biceiul – şi pe-aici rar să nu plouă-n vreo zi // Păşind neatent şi privind la

fel / Văzui pe jos un ochi rotund, o mustaţă naivă şi m-am aplecat să citesc: Poeme
de Daniel Turcea. Le-am citit cu atenţie, cum şi meritau: în genunchi. / Ştim:
poetul e desăvîrşit, e pur şi e, vai, în cealaltă lume deja / un an de cînd ne-a
părăsit… // Ne-am despărţit ca ieri, după un drum pînă / în Piaţa Romană, acum
cincisprezece ani. / Am să iau ziarul de pe jos şi am să-l pun / în perete: pagina
aceasta e ca o icoană, / desenată cu infinită durere, un pronaos ridicat din
evlavia / din renunţarea celui ce-a înţeles că numai trupul său / va să moară…
Iată ce socoteli îmi făceam: Am scris cîteva cărţi cînd încă nu-mi erau clare multe
din lucrurile importante ale vieţii. Le-am scris cu oarecare îndîrjire, cu
exasperare la limită, dorind să mă eliberez de o prea grea povară sufletească - şi
doar pe jumătate convins că va ieşi ceva de interes general, cum este literatura.
Însă ferm convins că este singura cale de mîntuire. Acum mă gîndesc că nici nu are
prea mare importanţă dacă ele sunt valoroase sau doar onorabile. Rebreanu a scris
şi texte mai slabe, dar poate că nu conta decît munca lui şi bucuria pe care o
simţea atunci. (Văd că şi despre Preda se spune acelaşi lucru.) Dar ce-i pasă lumii
de omul Rebreanu, de cele ce a pătimit el în timp ce-şi scria cărţile magistrale
sau mai puţin strălucite!? Sau de Marin Preda. Aşa că, de fapt, nu contează cine
anume dintre noi a scris sau va scrie marile cărţi ale acestor ani. Pentru mine,
acum, nu mai contează, recunosc, poate şi din cauză că sunt departe de această
eventualitate. Diferenţa, din punctul de vedere al omului care scrie nu mi se pare
esenţială. Ea poate să atîrne de un mic efort în plus, de concentrare, de
perseverenţă etc – aşa încît pare de ajuns să te gîndeşti că şi tu ai fi putut să
dai un lucru deplin, să atingi performanţa: că nu ai fost departe de. Că eşti
dintre cei care…