr. employe = angajat), **** aprod = funcţionar care introduce
publicul într-o instituţie.
(Petiţiunea – Proclamaţiune, Iaşi, 27 martie 1848)
C.
1. Naţiunea română pretinde să aibă reprezentanţii săi în dieta ţării în număr direct proporţional
cu numărul său. Să aibă dregători în administraţia ţării, în funcţii judecătoreşti şi în armată în
aceeaşi proporţie.
2. Naţiunea română pretinde ca biserica română, fără deosebire de confesiune, să fie şi să rămână
liberă, independentă de la orice altă biserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte biserici din
Transilvania. Ea cere restabilirea mitropoliei române şi a sinodului general anual după vechiul
drept […]
3. Naţiunea română cere […] desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor
iobagi […]
7. Naţiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie şi de a tipări fără nicio cenzură […]
8. Naţiunea română cere asigurarea libertăţii personale; nimeni să nu se poată prinde [să nu poată
fi arestat] sub vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor […]
10. Naţiunea română cere înarmarea poporului sau gardă naţională […] Miliţia română să aibă
ofiţerii ei români.
13. Naţiunea română cere înfiinţarea şcoalelor române la toate satele şi oraşele, a gimnasiilor
române, a institutelor militare şi tehnice şi a seminarelor preoţeşti, precum şi a unei universităţi
române dotate din casa statului […]
14. Naţiunea română pretinde purtarea comună a sarcinilor publice după starea şi averea
fiecăruia şi ştergerea privilegiilor.
15. Naţiunea română pofteşte ca să se facă o Constituţie nouă pentru Transilvania printr-o
adunare constituentă din naţiunea ţării, care Constituţiune să se întemeieze pe principiile
dreptăţii, libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. […]
16. Naţiunea română cere ca conlocuitoarele naţiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza
uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi
organizată cu vot deliberativ şi decisiv, reprezentată în Camera legislativă […]
(Petiţiunea naţională, Blaj, 3 mai 1848)
Îndrumare!!!! Pentru a răspunde mai uşor la aceste întrebări completaţi tabelul următor:
Petiţia –Proclamaţie
Revendicări Proclamaţia de la Islaz Petiţia naţională (Blaj)
(Iaşi)
politice
sociale
naţionale
culturale
drepturi şi
libertăţi
B.
Art. 1 Principatele-Unite-Române constituie un singur Stat indivizibil sub denumire de România.
Art. 2 Teritoriul României este nealienabil.
Art. 5 Românii se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea
presei, de libertatea întrunirilor.
Art. 10 Nu există în Stat nici o deosebire de clasă. Toţi Românii sunt egali înaintea legii şi datori
a contribui fără deosebire la dările şi sarcinile publice.
Art. 13 Libertatea individuală este garantată. Nimeni nu poate fi urmărit decât în cazurile
prevăzute de legi şi după formele prevăzute de ele. Nimeni nu poate fi oprit sau arestat, decât în
puterea unui mandat judecătoresc motivat, şi care trebuie să-i fie comunicat la momentul arestării
sau cel mult în 24 ore după arestare.
Art. 15 Domiciliul este neviolabil. Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât în
cazurile anume prevăzute de lege şi potrivit formelor de ea prescrise.
Art. 17 Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor.
Art. 21 Libertatea conştiinţei este absolută. Libertatea tuturor cultelor este garantată, întrucât însă
celebraţiunea lor nu aduce o atingere ordinei publice sau bunelor moravuri. Religia ortodoxă a
Răsăritului este religia dominantă a Statului român.
Art. 19 Proprietatea de orice natură, precum şi toate creanţele asupra Statului, sunt sacre şi
neviolabile. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, legalmente
constatată şi după dreaptă şi prealabilă despăgubire. Prin cauză de utilitate publică urmează a se
înţelege numai comunicaţiunea şi salubritatea publică, precum şi lucrările de apărarea ţării.
Art. 31 Toate puterile Statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin
delegaţie şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţia de faţă.
(Constituţia României, 1 iulie 1866)
C.
Art. 1 Regatul României este un Stat naţional unitar şi indivizibil.
Art. 2 Teritoriul României este nealienabil.
Art. 5 Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea
conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de
libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi.
Art. 17 Proprietatea de orice natură precum şi creanţele asupra Statului sunt garantate.
(...)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi
prealabilă despăgubire stabilită de justiţie. O lege specială va determina cazurile de utilitate
publică, procedura şi modul exproprierii. În afară de expropriere pentru căile de comunicaţie,
salubritate publică, apărarea ţării şi lucrări de interes militar, cultural şi acele impuse de
interesele generale directe ale Statului şi administraţiilor publice, celelalte cazuri de utilitate
publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de două treimi.
Art. 22 Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă
libertate şi protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce o atingere ordinei publice, bunelor
moravuri şi legilor de organizare ale Statului. Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică
sunt biserici româneşti. Biserică ortodoxă română fiind religia marei majorităţi a Românilor este
biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietatea faţă de celelalte culte.
(Constituţia României, 29 martie 1923)
B.
C.
Elementele democratice ale ţării ceruseră un singur colegiu, al ştiutorilor de carte. Multă agitaţie
s-a făcut în jurul unei astfel de idei cu prilejul revizuirii Constituţiei din 1884. De aceea s-au şi
despărţit C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, cel de-al doilea nevoind să-l urmeze pe cel dintâi pe
această cale a reformelor mai hotărât democratice. Alte forţe politice ale societăţii româneşti,
cum erau socialiştii, cărora li s-a raliat o parte a liberalilor de stânga, au cerut şi mai mult, votul
universal. Clasa conducătoare română a preferat însă prudenţa. O prudenţă exagerată şi care era,
bineînţeles interesată. Privilegiile şi averile clasei dominante puteau fi periclitate. Sigur că, în
dezbaterile de idei ale vremii, interesul acesta era ascuns. Apărea învăluit în explicaţii istorice şi
în comparaţia cu situaţia din alte ţări. Adică prea de timpuriu intrase poporul român în Epoca
Modernă, prea tinere îi erau instituţiile, prea nestabilizate şi prea necoapte mentalităţile societăţii
moderne ca să poată rezista unor experienţe.
(I. Scurtu, I. Bulei, Democraţia la români)