Constructii Hidrotehnice Maritime

Bibliografie
•R. Ciortan –Construcţii hidrotehnice portuare, Ed. AGIR 2009;
•R. Ciortan – Amenajări portuare, Ed. Ovidius University Press, Connstanta
2001 (Sală III25022; Impr. III 7564);
•R. Ciortan – Porturi maritime şi fluviale, Ed. Tehnică 1984, Bucureşti (Sală I
6180; Impr. I 3942);
•C.D. Hâncu, M. Florea – Porturi, Ed. Matrix, Bucureşti 2004;
•I. Manoliu – Porturi, Ed. Didactică şi Pedagogică 1967, (Sală III5050);
•A. Spătaru – Construcţii costiere şi acvatorii, Ed. Tehnică Bucureşti 1990, (Sală
III 14280; Imp. III 4661);
•GP 083-03 – Ghid pentru stabilirea parametrilor de calcul al valurilor de vânt,
pentru determinarea acţiunii asupra construcţiilor portuare
maritime şi fluviale;
•NP-077-02 – Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de
acostare gravitaţională;
 Particularitățile construcțiilor hidrotehnice maritime

• Execuția celei mai mari părți a structurii este sub nivelul mării;
• Se folosesc elemente prefabricate de dimensiuni mari (utilaje
navale specializate);
• Sunt supuse unor solicitări atât verticale, cât și orizontale cu
valori importante, dar și cu caracter dinamic;
• Materialele de construcții sunt supuse acțiunii agresive a
mediului acvatic și în special a celui marin;
• Prezintă dificultăți la reparație, reconstrucţie şi întreținere.
 Clasificarea construcțiilor hidrotehnice maritime

• Construcții definitive/permanente - principale

- secundare
• Construcții provizorii
 Planul portului şi elementele componente
Prin termenul de port, se poate înțelege:
• Suprafața de apă
• Rada exterioară
• Radă interioara (acvatoriul) : Senalul de acces,
Bazine de manevră,
Zona operativă.
• Zonă de uscat (teritoriul) : Frontul de acostare,
Zona operativă,
Depozite,
Căi de comunicaţii, reţele utilităţi,
Clădiri tehnico-economice,
Baze de reparaţii.
Portul Constanta
• Digurile de adapostire ale
portului Constanta Sud
 Construcţii de acostare

Cheu din blocuri prefabricate, teşite şi cu goluri în portul Constanţa

Roza vânturilor

Porturile Tomis şi Callatis

 Protectia costiera propusa ptr zona
Mamaia - Tomis

Zona Eforie in anul 2025

 Zona Olimp - Mangalia

Zona Mamaia
 APELE MĂRILOR ȘI OCEANELOR

•Nivelul de echilibru este nivelul pe care l-ar putea înregistra apele în

mod stabil, în absența mareelor, seișelor, curenților și fenomenelor
meteorologice.
•Nivelul mediu reprezintă media aritmetică corespunzătoare nivelelor
instantanee într-o perioadă.
Ex: Portul Constanța, valorile nivelurilor -Max si Min- zilnice
sunt cuprinse între valorile de +95 cm și -42 cm.
Maxima si minima mediilor lunare +46 cm și -17 cm
Media mediilor lunare +13,4 cm.
Curenţii marini :In Marea Neagra -Curenți de suprafață de la N la S,
aprox 10km, v=0,7m/s, până la o adâncime de 25 m,
-Curenți de adâncime (de la S la N)
Temperatura apei: -1 si 27◦C
 Zonele costiere se clasifică în funcție de gradul de erodabilitate,
astfel:
•Zone predominant erozive din roci stâncoase stabile
•Zone predominant sedimentare alcătuite din nisipuri, care pot fi
erodate sub acțiunea curenților.
Materiale litorale mobile

Materialul litoralului se clasifică în funcție de granulometrie, astfel:

•Bolovăniș (ϕ≥25 mm) -Galeţi
•Pietriș (ϕ=2 - 25 mm) -
•Nisip - foarte grosier (ϕ= 1-2 mm)
- grosier (ϕ= 0,5-1 mm)
- mediu (ϕ= 0,25-0,5 mm)
- fin (ϕ= 0,125-0,25 mm)
- foarte fin (ϕ= 0,05-0,125 mm)
•Vază ( ϕ≤0,05 mm)
 Vaza este un amestec coloidal de particule fine la care procentul
de apă depășește 60%. Amestecul acesta este tixotropic, adică este
fluid când se agită, și devine solid când agitația încetează.
• Componentul materialului nisipos este cuarţul, care este durabil
şi inert chimic. γ n =25-26 kN/m3.
• Viteza de sedimentare/decantare depinde de:
- diametrul particulei d,
- greutatea specifică aparentă în apă γ n - γ a ,
- forma sa – coeficient de forma numeric A=0,03-0,06
- concentraţia de nisip în apă.
•Forţa de antrenare critică (de târâre) se determină cu formula :
τc = A * (γ n - γ a) * d mediu (N/m2 ) sau τc = 0,8* d
•In cazul unui canal, forța de antrenare fizică depinde de panta
fundului - i , R - raza hidraulică
τ=γn*R*i
Efectul de pavaj
 ACȚIUNEA CURENȚILOR
• Curenții pot fi produși : -de valuri,
-prin expansiune laterală,
-maree,
-din intoarcerea valurilor.
• Curenti produsi de valuri
L

H
•Curenti longitudinali

Zona de Linistire H→0

Zona de
•Curenti laterali Expansiune Adapostita

Constructie
de aparare
Zona de
Alimentare

L val
•Curenti provocati de maree

•Curenti de intoarcere (jet)

 HIDRODINAMICA MARITIMĂ
Valurile. Generalităţi.
VALURILE sunt forme pe care le ia suprafața apei sub acțiunea
diferitelor forțe, care imprimă particulelor lichide mișcări
oscilatorii predominant verticale, fără a exista un transport de debit
în anumite direcții.
Sunt generate: - impulsuri de presiune (Vânt)
- cutremure (Tsunami)
- atracţia planetelor (Maree)
- deplasarea navelor (Valuri de însoţire)
Forţa care determină forma şi vitezele particulelor este forţa
gravitaţională → Valuri gravitaţionale
• V≥0,5 m/s, (până la 1 m/s) - valuri capilare
•V ≥1 m/s, valurile cresc odată cu durata vântului, adâncimea si
întinderea suprafeţei de apă - valuri bidimensionale
 Profilul valurilor : - simetric
- disimetric

Creasta valului se află la intersecția perpendicularei ridicată pe

direcția de propagare a valului corespunzătoare punctului maxim.
Talpa valului corespunde coborârii maxime a apei.
Înălțimea valului H - se determină prin diferența dintre cota
crestei și cota tălpii valului: H = Hmax – Hmin.
Nivelul mediu al valului corespunde semiînălțimii valului (H/2),
care se mai numește și amplitudine (notată cu a=H/2).
• Lungimea valului L -este distanța măsurată între două creste,
(două tălpi).
• Perioada valului T - reprezintă intervalul de timp în care se
înregistrează două maxime successive, sau două minime.
• Frecvența valului f - inversul perioadei f = 1/T.
• Elongația η - definește denivelarea suprafeței libere la un
moment oarecare într-un punct curent.
• Pulsația ω - ω = 2π/T sau ω = 2πf.
• Viteza de propagare (numită și celeritate - c) reprezintă viteza
cu care valul se deplasează pe suprafața lichidului. c=L/T

• Supraînălţarea
Clasificarea valurilor
• După formă
- valuri simple
- valuri complexe
• Faţă de un reper fix
- valuri progresive – valurile cu mişcare relativă faţă de un
punct fix;
- valuri staționare – valurile care au o deplasare numai pe
verticală într-o poziţie fixă.
• După mișcarea particulelor
- mișcare oscilatorie, (mișcare circulară sau eliptică, fiind
considerată închisă sau aproximativ închisă - val teoretic)
- mișcare de translație, (particulele de apă avansează odată
cu valul și nu se întorc în poziția lor inițială - valul
solitar).
Distribuţia orientativă a energiei valurilor de pe suprafaţa oceanelor- Kinsman 1965
Valurile gravitaţionale
Au perioada cuprinsă între 1 și 30 sec.(Ptr ingineria costieră 5-15
sec.)
Valurile gravitaţionale pot fi întâlnite în trei stări:
• în dezvoltare – se află în zona de generare, sub influența vântului;
• libere– se deplasează în afara zonei de generare, (valuri de hulă);
• mixte – există posibilitatea ca valurile să fie în afara zonei de
generare, dar să fie influențate de curenții de aer.
Aceste trei tipuri se pot găsi în următoarele stadii:
• complet dezvoltate –stabile, viteza de propagarea atins 80-90%
viteza vântului;
• în dezvoltare – se situează sub acţiunea îndelungată a vântului;
• în regim de amortizare – energia valului scade treptat.
 Decăderea valurilor se produce în momentul în care
părăsesc aria de generare, și trenurile de valuri sunt lipsite
de aportul energetic al vântului. ( Hval ↓, Lval, T ↑ )

Metode curente utilizate pentru determinarea parametrilor valurilor

se pot clasifica în următoarele categorii:
• STATISTICE – prin observații și măsurători în zonă, ce conduc
la relația dintre vânt și val
• ENERGETICE – relaţia de bilanţ energetic+relaţii intre H şi T
(modelul SVERDRUP-MUNK 1947; BRETSCHNEIDER 1952)
• ANALITICE – rezolvarea matematică
• de SINTEZĂ – care corectează și completează baza analitică cu
observații empirico-statistice ( Metoda DSA)
• EMPIRICE – nu iau în calcul toate variabilele ce influențează
valurile (formule: Stephenson, Irribaren, Labzovski)
 TRANSFORMAREA VALURILOR ÎN ZONA
ADÂNCIMILOR REDUSE
La apropierea de ţărm, în condiţiile reducerii treptate a
adâncimilor, valurile parcurg 4 zone caracteristice:
• zona I – zona de apă adâncă
• zona II – zona de apă mică
• zona III – zona adâncimilor subcritice
• zona IV – zona de distrugere totală a valurilor
 Zona I. Fundul marin nu influențează caracterul mișcării
particulelor de apă, acestea se deplasează pe orbite circulare a căror rază
se micșorează spre adâncime.
Zona II. Adâncime cuprinsă între L/2 și Dcritic=1,5Hval.
(traiectoriile particulelor de apă devin elipse). În această zonă apar forțe
de frecare pe fundul mării cu antrenarea materialelor aflate la
adâncimea respectivă.
 Zona III. În zona de adâncimi subcritice are loc prima
deferlare; aici valurile au profil asimetric. La intrarea în această
zonă, valurile au spuma la creastă, iar la ieșirea din această zona, au
spuma la bază. Mișcarea orbitală a particulelor se schimbă, orbitele
pot fi neînchise și se produce o deplasare spre țărm a maselor de
apă. Valurile înalte și scurte după prima deferlare se micșorează,
dar apoi pot crește datorită masei de apă căzută, luând forma
valului solitar.
 Zona IV. În zona de distrugere a valului, după ultima
deferlare, masa de apă se urcă pe taluzul plajei, și apoi
coboară, producându-se disiparea energiei valurilor. În această
zonă pot avea loc depuneri.
Clasificarea valurilor sparte în funcție de modul de spargere:
• valuri cu spumă pe creastă (în zonele de pantă lină II și III);
• valurile basculante (deferlare basculantă);
• valurile cu spumă la bază.
 REFRACȚIA, REFLEXIA ȘI DIFRACȚIA
VALURILOR
• Refracția - fenomenul de transformare a elementelor valurilor
datorită variațiilor lente de adâncime.
Refracţia prezintă importanţă pentru că:
-influențează înălțimea valurilor şi distribuirea energiei în lungul ţărmului;
-determină convergența sau divergența energiei valurilor;
-determină batimetria prin efectul eroziunii și depunerii;
-permite interpretarea unor cazuri de acţiune excepţională.

a. Plaja submarină cu
izobate paralele
b. Depresiune submarină c. Deal submarin

d.Linia ţărmului cu golfuri și promontorii

 REFLEXIA

Valurile pot fi reflectate total sau parţial de obstacolele naturale sau

artificiale.
Coeficientul de reflexie

Dig cu parament inclinat, rugos

Fenomenul de gofraj
 Valuri reflectate de un parament vertical

Hr = Hi (1 + χ) =Hi÷2Hi

Fenomenul de CLAPOTIS
Presiunea pe un perete vertical, din valuri staţionare
 DIFRACŢIA
Este fenomenul prin care energia se transferă de-a lungul unei creste a
valului.
Important pentru: - amplasarea gurilor de intrare
-determinarea caracteristicilor valurilor în apropierea
țărmului.
 Valuri difractate de un dig

Difracţia prin gura de acces

 TRANSFORMĂRILE ȚĂRMULUI MARIN
Linia țărmului se află la intersecția dintre pământ şi apă,
unde marea, vânturile şi valurile atacă pământul iar acesta răspunde
prin eroziune sau depunere şi disipează energia mării.
Zonele cele mai afectate sunt plaja (ESTRAN) şi faţa
submersă a ţărmului. Forţele la care plaja este supusă si
caracteristicile sedimentelor determină panta plajei.
Plaja se definește prin următoarele caracteristici:
• panta plajei,
•înălțimea şi lăţimea bermei,
•granulometria şi mărimea medie a particulelor de nisip, i
•compoziția nisipului.
Plaja îşi modifică constant profilul datorită procesului de
disipare a energiei valurilor. Variaţia profilului este în jurul
PROFILULUI DE ECHILIBRU.
Valurile propagate normal pe ţărm antrenează sedimente astfel:
 spre mal la trecerea crestei de val,
 spre larg la trecerea tălpii valului .
BARĂ de nisip (panta + greutatea proprie=depozite)

Acţiune normală a valurilor

1- profil iniţial
2- nivelul mării liniştite
3- eroziune
4- depuneri

Acţiunea valurilor asupra plajelor

 a)
1 3 2 2’

3 ≡1 2 2’
3 1 2 2’

b)

a)Diagrama vitezei de fund a valurilor

b)Schema de miscare a particulelor de mărime uniformă pe un fund înclinat
 Profil de echilibru al taluzului subacvatic

1- malul apei
2- nişe formate de valuri
3- plaja
4- terase subacvatice de eroziune
5- terase subacvatice de acumulare

Profil al unui mal în eroziune

Porțiunile malului pot avea acumulare de aluviuni sub diferite forme:
• umplerea unghiurilor obtuze
• prelungirea malului
• blocarea malului

a)umplerea unghiurilor obtuze

b)prelungirea malului

c)blocarea malului
In cazul digurilor încastrate în mal sau paralel cu acesta:

Eroziune (AFUIERE)

Umplere cu aluviuni

Umplere cu aluviuni
Profilul de echilibru are trei zone:
• zona concavă, constant imersată, cu pantă ce se diminuează
spre adâncimile mari
• zona rectilinie, cu pantă ușoară, fiind alternativ acoperită și
descoperită de valuri ESTRAN
• zona abruptă, constant uscată, MICROFALEZĂ, situată peste
înălțimea valurilor de furtună

Bară

Plajă submersă
Repartiţia granulometrică a aluviunilor:
- Dacă plaja este constituită din mai multe sorturi de material,
valurile le clasează pornind dinspre larg cu material fin;

+Nisip Nisip fin

1/10 20

-În cazul în care plaja este alcătuită din material uniform.

 Mecanismul general de deplasare a liniei ţărmului

• Nisipurile puse în mișcare se depun atunci când întâlnesc pe

parcursul lor viteze inferioare celei de eroziune.
• Acţiunea unui obstacol depinde de formă și de poziţia
obstacolului, de direcţia caracteristică a lamelor de apă şi de
granulometria nisipului. Un obstacol poate produce înălțarea
sau afuierea plajei, și la rândul său poate fi afuiat sau
împotmolit (prin înnisipare).
• Ecuaţia de continuitate a tranzitului litoral :
-Zone în regim de transport prin târâre

-Zone în regim de transport în suspensie

 Acţiunea unor lucrări normale pe ţărm
Un dig perpendicular pe coastă supus unui transport litoral

Teoria lui PELNARD - CONSIDÈRE

Qs = k * H2 * T * g * f(α) k – coeficient f(Hval),

k=0,12 valuri în curs de dezvoltare,
k=1 valuri complet dezvoltate
 Forma liniei tărmului între 2 puncte fixe

Forma ţărmului în cazul pătrunderii curentului în mare liberă

 Efectul unui golf larg

Efectul unui obstacol izolat de ţărm

SALIENT
 Metode şi lucrări de protecţie costieră
Problemele de apărare a coastelor pot fi clasificate in 3 categorii:
1. Stabilizarea malului (zone erodabile, estuare, guri de vărsare)
2. Protecţia zonelor în spatele ţărmului submersat – zona
cordonului litoral (microfaleza)
3. Protecţia şi stabilizarea unui şenal
Ptr stabilizarea malului se folosesc:
• Soluţii statice: - blocajul terenului prin dune, îmbrăcăminţi,
- oprirea debitului solid prin epiuri,
- absorbţia energiei valurilor prin diguri.
• Soluţii dinamice: - remodelarea plajei,
- aport de material,
- tranzit artificial.
Ptr protecţia de maluri se folosesc:
• Soluţii statice: - blocajul terenului prin îmbrăcăminţi în
partea înaltă,
- reconstruirea dunelor,
- oprirea debitului solid prin epiuri,
- absorbţia energiei valurilor prin diguri.
• Soluţii dinamice: - aport de material,
- tranzit artificial.
Ptr protecţia şi stabilizarea unui şenal se folosesc:
• Soluţii statice: - diguri.
• Soluţii dinamice: - dragaje.
 APĂRAREA ACTIVĂ A ȚĂRMULUI PRIN
CONSTRUCȚII TRANSVERSALE (EPIURI)

Epiurile sunt construcții relative înguste și compacte ce formează

un baraj în calea aluviunilor, până la o anumită adâncime. Nu
opresc în totalitate transportul longitudinal, ci un volum de
material suficient pentru a proteja plajele.
Ele sunt realizate pentru:
- construirea sau lățirea unei plaje,
- stabilizarea unei plaje supuse furtunilor puternice,
- reducerea cantității de nisip transportate din zonă,
- sau prevenirea depunerilor aluvionare în zona aval.
Efectele epiurilor depind de:
• amplasamenul și lungimea lucrării, (pentru eficiență
maximă se amplasează în zona de activitate maximă);
• modul de transport al materialului în lungul coastei
(fapt ce depinde de curenți);
• panta paramentului exterior;
• caracteristicile hulei ;
• materialul de la mal, care poate fi transportat prin
târâre sau suspensie.
Forma epiurilor
• În funcție de direcția curenților, epiurile pot avea diverse
forme.
- Pentru unghiuri de atac ale valurilor α = 5 15°

- Pentru unghiuri de atac ale valurilor α  20°

 APĂRAREA ACTIVĂ A ȚĂRMULUI PRIN
CONSTRUCȚII TRANSVERSALE (EPIURI)

Epiurile sunt construcții relativ înguste și compacte ce formează

un baraj în calea aluviunilor, până la o anumită adâncime. Nu
opresc în totalitate transportul longitudinal, ci un volum de
material suficient pentru a proteja plaja.
Ele sunt realizate pentru:
- construirea sau lățirea unei plaje,
- stabilizarea unei plaje supuse furtunilor puternice,
- reducerea cantității de nisip transportate din zonă,
- prevenirea depunerilor aluvionare în zona aval.
Efectele epiurilor depind de:
• amplasamenul și lungimea lucrării, (pentru eficiență
maximă se amplasează în zona de activitate maximă);
• modul de transport al materialului în lungul coastei
(fapt ce depinde de curenți);
• panta paramentului exterior;
• caracteristicile hulei ;
• materialul de la mal, care poate fi transportat prin
târâre sau suspensie.
Forma epiurilor
• În funcție de direcția curenților, epiurile pot avea diverse
forme.
- Pentru unghiul de atac ale valurilor α =5  15°

- Pentru unghiuri de atac ale valurilor α  20°

În funcție de lungime, epiurile se impart în:
• Scurte: având maxim 50 m, fiind utilizate atunci când fundul
mării este mai lin și nu există bară pe fundul marii;
• Lungi: utilizate atunci când există o bară mai mare de 10 m
lățime pe fundul mării.
Înălțimea epiurilor (în funcţie de înălţimea valurilor)
• Joase : Cotă Coronament epiu<Hval maxim
• Înalte: Cotă Coronament epiu>Hval maxim
Distanța dintre epiuri:
• Pentru epiuri – scurte, distanța ≈1-2 L epiu
• Pentru epiuri – înclinate, distanța ≈ 2,5 L epiu
• Pentru epiuri – perpendiculare -5◦, distanța ≈ 4 L epiu
Epiurile trebuie să fie construite:
- până la cel mai coborât nivel al mării, (în cazul curenților jet);
- până la prima linie a celor mai mari valuri de furtună, (în cazul
transportului prin rulouri).
Combinațiile între înălțime și lungime, duc la o împărțire a epiurilor în
următoarele categorii:
• epiuri înalte și lungi, având o adâncime de până la 3 m, rețin ≈
100% din nisipul transportat în lungul ţărmului ;
• epiuri înalte, ce pot ajunge la o adâncime între 1,20 m și 3 m, având
un procent de reținere a suspensiilor de ≈ 75%
• epiuri înalte și scurte, cu adâncimi de până la 1,20 metri, cu un
procent de reținere al aluviunilor de aproximativ 50%
• epiuri joase și lungi, ce pot ajunge până la o adâncime de 3m, și pot
reține aproximativ 75% din cantitatea de aluviuni transportate
La construcţia epiurilor trebuie avute în vedere:
• înălțarea și prelungirea epiului,
• încastrarea epiului în mal.

Regim de transport mixt pentru un epiu simplu ramificat

Regim de transport mixt pentru un grup de epiuri ramificate

Dispunerea epiurilor după direcţia hulei

 Direcţie variabilă
a valurilor

Există trei mecanisme care determină dezvoltarea curenților

adiacenți epiurilor:
a) epiul ce dirijează către larg curentul;
b) curenți circulari între epiuri;
c) două celule de curenți către larg în epiuri.
Lungimea epiului trebuie aleasă în funcţie de lăţimea zonei de deferlare
a valurilor şi a cantităţii de nisip transportate în lungul ţărmului
Sistem de epiuri cu zona de tranziţie
• n – epiu in zona curenta
• i – epiu în zona de tranziţie
 Soluții constructive

Epiurile sunt realizate ca structuri de greutate cu taluzuri, datorită:

- capacităţii acestora de a rezista valurilor;
- coeficienţilor reduşi de reflexie a valurilor;
- capacităţii reduse de formare a curenţilor .

1. Epiu gravitaţional cu taluzuri din anrocamente

Epiu din anrocamente Eforie

 Epiuri din anrocamente - Barcelona

Epiu din anrocamente Italia

2.Epiuri din saci de material geosintetic umpluţi cu nisip

Saci aşezaţi pe conturul digului Saci aşezaţi pe conturul digului şi protejaţi

Saci care formează nucleul digului

Sac container geosintetic

Geo tub (geocontainer)

Saltea din geosintetic

Punerea în operă a geotuburilor
 Saltea din geotextil umplută cu mortar

3.Epiu din palplanşe

Piloţi şi ecran din beton armat

Epiu din palplanşe metalice
4. Epiu vertical din zidărie
Epiuri din ferme din lemn
 APĂRAREA ACTIVĂ A ȚĂRMULUI PRIN
LUCRĂRI LONGITUDINALE (DIGURI)
Digurile sunt structuri aproximativ paralele cu țărmul,
construite pentru a împiedica eroziunea acestuia.
După nivelul coronamentului și modul cum acționează
împotriva eroziunii țărmului, avem:
•cu coronamentul deasupra nivelului apei, (numite diguri sparge val);
•cu coronamentul sub nivelului apei, (numite diguri submerse).
Digurile formează un baraj împotriva:
• curenților transversali,
• curenților de întoarcere (curenții jet).
Eficacitatea digurilor depinde în mod esențial de transportul
predominant al aluviunilor în apropierea țărmului. Un dig poate
produce difracția valurilor (se modifică amplitudinea şi traseul
valurilor deferlate) şi apariţia depozitelor în zona adăpostită
(tombolo sau salient);
Dig sparge val

LARG
• Digurile longitudinale destinate formării și menținerii plajei se
recomandă să se unească de mal.

Traversă sau epiu ce reţin aluviunile în lungul malului

Dig cu epiuri ce formează acvatorii închise

• Nu este necesară construcția continuă a digului pentru
protecția plajei, același efect se obține cu o serie de diguri
mici longitudinale.

Diguri longitudinale

Diguri in “T”
 Digurile longitudinale cu coronamentul
deasupra apei (sparge val)
• Sunt structuri paralele cu țărmul, apropiate sau
depărtate, cu coronamentul deasupra nivelului mării;
• Reduc energia valurilor și capacitatea de transport;
• Sunt prevăzute pentru: prevenirea eroziunii plajei
înnisipare artificială
formarea unei plaje noi;
• Produc valuri de difracție;
• Reduc curenții transversali;
Dig sparge-val singular
Aceste lucrari sunt:
• scumpe - se justifică în cazul unor eroziuni și a
dispersiei aluviunilor spre larg;
• sunt amplasate la adâncimi mai mari decât
extremitățile epiurilor;
• au o influență mare asupra țărmului;
• distanța față de țărm: (12-15)hval;
-pentru țărmuri nisipoase: d > 70 m
-dacă există o bară de nisip: d > 80 m
• linia digurilor nu trebuie să aibă unghiuri ascuțite sau
deschideri mici pentru că se pot produce curenți
inverși care transportă aluviunile și părți din dig
(subspălări);
Valurile la adăpostul digurilor sunt determinate de trei
procese:
-difracţia în jurul capetelor digului;
-transmisia valurilor prin trecerea peste dig;
-transmisia prin structură (permeabilitatea structurii).

Forma plajei creată de digurile longitudinale

În spatele digurilor longitudinale se pot forma 3 tipuri de

linii ale ţărmului:
- dacă digul este aproape de ţărm şi lung = Tombolo;
- dacă digul este departe de ţărm şi scurt =Salient;
- diguri tip promontoriu amplasate perpendicular pe
direcţia de propagare a valurilor.
Pentru stabilizarea si protejarea unei porțiuni relativ scurte (de zeci
de metri de țărm) se folosește un singur dig sparge val, iar dacă
trebuie protejată o porțiune lungă de țărm trebuie sa se realizeze
un sistem de diguri cu spații între ele.
Diguri lungi cu distanţe mari între ele

Diguri lungi cu distanţe mici între ele

Diguri scurte cu distanţe mari între ele

Diguri scurte cu distanţe mici între ele

 DIGURI SUBMERSE
• în general sunt diguri paralele cu țărmul, fiind realizate în
apropierea acestora;
• scopul este de a reduce transportul nisipului spre larg.
 Plaja din spatele digului va avea o cotă mai ridicată decât
plajele adiacente.
Caracteristicile digurilor submerse trebuie alese astfel
încât valurile să deverseze lent apa încărcată cu nisip în spatele
lucrării – chiar şi în timpul furtunii.
Stabilitatea și puterea de înnisipare se poate îmbunătăți dacă:
- digul are taluzurile line, puţin permeabile (berme sau
saltea de materiale filtrante);
- se evită schimbarea bruscă a orientării.

Digurile submerse pot fi realizate fără structuri legate de

țărm sau cu compartimente sau casete.
Epiuri “T” şi diguri submerse (casete)
•Digurile submerse se pot construi din:
-anrocamente;
-elemente de geotextil (saci, geotuburi- cu nisip sau beton);
-masive din beton (prefabricate).

• Pentru terenuri de fundare stâncoase şi semistâncoase,

elementele ce formează digul se dispun direct pe fundul marin.
• Pentru terenuri nisipoase se realizează mai întâi o fundaţie
artificială din anrocamente sau un filtru din material geosintetic.

Larg

Larg
 APARĂREA ACTIVĂ A ȚĂRMULUI PRIN
LUCRĂRI COMBINATE
• Pentru a cumula avantajele și a diminua unele dezavantaje ale
epiurilor și digurilor longitudinale au apărut numeroase
variante de combinații ale acestora.
a) Epiuri → Diguri curbe, oblice, în cruce, L, T, V, Y
• Avantaje:
- execuţie mai puţin pretenţioasă;
- interval de execuţie în afara sezonului cald;
- eficienţa mai mare a construcţiei realizate.
b) Diguri în formă de coadă de peşte

Dig – CLACTON on SEA

c) Celule formate din lucrări transversale şi longitudinale
Sunt combinate efectele epiurilor şi a pragurilor submerse
A-A Epiu spre uscat
B-B Dig spre mare
C-C Dig transversal submersibil
D-D Dig longitudinal submersibil
 CONSTRUCȚII DE APĂRARE
Clasificarea digurilor după amplasament:
• Exterioare: adăpostesc incinta portuară;
• Interioare: compartimentează acvatoriul.
Clasificarea digurilor după profilul transversal al digurilor:
• taluzat;
• vertical;
• combinat.

Principalele tipuri de diguri portuare maritime se pot grupa în urmă-

toarele categorii:
1. Diguri masive (gravitaționale):
a. Taluzate;
b. Verticale;
c. Combinate;
d. Mixte;
e. Cu parament vertical şi coeficient de reflexie redus.

2. Diguri de tip ușor:

(preiau solicitări și prin încastrări în terenul de fundare)
a. dig tip coloane subțiri;
b. dig tip ecran.

3. Diguri neconvențioanale:
a. dig tip permeabil;
b. dig plutitor;
c. dig pneumatic;
d. dig hidraulic.
a) taluzat; b) vertical; c)combinat;
d) mixt; e)uşor; f) plutitor; g) pneumatic.
 Diguri gravitaţionale

Acest tip se realizează pentru înălțimi mari ale valurilor

și reprezintă tipul cel mai utilizat pentru protecția porturilor.
La construcția digurilor se au în vedere următoarele
aspect:
- necesită cantități mari de produse de carieră;
- volumul și costul digului cresc cu înălțimea acestuia;
- volumul lucrărilor crește cu amplitudinea valului incident;
- curenții produși de valuri au tendința de afluiere a fundului
mării în faţa digului, fiind necesare lucrări împotriva
afluierii.
 1. Dig cu taluzuri

LARG PORT

1- nucleu; 2, 3 – mantale (amonte , aval); 4 – bermă; 5, 6 – carapace (amonte , aval);

7- coronament.
• Nucleul:
- realizat din piatră sortata/nesortată.(Vgoluri = 35÷40 / 15÷20 %);
- are rol pasiv de susținere a carapacei și mantalelor;
- să nu conducă la tasări (piatra folosită să nu fie fragilă şi să nu
se uzeze prin frecare);
- lățimea la partea superioară: 4÷8 m;
- execuţie de la uscat sau de pe apă.
• Mantalele:
- acoperă nucleul din piatră și sunt alcătuite din elemente mari;
- se realizează respectând principiul filtrului invers pentru a nu fi
antrenate particulele din nucleu;
- fiecare manta va avea o grosime minimă de 1,5 m – 2 m și se va
realiza din 2-3 rânduri de blocuri mari sau 4-5 rânduri de
blocuri mici ;
• Carapacea:
- are rolul de a proteja taluzul (ext. şi int.) ;
- înălțimea: h=(1÷1,5) hval ;
- se poate realiza din blocuri naturale (dar în zonele cu
valuri peste 5 m pentru stabilitatea taluzului sunt
necesare blocuri cu greutatea mai mare de 150KN;15 t);
- blocurile pot fi așezate: -ordonat
-neordonat
- sub acțiunea repetată a valurilor, carapacea are tendința
să alunece spre bază (completare cu blocuri la partea
superioară);
Diguri cu carapace din blocuri de beton

Blocuri nearanjate

Construirea carapacei
• Bermele
- constituie un reazem pentru mantale şi carapace;
- se construiesc din blocuri cu greutatea ≈50% greu-
tatea blocurilor folosite la carapace;
- se realizează la o adâncime mai mare decât Hval;
- conduc la o pantă mai lină;
- lăţimea bermei (>2m)
- grosimea din 2 straturi de blocuri.
• Coronamentul poate avea forma:
-unei structuri simple (dală) ;
-structură masivă prevazută cu zid de garda pentru a preveni şi
reduce deversarea.
Tipuri de coronament:
a) simplu;
b) cu lăţime redusă;
c) cu deversare redusă;
d) cu zid de gardă înalt.
Soluţii pentru diminuarea
efectului deversării:
a) Consolidarea taluzurilor
b) Coronament cu zid de
gardă înalt
c) Coronament cu zid de
gardă şi dală în consolă
 2. Dig din piatră nesortată
- se execută în zone cu adâncimi relativ reduse și valuri de înălțime
redusă;
- valurile pot modela taluzurile şi în final se ajunge la profilul de
echilibru; (se poate realiza cu taluzul ext. 1:3 ÷ 1:6 valurile 1:8 ÷1:12 )
 3. Diguri din material sortat
Mărimea anrocamentelor creşte pe măsura
apropierii de conturul profilului. Pentru a evita
propagarea agitaţiei din larg în port, (datorită porozităţii
mari) se impune laţimea de 3÷4 Hval.
 4. Diguri din blocuri de beton
Dacă din zonă nu se pot procura anrocamente de greutate
corespunzătoare în condiţii economice, se pot utiliza blocuri
artificiale de beton. (paralelipipedice – 1/1/1,5; 5÷100t)
Se folosesc la adâncimi relativ mici unde disiparea
energiei valurilor în masivul de blocuri este foarte eficientă;
 5. Diguri cu carapace din anrocamente şi bitum

• Anrocamente legate cu mastic bituminos (20% bitum si 80%

nisip, turnarea se face sub apă la cald 180˚C din bene).
 6. Diguri din nisip fară protecţia taluzurilor
Aceste tipuri de diguri se pot utiliza pentru valuri cu înălţimea
sub 2 m, iar taluzurile trebuie realizate cu pante de 1÷20 la 1÷50
(volume mari de lucrări, taluzuri apropiate de cele naturale).
 7. Diguri din nisip cu taluzuri protejate

Se utilizează în zone cu valuri pâna la 3÷4 m, se realizează din

nisip sau argila, cu taluzurile protejate.

Dig din nisip cu taluzuri protejate cu dale din beton armat (8)
 Mecanisme de cedare a structurii digurilor cu
taluz
• Mecanismele de cedare depind de alcătuirea constructivă a
digului şi de caracteristicile valurilor.

4
1,2,5

9
3
8 7
1. Alunecarea mantalei exterioare – când forţele depăşesc
rezistenţa de frecare dintre blocuri şi suportul lor; se produc
destrămări ale carapacei, blocurile nu mai conlucrează cu cele
alaturate, iar prin golurile create sunt antrenate materiale din
mantale.
2. Săltarea şi dislocarea individuală a blocurilor din manta –
blocurile sunt impinse şi rostogolite.
3. Antrenarea materialului mărunt din mantalele secundare
sau nucleu - nu sunt respectate rapoartele dimensionale (FI
necorespunzător) , se deformează carapacea, si se fisurează
elementele.
4. Distrugerea taluzului dinspre acvatoriu – ca urmare a
deversării intense şi de durată a digului.
5. Intrarea în oscilaţie a blocurilor datorită rezonanţei cu
acţiunea hulei – fisurarea şi ruperea blocurilor.
6. Solicitarea extrem de puternică a zidului de gardă al
coronamentului – dislocarea acestuia.
7. Pierderea stabilităţii generale – datorită caracteristicilor
defavorabile ale materialelor sau terenului de fundare.
8. Afuierea terenului de la piciorul taluzului –afectează
stabilitatea bermei.
9. Antrenarea blocurilor din bermă – datorită greutaţii reduse a
acestora sau a nivelului de amplasare ; alunecarea carapacei.
 CONSTRUCȚII DE APĂRARE
1.B. Diguri gravitaţionale cu parament vertical

Alcătuire generală
Digurile pot avea o structură cu parament vertical de
tip: - gravitaţional, care reazemă:
- pe un pat de anrocamente;
- pe fundul mării;
- încastrată în pat sau teren.
- ușor (cu infrastructura încastrată în teren),
Aceste diguri se opun efectului hulei reflectând spre
larg majoritatea energiei acestora. Se recomandă a se
realiza în ape adânci, unde valurile nu pot deferla.
Componentele unui dig cu parament vertical:
- patul digului;
- corpul digului;
- suprastructura.
• Suprastructura digului:
- se realizează din beton turnat monolit sau prefabricat,
simplu sau armat (min. 0,5m);
- contribuie, prin greutatea proprie la stabilitate;
- asigură conlucrarea în lung a elementelor;
- preia cele mai mari solicitări din valuri.
• Corpul digului:
- este alcătuit dintr-o structură masivă din blocuri de
beton aşezate sub forma unei zidării sau din elemente
tip cheson.
•Patul digului:
-are rolul de a asigura o repartizare favorabilă a presiunilor
pe teren;
-de a proteja terenul de afuiere în faţa construcţiei.
Pentru terenuri plate stâncoase înâlţimea patului are
dimensiuni reduse:
• h = 0,50m pentru anrocamente;
• h = 0,25m pentru saci de beton.
Pentru terenurile stâncoase neuniforme înălțimea
patului are dimensiuni mai mari h = 1,5-2,5 m.
 Pentru terenuri nisipoase- strat filtrant+pat flotant
din piatră spartă (2,5-5,00m);

1.strat filtrant
2.patul digului
Pentru terenuri mâloase se poate înlocui un strat
subţire cu nisip sau se pot folosi drenurile de nisip.
1.B.1. Diguri din blocuri de beton
Se utilizează: a) blocuri de beton cu greutatea până la 100 t
b) blocuri ciclopice cu greutatea de 400 t
c) blocuri evidate.

a. Blocuri cu greutatea până la 100 tone

-blocuri de forma paralelipipedică;
-productivitate redusă 8-10 blocuri/zi (se utilizează
macarale, gabare şi scafandri);
-raportul dimensiunilor faţă de înălţime între 1 şi 3;
-rosturile sunt de 5 cm la o lungime între 25-40 m.
b. Diguri din masive ciclopice
- pentru a se asigura o stabilitate individuală mai bună
a blocurilor inclusiv în timpul execuţiei se pot utiliza
blocuri cu greutăţi mai mari - 400 tone.
- pentru solidarizarea blocurilor se prevăd puţuri
verticale în care se introduc carcase de armătură şi se
umplu cu beton, iar pe lateral se prevăd îmbinări tip nut
şi feder.
- rosturile sunt de 5 cm la distanţe între 10-12 m.
- productivitate 3-4 blocuri /zi pe mare calmă- valuri
sub 1m.
Diguri din masive ciclopice
Diguri din masive ciclopice cu puţuri verticale
c) Diguri din masive celulare, evidate
- sunt realizate sub forma unor cutii de beton fără fund cu
pereţi cu grosimea de 70 cm - 1 m, şi greutatea 100-200
tone;
- rosturile sunt etanşate cu tole de cupru sau din material
plastic;
- până la umplerea cu beton (lestare) sunt sensibile la
acţiunea valurilor.
1.B.2. Diguri din chesoane plutitoare (masive gigant)
• Chesoanele sunt structuri din beton armat executate la uscat,
lansate la apă, transportate prin plutire în amplasament unde
sunt lestate cu nisip şi piatră spartă sau beton după care se
realizează suprastructura.
• Pot fi folosite drept construcţii provizorii prin scoaterea
materialului granular din interior.
• Profilul transversal poate fi : - dreptunghiular
- trapezoidal.
• Secţiunea orizontală poate fi: - rectangulară
- alveolară.
• Lungimea unui cheson este de 40-60 m, (se limitează la de 3
ori înălţimea chesonului)
• Rostul dintre chesoane 20-25 cm (închis).
Diguri din chesoane
plutitoare
Dig gravitaţional din cilindri de mare diametru

Amenajarea rostului dintre chesoane

Transportul chesoanelor. a) fără orificii în diafragmă; b) cu orificii la baza diafragmei
 1.B.3. Diguri din căsoaie
• Sunt alcătuite din celule cu pereţi din grinzi de lemn
asamblate prin îmbinare cu bolţuri cu/fară fund şi
lestate cu piatră brută. La partea superioară se
prevede o suprastructură din beton (în zona de
acţionare a gheţurilor se protejează cu elemente din
beton).
• Sunt puţin sensibile la tasări şi nu necesită o nivelare
fină a patului de fundare.
• Se pot executa la uscat, lungimea tronsoanelor 20-50
m şi se transportă prin plutire şi se lestează la
amplasament.
Cu grinzi joantive (tip rusesc)
Cu interspaţii între grinzi (tip american)
 1.B.4. Diguri cu parament vertical cu
elemente încastrate în teren
a) Diguri cu cilindri din beton armat de mare diametru.
Se folosește această variantă pentru terenuri slabe la
suprafată, cu rezistenţă la o adâncime relativ mică.
 b) Diguri cu pereţi paraleli cu lest din anrocamente

2
6

Dig din pereţi plani paraleli

1- elemente prefabricate, 2- coloane metalice, 3- zid de gardă, 4- coronament,
5-umplutură din anrocamente, 6- pat de anrocamente
 1.C. Diguri Gravitaţionale Combinate

• Acest tip de dig constă dintr-o structură cu parament

vertical şi o mască taluzată spre exterior care
favorizează disiparea energiei valurilor.
• Solicitările transmise de valuri structurii sunt minime
şi lăţimea construcţiei va fi mai mică.
• Spre interior digul poate fi acostabil.
LARG
 1.D. Diguri gravitaţionale mixte

• Au o structură cu parament vertical care reazemă

direct pe fundul marii (adâncime mică) sau pe un
masiv de arocamente realizat până la nivelul mării
joase.
• La mare înaltă (pe timp de furtună) valurile se reflectă
de paramentul vertical, iar la mare joasă, valurile
deferlează pe taluz sau structura verticală.
 1.E. Diguri cu parament vertical şi
coeficientul de reflexie redus
a) Dig cu parament perforat şi cameră de oscilaţie

• Construcţia este de tip cheson din beton armat cu

paramentul amonte vertical, perforat şi cameră de oscilaţie
unde valurile incidente pătrund şi se reflectă cu fază
decalată.
• În funcţie de numărul orificiilor şi pierderile de sarcină
gradul de reflexie poate scădea până la 50% faţă de un
perete compact .
• Greutatea exercitată asupra peretelui scade până la 20%.
Dig cu parament perforat și cameră de oscilație
Dig cu coronament perforat
b) Dig cu profil Δ (delta) cu redane şi
perforaţii

1-structură din beton

armat; 2- ferestre;
3- redane; 4- zid de
gardă; 5- cameră de
liniștire; 6- pat de
fundare.
• Digul este format din 2 pereţi de beton armat
care formează între ei o cameră de liniştire.
• Apa circulă către acvatoriu.
• Structura este slab reflectantă şi nu conduce la
afuieri la baza digului.

c) Dig din coloane distanţate

• Perete din coloane distanţate între ele cu
1/20÷1/30 diametru.
1-coloane; 2- coronament; 3-anrocamente; 4- protecție antiafuiere
 d) Dig cu coronament cu bazin de deversare

a) Plin de val; b) gol de val;

1- dig; 2- prag; 3- bazin de disipare; 4- parapet.
e) Dig cu parament absorbant
• Sunt structuri de beton evidate în zona paramentului
unde sunt create o serie de spaţii goale ce comunică
între ele, în care se disipează energia valului incident.
• Principiul de disipare constă în transformarea mişcării
verticale a valului într-un curent curent circular,
orizontal (Epotenţială→Ecinetică). Aceasta conduce
la importante pierderi de energie prin frecare,
obţinându-se astfel reduceri ale coeficientului de
reflexie cu cca. 70%.
 Construcţii de apărare
2. Diguri de tip uşor
• Se realizează sub forma unor structuri uşoare
care preiau solicitările şi prin încastrare în teren
utilizând în acest scop piloţi sau coloane.

a) Diguri din coloane subţiri

• Se folosesc în cazul terenurilor slabe;
• Adâncimea maximă de utilizare 3, 6m cu valuri
până la 2, 4m;
• Se realizează din coloane cu interspaţii ce se
obturează.
1- coloană
2- interspaţiu obturat
3 – suprastructură
4 - coronament
 b) Diguri tip ecran
• Paramentul digului este
realizat sub forma unui
ecran subţire susţinut de o
structură de piloţi.

• Se utilizează în cazul
adâncimilor medii
(10-15m) si terenuri de
fundare slabe.
 Acţiunea valurilor asupra digurilor cu
parament vertical
• Se deosebesc 4 tipuri de valuri :
1. Valuri staţionare
2. Valuri de trecere (de la staţionare la sparte)
3. Valuri sparte
4. Valuri deferlate

Înălţimea de ridicare a valului pe perete este mai mare

decât la valurile staţionare, grosimea stratului de lichid
se micşorează.
• Creasta valului se ridică tot mai mult, se observă
distrugerea locală a crestei iar la contactul cu peretele
digului se produce o izbitură puternică;

• Se produce o distrugere totală a valului la o distanţă

de peretele construcţiei
Chinograma formării valurilor sparte în faţa unui
parament vertical
Acţiunea hulei nedeferlate asupra digurilor cu
parament vertical
Larg
Port

h
h
In cazul digurilor cu înălţime redusă deversabile
solicitările din valuri se vor determina cu formule care
iau în calcul coeficienţi de reducere (ptr presiune şi
moment rE şi rM ).
 Grosimea patului de fundare

•Se determină din condiţia ca presiunea pe talpa

digului care se manifestă asupra patului sa fie
mai mică decât cea admisibilă.
 Gol de val
Plin de val

Hpat

B+2Hpat
 Mecanisme de cedare a digurilor verticale

1. Răsturnarea:
-la plin de val;
-la gol de val.
2. Alunecarea
• Se poate produce – pe patul de fundare
- sub patul de fundare
• Alunecare cilindrica
• Poansonare
 Construcţii de apărare
3. Diguri neconvenţionale
1. Diguri permeabile
Energia cinetică a valurilor este concentrată în straturile
superioare (75% Ec in h=0,1Lval) .
a-ecran subţire,
b- ecran lat,
c-ecran subţire şi bazin deversor.

1-parapet,
2-piloţi
3-ecran subţire
4- ecran lat;
5- bazin de deversare.

2. Diguri plutitoare
Constau din corpuri plutitoare ancorate de fund. Efectul
disipator se datorează în mare parte ancorelor
(tensionate).
a- Ponton cu suprafaţa înclinată
b- plutitor tip cruce
c- plutitor oscilant
d- flotor pneumatic

1- nivelul terenului
2-pontonul
3-ancore
4- reazem articulat
5- ferme
e- cameră de rezonanţă
plutitoare;
f-covor plutitor;
g- disipator din tuburi;
h- grătare elastice.

7-cameră rezonator
8-covor plutitor elastic
9-tuburi
10-floror pneumatic
11- gratare
 3. Diguri pneumatice

• Constau dintr-o conductă prevăzută cu orificii mici

prin care se pompează aer sub presiune. Bulele de aer
comprimat ce ies prin orificii se ridică la suprafaţă
formând o zonă triunghiulară. In această zonă apar
curenţi turbionari care distrug mişcarea ce însoţeşte
valul progresiv.
1 statie compresoare, 2 rezervor de aer, 3 conducta de aer,
4 conductă perforată,
 4. Diguri hidraulice

1- conductă magistrală,
1
2- conductă distribuitoare cu
orificii,
2 3-infrastructură.

3
 CONSTRUCŢII DE ACOSTARE

Reprezintă lucrările portuare destinate acostării şi

amarării (asigurarea poziţiei navei) în vedera desfăşurării
operaţiunilor de manipulare a mărfurilor, de armare a
navelor şi de rulare a traficului de pasageri.
Aceste construcţii trebuie să asigure legătura între
navă şi platforma portuară şi dacă este cazul, să susţină
terenul din spate.
Exemple de construcţii de acostare: cheuri, apuntamente,
debarcadere, duc d’albi.
cheu: construcţia care asigură linia continuă (front de
acostare) la care acostează navele
APUNTAMENT -dacă frontul de acostare este întrerupt .
DEBARCADER -dacă avem nave de pasageri.
Pentru fixarea navei în acvatoriul portuar se pot efectua
construcţii izolate numite DUC D’ALBI.
• Clasificare:
1. După modul de amenajare:
- în lungul liniei malului;
- perpendiculare pe linia malului;
- înclinate pe linia malului. (formează Moluri sau PIERURI)

2. După profilul transversal:

- vertical;
- taluzat ;
- semivertical ;
- semitaluzat.
3. După modul în care reţin masivul de pământ al malului:
• construcţii de acostare cu împingere (funcţia principală a
cheului fiind preluarea împingerii ce acţionează pe înălţimea
construcţiei; rezistă la răsturnare şi alunecare).
Ex: Cheuri gravitaţionale din blocuri, chesoane plutitoare,
corniere, căsoaie.
• construcţii de acostare fără împingere
Ex: estacade, ziduri de cheu cu infrastructură din pile masive de
greutate.
4. După materialele folosite: - din lemn;
- din piatră;
- din metal;
- din beton simplu;
- din beton armat.
• Factorii care influenţează alegerea tipului constructiv:
- natura terenului de fundare;
- umplutura în teritoriu;
- curenţii şi agitaţia în faţa cheului;
- mărimea solicitărilor;
- schema tehnologică de exploatare;
- volumul de trafic;
- mijloacele de realizare (materiale);
- proprietăţile apei (apă dulce/sărată);
 I. ZIDURI DE CHEU GRAVITAŢIONALE
• Generalităţi
- Sunt compuse din 3 elemente - fundaţia (patul de fundare);
- infrastructura;
- suprastructura (coronament).
• Patul de fundare
- are rolul de a nivela suprafaţa de fundare, a uniformiza şi diminua
presiunile transmise terenului prin talpa zidului de cheu şi de a
proteja contra afuierii.
- se poate realiza : - în săpătură,
- la suprafaţa terenului
- mixt.
• Grosimea patului de fundare
• Pentru terenuri stâncoase hpat = 0,3-0,5 m din piatră spartă,
hpat = 0,25 m ptr. saci umpluţi cu beton.
•Pentru terenuri cu capacitate portantă în adâncime se
realizează un masiv de piatră brută nivelat cu un strat de piatră
spartă.
•Pentru terenuri nisipoase sub masivul de piatră brută se va
realiza un filtru invers.
•Pentru terenuri mâloase se măreşte grosimea patului de
fundare şi se înlocuieşte stratul de mâl cu nisip. Se recomandă
încărcarea lentă a fundaţiei sau compactarea dinamică.
•Stabilitatea la alunecare este influenţată de coeficientul de
frecare pe pat şi va creşte o dată cu :
-mărirea presiunii
-gradul de compactare al patului
-calitatea rocii.
Patul de fundare trebuie sa fie stabilizat cu berme :
-către bazin trebuie să aibă lungimea mai mare de 4 m,
- spre uscat să aibă lungimea mai mare de 1,5 m.
• Rolul bermelor este de a repartiza mai bine presiunile,
iar cea către bazin reduce riscul afuierilor (curenţii
creaţi de valuri, de elicea navelor sau dragaj
accidental).
• De obicei bermele se realizează orizontale sau cu pantă
(0,5-1%) contra tasărilor.

Infrastructura
-Zidul de cheu
-Prismul de anrocamente (scopul prismului este de a
reduce cat mai mult împingerea transmisă zidului de
cheu, de umplutura din spate);
-Umplutura din: - piatră brută (eficienţă mare,
permeabilitate bună)
- argilă, loess, nisip.
• Între prism şi umplutură este necesar a se interpune un filtru
invers (pentru a limita efectul de antrenare a umpluturii spre
bazin).
•Suprastructura (coronamentul)
- are rolul de a solidariza elementele prefabricate din infrastructură ,
- de a transmite solicitările date de nave şi de utilajele aflate pe
platformă.
În coronament se înglobează următoarele elemente:
- de ancoraj ale bolarzilor ;
- fila de rulare a macaralelor;
- amortizori la acostare;
- canale şi cămine tehnologice.
Coronamentul se execută din beton turnat monolit (simplu sau
armat) şi se realizează numai după consumarea tasărilor
infrastructurii.
Lungimea coronamentului variază între 25-40 m.
a)Prism din anrocamente între cheu şi taluz
b)Prism cu FI
c)Prism economic
d)Prism cu efect descărcător redus
• Cu scaun la partea inferioara
• Cu scaun la partea superioara
Coronamentul cheurilor gravitaţionale
1- coronamentul, 2-blocuri prefabricate, 3-canal tehnologic,
4-fila de rulare, 5- bolard, 6-dispozitiv de protecţie.
 I.1. Zid de cheu tip căsoaie
•Materiale folosite:
- la partea inferioară: lemn şi piatră;
- la partea superioară :beton.
•Cheul este alcătuit din celule rectangulare din lemn
lestate cu arocamente. Lungimea modulelor celulelor este
de 20-50 m. Peste aceste celule este suprastructura care se
realizează din beton turnat monolit, direct turnat pe
umplutura din arocamente.
•Nu sunt sensibile la neuniformităţile şi la neregularităţile
patului. Pot fi amplasate direct pe terenul natural.
•Casoaiele se pot realiza şi din beton armat.
 Cheu din căsoaie
• Din lemn
• Din elemente de beton armat
 I.2. Ziduri de cheu din beton monolit sau
zidarie de piatră
•Recomandate pentru execuţii realizate la uscat sau zone
separate de mare prin batardouri sau ecluze.
•Se execută cu rosturi la 20-30m pentru drenarea apelor
din spate.

a- cheu din beton

monolit
b- cheu din beton
monolit cu contraforţi
a.
c- cheu din zidărie de piatră brută;
d- zid de căptuşire
 I.3. Ziduri de cheu din blocuri de beton
simplu
• Se construiesc sub apă din blocuri artificiale
prefabricate. Zidăria poate fi realizată cu rosturi
petrecute sau în pile. (deschiderea rosturilor max
2cm)
• La intervale de 20-35m se realizează rosturi de tasare
de circa 5 cm laţime.
• Montarea in pile se foloseste la construcţiile înalte.
• Blocurile nu sunt solidarizate între ele.
• Blocuri evidate (centru de greutate si eficienta)
a)Cheu cu sectiune constanta; b) cheu cu scaun la partea inferioară;
c) cheu cu scaun la partea supeioară; d) blocuri masive teşite.
Cheuri din blocuri evidate
Blocuri evidate tip RAVIER
 I.4. Ziduri de cheu din elemente din b.a.

• Sunt blocuri de dimensiuni mai mari, ce trebuie lestate.

• Forma economică – secţiune circulară tip VIROLĂ
D=10-12m lestate cu piatră sau beton.
• Se solidarizează pe verticală: - prin bare de otel
- cabluri post –tensionate
Dacă materialul de umplutură are aceleaşi caracteristici
cu terenul de fundare vor conlucra foarte bine. Dacă
sunt de natură diferită se va realiza un dop de beton.
Virole cilindrice lestate cu material granular
Virole solidarizate
pe verticală prin
post-comprimare
 consola

Cheu din cilindri de mare diametru

a) cilindri simpli; b) cilindri dubli; c) multipli
I.5.Ziduri de cheu tip cornier

Acest tip de cheu este

alcătuit dintr-un
perete vertical şi o
talpă din beton
armat solidarizat
prin diafragme.
Cu contraforţi şi placi plane

Cu placă înclinată pe
contraforţi
 I.6. Ziduri de cheu din masive gigant
•Structuri celulare de dimensiuni mari cu forme:
- rectangulare (simetrice sau asimetrice);
- circulare;
- combinate.
• Rectangulare simetrice

• Cu rol de contrafort şi
placi
Zid din chesoane plutitoare cu forme circulare
Zid din chesoane plutitoare cu forme combinate
(Constanta-Sud 3200t)

După rigiditate chesoanele se clasifică:

- chesoane rigide (rectangulare)
- elastice (cilindrice)
- semirigide (geometrie intermediară)
 I.7. Ziduri de cheu din chesoane deschise

• Sunt structuri din beton de formă rectangulară sau

cilindrică care se introduc în teren prin excavare în
interior, după care se introduc materialele necoezive
sau beton.
• Chesoanele pot fi fabricate :
- în totalitate la uscat sau din elemente suprapuse
- construite pe loc
Excavaţia se poate face cu graifărul sau
autoîncărcătoarele
Cheson transportat prin plutire
 CONSTRUCŢII DE ACOSTARE
II. Ziduri de cheu din pereţi de palplanşe
Sunt realizate prin împingerea în teren a palplanșelor:
-din lemn
-beton armat
-metal
-material plastic
Soluțiile adoptate țin seama de :
-rezistența la încovoiere a palplanşelor;
-să poată fi ghidate uşor în timpul baterii;
-rezistența la tracțiune;
-etanșarea rosturilor să se realizeze foarte bine.
II.1. Zidurile de cheu din palplanșe neancorate

Se folosesc pentru înălțimi reduse, (până la 5 m)

- până la 2–3 m paplanșe din lemn;
- până la 5 m palplanșe metalice.

II.2. Zidurile de cheu din palplanșe ancorate

Palplanşe din beton
Se utilizează în cazul terenurilor slabe.
 Ancoraj

H
Umplutură

Filtru invers
Prism descărcător
 Palplanșe metalice

•Se utilizează pe terenuri de fundare mai tari (argilă

compactă sau bolovaniș).
•Oferă o etanşeitate mai bună;
•Se confecţionează din oţeluri cu limită elastică ridicată;
•Îmbinarea prin sudură;
•Se pot folosi până la adâncimi de 20m;
•Necesită protecţie împotriva coroziunii.
• Cheu din palplanşe cu ancoraj simplu şi dublu
Cheu din chesoane din
palplanşe metalice
Dispozitivul de ancoraj al peretelui are 2 elemente
•Tirantul: poate fi pasiv sau activ
•Elemente de ancorare
•Tirantul activ (sistemele active) sunt alcătuite din
fascicole de sârmă de înaltă rezistență protejate
anticoroziv și introduse într-o teacă de material plastic.

Ancoraj activ
din sârme de
înaltă rezistenţă
 1 palplanşă
2 tirant
3 pilot

• Cheu din palplanse cu tiranţi tip pasiv introduşi în găuri

forate
Sistem de fixare
a tiranţilor de
palplanşe
a) simplu
b) articulat
c) cu bridă şi
etrier
• Elemente de ancorare
Pot fi realizate din :
- piloţi;
-din palplanşe cu lungime scurtă;
-ecrane din beton;
-barete;
-capre de piloţi înclinaţi;
-plăci şi blocuri din beton.
 II.3. Ziduri de cheu din celule de
palplanşe metalice
• Acest tip de cheu are 2 elemente :
– celula metalică;
– masivul intern (terenul existent sau umplutura).

• Celula metalică poate fi realizată din:

- GABIOANE de formă: - circulară;
- rectangulară- (perete plan);
- piloți cu diametrul mic.
• Celulele pot fi: - detașate de țărm;
- adiacente teritoriului.
• Fiecare celulă este autostabilă.
•Coronamentul se realizează dintr-o grindă de beton
armat.
•Baterea (pereţilor rectangulari sau a piloţilor cu
diametru mic) se poate realiza cu :
-Utilaje clasice: ciocane vibratoare;
-Injecţia cu apă (până la 20m).
Cheu din celule circulare de
palplanşe metalice:
- detaşate de mal
- adiacente teritoriului
- palplanşe plane
III. Cheuri pe piloţi cu perete de palplanşe în
faţă sau în spate
•Aceste construcţii au o suprastructură de grosime
relativ redusă care reazemă pe o infrastructură de piloți
(din b. a. sau metal) verticali și înclinați ce asigură
stabilitatea construcției.
•Umplutura teritoriului portuar este reținută de un perete
de palplanșe rezemat sau încastrat la partea superioară,
dispus în fața cheului sau în spatele acestuia.
Perete de palplanşe în faţă – vertical
– înclinat
Perete de palplanşe în spate
 b
a

a,b palplanşe în faţă; c palplanşe în spate

 IV.Ziduri de cheu din pereți de beton
executaţi în tranșee (pereți mulați)

•Pereții de beton armat sunt executați în tranșee

excavate sub protecția noroiului bentonitic. Se aplică
această tehnologie acolo unde nu se pot folosi tehnologii
cum sunt baterea sau vibrarea.
•Terasamentul trebuie să asigure stabilitatea tranșeei
excavate, sub protecția noroiului bentonitic și a
utilajului ce realizează excavația.
•Deviația maximă pentru pereții verticali este de 2%.
•Armatura - carcasă cu distanţieri
•Se pot realiza 2 tipuri de cheuri:
- cheuri de tip ecran, ancorate cu tiranţi înclinați, forați
și injectați, dispuși pe un nivel sau mai multe, sau
orizontali;
- cheuri autostabile în formă de cheson.
 Cheu din perete mulat tip
ecran ancorat cu tiranţi
înclinaţi
1perete mulat
2 tirant
3 barete

Tiranţi pe 3 nivele
 Cheu din pereţi
mulaţi tip cheson
autostabil

Cheu din pereţi

mulaţi cu diafragme
de ancoraj
 V. Estacade
•Sunt construcții cu o greutate a întregii structuri relativ redusă.
•Acestea se compun din:
- Suprastructura: grinzi + plăci din beton armat sau beton
precomprimat
- Infrastructura: piloți sau coloane

•a. Estacade în lungul malului (de bordură)

•b. Estacade perpendiculare sau înclinate (pieruri)

Estacadele de bordură îmbracă taluzul malului care este

prevăzut cu o apărare de obicei din anrocamente ce se prelungește
și pe fundul bazinului.
Estacade: a,f –în lungul malului pe toată lungimea; b,c,d,e – în
lungul malului cu legătură discontinua;
g – pier.
Estacadele pot fi fundate:
- pe piloţi rectangulari din beton armat (verticali,
înclinaţi, cu ancoraj);
- pe piloţi cu profil I ;
- pe piloţi din lemn;
- pe piloţi introduşi în găuri forate;
- pe piloţi metalici.
Pentru a mări capacitatea portantă a piloţilor introduşi în
terenurile slabe se pot utiliza fundaţiile flotante.
1 pilot, 2 placă de bază, 3 umplutură
de nisip, 4 diagrama sarcinilor, 5
direcţia de filtrare a apei din pori,
6 teren mâlos, 7 zona stării de
eforturi
b placă de bază încastrată,
c placa cu articulaţie
• Piloţi metalici cu şurub
• Piloţi tubulari cu îngroşare la capătul inferior
•Coloanele se introduc prin:- batere (berbeci Diesel);
- vibrare;
- subspălare;
- telescopare.
Coloanele se pot menţine goale sau se pot umple cu nisip şi
beton.
Suprastructura estacadei poate fi realizată din:
- grinzi monolite,
- grinzi longitudinale,
- grinzi longitudinale și transversale;
- tip cheson,
- tip fermă,
- tip dală cu boltă,
- tip consolă spre bazin.
Estacade realizate din platforme autoridicătoare
a- platforme autoridicătoare, b -montată pe o
infrastructură fixată
c- platformă pe flotori
 VI. Construcţii de acostare cu profil mixt

• Pot fi de tip: - semivertical,

- semitaluzat .
Semivertical = alcătuit dintr-o infrastructură cu profil
taluzat, realizat de regulă dintr-un prism din anroca-
mente și o suprastructură cu profil vertical de tip
gravitațional ;

Semitaluzat = partea inferioară este construită cu profil

vertical, (palplanşe) deasupra căruia se amenajează
malul sub forma unui pereu.
 a

Construcţii de acostare cu profil mixt

a) semivertical
b) semitaluzat
 VII. Construcţii de acostare cu profil taluzat

• Constau din lucrări de protecție a malului pentru a

împiedica afuierea sub acțiunea valurilor și curenților
și a asigura stabilitatea la profil natural.
• Acest tip de cheu este specific porturilor interioare cu
trafic relativ redus. La variații mari de nivel,
continuitatea taluzului poate fi fracționată prin
banchete.
 VIII. Ziduri de cheu antireflectante

• În cazul unor fetch-uri lungi, pe anumite direcții

ale acvatoriului se formează valuri lungi care
întâlnind paramentul vertical se amplifică prin
reflexie, sporind gradul de agitație în bazin.
•Exemple de ziduri de cheu antireflectante :
a – cheson plutitor cu perete perforat
b – cheson din blocuri evidate cu cameră de oscilație
c – blocuri cu parament absorbant
d – tip cornier cu fereastră și taluz
e – cu bazin de deversare și disipator
a) Cheson plutitor
cu perete
perforat
b) Cheson din
blocuri evidate
c) Blocuri cu
parament
absorbant
d) Tip cornier cu
fereastră şi taluz
e) Bazin de deversare şi disipator
 IX. Duc d’albi
• Construcții izolate destinate acostării sau legării
navelor, dar pot fi utilizați și în alcătuirea unui cheu,
preluând sarcinile orizontale transmise de nave.
Legatura cu malul se face cu ajutorul pasarelelor.
• După destinație pot fi:
a. de legare,
b. de legare–acostare,
c. de dirijare – pentru ghidarea navelor ce se apropie de
cheu, de docuri sau ecluze,
d. de manevră – construcții necesare pentru execuția
manevrelor de intoarcere a navei la 1800.
• După comportarea structurii:
a) Elastici: piloți tubulari sau palplanșe încastrate în
teren
b) Rigizi: structuri masive din celule de palplanșe cu
umplutura în interior sau cilindri de beton cu
diametru mare, chesoane, virole sau structuri din
piloți, solidarizate la partea superioară de un masiv de
beton.
Pilot independent Piloţi grupaţi
Duc d’alb
elastic cu
flotor
• Duc d’albi
rigizi din piloţi
tubulari
introduşi prin
forare
Duc d’alb rigid
din ferme
metalice
 CALCULUL CONSTRUCȚIILOR DE
ACOSTARE

A. Sarcini ce acționează asupra construcțiilor de

acostare
1. Greutatea proprie: se determină pe baza elementelor
geometrice ale construcției și greutatea specifică a
materialelor de construcție; se iau în considerare și
sarcinile transmise de instalațiile de pe platforma
portuară;
2. Încărcări utile: depozite, utilaje, mijloace de
transport, (în funcţie de schema tehnologică şi tipul
danei);
Putem avea următoarele cazuri de încărcări:
•platforme cu macarale și sarcini uniform distribuite;
•platforme încărcate cu macarale, convoaie de cale
ferată și sarcini uniform distribuite;
•platformă încărcată numai cu sarcini uniform
distribuite, operarea făcându-se cu utilaje mobile și
plutitoare.

Se recomandă ca în primul an de exploatare, încărcările

să fie mai reduse față de cele din calcul.
Solicitările din depozitarea mărfurilor variază în funcție
de natura lor și schema tehnologică de exploatare.
Pentru o utilizare rațională, platforma se împarte în
patru zone.
• A – zona adiacentă paramentului până la fila de rulare a macaralei –
2m
• B – de la 2 metri din stânga șinei la 2 metri după șina din dreapta
pentru 2 căi de linii ferate 10,5 – 10,85 metri
pentru 3 căi de linii ferate 15,3 metri
• C – minim 6 metri pentru spații de manevră
• D – până la limita teritoriului și raza de acțiune a utilajelor
3. Acțiunea navelor asupra construcțiilor de acostare
•împingerea statică a navelor – se determină în funcție
de viteza vântului și a curenților (vvânt = 20 – 24 m/s, la
furtună 40 m/s);
•tracțiunea navei la bolard - depinde de dimensiunea
navei, viteza vântului, mod de expunere, numărul de
bolarzi aferenți navei.
4. Acțiunea valurilor – se ia în considerare ipoteza
apariției în fața digului a golului de val.
5. Acțiunea umpluturii – reprezintă o sarcină importantă
în cazul cheurilor gravitaționale și din palplanșe.
Se poate determina utilizând două metode:
•metoda analizei stării de echilibru limită, sunt posibile
deformații ale structurii
•metoda bazată pe teoria elasticității, apar deformații
reduse pe orizontală
6. Suprapresiunea apei subterane din spatele cheului. Depinde
de amplitudinea şi frecvenţa variaţiilor de nivel a apei.
(diferenţe larg – apă în sol = 0,5 – 1 m). Pentru diferențe mari
se introduc drenuri.
7. Acțiunea ghețurilor
Rezistența la compresiune a gheții este dată de salinitate și
temperatura
• la apă dulce, cu salinitate sub 1‰ la 0°C: Rc = 40 MPa
la -30°C: Rc = 150 MPa
• la apă sărată, cu salinitate între 3 - 6‰ la 0°C:Rc = 30 MPa
la -30°C: Rc = 105 MPa
(pentru un strat de gheață de 50 centimetri grosime)
Rs = k * Rc

k= hg = 0,8 * hgmax (grosimea stratului de gheață)

•În funcție de rezistența la strivire se determină
solicitările dinamice generate de câmpul de gheaţă în
mişcare :
- pentru elemente izolate;
- în ipoteza forfecării câmpului de gheață;
- ipoteza opririi câmpului de gheață de către structură,
- strivirea câmpului de gheață de către structură.
8. Acţiunea variaţiilor de temperatură
Se iau în considerare în special la structurile static
nedeterminate pentru variaţii de temperatură între -25 si
+40˚C
9. Acțiunea seismică
•În calculul răspunsului seismic al cheurilor de greutate,
se va ține seama că sarcina exterioară principală o
constituie împingerea umpluturii din spatele zidului de
cheu.
•Stabilitatea - pentru masa construcției
- frecarea pe talpa fundației

a) teren bun de fundare (tasări minime) b) teren slab de fundare

 d.

b.
 B. Verificarea stabilității construcțiilor de acostare
gravitaționale

Se iau în considerare cele mai defavorabile

combinații raționale ale solicitărilor impunându-se
condiția ca suma sarcinilor ce produc pierderea
stabilității să fie mai mică decât a celor ce se opun.
Calculele se vor efectua verificându-se:
• stabilitatea la alunecare
• stabilitatea la răsturnare
• presiunile pe pat și pe teren
• stabilitatea generală
1. Stabilitatea la alunecare
• pe patul de fundare – ABC

• pe un plan înclinat – DC

N’ include DABC
• pe teren la nivelul bazei
patului – EF
2. Stabilitatea la răsturnare

3. Presiunile pe patul şi terenul de fundare

A=LB σmin > 0

4. Capacitatea portantă limită este definită prin 2
moduri:
• Prin alunecare de ansamblu
• Prin poansonare locală

5. Stabilitatea generala a construcţiei

 ACCESORII DE CHEU
Dispozitivele de protecție pentru construcțiile de
acostare trebuie să țină cont de:
- sarcinile din momentul acostarii,
- sarcinile din situațiile ulterioare -când nava poate fi
supusă unor sarcini statice sau dinamice din valuri, datorită
curenților sau vântului.
Criteriile de calcul referitoare la capacitatea de
absorbţie a sistemelor de protecţie trebuie să răspundă
condițiilor de exploatare normală și respectiv accidentală:
- să absoarbă energia transmisă la o acostare normală,
-să poată fi ușor înlocuite sau reparate,
-să asigure o capacitate de absorbție a energiei cât mai
mare.
 In cazul în care energia de izbire a navei este aşa
de mare încât nu poate fi anulată prin sistemele de
protecţie, se produc deformaţii plastice, (se distruge
amortizorul, se deformează corpul navei, se distruge
cheul).
Masa navei poate fi clasificată:
a) după deplasament – greutatea volumului de apă
dislocuit de navă (tone),
b) după volumul spaţiilor închise de la bordul navei -
1TRB=2,83mc
Forţa de izbire a navei faţă de frontul de acostare se
poate determina în funcţie de următorii coeficienţi:
-Coeficientul de excentricitate, Ce
-Coeficientul masei adiţionale, Cm
-Coeficientul de deformaţie a navei, Cs
-Coeficientul de configuraţie a cheului, Cc
Pentru proiectarea sistemelor de protecție
determinarea energiei navei la acostare se poate face
utilizând una din metodele următoare:
1. Metoda cinetică

M -masa navei de acostare

v - viteza de apropiere a navei
2. Metoda statistică
Această metodă este bazată pe măsurători reale a
energiei de impact la danele existente.
Depinde direct de:
- condițiile locale unde sunt efectuate măsurătorile,
- de traseul navei,
- de tipul amortizorului,
-de tipul de construcție de acostare și gradul de încăr-
care a navei.
3. Modelarea în laboratoare hidraulice
Rezultatele obţinute pe modele sunt afectate de efectul
la scară şi necesită o interpretare bazată pe multă
experienţă.
4. Modelarea matematică
Necesită compararea rezultatelor cu cele obţinute la
acostările reale.
 Soluții constructive pentru dispozitivele de
protecție
Alegerea tipului de dispozitiv depinde de următorii factori:
• capacitatea de absorbție a energiei;
• reacțiunea trasmisă cheului navei;
• gradul de deformație ;
• suprafața de contact cu corpul navei;
• unghiul de impact;
• forma navei;
• modul de întretinere si costul dispozitivelor de
protecție;
• frecvența acostărilor;
• consecințele scoaterii din exploatare a cheului.
 A. Dispozitive de protecție rigide din lemn
• Se folosesc în general pentru nave mici.
• Sunt alcătuite din : - grinzi de stejar,
- pachete de grinzi
- grătare
• Pot fi: - fixate pe parament
- plutitoare
• Prețul este relativ scăzut, iar durata de exploatare este
cuprinsă între 2 și 4 ani.
• În zone cu oscilații de nivel până la 2 m se recomandă a
se utiliza grinzi orizontale la distanța de 1m
• În zonele cu variații mai mari se folosesc:
-grinzi verticale cu distanțe de 1,5 sau 2 m
-grătare
-grinzi înclinate (α = 30 ÷ 400)
Pachete de grinzi
Grinzi distanţate
 Grinzi
înclinate

Grinzi orizontale susţinute de paramentul cheului

Bile verticale
din lemn

Pachet de bile
Dispozitive plutitoare
 B. Dispozitive de protecție din cauciuc

Acestea transformă energia cinetică a navei în

energie potențială prin comprimarea și flambajul
elementelor din cauciuc.

1. Dispozitiv de protecție din anvelope

• pot fi atârnate direct de parament pe 1 sau 2 rânduri sub
formă de ghirlande sau pe un cablu
• se pot monta pe un buștean sau cilindru metalic
suspendat de parament
Dispozitive de protecţie din anvelope
1- anvelope; 2- bile de lemn
 Dispozitive de protecţie din anvelope
1- anvelope; 2- panou din grinzi de lemn

2
2. Dispozitive de protecţie din cauciuc profilat

Mult mai eficiente și au o durată de exploatare până la

25-30 ani;
Secțiunea poate fi: - circulară
- pătrată
- sub forma literei D
• Montarea se poate face:
– orizontal
– înclinat
– vertical
– în ghirlande
Dispozitive de protecţie din cauciuc profilat
Montate inclinat ; ghirlande
• Prinderea se poate realiza cu:
– lanțuri
– cabluri
– bare
• Au fost concepute noi tipuri de dispozitive la care efectul
de flambaj este mai pronuntat:
- sistemul în V cu talpă
- sistemul în V fără talpă
- sistemul în V și placă de solidarizare
- sistemul conic
- sistemul cilindric dispus vertical și placa de solidarizare

Sistem V fără talpă

a
b

c
Dispozitive de protecţie din cauciuc
a) Cu sistem în V şi placă de solidarizare
b) Conic
c) Cilindric şi placă de solidarizare
 3. Sisteme de protecţie eficiente la forfecare

• acestea înmagazinează energia prin deformarea unor

elemente de cauciuc fixate între plăci de metal
• contactul cu nava se face prin intermediul unui panou ce
repartizează solicitările la mai multe elemente
 4. Dispozitive de protecție pneumatice
•Energia cinetică a navei este transformată în energie
potențială prin comprimarea elastică a aerului din
interior .
•Tipuri : - plutitor (înveliș din cauciuc + aer în interior
la 0,4 atmosfere)
- fix
- pneu
5. Dispozitive de protecție hidropneumatice
Aceste dispozitive sunt alcătuite din 2 compartimente
cu apă şi aer.

6. Dispozitive de protecţie cu resort

1- tub exterior
2- tub interior
3- fixare articulată
4- panou
 7. Dispozitive de protecţie gravitaţionale
Energia cinetică a navei este transformată în energie
potenţială a masivului ce se mişcă pe orizontală şi pe
verticală.

Element din beton suspendat

Element din beton suspendat
cu protectii din cauciuc

Element cu deplasare
pe plan înclinat
 Criterii pentru alegerea dispozitivelor de
protecție
1. Alegerea tipului de protecție se face în funcție de energia pe care
trebuie să o absoarbă sistemul de protecție (amortizorul):
Ep = En * C

Ep – energia preluata de dispozitivul de protecție

= energia navei

C = Ce * Cm * Cs * Cc
Ce – coeficient de excentricitate = 0,5 – 1, în funcție de unghiul de
acostare
Cm – coeficientul masei adiționale = 1,5 – 1,8 = masa navei + masa
apei pe care o antrenează nava
Cs – coeficientul de deformație (rigiditatea navei) = 0,9 – 1
Cc – coeficient de configurare a cheului, în funcție de forma
zidului de cheu - parament continuu = 0,9
- parament discontinuu = 1
2. În funcție de relația deformație - reacțiune a elementului de
protecție. Clasificare:
• Elemente de tip elastic: reacțiunea este funcție exponențială
de deformație; transmit o energie mare zidului de cheu
• Elemente cu elasticitate medie: reacțiunea este direct
proporțională cu deformația
• Elemente de tip dur (rigide): reacțiunea atinge o valoare mare
pentru deformații reduse și apoi rămâne practic constantă
pentru restul deformației.
Pentru navele de tonaj mare se recomandă utilizarea elementelor
de tip rigid.
Pentru navele mici se utilizează de obicei dispozitivele de
protecție din lemn, care de obicei nu se calculează.
3. La dispunerea amortizorilor pe paramentul cheului
trebuie să se țină seama de forma navelor și de
variația nivelului apei care determină poziționarea
acestora atât în plan orizontal cât și în plan vertical.
4. La dimensionarea structurilor este recomandabil să se
aibă în vedere următoarele ipoteze:
- acostare normală - când sarcinile nu conduc la
depăşirea deformaţiei maxime (coeficient de
siguranţă >1,25)
- situaţie critică – corespunzătoare energiei maxime
pe care o poate absorbi amortizorul şi construcţia de
susţinere la rupere (fără coeficient de siguranţă)
• Inainte de selecţia finală a amortizorului va fi analizat
şi efectul produs de presiunea vântului sau curenţilor.
 Amararea navelor

• Este necesară pentru a evita deplasarea necontrolată a

navelor sub efectul vântului, curenților și a valurilor care
ar împiedica desfășurarea operațiunilor de transbord a
mărfurilor și ar putea produce accidente asupra navelor
sau a construcțiilor.
• Legarea navelor la cheu se face cu parâme fixate de navă
și bolarzi (binte, inele).
• Legăturile pot fi de trei tipuri: - 1 – longitudinale
- 2 – transversale
- 3 – springuri
 Legarea unei nave acostate la dana
1-legături longitudinale; 2-legături transversale;
3-springuri; 4-legare la ancoră.
Parâmele de legare pot fi din:
• oțel, fibre galvanizate (formate din șase toroane a câte
12, 24 sau 30 de fire) ce pot avea dimensiuni între 40
și 50 de milimetri
• fibre textile naturale din cânepă, manila (sisal) –
împletite – cu diametrul maxim de 120 milimetri.
Parâma se poate gudrona, dar se reduce astfel cu circa
20-30% rezistența
• fibre artificiale – fibre de polipropilenă – au rezistență
cu 40% mai mare la alungire și rezistă bine în timp.
Parâmele elastice pot prelua modificările bruște de
asietă (înclinare a navei) sau eforturi determinate de
mișcarea suprafeței apei fără a permite deplasări
importante.
Dispozitive de legare a navelor:
- bolarzi
- binte (babale)
- inele
- geamanduri
Bolarzii pot fi din: - metal (oțel sau fontă),
- beton armat
- lemn.
Pot avea unul sau două capete și pot fi de formă
cilindrică sau ciupercă.

• Numărul maxim de parâme legate de bolard este trei.

Reparațiile se fac la 20-25 de ani, sau dacă secțiunea
a fost redusă cu 20%.
 Bolarzi metalici cu
unul sau două
capete

1- ancoră; 2- bolard
• Bintele (babalele) se utilizează la cheurile fluviale,
unde solicitările din parâme sunt sub 40 kN. Sunt
confecționate din metal sau beton armat și pot avea
unul sau două capete.

a) metalică; b) beton armat.

• Inele de amaraj se folosesc pentru legarea navelor
mici cu sarcini sub 25 de tone. Pot fi ancore sau inele
și cârlig fixate în structura cheului și montate în nișă.

a) ancore; b) inele; c) inele cu cârlig.

• Geamandurile se folosesc pentru navele ce stațio-
nează în radă. Sunt construcții metalice flotabile cu
dispozitive de legare și corp mort.
• Ecranele de protecție împotriva vântului se folosesc
în scopul reducerii forței vântului asupra navelor
amarate.
 Exploatarea tehnică a construcţiilor portuare
Factori care influenţează rezistenţa şi durabilitatea
construcţiilor maritime

Factori naturali: - valurile;

- curenţii;
- aluviunile;
- gheţurile;
- variaţiile de temperatură;
-coroziunea chimică a betonului şi
metalului;
- factori hidrobiologici.
Factori de exploatare:
- modul de acostare şi legare a navelor;
- regimul de încărcare a teritoriului portuar;
- respectarea normelor stabilite prin proiect.
 Măsuri tehnice şi organizatorice ce asigură
utilizarea neîntreruptă a construcţiilor:

-respectarea strictă a condiţiilor tehnice;

-menţinerea permanentă în stare de funcţionare;
-supravegherea respectării exploatării;
-observaţii sistematice asupra comportării construcţiilor;
-repararea defecţiunilor;
-planificarea reparaţiilor;
-întocmirea cărţii construcţiei (modificări şi reparaţii).
 Reparaţia construcţiilor de acostare

•Reparaţii curente
Trebuie să elimine deformaţiile şi defectele observate la
unele elemente fără a diminua practic capacitatea de
exploatare.
Ex: înlocuirea dispozitivelor de protecţie şi legare degradate,
refacerea coronamentului plombând zonele dislocate.
Reparaţii capitale
Necesită scoaterea din exploatare a construcţiei pe o durată
mai îndelungată, datorită volumului mare de lucrări. (se
elimină defecţiunile importante ale elementelor de
rezistenţă)
Ex: se înlocuiesc unele părţi sau se modernizează
întreaga lucrare (sporirea adâncimii sau a capacităţii
portante).

Exemple de reparaţii
Repararea piloţilor din infrastructura cheurilor tip
estacadă
Repararea unui perete din palplanşe metalice
 Creşterea adâncimii de acostare

Înlocuirea umpluturii în faţă şi în spatele construcţiei

Construirea unei estacade în faţa cheului
• Construirea unei structuri gravitaţionale
• Realizarea
unui perete
de palplanse
pe toată
înălţimea,
ancorată de
vechea
construcţie
• Sporirea
adâncimii
cu ajutorul
piloţilor
sau
pereţilor
la baza
• Consolidare
prin
lestarea
bermei
• Realizarea în
spate a unei
platforme
descărcătoare
 Întreţinerea şi reparaţia digurilor
•La digurile cu taluz constau în principal:
- completarea taluzului şi bermelor cu blocuri artificiale
pentru obţinerea profilului şi densităţii necesare;
-subzidiri ale dalei de coronament;
-supraînălţarea cotei dinspre larg.
•La digurile cu parament vertical:
-completarea şi consolidarea patului şi protecţiei
fundului cu blocuri sau dale de beton;
-înlocuirea unor blocuri, injectarea materialului granular
de lestare, demolarea porţiunilor avariate.
• Reparaţie şi consolidare a digului din portul
Constanţa
Cercetarea construcţiilor maritime
•O analiză completă a comportării construcțiilor presupune
efectuarea unor cercetări teoretice, experimantale și în natură.
•Cercetări experimentale
În condiții de laborator nu se poate obține o similitudine
deplină între model și natură.
Experimentele arată că pentru finalizarea soluțiilor
constructive și de plan general în amenajările portuare, studiile pe
model sunt absolut necesare.
•Similitudinea fizică se împarte în:
- geometrică - se mențin proporțiile
- cinematică - la aprecierea traiectoriilor, vitezelor
- dinamică - raportul forțelor
•Modelul va conține canale, bazine, echipamente și
aparatură de măsură.
De obicei în bazine se studiază:
- acțiunea valurilor în acvatorii;
- înnisiparea porturilor.
În canale se efectuează:
- studiul acțiunii valurilor asupra construcțiilor;
- verificarea stabilității generale.
• Echipamentele utilizate sunt:
- generatoarele de val;
- modelatoarele curentului de apă.
• Tipuri de generatoare de valuri
 Aparatură de măsură
•În general se utilizează traductori şi aparatură de
amplificare a semnalelor electrice şi de înregistrare.
Măsurarea vitezei curenţilor:
-traductori - rigle sau plutitori hidraulici
-traductori electrici
-fotografiere (perete de sticlă sau repere)
-laser.
•Măsurarea presiunii valurilor
- membrane
•Măsurarea adâncimii
- prin sondaje
- ultrasunete
 Cercetări în natură
•Problemele care se urmăresc în acest caz constau în :
- stabilirea corelațiilor fizice între parametrii valurilor și
acțiunea asupra construcțiilor;
- determinarea probabilității de apariție a valurilor cu
diverse caracteristici;
- determinarea deformaţiilor construcțiilor în funcție de
parametrii valului.
•Măsurătorile au ca scop determinarea:
- variațiilor de nivel
- direcției și vitezei vântului
- presiunea valurilor pe construcții (perete şi rosturi)
- stabilitatea fundațiilor și elementelor de protecție
Aparatură folosită:
• Pentru măsurarea adâncimii, vitezei și direcției
vântului, curențiilor- aparatură hidrometeorologică

• Pentru măsurarea înălțimii valurilor

- dispozitive poziționate pe fundul mării (doze de fund)
- traductoare de nivel, inductive, piezometrice
- ecolot – utilizează principiul reflexiei ultrasunetelor,
(având o precizie de 2% pentru 30 de metri)

•Maregrafe – ptr inregistrarea variaţiilor de nivel

• Comportarea construcţiilor trebuie verificată şi sub
nivelul apei:
- se utilizează scafandri
- aparate de fotografiat sau de filmat
 Modele teoretice (matematice)

• La utilizarea modelelor matematice este necesar

personal specializat cu vastă experiență în domeniu.
• Pentru amenajările complexe, soluțiile trebuie
analizate și pe modele la scară (validarea
rezultatelor).