MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ „CAROL DAVILA”

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR:
Prof. dr. MUSCAN CARMEN MARIA ABSOLVENT:
NECHITI IONUŢ

- 2018 -
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ „CAROL DAVILA”
DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA VÂRSTNICULUI INSTITUŢIONALIZAT CU

DIABET ZAHARAT TIP I

ÎNDRUMĂTOR:
Prof. dr. MUSCAN CARMEN MARIA ABSOLVENT:
NECHITI IONUŢ

-2018-

2
 CUPRINS:

I.ARGUMENT…… ………………………………………………………....................................3
II.CONŢINUT……………..…………………………………………………………….……..….5
II.1. Scop………… ……………………………………………………………………….....…5
II.2. Obiective………... …………………………………………………………………….…..5
II.2.1. Obiectivul I Aprofundarea cunoştinţelor teoretice despre pancreas………………...5
II.2.2. Obiectivul II. Prezentarea diabetului zaharat..............................................................5
II.2.3. Obiectivul III Redarea tratamentului administrat în cazul afecţiunii luate în studiu.10
II.2.4. Obiectivul IV Caracteristici ale vârstnicului instituţionalizat…………………........14
II.3. Problemele practice soluţionate………………………...…………………………………17
II.3.1. Culegerea datelor.......................................................................................................17
II.4. Perspectiva personală………………………….…………………………………………..33
II.5. Utilitatea soluţiilor găsite - Concluzii……………………….………………….…………36
III. BIBLIOGRAFIE…………………………………………..……………………………...…..37
IV. ANEXE……………………………….....................…………………………………………38

I. Argument

3
 Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, care se observă şi în România determină
modificări în raportarea societăţilor la problematica acestei categorii de persoane. Consecinţele
acestui fenomen se reflectă pe mai multe planuri (financiar, familial, medical şi socio-economic),
determinând un răspuns din partea societăţii care să vizeze asigurarea calităţii condiţiilor de viaţă
şi adaptarea sistemului de îngrijire a persoanelor vârstnice. La baza conturării unui sistem adecvat
de protecţie şi sprijin sunt caracteristicile acestei categorii de persoane, (marcate de scăderea
capacităţilor fizice, psihice, funcţionale, competenţelor şi resurselor) şi afecţiunile de care suferă.
Prin valorificarea potenţialului individual şi familial şi instituirea unei intervenţii medicale şi
sociale adecvate se ameliorează problemele funcţionale ale vârstnicului şi calitatea vieţii acestuia
creşte.
Societatea actuală se caracterizează printr-un ritm alert de viaţă ceea ce determină
adoptarea unui stil de viaţă dezordonat, fără un program strict al meselor, al somnului. La acestea
se adaugă stresul, emoţiile, oboseala, factori care perturbă organismul predispunându-l la apariţia
afecţiunilor. Persoanele vârstnice prezintă frecvent afecţiuni cronice sau invalidante, dintre care
amintim: afecţiuni ale aparatului cardiovascular, ale sistemului digestiv, perturbări metabolice şi
endocrine. Din acest ultim grup de afecţiuni ne axăm pe diabetul zaharat de tip I, afecţiune care
va fi aprofundată în lucrarea de faţă.
Studiile recente arată prevalenţa diabetului zaharat tip I în totalul persoanelor cu diabet
din România (10-15%). Această afecţiune poate fi întâlnită la toate vârstele, dar caracterizează
mai ales pacienţii la care boala debutează sub 30 de ani. Sub această vârstă, aproape toţi pacienţii
sunt insulino-dependenţi.
Diabetul exprimă dereglarea celui mai complex sistem biologic, acela care asigură funcţia
energetică, funcţie fundamentală pentru fiecare celulă a corpului uman. Consecinţele acestei
dereglări includ obezitatea (aproximativ jumătate din populaţia adultă), sindromul metabolic
(aproximativ un sfert din populaţia adultă) sau dislipidemiile (aproximativ 20% din populaţia
adultă).
Diabetul este o afecţiune care se instalează lent, fără o simptomatologie deranjantă pentru
pacient, dar care produce complicaţii cardiovasculare sau neoplazii, putând duce la deces.
Asocierea cu tulburări în funcţia sistemului hemodinamic al organismului este frecventă şi
explică tendinţa unor pacienţi diabetici pentru apariţia complicaţiilor vasculare. Alte complicaţii
frecvente ale diabetului sunt arteriopatia obliterantă şi boala renală diabetică.

4
 Am optat pentru această temă datorită prevalenţei ridicate a afecţiunii în rândul populaţiei,
a caracteristicilor de prevenţie şi îngrijire pe care le determină şi a faptului că multe persoane nu
ştiu că au boala, nefiind încă diagnosticaţi. Deoarece diabetul zaharat nu prezintă simptome
evidente la debut, persoanele au tendinţa să îl ignore. De multe ori, diabetul zaharat este
evidenţiat la un control anual, de rutină, când se măsoară valoarea glicemiei. Studiile arată că
diabetul zaharat poate determina apariţia complicaţiilor invalidante, care determină dependenţa şi
pot duce la deces, mai ales la persoanele vârstnice. De asemenea, cercetătorii au evidenţiat faptul
că speranţa de viaţă a pacienţilor cu diabet zaharat este mai mică cu 10 ani decât la persoanele
care nu suferă de această afecţiune.
Studierea acestei afecţiuni este foarte importantă pentru a putea aplica corect şi la timp
tratamentul indicat de medic, iar în cazul în care în mediul social întâlnim persoane
nediagnosticate să fim capabili să le îndrumăm pentru o consultaţie de specialitate.

II. CONŢINUT

Noţiunile teoretice învăţate în timpul celor trei ani de studiu şi deprinderile practice

5
dobândite au constituit baza elaborării prezentei lucrări privind diabetul zaharat, lucrare în care
un rol important l-a avut şi practica desfăşurată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi la
Căminul pentru persoane vârstnice Bistriţa.

II.1. SCOPUL

Scopul lucrării este aprofundarea noţiunilor teoretice despre „Diabetul zaharat tip I”
precum şi întocmirea unui plan de îngrijire a unui vârstnic diagnosticat cu această afecţiune şi
îngrijit în regim instituţionalizat.
 Obiectivul I: Aprofundarea cunoştinţelor teoretice despre pancreas
 Obiectivul II: Prezentarea diabetului zaharat tip I
 Obiectivul III: Redarea tratamentului administrat în cazul afecţiunii luate în studiu
 Obiectivul IV Caracteristicile vârstnicului instituţionalizat

II.2. OBIECTIVE

II.2.1. Obiectivul I: Aprofundarea cunoştinţelor teoretice despre pancreas

Pancreasul este un organ anexă a aparatului digestiv, localizat în partea stângă a cavităţii
abdominale (hipocondrul stâng), sub stomac, în potcoava duodenală (anexa 1). Are o greutate de
aproximativ 80 g şi o lungime de 15 – 20 cm. Pancreasului i se descriu un cap (porţiunea lăţită a
organului, înconjurat de potcoava duodenală), un col (porţiunea îngustă, aşezată deasupra vaselor
mezenterice superioare), un corp (situat în faţa aortei, de formă triunghiulară, orientat în sus şi
spre stânga) şi o coadă (prezintă un vârf ascuţit, care intră în concavitatea splinei).
Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreţie exocrină, cât şi cu secreţie endocrină.
Prezintă două canale excretoare, canalul Wirsung (principal) şi canalul Santorini (accesoriu), care
străbat organul şi se deschid in duoden. Rolul acestor canale este de a prelua secreţia exocrină a
pancreasului şi de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic
Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă şi parenchim. Capsula înveleşte
pancreasul şi trimite prelungiri în interior formând lobulii pancreasului. Stroma este formată din
ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de sânge şi nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule

6
diferite ce formează pancreasul endocrin şi pancreasul exocrin. 
Pancreasul exocrin reprezintă aproape 98% din masa organului. Este format din acini de
formă sferică, în structura cărora se găsesc celule sero-zimogene (conţin granule de zimogen).
Aceste celule asigură secreţia intermitentă a pancreasului exocrin cu rol foarte important în
procesele de digestie.
Pancreasul endocrin ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui
Langerhans, răspândite difuz prin pancreasul exocrin. Numărul total al acestor insule variază
între 500.000 şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de micrometri. Insulele sunt
formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreţia endocrină a pancreasului.
În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de celule: 
 celule de tip A, situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10 – 20%
din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta glucagonul;
 celule de tip B, mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine - sunt
localizate în centrul insulelor şi secretă insulina;
 celule de tip D, în număr mult mai redus (5%), se găsesc răspândite pe toată
insula. Aceste celule secretă somatostatinul, cu rol inhibitor asupra secreţiei de
insulină şi glucagon;
 celule de tip G,  ocupă 1% din masa pancreasului endocrin şi secretă gastrina, cu
rol în stimularea secreţiei de acid clorhidric de către stomac;
 celule  de tip P.P.,  predomină în insulele situate la nivelul capului pancreasului.
Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol stimulator asupra
secreţiei de suc gastric şi inhibitor a secreţiei de suc pancreatic.
Funcţia pancreasului
 secreţia exocrină a pancreasului este sucul pancreatic, secretat în cantitate de 1000
– 1500 de ml la 24 de ore. Acesta este un lichid clar, vâscos şi cu un pH alcalin
(variază între 7 şi 9). În compoziţia sucului pancreatic se găsesc substanţe organice
(reprezentate de enzime, cu acţiune asupra glucidelor) şi anorganice (ionul de
sodiu, şi anionul bicarbonic – care formează bicarbonatul de sodiu ce asigură
alcalinitatea sucului pancreatic - ioni de K, Mg, Ca, Cl), dar componentul
principal este apa (apa reprezintă mai bine de 90% din componenţa sucurilor
digestive);

7
  secreţia endocrină este reprezentată de hormonii eliberaţi în sânge: insulina,
glucagonul, somatostatinul şi polipeptidul pancreatic.
Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deşi
iniţial fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată
de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate
devine inactivă. Insulina acţionează, în principal, asupra metabolismului glucidic –
scade nivelul glucozei din sânge. Insulina activează anumiţi receptori de la
suprafaţa celulei. Aceşti receptori vor activa o serie de proteine transportoare –
GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în diferite celule
din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor
deplasa la suprafaţa celulei şi vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea
de glucoză circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.
Glucagonul, contribuie la reglarea echilibrului glicemic, dar spre deosebire de
insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte hiperglicemiante.
Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu alţi
hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei (adrenalină, cortizol).
Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans
şi are o acţiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului,
somatostatinul inhibă secreţia de insulină şi glucagon. La nivel gastro-intestinal,
somatostatinul scade absorbţia nutrimentelor şi inhibă secreţia sucurilor digestive.
Polipeptidul pancreatic este secretat de către celulele de tip P.P. insulare.
Secreţia de P.P este stimulată de câţiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină
şi inhibată de somatostatin. Principala acţiune a P.P. este inhibarea secreţiei de suc
pancreatic şi creşterea motilităţii gastrice şi intestinale. Acţiunea completă a P.P-
ului nu este complet cunoscută.

II.2.2. Obiectivul II: Prezentarea diabetului zaharat

Generalităţi.
În antichitate, Hipocrate a descoperit si numit pancreasul, evidenţiind afecţiunea

8
determinată de acest organ, drept o „boală misterioasă”. Prima dată s-a vorbit despre „diabet
pancreatic” în 1877, fiind considerat un sindrom care ilustra o tulburare a metabolismului
energetic. In 1921, profesorul român Nicolae Paulescu a descoperit insulina, care, începând cu
1922, a fost utilizată in tratamentul bolnavilor de diabet din toată lumea. În diabet, organismul nu
produce sau nu metabolizează adecvat insulina, hormonul secretat de pancreas pentru a
transforma glucoza in energie. Principalii factori care favorizează îmbolnăvirea de diabet sunt
ereditatea, sedentarismul, stresul, dieta dezechilibrată si obezitatea. Riscurile sunt cu atât mai
mari, cu cat un diabet neţinut sub control poate duce la numeroase complicaţii. Pe fondul unui
diabet netratat pot apărea boli cardiace, renale, tulburări de vedere, probleme vasculare si
neurologice, care pot duce chiar la amputări ale membrelor inferioare.
Diabetul primar insulino-dependent tipic apare înaintea vârstei de 35-40 de ani. În multe
ţări scandinave, incidenţa maximă a acestei forme de diabet se înregistrează în jurul vârstei de 14
ani. În ţara noastră această formă de boală poate apare frecvent la orice vârstă. Diabetul de tip I
insulino-dependent apare de regulă înainte de vârsta de 35 de ani, de aceea mai este numit si
diabet juvenil.  Diabetul zaharat de tip I reprezintă 5%-10% din totalul cazurilor de diabet. In
cazurile de diabet juvenil, pancreasul nu secretă suficientă insulină. Dacă secreţia de insulina este
deficitară, glicemia este mare, iar ţesuturile nu pot utiliza glucoza pentru producerea de energie.
In această formă de diabet, un nivel crescut al glicemiei se asociază cu complicaţii la nivelul
ochilor, inimii, vaselor de sânge, nervilor si rinichilor. Daca glicemia are valori foarte mari apare
un dezechilibru metabolic sever (cetoacidoza diabetică).
Diabetul zaharat este o afecţiune caracterizată în principal printr-o tulburare complexă a
metabolismului energetic al organismului care afectează utilizarea glucidelor, lipidelor şi
proteinelor.

Clasificare.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit în 1999 o clasificare a formelor de diabet,
luând în considerare două elemente importante: definirea stadiilor toleranţei la glucoză (tabel 1)
şi definirea procesului etiologic (tabel 2).

Starea de Nivelul glicemiei în mg/dl

Sânge venos total Plasma venoasă
toleranţă la
a jeun 2 h după 75 a jeun 2 h după 75

9
 glucoză glucoză oral glucoză oral
Normală ‹ 100 ‹ 120 ‹ 110 ‹ 140
Diabet ≥ 110 ≥ 180 ≥ 126 ≥ 200
Tabel 1. Clasificarea şi diagnosticul stărilor de toleranţă la glucoză (după OMS, 1999)

Procesul etiopatogenetic al diabetului poate determina în timpul evoluţiei sale o

înrăutăţire progresivă a toleranţei la glucoză. În anumite circumstanţe, evoluţia poate fi şi în sens
invers.

Stadii Normo- Hiperglicemie

glicemie
Tipuri
Diabet zaharat
Insulino- Insulino- Insulino-
independent necesitant necesitant vital
pentru control
Tip I: X X X X
- autoimun
- idiopatic X X
Tip II:
- predominent
rezistent la
insulină X X
- predominent X X
insulinisecreţie
deficitară
Alte tipuri specifice
Diabet gestaţional
Tabel 2. Clasificarea diabetului zaharat: tipuri etiologice şi stadii clinice

După cum se observă, se disting în principal două tipuri de diabet: tip 1 şi tip 2.
Diabetul zaharat de tip 1 este rezultatul distrugerii celulelor beta pancreatice, ceea ce duce
la deficienţa absolută de insulină cu evoluţie spre cetoacidoză şi deznodământ fatal dacă nu se
tratează prin tratament substitutiv cu insulină. Sunt individualizate două subtipuri:
- autoimun (IA): distrugerea celulelor beta pancreatice, realizată prin mecanisme

10
 autoimune;
- idiopatic (IB): mecanismele care realizează distrugerea celulelor betapancreatice nu sunt
cunoscute.
Diabetul zaharat tip II este definit ca şi procesul etiologic caracterizat prin asocierea a
două defecte celulare: rezistenţa la insulină şi deficienţa funcţiei betacelulare. Majoritatea
pacienţilor diabetici (aproximativ 85%, prezintă diabet zaharat tip II). Forma tipică este cea care
apare după vârsta de 40 de ani la persoane cu exces ponderal, cu o perioadă de prediagnosticare
lungă, simptomatologie de debut ştearsă sau absentă fără tendinţă la cetoacidoză.

Etiopatogenie.
Caracteristic pentru diabetul zaharat de tip I este distrugerea aproape completă a celulelor
β pancreatice, cu menţinerea celulelor α (secretoare de glucagon) şi δ (secretoare de
somatostatină), deci o distrugere selectivă a unui singur tip de celulă insulară.
Aspectul histologic al pancreasului pacienţilor cu diabet zaharat tip I se modifică în mod
substanţial: celulele secretoare lipsesc aproape complet, ceea ce corespunde cu secreţia endogenă
insulinică minimă. Dimpotrivă, celulele α, celulele D şi celulele PP (secretoare de polipeptid
pancreatic) sunt prezente, ceea ce ar susţine specificitatea procesului autoimun, îndreptat exclusiv
împotriva celulelor beta. Arhitectura insulelor este profund modificată în special datorită
dispariţiei complete a celulelor β (în mod normal reprezintă peste 70% din populaţia celulară a
insulei) precum şi a proceselor de fibroză care se pot extinde şi la ţesutul acinar.
Principalii factori care provoacă diabet zaharat de tip I sunt:
 Predispoziţia genetică - riscul apariţiei diabetului zaharat tip I la rudele de gradul I
ale pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune este de 15 ori mai mare faţă de
populaţia generală;
 Infecţiile cu virusuri ce afectează ţesutul pancreatic (virusul rubeolic, oreionul,
virusul mononucleozei infecţioase);
 Factori de mediu, dintre care cel important este reprezentat de dieta
dezechilibrată. De asemenea, laptele de vacă introdus prea devreme in dieta
copiilor, cafeaua consumată de copii, favorizează apariţia acestui tip de diabet.

Simptomatologie.

11
 Diabetul zaharat de tip I se caracterizează printr-o insuficienţă absolută a secreţiei de
insulină, ceea ce determină apariţia simptomelor evidente:
- poliurie;
- polidipsie;
- polifagie;
- pierdere ponderală.
Instalarea simptomelor este cu atât mai abruptă cu cât vârsta de debut este mai mică.
Perioada de prediagnosticare (intervalul dintre apariţia primelor simptome şi diagnostic)
este de aproximativ 45 zile după 30 de ani. Când diagnosticul întârzie mai mult de 30 de zile în
tabloul clinic, dominat de hiperglicemie se adaugă cetoza şi apoi cetoacidoza. Nesesizarea la
timp a semnelor caracteristice ale bolii determină ca aproximativ jumătate dintre diabeticii de tip
I să fie diagnosticaţi în cetoacidoză. În această etapă, pe lângă hiperglicemie apar toate tulburările
biochimice ale cetoacidozei.

Diagnostic.
Diagnosticul diabetului zaharat se stabileşte pe baza simptomatologiei (polidipsie,
poliurie, polifagie, scădere în greutate) şi analizelor de laborator (glicemia depăşeşte valoarea de
200 mg/dl), indiferent de condiţiile de recoltare.
La vârstnici în special, o anamneză demonstrează prezenţa simptomelor relativ
nespecifice (ameţeli, astenie, prurit cutanat). Există şi cazuri numeroase în care diagnosticul de
diabet zaharat se pune pe baza valorilor glicemice crescute, descoperite întâmplător la un examen
de rutină, în absenţa simptomatologiei sugestive.
Depistarea activă a bolii se poate face prin determinarea sistematică a glicemiei şi
glicozuriei, iar în anumite cazuri prin testul de toleranţă la glucoză oral (TTGO) după o încărcare
cu 75 g de glucoză.

Evoluţie şi prognostic.
Acum două decenii, diabetul zaharat tip I era considerat o boală cu instalare rapidă, de
ordinul săptămânilor (aproximativ 3 săptămâni). În realitate, evoluţia bolii este de ani de zile
înaintea instalării simptomelor, declanşarea procesului autoimun, distrugerea celulelor beta şi
instalarea deficitului insulino-secretor progresiv. Evoluţia este mai scurtă în cazul pacienţilor cu

12
vârsta până la 17 ani şi mult mai lungă în cazurile cu debut după 30-40 de ani.
Perioada de prediagnosticare scurtă din diabetul zaharat tip I reprezintă de fapt „vârful
aisberg-ului”. Evoluţia fiind stadială, poate dura şi peste 10 ani. În acest interval de timp, boala
trece prin mai multe faze:
- prezenţa unei predispoziţii genetice;
- intervenţia unui factor precipitant al procesului autoimun;
- distrucţia autoimună a celulelor şi afectarea primei faze a secreţiei insulinice.
Aceste faze pot fi comprimate în şase etape. În cazul primelor trei etape toleranţa la
glucoză şi răspunsul insulinosecretor sunt în limite normale.
1. susceptibilitatea genetică;
2. intervenţia factorilor de mediu (virali, toxici sau alimentari) care acţionând pe
fondul susceptibilităţii pot declanşa procesul autoimun;
3. procesul autoimun împotriva celulelor beta din insulele Langerhans, manifestat
morfopatologic prin procesul de insulită. În această etapă prezenţa
autoanticorpilor marchează existenţa procesului autoimun şi are o valoare
predictivă pentru dezvoltarea ulterioară a diabetului zaharat;
4. procesul de distrugere autoimună determină o reducere semnificativă a masei
celulare beta pancreatice şi o deteriorare a funcţionalităţii acestor celule. În
această etapă încep a se manifesta deficienţele metabolice, iniţial caracterizate
prin deteriorarea răspunsului insulino-secretor.
5. instalarea diabetului zaharat clinic manifest. În această fază, cel puţin 80% din
masa beta celulară a fost distrusă. Celulele beta pancreatice rămase, asigură o
minimă secreţie de insulină;
6. distrucţia cvasi-totală a celulelor beta pancreatice. Secreţia endogenă de insulină
este absentă.
Complicaţiile diabetului au o cauză comună: insuficienţa absolută sau relativă de insulină.
Instalarea acută a acesteia poate induce hiperglicemie severă, asociată cu tulburări hidro-
electrolitice şi acido-bazice complexe. Evoluţia cronică a hiperglicemiei induce o serie de
modificări care stau la baza apariţiei complicaţiilor cronice specifice ale diabetului: nefropatie,
retinopatie, neuropatie, gangrena diabetică şi complicaţiile macrovasculare.
Nu s-au înregistrat cazuri de dispariţie completă şi definitivă a diabetului, datorită

13
distrugerii ireversibile a celulelor beta secretorii pancreatice. Celulele rămase ar putea temporar
să îşi amplifice funcţia, iar rezistenţa periferică la insulină să îşi mărească sensibilitatea.
Dacă printr-un tratament corespunzător se evită complicaţiile cronice ale diabetului,
aspectul general al pacientului este normal, iar starea funcţională a diferitelor sisteme îi permite o
viaţă cvasinormală.

II.2.3. Obiectivul III: Redarea tratamentului administrat în cazul afecţiunii luate în studiu
Întrucât afecţiunea nu poate fi încă vindecată, obiectivul tratamentului este de a menţine
parametrii biochimici specifici alteraţi în diabet, cât mai aproape de normal .

Parametrul biochimic Gradul de control

Bun La limită Precar
Glicemia preprandială (mg/dl) < 110 111-140 > 140
Glicemia postprandială < 140 141-180 > 180
Hemoglobina glicozilată (%)*
Hb AIc (%)** < + 3 DS*** 3-5 DS > 5 DS
< 100 (70) 100-130 > 130
LDL Colesterol (mg/dl)
Trigliceride a jeun (mg/dl) < 150 150-200 >200
Bărbaţi < 25 25-27 >27
Femei <24 24-26 >26
* Valorile trebuie să ţină seama de
metoda folosită
** Valorile normale obişnuite < 6%
*** DS – deviaţie standard
Tabel 3. Obiectivele biochimice ale controlului metabolic al diabetului

În acest sens, obiectivele tratamentului diabetului zaharat sunt:

- Înlăturarea simptomelor;
- Ameliorarea calităţii vieţii;
- Prevenirea complicaţiilor acute şi cronice;
- Evitarea excesului de mortalitate;
- Tratamentul complicaţiilor;

14
 - Tratamentul afecţiunilor asociate.
Pentru atingerea acestor obiective, mijloacele terapeutice în cazul diabetului zaharat de tip
I sunt reprezentate de: administrarea insulinei, respectarea dietei şi efectuarea efortului fizic.
Ocazional se recomandă şi o medicaţie orală.

A. Tratamentul cu insulină
Preparatele cu insulină sunt împărţite în trei mari categorii: cu acţiune rapidă (de
aproximativ 6-8 ore), cu acţiune medie sau intermediară (de aproximativ 12-14 ore) şi cu acţiune
prelungită sau lentă (aproximativ 24 de ore).
Calea cea mai rapidă de acţiune a insulinei este cea intravenoasă (timp de înjumătăţire de
aproximativ 7-10 min şi epuizarea efectului în 2 ore) urmată de cea intramusculară (cu intrare
rapidă în acţiune şi cu remanenţă de 4 ore) şi apoi de cea subcutanată (intrare în acţiune în 30
minute şi epuizarea efectului în 7-8 ore).
În regimul de administrare a insulinei se disting două tipuri de tratamente:
 tratamentul convenţional constă în insulino-terapia în una, două sau trei prize zilnice,
folosind fie insulină cu acţiune intermediară sau lentă, fie asocierea acesteia cu o
insulină rapidă;
 tratamentul fiziologic cu insulină constă în individualizarea tipului şi dozei de insulină
chiar şi la acelaşi pacient, de la o zi la alta în funcţie de aportul de glucide şi de
fluctuaţiile glicemice ocazionate de factori hipoglicemianţi sau hiperglicemianţi. În
acest tip de tratament, pacientul este instruit să îşi determine glicemia cu ajutorul
bandeletelor de glucotest de 3-4 ori/zi, adaptându-şi doza de insulină la valoarea
glicemică găsită şi cantitatea de carbohidraţi de la masă;
După instaurarea tratamentului insulinic al pacienţilor cu diabet zaharat tip I, simptomele
clinice ale bolii dispar. În următoarele luni se înregistrează un câştig ponderal important,
pacientul revenind curând la greutatea anterioară instalării bolii.
La un interval de săptămâni sau luni de la instituirea tratamentului insulinic se
înregistrează uneori fenomenul de remisie tranzitorie a diabetului. Acest fenomen a fost intensiv
studiat în speranţa identificării unei metode de prelungire nedefinită a ei, ceea ce ar echivala cu
vindecarea bolii. Studiile a arătat frecvenţe mai mari şi prelungiri ale remisiei la pacienţii trataţi
cu imunosupresoare (Imuran, Ciclosporina, cortizonice), vaccin BCG sau cu acid nicotinic.

15
 În mod practic, frecvenţa mai mare a remisiilor s-a datorat urmăririi mai atente a
pacienţilor diabeticii şi tratamentului intensificat cu insulină.

B. Tratamentul dietetic
Dieta este elementul terapeutic cel mai constant al diabetului zaharat. Ea este
indispensabilă tuturor formelor de boală şi poate reprezenta la unii pacienţi singurul element
terapeutic. Regimul dietetic se individualizează în funcţie de vârstă, sex, activitate fizică,
preferinţe alimentare, disponibilităţi financiare precum şi de caracteristicile biologice ale
diabetului (prezenţa/absenţa obezităţii, dislipidemiei, hipertensiunii arteriale, sau afectării renale).
Pentru alcătuirea unui regim alimentar se respectă următoarele etape:
1. precizarea caracteristicilor generale ale dietei (de exemplu, dietă hipocalorică,
normoglucidică, hiperproteică şi hipolipidică, cu restricţie moderată de sodiu – 6 g
NaCl/zi).
2. calculul aportului caloric necesar, care trebuie să realizeze scăderea în greutate la
hiperponderali sau creşterea în greutate la subponderali. La normoponderali dieta va fi
normocalorică. Calculul numărului de calorii se face ţinând seama de vârstă, sex şi
activitatea fizică. Activitatea sedentară necesită o cheltuială energetică între 25-30
kcal/kg corp/zi. Diferitele tipuri de activitate profesională reclamă o cheltuială
energetică care poate depăşi 45 kcal/kg corp/zi.
3. distribuţia caloriilor pe cele trei principii energetice trebuie să fie: 50-55% glucide;
25-30% lipide şi 12-15% proteine. Principala recomandare la aportul de glucide este
aceea a evitării glucidelor simple în favoarea celor complexe.
4. alegerea alimentelor care urmează să fie utilizate într-o zi. Acestea trebuie să fie cât
mai variate, pentru a evita monotonia regimurilor şi a compensa variaţiile în gradul de
efort fizic. Meniul zilnic va fi compus din trei mese principale şi două gustări mici.
5. distribuirea glucidelor pe numărul de mese precizat.
6. modul de pregătire a alimentelor, astfel încât să se vizeze menţinerea integrală a
principiilor nutritive din alimente. Prelucrarea mecanică sau termică să tindă spre
uşurarea procesului de digestie, evitându-se producerea compuşilor iritanţi pentru
mucoasa gastro-duodenală.

16
 C. Medicaţie antidiabetică orală cuprinde mai multe tipuri de preparate:
 Preparatele sulfonilureice stimulează secreţia de insulină, crescând în acelaşi timp
sensibilitatea celulei β la hiperglicemie. Din această grupă, preparatele cele mai uzuale
sunt: de primă generaţie: Tolbutamid, Clorpropamid; de generaţia a doua: Glibenclamid,
Gliclazid şi Glipizid; generaţia a treia: Amaryl. Aceste produse se administrează cu 10-15
minute înaintea meselor.
 Biguanidele, cresc acţiunea periferică a insulinei la nivelul receptorilor, în special
în ţesutul muscular. Cele mai cunoscute preparate sunt: Metforminul (Meguanul,
Metformin, Siofor, Mertfogamma) şi Buforminul (Silubin, Retard, Diabetin). Doza zilnică
administrată variază între 500 mg x 3/zi până la maxim 850 mg x 3/zi pentru Metformin,
iar pentru Buformin 100-200 mg/zi, maxim 300 mg/zi.
 Acarboza este o enzimă care participă în procesul de digestie intestinală a
glucidelor. Se administrează în doze cuprinse între 150-600 mg/zi,
 Meglitinidele sunt produse secretogene care au ca efect principal stimularea
secreţiei insulinice. Preparatul disponibil la noi în ţară este Repaglinida (Novonorm) şi se
începe administrarea cu 0,5 mg de trei ori /zi. Se poate creşte până la 16 mg/zi;
 Thiazolidindionele au ca şi efect ameliorarea sensibilităţii la insulina endogenă. În
SUA se utilizează pioglitazona (15-30-45 mg/zi) şi rosiglitazona (2-4-8 mg/zi);
 Fitodiabul creşte eficienţa periferică a insulinei, cu un efect marcant
hipolipemiant. Se prezintă sub formă de tablete de 0,45 g şi poate fi administrat până la 3
g/zi.

D. Efortul fizic terapeutic

Exerciţiul fizic creşte captarea glucozei în celula musculară într-o manieră similară cu cea
a insulinei. La pacienţii cu diabet zaharat de tip I, efortul fizic are următoarele obiective:
 scăderea valorilor glicemice prin creşterea consumului de glucoză în ţesuturile
periferice, în special în perioadele hiperglicemice înregistrate, de regulă postprandial;
 creşterea metabolismului oxidativ al glucozei în ţesutul muscular;
 ameliorarea capacităţii de efort prin creşterea performanţelor musculare;
 ameliorarea tonusului sistemului nervos şi a stabilităţii neuropsihice.

17
 Efortul fizic este indicat tuturor diabeticilor insulino-dependenţi fără complicaţii cronice
majore, reprezentând un mijloc de prevenire a instalării acestora. Prezenţa complicaţiilor trebuie
să conducă la o limitare a eforturilor fizice mari şi uneori a celor medii.

II.2.4. Obiectivul IV: Caracteristici ale vârstnicului instituţionalizat

Persoanele vârstnice reprezintă un segment de populaţie heterogen din punct de vedere
social, demografic şi economic, diferenţele interindividuale survenind în urma acţiunii conjugate
a factorilor exogeni (stil de viaţă, factori de mediu, condiţii socio-economice, mod de adaptare) şi
a factorilor endogeni cu determinare genetică. Statul are un rol deosebit de important în
determinarea statutului şi rolului vârstnicului în societate.
Diferenţele interindividuale ale vârstnicilor apar şi datorită modificărilor complexe care
se produc pe planurile fizic şi psihic, a ritmului cu care se instalează procesele degenerative şi
efectele senescenţei, precum şi a răspunsurilor fiecărei persoane la acţiunea factorilor endogeni şi
exogeni.
Modificările fizice, fiziologice, psihologice şi sociale caracteristice îmbătrânirii
determină apariţia nevoilor specifice persoanelor vârstnice. Astfel, declinul funcţional al
organismului, deteriorarea stării de sănătate (apariţia afecţiunilor acute sau cronicizarea acestora)
determină nevoi medicale (tratament, asistenţă medicală), de îngrijire şi supraveghere conform
restartului funcţional al fiecărei persoane. Instalarea stării de semidependenţă sau de dependenţă,
care presupune pierderea parţială sau totală a autonomiei, determină nevoia de ajutor din partea
altei persoane, în raport cu potenţialul evolutiv al fiecărei afecţiuni diagnosticate.
Legislaţia în vigoare reglementează raporturile dintre nevoile persoanelor vârstnice şi
modul de satisfacere a acestora. Astfel, Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor
vârstnice, clasifică nevoile vârstnicilor în funcţie de autonomia persoanei: nevoi de natură
medicală, sociomedicală şi psihoafectivă. Aceste nevoi sunt evaluate conform criteriilor stabilite
prin Hotărârea nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei Nationale de evaluare a nevoilor persoanelor
vârstnice, persoana fiind încadrată într-unul dintre cele 3 grade de dependenţă: autonom,
semidependent şi dependent. Fiecărei dintre aceste încadrări îi corespunde un anumit restart
funcţional care permite persoanei să realizeze anumite activităţi de bază ale vieţii zilnice şi
activităţi instrumentale. Evaluarea gradului de autonomie, coroborat cu situaţia economică şi
socială a persoanei permite stabilirea tipurilor de servicii recomandate pentru a fi acordate la
domiciliu sau în cămine pentru persoanele vârstnice în vederea satisfacerii nevoilor persoanei

18
vârstnice.
Căminele pentru persoane vârstnice asigură îngrijirea socială şi medicală a persoanelor
vârstnice în regim rezidenţial. Deşi această categorie de persoane beneficiază de asistenţă
medicală, de monitorizare permanentă, instituţionalizarea determină următoarele nevoi: nevoia de
apartenenţă socială, de recunoaştere individuală, de manifestare a propriei personalităţi şi de
factor decizional privind propria viaţă, de îngrijire a sănătăţii, de stimulare a facultăţilor mentale,
comunicare şi de servicii spirituale.

II.3. PROBLEMELE PRACTICE SOLUŢIONATE

II.3.1. Culegerea datelor
Surse: pacient + personal medical din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Bistriţa +
aparţinători + dosar medical personal
Metode utilizate: interviul + observaţia + studiul documentelor.
I.a. Culegerea datelor de la bolnav
-date stabile
Nume: P.
Prenume : H.

19
Domiciliu: municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud
Vârsta: 72 ani
Sex: feminin
Stare civilă: văduvă
Caracteristici personale:
Rasa: albă
Naţionalitate: română
Limba vorbită: română
Religie: baptistă
Studii: primare
Ocupaţie: pensionară
Gusturi personale şi obiceiuri:
Alimentaţie: nu respectă regimul alimentar hipocaloric
Băuturi: –
Fumat: -
Elemente fizice şi reacţionale:
Grup de sânge ABO şi Rh: grup sanguin AB4, Rh (+)
Deficienţe senzoriale şi proteze: -
Alergii: nu are
Reţeaua de susţinere a pacientei: trei copii, doi domiciliaţi în Canada, respectiv în Irlanda şi unul
în România, judeţul Maramureş
Internare actuală: Căminul pentru persoane vârstnice Bistriţa
Internări anterioare: Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Secţia: diabet zaharat, nutriţie şi boli
metabolice
-date variabile
Situatie clinică:
 T.A= 160/83 mmHg
 P= 85 pulsaţii/min
 R= 17 respiraţii/min
 T°= 36,5°C
Greutate: 110 kg

20
Înălţime: 1,61 m
Lichide ingerate: 1-1,5 l /24 h
Diureza: normală
Scaun: consistenţă şi aspect normal
Apetit: păstrat
Somn: 6-7 ore/zi
Durere: absentă
Reacţii la tratament: nu a prezentat

I.b. Culegerea datelor din dosarul medical

Data internării în Cămin: 01.09.2013
Diagnostic: hieprtensiune arterială gradul II, cardiopatie ischemică cronică, diabet zaharat tip I,
insulino-dependent, obezitate, arteriopatie cronică obliterantă la memebrele inferioare,
dislipidemie, steatoză hepatică.
Anamneza medicală:
- Antecedente personale fiziologice şi patologice: nu are;
- Condiţii de viaţă: corespunzătoare;
- Comportamente: persoană sociabilă, comunicativă
- Istoric: pacientă în vârstă de 72 de ani, cu hieprtensiune arterială gradul II, cardiopatie
ischemică cronică, diabet zaharat tip I, insulino-dependent, obezitate, arteriopatie cronică
obliterantă la memebrele inferioare, dislipidemie, steatoză hepatică este internată în
Căminul pentru persoane vârstnice Bistriţa la data de 01.09.2013
Examenul obiectiv:
Stare generală: bună, stabilă;
Stare de nutriţie: nerespectarea unui regim alimentar hipocaloric;
Tegumente şi mucoase: palide, fără decubit;
Aparat locomotor: mobilitate redusă, utilizează la mers cadru sau baston;
Aparat respirator: torace simetric, sonoritate pulmonară fiziologică, murmur vezicular diminuat,
bilateral, amplitudine normală;
Aparat cardio-vascular: cord mărit în volum, zgomote cardiace estompate, By-pass operat,
tulburări de circulaţie periferice la membrele inferioare

21
Aparat digestiv: dentiţie cu lipsă, faringe necongetionat, abdomen voluminos, ţesut adipos bogat
reprezentat, uşoară hepatomegalie;
Aparat urogenital: micţiuni spontane, 3 naşteri;
Organe de simţ: corespunzătoare vârstei;
Sistem neuropsihic: fără afecţiuni neuropsihice;
Examene radiologice : nu are
Examen ecografic: nu are

22
 II. Analiza şi interpretarea datelor:
Nr. Nevoia Manifestări de indepedenţă Manifestări de dependenţă Sursa de dificultate Problema
crt
1. A respira si a avea o T.A= 160/83 mmHg
buna circulaţie P= 85 pulsaţii/min, ritmic
R= 17 respiraţii/min, tip
abdominal
2. A bea şi a mânca Dentiţie incompletă Dezechilibru Alimentaţie
Greutate corporală mai mare metabolic inadecvată
decât greutatea ideală Nerespectarea unui prin surplus
regim alimentar
hipocaloric
3. A elimina Micţiuni 5-6/zi, urina de
culoare galben închis
4. A se mişca şi a avea o Absenţa activităţilor fizice Deformări ale Imobilitate
bună Genu vacum ceea ce determină membrelor
postură dificultate de deplasare. inferioare
Deplasarea se realizează numai
cu ajutorul cadrului sau
bastonului
Atonie şi atrofie musculară
5. A dormi şi a se odihni Somn regenator, calm, fără
coşmaruri, întreruperi
6. A se îmbrăca şi Abilitate normală,
 dezbrăca îmbrăcăminte aleasă după gust
şi circumstanţe
7. A menţine Temperatură menţinută în
temperatura corpului limite constante
în limite normale
8. A fi curat, îngrijit şi a Deprinderi igienice, unghii
proteja tegumentele şi curate, tăiate scurt, mucoase
mucoasele umede, fose nazale libere
9. A evita pericole Vulnerabilitate faţă de pericole: Neaccesibiliatea la Risc de
răniri, căderi informaţii accident
10. A comunica Funcţionarea adecvată a
organelor de simţ
Exprimare uşoară, limbaj clar,
precis
Expresivitate verbală şi
nonverbală
11. A acţiona conform Susţinerea propriilor
propriilor convingeri convingeri
şi valori, a practica Participarea la ceremonii
religia religioase
Utilizarea obiectelor religioase

12. A fi Aprecierea obiectivă a

preocupat în vederea propriilor capacităţi, a

24
 realizării trăsăturilor caracteriale
Persoană optimistă, demnă
Sentiment de autorealizare
13. A se recreea Stare de relaxare, de destindere
Sentiment de mulţumire
14. A învăţa cum să-şi Neobişnuinţa în abordarea Lezarea integrităţii Lipsa
păstreze sănătatea anumitor acţiuni pentru fizice deprinderilor
redobândirea sănătăţii de păstrare a
sănătăţii

25
Probleme practice soluţionate:

Ca urmare a culegerii informaţiilor referitoare la diabetul zaharat tip I, prin

metode precum interviul, studierea documentelor medicale, colaborare cu personalul
medical din cadrul Căminului,. am stabilit următoarele diagnostice de nursing pe care le
voi soluţiona în planul de îngrijire:
1. Alimentaţie inadecvată prin surplus;
2. Imobilitate;
3. Risc de accident;
4. Lipsa deprinderilor de păstrare a sănătăţii.
 Plan de îngrijire al pacientului
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
DE NURSING
AUTONOME DELEGATE
1. Alimentaţie Să ia trei mese - Cântăresc pacienta Administrez Regim alimentar
inadecvată prin principale şi două - Explorez gusturile pacientei la pacientei următoarea corespunzător diabetului
surplus gustări în termen de 5 diferite caegorii de alimente; medicaţie prescrisă de zaharat tip I, vârstei şi
zile - Identific activităţile zilnice ale medic: activităţilor
pacientei; - Pe cale orală:
- Calculez necesarul caloric pe 24 Atoris 40 mg –
ore: 1 tb/seara
NC= Gx25=86x25=2150kc Amlodipină 5 mg
- Învăţ pacienta să stabilească 1 tb/dimineaţa
valoarea energetică a alimentelor Spasmomen 40 mg
(anexa 2) şi necesarul în funcţie de 1 tb/seara
activităţile fizice şi vârstă Aspirin cardio 100 mg
- Alcătuiesc un regim alimentar 1 tb/seara
hipocaloric, cu respectarea - Pe cale parenterală –
carbohidraţilor: 200 HC (anexa 3) injecţie subcutanată
- Urmăresc pacienta să consume Humulin M3 100UI/ml
numai alimentele cuprinse în regim; 44 UI dimineaţa
- Învăţ pacienta care sunt alimentele 34 UI seara
permise în diabet (anexa 4)
 - Urmăresc orarul şi distribuţia
meselor;
- Urmăresc periodic greutatea
corporală
Să desfăşoare activitate - Conştientizez pacienta asupra
fizică crescută importanţei activităţilor fizice
moderate
- Stabilesc împreună cu pacienta un
program de activităţi fizice
2. Imobilitate Pacienta să aibă o - Introduc exerciţiul fizic treptat, în - Efectuarea zilnică a
postură adecvată funcţie de abilităţile individuale; exerciţiilor fizice
- Încurajez prelungirea duratei şi
creşterea frecvenţei activităţii fizice
(acolo unde este necesar) până la 30-
45 min./zi, 3-5 zile/săptămână sau
150 min./săptămână;
3. Risc de Pacientul să beneficieze - Asigur condiţiile de mediu - Evitarea infecţiilor
accident de un mediu de adecvate, pentru a evita pericolele Depăşirea anxietatăţii,
siguranţă fără accidente prin accidentare; Pacientă liniştită
şi infecţii - Iau măsuri de evitare a transmiterii
infecţiilor în cazul îmbolnăvirii cu
boli transmisibile (prin respectarea
circuitelor, aplicarea măsurilor de

28
 igienă în colectivitate);
- Asigur pacientei un climat de
securitate, explicându-i activităţile
programate.
4. Lipsa Pacienta să cunoscă -identific cunoştinţele pacientei - - pacienta şi-a asumat
deprinderilor caracteristicile privind diabetului zaharat tip I, modul responsabilitatea privind
de păstrare a diabetului zaharat tip I, de manifestare a acestuia, sănătatea;
sănătăţii modul de manifestare a complicaţiile care pot apare, - - deţine suficiente
acestuia, complicaţiile tratamentul medical, particularităţile cunoştinţe despre boală,
care pot apare, regimului hipocaloric; tratament şi recuperare;
tratamentul medical, - identific manifestările de dependenţă,
particularităţile sursele lor de dificultate,
regimului hipocaloric interacţiunile lor cu alte nevoi;
cu 200HC, importanţa -stimulez dorinţa de cunoaştere şi
activităţii fizice în necesitatea asumării responsabilităţii
termen de 4 zile privind sănătatea;
Să îşi exprime intenţia -explic pacientei că nerespectarea
de a utiliza noile tratamentului medicamentos, a dietei
comportamente şi a programului de exerciţii fizice
achiziţionate în termen favorizeaza apariţiia complicaţiilor;
de 10 zile

29
 > Evoluţie: Pacienta prezintă o evoluţie favorabilă. Este liniştită, respectă regimul stabilit şi
efectuează exercitiile fizice. În regim instituţionalizat am aplicat îngrijirile exemplificate în
planul de îngrijire expus, obiectivele propuse au fost realizate.

II.4. PERSPECTIVA PERSONALĂ

Având în vedere specificul îngrijirilor acordate pacienţilor cu diabet zaharat tip I, am

sesizat importanţa administrării medicamentelor pe cale parenterală – injecţia subcutanată.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

– INJECŢIA SUBCUTANATĂ -
Definiţie: calea parenterală este calea injectabilă de administrare a medicamentelor. Injecţia
constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism, prin intermediul unor
ace care traversează ţesuturile, acul fiind ataşat la seringă.
Avantajele căii parenterale: dozarea precisă a medicamentelor, obţinerea unui efect rapid,
posibilitatea administrării medicamentelor la pacientul inconştient, cu hemoragie digestivă,
vărsături.
Scopul injecţiei subcutanate: terapeutic – administrarea medicamentelor
Locul injecţiei: - regiuni bogate în ţesut celular lax, extensibil:
 Faţa externă a braţului;
 Faţa superoexternă a coapsei;
 Faţa supra- şi subspinoasă a omoplatului;
 Regiunea subclaviculară;
 Flancurile peretelui abdominal.
Locurile de elecţie ale injecţiei se vor alterna, pentru a asigura refacerea ţesuturilor în care s-a
introdus substanţa medicamentoasă.
Soluţiile administrate:
 Soluţii izotone, nedureroase;
 Soluţii cristaline: insulina, histamina, cofeina;
 Medicamentul prescris se poate prezenta ca medicament direct injectabil, în seringă gata
pregătită de întrebuinţare (insulină, clexane, fraxiparină).
Materiale necesare:
 Seringi sterile, de unică folosinţă, cu o capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie
medicamentoasă;
 Soluţii dezinfectante (alcool);
 Tampoane sterile din vată şi tifon;

31
  Tăviţa renală;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea psihică a bolnavului
Se informează pacientul privind scopul şi locul injecţiei şi eventualele reacţii pe care le
va prezenta în timpul injecţiei. Se solicită consimţământul pentru efectuarea injecţiei.
Pregătirea fizică a bolnavului
Se aşează pacientul în poziţie confortabilă, în funcţie de tipul şi locul injecţiei.
Efectuarea tehnicii
 Spălarea pe mâini;
 Verificarea integrităţii seringii şi a acului: eticheta, capacitatea, termenul de
valabilitate, doza, aspectul soluţiei;
 Îndepărtarea ambalajului seringii şi aşezarea acesteia pe o compresă sterilă;
 Dezinfectarea locului injecţiei;
 Pentru injecţia pe faţa externă a braţului, poziţia pacientului este şezând, cu braţul
sprijinit pe şold;
 Se prinde seringa pregătită, ca pe un creion, în mâna dreaptă;
 Se face o cută a pielii între indexul şi policele mâinii stângi, care se ridică după
planurile profunde;
 Se pătrunde brusc, cu forţă la baza cutei, longitudinal 2-4 cm;
 Se verifică poziţia acului prin retragerea pistonului, dacă nu s-a pătruns într-un vas
sanguin;
 Se injectează lent soluţia medicamentoasă prin apăsarea pistonului cu policele
mâinii drepte;
 Se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul injecţiei, masându-se uşor,
pentru a favoriza circulaţia şi deci resorbţia medicamentului.
Îngrijirea pacientului după procedură
Se aşează pacientul în poziţie comodă şi se supraveghează starea generală
Evaluarea rezultatelor:
 Tehnica s-a efectuat fară incidente;

32
  Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute;
 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite.
Reorganizarea locului de muncă
 Se colectează deşeurile conform P.U în recipiente speciale;
 Se îndepărtează mânuşile;
 Se spală mâinile.
Accidente
 Durere violentă prin lezarea unei terminaţii nervoase;
 Ruperea acului;
 Hematom prin lezarea unui vas mai mare;
Intervenţii
 Se retrage acul puţin spre suprafaţă;
 Extragerea manuală sau chirurgicală a acului;
 Se previne prin verificarea poziţiei acului înainte de injectare
Precauţii
Se va evita efectuarea injecţiei în regiunile infectate sau cu modificări dermatologice

33
 II. 5 UTILITATEA SOLUŢIILOR GĂSITE – CONCLUZII

Diabetul zaharat de tip I este o afecţiune metabolică şi endocrină caracterizată în principal

prin poliurie, polifagie, polidipsie şi scădere în greutate. Tratamentul acestei afecţiuni constă în
administrarea insulinei, respectarea dietei şi efectuarea efortului fizic. Insulina se administrează
pe cale parenterală – efectuarea injecţiei subcutanate.
Calitatea îngrijirii pacienţilor cu diabet zaharat de tip I se reflectă în speranţa de viaţă a
acestor bolnavi. Deşi speranţa de viaţă a acestor pacienţi este mai mică decât a persoanelor
nediabetice, diagnosticarea precoce a bolii, monitorizarea permanentă şi noile modalităţi
terapeutice poate determina o creştere suplimentară a vârstei de deces.
Rolul asistentei medicale în menţinerea autonomiei, evitarea complicaţiilor, creşterea
calităţii vieţii acestor persoane este deosebit de importantă în primul rând prin educarea
pacientului. Astfel, măsurile de prevenţie primară (promovarea alimentării copilului la sân,
evitarea bolilor infecţioase cu potenţial diabetogen, evitarea substanţelor toxice pancreatogene)
determină evitarea factorilor de risc care pot determina diabetul zaharat. Prevenţia secundară,
(stabilirea precoce a diagnosticului, controlul glicemiei, tratamentul factorilor de risc
cardiovasculari - obezitate, dislipidemie, hipertensiune - evitarea fumatului, detectarea
complicaţiilor cronice în stadiul subclinic), efectuată după instalarea diabetului, urmăreşte mai
ales prevenirea complicaţiilor. Prevenţia terţiară constă în efectuarea tratamentului activ al
complicaţiilor cronice.

III.BIBLIOGRAFIE:

34
1. Borundel Corneliu, „Medicină internă pentru cadre medii”, Editura ALL, Bucureşti, 2010;
2. Fodor Cecilia, Groza Emilia, FodorRamona Ondine, “Corpul Omenesc, Privire de ansamblu
asupra alcătuirii şi funcţionării celei mai tainice entităţi a lumii vii”, Editura Aquila, Oradea,
1993;
3. Ghidrai Olimpia,” Geriatrie şi gerontologie”, editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca
2002;
4. Ionescu –Tîrgovişte Constantin, “Diabetul zaharat”, Editura Ilex Bucureşti, 2007
5. McMullin Julie Ann, “Diversity and the State of Sociological Aging Theory The
Gerontologist” Copyright 2000 by The Gerontological Society of America Vol. 40, No. 5, 517–
530 Downloaded from gerontologist.oxfordjournals.org at Central University Library of
Bucharest on September 23, 2011
6. Mircea Nicusor Tiberiu, „Manual de practică pentru elevii şcolilor postliceale sanitare”
Editura Titronic, Bucureşti, 2013.
7. Nechita Marius, “Resurse şi nevoi la persoanele de vârsta a treia”, Editura Universităţii de
Nord, Baia Mare, 2008
8. Titircă Lucreţia, ”Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale”, Editura Viaţa medicală românească, Bucureşti, 2008, volumul II;
9. Titircă Lucreţia, ”Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenti
medicali”, Editura Viaţa medicală românească, Bucureşti, 2008, volumul II;
10. Hotărârea nr.886 din 5 octombrie 2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice, emitent Guvernul României, publicată în Monitorul Oficial nr.
507 din 16 octombrie 2000;
11. Legea nr 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.

Anexa 1

35
Anexa 2

36
Conţinutul în principii nutritive la 100 gr. produs comestibil.

 Aliment Carbohidrați   Proteine Lipide Kcalorii

HC (gr) P (gr) L (gr)  (Kcal)
Lapte (dulce, bătut), iaurt   5 4  1-3,5  67 
 Brânză vacă slabă, 4 14 1 97
Brânză vacă grasă 4  15  8  151 
 Urdă, caş, 6 18 4 136
Burduf 0  28  28  377 
Telemea vacă, 1 17 17 243
Telemea oaie  1  19  27  322 
 Cașcaval, 1 25 19-25 289-334
Brânză topită 1  7-14  24-36  330-370 
 Carne slabă: vită, oaie, porc, vițel, pui, curcă, 0 20 3-10 108-170
Găină, rață, ficat, rinichi, inimă, limbă 0 20 5-18 125-242
Carne grasă: porc, oaie, gâscă 0 15-20  33-35  330-400 
 Pește slab: calcan, crap, lipan, lin, știucă, șalău, 0 17-19,4 1-6 110-140
morun, ton, biban, plătică, hering slab
Pește gras: hering gras, macrou, somn, nisetru, 0 15-22  18-25  240-300 
scrumbie de Dunăre  
 Ou de găină (2 buc. = 100 gr.) 0  14  12  171 
 Pâine albă 54 10 2 280
Pâine neagră 48  8  1,3  250 
 Cartofi (sau orez, griș, paste făinoase) cântărite 20  2  0  90 
fierte.
 Unt  2  8 80 806
Ulei - - 100 900
Smântână 3 3,5 12-20 213
Margarină 0 0,5 45-80  790 
 Corn Flakes 79  7  1  355 
 Cheesburger 31 15 14 305
Hamburger 41  32  31  583 
 Pop corn cu ulei și sare 59  10  22  456 

37
 Anexa 3
Dietă hipocalorică cu 1500 Kcal/zi şi 200 gr HC

Dimineața - 80 gr pâine, 30 gr urdă, cafea  40 

 Gustare - 100 gr căpşuni  7 
Prânz  - 60 gr pâine
- supă de legume cu smântână 30
- rasol de pasăre cu ghiveci de legume  25 
Gustare  - 100 ml suc de portocale  10 
Seara  - 250 gr spaghete cu carne şi sos tomat 50
Gustare  - 200 gr pâine, 200 ml sana 18 
TOTAL    200 

Anexa 4
Alimente cu conţinut glucidic mare, interzise diabeticului:

 Zahăr 100 % 
 Bomboane, siropuri 80 % 
 Biscuiți, prăjituri de cofetărie 75 % 
 Smochine, stafide, curmale uscate, dulcețuri 70 % 
 Prune uscate, gem de prune, marmeladă 65 % 
 Lapte condensat, îndulcit 55 % 

Alimente cu conţinut glucidic mediu, permise limitat diabeticului:

 Pâine albă 50 % 
 Pâine graham 45 % 
 Cartofi, orez, paste fâinoase, fasole boabe 20 % 
 Fructe proaspete, sucurile de fructe 10-20 % 

Alimente permise diabeticului:

Morcovi, ţelină, sfeclă, ceapă uscată  10 % 

 Roşii, salată, ardei, varză, vinete, praz, conopide, dovlecei, etc. 5 % 
 Lapte și derivate 4 % 
 Carne, pește și derivatele lor 2 % 

38
 Anexa 5

FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI

CNP

Numele…………………………………….Prenumele…………….….………………………..

Ziua
Zile de boalå
Temp
Resp.
T.A.

Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D

4
3 3 16
1
5 0 0 O

4
3 2 14
0
0 5 0 O

3
2 2 12
9
5 0 0 O

3
2 1 10
8
0 5 0 O

3
1 1
80 7
5 0 O

3
1
5 60 6
0 O

Lichide
ingerate
Diureză
Scaune
Dietă
Anul…………luna…………Nr. foii de observaţie…………Nr. salon………..Nr. pat