Şef de lucrări Dr.

Elena-Cristina Marcov, an IV, 2015

ODONTOTERAPIE RESTAURATOARE-CURS

ASPECTE RADIOLOGICE ALE LEZIUNILOR DENTARE CORONARE

Examenul radiologic este un test diagnostic clinic indirect şi reprezintă o valoroasă

metodă de detecţie, diagnostic, evaluare şi monitorizare a evoluţiei proceselor carioase.
Depinde de calitatea imaginii radiologice şi de capacitatea de interpretare a medicului

Radiografia este o reprezentare grafică bidimensională a unor structuri tridimensionale

Elemente necesare realizării radiografiilor (MANUAL pg.47- 57):

1. Sursa de radiaţii

Un aparat röentgen dentar este compus din:

1- ansamblul monobloc;
2- sistemul de centrare (localizare);
3- ansamblul braţelor articulate;
4- mijloacele de susţinere;
5- sistemul de comandă al aparatului.

Obţinerea rx este posibilă datorită caracteristicilor radiaţiilor Rontgen utilizate:

- penetrabilitatea acestora prin ţesuturi;
- absorbţia variabilă a acestora de către ţesuturi care au în alcătuire structuri cu
densitate anatomică diferită;
- ionizarea variabilă a suprafeţei senzorului (filmul dentar) corespunzător
ţesuturilor traversate şi obţinerea, în final, a imaginii radiologice.

2. Senzorul dentar

Poate fi:
A- senzor radiologic dentar clasic -filmul dentar;
B- senzor digital direct: tip CCD, CMOS, CID sau APS;
C- senzor digital indirect:- placa fotostimulabilă cu stocare pe bază de fosfor.

Portsenzorii sunt dispozitive complexe de susţinere a senzorilor şi reprezintă o formulă

nouă care îmbină poziţionarea şi menţinerea constant corectă a filmului în cavitatea bucală cu
posibilităţile centrării ideale. Portsenzorii au configuraţii diferite în funcţie de tehnica
radiologică intraorală folosită, tipul de senzor, modalitatea de susţinere în cavitatea bucală,
zona radiografiată.

1
 Tehnici de realizare a radiografiilor:
1.Tehnica Dieck clasică;
2.Tehnica Dieck modernizată;
3.Tehnica paralelă;
4. Tehnica “bite-wing”(clasică şi modernizată).

1 2 3

3. Modalităţi de revelare a imaginii radiologice

- Clasică (developarea chimică a senzorilor clasici)

(Developarea reprezintă un grup de operaţiuni care au ca scop obţinerea unei imagini
vizibile, definitive şi neinfluenţabile de lumină sau radiaţii ca urmare a ionizării neuniforme a
bromurii de argint din structura senzorului în urma expunerii radiologice)

- Modernă – digitală

Radiografiile digitale pot fi obţinute:

- direct- prin înlocuirea filmului dentar clasic cu un senzor special care se

conectează la PC, permiţând apariţia în câteva secunde a imaginii radiologice pe ecranul
computerului;

2
 - indirect- prin scanarea unei radiografii clasice, captarea şi stocarea digitală a ei
de către computer

Avantajele radiografiilor digitale constau în posibilitatea îmbunătăţirii imaginilor

obţinute şi, deci, a diagnosticului consecutiv utilizării programelor de prelucrare a imaginii
(editori de imagine).

Editorii de imagine sunt programe care permit prelucrarea imaginilor rezultate din
scanarea radiografiilor iniţiale. Aceste programe pot fi comerciale sau cu profil medical.
Comezile puse la dispoziţie de aceste programe pot fi automate (autocontrast,
autoascuţire, etc.) sau manuale (fosila, ascuţirea manuală a marginilor, accentuarea
marginilor, etc.)

Radiografiile retroalveolare sunt:

- Radiografii periapicale (pot fi obţinute prin tehnicile Dieck clasic, Dieck modernizată,
paralelă);

- Radiografii „bite-wing” (se obţin cu tehnica specifică).

Noţiuni elementare de semiologie radiologică

1. Modificări de intensitate radiologică a imaginii:

- dacă zona radiografiată este anatomic mai puţin densă ea se prezintă cu intensitate
radiologică redusă (radiotransparenţă) care apare pe radiografie cu nuanţe variate de gri
închis spre negru;

- dacă zona radiografiată este anatomic mai densă ea se prezintă cuintensitate

radiologică crescută (radioopacitate) care apare pe radiografie cu nuanţe variate de gri deschis
spre alb.

2. Modificări de contur al imaginii reprezentate de contururi nete sau şterse

3. Modificări de omogenitate a imaginii reprezentate de zone cu intensitate radiologică

uniformă şi/sau neuniformă;

4. Semiologia formei şi a modificărilor de formă;

5. Semiologia numărului, a dimensiunilor a sediului şi a modificărilor acestora.

ANATOMIA RADIOLOGICĂ A STRUCTURILOR DENTARE CORONARE

Smalţul coronar se prezintă ca zona cu albul cel mai intens.

Smalţul se subţiază progresiv spre joncţiunea cu cementul, având un aspect ascuţit în
sens apical.

3
 Dentina coronară apare radiologic ca fiind zona din interiorul smalţului coronar cu o
nuanţă de alb mai puţin intensă.
Camera pulpară este porţiunea de radiotransparenţă care ocupă centrul coroanei
având o tentă cenuşiu închisă.

În condiţii normale, contururile periferice ale coroanei sau camerei pulpare sunt net
delimitate.
Imaginea radiologică a dintelui cuprinde detalii referitoare la dispoziţia şi grosimea
smalţului şi dentinei coronare, la aşezarea şi configuraţia coarnelor pulpare.

RADIODIAGNOSTICUL CARIEI DENTARE SIMPLE ÎN FUNCŢIE DE

LOCALIZARE ŞI STADIU EVOLUTIV

Demineralizarea structurilor dentare trebuie să fie de minim 30% (pentru senzori

clasici) pentru ca leziunea să fie vizibilă radiologic prin tehnici clasice.
De aceea, imaginea radiologică evidenţiază mai greu sau deloc leziunile incipiente şi
leziunile cavitare mici.
Factorii care influenţează capacitatea de detecţie sunt:
- subiectivismul şi gradul de pregătire al examinatorului;
- calitatea imaginii radiologice;
- condiţiile de examinare.

Aspectele radiologice ale cariei simple proximale

INDEXUL RADIOLOGIC
(carii proximale)

I M A A

I = Incipient (Stadiul I)
M = Moderat (Stadiul II)
A = Advansat (Stadiul III) S
S = Sever (Stadiul IV)

1. Aspectul radiologic al cariei proximale în smalţ:

- extern:

- radiotransparenţă cenuşie, discretă, de formă aproximativ semilunară, ca o ancoşă, cu

contururi şterse, porţiunea bombată a semilunei privind spre joncţiunea smalţ-dentină;
- radiotransparenţa se întinde în cadrul jumătăţii externe a grosimii smalţului;
- în cadrul indexului radiologic pentru carii proximale, această imagine radiologică este
catalogată drept STADIU INCIPIENT sau STADIU I.

4
- intern:

- radiotransparenţă triunghiulară cu unghiuri rotunjite, cu baza largă spre suprafaţa

dintelui şi vârful spre joncţiunea smalţ-dentină;
- radiotransparenţa se întinde în cadrul jumătăţii interne a grosimii smalţului;
- în cadrul indexului radiologic pentru carii proximale, această imagine radiologică este
catalogată drept STADIU MODERAT sau STADIU II.

2. Aspectul radiologic al cariei proximale în smalţ şi dentină:

- externă:

- două triunghiuri radiotransparente, unul mai redus localizat în smalţ, celălalt mai
extins în dentină:
-în smalţ, triunghiul are baza la nivelul limitei aproximale a smalţului integru şi
vârful spre joncţiunea smalţ-dentină şi are caracteristicile prezentate mai sus;
-în dentină, triunghiul cu contururi şterse are baza spre joncţiunea smalţ-dentină şi
vârful spre camera pulpară şi se întinde în jumătatea externă a grosimii dentinei;
În cadrul indexului radiologic pentru carii proximale, această imagine radiologică este
catalogată drept STADIU AVANSAT sau STADIU III.

- internă:

- radiotransparenţa se apropie mult de camera pulpară;

- imaginea bipolară îşi pierde individualitatea făcând loc unei radiotransparenţe mari cu
forme atipice, în jumătatea internă a dentinei;
- în cadrul indexului radiologic pentru carii proximale, această imagine radiologică este
catalogată drept STADIU SEVER sau STADIU IV.

Aspectele radiologice ale cariei simple în şanţuri şi fosete

Caria ocluzală în smalţ

În majoritatea cazurilor nu se poate stabili un radiodiagnostic precoce deoarece leziunea
în şanţuri şi gropiţe este mascată radiografic de grosimea smalţului cuspizilor

Caria ocluzală în smalţ şi dentină

Se prezintă ca o radiotransparenţă cu aspecte variate semilunare sau ovale mărginite de
joncţiunea smalţ-dentină şi extinse cu contururi şterse spre camera pulpară.

Aspectele radiologice ale cariei simple la nivelul feţelor vestibulare sau

orale

Sunt evidente doar în stadii cu interesare mare a dentinei, radiotransparenţa fiind

rotundă în cazul cariilor mici şi ovalară sau semilunară pentru cariile mai mari.

5
 Aspectele radiologice ale cariei simple la nivelul coletului

Frecvent, se prezintă cu aspect radiologic de farfurie datorită extinderii în suprafaţă şi

profunzimii reduse în faza incipientă. Au radiotransparenţă de profunzime moderată situată
imediat sub limita apicală a smalţului. În această zonă diagnosticul poate prezenta dificultăţi
datorită fenomenului de burn-out.

Coletul dentar prezintă îngustarea caracteristică.

Aici poate apărea fenomenul de burn out (ardere radiologică) care reprezintă o
înnegrire, o voalare cenuşiu-închisă a zonei coletului.
Acest fenomen poate fi sursa unor diagnostice false de carie simplă la acest nivel.

Aspectele radiologice ale recidivei de carie

Se prezintă ca o zonă radiotransparentă semilunară sau curbiliniară de dimensiuni mici

între obturaţie şi dentina subiacentă. Limita de trecere spre materialul de obturaţie este netă şi
bine conturată, iar cea de trecere spre dentină este ştearsă, pierdută progresiv în intensitate.

Aspectele radiologice ale cariei secundare marginale

Are aspect radiologic de radiotransparenţă de dimensiuni variabile situată la marginea

obturaţiei. Contururile sunt nete la limita cu materialul de obturaţie şi şterse în rest.

Aspectele radiologice ale diferitelor materiale de restaurare coronară

Imaginea radiologică a obturaţiilor de durată realizate cu amalgam prezintă

radioopacitate intensă cu contururi nete caracteristice geometriei cavităţilor retentive.

Imaginea radiologică a unor obturaţii de durată realizate cu

materiale compozite radiotransparente prezintă radioopacitate moderată cu contururi
caracteristice geometriei cavităţilor neretentive.

Imaginea radiologică a unor obturaţii de durată realizate cu

materiale compozite radioopace prezintă radioopacitate cu contururi relativ nete caracteristică
geometriei cavităţilor neretentive( radioopacitate mai intensă decât în cazul materialelor
compozite radiotransparente, dar mai puțin intensă decât în cazul amalgamelor dentare).

Imaginea radiologică a unor obturaţii de bază realizate cu materiale radioopace prezintă

radioopacitate intensă care urmăreşte conturul cavităţilor neretentive.