Introducere în știința dreptului civil

Înțelesul și definiția noțiunii de drept civil

Noțiunea de drept civil provine din ius civile, partea componentă a sistemului de drept roman
Accepțiuni ale noțiunii de drept civil:
● Una dintre ramurile sistemului de drept obiectiv și pozitiv (care poate face obiectul său de cercetare cu
scopul de a identifica, examina și prezenta celor interesați conexiunile cu întregul sistem de drept din
care face parte precum și specificul acesteia)
● Drept subiectiv (puterea conferită de lege unui subiect de drept de a avea o anumită atitudine sau
comportament în raport cu alte persoane)
● Disciplină de studiu

Sisteme de drept
COMMON –LAW (format în Anglia și extins în SUA, Noua Zeelandă, Canada, Australia, etc.)
- drept jurisprudențial
- se aplică precedentul judiciar

ROMANO – GERMANIC
- își are originea în dreptul roman, căruia i s-au adăugat cutumele germanice
- unul dintre cele mai răspândite sisteme din lume
- adoptat de țări precum Franța, Italia, Spania, Portugalia,România

Caracteristici ale sistemului romano-germanic

- diviziunea în drept public și drept privat

· organizarea judecătorească în mai multe grade de jurisdicție

· în fruntea instanțelor de află o instanță supremă

· motivarea hotărârilor judecătorești

· judecătorul are libertatea de apreciere a probelor

· Jurisprudența nu este izvor de drept, dar are rol creator, precum doctrina
Definția dreptului civil ca ramură de drept:
Ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale, care
se stabilesc între persoane fizice și juridice aflate de poziție de egalitate juridică.

Stuctura Codului Civil

- normele sale au ca finalitate comună crearea cadrului normativ pentru recunoașterea,
 exercitarea și apărarea drepturilor și obligațiilor civile care se pot naște în persoana și patrimoniul
subiecților de drept civil, ca o consecință a încheierii anumitor acte juridice

PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

Art.1, alin. (1) Cod civil “sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale
dreptului”.
Alin. (2) “În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile
legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale
dreptului”.
Principii generale ale dreptului civil:
●PRINCIPIUL PROPRIETĂȚII
●PRINCIPIUL EGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII
●PRINCIPIUL EXERCITĂȚII DREPTURILOR ȘI EXECUTĂRII OBLIGAȚIILOR CIVILE CU BUNĂ-CREDINȚĂ,
CONFORM ORDINII PUBLICE ȘI BUNELOR MORAVURI
●PRINCIPIUL GARANTĂRII ȘI OCROTIRII DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE
●PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A TRATATELOR INTERNAȚIONALE PRIVIND DREPTURILE
OMULUI
●PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

PRINCIPIUL PROPRIETĂȚII
- dreptul de proprietate este reglementat, ocrotit și garantat de CONSTITUȚIE, COD CIVIL și alte
acte normative
- proprietatea privată este garantată indiferent de titularul ei
- nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită în condițiile legii
și primind o dreptă și prealabilă despăgubire
- sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietarea publică a
unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, politice, etc.

PRINCIPIUL EGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII

· Reglementat de Constituțue și de Codul Civil
Art. 30 din Codul Civil “rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau
orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenența politică, sindicală, la o categorie socială
ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum și orice altă situație
similară nu au nicio influență asupra capacității civile”.

PRINCIPIUL EXERCITĂRII DREPTURILOR ȘI OBLIGAȚIILOR CIVILE ÎN LIMITELE ȘI ÎN

SCOPUL STABILIT DE LEGE, CU RESPECTAREA ORDINII PUBLICE ȘI A BUNELOR
MORAVURI
- este interzis abuzul de drept, respectiv exercitarea drepturilor și a obligațiilor într-un mod vătămător
pentru ceilalți participanți la circuitul civil, cu depășirea limitelor permise de lege și într-un scop contrar
celui recunoscut de lege

· exercitarea drepturilor și a obligațiilor civile cu bună-credință, cu intenția de a face

· respectarea normelor de ordine publică (norme imperative de la care părțile raporturilor
juridice nu pot deroga, pentru că prin ele se consacră și ocrotesc interese publice)

· respectarea bunelor moravuri (norme de conduită morală considerate de o anumită societate ca

fiind de o utilitate deosebită pentru menținerea echilibrului social)
Art. 14 Cod civil “(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile
și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. (2)
Buna-credință se prezumă până la proba contrară”.
Art. 15 “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un
mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe”.

PRINCIPIUL OCROTIRII (GARANTĂRII) DREPTURILOR SUBIECTIVE ȘI A

LIBERTĂȚILOR LOR CIVILE
- consacrat de Constituție (art. 1, 18, 21, 25, 26-30, 44, 46) și de Codul Civil
- art 26 Cod Civil “Drepturile și libertățile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite și garantate
de lege”

PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A TRATATELOR INTERNAȚIONALE PRIVIND

DREPTURILE OMULUI
Art. 20 din Constituția României “dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate
reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau reglementările internaționale
conțin dispoziții mai favorabile”

PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

Art. 5 Cod Civil “în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii
Europene, se aplică în mod prioritar, indiferent de statutul sau calitatea părților”
Sub aspectul materiilor de reglementare, dreptul Uniunii Europene se extinde asupra celei mai
mari părți a spectrului activităților economice și sociale, iar sub aspect teritorial se extinde și se aplică
doar teritoriului Uniunii Europene.
ASPECTE COMPARATIVE ÎNTRE DREPTUL CIVIL ȘI ALTE RAMURI DE
DREPT
Criterii utilizate:- obiectul de reglementare al normelor care aparțin unei anumite ramuri de drept
- metoda de reglementare de către acea ramură de drept a raporturilor care fac
obiectul reglementării sale
- calitatea subiectelor raporturilor juridice
- tipul normelor juridice pe care le conțiune o anumită ramură de drept
- caracterul sancțiunii care trebui să se aplice atunci când un anumit tip de normă
juridică este încălcat

DREPT CIVIL VS. DREPT ADMINISTRATIV

Drept civil
ramură a dreptului privat
Reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si
nepatrimoniale care se stabilesc intre personae
fizice juridice
părţile raporturilor juridice civile se află pe poziţie
de egalitate juridică
subiecţii raporturilor juridice civile nu trebuie să
aibă o calitate anume
predomină raporturile patrimoniale
sunt majoritare normele dispozitive
Drept administrativ
Ramura a dreptului public
reglementează raporturile juridice care se nasc,
modifică ori se sting, în activitatea de organizare,
asigurare şi executare în concret a legilor între
autorităţi şi persoane fizice şi/sau juridice de drept
privat ori numai între autorităţi şi/sau autorităţi şi
instituţii publice.
raporturile ce se stabilesc între subiecţii de drept
administrativ sunt de subordonare
subiecţii raporturilor de drept administrativ au o
calitate specială, unul dintre subiecţi fiind organ al
administraţiei publice
predomină raporturile nepatrimoniale
sunt majoritare normele imperative

DREPT CIVIL VS. DREPT CONSTITUȚIONAL

Drept civil
Ramura a dreptului privat
Reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si
nepatrimoniale care se stabilesc intre personae fizice
juridice
raporturile care se stabilesc între subiecţii raporturilor
de drept civil (persoane fizice şi juridice) sunt raporturi
de egalitate juridică
subiecţii raporturilor juridice civile nu trebuie să aibă o
calitate anume
predomină raporturile patrimoniale
sunt majoritare normele dispozitive
Drept constitutional
Ramura a dreptului public
obiectul reglementărilor dreptului constituţional îl
constituie statul şi componenetele sale, modul de
organizare şi funcţionare a puterilor în stat, cetăţenia,
sistemul electoral etc.
raporturile care se stabilesc între subiecţii raporturilor
de drept constituţional sunt raporturi de subordonare a
cetăţenilor faţă de autorităţi
subiecţii raporturilor de drept constituţional au o
calitate specială (ex. de cetăţean).
predomină raporturile nepatrimoniale
sunt majoritare normele imperative
NORMA JURIDICĂ
Definiţie: Norma juridică constituie o regulă de conduită instituită de autoritatea competentă şi
care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin forţa de coerciţie a statului.
Structură
În structura normei juridice identificăm trei elemente, respectiv:
· ipoteză
· dispoziţie
· sancţiune
Ipoteza normei juridice este elementul care identifică subiecţii de drept – destinatari ai
respectivei norme - precum şi condiţiile în care aceasta (norma) se aplică.
Dispoziţia conţine acţiunile sau inacţiunile la care destinatarii lor trebuie să se conformeze.
Sancţiunea indică urmările pe care le atrag nerespectarea dispoziţiei norme juridice.

Clasificarea normelor juridice

I. Norme juridice imperative și dispozitive
Normele juridice imperative sunt obligatorii pentru părţi, care impun, respectiv interzic o
anumită conduită determinată.
Se clasifică în: - norme onerative
- norme prohibitive

Norme juridice onerative - obligă subiecţii de drept la o anume conduită, aşadar impun.
Exemplu: Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-şi
da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de
stare civilă. [art. 287, alin. (1) Cod civil].

Norme juridice prohibitive - interzic în mod expres o conduită determinată, o acţiune.

Exemplu: Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau
la capacitatea de exerciţiu [art. 29, alin. (2) Cod civil] sau Este interzisă orice practică
eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor [ art. 62, alin. (2) din Codul
civil].

Norme dispozitive (norme declarative sau interpretative) - lasă subiecţilor de drept

liberatea de a-şi alege conduita pe care să o urmeze în cadrul unul raport juridic determinat,
intervenind doar atunci când părţile nu optează pentru o anume conduită.
Se clasifica in: - norme permisive
- norme supletive

Norme permisive - permit părţilor să-şi aleagă conduita, limitându-se doar la a le

indica mai multe variante posibil de urmat.
Exemplu: Viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia
numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi păstreze
numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite (art.282 Cod civil).
Norme supletive - oferă părţilor libertatea de a-şi alege singure conduita, prevederile sale
urmând a se aplica doar în măsura în care aceastea nu au făcut-o, respectiv nu şi-au ales o
conduită.
Exemplu: În lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească preţul la
locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea
este transmisă. Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei
stipulaţii contrare, plata preţului se face la locul care rezultă din uzanţe sau, în lipsa
acestora, la locul destinaţiei. [Art.1720, alin. (1) şi (2) C.civ.].

II. Norme juridice de ordine publică şi norme juridice de ordine

privată
Normele juridice de ordine publică - norme prin edicatarea cărora se urmăreşte
protejarea unui interes general, public.
Exemplu: Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane. Este interzisă orice practică
eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor. [Art.62, alin.(1) şi (2) C.civ.].

Normele juridice de ordine privată – au ca scop protejarea unor interese particulare.

Exemplu: Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor. El este obligat să asigure
îngrijirea minorului, sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală, educarea, învăţătura şi
pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.[Art.134, alin.(1) şi (2) C.civ.].

Importanţa clasificării: În timp ce încălcarea unei norme juridice de ordine publică poate
fi invocată de orice persoană interesată, invocarea încălcării unei norme juridice de ordine
privată poate fi făcută doar de către persoana ale cărei interese au fost încălcate.

III.Norme generale şi norme speciale

Distincţia între cele două categorii de norme se face în funcţie de obiectul de reglementare şi
se poate face exclusiv între normele aparţinând aceluiaşi domeniu.

Normele generale - reglementează un domeniu determinat.

 Exemplu: Contractul de locaţiune este reglementat cu caracter general în cuprinsul art.
1777 – 1850 din Codul civil. Aşadar, aceste dispoziţiile legale constituie normele generale în
materie.

Normele speciale sunt norme juridice care reglementează o parte, o secţiune din
ansamblul domeniului reglementat de normele generale.
Exemplu: Locaţiunea bunurilor agricole este reglementată de art. 1836 – 1850 din
Codul civil (Reguli particulare în materia arendării), acestea fiind normele speciale în
materie.
Normele speciale se aplică cu prioritate în raport cu normele generale (specialia generalibus
derogant).
Abrogarea normelor speciale se va face tot printr-o normă specială.
Normele speciale se vor completa cu normele generale, în caz de lacună, nu cu cele speciale.

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Art.1, alin. (1) Cod civil “sunt izvoare ale dreptului civil
legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului”.
Alin. (2) “În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele,
iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații
asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții,
principiile generale ale dreptului”.
Izvoare incerte de drept civil:
● morala
● doctrina
● jurisrudenţa
MORALA - ansamblul de reguli de convieţuire socială impuse şi
respectate, în afara autorităţii statelor, de către colectivităţile
umane.Deşi nu este calificat ca izvor de drept de sine stătător,
sunt cazuri în care în actele normative regăsim trimiteri la
morală (ex. referirile la bunele moravuri).
  DOCTRINA – ansamblul lucrărilor (tratate, cursuri, monografii,
articole, studii de specialitate) în domeniul juridic.
JURISPRUDENŢA (PRACTICA JUDICIARĂ) - totalitatea
hotărârilor pronunţate de instanţe în cauzele deduse judecăţii.
Hotărârile sunt obligatorii doar în ceea ce priveşte părţile între
care s-a purtat judecata şi succesorii în drepturi ai acestora.
Judecătorii nu sunt obligaţi, ca în soluţionarea unei speţe să ţină
cont de soluţiile din practica judiciară.
APLICAREA LEGII CIVILE
● Aplicarea legii civile în timp
● Aplicarea legii civile în spaţiu
● Aplicarea legii civile asupra persoanelor
APLICAREA LEGII CIVILE ÎN TIMP
Potrivit art. 6, alin. (1) din Codul civil “legea civilă este aplicabilă
cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.
Rezultă, aşadar că, cele două momente esenţiale la care ne
raportăm pentru a fixa existenţa unei legi sunt – intrarea în
vigoare a acesteia şi ieşirea din vigoare.
Intrarea în vigoare a legii are loc la trei zile de la data publicării
în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioră prevăzută în textul
său.
Ieşirea din vigoare a legii are loc prin abrogare, care la rândul ei
poate fi expresă sau tacită.

PRINCIPII CARE GUVERNEAZĂ APLICAREA LEGII CIVILE ÎN

TIMP
 

Principiul neretroactivităţii legii civile conform căruia

legea nouă se va aplica exclusiv acelor situaţii care se nasc după
intrarea în vigoare a acesteia.
Constituţia României, Art. 15, alin. (2) -“legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile”.
Art. 6, alin. (2) Cod civil - “actele şi faptele juridice
încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea
în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât
cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după
caz, a săvârşirii ori producerii lor.”
Principiul aplicării imediate a legii noi - art. 6, alin. (5) din
Codul Civil -“dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi
faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după
intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după
intrarea sa în vigoare”.
Ultraactivitatea legii vechiv-acele ipoteze în care, anumite
situaţii determinate vor cădea sub incidenţa vechii legi, în ciuda
faptului că a intrat în vigoare o lege nouă.
Art. 6, alin. (4) din Codul civil - “prescripţiile, decăderile şi
uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a
legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au
instituit.”
APLICAREA LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU
Principiul teritorialităţii legii civile
 

Acest principiu cunoaşte două aspecte, respectiv:

●actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile
publice centrale urmează a se aplica pe întreg teritoriul ţării, cu
excepţia cazului în care se prevede altfel [art. 7, alin. (1) C.civ.].
●actele normative adoptate, în condiţiile legii, de
autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică
numai în raza lor de competenţă teritorială [art. 7, alin. (2)
C.civ.].
Principiul extrateritorialităţii legii române
Potrivit acestui principiu, legea română se aplică acelor
raporturi cu elemente de extraneitate în care părţile au
convenit astfel, conform mai sus enunţatei lex voluntatis, ori
pentru că s-a stabilit astfel în baza lex fori
APLICAREA LEGII CIVILE CU PRIVIRE LA PERSOANE
Legea civilă română se aplică persoanelor fizice şi juridice –
subiecte ale raporturilor juridice civile -caracterizate prin poziţia
lor de egalitate juridică în cadrul acestor raporturi la care iau
parte.
Codul civil prevede în alin. (1) al art. 3 faptul că dispoziţiile sale
se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE
MODALITĂŢI DE INTERPRETARE
I. Interpretarea oficială sau autentică este acea interpretare pe
care o realizează organul care a emis actul normativ în discuţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 9, alin. (1) din Codul civil “cel care a
adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei
oficială”.
II. Interpretarea neoficială este interpretarea legii pe care o
regăsim în doctrină şi care, în mod firesc, nu are caracter
obligatoriu.
III. Interpretarea literală (declarativă) este vizeată ipoteza
aplicării normei legale la situaţiile din practică pe care le-a avut
în vedere legiuitorul, fără a restrânge sau a lărgi sfera sa de
aplicare.
IV. Interpretarea extensivă are în vedere situaţia în care
aplicarea normei juridice trebuie extinsă şi la alte cazuri pe care
legiuitorul nu le-a avut în vedere la edictarea normei supusă
interpretării. Codul civil interzice interpretarea extensivă în
cazul normelor care:
· derogă de la o dispoziţie generală
 · restrâng exerciţiul unor drepturi civile
· prevăd sancţiuni civile
Aplicarea acestor norme se va limita exclusiv la situaţiile expres
indicate de legiuitor.
V. Interpretarea restrictivă este acel tip de interpretare care
restrânge aplicarea normei juridice la anumite situaţii
determinate, dat fiind faptul că termenii folosiţi de legiuitor au
o sferă mai amplă.
METODE DE INTERPRETARE A NORMEI JURIDICE
Metoda gramaticală presupune interpretarea normei juridice în
acord cu
regulile gramaticale, cum ar fi.
II. Metoda sistematică are în vedere interpretarea unei norme
juridice prin raportare la normele conţinute de acelaşi act
normativ sau de alte acte normative.
III. Metoda logică este acea metodă în baza căreia interpetarea
normei juridice se face în baza unor raţionamente sau
argumente.
- argumentul per a contrario
  -argumentul a majori ad minus
- argumentul a fortiori
- argumentul a pari sau de analogie
- argumentul reductio ad absurdum sau al reducerii la
absurd
Metoda istorică ţine seama de contextul socio-istoric (occasio
legis) în care a luat fiinţa norma.
Metoda teleologică sau a scopului social - stabilirea scopului pe
care legiuitorul l-a avut în vedere la momentul creării normei
juridice.
Metoda analogiei este aplicabilă în ipoteza existenţei unor
situaţii care nu îşi găsesc o reglementare legală expresă, caz în
care, prin analogie, se va extinde aplicarea unor norme juridice
care reglementează aspecte asemănătoare.
RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Caractere juridice:
- social
- dublu voluţional
- de egalitate juridică a părţilor
Structura:
- părţile (subiecţii)
- conţinutul
- obiectul

PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC:

- creditor (subiect activ)
- debitor (subiect pastiv)
 PLURALITATE DE SUBIECTE:
- activă
- pasivă
- mixtă
Capacitatea civilă de folosinţă:
Definiție
Dobândire
Încetare
Capacitate civilă de exercițiu:
Definiție
Lipsa capacității de exercițiu
Capacitatea restrânsă de exercițiu
Capacitatea deplină de exercițiu

Capacitatea civilă de folosinţă

Definiție: Reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a
persoanelor fizice sau juridice de a avea drepturi subiective
civile şi de a-şi asuma obligaţii în cadrul raporturilor juridice
civile.
Dobândire: În cazul persoanelor fizice, capacitatea de
folosinţă se dobândeşte de la momentul naşterii persoanei.
Capacitate anticipată de folosinţă se dobândește de la
momentul concepției, dacă persoana dacă se naşte vie şi dacă
este vorba despre drepturile sale, potrivit adagiului infans
conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur.
Art. 412, alin. (1) Cod civil - “intervalul de timp cuprins între a
trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului este
timpul legal al concepției. El se calculează zi cu zi”.
Încetare: În cazul persoanelor fizice – de la moartea
acestora. În timpul vieții poate fi doar restrânsă.
Capacitatea civilă de exerciţiu
Definiţie: Reprezintă aptitudinea persoanei fizice sau
juridice de a-şi asuma drepturi şi a-şi exercita obligaţiile în
cadrul raportului juridic civil, prin încheierea de acte juridice.

Lipsa capacităţii de exerciţiu: - în cazul minorilor cu vârsta de

până la 14 ani şi interzişilor judecătoreşti
- pot încheia singuri: ●actele de conservare;
●actele de dispoziţie de mică valoare, cu
caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor
- restul actelor le încheie prin intermediul reprezentanților lor
legali
Încetează:
● la împlinirea vârstei de 14 ani;
● prin moarte
 Capacitatea restrânsă de exerciţiu
- caracteristică minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani
până la majorat
- persoanele cu capacitate restrânsă de exercițiu, pot
încheia singuri:
● actele de conservare;
● actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi
care se execută la momentul încheierii lor;
● actele de administare ce nu îl prejudiciază pe minor;
● acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau
sportive sau referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor
sau a tutorelui şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă
este cazul
Restul actelor se încheie de către minor personal, dar cu
încuviinţarea ocrotitorului legal şi, în cazuri determinate, cu
autorizarea instanţei de tutelă.
Se pierde prin:
● ajungerea la vârsta majoratului (18 ani);
● căsătorie, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv la
16 ani, cu îndeplinirea condiţiilor legale;
● punerea sub interdicţie judecătorească;
● moarte
CAPACITATEA DEPLINĂ DE EXERCIȚIU
● persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani
 ● persoanele care au încheiat o căsătorie valabilă anterior
împlinirii vârstei majoratului (16 ani)
Actele juridice se încheie în nume propriu.
Se pierde prin:
- punerea sub interdicţie judecătorească;
- deces;
- anularea, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, a
căsătoriei încheiată de minorul de rea-credinţă.

CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

 
· Dreptul subiectiv civil - aptitudinea subiectului activ al
unui raport juridic de a avea o anume conduită şi de a
putea pretinde totodată o conduită determinată din
partea subiectului pasiv, care poate fi impusă prin forţa
de constrângere a statului.
CLASIFICARE:
1. După criteriul obligaţiilor corelative:
a. Drepturi absolute – le corespunde obligația de a nu
face
- sunt opozabile erga omnes
- doar subiectul activ este determinat
- se clasifică în – drepturi personale nepatrimoniale
 - drepturi reale
b. Drepturi relative – le corespunde obligația - de a da
- de a face
- de a nu face
2. După criteriul conținutului
a. Drepturi patrimoniale - care pot fi evaluate în bani
- drepturi reale
- drepturi de creanță
b. Drepturi nepatrimoniale – nu pot fi evaluate în bani
- sunt drepturi absolute

3. După criteriul legăturii dintre ele

a. Drepturi principale – existența lor nu depinde de
aceea a altui drept
b. Drepturi accesorii – sunt dependente de alt drept
4. După criteriul afectării de modalități
a. Drepturi pure și simple
b. Drepturi condiționale (afectate de – termen
- condiție
- sarcină)
B. Obligaţia civilă corelativă – îndatorirea subiectului pasiv al
unui raport juridic civil de a da, a face sau a nu face ceva în
raport cu subiectul pasiv, în caz de nevoie putând fi silit prin
forţa de constrângere a statului.
CLASIFICARE:
· După criteriul obiectului
Obligaţii de a da – a constitui sau a transmite un drept
Obligaţii de a face - a executa o lucrare, a presta un
serviciu ori de a preda un bun
Obligaţii de a nu face – obligația subiectului pasiv de a
nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu intra în raportul
juridic în cauză
Obligaţii de rezultat sau determinate -debitorul îşi asumă
obţinerea unui anumit rezultat determinat
Obligaţii de mijloace (de prudenţă sau diligenţă) -
subiectul pasiv se obligă să depună toate eforturile, diligenţele,
cunoştinţele sale în vederea realizării îndatoririi asumate
2. După criteriul sancțiunii:
Obligaţii perfecte -în caz de neexecutare pot fi aduse la
îndeplinire prin intermediul forţei de coerciţie a statului
Obligaţii imprefecte (naturale) nu pot fi îndeplinite pe cale
de executare silită

BUNURILE-CLASIFICARE
 · Imobile și mobile
● Imobile – prin natura lor – Art. 537 Coc civil

- prin detinație – Art. 538 Cod civil

- prin determinarea legii – Art. 542 alin. (1) Cod civil

● Mobile – prin natura lor – Art. 539 Cod civil

- prin anticipație – Art. 540 Cod civil

- prin determinarea legii – Art. 542 alin. (2) Cod civil

2. Fungibile și nefungibile – Art. 543 Cod civil

3. Consumptibile și nesconsumptibile – Art. 544 Cod civil
4. Divizibile și indivizibile – Art. 545 Cod civil
5. Corporale și incorporale
6.Principale și accesorii – Art. 546 Cod civil
7. Frugifere și nefrugifere
8. Sesizabile și insesizabile
 ACTUL JURIDIC CIVIL
Definiție: Manifestare de voinţă ce are scopul de a produce
efecte juridice, respectiv de a naşte, a modifica sau a stinge un raport
juridic civil.

Accepțiuni:- negotium iuris

- instrumentum probationis

Art. 1166 din Codul civil „contractul este acordul de voinţe dintre
două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau
stinge un raport juridic. Art. 1324 C.civ. „este unilateral actul juridic
care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său”

Clasificare:
● După numărul manifestărilor de voinţă:

Acte juridice unilaterale

Acte juridice bilaterale

Acte juridice multilaterale

● După scopul vizat de părţi:

Acte cu titlu oneros: – comutative

- aleatorii

Acte cu titlu gratuit:– liberalități

- acte dezinteresate
● După forma actului juridic:

Acte consensuale

Acte solemne

Acte reale

●După conţinut:

Acte patrimoniale

Acte nepatrimoniale

● După efecte:

Acte constitutive

Acte translative

Acte declarative

● După scopul direct al părţilor:

Acte de conservare

Acte de administrare

Acte de dispoziție

●După legătura cu modalităţile:

Acte pure și simple

Acte afectate de modalități

●După relația dintre ele:

Acte principale

Acte accesorii

După modul de executare a obligaţiilor:

Acte cu executare dintr-o dată (uno ictu)

Acte cu executare succesivă

CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

I. Condiții de fond

Condiții de formă

II. Condiții esențiale

Condiții neesențiale

III. Condiții generale

Condiții speciale

IV. Condiții de validitate

Condiții de eficacitate

Capacitatea de a contracta
- condiție de fond, esențială, generală, de validitate

Persoana fizică

Art. 28, 29, 35, 38, 41,42,43,44,46 Cod civil.

 Art. 1180 Cod civil “poate contracta orice persoană care nu este declarată
incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte”.

Art. 987, alin. (1) Cod civil “orice persoană poate face și primi liberalități, cu
respectarea regulilor privind capacitatea”.

Art. 1652 Cod civil “pot cumpăra și vinde toți cei căroa nu le este interzis”.

Persoana juridica

Art. 205 Cod civil “(1) persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au
capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor. (2) Celelalte
persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit
art. 194, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de
la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.

Art. 206 Cod civil “ (1)persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații
civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât
persoanei fizice. (2) Cod civil “persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea acele
drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin
lege, actul de constituire sau statut”.

Art. 209, alin. (1) Cod civil “persoana juridică își exercită drepturile și își
îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii
lor.”

CONSIMŢĂMÂNTUL
· condiţie de fond şi generală la încheierea unui act juridic civil,

· este strâns legată de hotărârea de a încheia un act juridic,materializarea în

exterior a unei manifestări de voință, făcută pentru a produce efecte
juridice prin încheierea de acte juridice.

Voința juridică: – consimțământul

- cauza actului juridic

Principiile voinței juridice:- principiul libertății actelor juridice

- principiul voinței reale

Condițiile de valabilitate ale consimțământului:

- serios

- liber

- exprimat în cunoștință de cauză

Lipsa discernământului – sancțiune – art. 1205 Cod civil.

Viciile de consimţământ
EROAREA:Eroarea constituie acel viciu de consimţământ care desemnează falsa
reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic civil.

Sediul materiei – art. 1207 – 1213 Cod civil.

Clasificare:

După importanţa acesteia

Eroare esenţială – se caracterizează prin aceea că falsa reprezentare a realităţii la

momentul încheierii actului juridic civil cade asupra unor împrejurări importante.
În funcţie de elementul asupra căruia cade falsa reprezentare, identificăm
următoarele tipuri de eroare esenţială:

error in negotium – falsa reprezentare a naturii actului juridic

error in substantiam – falsa reprezentare a substanţei obiectului prestaţiei

actului juridic

error in corpore – falsa reprezentare a bunului obiect al prestaţiei

error in personam – falsa reprezentare a identităţii persoanei

cocontractante sau a calităţilor acesteia în considerarea cărora se încheie actul
juridic civil

Eroare neesenţială (indiferentă) – se caracterizează prin faptul că elementele

asupra cărora poartă falsa reprezentare a părţii la încheierea actului juridic civil nu
sunt de natură să afecteze valabilitatea actului. Partea aflată în eroare ar fi
încheiat actul juridic în cauză, chiar dacă ar fi avut o reprezentare corectă asupra
elementelor neesenţiale (ex. eroare asupra profesiei cocontractantului într-un
contract de vânzare).

După criteriul imputabilității

Eroare scuzabilă – nu este imputabilă părții aflate în eroare

Eroare nescuzabilă – este imputabilă părții (art. 1209 Cod civil)

După elementul vizat

eroare de fapt – reprezentarea eronată a stării de fapt la încheierea actului juridic.

eroare de drept - reprezentarea falsă cu privire la existenţa unei norme juridice

sau a conţinutului său.

Eroarea de calcul – Art. 1210 Cod civil

Eroarea de comunicare sau de transmitere – Art. 1211 Cod civil

Structura:

În structura erorii identificăm un singur element subiectiv, constând în falsa

reprezentare a realităţii.

Proba erorii se poate face cu orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic.
Sancţiunea

Eroarea esenţială se sancţionează cu nulitatea relativă a actului juridic civil.

Adaptarea contractului:

Art.1213, alin.(1) din Codul civil, prevede posibilitatea adaptării contractului, astfel
încât “dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru
eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute contractul aşa cum acesta
fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se
consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles aceasta din urmă parte”.

Eroarea neesenţială poate genera doar o micşorare/majorare a prestaţiei.

Conform art. 1210 C.civ. “simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului,
ci numai rectificarea la cererea oricăreia dintre părţi, afară de cazul în care,
concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea
contractului”.

DOLUL
Art. 1214 Codul civil: „Consimţământul este viciat prin dol atunci când
partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale
celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl
informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea
să le dezvăluie”.
Sediul materiei – art. 1214 alin. 1 „consintamantul este vicitat prin dol
atunci cand partea s-a aflat intr-o eroare provocata de manoperele
frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta din urma s-a omis,in mod
fraudulos, sa il informeze pe contractant asupra unor imprejurari pe care
se cuvenea sa i le dezvaluie”
art. 1214, alin. 2 „Partea al carei consintamant a fost vicitat prin dolpoate
cere anularea contractului chiar daca eroare in care s-a aflat nu a fost
esentiala”
art. 1214, alin.(3) „Contractul este anulabil şi atunci când dolul provine
de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi.”
art. 1214, alin.(4) „Dolul nu se presupune.”
Art. 1215, alin.(1) „Partea care este victima dolului unui terţ nu poate
cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi
trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului.”
Art. 1215, alin.(2) „Independent de anularea contractului, autorul dolului
răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.”
Structura dolului:
● un element obiectiv (material) – folosirea manoperelor frauduloase.
● un element subiectiv (intenţional) –intenţia frauduloasă de inducere
în eroare a cocontractantului.
Proba dolului se poate face cu orice mijloc de probă.
Sancţiune - nulitatea relativă.
Partea al cărui consimţământ a fost vicit prin dol poate cere anularea
contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.
Cel al cărui consimţământ a fost viciat prin dol, poate solicita, pe lângă
anularea actului juridic civil şi daune-interese sau, după caz, dacă
optează pentru menţinerea contractului, este îndreptăţit să solicite
reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care era
îndreptăţit.
Când dolul provine de la un terţ, independent de anularea contractului,
autorul dolului răspunde pentru prejudiciile rezultate.
!!! Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea
consimţământului prin dol nu implică şi renunţarea la dreptul de a cere
daune-interese.
 VIOLENŢA
Sediul materiei – art. 1216 – 1220 Cod civil.
Clasificare:
După efectele pe care le produce:
●violenţă fizică (vis) –ameninţarea vizează viaţa, persoana sau bunurile
persoanei al cărei consimţământ a fost viciat sau ale unei persoane
apropiate acesteia, precum soţul, soţia, ascendenţii sau descendenţii săi.
●violenţă psihică (metus) –ameninţarea se răsfrânge asupra onoarei
celui al cărui consimţământ e viciat ori asupra unei persoane apropiate
acestuia

După natura ameninţării:

●ameninţarea legitimă –are un caracter just, care nu intră în categoria
viciilor de consimţământ.
●ameninţare nelegitimă – ameninţare care generează o temere
justificată, indusă fără drept.
Structura
o componentă obiectivă
o componentă subiectivă
Sancţiune - nulitatea relativă a actului juridic.
Pe lângă anularea actului juridic civil, cel al cărui consimţământ a fost
viciat poate solicita şi daune-interese. Dacă optează pentru menţinerea
contractului, are dreptul de a solicita numai reducerea prestaţiei cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
Confirmarea contractului anulabil pentru violenţă nu atrage şi renunţarea
la dreptul de a solicita daune-interese.
LEZIUNEA
Definiţie
Art. 1221, alin. (1) Cod civil -“există leziune atunci când una dintre
părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de
cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a altei persoane
o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestaţii”.
Art. 1221, alin. (2) Cod Civil-“existenţa leziunii se apreciază şi în
funcţie de natura şi scopul contractului.”
Art. 1221, alin. (3) Cod civil - “leziunea poate exista şi atunci când
minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa
patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul
circumstanţelor”.
Art.1222, alin(1) Cod civil-„Partea al cărei consimţământ a fost viciat
prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau
reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi
îndreptăţită.”
Art.1222 ,(2) „Cu excepţia cazului prevăzut la art. 1.221 alin. (3),
acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte
jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii
contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată.
Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.”
Art.1222 ,(3) „În toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul
dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe
sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art. 1.213
privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.”
Art. 1223, alin. (1) –„Dreptul la acţiunea în anulare sau în reducerea
obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de un an de la data
încheierii contractului.”
Art. 1223 ,(2) „Anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale
de excepţie când dreptul la acţiune este prescris.”
Art. 1224-„Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii,
tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.”
Structură

● un element obiectiv (material) - disproporţia evidentă de valoare

între prestaţiile la care se obligă părţile.

● un element subiectiv (psihologic, intenţional) - intenţia părţii

cocontractante de a profita de stare de nevoie, lipsa de cunoştinţe şi de
experienţă a celeilalte părţi la încheierea contractului.

Sancţiune:

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate opta între :

  ● anularea contractului

● reducerea obligaţiilor părţii lezate cu valoarea daunelor-interese

la care ar fi fost îndreptăţită

Pentru ca acţiunea în anulare să fie admisibilă este necesar ca leziunea

să depăşească jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul
încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată,
disproporţie care trebuie să existe până la data cererii de anulare
 OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL
Obiectul contractului - operaţiunea juridică, precum vânzarea,
locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum
aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale. (art.
1225, alin. (1) Cod civil).
Obiectul obligaţiei - prestaţia la care se angajează debitorul. (art.1226,
alin. (1) Cod civil).
Obiectul actului juridic este o condiţie:
● de fond
● de validitate
● esenţială
● generală
Condiții ale obiectului actului juridic:
A. Obiectul contractului trebuie să fie determinat, sub sancţiunea
nulităţii absolute, în timp ce obiectul obligaţiei trebuie să fie determinat
sau cel puţin determinabil.
Obiectul obligaţiei poate consta şi în bunuri viitoare, cu condiţia să
nu existe o dispoziţie legală contrară.
În lipsa unei dispoziţii legale contrare şi bunurile unui terţ pot
constitui obiectul unei obligaţii, debitorul având îndatorirea de a le
procura şi a le transmite creditorului sau de a obţine acordul terţului.
Dacă nu îşi va executa obligaţia, va răspunde pentru prejudiciile cauzate
(art. 1230 Cod civil)
 B. Atât obiectul contractului cât şi obiectul obligaţiei trebuie să
aibă un caracter licit. Obiectul ilicit este acela prohibit de lege sau care
contravine ordinii publice şi bunelor moravuri. (art. 1225, alin. (3) Cod
civil).

CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Reprezintă motivul care determină fiecare parte să încheie contractul
[Art. 1235 Cod civil].
Sediul materiei – Art. 1235 – 1239 Cod civil.
Este o condiţie:
● de fond
● de validitate
● esenţială
● generală
Condiţii de valabilitate
să existe:
Legiuitorul instituie prezumţia existenţei până la proba contrară a unei
cauze valabile [Art. 1239, alin. (2) Cod civil].
Sancţiunea lipsei cauzei este anulabilitatea contractului, exceptând
situaţia în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte
efecte juridice. (art. 1238, alin. (1) Cod civil).
să fie licită:
Cauza este ilicită atunci când este contrară legii şi ordinii publice,
precum şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda
aplicarea unei norme legale imperative. Sancţiunea cauzei ilicite este
nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar,
dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări trebuia să o
cunoască [Art. 1238, alin. (2) Cod civil].

să fie morală:
Conform art. 1236, alin. (3) Cod civil cauza imorală este cauza contrară
bunelor moravuri şi atrage ca şi sancţiune nulitatea absolută a
contractului dacă este comun ă ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a
cunoscut-o sau, după împrejurări trebuia să o cunoască [Art. 1238, alin.
(2) Cod civil].
Proba cauzei: Pentru probarea cauzei este permis orice mijloc de probă,
fiind vorba despre un fapt juridic.

CONDIŢII DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC

CIVIL
Principiul consensualismului - un act juridic este valabil încheiat dacă
părţile şi-au exprimat acordul în acest sens, fără a fi nevoie de
îndeplinirea altor formalităţi.
Art. 1178 din Codul civil “contractul se încheie prin simplu acord de
voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru
încheierea lui valabilă”. Art. 1240 C.civ., alin. (1) “voinţa de a contracta
poate fi exprimată verbal sau în scris”; alin. (2) “voinţa poate fi
manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei
părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio
îndoială asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare”.
Categorii de formalități:
● forma cerută pentru valabila încheiere a actului juridic (ad
validitatem sau ad solemnitatem)
● forma cerută pentru probaţiunea actului juridic (ad probationem)
● forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi a actului juridic
(ad oposabilitatem)
Forma ad validitatem (ad solemnitatem):
● excepţie de la principiul consensualismului, desemnând
ansamblul formalităţilor cerute de legiuitor la încheierea unui act juridic
civil pentru valabilitatea acestuia.
Exemple:-forma scrisă a actului juridic în cazul contractelor de
arendare.
-forma autentică în cazul contractelor de donaţie,
vânzarea unor bunuri imobile etc.
Sancțiune:
Nerespectarea ad validitatem atrage sancţiunea nulităţii absolute a
actului juridic astfel încheiat. Astfel, conform art. 1242 din Codul civil
„este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care,
în chip neîndoielnic, legea o prevede pentru încheierea sa valabilă”.
Forma ad probationem
● ansamblul formalităţilor de se cer a fi îndeplinite pentru a putea fi
probate existenţa şi conţinutul actului juridic civil.
Sancţiune: ● imposibilitate de a dovedi existenţa actului juridic în
cauză uzând de alte mijloace de probă.
Aplicaţii:
forma scrisă a contractului de comision - art. 2044 Cod civil.
forma scrisă a contractului de consignaţie art. 2054, alin. (1) Cod civil.
forma scrisă a contractului de tranzacţie - art. 2272 Cod civil.

IForma ad opposabilitatem
● ansamblul cerințelor necesare pentru pentru opozabilitate faţă de terţi a
actului juridic sau publicitatea acestuia
Sancţiune: Nerespectarea formei cerute ad opposabilitatem atrage
inopozabilitate a actului juridic civil în raport cu terţii.
Aplicaţii: înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare,
operaţiunile asimilate acestora, precum şi a altor drepturi prevăzute de
lege se efectuează numai în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel - art. 2413, alin. (1) Cod
civil.
Pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în
Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit
legii - art. 334, alin. (1) Cod civil.

MODALITĂȚILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

● termenul

● condiţia
● sarcina

TERMENUL
Noțiune:

Un eveniment viitor şi sigur în ceea ce priveşte realizarea sa, de care depinde

executarea sau stingerea drepturilor civile şi a obligaţiilor corelative.

Clasificare:

1. După izvorul juridic

● termene convenţionale (sunt stabilite prin voinţa părţilor)

● termene legale (sunt stabilite prin lege)

● termene judiciare (sunt stabilite de instanţă)

2. După efectele lor

●termene suspensive (amână scadenţă obligaţiei până la împlinirea

sa).

●termene extinctive (sting obligaţia la împlinirea lor).

3. După beneficiarul termenului

● termene stipulate în favoarea creditorului

● termene stipulate în favoarea debitorului

● termene stipulate în favoarea ambelor părţi, debitor şi creditor

Art. 1413 din Codul civil “termenul profită debitorului, afară de cazul când
din lege, din voinţa părţilor sau din împrejurări rezultă că a fost stipulat în favoarea
creditorului ori a ambelor părţi. Cel care are beneficiul exclusiv al termenului poate
renunţa oricând la acesta, fără consimţământul celeilalte părţi”.

Art. 1418 din Codul civil – “renunţarea la termen sau decăderea din
beneficiul termenului face ca obligaţia să devină de îndată exigibilă”.
4. După cunoaşterea sau nu a datei la care se împlinesc

● termene certe (sunt stabilite cu exactitate sub aspectul împlinirii lor)

● termene incerte (data de împlinire nu se cunoaşte)

Efectele termenului:

● executarea unei obligaţii afectate de modalitatea termenului, nu poate fi cerută

înainte de împlinirea acestuia.

● dacă o obligaţie a fost executată de bună voie şi în cunoştinţă de cauză înainte de

împlinirea termenului, nu se va putea cere restituirea prestaţiei efectuate în aceste
circumstanţe.

● prescripţia dreptului la acţiune va curge de la momentul la care se împlineşte

termenul.

● titularului dreptului îi este permis să ia măsuri de conservare a dreptului său,

chiar înainte de împlinirea acestuia.

Decăderea din beneficiul termenului

Art. 1417, alin. (1) din Codul civil, decăderea debitorului din beneficiul
termenului intervine în următoarele ipoteze:

● dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvenţă

declarată în condiţiile legii;

● atunci când, cu intenţie sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa
garanţiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanţiile promise.

Art. 1417, alin. (3) din Codul civil “decăderea din beneficiul termenului
poate fi cerută şi atunci când, din culpa sa, debitorul ajunge în situaţia de a nu mai
satisface o condiţie considerată esenţială de creditor la data încheierii contractului.
În acest caz, este necesar a se fi stipulat expres caracterul esenţial al condiţiei şi
posibilitatea sancţiunii decăderii, precum şi să fi existat un interes legitim pentru
creditor să considere condiţia respectivă drept esenţială”.
 CONDIŢIA
Noțiune:

Art. 1399 din Codul civil “este afectată de condiţie obligaţia a cărei
eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment viitor şi nesigur”.

Clasificare:

1. După efecte:

● condiţie suspensivă

● condiţie rezolutorie

Condiţia suspensivă este acea modalitate a actului juridic civil, de îndeplinirea

căreia depinde eficacitatea obligaţiei (a se vedea art. 1400 Codul civil).

Condiţia rezolutorie este modalitatea actului juridic civil, de realizarea cărei

depinde desfiinţarea obligaţiei [a se vede art. 1401, alin. (1) Cod civil].

2. După modul cum voința părților afectează realizarea sau nerealizarea

evenimentului

● cazuală

● mixtă

● potestativă

Condiţia cazuală depinde de hazard, fiind independentă de voinţa părţilor.

Condiţia mixtă depinde atât de voinţa unei dintre părţile contractante cât şi
de voinţa unei persoane determinate.

Condiţia potestativă este aceea care depinde de voinţa uneia dintre părţi.

● Condiţia pur potestativă depinde numai de dorinţa uneia dintre părţi, debitor sau
creditor.

● Condiţia simplă potestativă depinde, pe de o parte de voinţa uneia dintre părţi,

iar pe de altă parte de o împrejurare exterioară sau de voinţa unei persoane
nedeterminate

Obligaţia asumată sub o condiţie suspensivă pur potestativă din partea

debitorului nu produce niciun efect, întrucât lipseşte intenţia debitorului de a se
obliga.

3.În funcţie de modul de formulare

● condiţie pozitivă

● condiţie negativă

Condiţia pozitivă are o formulare de tip afirmativ.

Condiţia negativă are o formulare de tip negativ.

4. După posibilitatea realizării

● condiţie posibilă

● condiţie imposibilă

Condiţia posibilă este condiţia potenţial realizabilă.

Condiţia imposibilă este aceea a cărei realizare nu este posibilă.

Condiţia imposibilă va fi considerată ca nescrisă.

5. După caracterul licit sau ilicit

● condiţie licită

● condiţie ilicită

Sancţiunea condiţiei ilicite este considerarea ei ca nescrisă.

Efecte
PENDENTE CONDITIONE (înainte de îndeplinirea condiţiei)
CONDIŢIA SUSPENSIVĂ

● actul juridic nu produce niciun efect;

 ●creditorul nu-i poate cere debitorului să-şi execute obligaţia asumată;

●creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său;

●creditorul îşi poate transmite dreptul său sub condiţie suspensive;

●dacă debitorul îşi execute obligaţia, poate cere restituirea plăţii,

întrucât nu datora executarea acesteia;

●prescripţie extinctivă nu începe să curgă;

●compensaţia nu poate opera;

●efectul translativ de proprietate nu se produce.

CONDIŢIA REZOLUTORIE

● actul juridic îşi va produce toate efectele specifice, ca un act pur şi simplu;

● debitorul are obligaţia de a-şi executa îndatoririle asumate;

● creditorul poate pretinde debitorului executarea obligaţiilor sale;

● creditorul poate transmite dreptul dobândit, însă acesta rămâne afectat de

condiţia rezolutorie 

EVENIENTE CONDITIONE (după îndeplinirea condiţiei)

CONDIŢIA SUSPENSIVĂ

Atunci când condiţia s-a împlinit actul juridic ia naştere retroactiv ca act pur şi
simplu. Potrivit art. 1407, alin. (1) din Codul civil “condiţia îndeplinită este
prezumată a produce efecte retroactive, din momentul încheierii contractului, dacă
din voinţa părţilor, natura contractului ori dispoziţiile legale nu rezultă contrariul”.

● dacă debitorul a făcut plata anterior îndeplinirii condiţiei, aceasta este valabilă şi
nu se mai poate cere înapoierea sa;

● drepturile care au fost transmise de creditorul sub condiţie suspensivă, se vor

consolida;

● prescripţia extinctivă va începe să curgă de la data la care s-a îndeplinit condiţia;

● dacă cel care a înstrăinat bunul sub condiţie suspensivă a făcut acte de
administrare cu privire la acesta înainte de împlinirea condiţiei, acestea rămân în
fiinţă;

● cel care a înstrăinat bunul sub condiţie suspensivă nu are obligaţia de restituire a
fructelor culese de la acest bun anterior împlinirii condiţiei.

CONDIŢIA REZOLUTORIE

Atunci când condiţia s-a împlinit actul juridic se desfiinţează retroactiv, astfel
încât:

● prestaţiile executate de părţi pendente conditione, se vor restitui;

● drepturile constituite pendente conditione de dobânditorul sub condiţie

rezolutorie, se vor desfiinţa;

● dobânditorul sub condiţie rezolutorie al bunului, va păstra fructele culese

pendente conditione de la acesta;

● dacă dobânditorul sub condiţie rezolutorie a făcut acte de administrare, acestea

rămân valabile.

DEFICIENTE CONDITIONE
Condiția suspensivă

Atunci când nu s-a împlinit condiţia se consideră că actul juridic nu s-a

încheiat, neputând produce nici un efect, de unde rezultă următoarele consecinţe:

●drepturile pe care le-a constituit debitorul sub condiţie suspensivă se vor

consolida;

●prestaţiile care s-au efectuat în temeiul actului juridic afectat de condiţia

suspensivă se vor restitui, ca efect al neîmplinirii condiţiei;

●garanţiile care s-au constituit se vor desfiinţa.

Condiția rezolutorie

Atunci când condiţia nu s-a împlinit actul juridic rămâne valabil ca un act
pur şi simplu, producându-şi în consecinţa toate efectele specifice.

Deosebiri între termen şi condiţie

Termen Conditie
un eveniment sigur ca realizare este un eveniment nesigur al actului
juridic civil, sub aspectul producerii
sale
afectează doar executarea acestuia afectează existenţa actului juridic civil
produce efecte pentru viitor produce efecte retroactive (ca
regulă)
SARCINA
Noțiune:

O modalitate a actului juridic civil care constă în obligaţia impusă de către

dispunător gratificatului, de a da, a face sau a nu face ceva.

Clasificare

1. În funcţie de persoana celui în favoarea căruia se instituie

● în favoarea dispunătorului;

● în favoarea gratificatului;

● în favoarea unui terţ

2. Sub aspectul posibilităţii aducerii la îndeplinire

● sarcina posibilă;

● sarcină imposibilă;

3. Din punct de vedere al liceităţii sale

● sarcină licită sau morală;

● sarcină ilicită sau imorală;

Efecte

● sarcina afectează eficacitatea actului juridic civil;

● în caz de neexecutare, dispunătorul sau succesorii săi pot opta între a solicita
revocarea actului juridic afectat de sarcină sau obligarea de executare în natură a
acesteia.

SARCINA
Noțiune:O modalitate a actului juridic civil care constă în obligaţia impusă de
către dispunător gratificatului, de a da, a face sau a nu face ceva.

Clasificare :

1. În funcţie de persoana celui în favoarea căruia se instituie

● în favoarea dispunătorului;

● în favoarea gratificatului;

● în favoarea unui terţ

2. Sub aspectul posibilităţii aducerii la îndeplinire

● sarcina posibilă;

● sarcină imposibilă;

3. Din punct de vedere al liceităţii sale

● sarcină licită sau morală;

● sarcină ilicită sau imorală;

Efecte:

● sarcina afectează eficacitatea actului juridic civil;

● în caz de neexecutare, dispunătorul sau succesorii săi pot opta între a solicita
revocarea actului juridic afectat de sarcină sau obligarea de executare în natură a
acesteia.

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Interpretarea actului juridic civil

Principiile sau regulile de interpretare reglementare de Codul civil:

- interpretarea contractelor se face în acord cu voinţa concordantă a părţilor şi nu

după sensul literal al termenilor. Voinţa concordantă a părţilor se stabileşte şi în
funcţie de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile stabilite
între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului - Art. 1266
Cod civil.

-cauzele actului juridic se vor interpreta unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul
care rezultă din ansamblul contractului – Art. 1267 Cod civil

- dacă o clauză este susceptibilă de mai multe înţelesuri, se va interpreta în sensul

care se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului - art. 1268, alin. (1)
Cod civil.

- cauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama şi de natura contractului, de

împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de
sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe - art.
1268, alin. (2) Cod civil.

- interpretarea clauzelor se face în sensul în care pot produce efecte, nu în acela în

care nu ar putea produce niciun efect - art. 1268, alin. (3) Cod civil.

- contractul va cuprinde exclusiv lucrul asupra căruia şi-au propus a contracta

părţile, indiferent cât de generali sunt termenii folosiţi de părţi - art. 1268, alin. (4)
Cod civil

- clauzele menite să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării

contractului la un caz particular, nu îi vor putea restrânge aplicarea în alte cazuri ce
nu au fost prevăzute expres - art. 1268, alin. (5) Cod civil

- în ipoteza în care după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne

neclar, interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în timp ce stipulaţiile
din contractele de adeziune se vor interpreta împotriva celui care le-a propus - art.
1269 Cod civil

- contractul încheiat în mod valabil obligă nu doar la ceea ce este stipulat expres în
conţinutul său, dar şi la urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele,
legea sau echitatea le dau contractului, potrivit naturii sale - art. 1272, alin. (1) Cod
civil

- clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod

expres - art. 1272, alin. (2) Cod civil.

Principiile efectelor actului juridic civil

Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil:

-este consacrat de adagiul pacta sunt servanda;

-esenţa acestuia constă în aceea că un act juridic care respectă condiţiile de

valabilitate impuse de legiuitor, are putere de lege între părţile contractante [Art.
1270, alin. (1) Cod civil];

- părţile sunt datoare să-şi execute obligaţiile chiar şi în ipoteza în care executarea
lor a devenit mai oneroasă, fie ca urmare a creşterii costurilor executării propriei
obligaţii, fie ca urmare a scăderii valorii contraprestaţiei [Art. 1271, alin. (1) Cod
civil].

Excepții de la principiul forței obligatorii a actului juridic civil

● impreviziunea (rebus sic stantibus) are în vedere situaţia în care executarea

contractului a devenit excesiv de oneroasă ca urmare a unei schimbări excepţionale
a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea
obligaţiei, situaţie în care instanţa este îndrituită să dispună:

- adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi

beneficiile rezultate din schimbarea împrejurărilor;
- încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte -art. 1271,
alin. (2) Cod civil.

- aceste măsuri (adaptarea sau încetarea contractului) se dispun doar în ipotezele

expres reglementate de art. 1271, alin. (3) Cod civil, respectiv:

1. când schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

2. când schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici

nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul
încheierii contractului;

3. când debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi

în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;

4. când debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună credinţă,

negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

●revizuirea condițiilor și a sarcinilor are în vedere ipoteza în care, din pricina unor
situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării
liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor şi executarea sarcinilor care afectează
liberalitatea a devenit extrem de dificilă sau excesiv de oneroasă pentru beneficiar,
caz în care acesta din urmă poate solicita revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor
( Art. 1006 Cod civil).

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii a actului juridic civil

 - încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la

înregistrarea decesului chiriaşului - art. 1834, alin. (1) Cod civil

 - încetarea de drept a contractului de locaţiune, atunci când bunul ce face obiectul

acestui contract a fost distrus în tot sau nu mai poate fi folosit conform destinaţiei
stabilite - art. 1818, alin. (1) Cod civil

- încetarea contractului de mandat ca urmare a morţii, incapacităţii sau falimentului

mandantului sau mandatarului –

- încetarea contractului de antrepriză prin decesul beneficiarului, dacă aceasta face

imposibilă sau inutilă executarea sa - art. 1870 Cod civil
-încetarea contractului de arendare prin decesul, incapacitatea sau falimentul
arendaşului etc. - art. 1850 Cod civil

Cazuri de extindere a forţei obligatorii a actului juridic civil

-moratoriul legal ;

-prelungirea duratei efectelor anumitor acte juridice, operată în baza legii;

-prelungirea, pe durata fiinţării cauzei de suspendare a actelor juridice cu executare

succesivă, a efectelor acestora.

Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

- nu este consacrat expres de legiuitor;

- rezultă din dispoziţiile art. 1270, alin. (2) Cod civil conform căruia “contractul se
modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de
lege”;

- esenţa acestui principiu constă în aceea că actul juridic unilateral nu poate fi

revocat prin manifestarea de voinţă a celui de la care emană, în timp ce actul
bilateral sau multilateral nu poate fi revocat prin voinţa unei singure părţi, ci prin
acordul de voinţe al părţilor contractante.

Excepţii de la principiul irevocabilităţii actului juridic civil

I. Excepţii de la irevocabilitatea actului juridic civil unilateral:

- oferta fără termen sau acceptarea acesteia pot fi retrase, cu condiţia ca retragerea
să ajungă la destinatar anterior sau concomitent cu oferta sau, după caz, cu
acceptarea – art. 1199 Cod civil;

- testamentul este, conform art. 1034 Cod civil, un act juridic civil revocabil până
la momentul încetării din viaţă al testatorului;

- dispoziţia revocatorie a unui testament poate fi retractată expres prin act notarial
sau prin testament – 1053, alin. (1) Cod civil;

- legatul este supus dispoziţiilor privind revocarea voluntară a testamentului- art.

1068, alin. (1) Cod civil etc.
II. Excepţii de la irevocabilitatea actului juridic civil bilateral sau multilateral:

- donaţiile între soţi sunt revocabile numai în timpul căsătoriei - art. 1031 Cod civil
;

- contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare

dintre părţi cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, orice clauză contrară
sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării contractului fiind considerată
nescrisă - art. 1277 Cod civil ;

- contractul de locaţiune încheiat pe termen nedeterminat poate fi denunţat de

oricare dintre părţi prin notificare – art. 1816, alin. (1) Cod civil

- contractul de închiriere pe durată nedeterminată poate fi denunţat de chiriaş prin

notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât
sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei art. 1824, alin. (1)
Cod civil

- încetarea contractului de mandat prin revocarea mandatului de către mandant şi

renunţarea mandatarului - art. 2030, lit. a) și b) Cod civil

-contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de către

oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu etc. - art. 2089, alin. (1) Cod civil

Principiul relativităţii efectelor contractului

Reglementare

Art. 1280 Cod civil potrivit căruia, “contractul produce efecte numai între părţi,
dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Parte. Terţ. Având-cauză

Parte - persoana fizică sau juridică care încheie un act juridic civil, fie personal, fie
prin reprezentant, act care îşi va produce efectele faţă de aceasta.

Terţi (penitus extranei) - persoanele străine de actul juridic civil, care nu au luat
parte la încheierea acestuia şi asupra cărora nu se produc efectele actului juridic.

Având-cauză (habents causam) - persoanele care, deşi nu au luat parte la încheierea

actului juridic civil, în virtutea unor relaţii de natură juridică statornicite între ei şi
părţi, sunt ţinuţi de efectele acelui act juridic, care se produc şi în ceea ce îi
priveşte.

Sunt avânzi-cauză:

- succesorii universali;

- succesorii cu titlu universal;

- succesorii cu titlu particular;

- creditorii chirografari.

Succesorii universali sunt acele persoane care dobândesc în tot patrimoniul

autorului lor (ex. unicul moştenitor legal, legatarul universal etc.).

Succesorii cu titlu universal sunt acele persoane cărora le revine o fracţiune din
patrimoniul autorului lor ( ex. moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal etc.).

Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobândesc de la autorul lor

bunuri sau drepturi individuale, determinate (ex. legatarul cu titlu particular,
donatarul etc.)

Creditorii chirografari sunt creditorii care nu beneficiază de o garanţie reală în

ceea ce priveşte creanţa lor. Aceştia beneficiază de un drept de gaj general asupra
tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, care servesc drept garanţie
comună a creditorilor săi. - art. 2324 , alin. (1) Cod civil.

Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic

1. Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort) este acea convenţie prin care
o parte se angajează să determine un terţ să încheie sau să ratifice un act.

- este reglementată de art. 1283 Cod civil;

- promitentul este ţinut să repare prejudiciul cauzat în cazul în care terţul refuză să
se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia
promisă - art. 1283, alin. (1) Cod civil ;

- constituie o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic

2. Stipulaţia pentru altul sau contractul în folosul altei persoane – contractul în
baza căruia promitentul se obligă față de stipulant să execute o prestație în favoarea
terțului beneficiar.

-este reglementată de art. 1284 Cod civil potrivit căruia „oricine poate stipula în
numele său, însă în beneficiul unui terţ” [ alin. (1)] şi „prin efectul stipulaţiei
pentru altul, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere promitentului executarea
prestaţiei” [alin.(2)];

- părţile stipulaţiei pentru altul sunt:

-stipulantul

-promitentul

-terţul beneficiar

- contractul se încheie între stipulant şi promitent, dar urmează să-şi producă

efectele asupra terţului beneficiar;

- raporturile juridice se nasc între:

- stipulant şi promitent

- promitent şi terţul beneficiar

-stipulantul poate cere promitentului executarea obligaţiei asumate în folosul

terţului beneficiar;

- terţul beneficiar poate cere obligarea promitentului de către instanţă la executarea

obligaţiei asumate;

- promitentul poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe contractul

care cuprinde stipulaţia - art. 1288 Cod civil;

- terţul beneficiar trebuie să îndeplinească condiţia de a fi determinat sau cel puţin

determinabil la momentul la care se încheie stipulaţia şi de a exista la data
executării obligaţiei;

- pentru a-şi produce efectele, stipulaţia trebuie acceptată de terţul beneficiar;

- dacă terţul beneficiar nu acceptă stipualaţia, se consideră că dreptul său nu a

existat niciodată [art. 1286, alin. (1) Cod civil];

- revocarea stipulaţiei se poate face oricând, cât timp acceptarea beneficiarului nu a

ajuns la stipulat sau la promitent;

-acceptarea stipulaţiei este posibilă şi după decesul stipulantului ori al

promitentului;

- doar stipulantul poate revoca stipulaţia pentru altul, nu şi creditorii sau

moştenitorii săi - art. 1287, alin. (1) Cod civil ;

-efectele revocării stipulaţiei operează doar din momentul ajungerii acesteia la

promitent. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului
sau moştenitorilor acestuia, fără a greva însă sarcina promitentului - art. 1287, alin.
(2) Cod civil;

Aplicaţii:donaţia cu sarcină în favoarea unui terţ, contractul de rentă viageră, atunci

când renta se plăteşte unui terţ constituie o excepţie aparentă de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic

Comparaţie între nulitate şi alte instituţii

NULITATE REZOLUŢIUNE
· sunt sancţiuni de drept civil
· produc efecte retroactive
· sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
- sancţionează un act juridic la încheierea - vizează un act juridic încheiat cu
căruia nu s-au respectat condiţiile de respectarea cerinţelor legale, cauzele de
valabilitate (de fond sau de formă) desfiinţare (neexecutarea culpabilă a
obligaţiilor de către o parte) intervenind pe
parcursul derulării contractului.
poate interveni în cazul oricărui act juridic - se aplică exclusiv contractelor
sinalagmatice, cu executare instantanee (uno
ictu)

NULITATE REZILIERE
· sunt sancţiuni de drept civil
· sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
- produce efecte retroactive - produce efecte pentru viitor (ex nunc)
- sancţionează un act juridic la încheierea - vizează un act juridic încheiat cu
căruia nu s-au respectat condiţiile de respectarea cerinţelor legale, cauzele de
valabilitate (de fond sau de formă) desfiinţare (neexecutarea culpabilă a
 obligaţiilor de către o parte) intervenind pe
parcursul derulării contractului.
poate interveni în cazul oricărui act juridic - se aplică exclusiv contractelor
sinalagmatice, cu executare succesivă

NULITATE REVOCARE
· sunt sancţiuni de drept civil
· sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
căruia nu s-au respectat condiţiile de - vizează un act juridic încheiat cu
valabilitate (de fond sau - sancţionează un act respectarea cerinţelor legale, cauzele de
juridic la încheierea de formă) revocare fiind ulterioare încheierii actului
juridic civil
- poate interveni în cazul oricărui act juridic - se aplică de regulă liberalităţilor

NULITATE
· sunt sancţiuni de drept civil
- sancţionează un act juridic la încheierea
căruia nu s-au respectat condiţiile de
valabilitate (de fond sau de formă)
- poate interveni în cazul oricărui act juridic
- actul lovit de nulitate nu îşi va produce
efectele nici faţă de părţi, nici în raport cu
terţii
INOPOZABILITATE
- vizează un act juridic încheiat cu
respectarea cerinţelor legale de valabilitate,
sancţiunea impunându-se ca urmare a
nerespectării unor condiţii de publicitate în
raport cu terţii
- se aplică acelor acte juridice în privinţa
cărora legea impune respectarea unor
formalităţi în ceea ce priveşte publicitatea
acestora
- în cazul inopozabilităţii, actul îşi produce
efectele între părţi, însă nu şi faţă de terţi

Funcţiile nulităţii

1. Funcţia preventivă- de conştientizare şi responsabilizare a persoanelor care intenţionează

să încheie acte juridice cu privire la consecinţele pe care nerespectarea condiţiilor de validitate
impuse de legiuitor le pot genera cu privire la efectele actului juridic. Având reprezentarea
acestor consecinţe, acestea vor urmări să respecte întocmai dispoziţiile legale în materie.

2. Funcţia sancţionatorie – de înlăturare/desfiinţare în tot sau în parte a efectelor actelor

juridice încheiate cu nesocotirea prevederilor legale în materie, la care se adaugă şi obligaţia de
despăgubire a părţii prejudiciate.

3. Funcţia de garantare a principiului legalităţii în materia actelor juridice civile –

îndeplinirea celor două funcţii anterior enunţate, cea preventivă şi cea sancţionatorie, se
realizează şi o alta, generală, respectiv respectarea legii, a ordinii publice şi a bunelor moravuri
în activitatea de aplicare a normelor juridice civile.

Clasificare

1.După natura interesului ocrotit

-nulitate absolută

-nulitate relativă

Nulitatea absolută sancţionează nesocotirea la încheierea unui act juridic a unei

dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general .

Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea la încheierea unui act juridic civil a unei
dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular. Conform art. 1252 Cod civil
”în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege,
contractual este anulabil”.

NULITATE RELATIVA NULITATE ABSOLUTA

· Ambele sunt sancţiuni de drept civil
Poate fi invocată doar de partea al cărei Poate fi invocată de orice persoană
interes este ocrotit prin dispoziţia legală interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.
încălcată.
Nu poate fi invocată din oficiu de instanţa de Instanţa este obligată să invoce din oficiu
judecată. nulitatea absolută.
Actul juridic lovit de nulitate relativă este Actul juridic lovit de nulitate absolută nu
susceptibil de confirmare expresă sau tacită. poate fi confirmata decât în cazurile expres
prevăzute de lege
Poate fi invocată pe cale de acţiune doar în Poate fi invocată oricând (pe cale de acţiune
termenul de prescripţie stabilit de legiuitor. sau de excepţie).

2.După consacrarea legislativă

-nulitate expresă

-nulitate virtuală

Nulitatea expresă (explicită) este prevăzută expres într-o normă juridică.

Nulitatea virtuală (implicită) nu este prevăzută în mod expres de un text de lege, aceasta fiind
necesară pentru atingerea scopului legii. Conform art. 1253 Cod civil “în afara cazurilor în care
legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii
absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie
atins”.
3.După întinderea efectelor

-nulitate totală

-nulitate parţială

Nulitatea totală este acea sancţiune care are ca efect desfiinţarea în tot a actului juridic
civil.

Nulitatea parţială este sancţiunea care constă în desfiinţarea doar în parte a actului
juridic civil, efectele care sunt în acord cu legea menţinându-se.

Art. 1255, alin. (1) Cod civil “clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor
moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai
dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat”,

alin. (2) “în cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de
drept cu dispoziţiile legale aplicabile”. Potrivit art. 1256 Cod civil “în cazul contractelor cu mai
multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea
contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară
de cazul în care participarea acesteia este esenţială pentru existenţa contractului”.

4. După natura condiţiilor de valabilitate încălcate

-nulitate de fond

-nulitate de formă

Nulitatea de fond este acea sancţiune care intervine în cazul nerespectării la încheierea unui act
juridic a condiţiilor de fond prevăzute de legiuitor pentru valabila încheiere a acestuia –
capacitate, consimţământ, obiect şi cauza -.

Nulitatea de formă sancţionează nerespectarea la încheierea actlui juridic a condiţiile de formă,

prevăzute ad validitatem sau ad solemnitatem. Exemplu - conform art. 1011, alin. (1) Cod civil
“donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

5.După modul de operare

-nulitate de drept

-nulitate judiciară

sau

-nulitate amiabilă

-nulitate judiciară
Nulitatea amiabilă este acel tip de nulitate care se constată sau se declară prin acordul părţilor,
dacă legea nu prevede altfel. [Art. 1246, alin. (3) Cod civil].

Nulitatea judiciară este acel tip de nulitate care se constată şi se declară de instanţa de judecată
sau de cea arbitrală competentă.

Cauze de nulitate

1. Cauze de nulitate absolută

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind capacitatea civilă, în următoarele ipoteze:

-incapacităţi speciale de folosinţă;

-lipsa capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice;

-încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice fără scop

lucrativ:

-lipsa în tot a consimţământului la încheierea actului juridic civil;

-obiect ilicit al actului juridic sau al obligaţiilor părţilor;

-cauza ilicită sau imorală actului juridic;

-nerespectarea formei ad validitatem sau ad solemnitatem cerută pentru încheierea valabilă a

actului juridic;

-încălcarea dreptului de preemţiune în cazurile expres determinate de lege;

Conform art. 1250 Cod civil “contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume
prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este
unul general”.

2. Cauze de nulitate relativă

Potrivit art. 1251 Cod civil “contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile
legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul unei dintre părţi a fost viciat,
precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.

Aşadar, sunt cauze de nulitate relativă:

-lipsa discernământului la încheierea actului juridic civil;

-nesocotirea dispoziţiilor privind capacitatea civilă, în cazurile determinate de legiuitor, precum:

-încheierea de acte de dispoziţie/administrare de către persoana lipsită de capacitatea de
exerciţiu;

- încheierea de acte de dispoziţie de către persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără

încuviinţarea ocrotitorului legal etc..

-viciile de consimţământ

-lipsa cauzei

Efectele nulităţii

Principiile efectelor nulităţii

-principiul retroactivităţii efectelor nulităţii;

-principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum);

-principiul anulării actului subsecvent, urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis).

1. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii

Potrivit acestui principiu, efectele nulităţii se produc atât ex nunc (pentru viitor) cât şi ex nunc
(pentru trecut), actul juridic desfiinţându-se de la momentul încheierii sale. Conform art. 1254,
alin. (1) Cod civil contractul lovit fie de nulitate absolută, fie de nulitate relativă este considerat
că nu a fost niciodată încheiat.

Excepţii de la principiul retroactivităţii

-în cazul anulării căsătoriei, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei
păstrează capacitatea deplină de exerciţiu ;

-soţul de bună credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când
hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă [Art. 304,
alin. (1) Cod civil – căsătoria putativă].

2. Principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum)

Potrivit acestui principiu, ca efect al nulităţii, părţile actului juridic civil trebuie repuse în situaţia
în care s-au aflat anterior încheierii acestuia, urmând să-şi restituie prestaţiile executate în baza
unei astfel de act.

Potrivit art. 1254, alin. (3) din Codul civil “în cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte
trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit
prevederilor art. 1639-1647 , chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un
caracter continuu”.

Excepţii de la principiul restabilirii situaţiei anterioare:

-persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu este

obligată la restituire decât în limita folosului realizat (art. 47 din Codul civil);

-împlinirea termenului de prescripţie extinctivă în ceea ce priveşte obligaţia de restituire a

prestaţiilor executate în baza unui act nul sau anulabil.

Formele restituirii sunt:

-în natură

-prin echivalent

Restituirea în natură constituie regula în materie, art. 1639 Cod civil stabilind că “restituirea
prestaţiilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit”.

Restituirea prin echivalent se aplică doar atunci când restituirea nu poate avea loc în natură din
cauza imposibilităţii sau a unui impediment serios ori dacă restituirea priveşte prestarea unor
servicii deja efectuate [Art. 1640, alin. (1) Cod civil]. În acest din urmă caz, momentul raportat la
care se apreciază valoarea prestaţiilor este acela la care debitorul a primit ceea ce are obligaţia de
a restitui.

3. Principiul anulării actului subsecvent, urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis)

Desfiinţarea actului juridic civil atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor

subsecvente încheiate în temeiul lui.

Excepţii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis:

-locaţiunea va continua să producă efecte şi după desfiinţarea titulului locatorului pe durata

stipulată de părţi, fără a se depăşi un an de la data desfiinţării titlului locatorului, însă numai dacă
locatarul a fost de bună-credinţă la încheierea locaţiunii.

-dobânditorul de bună-credinţă, nu este obligat la restituirea bunurilor dobândite cu titlu oneros,

în cazul în care, urmare a anulării hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, cel declarat iniţial
mort solicită restituirea bunurilor care au fost înstrăinate.

-contractele cu executare succesivă, sub condiţia respectării formalităţilor de publicitate

prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe durata stipulată de părţi, dar nu mai mult de
un an de la data desfiinţării titlului constitutorului.
Situaţii care înlătură efectele nulităţii:

-conversia actului juridic;

-aparenţa în drept (error communis facit ius);

-principiul răspunderii civile delictuale.

Conversia actului juridic

Potrivit acestui principiu se dă eficienţă maximă unei manifestări de voinţă ineficiente iniţial,
prin îndeplinirea condiţiilor unui alt act decât cel dorit iniţial.

Condiţii necesare pentru a oprea conversia:

-existenţa unui act juridic nul absolut;

-existenţa unor diferenţe între actul lovit de nulitate absolută, supus conversiei şi actul căruia i se
dă eficienţă juridică;

-actul juridic nul absolut să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege pentru
noul act considerat valabil de către părţi;

-intenţia părţilor de aplicare a conversiunii – conform art. 1260, alin. (2) din Codul civil
conversiunea nu se operează dacă intenţia de a exclude aplicarea acesteia este stipulată în
contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părţi la data
încheierii contractului.

Cazuri de conversie a actului juridic:

-contractul de vânzare nul ca urmare a nerespectării formei autentice, valabil ca antecontract de

vânzare;

-un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru altă formă testamentară ;

-un act de înstrăinare a bunului–obiect al unui legat, nul pentru nerespectarea condiţiilor legale,
constituie un act valabil de revocare a legatului.

Nu au natura unor acte de conversie a actului juridic:

-confirmarea unui act juridic lovit de nulitate relativă;

-refacerea actului juridic lovit de nulitate absolută;

-nulitatea parţială a unui act juridic etc.

Aparenţa în drept (error communis facit ius)

Reglementarea de principiu a erorii comune şi invincibile o regăsim în cuprinsul art. 17 din
Codul civil, care la alin. (1) stipulează că “nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe
drepturi decât are el însuşi”, în timp ce alin. (2) prevede “cu toate acestea, când cineva,
împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau
o anumită calitate juridică, instanţa de judecată, ţinând seama de împrejurări, va putea hotărî că
actul încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar
fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu”.

!!! Eroarea comună şi invincibilă nu se prezumă şi nu se aplică:

-în materie de carte funciară;

-în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate ;

Aplicaţie a aparenţei în drept

Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer
de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană
nu avea această calitate, afară de cazul când beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul
întocmirii lor, lipsa acestei calităţi [Art. 102 Cod civil].

Principiul răspunderii civile delictuale

Esenţa acestui principiu constă în menţinerea actului lovit de nulitate, în situaţia în care anularea
actului juridic este cerută de partea care a generat nulitatea, iar aplicarea ei ar crea un prejudiciu
părţii cocontractante.

Aplicare

Actul juridic încheiat de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă de
exerciţiu, prin folosirea de manopere dolosive pentru a convinge cealaltă parte că este capabilă
de a contracta, poate fi menţinut de către instanţă, la cererea părţii induse în eroare, dacă se
apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată