CUPRINS

Balanța de plă ți – definirea și rolul acesteia pentru economiile contemporane.....................................2

Analiza echilibrului balanței de plă ți – factori de influență .............................................................................3
Factorii care determină echilibrul balanței contului curent.......................................................................6
Factori care influențează contul de capital........................................................................................................ 8
Conexiunea dintre creația monetară și balanța de plă ți...............................................................................9
Intervenția statului pentru ajustarea balanței de plă ți externe..................................................................10
Concluzii............................................................................................................................................................................ 12
Bibliografie....................................................................................................................................................................... 13

1
 BALANȚ A DE PLĂ Ț I – DEFINIREA Ș I ROLUL ACESTEIA PENTRU
ECONOMIILE CONTEMPORANE

Balanţa de plăţi reflectă totalitatea tranzacţiilor efectuate între agenţii economici

rezidenţi şi cei nerezidenţi, mai exact încasările şi plăţile unui stat în relaţiile lui cu exteriorul.
Orice intrare de resurse reale sau financiare este compensată de o plată a acestora (principiul
dublei înregistrări). Dacă se respectă acest principiu, soldul net al tuturor înregistrărilor din
balanţă ar trebui să fie teoretic egal cu zero. În practică, pot apărea diferenţe valorice, care
sunt trecute într-un cont special de erori şi omisiuni. Orice tranzacţie care dă naştere unei
intrări de valută este înregistrată în activul (creditul) balanţei de plăţi şi orice tranzacţie care
generează o ieşire de valută este înregistrată în pasivul (debitul) acesteia. Diferenţa dintre
activ şi pasiv la nivelul unor componente ale balanţei reprezintă soldul final.

Conform definiţiei FMI, balanţa de plăţi reprezintă un tablou statistic sub formă
contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare
intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un
an). Sunt consideraţi rezidenţă – agenţii economici naţionali sau străini, persoane fizice sau
juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi, în mod obişnuit şi permanent, în cadrul unei ţări,
inclusiv filiale şi sucursalele companiilor străine.

În balanța de plăți se manifestă următoarele tipuri de activităţi:

1. activitatea economică ( export-import de bunuri şi servicii);

2. activitatea financiară ( mişcări de capitaluri pe termen lung);
3. activitatea de creditare( mişcarea de capital pe termen scurt);
4. activitatea monetară ( mişcări de sume în monede şi valute).

Balanța de plăți se consideră a fi activă, atunci când echilibrarea se face prin creşterea
rezervelor valutare, retragerea monedei proprii de pe piaţa externă, prin acordarea de fonduri
financiare sau de credit altor ţări. Aceasta se consideră a fi pasivă, atunci când echilibrarea se
realizează prin primirea de fonduri financiare sau credite, prin ieşirile de monedă proprie sau
monedă străină aflată în rezerva valutară.

Balanţa de plăţi externe reflectă două fluxuri valutare mari:

2
 din activitatea comercială, schimbul de produse şi prin urmare e parte componentă a
reproducţiei mondiale;
din activitatea investiţională internaţională.

Datele incluse în balanța de plăți sunt de interes major pentru cei care monitorizează
starea economiilor sau urmăresc realizarea de investiții străine directe. Chiar și cei care decid
să contracteze un credit în valută ar trebui să cunoască o serie de aspecte referitoare la balanța
de plăți a țării care emite valuta respectivă, pentru a previziona în ce direcție va evolua cursul
de schimb. De asemenea, la nivel macroeconomic, formularea politicilor statului nu se poate
realiza fără luarea în considerare a datelor incluse în balanța de plăți. Aceasta poate infuența
fluxul capitalurilor la nivel internațional și starea economiilor în ansamblul lor, întrucât prin
intermediul ei se înregistrează tranzacțiile unei țări cu restul lumii.

Balanța de plăți a unei țări înregistrează în mod detaliat toate tranzacțiile care au loc
într‐o anumită perioadă între rezidenții țării respective și rezidenții altor țări, ea reliefează
toate operațiunile pe care o țară le realizează cu exteriorul.

Din cele relatate mai sus, se poate afirma, că balanţa de plăţi externe permite
compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor reale şi financiare cu străinătatea.
Din analiza balanţei de plăţi se pot trage concluzii edificatoare cu privire la competitivitatea
producţiei naţionale în raport cu cea străina prin confruntarea cantitativă şi structurală dintre
export şi import, prin analiza fluxurilor de capital, de credite, de servicii, aur etc.

ANALIZA ECHILIBRULUI BALANȚ EI DE PLĂ Ț I – FACTORI DE

INFLUENȚ Ă

În ansamblu, balanţa de plăţi este întotdeauna şi în mod necesar echilibrată, activul

fiind egal cu pasivul (respectându-se principiul dublei înregistrări). În mod uzual se folosesc
uneori termeni de balanţă de plăţi excedentară (activă) sau de balanţă de plăţi deficitară
(pasivă), în realitate fiind vorba de un dezechilibru la nivelul unor părţi din balanţa de plăţi
(balanţa comercială, contul curent, contul de capital şi financiar).

Deficitele la nivelul balanţei de plăţi externe reflectă o lipsă de competitivitate pe plan

extern sau o ieşire masivă de capitaluri străine sau autohtone ca urmare a deteriorării
climatului general de afaceri. Un rol fundamental revine în acest sens soldului balanţei

3
comerciale şi al contului curent. Dezechilibrele din balanţa de plăţi externe se pot răsfrânge
asupra economiei interne, generând perturbaţii pe piaţa valutară (soldul balanţei comerciale
poate provoca aprecierea sau deprecierea monedei naţionale), pe piaţa monetară, pe piaţa
creditului, pe piaţa de capital etc. În plus o balanţă cronic deficitară reduce bonitatea pe plan
internaţional, diminuând încrederea creditorilor internaţionali în capacitatea ţării în cauză de
a-şi onora obligaţiile de plată ce-i revin.

Factorii care stau la baza acestor dezechilibre în balanţa de plăţi externe pot fi factori
endogeni sau factori exogeni. În crearea soldului pasiv (deficitar) al balanţei de plăţi externe
factorii endogeni au un rol fundamental.

Factorii endogeni (interni) de destabilizare a balanței de plăți externe:

Reducerea semnificativă a exporturilor cauzată de calamităţi naturale sau de

evenimente fortuite (revoluţii, războaie civile);
Creşterea importurilor pe fondul intensificării cererii interne;
Insuficienta acoperire a cererii interne (reducerea exporturilor);
Diminuarea competitivităţii externe a produselor autohtone (calitate scăzută, preţuri
ridicate);
Scăderea gradului de prelucrare al exporturilor;
Deteriorarea climatului de afaceri intern;
Insuficienta promovare / stimulare a exporturilor;
Politică comercială (tarifară / netarifară) ineficientă;
Structura pe ramuri a economiei naţionale.

Factorii exogeni (externi) de destabilizare a balanței de plăți externe:

Dereglarea preţurilor mondiale la produsele cu pondere mare în structura comerţului
exterior;
Politica comercială a altor state (atât cea tarifară cât şi cea netarifară);
Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte / dispute
comerciale internaţionale.

Este evident faptul că numărul factorilor care pot avea impact direct sau indirect
asupra situaţiei balanţei de plăţi externe este mult mai mare.

4
 În vederea urmăririi și analizei echilibrului în balanța de plăți a unei țări se deosebesc
următoarele componente: balanța contului curent, balanța contului de capital și variațiile
rezervelor de valută.

Balanța contului curent (BCC) reflectă intrările și ieșirile de valută ale unei țări
provenite din: exporturile de bunuri, importurile, serviciile, veniturile externe și transferuri
curente. În cadrul contului curent se reflectă încasările din export și plățile pentru importuri de
mărfuri, încasările și plățile pentru servicii internaționale, încasările și plățile cu titlu de
venituri și transferurile unilaterale curente.

Echilibrul balanței contului curent reflectă faptul că țara poate să-și finanțeze
importurile de bunuri și servicii pe seama exporturilor și a veniturilor nete din străinătate.
Excedentul balanței contului curent se manifestă prin sporirea creanțelor asupra străinătății
care pot fi păstrate în devize, plasate sau folosite în vederea rambursării unor datorii externe.
Deficitul balanței contului curent reflectă gradul de îndatorare externă a țării, ceea ce
presupune solicitarea unor împrumuturi din străinătate.

Balanța contului de capital (BMC) cuprinde intrările și ieșirile de valută determinate

de investițiile directe în străinătate, de investițiile de portofoliu, de împrumuturile
interguvernamentale, de plasamentele financiare ale sectorului privat nebancar.

În contul de capital se reflectă transferurile de capital, achiziția sau lichidarea de active

nemateriale între țări în cursul unei perioade de timp. În condițiile unui sold pozitiv al
contului de capital BMC>0, se manifestă intrări nete de capital, iar un sold negativ al contului
de capital reflectă iesirile nete de capitaluri BMC<0.

În cadrul balanței globale de plăți (BPG), cele două componente, balanța contului
curent și balanța contului de capital, exercită influențe diferite asupra echilibrului valutar al
unei țări. În condițiile unui surplus la balanța contului curent și la balanța contului de capital
pe total se înregistrează o balanță de plăți excedentară (+ BCC+ BMC = +BPG ).

Deficitul balanței contului curent poate fi compensat de intrările nete de capital din
balanța contului de capital sau prin împrumuturile din străinătate. Excedentul balanței
contului de capital poate să acopere deficitul balanței contului curent și să asigure echilibrarea
balanței de plăti. (- BCC + BMC ≡ +BGP). Excedentul balanței contului curent poate să
compenseze deficitul balanței contului de capital și să determine echilibrarea balanței de plăți,
sau să se efectueze plasamente în străinătate, ceea ce va determina ieșiri de capital din țara

5
respectivă (+ BCC – BMC ≡ + BGP). Excedentul balanței contului curent care nu acoperă
deficitul balanței contului de capital generează pe total un deficit al balanței de plăți ( + BCC
– BMC = - BPG). Dacă balanța contului curent înregistrează un sold negativ care nu este
compensat de excedentul balanței contului de capital pe total se înregistrează deficit ( - BCC +
BMC = -BPG ).

Variația rezervelor de devize. În condițiile unei balanțe de plăți globale excedentare

schimburile comerciale de capital generează intrări nete de devize care se reflectă în rezervele
internaționale de la băncile centrale și în plasamentele în străinătate. Deficitul balanței de plăți
globale necesită acoperirea acestuia pe seama rezervelor sau altor fluxuri de intrări de valută
din străinătate.

Echilibrul balanței de plăți a unei țări poate fi analizat în funcție de accentul care se
pune asupra unei componente din structura sa:

1. abordarea prin absorbție presupune să se exercite influență asupra balanței de plăți

prin balanța tranzacțiilor curente;
2. abordarea prin mișcările de capital, ceea ce înseamnă că mișcările de capital
influențează substanțial asupra balanței de plăți;
3. abordarea monetară în cadrul căreia se pune accent pe variația rezervelor valutare.

FACTORII CARE DETERMINĂ ECHILIBRUL BALANȚ EI CONTULUI CURENT

Balanța contului curent este dependentă de exporturile de bunuri și servicii (X), de

importurile de bunuri și servicii (M), de veniturile nete din străinătate și transferurile
unilaterale curente (∆BCC = (X -M) +Vn +Tc).

Valoarea exporturilor unei țări depinde de cererea din străinătate cu privire la bunurile
și serviciile naționale. La rândul său cererea de bunuri din străinătate este influențată de
activitatea economică, respectiv de venitul din străinătate (Y*) . În acest context, exporturile
unei țări (X) sunt o funcție crescătoare de venitul din străinătate (Y *).

Importatorii compară prețurile produselor din străinătate cu prețurile produselor din

țara lor. De aceea, exporturile unei țări mai depind de raportul dintre prețurile relative ale
produselor naționale și de prețurile produselor din străinătate, respectiv de cursul de schimb
real. În aceste condiții, exporturile unei țări sunt o funcție crescătoare și de cursul de schimb
real c r (c r =c P / P). Creșterea cursului de schimb real e r reflectă diferențele între prețurile
¿

6
produselor din străinătate și prețurile produselor naționale și determină îmbunătățirea
competitivității preț a produselor naționale (stimulează exporturile). În general, exporturile
unei țări depind de venitul din străinătate și de cursul de schimb real.

Importurile unei țări sunt o funcție crescătoare de venitul intern (Y). În condițiile
creșterii volumului activității economice interne, sporește cererea internă de bunuri și servicii.
În cazul în care o parte din cererea internă de bunuri și servicii se acoperă prin importuri,
acestea sporesc de la o perioadă la alta. Importurile sunt mai scăzute/sau mai ridicate, cu cât
prețul relativ al produselor din străinătate este mai ridicat. În acest context, importurile (M)
sunt o funcție crescătoare și de cursul de schimb real. În general, importurile unei țări depind
de venitul intern și de cursul de schimb real.

O altă modalitate de a identifica factori care influențează asupra echilibrului balanței

contului curent presupune evaluarea impactului producției, cererii și venitului. Producția
de bunuri și servicii presupune asigurarea unei concordanțe între venitul intern (Y) pe de o
parte și consumul final (C), investițiile private (I), cheltuielile publice (G), exportul (X), mai
puțin importul (M) pe de altă parte (Y = C + I +G+ X –M).

În condițiile unei economii închise, venitul național (VN) provine în totalitate din
produsul intern: Y = VN. În cazul unei economii deschise, venitul național este egal cu
venitul intern (produsul intern) plus veniturile nete din străinătate VN=Y+Vn. Venitul intern
al unei țări rezultă ca diferență între venitul național și veniturile nete primite din străinătate.

Absorbția internă (A) reprezintă partea din venitul național destinată (absorbită)
acoperirii cererii interne, respectiv consumului, investițiilor private și cheltuielilor publice ale
țării respective.

În condițiile în care soldul balanței contului curent este expresia diferenței între
valoarea exporturilor și valoarea importurilor, la care se adaugă veniturile nete primite din
străinătate, venitul național reflectă relația dintre absorbția internă și balanța contului curent
(VN = A + ∆BCC). Potrivit acestei corelații, soldul balanței contului curent exprimă
diferența dintre venitul național și absorbția internă (∆BCC =VN – A).

Diferența dintre venitul național și cererea internă se reflectă în soldul balanței

contului curent:

7
 1. excedentul balanței contului curent ( ∆BCC > 0 ) exprimă faptul că venitul național
nu este absorbit în întregime de cererea internă ( A <VN ) respectiv, absorbția internă
este mai mică decât venitul național; în situația, în care într-o țară venitul național este
mai mare decât consumul se formează creanțe asupra străinătății. Excedentul balanței
contului curent este expresia procesului de economisire și a formării unei capacități de
finanțare.
2. deficitul balanței contului curent reflectă faptul că cererea internă este mai mare
decât venitul național ( A > ∆VN ). În cazul opus al unei țări, la care consumul este
mai mare decât venitul național, urmează să se împrumute din străinătate pentru a
acoperi o parte din deficit.

Soldul balanței contului curent se explică și prin prisma raportului dintre venitul
național și cererea internă de bunuri și servicii ( ∆BCC =VN– A =VN – ( C + I +G ) ).

Venitul național este expresia consumului privat (C), al economisirii private (S) și al
impozitelor mai puțin subvențiile (Tn). Soldul balanței contului curent fiind expresia
diferenței dintre venitul național și absorbția internă reprezintă diferența dintre consum,
economii și impozite pe de o parte și consum, investiții și cheltuieli publice pe de altă parte.

∆BCC = VN - A = C + S + Tn - (C – I - G) ≈ ∆BCC = (S - I ) + (Tn - G)

Din abordarea echilibrului balanței de plăți prin absorbție rezultă o altă

semnificație a deficitului sau excedentului balanței contului curent. Deficitul balanței contului
curent (BCC < 0) este expresia diferenței dintre investițiile private și economisirea privată (S -
I ) < 0 și/sau a unui deficit al administrațiilor publice (Tn -G) < 0. Excedentul de cheltuieli
publice și/sau insuficiența economisirii care exprimă deficitul extern sunt rezultatul raportului
dintre opțiunile private și politicile bugetare publice.

În cazul unei politici bugetare expansioniste, respectiv al unui deficit bugetar se va

produce o creștere a deficitului balanței contului curent. Politica bugetară restrictivă care își
propune să asigure echilibrarea bugetului de stat se va reflecta și într-un excedent al balanței
contului curent.

FACTORI CARE INFLUENȚ EAZĂ CONTUL DE CAPITAL

8
 Deținătorii de capitaluri își modifică comportamentul privind capitalurile în funcție de
rata dobânzii din fiecare țară. În cazul economiei deschise, deținătorii de capital au
posibilitatea să opteze pentru plasarea capitalurilor în țară sau în străinătate.

Dacă rata dobânzii într-o țară (i) este mai mică decât rata dobânzii din străinătate ( i* ),
i < i* , deținătorii de capital vor reduce din plasamentele din țara respectivă și le vor deplasa
în străinătate generând o ieșire netă de capitaluri. În cazul în care rata dobânzii dintr-o țară
este mai mare decât dobânda din străinătate (i > i* ), se manifestă o intrare netă de capitaluri
în țara respectivă.

Balanța contului de capital (BMC) reflectă diferențele dintre intrările și ieșirile de

capitaluri, dependentă în principal de variația ratei dobânzii (∆BMC = BMC(i - i* )).

Plasamentele în țările în care se produc intrări de capital necesită convertirea în

moneda țării respective. Intrările de capital contribuie la creșterea cererii din moneda țării
respective pe piața valutară. În momentul în care cererea de monedă depășeste oferta, moneda
se apreciază, în funcție de gradul de mobilitate a capitalurilor și de politica valutară a băncii
centrale. Investitorii dintr-o țară se așteaptă la aprecierea monedei țării respective, în cazul în
care, crește rata dobânzii în țară față de rata dobânzii din străinătate. În condițiile anticipărilor
aprecierii monedei se corectează variația ratei dobânzii pentru a aprecia avantajul net al
plasamentelor în moneda țării respective.

Mișcările din contul de capital depind de diferențialul de dobândă corectat ( i−i ¿ + c )

de variația procentuală anticipată a cursului de schimb (c) - ∆BMC = BMC( i−i ¿ + c ).

În cazul în care diferențialul de dobândă (c) este negativ, scăderea anticipată a lui e
evidențiază o apreciere anticipată a cursului de schimb care diminuează rentabilitatea
plasamentelor în țară și reduce rentabilitatea anticipată.

În situația creșterii anticipate a lui c (un c pozitiv) se manifestă o depreciere a

cursului de schimb care sporește rentabilitatea plasamentelor din străinătate în țara
respectivă.

BMC = K(i−i ¿ + c), cu K > 0, K - reprezintă un coeficient pozitiv care se interpretează ca un

indicator de elasticitate a miscărilor de capital în raport cu variația dobânzii.

CONEXIUNEA DINTRE CREAȚ IA MONETARĂ Ș I BALANȚ A DE PLĂ Ț I

9
 În cazul unei asemenea abordări sunt evidențiate conexiunile dintre soldul balanței
de plăți și creația monetară. Creanțele asupra trezoreriei și creditele destinate economiei
formează creditul intern al unei țări (CIN). Creanțele asupra străinătății sunt constituite din
mijloacele de plată internaționale deținute de sistemul bancar ( inclusiv banca centrală),
respectiv rezervele internaționale (RI). Moneda unei țări are drept contrapartidă creditul intern
și creanțele asupra străinătății (M = CIN + RI).

Variațiile masei monetare sunt compensate de variațiile în același sens a creditului

intern și/sau rezervelor de valută (∆M = ∆CIN + ∆RI).

Excedentul balanței de plăți contribuie la creșterea rezervelor internaționale, iar

după convertirea devizelor în moneda națională la o sporire a masei monetare care poate să
stimuleze inflația.

Excedentul balanței de plăți (∆RI>0) exprimă o cerere de monedă superioară

cerințelor interne ( ∆M > CIN ), care poate fi destinată agenților din străinătate. Crearea de
monedă peste cerințele interne contribuie la propagarea inflației și la reducerea puterii de
cumpărare a agenților rezidenți.

În condițiile unui excedent rezultat din balanța contului curent, bunurile și

serviciile care se livrează în străinătate au o valoare mai mare decât valoarea bunurilor și
serviciilor cumpărate din străinătate destinate satisfacerii nevoilor interne.

În cazul practicării unor cursuri fixe, excedentul sau deficitul balanței de plăți se
reflectă prin diminuarea sau creșterea masei monetare pe plan intern. Autoritățile monetare
sunt neutre față de oscilațiile monetare determinate de relațiile externe. Banca centrală poate
să intervină pentru a contracara variațiile masei monetare de origine externă, respectiv
sterilizând oscilațiile monetare.

În situația unui excedent, care determină o intrare de devize și sporește masa monetară,
banca centrală poate să intervină pentru a frâna creația monetară internă. Instrumentele de
care dispune o bancă centrală sunt mai limitate într-o economie închisă. Banca centrală nu
poate să sporească ratele dobânzii deoarece reducerea creditului intern ar putea fi compensată
de noile intrări de capitaluri din străinătate. În schimb, banca centrală poate să utilizeze
rezervele obligatorii și să exercite control direct.

10
 În cazul unui deficit extern care se reflectă prin reducerea masei monetare, banca
centrală poate să adopte o politică monetară expansionistă pentru a compensa efectul restrictiv
al balanței de plăți. În măsura în care banca centrală promovează o scădere a ratei dobânzii
destinată să stimuleze creația monetară, este contracarată de către ieșirile de capitaluri în
străinătate.

INTERVENȚ IA STATULUI PENTRU AJUSTAREA BALANȚ EI DE

PLĂ Ț I EXTERNE

Strict contabil, o balanţă de plăţi este întotdeauna echilibrată, întrucât eventualul

excedent valutar este destinat fie creşterii sau reconstituirii rezervelor bugetare, fie promovării
exportului de capital, de împrumuturi de credite. Eventualul deficit este acoperit fie din
rezervele bugetare, din atragerea de fonduri străine pe calea creditului, împrumutului sau
importului de capital.

De fapt, noţiunea de dezechilibru al balanţelor de plăţi, deseori utilizată, se referă la

excedentele sau deficitele diferitelor părţi ale balanţei, care pe ansamblu trebuie să se
echilibreze. Dezechilibrul cel mai mare al unei balanţe de plăţi, provine de la dezechilibrul
schimburilor comerciale.

Statul dispune de mai multe politici pe care le poate utiliza în vederea ajustării
deficitelor din balanţa de plăţi externe:

Politici monetare: ratele de dobândă, operaţiuni pe piaţa liberă efectuate de Banca

Centrală, rezervele bancare obligatorii. Aceste politici pot avea o influenţă directă
asupra fluxurilor de capital în sensul atragerii lor printr-o creştere a ratelor de
dobândă.
Politicile bugetare: politici care vizează creşterea veniturilor din impozite şi taxe (se
poate realiza printr-o fiscalitate sporită sau printr-o mai bună colectare a fondurilor
datorate statului) şi reducerea cheltuielilor bugetare. Aceste politici au rolul de a limita
dimensiunea deficitului bugetar intern care de multe ori este finanţat extern prin
fonduri împrumutate (mai ales în cazul ţărilor în curs de dezvoltare). In plus, aceste

11
 deficite sunt adesea finanţate inflaţionist prin emisiune de monedă, fapt ce poate fi
dăunător exporturilor, agravând şi mai mult deficitul contului curent.
Devalorizarea cursului de schimb: parte integrantă a politicii monetare are ca efect
direct încurajarea exporturilor şi descurajarea importurilor (care devin mai scumpe în
monedă naţională). Condiţia de bază este ca deprecierea să fie mai mare decât
creşterea preţurilor interne.
Instituirea de bariere tarifare şi netarifare în calea importului cu rol în limitarea
cantitativă a importurilor. Barierele fanfare constituie în prezent una din piedicile
majore în calea fluxurilor comerciale internaţionale, existând în prezent o mare
varietate de astfel de bariere, unele dintre ele greu de identificat şi contracarat.
Stimularea şi promovarea exporturilor prin diferite metode (subvenţii de export,
credite de export subvenţionare, facilităţi fiscale, asigurarea şi garantarea
creditelor de export etc.) conduce la reechilibrarea balanţei comerciale.
Finanţarea deficitelor ale balanței de plăți se referă la posibilitatea acoperirii unui
deficit: comercial printr-un credit extern acordat din diferite surse (FMI prin
mecanismul de finanţare lărgită sau emisiune de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa
internaţională). Avantajul acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen lung;
creditele nu fac altceva decât să amâne rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest
deficit comercial. În plus, nu trebuie neglijat faptul prin înregistrarea remunerării
acestor credite (dobânzi plătite) în debitul contului de venituri (contul curent) deficitul
este reportat pentru o perioadă viitoare.
Atragerea de investiții străine directe şi de portofoliu contribuie la
reechilibrarea balanţei de plăţi prin capitalul străin injectat în economie care poate
reduce din presiunile asupra cursului de schimb generat de o balanţă comercială
deficitară.

În concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase pârghii şi mecanisme pentru
a reechilibra balanţa de plăţi externe. Raţiunea pentru a interveni în sensul echilibrării balanței
de plăți externe este dată de absența ajustării automate şi de efectele pe care le poate avea
dezechilibrul acesteia asupra echilibrului economic general. Balanţa de plăţi rămâne
principalul instrument de măsurare a valorii şi a competitivităţii externe a unei economii, fiind
în acelaşi timp un instrument deosebit de util pentru configurarea principalelor politici
macroeconomice.

12
 CONCLUZII

Balanţa de plăţi este principalul mijloc de măsurare a valorii şi a competitivităţii

externe a unei economii, fiind în acelaşi timp un instrument deosebit de util pentru
configurarea principalelor politici macroeconomice. În abordarea macroeconomică a nevoii
de finanţare a unei economii, balanţa de plăţi externe reprezintă cel mai important instrument
de analiză.

Acoperirea rentabilă a deficitelor nu se face prin emisiune de monedă sau prin credite
interne pe termen scurt, ci prin finanţarea acestora atrăgând resurse de pe pieţele financiare
internaţionale (de preferabil pe termene cât mai lungi), deplasarea finanţării (din punct de
vedere al beneficiarului) dinspre sectorul public către sectorul privat, precum şi corelarea
atentă a scadenţelor la aceste finanţări, aceste măsuri fiind o soluţie la criza financiară cu care
se confruntă majoritatea ţărilor în dezvoltare. Balanța de plăți externe poate arăta într-un mod
cât mai clar capacitatea unei țări de a recurge la implementarea măsurilor precizate anterior
pentru echilibrarea economiei naționale.

Evoluţia balanţei de plăţi a unei ţări este în strânsă legătură cu evoluţia economică a
ţării respective, şi reflectă, într-un anume moment, gradul şi modul în care ţara respectivă este
angrenată în circuitul economic mondial. Se poate afirma că balanţa de plăţi este, în esenţă,
barometrul întregii activităţi economico-financiare a unei ţări. Ea pune în evidenţă capacitatea
de producţie a bunurilor şi competitivitatea acestora pe piaţa internaţională, atât în ceea ce
priveşte calitatea, cât şi preţul acestora. Între balanţa de plăţi şi moneda naţională există o
dublă influenţă: pe de o parte, cursul valutar al monedei influenţează preţurile şi deci, mărirea
sau micşorarea profitului la tranzacţiile internaţionale, iar pe de altă parte, balanţa de plăţi în
situaţia de a fi activă sau pasivă influenţează cursul valutar al monedei proprii.

13
 Într-o economie de piaţă, pentru a influenţa evoluţia unor fenomene economice, statul
poate folosi balanţa de plăţi, mişcările de capital şi, implicit, situaţia monedei din ţara
respectivă.

BIBLIOGRAFIE

1. Bojeșteanu Elena, Relații monetar-financiare internaționale, Academia de studii

economice, București, 2010
2. Dobre Mihaela-Hrisanta, Marinaș Marius-Corneliu, Macroeconomie, Academia de
studii economice, București, 2010
3. Kiriţescu Costin, Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978
4. Stoian şi A. Berea Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică,Bucureşti, 1977
5. Voinea M. Gheorghe, Economie financiar-monetară internațională, Suport de curs,
Iași, 2011

14
15