Disciplina:COREGRAFIA SPECTACOLULUI SCOLAR

REFERAT

Expresivitatea prin mișcarea corpului in dans

În dansurile latine, mișcarea se caracterizează printr-o libertate mult

mai mare, datorită atât poziției deschise, fără contact, cât și
coregrafiilor originale ale fiecărui cuplu. La comunicare participă
întregul corp: trunchi, umeri, gât, cap, brațe, palme, degere, șolduri,
prin mișcarea făcută în armonie cu deplasarea realizată de picioare.
Mișcările trunchiul
Trunchiul, partea superioară a corpului, este folositor comunicării
datorită importanței pe care o are, fiind cel mai aproape de centrul
dansului (mijlocul centurii pelviene) și apropiat de cap (filtrul și
comanda). Prin răsuciri sau înclinări se poate exprima acordul sau
dezacordul. Tensiunea și viteza de execuție a mișcării determină alte
semnificații particulare.
Partenerii de cuplu, în continua mișcare determinată coregrafic, sunt
puși în ipostaza de a dansa față în față, unul deplasându-se înainte,
celălalt înapoi, cu mișcări „gen oglindă”, apropiindu-se sau
îndepărtându-se unul de celălalt ș.a., determinând un acord al mișcării
ce se manifestă și ca exprimare. Acordul, ca și dezacordul sunt însoțite
de o mimică adecvată. Aceasta întărește faptul că în comunicarea prin
dansul sportiv trebuie să participe întregul corp. Acordul exprimat prin
înclinare înainte semnifică interesul, lipsa fricii și deschiderea spre
comunicare. Dezacordul poate fi indicat de răsucirea trunchiului care
semnifică și dezinteres, refuz, dorință de a pleca. O răsucire energică
poate semnifica și dorința de a fugi sau o manevră de evitare.
Comportamentul din timpul dansului este unul combinat, numit și
ambivalent. Ca regula de bază, o parte a corpului cu cât este mai
departe de cap, cu atât exprimă mai bine adevăratele senzații și trăiri,
întrucât nu sunt supuse controlului imediat.
Un comportament ambivalent poate semnifica și existența unui
conflict în timpul trăirii unor senzații sau sentimente. El poate
semnifica și o povestire cu mai multe acțiuni corespunzătoare și poate
fi rezultatul exprimării unor senzații contradictorii.
În latino, mișcările trupului, ale umerilor, capului, brațelor și
mâinilor sunt influențate la ora actuală de mișcarea din baletul
contemporan, stilul jazz, care eliberează corpul de tensiune și implică
mai mult influența muzicală în dans.
Lejeritatea mișcării este realizată și prin naturalețea cu care ea este
făcută, în continuarea celei precedente (inerția mișcării).

Mișcările umerilor
Umerii sunt partea terminală superioară a trunchiului care în dans,
prin mărimea lor, indică putere. Sunt folosiți în general ca mijloc de
subliniere a semnalelor. La partenerii din latino ei exprimă bărbăție și
putere. Mulți dansatori își retușează umerii falși pentru a arăta bine. La
fete sunt un mijloc de exprimare prin mișcare a inocenței.
Prin ridicarea umerilor în sus se poate exprima și „nu știu”, folosit
elocvent și cu elocvență în special de fete. Este de regulă cuplat și cu
alte gesturi: sprâncene ridicate, față întrebătoare, mâini expuse la
vedere. Împreună cu capul aplecat spre dreapta semnifică simpatia față
de cei cu care ești în relație de comunicare.

Mișcările capului
Capul este depozitarul organelor de simț și al creierului-
prelucrătorul stimulilor, gândirii și al răspunsurilor efectoare.
Mișcările capului sunt întotdeauna interpretate în combinații
împreună cu mișcările gâtului, umerilor și ale mâinilor.
 Acordul cu mimica feței este esențială în interpretare. La acest lucru
contribuie in special musculatura gâtului. Deși necesită o protecție
deosebită, sau este tocmai din această cauză, mișcările lui sunt cu atât
mai semnificative.
Semnificațiile în dans ale mișcărilor capului sunt concordante cu
cele din cultura dansului sportiv (când sunt o continuare tehnică a
mișcărilor întregului corp-în latin; sau aparțin pozițiilor adoptate în
diferite figuri-standard) și nu contravin limbajului nonverbal
condițional.

Mișcările brațelor și mâinilor

În dansurile latino, brațele sunt „uneltele” comunicării, dar și cele

care deconspiră situația de fapt a dansatorului. Ele continuă mișcarea
corpului și o amplificăm
Se întâlnesc situații de treceri de la brațe controlate la brațe relaxate,
care denotă trecerea predispoziția de dans la resemnare (în cazul unor
întâmplări neprevăzute). Brațele și mâinile destinse exagerat, fără
rezonanță muzicală, pot însemna pasivitate și lipsă de concentrare.
Trecerea de la brațe relaxate la brațe controlate înseamnă o intrare în
comunicare și în predispoziția de dans. Rigiditatea brațelor sau a
mâinilor denotă frică și teamă paralizantă. Se pot întâlni situații de
blocare a brațelor, a mâinilor, a unui singur braț sau unei singure
mâini. Nu de multe ori, la niște mișcări rapide al picioarelor și
corpului, mișcarea brațelor și a mâinilor nu sunt in concordanță cu
acestea. Faptul nu trebuie privit ca un defect. Importanța atragerii
atenției către un anumit segment corporal sau dificultatea execuției
poate limita participarea brațelor și a mâinilor în acțiunea tehnică.
Comportamentul mâinilor determină mesaje suplimentare, în funcție
de tendințele exprimate:
-mâini îndreptate în sus exprimă frumosul, idealul- asocierea cu
luminozitate, cer, invocare a divinității;
-mâini îndreptate în jos exprimă starea de depresie şi de epuizare
asociate fiind cu răul, urâtul, groaznicul, murdarul, înjosirea,
nonvaloarea.
Funcțiile mâinii în limbajul corpului din dansul sportiv sunt
multiple: a atinge, a pipăi, a menține echilibrul, a conduce mișcarea
partenerei/partenerului, a stopa mișcarea celuilalt, a indica, a arăta, a
atenționa etc.
In dansurile latino trebuie ținută seama de diferitele particularități:
-activitatea mâinii stângi sau a mâinii drepte;
-poziția mâinilor față de corp: înainte, în spate, pe lângă corp;
-zona în care acționează: inferioară- sub linia centurii, medie- între
linia centurii și umeri, superioară- deasupra umerilor;
-gradul de tensiune a mișcării în ansamblul corpului- destins,
tensionat sau relaxat;
-viteza de mișcare- înceată, medie, rapidă, fulgerătoare;
-modul de ținere a degetelor strânse, întinse, curbate;
-aspectul palmei- boltit, plat;
-utilizarea mâinii- fața palmei în sus, oblic, înainte, în jos;
-distanța dintre mână și corp.

Mâna stângă sau mâna dreaptă

În comportamentul uman, în general, avem de a face cu asimetria

inconștientă, prin alegerea unui segment sau a unei părți din cele două
simetrice, in rezolvarea unor acțiuni simple numai un anumit picior îl
punem peste celălalt, cu cel care ne convine „facem cu ochiul”, o
anumită sprânceană o ridicăm când nu ne convine ceva etc.
Raționamentele funcțional-logice și cele integral-analoge pot
condiționa anumite mișcări, în funcție de implicarea emisferelor
cerebrale. Astfel, emisfera dreaptă, care gândește integral, comandă
mâna stângă, iar mâna dreaptă este comandată de emisfera stângă,
care printre altele gândește logic.
În dansurile latino ne putem da seama de ce fel de gândire are
dansatorul, dacă analizăm folosirea mâinilor. Deși dansul sportiv
dezvoltă ambidextria, prin observarea utilizării mai mult sau mai puțin
în mișcare a mâinilor nu ne vom înșela niciodată dacă vrem să
descoperim cu ce fel de individ avem de-a face. Pentru judecăți
pertinente este necesar să se analizeze, mai îndelung, care parte este
folosită cu preponderență de către dansator în acțiunile sale.

Poziția mâinilor față de corp

 Mâini în fața corpului- exprimă o dorință de manipulare, de
impunere prin întărire a ideilor. Este atitudinea chițibușarului,
meticulosului și a nonluptătorului.
Mâinile pot fi plasate în lateral, în partea de jos a trunchiului, în fața
burții sau a pieptului, în funcție de mișcarea pe care o execută.
Distanța dintre mâini și corp exemplifică gradul de transparență.
Mișcările apropiate de corp sunt făcute dintr-o dorință mică de acțiune
și exprimă modestia, obiectivitatea și cumpătarea. Mișcările depărtate
de corp au scopul de a impresiona și de a atinge partenerul, exprimând
altruismul, dorința de comunicare și întrajutorare. Ele se bazează pe o
dorință mare de acțiune.
Mâini duse la spate- se întâlnesc rar în dansul latino, dar, atunci
când se fac, se asociază cu aplecări de trunchi și mișcări de retragere.
Este o poziție care semnifică pânda, așteptarea mișcărilor celuilalt
pentru a ști cum să reacționezi. Pot fi folosite de dansatorii reținuți,
pasivi și introspecţi, dar numai pentru o întărire a siguranței. Mâinile
duse la spate, într-o poziție agresivă, ostentativă, cu pieptul scos în
afară și trunchiul puțin aplecat spre înainte, pot indica forță sau dorință
de acțiune.
Mâini pe lângă corp- denotă o lipsă de preocupare, de angajament
sau de implicare. Se pot întâlni și la dansatorii care stau în espectativă,
care nu acționează pentru că nu este momentul. Poziția aceasta poate
fi și o atenționare, o pregătire pentru acțiunea ce urmează. În contextul
mișcării în cuplu, ele pot exprima și abandon, renunțare sau neputință.

Zona de acționare

Angajamentul în dans este indicat și de înălțimea, și de poziția

mâinilor față de corp.
Zona inferioară- este cea de sub nivelul șoldurilor și determină,
atunci când acționează mâinile în perimetrul ei, o lipsă de angajament
și chiar refuzul, când palmele sunt orientate spre parchet.
Zona de mijloc- dintre șolduri și umeri prezintă trei subzone: între
șold și coastele inferioare; între coastele inferioare și stem; între stern
și umeri. Este zona cea mai folosită de dansatorii de latino în timpul
dansului, fiind considerată ca o zonă profesională. Este o acționare a
mâinilor pe/cu partener mult mai atenuată.
 Zona superioară- de la umeri în sus este domeniul de exprimare a
puterii, dominării și forței. Este zona de subliniere a însuflețirii,
entuziasmului și triumfului. Gesturile mâinii în această zonă se fac cu
palma spre exterior sau cu pumnul strâns.
Mai există și o altfel de simbolistică ce nu exprimă forța, când
gesturile se fac spre atenționare și spre a fi mai bine văzuți de cei din
jur.

Gradul de tensionare a mişcărilor mâinilor

Angajamentul și starea în care se află dansatorul în timpul evoluției

sunt reliefate de modul relaxat, tensionat sau rigid în care lucrează
brațele și mâinile, ca și de energia folosită de dansator pentru mișcarea
lor.
De regulă, mișcarea mâinilor trebuie să fie în tonalitate cu cea a
corpului. Sunt cazuri în care ele se sustrag de la participarea mișcării
întregului corp din diverse motive. Ele ilustrează participarea
dansatorului la acțiune. Exemplu: condusul partenerei care se face în
două feluri- unul cu tensiune și altul din corp.
Viteza mișcărilor
În funcție de mesajul ce trebuie transmis, mișcările de brațe și de
mâini pot avea un tempo încet, mediu, iute sau fulgerător.
Viteza mișcării se face în raport de urgența în transmitere a
mesajului, a încărcăturii și a subiectului mesajului și importanței lui.
Viteza de execuție a unei mișcări de brațe în contextul celorlalte
coordonate poate clarifica starea executantului (nerăbdare sau liniște,
dorință arzătoare sau detașare etc.), gradul de sănătate, posibilitățile
tehnice, muzicalitatea, posibilitățile de interpretare etc.

Pozițiile palmelor

Palmele orientate în sus- exprimă, în pantomimă, rugămintea și

permisiunea.
Este expunerea deschisă și prezentarea unor idei pozitive (cererea
estimării), ca urmare a unor evoluții valoroase și importante în
exprimare. Cu cât mâinile sunt mai întinse în față, cu atât solicitarea
este mai imperioasă. Dacă degetele sunt alăturate și cu mișcări din
degete spre podul palmei, se invocă aplauzele, încuviințarea favorabilă
a evoluției. Dacă degetele sunt răsfirate și îndoite, se exprimă bogăția
de sentimente pe care le posedă dansatorul, forța sa de exprimare. Mai
poate fi interpretat și ca: „acesta sunt eu”. Sunt mișcări care se
execută, de regulă, după evoluție.
Palmele în plan vertical- simbolizează rezolvarea gândurilor
încâlcite, rezultat al unor relații de diferite nuanțe. Când degetele sunt
strânse, se exprimă impresia de exactitate în rezolvare, în timp ce,
dacă sunt răsfirate, se exprimă angajamentul.
Dacă se folosesc ambele mâini, trăirile interioare sunt amplificate cu
tentă de îngrădire.
Între semnele pozitive (cu palma în sus) și cele negative (cu palma
în jos), semnele cu palma în poziție verticală sunt considerate neutre.
Palmele orientate înainte exprimă refuzul, renunțarea, stoparea
aplauzelor, intenția de a opri o efuziune pentru că mai urmează ceva...
Dacă se răsfiră și degetele, gestul amplifică mai mult sensul
exprimării.
Palma orientată în jos este determinată la origini de folosirea mâinii
ca instrument de lucru (apucarea). În balet se datorează și poziției de
prindere a barei de studiu.
Apucarea simbolică și evaluarea șanselor conferă se semnificații
suplimentare: efortul de a face ordine în gânduri, simbolul voinței de
afirmare, tăria de sine, amenințarea sau pericolul.
Dacă degetele sunt puțin curbate spre palmă, cu o tensiune redusă,
se exprimă liniștea, calmul și situația controlată.
La palmă orientată în jos se pot distinge și alte semnificații, în
funcție de poziția mâinii și a mișcării degetelor.
În timpul dansului, partenerii sunt cu mâinile în diferite prinderi.
Cea comună dă impresia că băiatul se dăruie fetei, iar aceasta își
impune autoritatea generată de curtoazie. În realitate este doar o
aparență a semnificațiilor mâinilor pentru că prinderea nu se menține
permanent, ea se schimbă, se eliberează sau se încarcă de tensiuni și
semnificații.
În timpul evoluției din latino se întâlnesc diferite poziții combinate
ale mâinilor, care, deși sunt trecătoare, pe lângă importanța tehnică
simbolizează:
-palma stângă în sus, palma dreaptă în jos legătura de comunicare
este mai importantă decât acțiunea de moment a dansatorului;
 -palma dreaptă în sus, cea stângă în jos- acțiunea din dans este mai
importantă decât relația de comunicare;
-palma stângă în poziție verticală, iar cea dreaptă în sus- relația de
comunicare este neutră, iar activitatea dansatorului este de urmărit;
-palma dreaptă în poziție verticală, iar cea stângă orientată în sus-
activitatea este neutră, iar relația este pozitivă;
-palma stângă în poziție verticală, iar palma dreaptă în jos- relația de
comunicare este neutră, iar acțiunea dansatorului este fără importanță;
-palma dreaptă în poziție verticală, iar cea stângă în jos- o relație
fără importanță, iar acțiunea este neutră, fără intenție.

Degetele

Participarea dansatorului la comunicare se poate observa prin

activitatea degetelor lui. Degetele sunt sublinierile exprimărilor
mâinii. In limbaj popular există zicala: „Ăstuia trebuie să-i privești
degetele”, pentru a înțelege ce vrea să spună.
În dans, de multe ori dansatorii își blochează degetele. Deși este
cunoscut că există o hartă corticală somato-senzorială a fiecărui deget,
se știe mai puțin că această hartă este influențabilă de folosința intensă
a degetelor (Michael Merzenich, Jon Kaas, Randy Nelson, citați de H.
Riickle)
Programarea creierului și maturizarea limbajului corporal se
realizează conform principiului: „Modul de comportare generează
matricea personalității și personalitatea generează comportamentul
corespunzător”.
În acest context vom observa că dansatorilor de vârstă fragedă le
este mai greu să folosească degetele, pentru că acest lucru se învață.
Tot astfel, dacă observăm dansatori care prezintă degete amorfe,
înseamnă că nu au formate deprinderile de utilizare a lor. Trebuie
reținut că influențarea plasticității degetelor în comunicarea expresivă
este importantă, precum finalitatea execuției unei mișcări de dans.
Lucrul degetelor poate modifica favorabil starea în care se află
dansatorul, așa cum o poate descrie.

Modul de a ține degetele

Fiecare mod de ținere a degetelor are semnificația sa.

 Degetele curbate. Curbarea degetelor în palmă formează pumnul.
Mișcarea de formare a pumnului se face cu o tensiune crescută prin
care se emană voință, O implicare mai mare a sinelui în detrimentul
efectelor exterioare. Mulți dansatori folosesc pumnul în mișcări cu
finalitate oprită. Dacă mișcarea se reduce la degete curbate în palmă,
fără pumn, poate fi vorba de o expresie a reținerii unui gând.
Asociate cu mișcarea spre interior a mâinii, pot determina un gest de
dorință de ripostă.
Degetele întinse. Întinderea degetelor într-un mod neforțat, în
continuarea inii este legată la dansator de naturalețea evoluției și
rezonanța estetică.
Când nu sunt întinse suficient, denotă o stare de incertitudine și
indecizie. Dacă sunt combinate în timpul dansului cu brațe atârnate și
umeri ridicați, aceasta poate să însemne renunțare, slăbiciune,
neîncredere și resemnare.
Dacă gestul de întindere a degetelor este finalizat energic cu palma
orientată spre corp, el face referință la gonirea unei stări de
nemulțumire, un mod de a scăpa de o situație neplăcută.
Dacă mișcarea de desfacere energică a pumnului se termină cu
degete răsfirate, aceasta poate să însemne că trecem în mod brusc spre
o nouă trăire, semn de voință și determinare.

Semnificația fiecărui deget

Degetul mare reprezintă puterea și forța.

Ridicat în sus poate să însemne „în regulă”, dar și o reacție la un
stimul frustrant.
Culcat, în stare relaxantă nu are nicio semnificație.
Dacă este ascuns de celelalte degete, semnifică o suprimare voită și
neexteriorizată a oricărei activități. Poate însemna și o impunere
redusă a dorinței de dominare, o stare de pericol, de amenințare.
Degetul arătător este cel care simbolizează voința și inițiativa. Este
supranumit „arătătorul” pentru că el indică ținta. Poate să fie asimilat
cu o săgeată în gestica amenințătoare.
Ridicat și menținut în poziție înseamnă atenție. Poate avea și
semnificația de agresiune, coroborat cu mâna ridicată.
 Poate avea semnificația de chemare când este curbat și cu palma
orientată în sus. Chemarea cu palma orientată în jos are o tentă de
dominare (chemare la ordin).
Ridicat în sus și pendulat stânga-dreapta înseamnă negație.
Degetul mijlociu semnifică mândria și conștiința de sine.
Îndoirea lui înseamnă înfrânarea mândriei, în timp ce întinderea lui
în poziție mai avansată decât a celorlalte degete poate duce până la
trufie. În multe culturi înseamnă și o injurie când este detașat de
celelalte înspre în sus, palma fiind orientată spre corp.
Inelarul este subordonatul vieții spirituale. El semnifică pasivitatea
indiferentă dintre degetul mijlociu și cel mic. Pe el se observă relația
sentimentală cu alții (verighetă, inel).
Degetul mic este semnificantul relațiilor cu cei din jur.
Dacă este retras în podul palmei, semnifică dorința de întrerupere a
relațiilor.
Dacă este îndepărtat de restul palmei, semnifică dorință imperioasă
de relații, tură, contact.

Combinații de folosire a degetelor

Degetele în dansul sportiv exprimă trăiri și sentimente.
Atingerea degetului mare de cel arătător și degetul mic îndepărtat
semnifică o trăire vizavi de ceva valoros, gingaș.
Gradul de tensionare a degetelor împreunate poate însemna o formă
de apărare sau de protejare.
Degetele răsfirate semnifică ori o apărare foarte puternică, ori o
triere a mesajelor primite în comunicarea cu ceilalți.
Împrumutarea din balet a poziției cu degetul mijlociu ușor îndoit
alături de celelalte degete (palma strânsă) și degetul mare spre palmă
înseamnă o conștiință de sine, atenuată în exprimare de lipsa dorinței
de dominare. Degetul mic, la fată, ușor detașat de celelalte exprimă
grație, dar și dorință de comunicare și de stabilire de relații.

8.6.4.4.6. Atingerile corpului

Atingerea propriului corp are justificarea:
-o repetare a atingerii făcute de altcineva (amintire);
-dorința să fie atins;
-plăcerea dea se atinge; intenție de a atrage atenția;
-o autocorecție (gesturi ale senzației de dedublare).
 Atingerile mână-față sunt făcute în general din dorința de a ascunde
ceva. Pot fi rezultate ale nervozității generate de conflicte. Se fac când
se protejează emiterea diferitelor mesaje care ar putea să ne trădeze
simțirea de moment. Atingerea mână față înseamnă și atragerea
atenției când se minte în comunicare.
În antrenamentul de interpretare puteți folosi ca temă atingerile feței
și veți vedea predispozițiile dansatorilor către escamotare.
Cele mai des întâlnite forme sunt: mângâierea „voită” a părului, a
bărbiei, acoperirea gurii (în break-uri), atingerea nasului, coroborată
cu mișcarea greutății pe picioare înainte și înapoi, strângerea buzelor,
împingerea limbii în afară.
Mângâierea în timpul dansului poate avea însă și un efect de liniște.
Cele mai uzitate astfel de mișcări sunt: protejarea cefei, protejarea
bărbiei, atingerea părului, apărarea obrazului, atingerea gurii cu
degetele, protejarea tâmplei.
Mângâierea cu palma se poate face în contextul „apărării
interiorului” de ieșirea în afară a unor gânduri, mirarea (coroborată cu
privirea), dar și întreruperea (alinarea) unei senzații puternice
(dureroase).
Mângâierea cu dosul palmei (partea exterioară a degetelor) poate
însemna o protecție a interiorului de reacții din afară, dorința de alint
și de atragere a atenției prin mișcare sugestivă, dar și un semn de
oboseală, alungarea unui gând negativ; îndepărtarea unei senzații
ușoare de indispoziție sau a părului căzut pe față.
Atingerea feței partenerei sau partenerului este determinată de trăiri
interioare și se face în funcție de ceea ce se poate exterioriza în timpul
evoluției din dans.
Atingerea mână-ureche se datorează amintirilor exterioare.
Ostentativ, poate însemna „nu vreau să ascult”, când se face ca o
acoperire a urechilor, sau „vreau să aud mai bine”, când este ca o
continuare a pavilionului urechii.
O mișcare de apucare a lobului urechii poate însemna o
autopedepsire sau o modalitate de concentrare.
Atingerea mână-nas este întâlnită în special la dansatorii nesiguri. La
baza gestului poate sta gândirea retrospectivă, perceperea pasivă a
stimulilor externi sau o imaginație eliberată de constrângerile
evoluției.
 De cele mai multe ori, atingerea sau apucarea nasului este un gest de
surprindere, de teama prinderii în flagrant.
Atingerea nasului poate însemna și o modalitate de dezvăluire a
escamotării, o „coincidență” a minciunii. Aceasta se datorează
conștientizării minciunii care determină modificări fiziologice la
nivelul nasului, care se materializează prin mâncărimi. Într-un context
subconștient, se verifică dacă nasul „este la locul lui” (complexul
Pinocchio).
În cadrul gesturilor omisive (când s-a deviat mâna dusă la gură), se
constată tot o dorință de nedeconspirate a unor trăiri.

Atingerea mână frunte

Mâna pe frunte urmărește protecția față de stimulii neplăcuți,
exprimându-se și efortul de concentrare.
Degetul arătător la tâmplă este un gest de jignire la adresa celui
căruia i se adresează (ceva nu e în regulă cu tine).
Mâna dusă de-a lungul frunții pe sub păr înseamnă îngândurare,
tensiune internă.
Mâna care șterge întreaga frunte poate fi un semn de alungare a
oboselii materializate în transpirație, a reacției la unii stimuli externi, a
unei stări de disconfort.
Atingerea mână-mână se face relativ sporadic în dansul sportiv.
Când se face, se realizează cu putere (bătaie din palme) și este urmată
de regulă de break-uri. Rolul este de accentuare a motivării, de
atragere a atenției asupra sa și de creare de rezonanță cu publicul
(când se face sub forma aplauzelor).
Dă un sentiment de siguranță și protecție.
În momente de pauză de dans, frecarea mâinilor poate însemna o
tensiune internă, deconspirare a motivației în plus, o exteriorizare a
automulțumirii sau o încercare de încălzire.
Atingerea mână-șold sau coapse are rol de a amplifica forța și
puterea pe care o emană dansatorul/dansatoarea în timpul dansului. De
multe ori această mișcare se execută simultan cu depărtarea
picioarelor pentru accentuarea stării de stabilitate. Gestul este făcut și
pentru intimidare. Este folosită pentru o impresie dominatoare într-un
scop trufaș, arogant.

BIBLIOGRAFIE
1.Viorel Dinu Nastase-Dans sportiv-Metodologia
performantei.Editura Paralela 45,2011

14.12.2020 masterand:Ostache Mariana