CAPITOLUL VIII

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIILOR DE

MECANIZARE A AGRICULTURII ŞI A VALORIFICĂRII
(RECUPERĂRII) RESURSELOR MATERIALE
REZULTATE DIN ACTIVITĂŢILE DESFĂŞURATE ÎN
AGRICULTURĂ

8.1. ORGANIZAREA ASIGURĂRII UNITĂŢILOR CU MIJLOACE

MECANICE

În cadrul mijloacelor mecanice se vor considera tractoarele şi maşinile necesare

producerii diverselor culturi, mojloace de transport, utilajele şi instalaţiile zootehnice.
Condiţiile specifice în care se desfăşoară lucrările agricole, realizările din
domeniul tehnic şi ştiinţific, evoluţia preţurilor, impun ca în deciziile privind dotarea şi
folosirea mijloacelor mecanice să se aibă în vedere criterii de natură tehnică, tehnologică,
economică şi energetică.
În figura 7.3 se prezintă factorii care influenţează volumul şi structura mijloacelor
mecanice.
În fundamentarea deciziilor privind dotarea unei unităţi sau exploataţii cu
mojloace mecanice se pot utiliza următoarele criterii: situaţia veniturilor aduse prin
utilizarea lor şi a cheltuielilor cu cumpărarea şi exploatarea lor; situaţia preţului de
cumpărare faţă de rata dobănzii; raportul între durata rambursării preţului de cumpărare şi
durata de folosire.
I. Se consideră eficientă cumpărarea în cazul în care veniturile aduse
depăşesc cheltuielile conform relaţiei:
Veniturile prin utilizarea Cheltuielile cu cumpărarea şi cu
mijlocului mecanic exploatarea lui
Veniturile aduse de mijloacele mecanice prin utilizarea lor, exprimă economia de
mână de lucru plus valoarea producţiei suplimentare obţinută prin faptul că se recoltează
în perioada optimă sau lucrarea se efectuează cu pierderi mai mici.
Cheltuielile cu exploatarea mijloacelor mecanice include cheltuieli fixe şi
cheltuieli viabile.Cheltuielile fixe de exploatare cuprind: amortismentul, cheltuieli cu
intreţinerea şi relatiile, impozite taxe, lubrifianţii, energia electrică, sfoară, alte
materiale.Deci în calcularea cheltuielilor totale se are în vedere relaţia:

Cht = Ch.fixe + n x Chvar/zi,

unde: ,,n” reprezintă numărul zilelor de lucru pe an.

De asemeni se poate ca ,,Chvar” să stabilească la ha sau pe tone, în funcţie
de specificul activităţii la care este utilizat mijlocul mecanic şi atunci ,,n” reprezintă
numărul total de ha sau de tone realizate pe an de acesta.
 De fapt în cazul cumpărării unui tractor, a unei maşini sau a unei
instalaţii are loc substituirea muncii manuale cu capitalul investit înmijlocul mecanic
cumparat.Pentru înţelegerea modului în care trebuie efectuate calculele care să stea la
baza deciziei de a cumpăra, sau de a nu cumpăra, se redă în continuare un exemplu.
Astfel se pune problema achiziţionării unei maşini
de recoltat sfeclă furajeră care să înlocuiască munca manuală, datele problemei
sunt: - Preţul de cumpărare al maşinii
- 20,0 milioane lei - Cheltuielile fixe de exploatare
- 4,5 milioane lei/ha - Costul carburantului
- 225,00 lei/ha - Salariul tractoristului
- 110,000 lei/ha (în cazul
fermierului nu se iau în calcul) -
Valoarea lucrării de recoltat manual - 1.225.000 lei/ha
- Producţia la ha - 70 tone/ha

Caracteristicile mijloacelor Caracteristicile unităţilor

mecanice
 Preţul mijloacelor Mărimea şi profitul
mecanice (cheltuieli fixe) unităţii

Tipul şi puterea Structura de

mijloacelor mecanice producţie

Consumul specific de Tehnologia

combustibil utilizată

Randamentul pe schimb al Zona unde este

agregatului amplasată unitatea

Coeficientul de asigurare Factorii de natură

cu schimburi organizatorică şi economică

Nivelul cheltuielilor
variabile (carburanţi,
lubrifianţi, energie, sârmă,
etc.)

Uzura morală

Valorile capitalului şi a muncii, poziţia psihologică

A fermierului faţă de acestea, în fermele mici mai ales

Mărimea parcului de mijloace Structura parcului de mijloace

mecanice mecanice

Pentru a afla suprafaţa de la care se recomandă cumpărarea maşinii de recolat se

utilizează relaţia:
Cf + Cv .X = Vlm

în care: Cf – cheltuielile mecanice fixe de exploatare; Cv – cheltuielile variabile cu

recoltatul mecanic; X – suprafaţa (ha); Vlm – valoarea lucrării de recolatat
realizată manual.
Înlocuit cu datele problemei luată ca exemplu rezultă:
4.500.000 + (225.000 + 110.000)X = 1.225.000
4.500.000 = 390.000 X
de unde:
4.500.000
X   5,0ha
890.000
 Deci pentru o suprafaţă mai mare de 5,0 ha sfeclă furajată, în condiţiile date de
cheltuieli, cu o producţie de 70 to/ha este eficient economic a fi cumpărată maşina de
recoltat, înlocuind munca manuală.
II. Mijlocul mecanic este recomandat a fi cumpărat dacă preţul de cumprare este
inferior valorii actuale a tuturor profiturilor anticipate, rezultate din folosirea lui,
conform relaţiei:
C < Va

(1  r ) n  1
Va  Pr
r (1  r ) n

în care: C - costul mijlocului mecanic; Va – valoarea actuală a tuturor profiturilor

anticipate; Pr – profitul anual realizat în timpul celor n aninde utilizare, r – rata
dobânzilor la bani (%); n – durata de folosire în ani.
Se exemplifică acest calcul pentru o instalaţie de tocat furaje:
Pr = 1.700 mii lei; n = 10 ani; r = 15 %; C = 8000 mii lei

(1  0,15)10  1 4,02  1
Va  1.700.000  1.700.000 ;
0,15(1  0,15) 10
0,60

Va = 8.568.000 lei
Deci C < Va şi se recomandă cumpărarea instalaţiei. Pe baza acestei relaţii se poate
calcula şi valoarea minimă a profitului anual realizat prin exploatarea maşinii în situaţia
când reprezintă o intervenţie.
C  r (1  r ) n
Pr 
(1  r ) n  1
Înlocuind cu datele corecte rezultă că în exemplul luat, nivelul minim al profitului
annual trebuie să fie 1.587.000 lei. În general nivelul profitului minim rezultat din
exploatarea unei maşini noi este influenţat de costul maşinilor, valoarea dobânzii şi
numărul zilelor de funcţionare.
III. Maşina, tractorul sau instalaţia este eficient a fi achiziţionată dacă rata
anuală a profiturilor realizate în anii de folosinţă este superioră dobânzilor la bani.
În situaţia maşinii de recoltat dacă rata profitului este mai mare de 5 % (5 %
reprezentând în cazul anterior rata dobânzilor la bani) atunci cumărarea maşinii este
recomandată.
IV. Cumpărarea maşinii este avantajoasă dacă durata de rambursare a preţului
cu care s-a cumpărat (Dr) este mai mică decât numărul de ani posibili de utilizare a
acestuia (N) conform relaţiei:
Dr > N
În cazul maşinii de recoltat sfeclă N = 10 ani, profitul annual din care se achită
maşina este de 2.400.000 lei rezultă:

Costul mas inii 20.000.000

Dr    8,3 ani
Pr ofitul anual 2.400.000

Deci: 8,3 <10 ani şi maşina este eficient a fi cumărată în acest caz.
În managementul dotării cu maşini, tractoare, instalaţii, utilaje se ridică şi alte
probleme de natură economică cum ar fi:
 V. Alegerea între o maşină, tractor, instalaţie, cu capacitate mare şi unele cu
capacitate mică.
Factorii care influenţează deciziiile se pot considera:
- Diferenţe de costuri şi în mod concret cele fixe;
- Gradul de folosire anuală a mijlocului mecanic care influenţează nivelul
salariilor economisite pentru unul din cele două tipuri;
- Valoarea capitalului propriu şi a muncii, opţiunea fermierului în exploataţiile
mici, unde deciziile nu au întotdeauna o fundamentare economică.
VI. Interesul economic pentru cooperare în utilizarea mijlocului mecanic
Utilizarea prin cooperare preznită un dublu avantaj: durata de folosire pe an
creşte, iar cheltuielile fixe pe mijlocul mecanic sau pe ha se diminuează.
VII. Apelarea la un anteprenor care dispune de mijloace mecanice pentru
efectuarea lucrării
În aceste situaţii problema care se pune este cea a costului lucrării care trebuie
negociat între fermier şi anteprenor. Fermierul nu poate accepta un cost peste valoarea
valoarea lucrării pe ha executată manual (în cazul maşinii de recoltat sfeclă 1.225.000
lei/ha).
Anteprenorul în schimb nu poate accepta o taxă de lucrare mai mică decât
valoarea cheltuielilor sale la ha (această valoare se calculează raportând cheltuielile sale
anuale la numărul de ha pe care acesta îl efectuează cu maşina sa pe an).
În exemplul considerat această valoare este de 875.000 lei/ha. Zona de negociere
va fi deci cuprinsă între 1.225.000 maxim şi 875.000 lei minim. Dacă se ajunge la o taxă
de 1.000.000 lei, fermierul va câştiga 225.000 lei/ha, iar anteprenorul 125.000 lei/ha.
VIII. Apelare la credit pentru cumpărare
Luarea acestei decizii trebuie să aibă la bază calculul cheltuielilor pe care le va
suporta şi economia rezultată din folosirea ei (economia de muncă manuală exprimată
valoric la care eventual se poate adăuga venitul în cazul în care poate efectua lucrări şi la
alţi fermieri). Cheltuielile sale cuprind: cheltuielile anuale de rambursare a creditului,
dobânda anuală, cheltuielile de întreţinere şi reparaţii, asigurările şi şi cheltuielile
variabile.
IX. În cazul în care deţine o maşină sau instalaţie veche, problema care se pune
este: efectuarea de reparaţii capitale sau cumpărarea unei maşini noi. În această situaţie
se analizează starea maşinii sau a instalaţiei şi cheltuielile cu reparaţiile, în comparaţie cu
costul maşinii noi, având în vedere desigur şi nivelul capitalului propriu, ca şi dobânzile
în cazul că apelează la credit.
X. Cumpărarea unei maşini (tractor, instalaţii) noi sau a unei maşini folosite.
Decizia care se recomandă depinde de resursele financiare de care dispune
unitatea sau fermierul, apelând la teoria actualizării. Luând spre exemplificare: a)
cumpărarea unui tractor nou care costă 70 mil. lei şi are o durată normală de funcţionare
de 10 ani, rezultând o valoare a amortismentului annual de 7 mil. lei; b) sau cumpărarea
unui tractor folosit, cu aceeaşi putere şi pentru aceleaşi categorii de lucrări, în bună
funcţionare care costă 40 mil. lei, dar cu o durată rămasă de funcţionare de 5 ani. Pot
apare aici două situaţii: a) fermierul are un capital limitat şi b) fermierul dispune de
capital mai mare.
a – În condiţiile unui capital limitat, fermierul investind cele 70 milioane lei
într-un tractor nou, renunţă la posibilitatea de a investi această sumă într-o altă investiţie
care are rată anuală de 15 %.
De asemeni, fermierul necumpărând un tractor folosit, se privează de 30 milioane
lei (70 milioane – 40 milioane) care în 5 ani, dacă ar fi investit într-o altă activitate care
ar aduce o rată anuală de venit recapitalizat de 20 % ar reprezenta un câştig de:
 V  Va (1  r ) 5  30 mil.(1  0,20) 5  74,6 milioane lei

În acest caz se pare deci mai eficientă varianta de a cumpăra un tractor folosit,
întrucât suma de 74,6 milioane lei îi va permite peste 5 ani cumpărarea din nou a unui
tractor folosit.
b – Dacă fermierul are un capital mai mare şi surplusul acestuia nu poate fi
investit decât într-o activitate care îi dă o dobândă anuală recapitalizată de 5 %, atunci
cele 30 milioane peste 5 ani ar aduce un venit de 38,2 milioane lei, [30 mil.lei(1+0,5) 5 ]
ceea ce nu i-ar permite cumpărarea din nou a unui tractor folosit. În acest caz este
recomandat a cumpăra un tractor nou.
În cazul exploataţiilor familiale deciziile privind una sau alta din soluţii privind
achiziţionarea de mijloace mecanice depind de următorii factori:
- nivelul capitalului propriu;
- nivelul profitului în raport cu alte investiţii;
- volumul de muncă propriu şi modul de utilizare al membriloe familiei;
- costul mâinii de lucru angajate pe oră, comparativ cu costul pe oră cu mijlocul
mecanic;
- economia pe care o realizează în cursul anului în funcţie de costul annual al
mijlocului mecanic.
Creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor în unităţile agricole şi exploataţiilor
zootehnice, atrage o serie de consecinţe prin care mai importante sunt:
 Sortarea nivelului productivităţii muncii (cantitatea de produse realizată în
unitatea de timp);
 Realizarea lucrărilor într-o perioadă mai scurtă de timp şi astfel evitarea sau
reducerea influenţei negative a unor factori de risc mai ales climatici;
 Economia de muncă manuală poate fi utilizată la dezvoltarea unor alte
activităţi, aducătoare de venituri suplimentare. Economia de muncă la nivelul
exploataţiilor familiale determină o reducere a muncii angajate şi accentuarea
caracterului familial. Are loc deasemenea creşterea ponderii cheltuielilor fixe în costurile
globale ale exploataţiei şi o descreştere a costurilor de producţie mai ales la cele cu
dimensiuni mai mari;
 La nivelul agriculturii, scăderea costurilor de producţie în exploataţiile
familiale ca urmare a creşterii mecanizării, corelat cu creşterea dimensiunii acestora, au
determinat în ţările din Uniunea Europeană şi SUA dispariţia treptată a celor mici şi
sporirea numărului exploataţiilor mijlocii şi mai cu sisteme intensive de producţie
(legume, fructe) şi a celor de creştere a speciilor care nu au nevoie de teren pentru furaje
de volum (păsări pentru ouă şi carne, porci în complexe).

8.2. METODA DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR

PRIVIND NECESARUL DE ACHIZIŢIONAT MIJLOACE
MECANICE ÎN ACTIVITĂŢILE AGRICOLE

Această problemă se ridică în unităţile agricole mijlocii şi mari sau în cele de

service.
În fundamentarea economică a deciziilor privind câte mijloace mecanice trebuie
achiziţionate şi tipul lor, se pot utiliza următoarele metode: graficul defăşurător,
nomogramele, programarea lineară, graful – reţea, metoda directă pe lucrare.
 În continuare se vor prezenta metode graficului desfăşurător, metoda graficului –
reţea şi metoda directă pe lucrare.
Metoda graficului desfăşurător se aplică separat pentru fiecare tip detractor sau
maşină . Ea necesită parcurgerea următoarelor etape:
- Centralizarea pe luni şi decade a zilelor – normă (sau ha) efectuate de tractor sau
maşină, pe baza datelor din fişele tehnologice ale culturilor la care ele vor fi folosite şi
întocmirea unui grafic ca cel din figura 7.4.
- În cazul apariţiei unor fârfuri de muncă în unele decade, se intervine pentru
reducerea lor prin: deplasarea unor lucrări nepresante din decadele respective în decadele
anterioare sau în cele care urmează acestora; efectuarea unor lucrări în schimb prelungit:
- Se calculează necesarul de tractoare sau maşini, plecând de la volumul total de
zile-normă rămas cel mai mare după aplatizarea vârfurilor, conform relaţiei:

Zile  norma din decada (ZN )

Num 
10

30

25

20
ZN (Ha)

15

10

0
1
lunile/decadele

Fig. 8.1. – Graficul realizării numărului de ZN tractor într-o unitate agricolă

8.3. ÎNZESTRAREA CU MIJLOACE DE MECANIZARE ŞI

POSIBILITĂŢILE DE UTILIZARE A ACESTORA,
CORESPUNZĂTOARE NOILOR STRUCTURI AGRARE

Înzestrarea cu mijloace demecanizare şi posibilităţilede utilizare a acestora,

corespunzătoare noilor structuri agrare

Schimbările social-politice care au avut loc în ţara noastă, după decembrie 1989,
s-au manifestat şi în agricultură şi industria alimentară. Astfel, s-au produs mutaţii
fundamentale în domeniul proprietăţii, în organizarea activităţii, în integrarea agriculturii
şi industriei alimentare, în mecanismele pieţei, cu infuenţe directe asupra nivelului de
satisfacere a cerinţelor alimentare ale populaţiei.
Referitor la mutaţiile intervenite în structura de proprietate, menţionăm că, la
sfârşitul anului 1992, proprietatea privată asupra pământului a devenit dominantă,
reprezentând circa 67 % din suprafaţa agricolă şi 80 % din cea arabilă.
În aceeaşi perioadă, staţiunile pentru mecanizarea agriculturii, care deţin cea mai
mare parte din mijloacele de mecanizare, au fost organizate în societăţi comerciale. O
parte din mijloacele mecanizate, care au aparţinut fostelor SMA sau fostelor CAP, a
intrat, în posesia proprietarilor de pământ.
Existenţa mai multor forme de proprietate aduce în prim plan necesitatea
diversificării formelor de organizare a producţiei şi a muncii, în toate sectoarele de
activitate, inclusiv în cel al mecanizării. Fiecărui tip de proprietate îi corespunde, în mod
obiectiv, o anumită formă de organizare, prin care se materializează legătura între
mijloacele de producţie şi forţa de muncă.
Aflată în faţa existenţei pluralismului formelor de proprietate şi a condiţiilor
specifice perioadei de tranziţie la economia de piaţă, mecanizarea agriculturii trebuie să
răspundă cerinţelor în care producătorii autohtoni au ca scop obţinerea unor producţii
sporite, cu costuri competitive, care să le asigure succese în lupta de concurenţă şi un
profit cât mai ridicat. În perioada de tranziţie la economia de piaţă, odată cu modificările
de structură din agricultură, se vor crea permise pentru îmbunătăţirea structurii şi calităţii
sistemei de maşini şi creşterea pe această bază a gradului de mecanizare, prin sporirea
randamentelor şi a nivelului de dotare cu tractoare şi maşini agricole.
Una problemele de bază care condiţionează eficienţa mecanizării, în etapa actuală,
şi în perspectivă, o constituie dotarea raţională cu tractoare şi maşini agricole, atât sub
aspectul numărului de utilaje, cât şi al structurii parcului de maşini. O importanţă majoră
în această privinţă o are modul de organizare şi funcţionare a agenţilor economici, care
exploatează mijloacele mecanizate. Studii privind mărimea şi structura parcului de
tractoare şi maşini agricole, la nivel de ţară şi unitate, arată că dotarea agriculturii nu s-a
realizat la nivelul cerinţelor unei agriculturi moderne.
Astfel, dacă ne referim la agricultura avansată, practicată în ţările dezvoltate din
Europa, analiza scoate în evidenţă existenţa în ţara noastră a unui nivel de dotare de 5-7
ori mai mic la tractoare şi în mod similar la maşinile agricole aferente (tabelul nr. 3.2.1).
Nivelul de dotare se caracterizează printr-o încărcare specifică de cca. 70 ha teren
arabil pe un tractor, din România, faţă de 5-13, ha, în Spania, Turcia. Situaţia existentă în
ţara noastră are tendinţă de evoluţie negativă, datorită faptului că parcul de tractoare şi
maşini agricole se casează în ritm mult mai mare decât ritmul de dotare cu utilaje noi,
ceea ce va conduce la o creştere a prelungirii duratei de executare a lucrărilor agricole în
afara perioadelor agrotehnice optime, cu influenţe negative asupra randamentelor
obişnuite.

Gradul de dotare cu principalele

maşini agricole în România

faţă de unele ţări
europene/bucăţi la 1000 ha

Tabel 8.1.
Maşini agricole Existent în alte Existent în
 ţări România
Tractoare 77 14
Motocultoare(I,F) 49 0,35
Pluguri (S) 31 7
Cultivatoare (S) 32 3
Maşini de semănat şi plantat (S) 16 4
Maşini de fertilizat (F) 9 2

Tabel 8.2.
Existent în alte Existent în
Maşini agricole
ţări România
Combine autopropulsate (F) 26 10
Maşini de stropit(F) 23 2
Cositori(F) 59 0,4
Maşini de recoltat cartofi (F,S) 65 15
F = Franţa I = Italia S = Spania

Întregul proces de redimensionare al parcului de tractoare şi maşini agricole

trebuie să fie subordonate, atât cerinţelor natural-economice ale producţiei din zonele
agricole ale ţării, cât şi condiţiilor economice-sociale diferite, ce rezultă din existenţa mai
multor forme de proprietate, condiţii care detrmină o gamă largă de interese ale
producătorilor agricoli. Potrivit acestor legităţi economico-sociale, considerăm, ca
principale, următoarele evoluţii posibile:
- Sporirea numărului de tractoare şi maşini agricole care, după o etapă dată, să
asigure realizarea lucrărilor agricole în perioadele agrotehnice optime;
- Crearea unui sistem de tractoare de mică putere, cu întreaga gamă de maşini
agricole, care să răspundă noilor cerinţe ale formelor de proprietate;
- Dezvoltarea activităţilor din domeniul serviciilor pentru agricultură, însoţită de
un declin progresiv al ponderii activităţilor din sectorul de stat;
- Elaborarea unor sisteme de maşini agricole susceptibile de a lucra pe suprafeţele
amplasate în parcele mici, cu costuri reduse, în raport cu tehnicile actuale.
Dacă luăm în considerare că în viitor va exista o creştere a numărului de tractoare
şi maşini agricole şi o diversificare a lor ca tipuri şi putere, nu există nici un dubiu că,
dacă vor compara preţuri foarte ridicate, ele se vor manifesta în cadrul exploataţiilor
agricole ca un element de rigiditate la eficientizarea producţiei.
Această previziune poate să conducă la apariţia unei mecanizări diferenţiate,
legată de dimensionarea medie a exploataţiilor, de reducerea populaţiei active din
agricultură şi de dezvoltarea gradată a întreprinderilor de service pentru gestiunea unei
părţi din mecanizare.
În cadrul orientării către o perspectivă care să conducă la o mecamizare eficientă,
corespunzător structurilor agrare care se profilează în perioada de tranziţie, se pot defini
patru forme de organizare a activităţii de mecanizare:
a - În unităţile agricole de stat, cu mijloace proprii;
b - În exploataţii asociative, cu mijloace proprii şi cu mijloacele societăţii
comerciale de mecanizare şi prestări servicii;
c - La producătorii particulari, cu mijloace proprii şi cu mijloacele societăţilor
comerciale de mecanizare şi prestări servicii;
 d - La întreprinzătorii particulari individuali, sau asociaţi, profilaţi pe activităţi de
service pentru executarea mecanizată a lucrărilor agricole.
Mutaţiile ce vor interveni în structurile agrare, în nivelul şi structura surselor de
energie utilizate în agricultură, vor impune metode noi în abordarea mecanizării pentru
agricultură. Se are în vedere organizarea activităţilor agricole, spre utilizarea raţională a
pământului şi a maşinilor, promovând adaptarea lor la necesităţile profitului. Una din
aceste orientări este legată de limitarea numărului de maşini, în funcţie de limitele
producţiei şi de necesităţile utilizării lor raţionale.
În acest scop, promovarea utilizării în comun a închirierii sau sub forma prestării
de servicii cu tractoarele şi maşinile agricole, în defavoarea utilizării lor individuale, va
lua extindere. Analizând tendinţele actuale din agricultură, manifestate printr-o acţiune
tot mai intensă de asociere a producătorilor individuali, mai pronunţată în zonele de
câmpie, se poate considera că, într-o etapă apropiată, extinderea folosirii irigaţiilor, a
îngrăşămintelor chimice, fungicidelor, seminţelor şi a produselor veterinare, va conduce
la creşterea producţiilor vegetale şi animale în exploataţiile agricole private.
O astfel de creştere este de neconceput fără o îmbunătăţire substanţială a
activităţii de mecanizare.
În ultimii ani, sistemul de utilizare a maşinismului, cele de aprovizionare şi de
desfacere, cuprins în sectorul de stat este supus permanent la presiuni structurale, impuse
de privatizarea sub diverse forme. Urmare acestui proces o va constitui schimbarea
structurii serviciilor pentru agricultur, inclusiv a celor din domeniul mecanizării, în sensul
adaptării lor la noile cerinţe.
În prezent, se conturează două căi principale de schimbare. În primul rând,
reducerea, cu multă grijă, a unor activităţi de servicii din sectorul de stat şi stimularea
activităţii altor agenţi economici, care execută lucrările, şi la care organizaţiile de stat
sunt constrânse să renunţe. În aceste condiţii, resursele rămase în sectorul de stat se vor
concentra pentru îndeplinirea altor funcţii care, din lipsă de interes comercial, sau din
lipsă de capital, nu se execută sau nu se vor putea executa în sectorul particular. A doua
cale de schimbare o constituie îmbinarea finanţării de stat pentru servicii, cu alte izvoare,
de exemplu, introducerea în tarif a unei părţi din valoarea serviciilor aduse cu irigaţiile.
Transferul diferitelor funcţii ale serviciilor de mecanizare, executarea, în prezent
la nivel de Agromec, către sectorul particular, menţinerea plăţii cu tarif redus pentru
anumite servicii, este dorit a se face planificat şi treptat, cu scopul de a păstra legăturile
importante pentru funcţionarea eficientă a sistemului în totalitate.
În perioada actuală, exploataţiile agricole private se află, în marea majoritate a
cazurilor, lipsite de mijloace mecanice şi de capital necesar pentru achiziţionarea
acestora. Existenţa parcului de tractoare şi maşini agricole, aflate într-o pondere
covârşitoare în proprietatea de stat, alături de exploataţiile agricole private, compromite
ideea formării relaţiilor de piaţă în agricultură.
În acest sens, ideea privatizării societăţilor comerciale de mecanizare se afirmă ca
o necesitate stringentă, ca o condiţie primordială. Un rol de seamă în procesul de
privatizare îl vor juca acţiunile de promovare şi perfecţionare a cadrului juridic pentru
activizarea tuturor elementelor care să constituie infrastructura economiei bazată pe libera
iniţiativă.
 8.4. FILIERA DE VALORIFICARE (RECUPERARE) A
MATERIALELOR REFOLOSIBILE, COMPONENTĂ A BAZEI
MATERIALE A PRODUCŢIEI AGRICOLE

8.4.1. Necesitatea şi caracteristicile valorificării materialelor refolosibile

Costurile energetice în creştere, dificultăţile de depozitare a gunoaielor, alături de
alte cauze, au determinat o creştere a ritmului reutilizării şi reciclării materialelor.
Totodată în etapa tranziţiei spre economia de piaţă, prin programe şi balanţe
materiale, fiecare producător caută să-şi creeze şi săţi menţină o bază materială adecvată
bunei desfăşurări a producţiei. Este considerat criteriu fundamental nivelul producţiei şi
normele de consum ale tehnologiei aplicate. Dar autogestiunea şi autofinanţarea fiecărui
agent economic presupune şi recuperarea materialelor în vederea reciclării acestora.
Rezolvarea acestei probleme privind reciclarea materialelor implică o multitudine
de a v a n t a j e din care amintim:
- prin recuperarea, prelucarea şi valorificarea materiilor şi materialelor refolosibile
pot fi înlocuite materiile prime;
- consumul de energie pentru producerea unor cantităţi de produse prin
prelucrarea materialelor refolosibile, comparativ cu cele necesare pentru prelucarea
materiei prime noi, este cu mult mai scăzut la intrarea într-un nou ciclu de producţie;
- ca materii prime aceste materiale refolosibile pot fi procurate mult mai uşor, cu
cheltuieli de achiziţionare cu mult mai mici decât materia primă aferentă, care implică
mari cantităţi de energie electrică, termică mecanică pentru obţinerea ca produs finit;
- o serie de materii şi materiale pot fi refolosite chiar în cadrul acestei unităţi
agroalimentare sau de aprovizionare.
Indicatorii de eficienţă calculaţi la nivelul acestor unităţi dovedesc că investiţiile
sunt pe deplin justificate economic, realizându-se în plus următoarele avantaje:
posibilitatea recuperării în totalitate a pieselor şi subansamblelor, alături de aplicarea unor
tehnologii adecvate; posibilitatea asigurării unui control tehnic de calitate corespunzător;
folosirea optimă a maşinilor unelte şi asigurarea unor fluxuri industriale; reducerea la
maximum a manipulărilor şi transporturilor interne; specializarea muncitorilor pe utilaje.
În mod sugestiv, în fig. 10.1. sunt redate câteva din efectele recuperării de materiale.
În prezent, priorităţile privind materialele refolosibile sunt stabilite de agenţii
economici în funcţie de necesităţile de producţie, de dificultăţile de obţinere dar şi de
conţinuturile şi de solicitările de preocupare prin devize.
O grupare ţinând seama de aceste considerente poate fi următoarea:
- combustibilul şi energia;
- feroaliajele şi elementele de aliere;
- materialele metalice feroase şi neferoase;
- materialele nemetalice (hârtie, textile, spărturi de srticlă, anvelope, cauciuc,
mase plastice, abrazive, folii de polietilenă etc.);
- lemnul;
- bumbacul şi lâna;
- pielea naturală.
Pentru sectorul producţiei agroalimentare, mai ales, pot fi luate în discuţie primele
3-4 categorii din cele menţionate.
Totodată ansamblul acestor probleme de reintegrare în circuitul tehnologic al
produselor refolosibile impune corelarea optimă între utilizarea între resursele materiale
şi energetice, cu necesarul îndeplinirii în bune condiţii a consumului social, pentru care
urmează a fi realizate. Îndeplinirea acestui deziderat presupune totodată cunoaşterea şi
rezolvarea următoarelor cerinţe aplicabile după caz:
 E C O N O M I S E S C

700 mii m3 gaz metan Din care se pot fabrica:

738 kg nisip cuarţos -2000 sticle de 0,5 l
1 tonă 231 kg sodă -3360 borcane
SPĂRTURI 701 kg feldspat -800 flacoane
STICLĂ 140 kg calcar -350 cărămizi presate

Care constituie materia primă

1 tonă pentru:
FOLII 6000 m2 folie netransparentă
8 tone petrol sau
POLIETILENĂ
3000 saci ambalaj sau
951 kg produse sintetizate sau
4117 m2 folii pentru izolaţii

8 tone cauciuc natural Pentru producerea cărora se

1000 bucăţi 3,8 tone cauciuc sintetic consumă:
ANVELOPE 4,5 tone negru de fum 40 tone ţiţei
REEŞAPABILE 3 tone cord textil 6451 Mw energie electrică
1 tonă sârmă alte materiale
0,5 tone alte materiale

Ce se obţin din:
 0,8 Mw energie electrică sau
0,25 tone combustibil
Fig.8.2. - Efecte ale recuperărilor convenţional
1 tonă
HÂRTIE
poate înlocui 1 tonă
- în utilizarea materialelor nu trebuie să existe situaţii în care costurile
Din care se potoperaţiilor
fabrica hârtie
de colectare să depăşească valoarea materialelor recuperate; pentru:
- folosirea fluxului de integrare a unor materii prime şi materiale
12,6 mii produse
ziare sauîn ţară,
existente pe plan local, în locul celor scumpe, deficitare; 2,5 mii caiete sau
- asigurarea pentru noile produse, rezultate din fluxurile 0,4demii
reciclare funcţii şi
cutii ambalaj
calităţi corespunzătoare utilizării acestora înlăturându-se dificultăţile de introducere în
consum;
- cunoaşterea şi adoptarea celor mai economice procedee de fabricaţie a
materialelor şi energiei;
- optimizarea duratei de viaţă a produselor, în strânsă corelaţie cu cantitatea de
materiale şi energie încorporată;
- tipizarea produselor şi elementelor componente ale acestora urmărind utilizarea
materialelor şi procedeelor tehnologice cele mai eficiente.
Preocupările în acest domeniu au depăşit iniţiativa locală a unei ţări, motiv pentru
care pe plan internaţional, funcţionează diverse organisme, cum sunt:
- Biroul Internaţional pentru recuperarea, cu peste 33 state membre;
- Comitetul de Administrare a Deşeurilor, organism în cadrul Uniunii Europene,
care răspunde de organizarea activităţii de recuperare şi de valorificare a deşeurilor din
ţările membre;
- La Roma, sub egida “Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite” s-a organizat o
conferinţă care ulterior a fost cunoscută sub denumirea de “Clubul de la Roma”,
consacartă problemelor colectării şi valorificării materialelor refolosibile.
Şi în ţara noastră, dată fiind existenţa unor programe în cadrul etape de tranziţie
spre o economie de piaţă, se dirijează ansamblul activităţilor de punere în valoare a
tuturor laturilor de recuperare, recondiţionare şi refolosire, toate acestea generate de
economia de energie pe care o determină.
Existenţa la nivelul teritorial al fiecărui judeţ, de întreprinderi cu acest profil
(actualele societăţi comerciale pe acţiuni REMAT S.A.) constituie forme organizatorice
prin care se realizează politica statului nostru în acest domeniu.
Gama de atribuţii a acestor unităţi teritoriale se referă la efectuarea colectării
materialelor şi produselor refolosibile şi stocarea acestora, după o sortare pe categorii de
substanţe, utilaje, conţinut pentru valorificare completă etc.

8.4.2. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recuperare a

materialelor rezultate din activităţile desfăşurate în agricultură

Ansamblul activităţilor de recuperare, recondiţionare şi refolosire a materialelor

sunt coordonate la nivel central de Societatea Comercialî TEHNOREMAT S.A. şi alte
societăţi teritoriale independente.
Structura organizatorică a societăţii TEHNOREMAT S.A. include unităţi judeţene
(REMAT S.A.) prin preluarea unei părţi din capitalul lor social.
O b i e c t u l d e a c t i v i t a t e al Societăţii Comerciale REMAT S.A. îl
constituie:
- colectarea materialeor reciclabile de la unităţile economice şi sectorul particular;
- prelucarea industială a materialelor preluate prin tăiere, balotare, brichetare,
mărunţire, măcinare, granulare etc., în vederea valorificării superioare ca materie primă;
 - preindustrializarea materialelor reciclabile prin topire fracţionată, electroliză,
recondiţionare etc., în vederea folosirii ca atare sau pentru obţinerea de produse noi;
- comercializarea materialelor refolosibile şi a celorlalte produse rezultate prin
recondiţionare sau din activitatea Societăţii Comerciale REMAT S.A. cu beneficii
materiale livrate;
- prestarea de servicii privind demolarea şi dezmembrarea mijloacelor fixe,
activităţi efectuate la deţinătorii acestor mijloace;
- efectuarea de operaţii privind exportul, precum şi importul de unele materiale
refolosibile necesare activităţii societăţii REMAT S.A.
La nivel teritorial, în condiţiile pieţei şi liberei iniţiative, pot exista şi alţi agenţi
economici al cărăr obiectiv de activitate corespund parţial sau total cu cel al acestei
unităţi.
Organizarea unitară a activităţii de recuperare şi valorificare a materialelor
refolosibile presupune existenţa unor etape specifice.
Identificarea, strângerea (colectarea) şi depozitarea tuturor materialelor
refolosibile constituie o primă etapă, în care se au în vedere toate tipurile de materiale
specifice activităţilor diferiţilor furnizori. Conform activităţilor desfăşurate în mediul
rural, pot exista materiale refolosibile în urma procesului agricol de producţie şi al
proceselor industrial-agrare din unităţile agricole de producţie, obiecte de uz casnic şi
personal, reziduri menajere etc.
Două probleme sunt esenţiale în această etapă, şi anume: organizarea
transportului până la centrele de colectare şi găsirea celei mai adecvate forme de
depozitare.
Ca o a doua etapă este considerată selecatrea materialelor recuperabile ce pot
avea loc în diferite faze de prelucrare, prin executarea operaţiilor specifice de sortare din
depozite sau o dată cu livrarea produselor. Indicarea uneia sau a alteia din aceste activităţi
este în funcţie atât de tipul şi caracteristicile produsului, dar şi de destinaţia livrării
acesteia, care poate fi: utilizat ca atare prin recondiţionare; utilizat în urma prelucrării;
predare la întreprinderile de colecatre şi valorificare a materialelor refolosibile.
Pregătirea revalorificării materialelor constituie o a treia etapă, ale cărei operaţii
sunt legate în special de destinaţia produsului.
Activitatea de pregătire a recondiţionării pieselor presupune câteva elemente
esenţiale: asigurarea documentaţiei tehnice şi tehnologice pentru recondiţionări,
cunoaşterea nomenclatorului de repere şi al normelor de consum pentru piese
recondiţionate, existenţa şi cunoaşterea unor norme de timp pentru operaţiile de
recondiţionare a pieselor, grupa reperelor şi stabilirea volumului de lucru zilnic sau lunar
etc. Un rol important în activitatea de pregătire a recondiţionării, pentru piesele şi
subansamblele de la tractoarele şi maşinile agricole, revine operaţiilor de gresare,
demontare, constatare (din punct de vedere calitativ) şi triere.
Materialele care nu pot fi folosite ca atare necesită pregătirea prin balotare, şarjare
la dimensiuni reduse cu flacără oxiacetilenică, mărunţire măcinare etc. Tot în cadrul
acestei etape se fac verificări periodice în scopul de a schimba destinaţia materialelor
refolosibile, în scopul creşterii gradului de valorificare. La nivelul unităţii agroindustriale
tehnologiile de recondiţionare pot să contribuie la extinderea gamei pieselor
recondiţionate dar şi la creşterea calităţii acestora. În fig. 10.2 este exemplificată o
schemă bloc pentru recuperarea şi valorificarea pieselor de schimb de la tractoare şi
maşini agricole.
Se poate concluziona că, buna organizare a desfăşurării activităţilor de
valorificare a materialelor refolosibile condiţionează volumul cheltuielilor şi
rentabilitatea agentului economic.
TRACTOARE ŞI MAŞINI
AGRICOLE CASATE DEMONTARE PE SPĂLARE- CONSTATARE
SUBANSAMBLE ŞI DEGRESARE TRIERE
PIESE FOLOSITE DE LA PIESE VIZUALĂ
S.C. AGROMEC S.A.

CE NU MAI POT FI RECUPERATE LA S.C.

REMAT S.A.
CONTROL
PIESE UZATE DEFECTOSCOPIC
RECUPERABILE CA MATERIALE PENTRU
CONFECŢIONAREA ALTOR PIESE

PIESE RECUPERABILE PRIN SEPARARE- CONTROL

RECONDIŢIONARE SORTARE DIMENSIONAL

PIESE BUNE
CENTRE JUDEŢENE DE
RECONDIŢIONARE
STABILIREA TEHNOLOGIILOR ŞI ORGANIZĂRII RECONDIŢIONARE
RECONDIŢIONĂRII ELABORAREA
ORGANIZARE
DOCUMENTAŢIEI DE RECONDIŢIONARE CENTRE DEPARTA-
MENTALE DE
TEHNOLOGII RECUPERARE

CLASICE SPECIFICE
PERSONAL ANUME INSTRUIT
- TOPIRE - ELECTROLITICE REALIZAREA
- SUDARE - DE FORMARE RECONDIŢIONĂRII
MATERII PRIME ŞI MATERIALE
- METALIZARE PLASTICĂ
SPECIFICE
- TRATAMENTE - PLASMĂ
TERMICE - LASER
- PRELUCRĂRI - ALTE TEHNOLOGII
UTILAJE NECESARE
MECANICE
RECONDIŢIONĂRII
- AJUSTARE
PIESE RECONDIŢIONATE

CONTROL FINAL
MONTAJE DE
- VIZUAL ŞI DIMENSIONAL ANSAMBLE ŞI
- DURITATE, REZISTENŢĂ SUBANSAMBLE
- REZISTENŢĂ LA RUPERE RECONDIŢIONATE
- COMPORTAREA LA OBOSEALĂ
- ALTE CONTROALE
AMBALARE ŞI PALETIZARE ÎN
VEDEREA EXPEDIERII
PROTECŢIA ANTICOROZIVĂ
 RECUPERARE

VALORIFICARE
PIESE REFOLOSIBILE NEAMBALATE
DEPOZIT TERITORIAL DE PIESE AGROMEC-uri ŞI ALŢI
ŞI SUBANS. RECONDIŢIONATE AGENŢI ECONOMICI
STOCARE TEMPORARĂ

UTILIZAREA PIESELOR ŞI SUBANSAMBLELOR ÎN PROCESELE DE REPARARE

ALE AGROMEC-urilor SAU ALŢI AGENŢI ECONOMICI

TRACTOARE ŞI MAŞINI AGRICOLE

Fig. 8.3 – Schema bloc pentru recuperarea şi valorificarea pieselor de schimb pentru tractoare şi maşini
agricole (după T. Moraru, 1986)