Magdalena Chirita

Anul II B
1. Odihna și comuniunea cu Dumnezeu

Poruncile lui Dumnezeu sunt mod de viaţă dumnezeiască. Omul nu poate împlini în
deplinătate poruncile lui Dumnezeu şi de aceea e nevoie de har. Şi aceasta e treaba rugăciunii.
Uneori, omul înfăptuieşte poruncile lui Dumnezeu și trăieşte etosul lui Hristos Cel răstignit și atunci
simte harul lui Dumnezeu fără să facă rugăciune, sau se roagă din dragoste. Rugăciunea neîncetată
nu este scopul (atunci când se face mecanic), ci scopul este comuniunea noastră cu Dumnezeu.”
(Părintele Sofronie de la Essex)

Puterea lui Hristos stătea în rugăciune. (…) Se retrăgea în dumbrăvi sau în munţi, iar lumea şi
orice altceva rămânea departe. Era singur cu Tatăl Său. Cu ardoare, îşi revărsa cererile şi îşi încorda
toată puterea sufletului Său pentru a prinde mâna Celui Infinit. Când încercări noi şi mari I se iveau
înainte, pleca pe furiş în singurătatea munţilor şi petrecea întreaga noapte în rugăciune către Tatăl
Său ceresc.

Întrucât Hristos este exemplul nostru în toate lucrurile, dacă Îi imităm exemplul înălţând
rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu ca, în numele Aceluia care niciodată nu a cedat în faţa ispitelor
lui Satana, să putem avea tăria de a rezista şiretlicurilor vicleanului vrăjmaş, nici noi nu vom fi învinşi
de el. (Youth’s Instructor, 1 aprilie 1873)

În mijlocul pericolelor acestor zile din urmă, singura siguranţă a tinerilor stă în veghere şi
rugăciune continuă. Tânărul care îşi găseşte bucuria în citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în ceasul
rugăciunii va fi mereu împrospătat de apele Izvorului vieţii. Va atinge un nivel de excelenţă morală şi
un orizont de gândire pe care ceilalţi nu-l pot concepe. Comuniunea cu Dumnezeu favorizează
gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţiile clare cu privire la adevăr şi ţintele înalte. Cei ce se leagă
astfel de Dumnezeu sunt recunoscuţi de El ca fiii şi fiicele Lui. Ei tind în permanenţă tot mai sus,
formându-şi concepţii clare despre Dumnezeu şi despre veşnicie, până când Domnul îi face canale de
lumină şi înţelepciune către lume. (…) Puterea obţinută prin rugăciunea către Dumnezeu ne va
pregăti pentru îndatoririle noastre zilnice.

2. Păcatul originar, din perspectiva biblica

Într-o formulare succintă, păcatul originar reprezintă starea în care au ajuns Adam și Eva din
cauza neascultării de Dumnezeu, după ce au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. Se
vorbește despre natura decăzută a oamenilor care a fost moștenită de la primele ființe umane care
au trăit pe Pământ.

Cum i-a afectat „păcatul originar” pe Adam și Eva?

Deoarece au păcătuit, Adam și Eva au îmbătrânit și, în cele din urmă, au murit. Ei și-au distrus relația
de prietenie cu Dumnezeu și au pierdut perspectiva de a trăi veșnic bucurându-se de o sănătate
perfectă. (Geneza 3:19)

 Cum ne afectează „păcatul originar” pe noi?

Toți descendenții lui Adam și ai Evei au moștenit starea lor păcătoasă, la fel cum copiii
moștenesc bolile genetice ale părinților lor. (Romani 5:12) Astfel, toți oamenii s-au născut „în
păcat” *, aceasta însemnând că ne-am născut imperfecți și cu înclinația de a face ce este greșit.
(Psalmul 51:5; Efeseni 2:3)
 Întrucât am moștenit păcatul, sau imperfecțiunea, ne îmbolnăvim, îmbătrânim și murim. În
plus, suferim atât din cauza propriilor greșeli, cât și din cauza greșelilor altora.

Putem fi eliberați de consecințele „păcatului originar”?

Da. Biblia spune că IIsus a murit „ca jertfă de împăcare pentru păcatele noastre”. ( 1 Ioan 4:10) Jertfa
lui Isus ne poate elibera de consecințele păcatului moștenit. Ea ne permite să avem ceea ce Adam și
Eva au pierdut, respectiv perspectiva vieții veșnice și o sănătate perfectă. (Ioan 3:16) *

Dumnezeu nu ne consideră vinovați pentru ceea ce au făcut Adam și Eva. El înțelege că

suntem imperfecți și nu are așteptări nerezonabile de la noi. (Psalmul 103:14) Chiar dacă suferim din
cauza păcatului moștenit, avem posibilitatea și privilegiul să fim într-o relație de prietenie strânsă cu
Dumnezeu. (Proverbele 3:32)

3. A trăi în credință

A trăi prin credință înseamnă a trăi o viață guvernată de Cuvântul adevărului, de Scriptură
(Efeseni 1:13). A trăi prin credință înseamnă a trăi potrivit cu cunoștiința exactă pe care ai obținut-o
prin studiu biblic (Filipeni 1:9-11). Credința nu înseamnă: „crede și nu cerceta”; ci, crede ceea
ce „este Scris” (1Corinteni 4:6), pentru că ai cercetat și ai păstrat ceea ce este bun (1Tesaloniceni
5:21), și anume: Sfânta Scriptură, Cuvântul Creatorului dat pe pământ oamenilor!

Credinața este un cuvânt pe care îl folosim mult, însă uneori o complicăm. Credința
înseamnă simplu: „încredințare sau absolută încredere”; cuvântul mai implică de asemenea loialitate
și angajament.

Credința nu este un concept uriaș și dificil, pe care să-l complicăm. Credința adevărată în
Dumnezeu este simpla recunoaștere că mesajul morții și învierii lui Isus este absolut adevărat. Ea are
loc atunci când spunem: „Acest lucru nu doar că are sens pentru mine, dar sunt gata să renunț la
viața mea de până acum pentru acest adevăr.”

Biblia spune că neprihăniții care nu admit compromisul vor trăi prin credință și credincioșie.
Aceștia sunt cei care au fost făcuți neprihăniți prin crucea lui Isus Hristos.Prin credință suntem
îndreptățiți, iar Dumnezeu ne tratează ca pe copii Lui preaiubiți.