Sunteți pe pagina 1din 55

VICTOR PONTA

Despre....

Victor Ponta a apărut pe scena publică mai întâi în postura de procuror şi abia
mai târziu a devenit om politic. Născut în Bucureşti, într -o familie modestă, Victor s-a
orientat
decis către o carieră juridică, remarcându-se în perioada facultăţii prin incisivitate şi
iniţiativă. 

Unul dintre profesorii săi de la Facultatea de Drept, Adrian Năstase i-a


remarcat curajul şi i-a propus un rol în Guvernul României: şef al Corpului de Control
al Guvernului. Rolul i s-a potrivit şi, în scurt timp, tânărul impetuos şi ferm a devenit
un personaj aparte în
 politica românească. 

A urmat înscrierea în PSD şi, ulterior, câştigarea funcţiei de lider al


Organizaţiei de Tineret a PSD. În mandatul său, Victor Ponta a reuşit să creeze şi să
impună brandul TSD,
 prima şi singura –   structură de tineret cu personalitate distinctă şi acţiuni vizibile în
plan
 public. În paralel şi-a continuat şi drumul academic, devenind doctor în Drept Penal
Internaţional şi cadru universitar. 

În 2004, Victor Ponta a devenit unul dintre cei mai tineri parlamentari români,
fiind ales membru al Camerei Deputaţilor. Între timp s-a stabilit în judeţul Gorj,
dezvoltând o relaţie specială cu organizaţia locală, astfel încât, patru ani mai târziu, a
candidat în colegiul din Târgu Jiu şi şi-a continuat drumul în Parlamentul României.

În februarie 2010, a candidat la preşedinţia Partidului Social Democrat, cu un mesaj


de înnoire, dinamizare şi regăsire a identităţii social-democrate a partidului şi a
câştigat
încrederea colegilor, fiind ales noul lider al PSD.

Victor Ponta a devenit astfel singurul preşedinte de organizaţie de tineret care a


făcut
 pasul către preşedinţia partidului, transformând şi PSD în formaţiunea cea mai deschisă către
schimbarea de generaţii la vârf. 

In urma caderii Guvernului Ungureanu, rezultat al adoptarii motiunii de cenzura


USL, in mai 2012, Victor Ponta a fost investit in functia de Prim-ministru al Romaniei
in fruntea Guvernului USL, devenind astfel cel mai tanar premier din Uniunea
Europeana.
Victor Ponta este casatorit si are doi copii, Irina si Andrei. Este pasionat de
istorie, literatura si calatorii, dar si de sport, fiind, ca junior, campion national de baschet
si campion national la raliuri.

Proiecte.....
 
Prioritati USL ptr energie

In ultimele saptamani, USL a atras atentia cu privire la privatizarile care se


pregatesc in domeniul energetic, si care se realizeaza fara nici un fel de atentie la
interesul national. Actualul Guvern, aflat in ultimele luni de mandat, nu ar trebui sa ia
decizii privind instrainarea actiunilor detinute la companiile de interes strategic
(Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Transelectrica), cu atat mai mult cu cat vorbim de
un moment foarte prost din
 punctul de vedere al cotatiilor de pe piata.

Actuala putere e vinovata exclusiv de intarzierile privind transpunerea celui de-


al treilea pachet de liberalizare a pietei de energie, si de procedura de infringement
actuala avansata.

USL solicita prezentarea imediata a Strategiei Energetice a Romaniei, precum si


urmatoarele 8 puncte:

1. Stoparea imediata a procesului de vanzare de actiuni la companiile din domeniul


energetic, in conditiile in care in restul Europei procesul este diametral opus celui de
pierdere
a rolului strategic al statelor in domeniul energetic (a se vedea cazurile Ungaria,
Polonia, Cehia, Austria, Franta sau Bulgaria).

2. Rezilierea contractelor cu „baietii destepti”. In paralel, cerem declansarea unui


anchete
 penale, in sensul stabilirii prejudiciului produs statului roman prin prelungirea
acestor contracte.

3. Dezbatere publica a modificarilor legislative ce deriva din al treilea pachet pe


energie. Pana azi, nu au a existat o dezbatere publica reala asupra acestora! Guvernul
ar trebui sa
 publice ultimele drafturi ale legilor pe care doreste sa le modifice si sa consulte partile
interesate: organizatii ale consumatorilor, industria, reprezentatii mediului academic
etc. Lipsa de transparenta in adoptarea deciziilor este carcteristica tarilor sub-dezvoltate, nu
celor europene. S-au publicat pe site niste versiuni la inceput. Nu se stie nimic de ultimele
forme! Este necesara o noua abordare, atat cu privire la liberalizarea preturilor, cat si
cu privire la fiscalitate si regimul redeventelor din domeniul resurselor naturale.

4. Autoritatea de reglementare in energie trebuie sa fie independenta, cu lege proprie


de organizare, dar subordonata Parlamentului (si in nici un caz nu poate fi acceptat
ca
 presedintele ANRE sa fie numit de Presedintele Romaniei). La conducerea ANRE ar trebui
numite persoane credibile, cu experienta in domeniu. Fara legaturi cu baronii locali,
fara
 persoane neexperimentate in domeniu, fara oameni cu probleme legale, asa cum este in
 prezent.

5. Este necesara definirea consumatorilor vulnerabili care nu pot plati factura la


energie si care, in spiritul si litera legislatiei comunitare, pot fi ajutati de catre stat!
Prin transpunerea celui de-al treilea pachet ar trebui sa se schimbe modul in care se
face protectie sociala, prin trecerea de la o politica sociala prin pret impus, la o
politica sociala directionata catre categoriile sarace. In prezent, in Romania, un
milionar si un pensionar care are pensie 10 lei
 beneficieaza de acelasi ajutor. Nu e normal. Guvernul trebuie sa defineasca imediat
consumatorii vulerabili si nu sa incerce sa amane acest lucru, asa cum se doreste, prin
 precizarea in textul legii energiei si a celei a gazelor ca acesti consumatori vor fi
definti ulterior printr-o HG.

6. Managementul companiilor de stat trebuie eficientizat. USL a propus mereu


solutia

managementului privat, ca alternativa la privatizari  –  solutie care trebuie accelerata,


dar realizata transparent. Am fost printre primii care au vorbit despre management
profesionist
din zona privata. Am primit multe critici la acel moment. Acum, la presiunea FMI-
Banca Mondiala, se doreste avansarea acestui proces. Dar si aceasta idee va fi stricata,
daca este necontrolata. Nu se stie care sunt sumele platite firmelor de recrutare si cine
va lua decizia finala in privinta celor numiti.Firmele de recrutare? Ministrul economiei?
Primul Ministru? Fara mecanism de control transparent, vom avea numiri politice, dar
rebranduite de firmele de recrutare, cu niste contracte ce nu mai permit rezilierea!

7. Avem nevoie de prezentarea publica, detaliata, a intentiilor Guvernului cu privire la


viitorul companiile strategice din proprietatea statului (si de o strategie privind
resursele naturale). Nu este normala ruperea comunicarii si instigarea la boicot la adresa
companiilor la care statul este actionar! Chiar si in cazul companiilor privatizate, in care
statul detine pachete minoritare. Este nevoie de o discutie a modului in care sunt
administate interesele statului de catre cei care reprezinta statul in Consiile de
Administratie ale companiilor privatizate, unde statul detine actiuni. De asemenea, este
nevoie de declanșarea unei dezbateri publice ample pe
tema viitorului acestor companii, pentru identificarea celor mai bune soluții de acțiune. 

8. Preturile la carburanti trebuie revizuite! USL a adresat o solicitare Guvernului sa


gaseasca
solutii pentru gestionarea problemei preturilor la carburanti. S-au indicat si cateva
solutii. USL nu a primit nici un raspuns pana acum. Niciodata, in ultimii ani, Guvernul nu
s-a intalnit
cu reprezentatii tuturor celor 5 mari companii pentru a discuta ce se poate face si ce nu
se
 poate face. In Belgia, Slovenia si alte tari europene s-au gasit solutii in concordanta cu
legislatia europeana. In Romania nu a avut loc inca o discutie serioasa! Si, intre timp,
romanii sufera din cauza preturilor tot mai mari.

Angajamentul USL pentru Romania

USL a lansat pe 30 noiembrie 2011, la Cluj, în inima Ardealului, “Angajamentul


 pentru Romania”, un document programatic structurat in zece puncte care reprezinta
 principiile ce vor fi respectate de candidatii USL la viitoarele alegeri, dar mai ales
dupa castigarea acestora.

“Romania unui nou inceput. O Romanie corecta, o Romanie reasezata pe repere morale”,
acesta este sloganul Angajamentului USL pentru Romania. Victor Ponta, Crin Antonescu si
 Daniel Constantin au prezentat acest program la Cluj-Napoca, in fata unei sali pline pana la
refuz de universitari, pensionari si reprezentanti ai societatii civile. Liderii USL au ales
Clujul pentru lansarea acestui Angajament pentru Romania ca un semnal ca

Ardealul   –  pana


mai ieri cel mai puternic fief al PDL  –  doreste schimbarea starii de fapt din Romania.

“Sunt multi care spun ca mai rau decat acum nu se poate. USL vrea sa arate ca se
poate
mult mai bine! Pentru aceasta, este nevoie de schimbare totala! Vrem sa redam romanilor increderea
si speranta! Prin acest nou contract politic, candidatii USL se angajeaza sa nu
colaboreze cu Traian Basescu si PDL, care trebuie sa plateasca pentru dezastrul in care se
afla Romania. USL este proiectul politic al unui nou inceput. Angajamentul nostru este sa
dam acestei tari un nou model de guvernare competenta si eficienta, dar si sa cream un nou
model de societate, asezata pe repere morale, construita pe solidaritate, respect si
toleranta”,
 se arata in preambulul documentului. Angajamentul este semnat de cei doi copresedinti ai
USL, liderul PSD, Victor Ponta, si cel al PNL, Crin Antonescu.
 

Cele 10 Angajamente ale USL catre Romani a sun t: 

Va spunem Adevarul! Muncim impreuna pentru a iesi din criza.

Nu promitem mai mult decat putem face!

Noi nu suntem ca ei! Vom avea o guvernare competenta, transparenta si cinstita.

Problema Romaniei – conducatorii de astazi si nu romanii! Romanii sunt solutia.

Agenda noastra – problemele reale ale oamenilor.

Sustinem un nou model economic bazat pe initiativa privata si locuri de munca!

Doar taind, nu iesim din criza!

Avutia nationala – aparata, nu jefuita!

Prioritatile USL: agricultura, energia, educatia, sanatatea si siguranta cetateanului!

Romania – un partener respectat in Uniunea Europeana si in lume.


Viziunea economica USL

Victor Ponta a prezentat pe 27 mai 2011 Viziunea Economică a Uniunii Social


Liberale, un program economic de guvernare, o alternativă a Opoziției la politicile

Executivului condus de Emil Boc. Printre măsurile propuse de USL se află și


impozitarea diferențiată a veniturilor. 

În cadrul prezentării situaţiei economice actuale, preşedintele PSD Victor


Ponta, a arătat stadiul economic al României sub actuala guvernare Boc. Astfel, USL
consideră că românii se vor putea întoarce la nivelul de trai din 2008 abia în 5- 7 ani.
"Ei ne propun să rămânem unde suntem - corupţie, sărăcie, haos şi tăieri. Ne
garantează, astfel, că nu ne dezvoltăm (pentru că, în locul tăierilor, nu propun nimic). Ne
garantează sărăcie tot mai mare

şi taxe mai mari. Vom fi extrem de vulnerabili pentru o eventuală nouă criză (care ar
putea apărea). Vom fi incapabili să facem faţă marilor datorii, în viitor. Anii următori
nu ne
dezvoltăm - ci vom plăti datorii făcute în 2009 2011". De asemenea, Victor Ponta a
subliniat faptul că opoziţia nu a pledat pentru creşterea TVA, cum ar fi susţinut şeful
statului, ci a criticat din primul moment această măsură. 

România nu este pregătită în cazul în care criza economică va reveni, iar


semnalele arată că revenirea crizei este probabilă. Să ne uităm la ce se întâmplă acum în
Grecia, Spania,

Italia sau Portugalia. Înainte de criză, până la instalarea guvernelor Boc, România avea
un drum european, de creștere economică și reviriment social. Obiectivul nostru este să
revenim
 pe acest drum. Anii următori vor fi marcați de presiunea plății datoriilor angajate de
România. Relansarea economică este obligatorie pentru ca România să facă față acestei
presiuni. Avem nevoie de o echipa de profesionisti, si USL are aceasta echipa!

USL își propune ca obiectiv crearea a cel puțin 1 miliond de noi locuri de
muncă. Programul economic al USL stabileşte o serie de obiective centrate în zona
pieţei muncii, printre care crearea unui milion de locuri de muncă, reducerea cu 5
puncte
 procentuale a CAS pentru angajatori, creşterea salariului minim pe economie la 800 de lei pe
lună. USL îşi propune, ca obiective de creştere, PIB şi buget mari, exporturi, investiţii
 productive, consum, ritm mediu de creştere de 4% anual, în timp ce dezvoltarea ar urma să
fie asigurată de agricultură şi energie, sisteme publice, competitivitate, inovaţie-
cercetare, creşterea nivelui de trai. În plus, Uniunea vrea mai multe locuri de muncă,
dar şi creşterea ocupării, număr de angajaţi cel puţin egal cu numărul de pensionari,
asigurarea a 1 milion de

noi locuri de muncă. Statul nu creează direct locuri de muncă, ci asigură, prin mixul de
 politici economice aplicate, mediul necesar creşterii ocupării în economie. 

Instrumente de creare de noi locuri de muncă: reducerea costului muncii, stimularea


sectorului privat, scăderea fiscalităţii, încurajarea capitalului naţional (cu accent pe
zona industrială), atragerea investiţiilor străine, absorbţia fondurilor europene,
creşterea competitivităţii. 

În programul Uniunii se prevede reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru


angajatori, precum şi reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru 1
an de

zile, pentru crearea de noi locuri de muncă (cu condiţia menţinerii pe locul de muncă încă un
an de zile). Zero taxe pentru angajarea în regim part time pentru tinerii sub 25 de ani şi
a
 persoanelor cu vârsta mai mare de 55 de ani, mai propune USL.

Programul economic al Uniunii prevede şi reducerea şomajului în rândul tinerilor,


 precum şi condiţionarea participării la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa a minim
10% angajaţi tineri (criterii - vârsta de până în 25 de ani plus condiţie: minim un an
agajaţi la firma respectivă). USL mai promite şi creşterea salariului minim pe economie la
800 lei/lună. 

Primul buget al USL va fi multianual şi va conţine toate măsurile enunţate. USL


are

drept obiectiv de creștere a veniturilor bugetare de la 32% la 38%. Uniunea prevede 8


surse suplimentare de venituri: creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, oprirea
risipei
 bugetare (-50%), combaterea eficientă a evaziunii fiscale, îmbunătăţirea colectării (inclusiv
 prin audit internaţional), contracte de performanţă în sistemul public, redevenţele statului,
suprataxarea tranzacţiilor speculative, r evizuirea sistemului de vânzare a drepturilor de
 poluare.

USL estimează pentru 2012-2015 datorii de 11-12% din PIB şi 7 ani pentru
revenirea la nivelul 2008. USL susţine în programul economic faptul că România va avea
de plătit între 2012 - 2015 datorii publice de circa 11-12% din PIB, dar şi că revenirea
românilor la nivelul
de trai din 2008 va putea avea loc într-un termen de 5-7 ani de zile, din cauza datoriei
publice care a ajuns la 40% din PIB. 

Viziunea USL privind educatia

Uniunea Social Liberală a lansat pe 4 iunie 2011, la Palatul Parlamentului, viziunea sa


 pentru Educaţie. La prezentarea programului au participat preşedintele PSD, Victor Ponta,
 preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, precum și
reprezentați ai societății civile și sindicatelor din Învățământ. 

În discursul susținut în fața celor prezenți la eveniment, președintele PSD,


Victor Ponta, a afirmat că prioritățile viitorului Guvern USL vor fi: educația, educația,
educația, moment la care cei din sală au aplaudat prelungit. Liderul USL a susținut că
fără educație
tinerii nu pot dobândi valorile unui sistem social.

Președintele PSD a făcut referire și la autonomia universitară, susținând că


aceasta trebuie să fie una reală, iar ”Guvernul nu trebuie să încurce universitățile”.
Totodată, Victor Ponta a susținut că Guvernul USL va decide deblocarea posturilor din
Sănătate și Educație. 

Liderul social-democrat a avut și un mesaj personal pentru cadrele didactice, făcând


referire la respectul de care trebuie să se bucure profesorii. El a menționat faptul că și
acum vorbește cu foștii săi profesori, de la care primește sfaturi. 

”Mi-    aș dori ca și copiii noștri să arate acest respect și atașament pentru profesori!”, a
afirmat Victor Ponta.

Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că există și momente când este de


acord cu Traian Băsescu. Mai exact liderul USL a prezentat un citat din Traian Băsescu, în
care poziția acestuia față de situația profesorilor era cu totul alta decât susținerile sale
din prezent: 
”Aş vrea să fac o precizare, că a cheltui banii responsabil înseamnă a-i adresa
 priorităţilor ţării, şi nu clientelei politice. Este pentru România o prioritate educaţia,
este
 pentru România o prioritate sănătatea. Atâta timp cât ne vom bate joc de resursa umană
din aceste sectoare, nu vom avea nici reformarea sistem elor, nu vom avea nici calitate, pentru
că nu vor veni oameni care să accepte umilinţa salariilor mici din educaţie şi din
sănătate.” 

Aceste declarații erau făcute de Traian Băsescu, în toamna anului 2008, la


momentul
 promulgării Legii privind majorarea salariilor din Învățământ cu 50%, lege pentru a
cărei neaplicare șeful statului acuza în termeni extremi de duri Guvernul de la acel
moment. 

În discursul de la lansarea viziunii economice a USL, Victor Ponta a mai


susținut faptul că școala românească are mari probleme în a asigura securitatea elevilor,
amintând de incidentele violente care i-au implicat pe aceștia din urmă și de actele de
agresiune îndreptate împotriva profesorilor.

Președintele PSD a afirmat, totodată, că, în toate discuțiile sale cu profesorii, aceștia
i- au spus că nu sunt afectați atât de tăierile brutale de venituri decise de Guvern, cât
mai ales de atitudinea disprețuitoare a Executivului condus de Emil Boc. 

Arătând că este liderul unui partid de stânga, Victor Ponta a punctat problemele
grave
de integrare în sistemul de Învățământ pe care le au copiii cu venituri reduse. 

”Nu vreau un sistem de Educație la care accesul să se facă în funcție de veniturile


 părinților”, a susținut Victor Ponta.

Victor Ponta a mai susținut că opoziția susține depolitizarea tuturor structurilor 


 publice. Liderul social-democrat a reamintit de propunerea sa privind interzicerea numirilor 
 politice sub funcția de secretar de stat. 

 Nu vreau să înlocuim stripperi puși de PDL cu oameni de la PSD, PNL sau PC”, a
 punctat Victor Ponta. Acesta a subliniat necesitatea ca instituțiile din sistemul de Educație

fie depolitizate, aidoma cu celelalte structuri ale statului.
Victor Ponta a punctat faptul că apartenența politică a celor care ocupă funcții nu
mai trebuie să fie un criteriu pentru numiri, singurul lucru care va conta fiind
competența acestora.

În acest context, președintele PSD a susținut faptul că instituțiile statului nu pot


funcționa bine atâta timp cât nu sunt promovați oameni cei mai competenți. ”Acest
sistem
 poate funcționa cu adevărat dacă nu este condus de oameni care și-au obținut BAC-ul
după diploma de facultate”, a afirmat liderul social-democrat.

Președintele PSD a încheiat susținând faptul că ”școala românească nu produce


tâmpiți, după cum susținea Traian Băsescu, dar nu trebuie să producă șomeri”. 

Viziunea USL privind turismul

USL propune înfiinţarea unui minister al Turismului, dar şi adoptarea unei legi în

domeniu. Uniunea Social Liberală a lansat, pe 26 august 2011, la Mamaia, viziunea

USL
 pentru turism, proiect în care se menţionează crearea unui minister al Turismului, dar şi
adoptarea unei legi specifice acestui domeniu. La eveniment au participat liderii celor
trei formaţiuni componente ale Uniunii, preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PNL,
Crin Antonescu şi cel al PC, Daniel Constantin. 

Potrivit documentului, crearea unui Minister al Turismului are ca principale obiective


elaborarea unei strategii naţionale logice, unitare şi coerente de dezvoltare a turismului şi de
 promovare a României ca destinaţie, definirea unui produs turistic naţional. 
Legea Turismului ar urma să prevadă măsuri cu privire la pregătirea
profesională şi învăţământului de specialitate, măsuri privind activitatea de autorizare
şi control, măsuri
 privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism, măsuri privind parteneriatele public-
 private în domeniul promovării turistice pe plan extren. 

USL are în vedere, la capitolul 'măsuri de stimulare a turismului pe litoralul


românesc' şi un program de tipul 'Prima piscină', cu o cofinanţare de la bugetul de
stat. Totodată, USL
 propune ca măsuri de stimulare a turismului scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de
trei ani pentru investiţii noi în cluburi de turism (hoteluri, spa, agrement, resta urante, etc)
pentru
 parcuri tematice de distracţie şi echitaţie, iar pe o perioadă de cinci ani, pentru investiţii
în
tursimul balnear.

În proiectul Uniunii care vizează turismul se mai menţionează faptul că plajele


vor rămâne în proprietatea Consiliilor   locale şi vor fi date hotelurilor în regim de
comodat. Agenţii economici vor fi obligaţi să întreţină plajele conform clasificărilor
hotelurilor şi prin

respectarea standardelor de calitate aferente', se mai precizează în documentul USL. 


Uniunea are în vedere şi alocarea unor 'sume anuale consistente' pentru
promovarea litoralului românesc pe piaţa internă.  Programul Uniunii cuprinde şi 'o
nouă abordare' a litoralului românesc, respectiv 'turism fără constrângeri', prin care se
doreşte ca litoralul să fie
 promovat 'ca o destinaţie fără multe reguli şi constrângeri pentru turişti, o ofertă
alternativă faţă de restul Europei', cu statut de zonă liberă pentru cazinouri, dar şi 'fără
restricţii legate de fumat'.

La capitolul facilităţi pentru atragerea turiştilor străini, USL propune acordarea


unei

 prime de incoming agenţiilor şi tour -operatorilor ce aduc turişti străini (deductibilă din


impozitul pe profit), reducerea la minim a timpului şi a formalităţilor de acordare a
vizelor 
 pentru turiştii ce provin din ţările ţintă - Asia, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-societic,
dar şi sprijin financiar pentru companiile aeriene ce deschid rute spre/dinspre ţările
ţintă. 

Promovarea pe piaţa externă a turismului românesc se va face şi în funcţie de


zona de unde pr ovin turiştii. Astfel, pentru Europa se vizează distracţia, serviciile all-
inclusive, restricţii puţine, pentru ţările arabe, Turcia, ţările din spaţiul ex-sovietic -
distracţie, jocuri de noroc, iar pentru Ţările asiatice distracţie, istorie, cultură. 
Viziunea USL pe turism începe cu un capitol denumit 'Diagnoză sau dezastrul
guvernării în turism', unde se menţionează faptul că, 'deşi a primit mulţi bani de la bugetul
de stat, turismul românesc este în moarte clinică'. 

'Turiştii străini scad de la an la an, iar Elena Udrea se laudă doar cu...un charter din
Germania pe Litoralul românesc', se mai menţionează în programul USL.  

Opoziţia acuză faptul că turismul românesc aduce venituri la bugetul de stat mai
mici decât în ţările UE şi că România se află pe ultimul loc în Uniune la capitolul
turism.

'România a înregistrat în 2010 cea mai mare scădere din UE a numărului de înnoptări în

unităţi turistice. Ultimii 2 ani au adus scăderea numărului de turişti în România cu 28%.
În acest timp, Austria vrea să ajungă la un milion de înnoptări ale turiştilor români', se
mai
arată în proiectul USL pentru turism.

Uniunea acuză şi faptul că România nu are un brand pentru români, dar şi că


 programele sociale (litoralul pentru toţi) 'nu au fost deloc promovate în ultimii trei ani, deşi
în
 perioada de criză acestea ar fi fost relativ uşor de vândut.

Viziunea USL privind agricultura

USL si-a lansat viziunea asupra agriculturii si dezvoltarii rurale pe 25 iunie


2011, in cadrul unui eveniment organizat la Alexandria, in prezenta copresedintilor Victor
Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin.

Programul de dezvoltare rurala pentru perioada 2014-2020 propune o serie de masuri


 precum realizarea cadastrului gratuit pentru toate terenurile, dezvoltarea irigatiilor si
crearea de locuri de munca in mediul rural. USL consideră prioritară transformarea
exploatațiilor mici și de subzistență în ferme medii familiale. 
 

" Îmi dor esc   foarte mult ca România să nu mai fie o țară în care mâncarea se importă.
Cred că avem capacitatea nu doar să ne asigurăm propriile necesități ci să fim
un exportator pe plan european. Cred că trebuie să ne batem pentru agricultura
românească în cadrul agriculturii europene” a declarat Victor Ponta preşedinte
PSD .

Crin Antonescu a afirmat: ”Pentru noi, atunci când vom guverna, agricultura va fi o
 prioritate naţională.  Această afirmaţie nu este o noutate, dar esenţial este că vom fi
primi care o vom respecta. Pentru că de când mă ştiu eu, toţi ştiu că agricultura este
importantă în
 România, că trebuie făcut ceva cu agricultura dacă vrem ca ţara să meargă bine să
aibă o economie sănătoasă. Cu toate acestea suntem astăzi în situaţia în care
guvernanţii nu se comporta ca şi când agricultura este o prioritate”. 

Măsuri de politică agricolă: 

- Comasarea terenurilor  –     prin realizarea gratuită a cadastrului 

- Programe naționale pentru înființarea de sere pentru legume și fructe 

- Program național pentru înființarea de micro fabrici locale de procesare care să deservească
 producătorii de legume și fructe 

- Program de creditare ”Start în agricultură” –  linii speciale de credit pentru investiții


realizate de fermieri; 60% înființare microfermă și 40% capital de lucru în primul an 

- Ajutoare de stat –   ajutor pentru investiții în ferme, pentru investiții în domeniul prelucrării


și comercializării de produse agricole, instalarea tinerilor fermieri, asigurări 

- Politici naționale de pescuit în Delta Dunării și Marea Neagră 

- Sprijin pentru formele asociative –   grupuri de producători, asociații și cooperative 

- Renegocierea sumelor alocate pe măsuri din cadrul PNDR  


- Un nou program național de dezvoltare rurală pentru perioada 2014 –  2020 care să
finanțeze măsurile prioritare pentru viitorul agriculturii româneşti. 

- Scăderea fiscalității - cotă redusă de TVA la producția de cereale, pâine, carne


proaspată, lapte și legume-fructe proaspete (TVA 24%, din care 9% către buget și
15% dedus
 producătorului); 

- Transpunerea noului concept european: Sănătatea animalelor + Sănătatea oamenilor = O


singură sănătate. 

Măsuri  de reformă administrativă –  au în vedere Ministerul Agriculturii,


Agențiile de Plăți și Camerele Agricole:

- Crearea unei instituții în cadrul sau în subordinea Ministerului Agriculturii care să se


ocupe de comasarea funciarăi 

- Îmbunătăţirea informării fermierilor privind măsurile de sprijin (măsuri de e-


guvernare);

- Revenirea Romsilva în cadrul Ministerului Agriculturii;

- Eficientizarea activității Agențiilor de Plăți printr -o coordonare corelată a acestora și


comasarea lor într-un interval de 4-5 ani;

- Depolitizarea Camerelor Agricole și transformarea lor în furnizori de consultanță


pentru
fermieri;

Proiectul ROMANIA CORECTA

Avem un apartheid social de tip nou, bazat pe un capitalism de tip nou, în care
nu există reguli, în care oamenii nu sunt egali în sine şi în care şansele, statutul,
respectul şi recunoaşterea vin pe criterii incorecte. Reuşita în viaţă, în România, nu este o
recunoaştere a meritelor fiecăruia, ci o ridicare deasupra celorlalţi, pentru a obţine bani,
privilegii, relaţii mai

 bune cu instituţii şi tratament preferenţial. Cei mai mulţi dintre noi consideră societatea
în
care trăim ca fiind incorectă, funcţionând fără respectarea unui set de reguli
indispensabile şi
intangibile.

Dacă aducem mai multă corectitudine în jurul nostru, mai mult respect şi chiar
teamă faţă de reguli, începem să refacem încrederea celor care încă ne mai susţin şi
chiar să-i câştigăm de partea noastră pe cei care mai speră într -un viitor mai bun
pentru România. Şi începem să devenim şi noi ceva mai europeni nu doar în acte, dar
şi în tot ceea ce ţine de viaţa cotidiană: respectarea regulilor şi corectitudine în alegeri, în
economie, în politică, în justiţie, în relaţiile cu instituţiile, în tot ce înseamnă viaţă publică;
implementarea unei administraţii corecte, garantarea unei pensii meritate şi previzibile,
respectarea de către puterea politică a legilor adoptate de propriile structuri, predictibilitate
legislativă şi fiscală, aplicarea corecta şi uniformă a legilor. 

România merită un proiect care să explice indubitabil că statutul de “Ţara excepţiilor”


s-a dovedit falimentar şi că modelul de “Ţara respectarii regulilor” este mult mai avantajos
şi

 profitabil pe termen mediu şi lung. Regulile se adoptă pe baza raţiunii, necesităţilor sociale
şi
al bunului-simţ, dar respectarea lor se poate impune doar prin educaţie, prin constrângere şi
 prin arătarea avantajelor acestui sistem pentru membrii societăţii! Întotdeauna, însă, primul
şi cel mai important pas îl facem prin exemplul pe care îl dăm, în interiorul dar şi în
exteriorul
 partidului. Viziunea lui Victor Ponta şi a PSD despre România se regăseşte pe larg în
 programul de guvernare lansat în octombrie 2010: Noul PSD trebuie să devină atractiv
pentru România PSD trebuie să redevină cel mai important partid din România, printr-o
altfel de
 politică. 

Ce înseamnă asta? Înseamnă clarificare, modernizare şi consecvenţă ideologică, dar


şi organizare internă pentru ca fiecare componentă a acestui partid să fie mai eficientă
şi să
 participe la efortul comun. Scopul asumat şi nenegociabil nu trebuie limitat la obţinerea
unor funcţi pe termen scurt, ci vizează impunerea unei viziuni cu privire la cum ar trebui
să arate România guvernată de PSD. Doar o echipă solidă, formată din cei mai
experimentaţi, eficienţi şi credibili lideri ai partidului poate să regenereze identitatea şi
forţa PSD. Avem nevoie de noi standarde, de noi repere de corectitudine, de noi
modele. PSD trebuie să devină un partid al celor mulţi, al celor dezvantajaţi, al celor care
cred, chiar cu idealism, în dreptate socială, în egalitate de şanse şi în solidaritate. 
Avem nevoie de organizare şi de mobilizare facute însă pe baze noi, care să
ţină cont în mod pragmatic de schimbările apărute în structura electorală. Perioada
următoare trebuie
folosită pentru refacerea identităţii, a unităţii dintre centru şi teritoriu şi a legăturii cu
electoratul.

Victor Ponta in Parlamentul Romaniei

Victor Ponta a fost ales în 2008 deputat de Gorj, pentru a doua oară, în colegiul
uninominal nr. 6 din Târgu Jiu, obținând peste 50% din voturile exprimate
uninominal. Deputatul de Gorj este membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități
și Președinte al Subcomisiei de Cod penal şi Cod de procedură penală din Parlamentul
României. 

Din decembrie 2004, Victor Ponta este deputat PSD de Gorj, iar în legislatura
2004- 2008 a fost Secretar al Biroului Permanent din Camera Deputaţilor. În
septembrie 2006 devine Vicepreşedinte al Biroului Permanent din Camera
Deputaţilor. În urma alegerilor 
 parlamentare din noiembrie 2008, Victor Ponta este ales pentru a doua oară deputat de
Gorj, în colegiul uninominal nr. 6 din Târgu Jiu, obținând peste 50% din voturile
exprimate uninominal.

În actuala legislatură, este Președinte al Subcomisiei de Cod penal şi Cod de


procedură
 penală, vicepreședinte în Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură
de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului
de
 procedură civilă și membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului
pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. 

Victor Ponta este membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități, iar


până în 2009 a fost membru în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele
minorităţilor naţionale. 

În perioada 2008-2010, a avut 22 de luări de cuvânt în plen (din 22 de ședințe),


19 luări de cuvânt în Biroul Permanent (din 15 ședințe), 17 propuneri legislative și a
fost semnatar al 6 moțiuni împotriva Guvernului Boc (2 moțiuni simple și 4 moțiuni de
cenzură). 
 

Victor Ponta- stiri

Premierul Victor Ponta: Ionuţ Budişteanu - un tânăr excepţional cu care România


se
mândreşte.

Premierul Victor Ponta îl felicită pe Ionuţ Budişteanu, câştigătorul celui mai


important concurs de cercetare pentru elevii de liceu.

”Îl felicit pe Ionuţ Budişteanu, un tânăr excepţional din Râmnicu Vâlcea, care
a  câştigat Marele Premiu al celui mai important concurs de cer cetar e pent ru elevii de
liceu - I nternati onal Science and En gineeri ng F air (I SEF ) - or ganizat de compania
I ntel în 
Ar izona, SUA . România se mândreşte cu tine Ionuţ, felicitări!', scrie Ponta pe pagina
sa de Facebook.

Ionuţ Budişteanu a câştigat, vineri seară, în Phoenix, Arizona, premiul cel mare,
denumit Gordon E. Moore, după fondatorul Intel, în valoare de 75.000 de dolari. 'Este
primul
 premiu câştigat de un român. Săptămâna a fost una de excepţie pentru Ionuţ, după ce în
urmă cu doar trei zile a câştigat la Houston alt premiu', a declarat, sâmbătă, pentru
AGERPRES,
 prof. Remus Grigorescu, inspectorul general al ISJ Vâlcea.
  Ionuţ Budişteanu a câştigat, pe lângă Gordon E. Moore, şi primul loc la
categorie, alături de Best of Category (primul loc la categorie a fost acordat mai
multor elevi). De asemenea, a câştigat şi două premii speciale din partea companiilor
care sponsorizează
 premiile. Budişteanu s-a aflat la a treia participare la Intel ISEF. După ce anul trecut a
câştigat
 premii în valoare de 14.000 de dolari cu proiectul care utiliza senzorii de pe limbă
pentru a

crea imagini, dedicat nevăzătorilor, anul acesta a decis să facă o maşină care se conduce
singură cu ajutorul unui radar 3D. 

Întregul sistem, care include şi şapte computere menite să decodeze informaţia


primită de la radar, ar costa aproximativ 7.000 de dolari. Radarul, cea mai importantă
parte a sistemului, necesită 3.000 de dolari şi mai are nevoie de perfecţionare. 

Varianta utilizată de Ionuţ la experimente şi prezentată la Intel ISEF a costat


400 de dolari. Ionuţ Budişteanu are 18 ani şi este elev la Grupul Şcolar Oltchim. Aredeja în
palmares 90 de premii naţionale şi internaţionale. 

2.

Victor Ponta: Aştept de la Crin Antonescu să ia lucrurile mai în serios 

Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a declarat vineri că  aşteaptă de la


 partenerul său de coaliţie, liderul liberal Crin Antonescu, 'să ia lucrurile mai în serios' şi să
dea un semnal că PNLeste solidar cu PSD. 

'Eu aştept de la Crin Antonescu, în primul rând, să ia lucrurile mai în serios, că


declaraţiile publice au fost absolut în regulă. Am văzut însă, din păcate, că în interiorul
PNL nu erau la fel serioase lucrurile şi vreau să le înţeleagă foarte serios şi să dea un
semnal clar că nu Roşca Stănescu, ci liberalii sunt solidari, aşa cum suntem noi, că n-
aţi auzit vreun
 PSD-ist
să iasă să-l atace nici  pe Crin Antonescu, nici pe ceilalţi liberali. (...) E o
problemă
 foarteserioasă, ca să ştim dacă mergem mai departe împreună', a afirmatVictor Ponta,
la
 România TV.

El a susţinut că, în lipsa acestui semnal din partea lui Antonescu, s-ar putea să
se mai trezească' şi alţi liberali, în afară de senatorul Sorin Roşca Stănescu, să atace PSD
şi Guvernul

de coaliţie. Ponta şi-a exprimat convingerea că, după discuţia avută la Palatul Victoria,


'măcar a înţeles toată lumea bine care-i de fapt problema şi supărarea' social-
democraţilor. 
'Că se făceau că nu înţeleg, că nu ştiu ce a zis Roşca Stănescu. Ce a zis Roşca
Stănescu chiar nu contează. Contează atitudinea PNL de a fi solidar, aşa cum suntem
şi noi, nu cer mai multă solidaritate, ci cer exact acelaşi lucru pe care îl face şi PSD,
pentru că vor veni momente dificile. Guvernarea e mai grea decât Opoziţia şi vreau să
ştiu dacă ne putem
baza sau nu', a punctat Victor Ponta.

3.

Victor Ponta a condamnat agresarea jurnalistului Mircea Marian şi cere in


MAI o anchetă 

Primul-ministru Victor Ponta a condamnat vineri agresarea   jurnalistului


Mircea Marian şi a solicitat o anchetă cât mai rapidă în acest caz din partea instituţiilor
responsabile, informează Biroul de    presă al Guvernului. 

'Dezaprob total, în numele Guvernului României, actele de violenţă de orice fel,


dar cu atât mai mult pe cele îndreptate împotriva  jurnaliştilor. Este inacceptabil ca o persoană

 fie agresată, în orice fel, din cauza opiniilor sale', a declarat Ponta, potrivit sursei citate.

El a dat asigurări că va reacţiona de fiecare dată când jurnaliştii au de suferit


astfel de atacuri pentru opiniile lor.

'România este o ţară democratică, în care dreptul la opinie trebuie respectat, indiferent 
dacă suntem sau nu de acord cu cele expr  imate', adaugă şeful Guvernului. 

El a precizat că a solicitat o anchetă 'de urgenţă' a Ministerului de Interne cu


acest privire la
veniment 'regretabil' şi şi-a exprimat dorinţa de a primi cât mai rapid rezultate 
4.

Victor Ponta: Chiar dacă nu va mai fi USL, tot pe Crin Antonescu îl susţin  

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că îl susţine în continuare pe Crin


Antonescu în vederea alegerilor prezidenţiale şi că îşi va menţine sprijinul chiar dacă USL
nu va mai exista.

'Îl susţin în continuare pe Crin Antonescu. (...) Şi chiar dacă nu va mai fi USL,
tot pe Crin Antonescu îl susţin', a spus primul ministru, într  -un interviu acordat TVR.

Pe de altă parte, el a apreciat că ar fi ridicol ca relaţiile dintre PSD şi PNL să se


deterioreze din cauza senatorului liberal Sorin Roşca  Stănescu. 'Ar fi ridicol ca
liberalii să spună: ne certăm cu PSD  pentru Roşca Stănescu. Nu cred că se va întâmpla
lucrul acesta', a mai afirmat Victor Ponta.

Anterior, în cadrul aceleiaşi emisiuni, premierul a spus că dacă Sorin Roşca Stănescu


e
în continuare senator PNL, atunci acordul USL nu se respectă. 

'Noi, ieri, când ne-am prezentat la şedinţa USL, ne-am prezentat cu un dosar de
declaraţii, de acţiuni, e vorba de legi pe care domnul senator le-a susţinut î  mpotriva
Guvernului. (...) Picătura a fost o declaraţie a domnului Sorin Roşca Stănescu, făcută,
cred, la postul Realitatea TV, în care a spus că este foarte mândru de votul de luni din
Senat, în care pentru prima dată în Senat s-a creat o altă majoritate: PNL-PDL- PPDD.
Ori dacă lucrurile stau aşa, colegii de la PNL trebuie să ne spună: e o altă
majoritate? Deja lucrurile
 sunt deja serioase', a spus Ponta.

Premierul a mai precizat că nu îl satisfac scuzele prezentate în mod public, joi,


de Sorin Roşca Stănescu, adăugând că doreşte să ştie foarte clar dacă acesta este în
continuare senator liberal.

Vreau să fie foarte clar: dacă Sorin Roşca Stănescu este în continuare senator
PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se respectă', a spus Victor Ponta .
5.

Victor Ponta ar fi de acord cu o dizolvare a Parlamentului dacă


preşedintele câştigă referendumul în urma suspendării 

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că până la finele anului  va fi


realizată modificarea Constituţiei, el precizând că ar f i de acord ca legea
fundamentală să prevadă că
Parlamentul trebuie dizolvat în cazul în care l-a suspendat pe şeful statului, iar acesta a
ieşit învingător la referendum.

'Preşedintele este ales direct, dar desemnează primul ministru de la grupul 


 parlamentar care a obţinut cel mai mare număr de mandate, nu îşi face majoritate la
al doilea. Parlamentul are voie să-l suspende pe preşedinte, dar eu sunt de acord, dacă
l  -a
 suspendat şi dacă la  referendum a câştigat preşedintele, trebuie dizolvat Parlamentul.
Există în Constituţia Austriei, acolo unde există şi suspendarea şi demiterea preşedintelui',
a spus
 primul ministru, într-un interviu acordat joi seara la TVR.

Primul ministru a admis că acest lucru implică o răspundere mai mare pentru
Parlament. El a mai spus că în legea fundamentală ar urma să  fie operate două
modificări fundamentale, despre care a discutat şi cu  preşedintele Comisiei de la Veneţia,
dar că textul
 propriu zis trebuie trimis în vederea obţinerii unui aviz din partea acestei comisii.

'Modificările principale sunt două, ca să rezum: să punem regiunile în Constituţie,


că altfel vorbim degeaba de regiuni, şi să stabilim foarte clar, pe baza experienţelor
triste din ultimii ani, ce face preşedintele, ce face premierul, ce face Parlamentul, să
nu se mai încalece', a declarat Ponta.

6.

Victor Ponta: În mod sigur, după 1 iulie se va face o rectificare bugetară  

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, că după 1 iulie va fi făcută o rectificare


bugetară. 
  'În mod sigur, aşa se face peste tot, după 1 iulie se va face o rectificare -
pozitivă, negativă, de unde luăm banii, unde punem mai mult  - asta discutăm în iulie',
a declarat 
 premierul, prezent la o conferinţă la sediul BNR. 

Pe de altă parte, şeful Executivului a reiterat că România ar trebui să adere la


zona euro atunci când este pregătită. 

'Trebuie să intrăm în zona euro când suntem pregătiţi noi pentru zona euro şi
când 
 zona euro se hotărăşte în ce direcţie merge', a spusVictor Ponta.

7.

Victor Ponta: Pactul pentru energie, coloana vertebrală a strategiei energetice a


României

'Pactul pentru energie', lansat joi, la Academia Română, nu poate constitui o


strategie în sens larg, dar în mod sigur constituie coloana vertebrală a strategiei energetice a
României,
a declarat premierul Victor Ponta.

'Toate cele opt obiective asumate sunt obiective corect definite, obiective pe care
Guvernul le consideră extrem de necesare şi utile. Acest pact nu poate constitui o strategie
în
 sens larg, dar în mod sigur constituie coloana vertebr  ală a strategiei energetice a
României. Sunt cu totul şi cu totul de acord că o decizie de a avea un pact pe energie
şi ulterior o
 strategie pe energie nu poate şi nu trebuie să fie doar în sarcina unui Guvern sau
chiar a
 Parlamentului.

Ideea de a uni mediul academic, mediul universitar, mediul privat pentru a


identifica împreună cele mai bune soluţii de dezvoltare pe viitor cred că este în mod
sigur cea mai bună strategie posibilă şi  cea care ne poate oferi pe termen mediu şi
lung cele mai importante direcţii de dezvoltare', a spus primul ministru. 
8.

Victor Ponta: Trebuie protejată proprietatea oamenilor cinstiţi  

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri, referindu-se la opiniile exprimate


atât de şeful statului Traian Băsescu, cât şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu privind
prevederile din Constituţie referitoare la  proprietate, că el se uită la ceea ce se întâmplă pe
plan european şi  că trebuie protejată proprietatea oamenilor cinstiţi. 

'Dacă sarcina probei - eu poate că sunt prea tehnic şi nu ştiu cum să fac să
traduc pe înţelesul tuturor  -  şi anume acum, când mă duc la o persoană condamnată
pentru corupţie
 sau la un traficant de droguri, mă duc şi văd că are cinci case şi are cinci maşini, eu
trebuie
 să  dovedesc că acele maşini şi case le-a obţinut din trafic de droguri sau din corupţie.
Eu l  - am prins cu un kilogram de droguri sau cu 100.000 de euro din fapte de corupţie,
ceea ce e

 foarte dificil. În SUA, după anii '90, s-a întors sarcina probei şi cel care nu are niciun
 serviciu, nu are niciun venit, este deja condamnat pentru nişte fapte de natură a-i aduce
avantaje materiale şi trebuie să dovedească că le-a obţinut din surse licite. Eu, ca fost 
 procuror, pot să vă spun că uneori această diferenţă este esenţială, iar, dacă pe plan
european se va adopta o directivă, oricum trebuie să o trecem şi noi în legislaţia
noastră. Eu în continuare cred că ne-ar ajuta. O să discutăm', a afirmat primul  -
ministru, la Palatul 
 Parlamentului.

Întrebat cum vede faptul că este singur în acest demers de modif icare a


articolelor 
constituţionale referitoare la proprietate, Ponta a spus că 'se întâmplă'. 

'Alianţele sunt destul de ciudate pe această temă. E o problemă serioasă pe care


trebuie măcar să o dezbatem. Dacă înţelegem despre ce e vorba, dacă vorbim în lozinci cu
 proprietatea, sigur, e foarte bună proprietatea, dar nu proprietatea hoţilor, nu proprietatea
mafioţilor, nu proprietatea corupţilor, aia nu trebuie să o protejăm niciodată. Trebuie

 protejăm proprietatea oamenilor cinstiţi. Şi, dacă nu discutăm acest subiect, nici nu o să
ştim
 până la urmă cine are dreptate. Eu nu o ţin numai eu am dreptate, dar cred că e bine
subiecte atât de importante, care se discută pe plan european, să nu le evităm pur şi
simplu doar aşa că nu le înţelegem', a explicat    Ponta.
El a remarcat implicarea din ce în ce mai mare a Academiei Române în
subiectele importante pentru societatea românească, precum dezvoltarea  regională şi
energia. Ponta a apreciat că instituţia oferă credibilitatea şi cunoştinţele necesare pentru a
lansa proiecte care transcend cicluri electorale.

9.

Victor Ponta: Voi participa la Consiliul European, pe 22 mai  

Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri seara, că va participa la Consiliul


European din 22 mai, în baza mandatului pe care i-l va acorda şeful statului, precizând
că nu este 'un cadou', ci o responsabilitate să te ocupi de problemele de energie sau de
evaziune  fiscală, teme care se află pe agenda reuniunii de la Bruxelles. 

'Voi participa miercuri, pe 22 mai, conform deciziei Curţii Constituţionale', a


precizat 
Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă a fost o negociere înainte cu preşedintele, şeful Guvernului a spus că nu,


dar că, evident, i-a cerut un mandat acestuia.

'În general nu cred că este un cadou să te ocupi de problemele de energie sau de


evaziune fiscală. Nu se poate vorbi de un cadou. E vorba despre o responsabilitate.
Conform deciziei CCR de anul trecut, aveam şi puteam să cer acest mandat, l  -am cerut
preşedintelui şi în mod formal am avut o discuţie cu domnia sa şi m-a informat, cred
că ieri, că este de acord, motiv pentru care consilierul prezidenţial, dl. Mănoiu,
împreună cu reprezentanţii Guvernului, lucrează la un mandat pentru că se vor pune
câteva probleme foarte importante la Consiliul European', a susţinut Victor Ponta. 

10.

Guvernul va adopta ordonanţa privind ajutorul pentru consumatorii


vulnerabili, afectaţi de creşterea preţului la gaze 
Executivul va adopta miercuri o ordonanţă care va reglementa acordarea de
ajutor consumatorilor vulnerabili, pentru a compensa creşterea  preţului la energie, a anunţat
 premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern. 
'Aşa cum a fost prevăzut în bugetul pe 2013, există taxe pentru companiile
energetice,
 producătoare de gaze, le taxăm venitul suplimentar obţinut în urma liberalizării
preţului la
 gaze. Din acei bani, o parte îi dăm către familiile care au nevoie de ajutor, către
consumatori
vulnerabili. În urma analizei făcute cu experţii Băncii Mondiale, am constatat că cel mai
eficient mijloc este acela de a creşte venitul minim garantat, respectiv alocaţia de sprijin
 familial, începând cu 1 iulie. De asemenea, începând cu 1 ianuarie, vom creşte şi
alocaţia
 pentru întreţinere', a explicat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.  
Premierul Ponta a spus că nu este vorba despre o 'pomană electorală', ci că această
măsură era prevăzută în buget. 
'Era prevăzută în buget, a fost acceptată de marile companii o taxă privind
veniturile
 suplimentare pentru creşterea preţului la gaze, în aşa fel încât p entru acele categorii de
 persoane la venitul minim garantat - 279.000 de persoane, iar la ajutorul pentru familii -
444.000 de familii să putem să dăm acel ajutor care să compenseze creşterea
preţului la energie', a detaliat Victor Ponta.

Victor Ponta pentru Targu Jiu - realizari si proiecte de viitor 

Ca deputat, dar mai ales ca prim-ministru, Victor Ponta a avut în fiecare dintre
cetăţenii din Târgu-Jiu un partener de nădejde. Gorjul are astăzi un prieten în Victor Ponta,
iar 
 prin munca şi realizările sale, un motiv de mândrie!

Victor Ponta a sprijinit şi s-a implicat în finalizarea marilor proiecte dedicate


comunităţii locale. De la locuinţe la locuri de muncă, de la spaţii de agrement la
infrastructură rutieră, a fost, este şi va fi un deputat care va da totul pentru cei care i-au
acordat încredere.

Persoanele în nevoie beneficiază de peste o sută de locuinţe sociale date în folosinţă


în Târgu Jiu în ultimii patru ani. Împreună cu primarul Cârciumaru, Victor Ponta a
reuşit să
aducă finanţare pentru ca Târgu Jiu să se bucure de un cinematograf modern. Împreună
cu
membrii USL a oferit pensionarilor siguranţa că, odată cu schimbarea de guvern din acest
an, au un sprijin echivalent cu garanţia dreptului la o viaţă decentă. Ca prim ministru, din
prima zi de guvernare, şi-a respectat promisiunile: a dat înapoi salariile tăiate, a
returnat pensiile confiscate ilegal de PDL, a oprit jaful „băieţilor deştepţi” şi a repornit
economia. 

Pentru următorii patru ani, printre priorităţile sale se află tinerii din Târgu Jiu,
care au nevoie de mult mai multe proiecte şi iniţiative care să îi ajute să facă primii
paşi în viaţă. Victor Ponta vrea ca locurile de muncă să fie salvate şi să se creeze altele
noi. Înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia va da şansa cât mai multor gorjeni să
aibă acces la un loc de muncă. Centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, proiect
aprobat de Guvernul pe care îl conduce, va scoate traficul greu din oraş. Pentru includerea
Târgu-Jiului în circuitul turistic- cultural european, se va asigura că ansamblul Brâncuşi
va intra în patrimoniul UNESCO –  Guvernul alocând deja de la 380.000 de lei pentru
lucrările de restaurare ale ansamblului. 

În această toamnă candidează pentru a fi, în continuare, deputat de Târgu-Jiu.

Victor Ponta...despre mine

Sunt mai tanar decat ar fi normal pentru un presedinte atat de “vechi”. (Si) de
aceea ne
 potrivim atat de bine. Sunt mai inalt decat par la televizor, dar mult mai putin arogant. 
Imi plac si Garcia Marquez, si Rafa Marquez. Citesc multa istorie si incerc sa invat
din ea. Mi-ar placea ca imnul PSD sa fie compus de BUG sau Parazitii pornind de la o
tema din

Oda bucuriei. 
In timpul liber sunt campion national de raliuri, asta dupa ce am fost campion
national
de juniori la baschet. Cel mai mult la raliuri imi place nu viteza, ci controlul atent al
vitezei
 prin ratiune si planificare. Si imi mai place ca mor de ciuda toti deontologii ca pot sa
mai am
 pasiuni si sa ma tin de ele! 
Am fost, in adolescenta, unul dintre primii muncitori sezonieri romani in
strainatate  –   un episod despre care o sa mai vorbesc. 
Am invatat de mic sa ma descurc pe cont propriu, fara ajutorul nimanui, si la fel vor
face si copiii mei. 

Stiu cum arata Romania reala si stiu cum arata si Romania corecta. Vreau sa
 parcurgem impreuna drumul dintre ele. 
 
Victor Ponta. scurta biografie

Victor Viorel Ponta este un om politic, de profesie avocat, din februarie 2010,
ocupa functia de presedinte al PSD. Din luna mai 2012, Victor Ponta este premier al
Romaniei.

 Nascut pe 20 septembrie 1972, in Bucuresti, Ponta este casatorit cu


europarlamentarul

Daciana Sarbu si are doi copii, un baiat din prima casatorie si o fetita cu actuala sotie.
In noiembrie 2008, a fost reales deputat de Gorj intr-un colegiu din Targu Jiu,
obtinand peste 50% din voturile exprimate uninominal.

Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009 a fost ministru pentru relatia cu
Parlamentul in Guvernul Emil Boc.

Victor Ponta s-a facut remarcat prin declaratia din 2008 conform careia “regreta ca nu
mai traieste Ceausescu”. 

Studii

In 2004 a urmat cursurile “Summer Programme in History, Politics and Society”,


Exeter College, Universitatea Oxford, Anglia.

In 2003 a absolvit un master "Management Politic", la Institutul Social Democrat

Din 2003 este doctor in Drept Penal International, la Universitatea din Bucuresti (cu
teza "Curtea Penala Internationala")

In 2002 a absolvit Colegiul National de Aparare

In 2000 a facut un master in Drept Penal International la Universitatea din


Catania, Sicilia. Mentionarea acestuia in CV-ul lui Ponta a fost subiect de
controversa, dupa ce conducerea universitatii italiene a precizat ca a fost vorba despre
un curs de cateva luni.

In 1995 a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea Bucuresti


Activitate politica

Din februarie 2010 este presedintele PSD

Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009 a fost ministru pentru Relatia cu
Parlamentul in Guvernul Boc.

In perioada decembrie 2006 - februarie 2010 a fost vicepresedinte al PSD pe


domeniul
 juridic

La Congresul PSD din aprilie 2005, Victor Ponta a candidat la functia de


secretar general al partidului, dar a a pierdut competitia in fata lui Miron Mitrea. De atunci
dateaza faimosul episod in care Ponta, dupa spusele sale, era alergat pe holurile de la
Romexpo de Marian Vanghelie, atunci apropiat al lui Mitrea.

In perioada 2006-2008 a fost vicepresedinte al Biroului Permanent din Camera


Deputatilor.

Intre 2004 si 2008 a fost deputat PSD de Gorj

Din martie pana in decembrie 2004 a fost ministru delegat pentru Controlul
Implementarii Programelor cu Finantare Internationala si Urmarirea Aplicarii Acquis-ului
Comunitar 

Din iulie 2003 pana in iulie 2004 a fost vicepresedinte al Partidului Social
Democrat

In perioada 2003-2006 a fost presedinte al Tineretului Social Democrat.


In perioada 2001-2004 a fost secretar de stat si seful Corpului de Control al
Guvernului Adrian Nastase.

Activitate profesionala

Din martie 2007 este conferentiar universitar la Catedra de Drept Penal a


Universitatii Romano-Americane, Bucuresti
Din 2003 este membru al Asociatiei de Drept International si Relatii
Internationale (A.D.I.R.I.)

In perioada 2002-2007 a fost lector universitar la catedra de Drept Penal a


Universităţii Româno-Americane.

In perioada 2000 - 2001 a fost coordonator al Biroului de Combatere a Spalarii


Banilor.

Din 1998 pana in 2002 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie. Intre 1996 si 1998 a fost preparator universitar la Catedra de
Drept Public a Universitatii Romano – Americane, Bucuresti

In perioada 1995 - 1998 a fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa


Judecatoria Sector 1

Activitate guvernamentala

In perioada 2001-2004, in timpul guvernarii PSD, a fost secretar de stat, seful


Corpului de Control al Guvernului. A fost numit in functie in 4 aprilie 2001. La data
de 2 mai 2001, Corpul de Control si Anticoruptie al Guvernului s-a transformat in
Corpul de Control al Primului Ministru, printr-o decizie a premierului de la acea data,
Adrian Nastase.

Ponta a ramas in aceasta functie pana la 8 martie 2004, atunci cand, in urma
restructurarii Guvernului, a devenit ministru delegat pentru controlul implementarii
 programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii aquis-ului comunitar.

In 2008, in Guvernul Emil Boc, Ponta este ministru delegat pentru relatia cu
Parlamentul. Ponta are o activitate critica la adresa Executivului din care face parte, din
cauza deselor tensiuni intre partenerii de guvernare: PSD si PDL. Are pozitii critice
legate de adoptarea Codurilor Juridice prin asumarea raspunderii Guvernului, pe care
o considera o strategie a lui Traian Basescu.

Intra in conflict cu ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care refuza numirea unui
secretar de stat al PSD la minister. In februarie 2009, presa consemneaza ca primul-
ministru
Emil Boc si Ponta au avut o discutie extrem de violenta legata de functionarea Protocolului
de guvernare in Gorj, judetul unde Ponta era deputat. Pentru ca Boc ar fi tipat la el,
pesedistul l-a catalogat pe seful PD-L drept "pitic nesimtit", potrivit ziarului "Ziua".

In februarie 2010, exact la un an distanta, Ponta va folosi acest episod in


campania sa interna pentru presedintia PSD si marturiseste ca a vrut sa-l bata atunci
pe Boc, dar l-a oprit Dan Nica. "Un fost procuror comunist", a spus in replica premierul,
Ponta amintind ca reactie ca a fost in Piata Universitatii in anii 90.

Propus pentru excludere din PSD

Ponta nu a fost un personaj comod in PSD, avand dese rebeliuni pe subiectul


 promovarii in partid a oamenilor incompetenti si cu probleme de imagine, fiind de
notorietate rivalitatea cu Marian Vanghelie.

A fost propus pentru sanctionare pana la excludere, alaturi de vicepresedintele


Vasile Dancu, pentru ca au criticat public conducerea PSD si strategia politica dupa
esecul suspendarii lui Traian Basescu. Solicitarea a venit in 13 iunie 2007 din partea PSD
Bucuresti,
 prin intermediul presedintelui organizatiei, Marian Vanghelie.

Astfel, pe 20 mai 2007, imediat dupa referendumul la care presedintele Traian


Basescu a fost reconfirmat in functie, Ponta a declarat ca PSD a gresit cand s-a batut
pentru Calin Popescu Tariceanu, iar cei din conducerea partidului trebuie sa-si asume
aceasta situatie.

Solicitarea filialei Bucuresti a PSD a fost discutata intr-o sedinta a conducerii


 partidului din 18 iunie 2007. Dupa sedinta, presedintele partidului, Mircea Geoana, a
declarat ca vor fi luate masuri "extrem de drastice" impotriva membrilor PSD care
continua discutiile in contradictoriu in presa, si nu in partid. In 27 iunie 2007, Marian
Vanghelie a sugerat ca organizatia pe care o conduce nu renunta in a propune
Comitetului Executiv National excluderea celor doi. Tensiunile intre grupul de la Cluj,
Ponta si liderul PSD Bucuresti au fost insa aplanate.
Presedintele PSD

Victor Ponta a anuntat, pe 15 februarie, ca isi depune candidatura pentru sefia


PSD, argumentand ca social-democratii au nevoie de o alternativa dupa retragerea din
cursa a lui

Adrian Nastase. Pe 20 februarie, Ponta a castigat alegerile pentru sefia PSD. El a obtinut mai
multe voturi decat contracandidatul sau, Mircea Geoana.

Potrivit rezultatelor oficiale, Victor Ponta a obtinut 856 de voturi, in timp ce


Mircea Geoana a avut 781 de voturi. 16 voturi au fost anulate.

Proaspat ales in functia de presedinte al PSD, Victor Ponta le-a transmis tuturor
social- democratilor ca va face tot ce a promis in campanie, ca va reusi sa faca din
partid din nou o mare forta politica si ca adversarii politici, in special cei de la PD-L,
nu vor avea un somn linistit in perioada urmatoare.

Modelul politic

In martie 2010, Ponta a declarat ca el si liderul PNL, Crin Antonescu, sunt ca


Fidel Castro si Che Guevara, doar ca "dictatorul" este inca la Palat, referire la
presedintele Traian Basescu.

"Daca tot ziceti ca am fost rebeli, cred ca suntem, sper ca domnul Antonescu sa nu se
 supere, ca Fidel Castro si Che Guevara, dar dictatorul inca n-a fugit, adica dictatorul e tot aici.
Noi am coborat din munti, dar dictatorul e inca la Palatul lui asa ca lupta continua. Dar 
 si ei s-au despartit la un moment dat", a sustinut Victor Ponta

Ulterior, Ponta a precizat ca cele doua personaje istorice nu reprezinta pentru el "nici
modele umane, nici politice". Modelele sale politice ar fi fostul premier britanic Tony Blair
si
 premierul spaniol Jose Luis Zapatero.
Despre Ceausescu

Victor Ponta a declarat in iunie 2008 ca regreta ca nu mai traieste Nicolae


Ceausescu pentru a face dreptate in cazul caselor construite pentru sinistratii dintr-un
sat

gorjean afectat de alunecari de teren, in 2006.


Dupa ce a vizitat zone din Targu Carbunesti si Albeni unde au fost reconstruite
peste 100 de case pentru sinistrati si s-a declarat nemultumit de modul in care au fost
ridicate locuintele sinistratilor si de calitatea lucrarilor, Ponta a declarat:

"Am fost procuror, am condus Corpul de Control al Guvernului, am vazut multe


 furturi si jafuri in Romania, dar sunt convins ca unul mai mare decat cel de la Albeni nu a
existat. S-au cheltuit bani grei, s-au dat cate 700 de milioane de lei vechi pentru o cutie de
chibrituri pe care o numim casa.

Este prima data cand regret ca nu mai exista Nicolae Ceausescu pentru ca el sigur i-
ar fi impuscat pe toti".

Controverse

Victor Ponta a fost angajat, pe 27 iulie 2006, de omul de afaceri Ovidiu Tender
ca aparator in dosarul in care acesta este acuzat pentru mai multe infractiuni
economice. El a invocat ca argumente ale demersului sau faptul ca orice cetatean are
dreptul la aparare. Tribunalul Bucuresti i-a interzis insa lui Ponta sa il reprezinte pe
Tender, pe motiv ca legea interzice ca parlamentarii sa acorde asistenta in cazurile de
spalare de bani si coruptie.

Deputatul PD Monica Iacob Ridzi l-a acuzat, pe 30 iulie 2006, pe Victor Ponta
ca a incalcat legea in momentul in care s-a prezentat la tribunal ca aparator al lui
Ovidiu Tender. Ea a sustinut ca, in calitate de presedinte al Organizatiei de Tineret a
PSD, Ponta "poate avea optiunea de a-si plati datoriile fata de cei care au sustinut cu
donatii substantiale PSD, care i- au gazduit adunarile tineretului, care i-au asigurat
ascensiunea in politica".
 Numele lui Ponta a fost pomenit de presa in legatura cu sinuciderea
procurorului Cristian Panait, in aprilie 2002, la putin timp dupa ce, in baza unui
mandat, acesta a descins la locuinta din Oradea a lui Alexandru Lele. Alexandru Lele,
si el procuror, avizase arestarea fiului fostului prefect de Bihor, Adrian Tarau, un
apropiat al lui Adrian Nastase. Dupa sinuciderea lui Panait, Victor Ponta, coleg cu
acesta, a aparut in emisiunea "Marius Tuca

Show" si a afirmat ca stie ce s-a intamplat, dar nu poate spune pana la finalizarea
anchetei. Amanuntele n-au venit niciodata.

Ponta a mai fost acuzat ca are anumite interese la complexele energetice


Rovinari si Turceni, care ar fi acordat contrat de consultanta subtantiale firmei de
avocatura a senatorului PSD Dan Sova, un apropiat al noului presedinte PSD.

Dupa ce a fost desemnat premier al Romaniei, Ponta a fost acuzat ca a plagiat,


in lucrarea sa de doctorat. Consiliul National de Etica si a Consiliului National de
Atestare a Diplomelor a decis ca teza de doctorat a lui Victor Ponta contine cel putin 85 de
pagini "copy-

 paste" si a cerut Ministerului Educatiei sa ii retraga acestuia titlul de doctor, in


conformitate cu legea. Ulterior, alte doua institutii, Consiliul National de Etica (CNE) si
Comisia de Etica a
Universitatii din Bucuresti au analizat lucrarea premierului.

Carti publicate

"Drept penal. Partea generala”, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006 

"Noi provocari ale secolului XXI  –  Constitutia europeana. Importanta, efecte si natura
 juridica”, Volumul omagial –  Prof. Univ. Dr. D.H.C. Nicolae Dura la 60 ani, Ed.
Arhiepiscopia Tomis-ului, 2005, Constanta

“Curtea Penala Internationala”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004

"Drept Penal –   Partea generala. Note de curs”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004 

“Scurt istoric al justitiei penale internationale”, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti,


2001 
O familie politica

Victor Ponta este casatorit cu o colega de partid, Daciana Sarbu, cu care are si o
fetita nascuta in 2008.

Pe 21 iunie 2008, Victor Ponta si Daciana Sarbu au avut cununia religioasa, dupa
ce se casatorisera civil cu un an inainte. In aceeazi zi cu nunta, cei doi au botezat-o pe
fiica lor, Irina Octavia.

Daciana Sarbu este fiica lui Ilie Sarbu, senator PSD si ministru al Agriculturii.
Sotia lui Ponta a fost aleasa europarlamentar PSD in noiembrie 2007.

Averea

Victor Ponta detine o casa si teren intravilan aferent de peste 1.300 metri
patrati, la Baia de Fier, Gorj, precum si doua apartamente.

In 2008, Ponta a vandut un apartament de 200.000 de euro si o masina de


40.000 de lei. Ponta are o Skoda fabricata in 1967, dar si un automobil de raliu, primit
spre utilizare in competitii de gen. De asemenea, el a primit 70.000 de lei, cadou de
nunta.

Ponta a declarat in 2008 venituri anuale de peste 470.000 de lei obtinuti ca


avocat.

Pasionat de masini si baschet

Victor Ponta este pasionat de sport si participa la Campionatul de Raliuri al


Romaniei. In 2007 si 2008, Ponta a participat la cursa de raliu de viteza pe traseu
montan organizata in zona Ranca, judetul Gorj. Prima data, in 2007, debutantul Victor
Ponta a condus o masina Renault Clio, modificata special pentru a participa la astfel
de curse.
Ponta a terminat doar pe locul 34, din cei 54 de concurenti, si la un moment dat
si-a rasucit masina de trei ori, lovindu-se de un parapet de pe marginea drumului.

A facut baschet de performanta si a reusit sa castige alaturi de clubul Steaua


titlul de campion national de juniori, in primavara anului 1989. "Am mereu mingea de
baschet cu mine", spune Victor Ponta, care a facut baschet de performanta de la varsta de
11 ani. Chiar si in biroul parlamentar se afla o minge.

Este suporter al echipei de fotbal Steaua.

Ponta mai spune despre sine ca merge la biliard destul de des, dar nu se poate
numi un
 profesionist.

Accidentul de motocicleta

In mai 2008, Victor Ponta a povestit cum, din cauza Dacianei Sarbu, a facut un
accident cu motocicleta, iar doua batrane l-au dus in cimitir, unde l-au intins pe o lespede
rece si aproape i-au facut respiratie gura-la-gura.

Prezent la lansarea revistei "Senzatii Tari", Ponta a tinut sa povesteasca cum s-a
rasturnat cu motocicleta, din dorinta de a o impresiona pe Daciana Sarbu.

El a povestit cum, in urma cu cativa ani, a facut un accident cu motocicleta, iar doua
 batrane l-au dus intr-un cimitir pentru a-i acorda primul ajutor. Acolo, ele l-au intins pe
"o
lespede alba si rece" si au avut grija de el.

"In vremurile de aur, am dorit sa o impresionez pe Daciana si am facut rost de o


motocicleta foarte puternica. N-are legatura cu campania electorala, dar am nimerit o mare
 groapa si am cazut", a povestit Ponta.

"Tin minte ca in dreapta era un gard de beton cu o spartura in el, din care au aparut doua

doamne foarte in varsta, m-au vazut ranit si mi-au zis „vino incoace, maica, sa stai putin

  jos‟. M-  au bagat dupa acel gard, care era gardul cimitirului si m-au intins pe ceva foarte
rece si foarte alb" 
Scandal pentru un meci de fotbal

In ianuarie 2008, conducerea PD-L Gorj a cerut declansarea unei anchete la o


scoala din Motru, dupa ce Victor Ponta a organizat o partida de fotbal in sala de sport
chiar in timpul

orelor de curs.
Printre politicienii care au participat la partida de fotbal se mai numara se afla si
 presedintele PSD Motru, Vasile Rabu, si primarul municipiului Motru, Dorin Hanu.

" Problema e ca pe timpul cat au jucat ei fotbal, de la 16.00 la 19.00, trebuiau sa aiba


loc ore de sport acolo, dar copiii au fost nevoiti sa stea in clasa. Unele cadre didactice s-au
opus, din cate stiu eu, dar nu au mai avut ce spune cand au auzit ca e ordin de la primar sa
 fie sala libera", a declarat Ilie Petrescu (PD-L).

Incidentul de la scoala din Motru a fost confirmat si de profesorii de sport care


nu au
 putut sa-si desfasoare orele de curs.

Ce spun ziarele despre Victor Ponta....

Romania Libera

”Victor Ponta minte, într-adevăr, aşa cum respiră: natural, regulat şi fără efort.
Capacitatea sa de disimulare - marele şi unicul, de altfel, talent dovedit - este pe
măsura aroganţei sale: Nemăsurată. Până la un punct, cultivarea acestei calităţi este de
înţeles în măsura în care omul a putut compensa astfel cu succes lipsa organului etic
sau în măsura în care îi serveşte în mod foarte concret pentru a escamota eşecurile
guvernării, adică în măsura în care minciuna îi aduce beneficii politice măsurabile. Dar ce
Dumnezeu câştigă Ponta dacă minte cu privire la propria biografie şi simte nevoia să îşi
inventeze un trecut fals? 

 Ne-am întrebat adesea de ce pretinde Victor Ponta, ori de câte ori i se oferă
prilejul, că a participat la protestele din Piaţa Universităţii din aprilie-mai 1990. De ce
insistă asupra
acestui (pseudo)episod biografic în condiţiile în care acesta ar fi putut fi mai degrabă o
piedică în calea ascensiunii sale în PSD şi, mai ales, în condiţiile în care o astfel de
pretenţie nu poate
fi dovedită în niciun fel. Dacă Ponta nu s-a suit niciodată în balcon să vorbească sau nu
a fost surprins de camerele de luat vederi care măturau mulţimea de protestari, nu există
absolut
nicio modalitate prin care Victor Ponta să poată proba că a fost sau n-a fost în Piaţă. E
cuvântul său împotriva cuvântului celor cărora le-ar  putea trece prin cap să-l acuze că
minte. Varianta cu aducerea de martori nu merge, pentru că Piaţa Universităţii nu a
fost Revoluţia din Decembrie, în sensul că nu s-a lăsat cu certificate, indemnizaţii, scutiri
de taxe, terenuri şi spaţii comerciale. La urma urmei, chiar aşa, de ce nu pretinde că a
ieşit în stradă la Revoluţie

dacă nu pe 21 la Baricadă, măcar de pe 22 încolo - cum spuneam, ar fi mai uşor şi mai


simplu
de probat -dar că, iată, nu are pretenţia să obţină certificat şi privilegii etc? Dacă
doreşte atât de mult să-şi confecţioneze un trecut revoluţionar ca atâţia alţi mici şi mari
dictatori înaintea lui - şi încă un trecut revoluţionar anticomunist - de ce nu Revoluţia?
De ce Piaţa Universităţii? 

Ce are Ponta de câştigat atunci când minte naţiunea cu zâmbetul pe buze şi cu


cea mai mare naturaleţe şi uşurinţă că la alegerile din mai 1990 a votat cu Ion Raţiu,
pretinde că în 1996 ar fi votat cu Emil Constantinescu şi povesteşte dezinvolt că a
mers până acolo încât i-a mărturisit chiar şi patriarhului roşu Ion Iliescu această
rătăcire de tinereţe? Să remarcăm în treacăt că avem de-a face din nou cu afirmaţii
imposibil de dovedit câtă vreme numai Victor Ponta şi Dumnezeu ştiu ce a făcut Victor Ponta
în cabina de vot. Este meritul colegului Dan Tăpălagă să fi făcut observaţia simplă şi
de bun simţ că, devreme ce Ponta a împlinit 18 ani în septembrie 1990, nu avea cum să
voteze cu Raţiu pe 20 mai. Nu avea cum să voteze deloc!  

Victor Ponta a rostit minciuni care par mult mai grave decât aceasta. A minţit
Comisia Europeană şi pe preşedintele Comisiei în legătură cu suspendarea lui Băsescu
şi i-a minţit simetric pe români în legătură cu mesajele primite de la Bruxelles. Ponta
minte în continuare Comisia Europeană şi pe Barroso cu privire la schimbarea
procurorului general şi a

directorului DNA şi îi minte simetric pe români că totul este în regulă la Bruxelles în


privinţa transparenţei procedurilor doamnei Mona (apropos, pentru că prim-ministrul
s-a întrebat
retoric „ce înseamnă transparenţă?" ne grăbim să-l luminăm: Nu, transparenţă nu înseamnă
nominalizarea lui Daniel Morar. Transparenţă înseamnă ca nominalizările să nu fie făcute
pe criterii politice oculte de Ponta, Antonescu, Dragnea, Fenechiu, Voiculescu, şi Voicu cu
mâna Monei Pivniceru ci pe criterii de compentenţă, profesionalism şi incoruptibilitate
dovedite ale candidaţilor). Ponta a minţit despre plagiat, a minţit despre performanţele
economice ale guvernului său, a minţit despre privatizarea Oltchim şi a minţit despre
faptul că nu va mări taxele şi impozitele pe care de fapt le măreşte pentru ca a treia zi
să le lase iar neschimbate.

Victor Ponta s-a încurcat atât de rău în ghemul propriilor minciuni încât nu mai este capabil

discearnă adevărul de fals şi faptele de fabulaţie. Atunci de ce ne-am oprit asupra unei
miniciuni aparent benigne, privind biografia inventată a lui Victor Ponta? 

Pentru că nu este deloc o minciună benignă. Toate celelalte minciuni, deşi


grave şi motive suficiente de demisie în ele însele fără îndoială, sunt totuşi minciuni
de „de guvernare", legate de practica politică.Minciunile despre Piaţa Universităţii, votul
din 1990 şi '96 ne vorbesc insa despre cine este şi cine nu este Victor Ponta. Ponta nu a
dorit să îşi confecţioneze doar un trecut mitologic de revoluţionar anticomunist
convertit la valorile social-democraţiei, ci a dorit să se reinventeze pe sine drept
personalitatea istorică care, prin însăşi existenţa sa, reface legitimitatea revoluţionară a
socialismului în România. Ponta şi -a inventat exact acele episoade biografice care îi
permit să pretindă că poţi fii în acelaşi timp şi
 pesedist jurat alături de Ion Iliescu şi anticomunist fără să te contrazici moral pentru că
a dorit să fie încarnarea vie a relativismului etic. Nu a ales Revoluţia - a cărei imagine
a fost maculată tocmai de raptul FSN -  pentru că a dorit să comită propriul rapt -  pe cel al
Pieţei Universităţii -  pentru a ridica relativismul la rang de politică de stat şi pe sine
însuşi drept
„părinte fondator". 

Ponta guvernează prin fiat,decretând demiurgic ceea ce este şi ceea ce nu este


pentru că, în gândirea magică nu există nicio diferenţă între ceea ce spui şi ceea ce este
sau, mai degrabă, pentru că în gândirea magică simplul fapt de a enunţa ceva conferă
substanţă acelui ceva. Ponta minte că este cine nu este pentru că reinventându-se pe
sine îşi imaginează că reinventează societatea românească. Aşa se şi explică fascinaţia şi
uneori admiraţia pe care le stârneşte chiar şi printre cei care altădată erau mai sceptici
faţă de falşii idoli. Cei care nu s-au lăsat încă vrăjiţi şi al căror număr se împuţinează
ştiu însă că împăratul este gol, că toba de

tinichea sună spart şi că Ponta minte de îngheaţă apele. 

S-ar putea să vă placă și