L.9.

Produşii fotosintezei
La majoritatea speciilor vegetale, în frunze se acumulează ca produs al
fotosintezei amidonul. La unele specii de plante, ţesuturile frunzelor conţin glucide
solubile în forme simple, monoglucide şi diglucide.
Experienţă. Identificarea glucidelor solubile în frunzele plantelor
zaharofile
Principiu. La unele specii din familiile Liliaceae, Iridaceae, Amarilidaceae
şi Compositae, glucidele simple rezultate în faza de întuneric (F. Blackman) a
fotosintezei rămân în formă de glucoză şi fructoză la nivelul frunzelor şi nu
polimerizează în produşi complecşi (amidon) . Glucidele reducatoare pot fi puse în
evidenţă prin reacţia Fehling.
Materiale necesare: sursă de lumină (bec electric), plantă de ceapă cu frunze
verzi , cuţit, bec de gaz, două eprubete, apă distilată, soluţie Fehling I (70 g CuSO 4
x 5H2O în 1000 ml apă), soluţie Fehling II (346 g sare Seignette -tartrat dublu de
sodiu şi potasiu +104 g NaOH în 1000 ml).
Modul de lucru. Se iau frunze verzi de la o plantă de ceapă care a stat în
prealabil la o sursă suficientă de lumină, se mărunţesc, se introduc intr-o eprubetă
cu 5-6 ml apă şi se fierb câteva minute la flacăra moderată a unui bec de gaz. Din
extractul obţinut se trece o jumătate de canitate într-o altă eprubetă peste care se
adaugă un volum egal din reactivul Fehling I + II (amestecat în volume egale în
momentul întrebuinţării). După încălzirea amestecului până la fierbere se constată
formarea unui precipitat roşu-cărămiziu de oxid cupros.
Interpretarea. Formarea precipitatului de oxid cupros dovedeşte prezenţa
glucidelor reducătoare. Acestea reduc reactivul Fehling: datorită grupărilor
reducătoare carbonilice (aldehidice, cetonice) intră în reacţie cu alcoolatul cupric al
sării Seignette, cu formarea acidului gluconic şi a oxidului cupros.
Reacţia de trecere a cuprului bivalent în cupru monovalent, cu precipitare sub
formă de oxid cupros roşu este caracteristică pentru toate glucidele reducătoare
glucoză, fructoză, maltoză, lactoză etc.
 Durata experienţei: 20 minute
Experienţă. Identificarea amidonului în frunzele plantelor amilifere
Principiu. La majoritatea speciilor vegetale, glucidele simple, sintetizate în
procesul de fotosinteză, polimerizează enzimatic şi trec în formă de amidon direct
în cloroplastele din frunze. Amidonul poate fi pus în evidenţă prin proba
amidonului, cu reactivul Lugol.
Materiale necesare: frunze de Pelagronium şi Allium cepa, două eprubete,
alcool etilic, vas Petri, bec de gaz, soluţie Lugol (4 g iodură de potasiu se dizolvă în
10 ml apă, se adaugă 1 g iod metalic şi se completează cu 290 ml apă).
Modul de lucru. Se iau comparativ frunze de Pelagronium, plantă amiliferă
şi de Allium cepa, plantă zaharofilă care se fierb separat în alcool etilic, până la
decolorarea completă. Se varsă alcoolul înverzit şi se adaugă apă distilată pentru
rehidratarea ţesuturilor. Se trec frunzele pe o sticlă de ceas sau într-un vas Petri şi
se tratează cu soluţie Lugol. În câteva minute frunzele de Pelargonium se colorează
în albastru, în timp ce la frunza de ceapă ţesuturile rămân incolore (fig. 55).

Fig. 55. Acumularea amidonului în frunzele de Pelargonium

în timpul fotosintezei
Interpretare. La plantele amilifere, în frunze se acumulează amidon. În
prezenţa iodului, amidonul formează iodura de amidon, un compus de adiţie fizică
de culoare albastră. La plantele zaharofile lipseşte amidonul din frunze, iar în
prezenţa soluţiei Lugol nu se formează iodura de amidon.
Durata experienţei: 15 minute.
 Experienţă. Proba Sachs pentru stabilirea rolului luminii în acumularea
amidonului
Principiu. În lipsa luminii nu are loc procesul de fotosinteză, iar cloroplastele din
frunze nu acumulează amidon.
Materiale necesare: ghivece cu plante de Pelargonium, hârtie de staniol, cleme,
alcool etilic, apă distilată, bec de gaz, vas Petri, soluţie Lugol.
Modul de lucru. Plantele de Pelargonium cultivate în ghivece, se ţin 1-2 zile
la întuneric pentru ca rezervele de amidon din cloroplastele frunzelor să fie
translocate în alte organe sau să fie consumate prin procesele de respiraţie şi de
creştere.
Se acoperă o parte a limbului frunzei cu hârtie de staniol din care sunt
decupate figuri geometrice sau litere. Staniolul se fixează pe frunze cu ajutorul unor
cleme. Planta astfel pregătită se expune la lumină timp de 6 ore. Se detaşează de
plantă frunza parţial acoperită, se decolorează prin fierbere in alcool etilic pentru
extragerea pigmenţilor şi se rehidrateaza ţesuturile conform metodei descrise
anterior. Frunza complet decolorată se trece într-un vas Petri si se tratează cu soluţie
Lugol. După câteva minute se constată că porţiunile de frunză care au fost expuse
la lumină se colorează în albastru , ceea ce dovedeşte prezenţa amidonului, în timp
ce porţiunile ecranate cu staniol nu se colorează în prezenţa iodului, datorită lipsei
amidonului (fig. 56).

a. Limbul frunzei parţial b. Frunze tratate cu soluţie Lugol

acoperit
Fig. 56. Proba Sachs pentru stabilirea rolului luminii în acumularea
amidonului
Interpretarea. Lumina este necesară în procesul de fotosinteză prin care se
sintetizează glucide solubile. La nivelul cloroplastelor acestea polimerizează
imediat în amidon.
Durata expeienţei: 15 minute după pregătirea plantelor timp de 3-5 zile.