OBIECTIVUL 1– NOȚIUNI GENERALE DE ANATOMIE ȘI

FIZIOLOGIE

Mişcarea este activitatea prin care se realizează deplasarea în spaţiu a

întregului corp sau a componentelor sale. Această activitate este realizat prin
intermediul sistemului locomotor, compus din sistemul osos- rol activ şi
sistemul muscular, compomenta activă. Cele două sisteme sunt în strânsă
interrelaţie funcţională şi posedă o bogată inervaţie care le coordonează şi o
reţea ce asigură nutriţia.
SISTEMUL OSOS este compus din totalitatea oaselor şi cartilajelor, legate
între ele prin articulaţii şi ligamente. Scheletul reprezintă totalitatea oaselor
aşezate în poziţie anatomică şi este alcătuit din:
I. Scheletul capului
II. Scheletul trunchiului
III. Scheletul membrelor: superioare şi inferioare.
Scheletul membrelor inferioare este format din următoarele componente:
1. Centura pelvină leagă membrul inferior de scheletul trunchiului şi este
contituită din osul coxal ce provine din sudarea ilionului, pubisului şi
ischionului.
2. Membrul inferior propriu-zis:
→scheletul coapsei- femurul, cel mai lung os al corpului;
→scheletul gambei- tibia, aşezată medial şi fibula, lateral;
→scheletul piciorului- 7 oase tarsiene, 5 oase metatarsiene, 14 falange.
După forma lor, oasele se clasifică în:
 Oase lungi: humerus, radius, ulna, femur, tibie;
 Oase late: parietal, frontal, occipital, scapulă, coxal;
 Oase scurte: carpiene, tarsiene.
Structura femurului se completează astfel:
1. Diafiza este partea mediană a osului. Printr-o secţiune transversală se
poate observa canalul medular în care se gaseşte măduva osoasă ce poate
fi: roşie ( la făt şi copii), galbenă( la adulţi) şi cenuşie( la bătrâni). Canalul
 medular este circumscris pe peretele diafizei, de la exterior către interior,
de următoarele componente:
→periostul: o membrană vasculo- conjunctivă ce înveleşte întregul os cu
excepţia epifizelor care sunt acoperite de cartilaje;
→masa osoasă: formată din ţesut osos compact;
→endostul: membrană conjunctivă ce îmbracă masa osoasă atât a diafizei cât
şi a epifizei.
2. Epifiza
a. proximală- capul femural( 2/3 dintr-o sferă, se articulează cu cavitatea
cotiloidă), colul femural( coloană osoasă puternică turtită antero-
posterior, care uneşte capul femural de restul corpului osos) şi două
proeminenţe marele şi micul trohanter( pe care sunt fixaţi muşchii şi
ligamentele);
b. distală- prezintă două suprafeţe articulare numite condili femurali,
despărţiţi de fosa intercondiliară şi se articulează: anterior cu rotula,
inferior cu tibia.
Compoziția chimică a oaselor
Osul conține 20% apă și 80% reziduu uscat. Este alcătuit dintr-o matrice
organică solidă, care este foarte mult întărită de depozitele de săruri de calciu.
Matricea organică a osului este alcătuită 90-95% din fibre de colagen, iar
restul este un mediu omogen numit substanță fundamentală, împreună
constituind oseina. Fibrele de colagen se extind în primul rând de-a lungul
liniilor de forță de tensiune și dau osului rezistență mare.
Sărurile minerale sunt reprezentate în special de fosfatul de calciu, iar cea
mai importantă substanță este hidroxiapatita.

Articulaţiile reprezintă ansamblul elementelor ce unesc două sau mai multe

extremităţi osoase. După gradul de mobilitate, articulaţiile se împart în:
 sinartroze- articulaţii fixe, imobile (sutura fronto-parietală, simfiza
pubiană);
 diartroze
  amfiatroze→ articulaţii cu mobilitate redusă cu suprafeţe articulare
plane sau uşor concave(discurile vertebrale)
 artrodii→ articulaţii cu mobilitate mare ce prezintă mai multe
elemente structurale:suprafaţa articulară, capsula, membrana sinovială,
cavitatea articulară (articulaţia genunchiului)
Artriculaţiile formate împreună cu osul femural sunt:
1. Articulaţia şoldului( coxo-femurală) este articulaţie sinovială ce leagă
capul femural de osul coxal. La nivelul acesteia sunt permise mişcări în
trei planuri: flexie-extensie( mişcarea de apropiere-îndepărtare a unuia
dintre cele două segmente constitutive ale unei articulaţii faţă de celălalt),
adducţie-abducţie(mişcarea de apropiere-îndepartare a unui membru de
linia mediană a corpului), rotaţie internă şi externă.
2. Articulaţia genunchiului(femuro-tibială) este o diartroză ce uneşte
extremitatea distală a femurului cu epifiza proximală a tibiei. În această
articulaţie mai intervin şi alte componente: meniscuri (rol de amortizare),
ligamentele(fixează componentele articulare), rotula, fibula, capsula
articulară(facilitează alunecarea suprafeţelor articulare unele pe altele),
lichid sinovial. Mişcarile permise în articulaţia genunchiului sunt flexia şi
extensia.
Dezvoltarea şi formarea oaselor are loc prin procesul de osteogeneză, care
constă în transformarea ţesutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al
embrionului în scheletul osos al adultului. După tipul de ţesut din care se
formează oasele, deosebim:
a) Osteogeneza de membrană (endoconjunctivală)
→ osul provine prin transformarea și osificarea unei membrane conjunctive
fibroase
b) Osteogeneza de cartilaj (endocondrală)
→ osul provine prin transformarea și osificarea unui țesut conjunctiv
cartilaginos hialin;
→ prin acest tip de osificare se realizează creșterea în lungime a osului la
nivelul cartilajului de creștere diafizo-epifizar;
→ în modelul cartilaginos al unui os lung apar centre de osificare, mai întâi la
nivelul diafizei, ulterior în epifize, numite puncte de osificare primitivă
 → osificarea epifizelor începe mai târziu, ele rămân cartilaginoase până în
jurul vârstei de 20 de ani;
→ celulele proliferează spre diafiză, realizând procesul de creștere în lungime
a osului, iar după ce acesta a încetat epifizele rămân acoperite cu un strat
subțire de cartilaj hialin( cartilaj articular);
→ în jurul vârstei de 20-25 de ani, cartilajele de creștere sunt înlocuite de
țesut osos, iar epifizele se sudează la diafiză.
Rolurile funcționale ale osului femural:
1. Rol de a susținere a greutății corporale
2. Asigură locomoția, ca și componentă pasivă, fiind punctul de inserție a
mușchilor
3. Rol în metabolismul calciului, fosforului
4. Rol antitoxic-oasele rețin următoarele substanțe toxice (Hg, Pb, F)
pătrunse accidental în organism și le eliberează treptat, fiind apoi eliminate
renal. Astfel concentrația sangvină a toxicului nu crește prea mult și sunt
prevenite efectele nocive asupra altor organe.

SISTEMUL MUSCULAR este format din mușchi, care sunt organe active
ale mișcării. Acest rol este îndeplinit de către musculatura scheletică somatică,
având în structura sa țesut muscular striat. La nivelul coapsei, mușchii sunt
grupați în trei regiuni:
A. ANTERIOARĂ
 Croitor- cel mai lung mușchi al corpului
 Cvadricepsul femural

B. POSTERIOARĂ
 Biceps femural
 Semimembranos
 Semitendinos

C. MEDIALĂ (INTERNĂ)
 Pectineu
 Adductor lung
 Adductor scurt
  Adductor mare
 Gracilis
Proprietățile mușchilor scheletici
1. Contractilitatea este proprietatea specifică mușchiului și reprezintă
capacitatea de a dezvolta tensiune între capetele sale sau de a se scurta.
2. Excitabilitatea se datorează capacității de a răspunde la acțtiunea
stimulilor.
3. Extensibilitatea este proprietatea mușchiului de a se alungi pasiv sub
acțiunea unei forțe exterioare.
4. Elasticitatea este proprietatea de a se deforma sub acțiunea unei forțe și de
a reveni pasiv la forma de repaus atunci când forța a încetat să acționeze.
5. Tonusul muscular este o stare de tensiune permanentă, caracteristică
mușchilor ce au inervație motorie somatică și senzitivă intactă.
VASCULARIZAȚIA COAPSEI :
a. Arterială-este asigurată de artera femurală cu următoarele ramuri:
epigastrică superficială, circumflexă iliacă superficială, rușinoase externe,
femurală profundă, descendentă a genunchiului.
b. Venoasă-asigurată de vena femurală, ce se continuă inferior cu vena
poplitee și superior, limitată de ligamentul inghinal, vena iliacă.

Principalul nerv al membrului inferior este NERVUL SCIATIC își are

originea într-o rețea de nervi de la nivelul măduvei spinării, numită plec sacrat
(L5-S1). Are rol de control a articulației șoldului, genunchiului și a gleznei,
precum și a numeroși mușchi ( mușchii posteriori ai coapsei, totalitatea
mușchilor gambei, piciorului). La nivelul regiunii poplitee acesta se împarte în
două ramuri: nervului tibial și nervul peronier comun.
OBIECTIVUL 2-PREZENTAREA GENERALĂ A
AFECȚIUNII

I. DEFINIȚIE
Fractura reprezintă o întrerupere totală sau parțială a continuității unui os,
apărută în urma unui traumatism direct sau indirect, asociată cu leziuni ale
țesuturilor înconjurătoare( ligamente, vase, nervi, piele).

II. CLASIFICARE
În mod clasic, fracturile se clasifică după mai multe criterii:

A. După mecanismul de producere

1. Fractură directă- se produce la nivelul la care acționează forța
reprezentată prin zdrobire, compresiune sau șoc violent.
2. Fractură indirectă- se produce în alt loc decât acolo unde a acționat
agentul traumatic.
3. Fractură incompletă- linia de fractură nu interesează toată circumferința
osului.
4. Fractura completă- cu două segmente sau mai multe fragmente mari și
mici, numită și fractură cominutivă.

B. După poziția fragmentelor

1. Fără deplasare- fragmentele osoase nu-și pierd contactul.
2. Cu deplasare- fragmentele își pierd contactul, fiind deplasate
longitudinal, transversal, sagital.

C. Starea osului
1. Osul normal cedează la agenți traumatici puternici (în special la adult)
2. Osul dismetabolic cedează mai repede, datorită degradării structurii
țesutului osos.
3. Osul patologic, în acest caz neexistând traumatism, iar fractura apare
pe un os solicitat în parametri normali( sub limita de elasticitate)
 4. Fracturile de oboseală-leziune prin suprasolicitare repetată, observată
la sportivi și militari.

D. Comunicarea cu exteriorul
1. Închise- segmentele osoase sunt acoperite cel puțin de piele.
2. Deschise- pielea este lezată și osul ajunge în contact cu exteriorul.
Particularitățile fracturilor de femur:
a) Fracturile epifizei proximale a femurului: fracturile trohanteriene și
fracturile colului femural.
b) Fracturile difizare ale femurului
c) Fracturile extremității distale a femurului

FRACTURILE TROHANTERIENE
III. ETIOLOGIE
 La copii și adulți, cauzele cele mai frecvente sunt: accidente de circulație
sau prin cădere de la înalțime.
 La vârstnici, fracturile sunt majoritatea determinate de accidente casnice și
se produc prin cădere pe bazin.
 Sunt mai frecvente la femei, din cauza osteoporozei care duce la scăderea
masei osoase și degradarea arhitecturii țesutului osos, crescând fragilitatea
osului, densitatea osoasă la femei fiind mai mică.
 La bărbațti, fragilitatea oaselor este determinată de nivelul scăzut de
testosteron ce accelerează demineralizarea osului.

IV. SIMPTOMATOLOGIE
 Durere intensă în afara bazei triunghiului Scarpa( regiune topografică
situată în partea superioară lojei anterioare a coapsei, cu aspect triunghiular,
cu baza situată superior).
 Impotență funcțională totală- nu se poate ridica de la locul accidentului fără
ajutor.
 Atitudine vicioasă: scurtarea membrului inferior cu 3-4 cm, adducția
coapsei și rotația externă a piciorului în fracturile cu deplasare.
 Deformarea în „crosă” a coapsei în fracturile instabile.
  Mobilitate anormală
 Crepitații osoase

V. DIAGNOSTIC
Diagnosticul se pune pe baza radiografiei osoase în diferite incidențe:
anteroposterior de bazin și lateral. Aceasta va preciza diagnosticul de
varietate, amploarea deplasării fragmentelor, precum și eventualele afecțiuni
osoase locale preexistente( osteoporoză, distrofii osoase).

VI. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Tratată chirurgical, prin osteosinteză, calusul fibros consolidează
fragmentele, datorită periostului, celulelor masei osoase și țesutului
conjunctiv din jurul focarului de fractură. Concomitent, se dezvoltă și o
vascularizație nutritivă.
Prognosticul vital este rezervat în cazul vârstnicilor, din cauza
dificultăților de mobilizare.

VII. TRATAMENT
1. Primul-ajutor
 Se va evalua siguranța salvatorului și a pacientului, pentru a evita
eventualele pericolele.
 Se va degaja pacientul de la locul accidentului.
 În cazul unei fracturi deschise, plaga hemoragică necesită hemostază
provizorie prin apăsarea venei pe suprafața osoasă. Apăsarea poate fi
executată la nivelul plăgii prin pansamente compresive , cu feși sau la
nevoie cu pumnul sau degetul. Aplicarea garoului este o soluție eficace,
cel care aplică are datoria să noteze pe biletul de trimitere la spital ora
aplicării garoului.
 Se administrează antalgice cu scopul prevenirii șocului traumatic.
 Se va imobiliza provizoriu membrul inferior cu ajutorul unei atele lungi de
la nivelul axilei până la gleznă, după axarea prealabilă prin manevre de
tracțiune în ax. Atela se va fixa prin legături circulare de fașă la torace,
abdomen și membrul inferior sănătos.
 Transportul pacientului se va face în decubit dorsal pe targă.

2. Propriu-zis
 a) CONSERVATOR: este aplicat mai rar, în fracturile stabile sau în cazul
contraindicațiilor chirurgicale. Pacientul este tratat prin repaus la pat cu
membrul inferior fracturat în extensie continuă, urmând o lungă perioadă
de recuperare.
b) CHIRURGICAL: este tratamentul de elecție cu scopul mobilizării
pacientului încă de a doua zi postoperator și de a începe reeducarea
funcțională a șoldului. Metodele chirurgicale sunt: implant metalic format
dintr-un șurub DHS, Tija Gamma, tije elastice. Pacienții sunt mobilizați a
II-a sau a III-a zi după operație, iar mersul va fi reluat cu ajutorul cadrului
metalic sau cârjelor axilare.

VIII. COMPLICAȚII
În primele ore, fractura este capabilă să provoace un șoc, apoi poate fi
trombogenă.
În zilele următoare, pot să apară:
 Tromboza venoasă profundă, a cărei profilaxie constă în tratamentul
anticoagulant.
 Escarele de decubit- prevenirea realizându-se prin mobilizarea la 2-3
ore în limitele durerii, așternutul va fi uscat și curat, fără obiecte
prezente sau resturi alimentare.
 Bronhopneumonia de decubit apare la pacienții vârstnici, imobilizați la
pat, la care eliminarea secrețiilor bronșice este deficitară.
 Calus vicios în coxa vara din cauza reducerii insuficiente.

FRACTURILE COLULUI FEMURAL

III. ETIOLOGIE
 Fractura de col femural este una dintre afecțiunile specifice vârstei a III-a.
 Apare mai frecvent la femei decât la bărbați, din cauza relației directe cu
osteoporoza, o afecțiune ce determină reducerea densității minerale și a
rezistenței traveelor osoase, care intră în structura colului femural.
 Sunt cauzate de căderi pe șold, în special iarna sau pe paviment alunecos.
IV. SIMPTOMATOLOGIE
a) În fracturile incomplete/angrenate
  Durere moderată situată la baza triunghiului Scarpa, amplificată de
palparea la acest nivel sau prin mobilizarea membrului inferior respectiv.
 Impotență funcțională moderată
 Ușoară rotație externă a coapsei

b) În fracturile complete
 Durere prezentă tot timpul și amplificată de palpare și de încercările de
mobilizare pasivă a șoldului
 Tumefiere ce constă într-o proeminență ca o tumoră la baza triunghiului
Scarpa
 Atitudine vicioasă a membrului imferior de pe partea fracturii,
caracterizată prin rotație externă și scurtarea membrului.
V. DIAGNOSTIC
Diagnosticul de certitudine este oferit de examenul radiologic. Radiografia
se va realiza în două incidențe: față și profil, ceea ce permite vizualizarea
fragmentelor osoase și stabilirea poziției acestora( fracturi cu deplasare sau
fără deplasare), în acest mod furnizându-se indicațiile pentru tratament.
VI. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Fracturile fără deplasare au o evoluție bună, consolidează, dar nu sunt
scutite de complicații tardive. Fracturile cu deplasare nu vor consolida
niciodată fără tratament. Chiar și după tratament bine efectuat, o mare parte
dintre acestea evoluează către una din complicațiile tardive.
VII. TRATAMENT
1) Primul-ajutor
 Se va evalua siguranța salvatorului și a pacientului, pentru a evita
eventualele pericolele.
 Se va degaja pacientul de la locul accidentului.
 Se evaluează starea pacientului.
 Se apelează la serviciul de urgență.
 Efectuarea hemostazei provizorii în cazul unei fracturi deschise.
 Se administrează antalgice pentru a evita șocul traumatic.
 Pentru imobilizarea provizorie a membrului inferior se va folosi o atelă
lungă de la nivelul axilei până la gleznă. Atela se va fixa prin legături
 circulare de fașă la torace, abdomen și membrul inferior controlateral
sănătos.
2) Propriu-zis
a) CONSERVATOR
→ Funcțional: metodă aplicată în cazul vârstnicilor,tarați, la bolvii
irecuperabili și care prezintă contraindicații chirurgicale. Această metodă
constă în mobilizarea precoce a bolnavului cu abandonarea focarului de
fractură. Imediat ce durerile au diminuat din în intensitate, pacientul va fi
așezat într-un fotoliu și va fi mobilizat cu ajutorul unui cadru metalic de
ambulație. În urma acestui tratament rezultă o pseudoartroză de col
femural( nu poate fi salvată funcția, dar astfel e salvată viața).

b) CHIRURGICAL are la bază trei criterii majore: vârsta fiziologică,

orarul de prezentare, clasificarea Garden.
→ Dacă fractura este fără deplasare( Garden I, Garden II) este cazul unei
urgențe ortopedice. În intervalul 12-24 de ore de la producerea fracturii
este necesară operația, nu necesită reducere și nici nu se deschide focarul
de fractură. Prin incizii minime se introduc 3 șuruburi prin marele
trohanter, colul și capul femural.
→ Dacă fractura este cu deplasare( Garden III, Garden IV) sau dacă trec
mai mult de 48 de ore, vascularizația capului fiind deja întreruptă
(necroză septică de col femural) singura soluție este artroplastia protetică
a șoldului.
VIII. COMPLICAȚII
1) Imediate
În primele ore, fractura poate fi șocogenă, apoi procesul poate continua
cu producerea de trombi la nivelul arterelor sau venelor.
Din cauza imobilizării prelungite, în special în cazul vârstnicilor pot să
apară:
 Pneumopatii- mai ales la pacienții cu insuficiență cardiacă
 Embolii pulmonare determinate de tromboflebită, cu tratament
profilactic cu anticoagulante și antiagregante plachetare
 Complicații urinare-pacienți cu retenție urinară
 Escare de decubit
2) Tardive
  Pseudoartroza(absența completă a consolidării unei fracturi peste
duratele obișnuite)- provocată de afectarea capului și colului femural
 Necroza aseptică de cap femural
FRACTURA DIAFIZEI FEMURALE

III. ETIOLOGIE
Există trei categorii mari de fracturi diafizare ale femurului
A. Din cauza unui impact cu energie mare
Fractura apare pe un os complet sănătos, mai ales în cazul adulților tineri
în urma: accidentelor rutiere( în ipostază de șofer, pasager, pieton),
sporturi( fotbal, ski), împușcături, căzături de la înălțime.
B. Din cauza unui impact cu energie mică
Fracturile sunt mai frecvente la vârstnici, apar la persoane ce prezintă
factori locali favorizanți, leziuni distructive ale oaselor precum:
osteoporoza, diabetul zaharat, tumori, formațiuni osoase benigne.
C. Prin suprasolicitare( fracturi de stres)
Fractura apare la adulți și personalul militar, prin suprasolicitarea
sistemului osos sau atunci când intensitatea exercițiilor fizice este
crescută exagerat de mult.
IV. SIMPTOMATOLOGIE
 Durere vie la nivelul fracturii, amplificată de orice tentativă de
mobilizare activă și pasivă a coapsei.
 Impotența funcțională este totală, bolnavul nu poate să ridice piciorul de
pe planul patului.
 Atitudine vicioasă caracterizată prin: scurtarea membrului inferior cu 4-5
cm și rotația externă a segmentului.
 Mobilitate anormală și crepitații osoase la palpare.

V. DIAGNOSTIC
În fracturile diafizei femurale determinate de cauze traumatice, semnele si
anamneza sunt cel mai frecvent înalt sugestive. Radiografia va fi executată din
cel puțin doua incidențe și va cuprinde în mod obligatoriu articulațiile vecine:
șoldului și genunchiului. Pe baza acestui examen, fractura este încadrată într-un
anumit tip și grad.

VI. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Tratate corect, aceste fracturi se consolidează în aproximativ 4 luni. Ele au
asigurată o bună vascularizație, datorită maselor musculare care se inseră pe
femur.
VII. TRATAMENT
1) Primul-ajutor
 Evaluarea siguranței atât a salvatorului cât și a pacientului, pentru a
evita eventualele pericolele.
 Se va degaja pacientul de la locul accidentului.
 Se evaluează starea pacientului.
 Se apelează la serviciul de urgență.
 Oprirea temporară a hemoragiilor în fracturile deschise prin:
compresiune digitală, pansament compresiv sau cu ajutorul garoului.
 EPvitarea șocului traumatic prin administrarea de antalgice.
 Imobilizarea provizorie a focarului de fractură, cu atele speciale sau
improvizate, care să fie cuprinse de la nivelul axilei până la gleznă.
 Asigurarea transportului în condiții cât mai puțin traumatizante la o
unitate sanitară.
2) Propriu-zis
a. CONSERVATOR
→ Ortopedic: cu reducerea fracturii și imobilizare gipsată, folosită la copii
→ Extensie continuă: metodă adjuvantă
b. CHIRUGICAL
→ Osteosinteză cu focar închis, sub control radioscopic, care se face cu
tije rigide sau elastice
→ Osteosinteză cu focar deschis cu tije sau plăci înșurubate
VIII. COMPLICAȚII
1) Imediate
 Deschiderea focarului de fractură
 Leziunea de pachet vascular femural și a nervului sciatic
  Hipovolemie posttraumatică
 Șoc traumatic
 Embolie grăsoasă sau embolie pulmonară

2) Tardive
 Generale( din cauza repausului prelungit la pat): escare de decubit,
infecții urinare,infecții respiratorii.
 Locale: redoarea genunchiului, pseudoartroza, calus vicios.

FRACTURILE EXTREMITĂȚII DISTALE FEMURALE

III. ETIOLOGIE
A. În mecanismele indirecte, fractura poate să apară pe un os sănătos, de
cele mai multe ori în cazul: accidentelor rutiere( în ipostazăconducător a
unui automobil, pasager, pieton), căderilor obișnuite sau pe un os
patologic
( osteoporoză).
B. În mecanismele directe, fractura este determinată de o lovitură cu un
corp dur contondent, forța acționând asupra regiunii.
IV. SIMPTOMATOLOGIE
 Durere vie locală, accentuată de palpare sau încercarea de a mobiliza
genunchiul.
 Impotența funcțională este totală.
 Tumefacția regiunii este însoțită de o echimoză în zona poplitee.
 Gamba poate fi mai apropiată de axul corpului (varus) sau mai
îndepărtată de ax (valgus) în comparație cu membrul inferior sănătos.
 Atitudine vicioasă caracterizată de: scurtarea membrului inferior și
rotația externă a segmentului distal.
V. DIAGNOSTIC
Radiografia efectuată față-profil pune diagnosticul de certitudine și permite
vizualizarea configurației fracturii și deplasarea fragmentelor, cu ajutorul căreia
se alege metoda cea mai potrivită de tratament. În unele cazuri este necesar și
un examen CT care poate oferi date suplimentare foarte utile pentru tratament.
VI. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Fracturile extremității distale femurale sunt printre cele mai grave, adeseori
sunt în cadrul unor politraumatisme sau la bolnavi vârstnici tarați și cu
osteoporoză, fapt ce face și mai dificilă consolidarea.
VII. TRATAMENT
1. Primul-ajutor
 Scoaterea rănitului de sub influența agentului traumatic cu manevre
blânde, deoareceorice gest brutal poate agrava leziunile inițiale și
respectiv durerile generatoare de șoc.
 Asistenta medicală va evita orice încercare de mers sau imobilizare a
accidentatului când se bănuiește o fractură de bazin sau de coloană
vertebrală, în acest caz se menține bolnavul în decubit dorsal până la
sosirea ambulanței.
 Se examinează atent pacientul și dacă este cazul se aplică măsurile de
resuscitare cardio-respiratorie cu suportul vital de bază.
 Hemostaza provizorie- hemoragia din fracturile deschise poate fi oprită
prin: comprimarea digitală a venei pe suprafața osoasă subiacentă,
pansament compresiv sau garou.
 Combaterea șocului traumatic se face prin suprimarea durerii,
administrând opioide.
 Imobilizarea- înainte de efectuarea acestei proceduri este necesară
tracțiunea ușoară în direcția axului normal. Imobilizarea se realizează prin
intermediul unei atele lungi, improvizate sau prefabricate, ce vor fi
căptușite și îmbrăcate cu vată, pânză, material pentru a nu leza pielea sau
provoca escare de decubit. Lungimea atelei trebuie să depășească
lungimea segmentului fracturat( de la nivelul pliului subfesier până la
plantă).
 Transportul pacientului la unitatea sanitară se va realiza prin intermediul
unei tărgi în decubit dorsal, în condiții cât mai puțin traumatizante.

2. Propriu-zis
a. CONSERVATOR
→ Extensia continuă
→ Imobilizarea gipsată(femuro-plantar), după 3-6 săptămâni de extensie
continuă
 b. CHIRURGICAL
→ Osteosinteza cu rol de a reface axul, rotația și lungimea membrului și
fixarea stabilă.

VIII. COMPLICAȚII
1) Imediate, locale
 Deschiderea focarului de fractură
 Lezarea nervului sciatic
 Lezarea arterei poplitee
2) Tardive
 Consolidare vicioasă
 Redoarea genunchiului, de la limitări ușoare ale mișcării articulare până
la anchiloza fibroasă
 Pseudoartroză, din cauza unei tracțiuni continue prea puternică
 Osteite cronice, după fracturi deschise sau tratament chirurgical care nu
a respectat de asepsie și antisepsie
 Artroza articulației genunghiului după fracturi reduse incomplet.

OBIECTIVUL 3-ROLUL AUTONOM ȘI DELEGAT AL

ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU FRACTURĂ DE FEMUR
Asistentul medical este o persoană autorizată să practice această meserie și
răspunde de propria activitate.
Asistentul medical are nevoie de pregătire pluridisciplinară: socială, tehnică,
practică, însușirea termenilor de bază, să aibă cunoștințe de psihologie, să aibă
atitudine potrivită față de pacient și familia sa, să empatizeze.
Rolurile asistentului medical sunt de natură:
I. AUTONOMĂ în cadrul căreia asistentul medical acordă îngrijiri de bază
pacientului din proprie inițiativă, temporar sau definitiv.
A. Asigurarea condițiilor de mediu
 Temperatura optimă a saloanelor trebuie să fie de 20-22°C
 Camera trebuie să fie aerisită ori de câte ori este necesar( în anotimpul
rece de 2-3 ori pe zi, avându-se grijă ca bolnavii să fie protejați de
curenții de aer rece, iar în anotimpul cald fereastra poate să rămână
deschisă în permanență)
 Salonul trebuie să fie curat, curățenia făcându-se zilnic: dimineața( după
toaleta bolnavilor, înainte de a începe vizita) și după-amiaza( după
odihnă)

B. Igiena pacientului și a lenjeriei

 Toaleta bolnavului are ca scop: menținerea tegumentelor curate pentru
a preveni complicațiile cutanate, îndepărtarea microbilor și substanțelor
străine
 Asistentul medical execută toaleta zilnică a pacientului dimineața și
seara, astfel se creează și o stare de confort
 În cazul pacienților imobilizați la pat, toaleta va fi parțială( pe regiuni),
bolnavul fiind descoperit progresiv( numai porțiunea care se spală),
respectând intimitatea și măsurile de igienă
 Schimbarea lenjeriei de pat are ca rol asigurarea condițiilor de igienă și
a odihnei
 Protejarea patului se va face cu ajutorul unei mușama și alezei
 Asistentul medical va ajuta la îmbrăcarea și dezbrăcarea pacientului,
dacă starea nu va permite să îndeplinească această activitate
 Așezarea obiectelor de strictă necesitate lângă patul pacientului

C. Alimentarea și hidratarea pacientului

 Alimentația constituie substratul vital în îngrijirea bolnavului ce
menține energia organismului
 Aportul alimentar trebuie să ţină cont de nevoile organismului,
diferenţiat de vârstă, gravitatea bolii, precum şi de efortul depus
 Explorează preferințele pacintului în ceea ce privesc alimentelele
 Lichidele se vor administra în doze mici, fracționate, asistentul va
urmări și calcula ingesta-excreta

D. Asigurarea transportului bolnavilor pentru investigații

 E. Educația pacientului privind rolul repausului( fizic și psihic), modul de
folosire a mijloacelor auxiliare pentru schimbarea poziției și deplasare
( exemplu: cârjele) cu verificarea înțelegerii recomandărilor făcute,
consecințele sprijinirii precoce pe membrul afectat, importanța
exercițiilor de recuperare.

F. Măsurarea temperaturii, pulsului, tensiunii arteriale, respirației,

diurezei și a scaunului și le notează în foaia de temperatură.

G. Profilaxia escarelor de decubit

H. Prevenirea infecțiilor asociate actului medical

I. Stabilirea unei relații bazată pe încredere cu persoana îngrijită și cu

aparținătorii, menținând o stare psihică pozitivă.

II. DELEGATĂ- la indicația medicului, asistentul medical aplică metode de

observație, de tratament sau de readaptare. Observă modificările
provocate de boală sau tratament.

 Recoltarea analizelor de laborator

 Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic
 Pregătirea pacientului pentru investigații( radiografie, CT, RMN,
osteodensitometrie, etc. )
 Pregătirea preoperatorie a pacientului conform mențiunilor medicului
 Monitorizarea la anumite intervale de timp indicate de medic a
funcțiilor vitale
 Urmărirea mișcărilor și segmentelor distale
 Observarea culoriii tegumentelor din jurul aparatului gipsat( cianoză,
paloare)
 Sesizarea medicului în cazul în care pacientul acuză furnicături,
amorțeli sau presiune la nivelul gipsului
  Observarea schimbării culorii gipsului cu origine la nivelul
plăgii( sânge, secreții purulente)
 Verificarea poziției membrelor în funcție de tracțiune
 Îngrijirea bolnavului posoperator la pacienții cu intervenție chirurgicală

FIȘA TEHNICĂ NUMĂRUL 1: ADMINISTRAREA

ANTICOAGULANTELOR

I. DEFINIȚIE
Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică coagularea sângelui,
acționând asupra factorilor responsabili de coagulare.

II. SCOP
a. Terapeutic-când pericolul trombozelor este evident
b. Profilactic-previne formarea de trombi la nivelul venelor sau arterelor
Se prescriu în următoarele situații:
→ Flebite (inflamația peretelui venos)
→ Tromboza superficială și profundă
→ Embolie pulmonară
→ Intervenții chirurgicale
→ Imobilizare a membrului inferior
→ Boli cardiace( infarct, valve artificiale)

III. FORME DE PREZENTARE

A. Anticoagulante orale (antivitaminele K)
Sunt derivați cumarinici ce inhibă sinteza hepatică a anumitor factori ai
coagulării.
a. ACENOCUMAROL( SINTROM, TROMBOSTOP)
b. WARFARINA

B. Anticoagulante injectabile
a. HEPARINE NEFRACȚIONATE
 Heparina se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină
izotonă urmată de perfuzie continuă.
 b. HEPARINE FRACȚIONATE/ CU MASĂ MOLECULARĂ MICĂ
 Cu administrare subcutanată
 Enoxaparina( Clexane)
 Nadroparina( Fraxiparina)
 Reviparina( Clivarin)
 Dalteparina( Fragmin)
IV. LOCUL DE ELECȚIE
 Treimea medie a brațului( fața externă)
 Fața supero-externă a coapsei S.C.
 Flancurile peretelui abdominal( 4-5 cm paraombilical)
 Venele de la plica cotului( cefalică și bazilică)
 Venele de pe fața dorsală a mâinii
 Vena jugulară I.V.
 Vena subclaviculară

V. MATERIALE NECESARE
Materialele necesare se pregătesc în funcție de modul de administrare a
anticoagulantului: intravenos sau subcutanat.
De exemplu, în administrarea anticoagulantului Clexane® injectabil sub formă
de seringă preumplută, asistentul medical va pregăti următoarele materiale:
 Seringa preumplută cu substanța medicamentoasă
 Tampon cu antiseptic
 Tăviță renală
 Mănuși de unică folosință

VI. PREGĂTIREA PACIENTULUI

a) Psihică
 Se informează pacientul despre procedură
 Se explică scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 Se obţine consimţământul informat
b) Fizică
 Se așează pacientul într-o poziție confortabilă, în decubit dorsal sau în
poziție semi-șezandă
 Se asigură intimitatea pacientului
 Se dezvelește locul ales pentru injecție
  Se examinează zona

VII. EFECTUAREA TEHNICII

 Se spală mâinile cu apă și săpun, se dezinfectează, se îmbracă mănușile de
unică folosință.
 Se antiseptizează suprafața cutanată unde urmează să se efectueze injecția
cu ajutorul tamponului alcoolizat.
 Se scoate cu grijă capacul care acoperă acul seringii Clexane, capacul
punându-se în tăvița renală.
 NU se apăsă pistonul înainte de a se injecta, pentru a elimina bulele de aer,
pentru că se pierde din doză. Pentru ca acul să rămână steril după ce s-a scos
capacul, trebuie ca acul să nu atingă nimic.
 Cu mâna dominantă se ține seringa ca pe un creion, iar cu ajutorul policelui
și indexul celeleilalte mâini se formează un pliu cutanat ridicat de pe
planurile profunde. Pliul cutanat se va menține pe toată durata injectării
soluției.
 Se introduce acul în profunzimea pliului cutanat, perpendicular( la 90°)
 Se apasă pistonul în jos, injectându-se lent.
 Se retrage acul, se eliberează pliul se masează locul după terminarea
administrării.

VIII. INCIDENTE ȘI ACCIDENTE (în injecția subcutanată)

1) durere – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a
ţesuturilor.
2) Hematom
3) Echimoze
4) Abces, flegmon( prin nerespectarea regulilor de asepsie și antisepsie)

IX. REACȚII ADVERSE

 Hemoragii( gingivoragii, epistaxis, hematurie, hematemeză, melenă, o
sângerare excesivă dintr-o rană sau la locul unei intervenţii chirurgicale
chiar minore, o acumularea de sânge sub piele, hematom, sau apariţia de
vânătăi, altele decât cele de la nivelul locului de injectare
 durere de cap severă, apărută brusc(hemoragie intracraniană)
 Greață
 Vărsături
  Dermatită
 Reacții alergice
X. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Selectarea deșeurilor conform precauțiunilor universale.
 Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile și se dezinfectează.

Anticoagulante orale Heparine

Calea de administrare Orală Parenterală(i.v.sau s.c.)
Acțiune Lentă: la 24-48 ore Rapidă
Efect Lung: 2-5 zile Scurt: 4 ore(administrare i.v.)
12 ore( administrare s.c.)

Controlul dozării corecte Timpul de protrombină APTT

(timpul Quick),ce include
și INR-ul
Antidot în caz de Fitomenadiona- i.v. Protamin Sulfat-i.v.
supradozare

FIȘA TEHNICĂ NUMĂRUL 2- PANSAMENTUL

I. DEFINIȚIE
Pansamentul este actul chirurgical de aseptizare,tratare și protejare a unei
plăgi, fie accidentale, fie operatorii.

II. SCOP
a. Protejarea plăgii de acțiunea agenților termici, mecanici, chimici, infecțioși
b. Absorbția secrețiilor
c. Prevenirea infecțiilor
d. Asigurarea repausului
e. Favorizarea cicatrizării

III. TIPURI DE PANSAMENTE

 1) Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren
(plagă operatorie, locul unei injecții sau puncții, locul unde este montat un
cateter venos) pentru a realiza protecția față de mediul înconjurator.
2) Pansamentul absorbant pentru plăgi drenate sau secretante cu un strat de
comprese și un strat de vată.
3) Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se
aplică aparatul gipsat pentru imobilizare.
4) Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerânde în scop hemostatic, pentru
imobilizarea unei articulații în caz de entorsă sau pentru reducerea unei
cavități superficiale după puncționare.
5) Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator,
contraindicate în plăgi care secretă.

IV. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE UNUI PANSAMENT

ASEPTIC
 Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile
 Spălați și dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănusi sterile
 Serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în
trusa de instrumente pensa cu care ați lucrat în plagă; nu folositi aceleași
instrumente la alți pacienți

ABSORBANT
 Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând
comprese de tifon și vată hidrofilă

PROTECTOR
 Acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât ca dimensiunile
lor să depașească marginile plăgii cu cel putin 1-2 cm

NEDUREROS
 Acționați cu simț de răspundere, dar în același timp cu blândețe și
răbdare, iar ștergerea secrețiilor se face prin tamponare
 SĂ FIE SCHIMBAT LA TIMP
 Verificati indicația medicala cu privire la schimbarea pansamentului
 La plagile chirurgicale care sunt curate si uscate pansamentul va fi
schimbat mai rar, iar în cazul plăgilor secretante schimbați pansamentul
de câte ori este nevoie
V. MATERIALE NECESARE PENTRU REALIZAREA PANSAMENTULUI
a. Substanțe antiseptice
 Pentru dezinfecția plăgii: apă oxigenată, rivanol, betadină, cloramină
 Pentru dezinfecția tegumentului: alcool de 70%, alcool iodat 2%, tinctură
de iod 2%, fenol, eter, iodoform
b. Casoletă cu comprese de tifon, tampoane, pernuțe de vată hidrofilă
c. Trusă cu instrumente chirurgicale: pense anatomice, pense chirurgicale,
pense hemostatice, foarfece, bisturiu
d. Pensa de servit
e. Tăviță renală
f. Mușama și aleză
g. Materiale pentru fixarea pansamentului: leucoplast, feși de tifon, omnifix.
h. Mănuși sterile și mănuși de unică folosință

VI. PREGĂTIREA PACIENTULUI

A. Psihică
→ Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii
→ Se obține consimțământul informat
B. Fizică
→ Se protejează patul cu mușamaua și aleza
→ Se așează pacientul în poziție comodă, în funcție de regiunea de pansat-în
așa fel încât să fie ușor accesibilă pentru tehnică

VII. EXECUȚIA PANSAMENTULUI

 pansamentul este efectuat de două persoane( medic-asistent medical sau
două asistente medicale)
 asistentul medical pregătește pacientul, materialele necesare și servește
medical
  se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție atât asistenta
cât și medicul
 examinarea plăgii și a tegumentelor din jur.

Timpii pansamentului:
1) Primul timp- crearea câmpului operator
 Îndepărtarea cu blândețe vechiul pansament, iar dacă desprinderea
acestuia se face cu dificultate se înmoaie cu apă oxigenată și apoi se
ridică.
 Se degresează tegumentele din jurul plăgii pentru a înlătura urmele de
adeziv de la pansamentul vechi cu eter
 Se aseptizează tegumentele din jurul plăgii( centrifug-începând dinspre
plagă spre periferie, tamponul se schimbă la fiecare ștergere)

2) Al doilea timp-tratarea plăgii

 Se curăță plaga de eventualele secreții, se tamponează cu comprese
sterile uscate, fiecare compresă utilizată se aruncă în tăvița renală
 Se inspectează plaga
 Se controlează eventualele tuburi de dren
 Se aseptizează plaga cu apă oxigenată(rol dezinfectant hemostatic și de
îndepărtare a impurităților și secrețiilor), betadină, cloramină→centrifug,
de la nivelul plăgii spre exterior, în sens circular. Se șterg marginile
plăgii cu o compresă uscată
 Se aplică medicamente la indicația medicului

3) Al treilea timp- acoperirea plăgii

 Se acoperă plaga cu 2-3 comprese de tifon, uscate sau umede, care să
depășească marginile plăgii și peste care se așează un strat subțire de
vată hidrofilă cu rol absorbant

4) Al patrulea timp- fixarea pansamentului

  Fixarea pansamentului cu leucoplast, fașă, omnifix
 Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de întoarcere sau dacă
asigură repausul în cazul în care este limitată mișcarea

VIII. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 se strâng materialele, deşeurile se selectează şi se aruncă în cutiile
special destinate conform precauțiunilor universale
 se spală mâinile cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool
 se notează tehnica în foaia de observaţie

IX. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ TEHNICĂ

→ Se îmbracă bolnavul
→ Se așează în pat într-o poziție cât mai comodă
→ Se acoperă bolnavul, se observă faciesul și comportamentul pacientului la
durere

FIȘA TEHNICĂ NUMĂRUL 4- INJECȚIA INTRAVENOASĂ

I. DEFINIȚIE
Injecția intravenoasă= introducerea unei soluții medicamentoase
(cristaline, izotone, hipertone) în circulația venoasă, prin intermediul unui ac
atașat la seringă.

II. SCOP
a. Terapeutic
b. Explorator ( de exemplu administrarea substanţelor radioopace)

III. LOC DE ELECȚIE: în urgență orice venă accesibilă, dar ca regulă

generală :
 Venele de pe fața dorsală a mâinii
 Vena radială
 Venele de la plica cotului( bazilică și cefalică)
 Venele de pe partea dorsală a piciorului
 Venele maleolare
 Venele femurale
 Venele jugulare externe
  Venele epicraniene la nou-născuți și sugari

IV. MATERIALE NECESARE

 Substanța medicamentoasă prescrisă
 Ser pentru diluție
 Seringă și ac pentru injectare
 Ac pentru aspirarea soluției în seringă
 Mănuși de unică folosință
 Garou și tăviță renală
 Tampon cu antiseptic
V. PREGĂTIREA PACIENTULUI
a. Psihică
 Se informează pacientul despre procedură
 Se explică pacientului scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 Se obține consimţământul informat

b. Fizică
 asigurarea intimității pacientului
 poziționarea pacientului, în funcție de starea clinică, frecvent în decubit
dorsal cu membrul superior în abducție și antebrațul în supinație

VI. EXECUȚIA TEHNICII

 Se verifică prescripția medicală și identitatea pacientului
 Se controlează cu atenție data de expirare a soluției medicamentoase și
aspectul acesteia, integritatea ambalajelor seringilor și acelor
 Se efectuaează spălarea mâinilor, urmată de dezinfecția lor și îmbrăcarea
mănușilor
 Se încarcă seringa cu soluția medicamentoasă
 Se schimbă acul cu unul adaptat puncționării
 Se selectează zona ce va urma a fi puncționată
 Înaintea înțepării venele trebuie bine evidențiate: aplicare locală de
comprese calde sau poziţionarea declivă a mâinii, ce favorizează vasolitația
periferică.
 Se realizează staza venoasă cu ajutorul garoului plasat la 7-8 cm , deasupra
locului puncției
 Se antiseptizează zona
  Se închide și se deschide pumnul de câteva ori, se palpează vena, la nevoie
se tapotează traiectul venos
 Se fixează vena cu policele mâinii stângi sub locul de injectare la
aproximativ 4-5 cm
 Se pătrunde în vena sub un unghi de 25 grade ,apoi se avansează tangențial
în traiectul venos
 Se aspiră și se controlează dacă acul este în venă
 Se desface garoul
 Se injectează lent soluția și se supravegează starea bolvului pe toată
perioada injectării
 se retrage brusc acul după administrarea medicației și se aplică un
pansament compresiv steril îmbibat cu alcool, câteva minute

VII. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ TEHNICĂ

→ Se acoperă brațul sau zona care a fost puncționată
→ Se supraveghează în continuare starea bolnavului
→ Educarea pacientului cu privire la evitarea flectării antebrațului pe braț cu
tamponul la plica cotului, deoarece împiedică închiderea orificiului
favorizând revărsarea sângelui

VIII. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 se strâng materialele, deşeurile se selectează şi se aruncă în cutiile special
destinate conform precauțiunilor universale
 se spală mâinile cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool
 se notează tehnica în foaia de observaţie

IX. INCIDENTE ȘI ACCIDENTE

a. Hematom local: infiltrat sangvinolent la nivelul locului de puncție care se
produce de obicei în momentul abordului vascular
b. Injectarea paravenoasă: tumefiere și durere locală, necroză în cazul
administrării de substanțe iritante și vasoconstrictoare
c. Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei
d. Ameţeli, lipotimie, colaps
e. Puncționarea unei artere învecinate: sânge roșu cu presiune
f. Anafilaxia: injectarea unei substanțe alergizante
g. Infecții: nerespectarea regulilor de asepsie și antisepsie
 FIȘA TEHNICĂ NUMĂRUL 4- PREVENIREA ȘI TRATAREA
ESCARELOR

I. DEFINIȚIE
Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între două planuri dure (os
şi pat). Presiunea constantă la nivelul unei porțiuni a pielii reduce aportul de
sânge la acea zonă și în final produce moartea celulelor, lezarea pielii și
formarea de ulcerații.
II. CAUZE
Persoanele în vârstă care nu se pot mobiliza, au o dietă necorespunzătoare,
astfel încât pot dezvolta în timp malnutriție protein-calorică și deshidratare.
Din aceste cauze pielea devine mai subțire și își pierde elesticitatea. În aceste
condiții se pot produce escarele de decubit, dacă se asociază cu:
 presiune constantă la nivelul pielii și țesuturilor
 leziuni datorită frecării de suprafeșe rugoase, exemplu cearșafuri (leziuni
de frecare)
 alunecarea într-un pat sau un scaun, producându-se astfel cute de piele care
vor afecta circulația sângelui la acel nivel.

III. REGIUNI EXPUSE LA ESCARELE DE DECUBIT

A. Decubit dorsal
 Regiunea occipitală
 Omoplaţi
  Coate
 Regiunea sacrococcigiană
 Călcâie
B. Decubit lateral
 Umăr
 Regiunea trohanteriană
 Feţele laterale ale genunchilor
 Maleole

C. Decubit ventral
 Tâmple
 Umeri
 Creasta iliacă
 Genunchi
 Degetele picioarelor
Riscurile sunt determinate de:
 starea nutriţională
 starea psihică
 capacitatea de mobilizare
 incontinenţa
 starea tegumentului

IV. ETAPELE PRODUCERII ESCARELOR

Prima fază
Tegumentul prezintă o culoare roșiatică (eritem)

A II-a fază
Apare flictena, apoi soluția de continuitate și se formează ulcerația

A III-a fază
 Ulcerația se extinde la straturile adânci subcutanat și mușchi

A IV-a fază
Ulcerația ajunge la os și apare necroza

V. METODE DE PREVENIRE A ESCARELOR

Principiile tratamentului preventiv:
A. Schimbarea de poziţie
 se evită imobilizarea
 schimbarea poziției se face la 2 sau 3 ore
 este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează: orele
de schimbare şi poziţia: 14-decubit dorsal, 16-decubit lateral stâng, 18-
decubit dorsal, 20-decubit lateral drept, aspectul cutanat,zonele de masaj
B. Asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă
perfectă
Se va avea în vedere:
 evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea la lenjeria de corp
 spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut
fiind faptul că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz
de incontinenţă, se apelează la sonda Foley).
 scuturarea zilnică a lenjeriei sau ori de câte ori este nevoie
C. Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea
escarelor
 saltele speciale
 perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui
Achile)
 colaci de cauciuc
 pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2
 talc pe pânză
D. Alimentaţie şi hidratare echilibrată - Alimentaţia trebuie să fie bogată în
proteine - pentru a favoriza cicatrizarea - şi în vitamine, ţinând cont însă
de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce priveşte hidratarea, necesarul
de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l la 24 de ore.
E. Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
i. Prin masaj
1) Obiective
 favorizează vascularizaţia profundă şi superficială
 îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee
 rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau apă şi săpun)
 favorizează starea de bine şi confort înlătură durerea, anxietatea

2) Principii:
 se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat şi i
s-a schimbat lenjeria
 se face cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de
întoarcere de jos în sus, iar la ceafă şi umeri invers-de sus în jos şi
circular spre exterior
 se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată
 masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia bolnavului să fie
confortabilă, iar durata sa de aproximativ 15 minute.
3) Indicaţii:
 pentru toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc
 în momentul schimbării poziţiei, pe toate regiunile expuse
4) Contraindicații
 nu se face bolnavului cu febră
 cu infecţii ale pielii
 cu septicemie
5) Materiale necesare: unguentul
6) Pregătirea pacientului:
 Psihic: se informează pacientul, se explică tehnica și scopul acesteia,
se obține consimțământul informat
 Fizic: se închid ferestrele, se aşază bolnavul într-o poziţie variabilă, în
funcţie de zonă
ii. Prin utilizarea alternativă de cald şi frig
 1) Obiective:
 favorizează revascularizaţia tisulară, provocând alternativ o
vasodilataţie şi o vasoconstricţie locală
2) Indicaţii: escare în stadiul II
3) Materiale necesare: comprese cu cuburi de gheaţă şi comprese cu apă
caldă
4) Pregătirea pacientului: se realizează în același mod ca și în cazul
masajului
5) Tehnica:
 se aplică compresa cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru
a obţine o vasoconstricţie
 apoi, se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare, până se obţine o
vasodilataţie
 se repetă de 3-4 ori

VI. METODE DE TRATAMENT

A. Local, în funcţie de stadiu
 stadiul I, masaj, unguente, violet de genţiană
 stadiul II, alternanța cald-frig, pansament gras), Bioxiteracor
 stadiul III, pansamente
B. General, ce se referă la alimentaţie, tratamentul cu antibiotice şi al stării
generale.
C. Materiale necesare pentru tratatarea escarelor:
 materiale folosite la efectuarea pansamentului
 apă, săpun, mănuși( de unică folosință, sterile), taviță renală, soluție de
Mercurocrom, pudră cicatrizantă, unguent, colăcei din cauciuc,
comprese sterile, leucoplast, cutie cu instrumentar steril.
D. Pregatirea psihică - se explică tehnica și se obține consimțământul
E. Pregatirea fizică - se așează pacientul în poziție comodă
F. Tehnica:
 se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 se toaletează leziunea și tratează in functie de gradul escarei
 se aplica pudră/unguent/ mercurocrom, apoi se aplică comprese sterile
și se pansează ca orice plagă;
 în cazul unei escare de grad III sau IV se va face toaleta chirurgicală a
plăgii, debridarea ei, utilizarea pansamentelor hidroactive, funcție de
 gradul escarei(cele pe baza de nitrat de argint, alginat de calciu-
Sorbalgon, hydrotul, hydrocoll
 plaga/escara se tratează ca o plagă infectată, aplicând tehnica
pansamentului
G. Reorganizarea locului de munca: colectarea deșeurilor conform
precauțiunilor universale
H. Incidente și accidente
 suprainfecții/supurații
 necroză

OBIECTIVUL 4- PROCESUL DE ÎNGRIJIRE AL

UNUI PACIENT CU FRACTURĂ DE FEMUR

A. CULEGEREA DATELOR- INTERVIU

1. Informații generale
a. Numele și prenumele: Popescu Maria
b. Vârsta: 65 de ani
c. Stare civilă: căsătorită
d. Profesia: pensionară
e. Localitatea de domiciliu: Lețcani, Iași
f. Diagnosticul la internare: fractură de col femural la nivelul membrului
inferior drept
g. Data de internare: 12.12.2018

2. Obișnuințe de viață
a. Consumatoare de:
 Alcool: ocazional
 Cafea: 1 ceașcă/ zi
 Tutun- neagă consumul
 Droguri- neagă consumul
b. Dietă/regim alimentar: regim hiposodat
c. Alergii cunoscute: pacienta nu declară alergii cunoscute

3. Probleme de sănătate
a. Antecedente medicale personale:
 Menopauză la 48 de ani
 HTA
b. Antecedente heredocolaterale: nesemnificative
c. Motivele internării:
 Durere vie la nivelul șoldului
 Impotență funcțională
 Scurtarea membrului
 Rotația externă a coapsei
d. Istoricul bolii: culegerea informațiilor s-a efectuat atât de la pacientă, cât și
de la însoțitorul acesteia(fiul). În ziua de 12.12.2018, în jurul orei 11,
pacienta a suferit un traumatism prin cădere la domiciliu, pe gresia umedă
de la baie, în urma căreia a simțit o durere violentă și nu se putea ridica fără
ajutor. Fiul acesteia a anunțat repede serviciul de urgență. În urma acestui
accident, pacienta a fost transportată de urgență la spital, iar în urma
examenului radiologic obiectiv și radiologic i se precizează diagnosticul și
este internată pentru îngrijiri medicale și tratament chirurgical.

4. Examenul clinic general

a. Starea generală: alterată
b. Greutate: 76 kg
c. Înălțime: 160 cm
d. Starea de conștiență: păstrată
e. Tegumente și mucoase: palide, prezintă echimoze și hematom
f. Țesut conjunctiv-adipos: bine dezvoltat, supraponderalitate( IMC=29,69)
g. Sistem ganglionar și limfatic: superficial nepalpabil
h. Aparat locomotor: la nivelul articulației coxofemurale drepte sunt dureroase
atât mișcările active, cât și pasive, rotație externă a coapsei
i. Aparat respirator: torace normal conformat, F.R.=28 respirații/ minut
j. Aparat cardiovascular: șoc apexian în spațiul V intercostal, pe linia medio-
claviculară, artere periferice pulsatile, F.C.=99 bătai/ minut, T.A.= 150/ 85
mmHg
k. Aparat digestiv: abdomen nedureros la palpare
l. Aparat urogenital: loje renale nepalpabile, Giordano negativ, usturimi
micțiunale
m. Sistem nervos și organe de simț: pacienta este orientată temporo-spațial
5. Investigații
a. Examenul sângelui

Denumire Rezultat
Grupa A(II)
Rh Pozitiv(+)

Biochimie-sânge
Denumire Rezultat Valori normale
Uree 30 mg/dl 18-40 mg/dl
Creatinină 0.85 mg/dl 0.57-1.11 mg/dl
Fier seric 47 µg/dl 50-170 µg/dl
Calciu ionic 1.10 mmol/l 1.15-1.35 mmol/l
Calciu total 7,90 mmol/l 8.40-10.2 mmol/l
TGP 30 U/l 5-55 U/l
TGO 20 U/l 5-34 U/l
Na 140 mmol/l 136-145 mmol/l
K 3,5 mmol/l 3,5-5,1 mmol/l
Cl 100 mmol/l 98-107 mmol/l
P 3,2 mmol/l 2,3-4,7 mg/dl

Hematologie-sânge
Denumire Rezultat Valori normale
WBC(leucocite) 4*103 /µl 4.0 – 10.0 *103/µl
RBC(eritrocite) 3,9* 106 /µl 3,8- 5,2*106/µl
HCB(hemoglobină) 11 g/dl 12.0- 15,5 g/dl
HCT(hematocrit) 33,5 % 35-45 %
PLT( plachete) 284*103 /µl 150- 400* 103 /µl
VSH 9.0 mm/1h 2- 10 mm/1h
 Coagulare- sânge
Denumire Rezultat Valori normale
Fibrinogen 245 mg/dl 200-400 mg/dl
Timpul Quick 13 secunde 13-15 secunde
Timp de sângerare (TS) 3 minute 3-4 minute
Timp de coagulare( TC) 9 minute 8-12 minute

b. Examenul urinei
Sumar și sediment urinar
Denumire Rezultat Valori normale
Eritrocite 3 <5cel/câmp(ob×40)
Leucocite 4 <5cel/câmp(ob×40)
Celule epiteliale scuamoase 20 Absent/ câmp(ob×40)
Celule tubulare renale 0 <2cel/câmp(ob×40)
Cilindri 0 <2cel/câmp(ob×20)
Cristale absent Absent/câmp(ob×40)
Floră microbiană frecventă Absent/câmp
Paraziți absent Absent/câmp
Săruri absent Absent/câmp(ob×40)
SG( densitate) 1025 1015-1030
NIT( nitriți) negativ Negativ
pH 5 5-7
Proteine negativ Negativ(<30 mg/dl)
Glucide absent Absent(<50 mg/dl)
KET(corpi cetonici) absent Absent(<15 mg/dl)
UBG( urobilinogen) normal Normal(<2 mg/dl)
BIL(bilirubină) negativ Negativ

c. Examene radiologice
 Radiografia a fost realizată în incidență anteroposterioară și din profil a
șoldului drept, în urma căreia s-a stabilit diagnosticul de fractură, completă,
fară deplasare, a colului femural drept( Garden II).

6. Tratament

a. Chirurgical: în urma examenului obiectiv și al rezultatului radiografiei se

decide intervenția chirurgicală, prin osteosinteză ce se va face prin
introducerea sub control radiologic a două şuruburi, la data de 13.12.2018.

b. Medicamentos
Data Tratament
Algocalmin- f(II)
Ser Ringer- 1000 ml
Clorură de sodiu 0,9% -1000ml
12.12.2018 Vaccin tetanic adsorbit (VTA)
Propofol 1% -10 mg/ml
Captopril 25mg
Diazepam 10 mg
Clismă evacuatorie
Ser Ringer- 2000 ml
Clorură de sodiu 0,9% -1000 ml
Glucoză 5%- 2000 ml
13.12.2018 Clexane 4000 UI
Tramadol –f(II)
Amoxiplus- fl(III)
Clorură de sodiu 0,9% -1000 ml
Glucoză 5%- 1000 ml
Ser Ringer- 1000 ml
Clexane 4000 UI
Amoxiplus- fl(III)
14.12.2018 Tramadol –f(II)
No-Spa- f(II)
Diazepam- f(I)
 Clorură de sodiu 0,9% -1000 ml
Glucoză 5%- 1000 ml
Clexane 4000 UI
15.12.2018 Amoxiplus- fl(III)
Dulcolax- în caz de constipație
Algocalmin-f(II)
Clorură de sodiu 0,9% -1000 ml
Glucoză 5%- 500 ml
Clexane 4000 UI
16.12.2018 Amoxiplus- fl(III)
Algocalmin-f(II)
Clorură de sodiu 0,9% -500 ml

7. Epicriza
Pacienta de 60 de ani se prezintă la serviciul UPU cu durere la nivelul
șoldului, impotență funcțională, scurtarea membrului, rotația externă a coapsei.
În urma examenului radiologic este transportată la Secția de Ortopedie, pentru
stabilirea diagnosticului. În urma examenului clinic general și investigațiilor s-a
stabilit diagnosticul de farctură de col femural drept și este internată pentru
îngrijiri și tratament chirurgical. S-a efectuat profilaxia antitetanică. S-a
practicat intervenția chirurgicală prin intermediul osteosintezei cu șuruburi. S-a
inițiat antibioterapia i.v., s-a realizat medicația anticoagulantă.
Se externează la data de 18.12.2018 cu recomandările:
 Tratament de recuperare
 Mobilizarea cu cârjele se face la 2-3 săptămâni.
 Mersul cu sprijin total pe membrul afectat nu va fi permis decât după cel
puțin 4 luni de la intervenția chirurgicală
 Revine peste 3 săptămâni pentru control clinico-radiologic
 Dietă bogată în Ca, Fe
 Dietă hipocalorică pentru scăderea în greutate
 După cele 2 luni de la operaţie să se facă un control scintigrafic al
şoldului.
 B. NEVOILE FUNDAMENTALE AFECTATE–enunțarea
problemelor de dependență/diagnosticelor de îngrijire

1. NEVOIA DE A RESPIRA ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE

Alterarea respirației și circulației determinată de situația de criză, durere,
agitație, manifestată prin tahipnee(F.R.=28 r/minut), tahicardie(F.C.=90
b/minut), hipertensiune arterială (T.A.=150/85 mmHg).
2. NEVOIA DE A MÂNCA ȘI A BEA
Alimentație inadecvată prin surplus din cauza alimentației
necorespunzătoare d.p.d.v. cantitativ și calitativ, manifestat prin greutate
corporală peste parametrii normali.

3. NEVOIA DE A SE MIȘCA ȘI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

Imobilitate legată de focarul de fractură, întreruperea continuității osoase,
manifestată impotență funcțională.
Poziție inadecvată determinată de afectarea fizică a aparatului locomotor,
manifestată prin poziție vicioasă: scurtarea membrului inferior, adducția
coapsei, rotația externă a piciorului.
4. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA
TEGUMENTELE ȘI MUCOASELE
Alterarea integrității tegumentelui membrului inferior din cauza agentului
traumatic, manifestată prin plagă escoriată.
5. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Vulnerabilitate față de pericole datorită afectării fizice, a mediului
spitalicesc manifestată prin risc de complicații și infecții nozocomiale.
Durere intensă determinată de traumatismul membrului inferior manifestată
prin agitație.
6. NEVOIA DE A COMUNICA
 Comunicare ineficientă determinată de mediul spitalicesc, anxietate
manifestată prin percepere inadecvată de sine, rețineri verbale, tendință spre
autoizolare.
7. NEVOIA DE A ÎNVĂȚA CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA
Cunoștințe insuficiente determinată de nivelul scăzut de cunoștințe
referitoare la boală, importanța respectării tratamentului manifestată prin
cerere de informații.

C. PLANUL DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC DE
DATA ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
12.12 Alterarea respirației și -Readucerea -măsurarea f.v. În urma
circulației determinată valorilor f.v. în -asigurarea unei psihoterapiei
de situația de criză parametri poziții care să și a
manifestată prin normali favorizeze tratamentului
tahipnee, tahicardie, -Pacienta să fie respirația(șezând, medicamentos
hipertensiune arterială echilibrată semișezând) pacienta
psihic -asigurarea prezintă
repausului fizic și respirație și
psihic circulație în
-pregătirea psihică limite normale
a pacientei în
vederea oricărei
tehnici, la care va
trebui să participe
-învăț pacienta să
efectueze exerciții
respiratorii
-ajut pacienta să
aibă o gândire
pozitivă asupra
bolii
-la recomandarea
medicului se face
EKG
 -recoltarea
sângelui pentru
exaemene de
laborator, conform
F.O.
-se administrează
tratament
medicamentos,
oxigenoterapie la
prescripția
medicului,
urmărind efectele
acestora
-supravegherea
evoluției stării
pacientei

DIAGNOSTIC DE
DATA ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
12.12 Alimentație inadecvată Pacienta să fie -explicarea Pacientul
prin surplus din cauza compliantă la pacientei că în aderă la
alimentație schema de perioada de indicațiile
necorespunzătoare alimentație recuperare va trebui echipei
d.p.d.v. cantitativ și prescrisă de să respecte un medicale
calitativ manifestată medic regim hipocaloric și privind
prin greutate peste hipolipidic și va regimul
parametrii normali, în trebui să scadă în alimentar și
funcție de vârstă și greutate, deoarece modificarea
înălțime această stare stilului de
determină o viață
presiune asupra
corpului, în special
asupra oaselor și
articulațiilor
membrului inferior
-urmăresc ca
pacienta să aibă o
alimentație bogată
în proteine, lactate,
legume și fructe
-asigurarea
aportului de
vitamine și săruri
minerale necesar
metabolismului
oaselor
-explic pacientului
importanța
exercițiilor fizice,
sub supraveghere
medicală, în
vederea scăderii în
greutate, dar și
pentru favorizarea
procesului de
vindecare

DIAGNOSTIC DE
DATA ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
12.12 Posibilă alterare a Asigurarea -monitorizarea Pacienta
eliminării urinare unei eliminări bilanțului hidric, exprimă cu
cantitativ și calitativ, adecvate măsurând ingestia ușurință
determintă de și excreția nevoia de a
imoblizarea la pat, -servește pacienta micționa și
inhibiție manifestată la pat cu urinar cere ajutor
prin număr de micțiuni -asigură un climat echipei
redus, urină hipercromă cald, confortabil, medicale
răspunzând cu
promptitudine la
solicitări
-încurajarea
pacientei să-și
exprime gândurile
cu privire la
condițiile de
spitalizare și la
problemele de
dependență
-asigurarea igienei
zonei genito-urinare
12.12 Atingerea potențială a Prevenirea -asigurarea Asistenta
tranzitului intestinal apariției consumului medicală
cauzat de impotență constipației suficient de lichide observă în
funcțională, imobilizare –asigură o cantitate continuare
manifestată prin optimă de fibre eliminarea
constipație (legume, fructe, scaunului
cereale și derivatele
acestora)
-urmărirea
frecvenței și
consistenței
materiillor fecale
-se explică
pacientei
necesitatea de a
elimina materiile
fecale când simte
această senzație,
deoarece
nerespectarea
ritmului de
evacuare poate
duce la constipație
DIAGNOSTIC DE
DATA ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
12.12 Atingerea potențială a Prevenirea -servirea pacientei Asistenta
tranzitului intestinal apariției cu bazinet la pat medicală
cauzat de impotență constipației -asigurarea toaletei observă în
funcțională, imobilizare perianale continuare
manifestată prin eliminarea
constipație scaunului
12.12 Afectarea potențială a Menținrea unei -urmărirea Pacienta
circulației periferice de circulații mișcărilor și a prezintă o
la nivelul membrului periferice segmentelor bună circulație
inferior afectat din corespunzătoa- distale(degete) periferică
cauza atelei gipsate re -urmărirea culorii
manifestată prin degete și temperaturii
umflate, reci, cianotice, membrelor
parestezii inferioare
-sesizarea
medicului la
apariția
paresteziilor, a
edemului și
presiunii la nivelul
membrului inferior
afectat
-plasarea unei
perne sub
membrele
inferioare pentru a
favoriza circulația
-aplicarea
măsurilor de
prevenire a
complicațiilor
provocate de gips
12.12 Dificultate de a se Pacienta să se -identificarea Pacienta își
îmbrăca și dezbrăca poată îmbrăca capacității și recapătă
determinată de fractură, și dezbrăca în limitelor fizice autonomia în
gips manifestată prin termen de 4 -sugerează familiei vederea nevoii
exprimarea ajutorului zile să îi procure haine de a se
din partea pacientei, în largi, ușor de îmbrăca și
satisfacerea acestei îmbrăcat, mod de dezbrăca
nevoi încheiere simplu
-exerciții de
motricitate fină cu
pacienta, descriind
DIAGNOSTIC DE
DATA ÎNGRIJIRE OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
12.12 Dificultate de a se Pacienta să se tehnica îmbrăcării Pacienta își
îmbrăca și dezbrăca poată îmbrăca -oferă răbdare recapătă
determinată de fractură, și dezbrăca în pacientei în autonomia în
gips manifestată prin termen de 4 vederea satisfacerii vederea nevoii
exprimarea ajutorului zile nevoii de a se
din partea pacientei, în îmbrăca și
satisfacerea acestei dezbrăca
nevoi
12.12 Imobilitate legată de -Menținerea -pregătirea Pacienta este
focarul de fractură, oaselor într-o materialelor imobilizată
întreruperea poziție corectă necesare provizoriu în
continuității osoase -Pacienta să își imobilizării atelă
manifestată prin satisfacă provizorii
impotență funcțională celelalte nevoi -ajut medicul
fundamentale ortoped să
-Pacienta să fie efectueze
echilibrată reducerea
psihic, ortopedică
înțelegând -ajut pacienta în
această situație vederea satisfacerii
nevoilor
fundamentale
-explicarea
pacientei în ce
constă necesitatea
imobilizării,
amplitudinea
mișcărilor permise
-redarea încrederii,
explicând că
imobilitatea este o
stare trecăoare și
există posibilitatea
reluării mersului
-îndepărtarea
sentimentului de
neputință
-pregătirea
preoperatorie(fizic
și psihic) a
pacientei
-menținerea
tonusului muscular