I

TIPURI DE INSTALAŢII DE LUBRIFIERE.

DESCRIERE. FUNCTIONARE
CURSUL I- TEHNOLOGIA UNGERII SISTEMELOR TEHNICE
 I

1.1 Noţiuni generale de Tribologie si Tribotehnică

- Utilajele, echipamentele şi instalaţiilor industriale au in componenta lor diferite

cuple sau perechi de piese, care se afla in miscare, de translatie sau de rotatie, ale
caror elemente se afla in miscare relativa, unele fata de altele, unele alunecand sau
ruliad fata de celelalte:. Articulatii, glisiere sau ghidaje.
- Intre aceste piese, apar forte de frecare, care duc la incalzirea si uzarea lor.
- Apar pierderi de material, pierderi de energie, reducerea durabilităţii si
scaderea randamentului masinilor si creşterea costurilor de exploatare.
- Pentru contracarearea acestora se utilizeaza ungerea cuplelor/masinilor.

- STIINTA care cerceteaza fenomenele si procesele de frecare-uzare-ungere,

se numeste TRIBOLOGIE, iar
- partea practica, tehnico-aplicativa a acesteia, care raspunde cu solutii tehnice, de
exemplu cu metode si sisteme de ungere, se numeşte TRIBOTEHNICĂ.

- Aici este domeniul dumneavoastra de activitate, unde sunteti chemati sa

faceti intretinerea, masinilor si echipamentelor in sectiile unde lucrati
 I

1.2. Procese tribologice. Frecare, Uzare, Ungere.

- Procesul tribologic este un ansablu de fenomene complexe: fizice,
chimice, mecanice, termice şi moleculare, care are loc între suprafeţele de
contact a două sau mai multe corpuri, numite cuple tribologice /cuple de
frecare, aflate în mişcare relativă sau în repaos cu tendinţă de mişcare
- Mişcarea relativă dintre corpurile cuplei tribologice poate fi: de
alunecare, de rostogolire, de pivotare şi combinaţii ale acestora,
- Sistem tehnic este masina, echipamentul sau instalatia care realizeaza o
anumita tehnologie (laminoare, prese, manipulator, ), in care apar frecari
- Sistemul tribologic cuprinde atât sistemul tehnic, caractreizat de
contactele mobile, precum şi procesul tribologic
- Solicitarea tribologică cuprinde procese complexe de natură: mecanică
(aşchiere, eformaii elastice şi plastice), termică (încălziri locale), chimică
(modificări ale compoziţiei chimice), metalurgice (transformări în
structura metalelor), electrice etc
• Procesele tribologice, de frecare-uzare-ungere, şi suprafeţele de frecare, se
influenteaza reciproc
 I
1.2.4. Noţiuni generale despre frecare
- Frecarea reprezintă un fenomen fizic complex, de natură moleculară,
mecanică şi energetică, care se opune deplasării a două corpuri solide, unul
faţă de celălalt sau initierii acestei deplasări.
- Frecarea este tocmai rezistenţa care se opune mişcării, în timpul
alunecării sau al rostogolirii a două corpuri aflate în contact, Figura 1.2.
- Rolul frecarii: permite deplasarea persoanelor, autovehiculelor, precum si
functionarea masinilor si utilajelor, laminoarelor de tabla etc.
- Frecarea are loc în prezenţa sau în absenţa lubrifiantului..
- Tipuri de frecare
• Din punct de vedere al existenţei lubrifiantului, se întâlnesc două tipuri
de frecare de bază:
• frecare uscată, care se desfăşoară în absenţa unui fluid, a unui
lubrifiant,
• frecarea fluidă, în prezenţa unui fluid, filmul de lubrifiant fiind
continuu sau discontinuu..
• Exista si frecare semifluidă, atunci când condiţiile de frecare fluidă,
nu sunt strict îndeplinite, iar filmul de fluid este discontinuu..
 I

- Clasificarea regimurilor de frecare

- se face în funcţie de existenţa lubrifiantului între suprafeţele de frecare,

Fig. 1.1 Clasificarea regimurilor de frecare

- Sunt situatii cand frecarea este dorita (ambreiaje, cuplaje) si
- Sunt situatii cand frecarea nu este dorita (ghidaje, rulmenti, articulatii),
iar atunci se utilizeaza ungerea cuplelor (ghidajelor, lagarelor, rotilor
dintate, lanturilor etc.
 I

Clasificarea regimurilor de frecare după felul mişcării,

- sunt următoarele feluri de frecări:
1- Frecarea de alunecare, cand intre cele doua suprafete este o miscare de
translatie. Incercând să se tragă o greutate, apar cele doua situaţii:
a- una este cea cand forta de tracţiune este insuficienta, si atunci greutatea
va sta pe loc, iar a doua,
b- cea in care forţa de tracţiune este suficienta, si se produce deplasarea

Fig.1.3 Frecare de alunecare cu suprafeţe plane

 xc

• Forta de frecare si Coeficientul de frecare

• Coeficientul de frecare este un raport intre forta de frecare Ff si
forta/sarcina normala, perpendiculara pe suprafetele in contact

μ=
Ff
Fn
[F f = μFn ]
• Valorile acestui coeficient sunt determinate experimental pentru diferite
cupluri de materiale

• Legile frecării de alunecare

• Fenomenul frecării de alunecare este guvernat de următoarele 4 legi
cantitative:
• • Forţa de frecare este proporţională cu forţa normală.
• • Forţa de frecare este independentă de aria aparentă de contact.
• • Forţa de frecare este independentă de viteza relativă între cele
două corpuri în contact.
• • Forţa de frecare depinde de natura materialului corpurilor în
contact.
 I

2.- Frecarea de rostogolire

- Frecarea de rostogolire este rezistenta la deplasare care apare când un
corp este rostogolit pe suprafata altui corp, figura 1.1 b .
- Forţa exterioară va trebui, fie sa iniţieze rostogolirea, fie s-o menţină, fie
s-o iniţieze cu deformarea uneia sau ambelor suprafeţe în contact.
- Si în acest caz apare noţiunea de coeficient de frecare de rostogolire,
care are valori foarte mici
- Forţa de frecare este mai mică pe suprafete fin prelucrate decât pe cele
rugoase
- Pentru o sarcină dată, frecarea de rostogolire este invers proporţională
cu diametrul elementului .
- Aceste elemente conduc la realizarea unor forţe de frecare scăzute,
determinate de valoarea scăzută a coeficientului de frecare de rostogolire

- Coeficienţii de frecare variază mult (de la simplu la dublu) cu marimea

sarcinii. Aceasta se datorează faptului că pentru sarcini mici deformaţiile nu
depăşesc faza elastică
 as

• 1.2.2.3. Regimuri de frecare

• A) Regimul de frecarea uscată- frecare-uzare în absenţa lubrifiantului
• Frecarea uscată mai are şi denumirea de frecare coulombiană, aceasta fiind
determinată de componenta tangenţială a forţelor de contact, între două suprafeţe
uscate, aflate în mişcare sau tendinţă de mişcare relativă
• Frecarea uscată, privită în mod riguros, presupune absenţa oricărui fel de
lubrifiant între suprafeţele în mişcare relativă şi, deci, posibilitatea contactului direct
între neregularităţile suprafeţelor
• Acest fapt conduce la cele mai mari valori ale coeficientului de frecare de
alunecare (tabelul 1), la o solicitare intensivă apare o uzură accentuată, care poate
duce la blocarea pieselor, apărând gripaj
• Tabelul 1.1- Intervale de valori ale coeficienţilor de frecare cinematici la alunecare

Regimul de frecare-ungere μak

Frecarea uscată (FU) ≥ 0,3
Frecarea limită (FL) 0,1…0,3
Frecarea mixtă (FM) 0,05…..0,1
Frecarea fluidă (HD, HS) 0,001…..0,005
 I

• B) Regimul de frecare-ungere fluida, cu film continuu şi discontinu

• Frecarea fluidă cu ungere mixtă sau limită şi film discontinuu, are la bază
proprietatea de onctuozitate a lubrifiantului, de aceea, regimul de
frecare-ungere se mai numeşte şi regim de frecare onctuos. Suprafeţele
de frecare de alunecare sunt separate de un strat subţire de lubrifiant
(oxizi, uleiuri etc.), fiind puncte in care fluidul poate fi, străpuns de
vârfurile rugozităţilor., figura 1.4 a .

• a ) Frecare de alunecare b) Frecare de rostogolire

 I

• 1.2.5. Noţiuni generale despre uzare

• Uzarea este un fenomen fizic des întâlnit, de cele mai multe ori
determinata de frecare, care se manifestă prin modificarea
dimensională a suprafeţelor în contact.
• Uzarea duce la reducerea performanţelor utilajelor, echipamentelor si
masinilor si determină defecţiunea de tip funcţional.
• Mărirea jocurilor măreşte neetanşeităţile şi scurgerile, conduce la apariţia
zgomotelor, a bătăilor sau la funcţionarea neuniformă a maşinilor. În
figura 1.5, este redat graficul perioadelor uzurii şi fiabilitatii

• Graficul valoarea uzurii cât şi intensitatea defecţiunilor

 I

• În prima etapa, se constată o creştere rapidă a vitezei de uzare şi de

apariţie a defectelor. Este perioada de rodaj care asigură o acomodare a
celor două suprafeţe în contact.
• Defecţiunile care apar nu sunt determinate de uzură, ele pun în evidenţă
erorile de fabricaţie.
• Durata în timp a perioadei depinde de foarte multi factori şi poate fi
apreciată la 10 – 200 ore.
• În perioada a doua, are loc o uzare normală, cumulativă, fără apariţia
defecţiunilor (decât foarte rar), care reprezintă viaţa utilă a elementului şi
care e de dorit să fie cât mai îndelungată.
• Printr-o alegere adecvată a materialelor, a lubrifianţilor a formelor şi
jocurilor, această perioadă poate fi mărită la mii sau zeci de mii de ore.
• Perioada a treia, de batranete, Sfârşitul perioadei a II-a şi începutul celei
de a III-a este marcat de creşterea intensităţii de defectare, ca urmare a
efectelor distructive ale uzurii. Si care face ca elementul să fie scos
din funcţiune Este o perioada redusă şi poate da indicaţii asupra
omogenităţii fabricaţiei şi a lubrificării.
• Uzarea este un fenomen complex, greu de tratat, care trebuie analizată
strâns legat procesul de frecare şi ungere, cu efecte negative.
 I

• 1.2.3.2. Tipuri de uzare

• 1. Uzarea de adeziune. sau „de aderenta”, „de contact”, „termica”.

• Apara oxidări si transformări chimice, cu transferări de material între
suprafete şi care, în timp, crează particule abrazive.
• Apar microsuduri între cele două suprafete, este foarte gravă când. fie
la temperatura scăzută. fie la temperatura înaltă. crează punti ce nu
mai pot fi distruse şi. astfel apare gripajul !
• uzarea de adeziune depind de natura materialelor şi de calitatea
prelucrărilor celor doua suprafete, de temperatură, dar şi de lubrifianţi.
• Gripajul este forma cea mai gravă a uzurii de adeziune
• Fenomenul este provocat fie de sarcini mari, fie de viteze mari, jocuri
mici, dar, obligatoriu, pe fondul unei ungeri incorecte !
• Lipsa de lubrifiant şi viteza mare între cele două corpuri, conduc
intotdeauna la sudarea celor două suprafete şi, la distrugere.
• De aceea, alegerea lubrifiantului şi livrarea lui la punctul de
ungere, exact în doza şi la timpul necesar, este esentială!
 I

• 2. Uzarea de abraziune.
• Este o formă de uzură mecanică determinată de apariţia între cele două
suprafeţe a unor particule foarte dure, apărute in urma unei uzuri de
adeziune, coroziune, prin degradarea mecanică s uneia dintre suprafeţe,
• Uzura de abraziune este privită ca un dusman al suprafeţelor în contact
cu mişcare relativă şi are rol negativ
• De aceea, se impune ca sistemul de ungere trebuie să transporte
lubrifiant curat şi sa-i menţină purificarea pe tot traseul, până la punctul
de unere, care, la rândul sau, este obligatoriu sa fie etanşat.
• Abraziunea este cunoscută sub forma blândă de zgâriere şi de brăzdare.
• Se impune alegerea adecvată a materialelor şi prelucrării suprafeţelor
şi asigurarea unei bune filtrări a lubrifiantului,

• 3. Uzarea de coroziune.
• Are la bază reacţii chimice la nivelul suprafeţelor, este determinat de
acţiunea unor elemente din mediul înconjurator, de acţiunea unor
lubrifianţi neadecvaţi şi instabili chimic şi de acţiunea apei
 I

• 3. Uzarea de oboseală.
• Este o formă de uzură mecanică determinată de repetarea ciclică, un
timp îndelungat, a solicitărilor provocatoare de deformaţii plastice şi având
ca efecte finale apariţia exfolierilor, ciupiturilor, fisurilor
• Cauzele sunt atât de natură mecanică, ciclică, pe termen lung, şi termică
• Factor agravant: alegerea gresită a lubrifiantului.
• Cea mai cunoscută formă de uzare de oboseală este uzarea de pitting
care se manifestă prin apariţia, în timp, a unor mici ciupituri,şi adâncituri
la rulmenţi, roţi dinţate, came şuruburilor cu bile etc.
• Atenţie: La acestea, presiunea mare a lubrifiantului acţionează în sensul
mărirea fisurilor determinate de oboseală

• 4. Rodajul
• Rodajul este un proces de încercare a unor utilaje, care printr-o alegere
corectă a condiţiilor funcţionale, să realizeze o uzură controlată în prima
etapă a vieţii sale (de copilărie)
• Materialul de uzură, este eliminat de fluidul de ungere în afara zonei
• La rodaj, predomină uzura de adeziune şi cea de abraziune
• Uleiul de ungere folosit în faza de rodaj trebuie să fie înlocuit !
 I

• 1.3. Rolul, tipuri, caracteristicile şi alegerea

lubrifianţilor (uleiuri şi unsori)
• 1.3.1. Rolul lubrifianţilor
• Pentru micşorarea frecărilor, se utilizează o serie de substanţe care
realizează ungerea sau lubrifierea suprafeţelor în contact.
• Lubrifianţii folosiţi pentru ungere sunt, de regulă, lubrifianţi lichizi, dar se
întâlnesc şi lubrifianţi solizi şi semisolizi, şi chiar lubrifianţi gazoşi.
• Rolul lubrifianţilor este evitarea frecării uscate, generatoare de uzură
rapidă, prin ungerea suprafeţelor .
• Asigurarea reducerii forţei de frecare prin utilizarea lubrifiantului cu
capacitatea de reducere a ei, şi cu văscozitate corespunzătoere
• Forţa de frecare este direct proporţională cu vâscozitatea lubrifiantului
• Micşorarea uzurii, de abraziunii si eroziunii, prin înlăturarea particulelor,
• Lubrifiantul să asigure permanenţa filmului între suprafeţe,
• Menţinerea temperaturii prin preluarea şi transportarea căldurii
• Reducerea coroziunii prin asigură protecţia suprafeţelor la coroziune
• Absoarbe şocurile şi vibraţiilor şi Izolarea electrică
• Evacuarea contaminanţilor şi asigură etanşar, (prin unsoare).
 I
• 1.3.2. Tipuri de lubrifianţi
• Există o marea diversitate de tipuri de lubrifianţi, urmare a varietăţii de tipuri de
cuple de frecare şi a diversităţii condiţiilor de lucru
• După natura fizică, există 4 mari categorii: 1-solizi; 2-semifluizi (unsori); 3-lichizi
(uleiuri); 4-gazosi (aer, gaze inerte)
• După originea şi provenienţe lor:1-lubrifianţi naturali (minerali, vegetali, de origine
animală), şi 2-lubrifianţi sintetici.

• 1.3.2.1. Lubrifianţi lichizi- ULEIURI

• Cei mai utilizaţi lubrifianţi lichizi sunt uleiurile. Uleiurile de ungere se compun,, în
principal, din uleiuri de bază şi aditivi (0,5 ...33%. ). Uleiurile de bază sunt de natură
minerală, vegetală, animală şi sintetică.
• Uleiurile minerale se definesc ca fiind uleiurile provenite din petrol !
• Proprietăţi fizico-chimice şi funcţionale sunt: densitatea, vâscozitatea,
onctuozitatea, stabilitatea la oxidare, punctul de inflamabilitate, punctul de
ardere, punctul de aprindere, punctul de congelare
• Uleiurile minerale sunt amestecuri de hidrocarburi parafinice,
naftanice, aromatice şi complexe obţinute prin rafinarea petrolului.
• Uleiurile minerale au proprietăţi lubrifiante şi antiuzură datorită
structurii moleculare şi chimice a hidrocarburilor constituente.
 I
• Simbolizare a uleiurilor, în ROMANIA, se face după SAE -Society of
Automative Engineers din SUA, ca in figura Fig. 1.6 de mai jos.

• Fig. 1.6 Simbolizare a uleiurilor

• Astfel, conform figurii de sus, se dau câteva exemple de notări:
• a) Uleiul M40 Extra, ulei pentru MAS cu clasa de vâscozitate 40 după SAE,
aditivat la nivel de performanţe Extra
• b) Uleiul D40 Super 2, ulei pentru MAC cu clasa de vâscozitate 40 după SAE,
aditivat la nivelul Super 2;
 I
• Calităţile uleiurilor minerale
• Ueiul mineral este cel mai cunoscut fluid hidraulic, datorita bunelor
proprietatilor ca lubrifiant, indicele de viscozitate şi pretului convenabil
• Uleiurile se aditivează ca sa mareasca indexul de viscozitate (mica
viscozitate fata de temperaturile joase) sau altii, care sa mareasca
rezistenta la rugina, antioxidare, imbatranire
• Uleiul mineral se poate folosi la temperaturi inalte in alte aplicatii, în
sistemele hidraulice şi de lubrifiere, unde este folosit in gama de
temperaturi de 70 - 75 C, fără sa depaseasca varfuri de 100 C

• Clasificarea uleiurilor minerale

• Uleiurile minerale sunt clasificate conform STAS 871-81 şi STAS 871/2-
90 în 10 domenii de utilizare.
• Standardul german DIN şi cel internaţional ISO clasifica uleiurile minerale
în funcţie de formula de aditivi continuti în ulei.

• ANEXA 1.1.-Extras cu uleiurile utilizate în Romania

 I

• 1.3.2.2. Lubrifianţi semifluizi- UNSORI .

• Unsorile reprezintă o clasă de lubrifianţi semifluizi care au la bază
uleiuri minerale sau lichide uleioase în care sunt introduse, sub formă
de dispersii, diverse săpunuri metalice. De cele mai multe ori celor două
elemente de bază li se adaugă diverşi aditivi care măresc performanţele
• Ca şi uleiurile, unsorile se fabrică într-o mare diversitate de variante,
diferenţiale de compoziţie, conducând la diferenţe în caracteristicile
• Unsorile se utilizează, cu precădere, pentru ungerea cuplelor de frecare
cu viteze reduse
• Utilizarea unsorilor este limitată de temperatura de funcţionare a cuplei
de frecare, şi să fie mai mică decât punctul de picurare cu 15–25C.
• Unsorile se folosesc nu numai pentru ungere, ci şi pentru etanşare şi
protecţia suprafeţelor metalice, diminuarea efectelor vibraţiilor,
şocurilor sau a schimbărilor bruşte de viteză.
• Compoziţia şi structura unsorilor determină proprietăţile generale ale
acestora, dintre care principalele sunt: punctul de picurare, vâscozitatea
uleiului de bază, stabilitatea termică, penetraţia, conţinutul de cenuşă .
 I

• Clasificarea unsorilor
• O clasificare, după domeniile de utilizare, este stabilită prin STAS 4951-81
şi prezentată schematic în figura 1.7, unde în paranteză este simbolizarea.

• Fig. 1.7. Clasificarea unsorilor

 I
• Simbolizarea unsorilor
• Simbolizarea unsorilor conţine lângă cuvântul „Unsoare,” simbolul
domeniului de utilizare, punctul de picurare, baza săpunului,
consistenţa, simbolu/cifra penetraţiei, în zecimi de mm, a unui con timp
de cinci secunde în unsoare, la 25 C şi elemente de adaus, conf fig. 1.8.

• Fig. 1.8. Simbolizare a unsorilor

• Exemplu de notare: Unsoare Rul 165 Na 4, pentru rulmenţi, punctul de
picurare min. 165 C, pe bază de săpun de sodiu, cu consistenţa 4;
 I

• Caracteristici fizico-chimico-mecanice specifice unsorilor.

• Ca material de ungere, unsorile trebuie să asigure un film continuu,
să fie stabile chimic şi fizic; să asigure reducerea frecării
• Principalele caracteristici fizico-chimico-mecanice ale unsorilor:
• a) Penetraţia este o măsură a consistenţei şi se determină prin
adâncimea de pătrundere în unsoare a unui con. Conform STAS 2392
-8, sunt 9 clase de unsori. Unitate de măsură: zecimea de milimetru.
• b) Stabilitatea mecanică de malaxare este capacitatea unsorii de a fi
utilizată în sisteme de ungere cetralizată şi reprezintă diferenţa între
• c) Stabilitatea mecanică la rulare , care este capacitatea unsorii de a
fi utilizată cu rulmenţi
• d) Tensiunea de forfecare este o caracteristică reologică a unsorilor
prin care se determină rezistenţa opusă de unsoare la începerii mişcării

• Alte proprietăţi. prcum vâscozitatea aparentă, puterea de ungere

(onctuozitatea), rezistenţa la apă, stabilitatea termică şi coloidală,
omogenitatea şi aderenţa, nu sunt de interes deosebit.

• In ANEXA 2, sunt cele mai utilizate unsori din România

 I

• 1.3.3. Caracteristicile lubrifianţilor lichizi şi semifluizi

• 1.3.3.1. Vâscozitatea
• Vâscozitatea este proprietatea lubrifiantului de a se opune deformarilor,
prin dezvoltarea unor eforturi tangenţiale care caracterizează frecarea
internă intre straturile fluidului.
• NEWTON: Forţa de frecare este proporţională cu vâscozitatea fluidului
şi cu viteza (gradientul de viteză). Formula lui NEWTON este:
du du
F = ηA τ =η
dx dx
• Unde F este forta de frecare,
• A-aria suprafeţei.
• Eta- vâscozitatea dinamică
• Tau- - efort unitar tangenţial Fig. 1.9 Curgerea printre plane
• du/dx–gradientul de viteza dintre cele doua suprafeţe prin care curge fluidul
• În practică se utilizează adeseori vâscozitatea cinematică, notată cu ν,
care este raportul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea lui, (ro), şi
este raportul dintre vâscozitatea dinamică şi acceleraţia gravitaţională g
 I

• Vâscozitatea variază pentru diferite fluide, fig. 1.10, cu presiunea, fig, 1,11,
cu rata efortului, fig. 1.12, cu temperatuara, fig. 1.13.

Fig. 1.10 Fig. 1.11 Fig. 1.12

• În sistemul i (SI) unitatea de masura

• pentru vâscozitatea dinamică este Nxs/m2,
• iar în sistemul CGS, unitatea de masura se
• Numeste Poise (P), respectiv centipoase (cP).
• Vâscozitatea cinematica. In SI- m2/s, Stoks

• in CGS. Fig. 1.13

• Marimea inversa viscozitatii dinamice este fluiditatea
 I

• Pe plan mondial, sunt cunoscute şi alte unităţi de vâscozitate, ca: gradul

Engler în Europa, secunde Redwood în Marea Britanie, secunde
Saybold în SUA şi unităţi Barbey în Franţa.
• Conversia viscozitatii cinematice in viscozitati conventionale se face cu
ajutorul formulelor şi a tabelului 1.4, din STAS 1666.
• Clasificarea lubrefiantilor şi a lichidelor industriale, în functie de
vâscozitate, este stabilită prin ISO 3448 şi DIN 51519 şi prezentată în ISO
6743/4. Conform acestei clasificari,, se deosebesc 18 clase de viscozitate,
• Fig. 1.15 Aparat de determinare a vâscozităţii
convenţionale
 I
• ALTE PROPRIETATI ALE LUBRIFIANTILOR
• Onctuozitatea este proprietatea lubrifiantului de a adera de suprafaţa
de frecare cu straturi moleculare, cu rezistenţă redusă la alunecare. Se
datorează unor procese fizice (adsorbţia – fixarea moleculelor polare pe
suprafeţe şi chimice (chimisorbţia – reacţii chimice
• Densitatea şi compresibilitatea reprezintă masa unităţii de volum şi se
măsoară în [kg/m3]
• Compresibilitatea poate fi exprimată, fie ca o reducere procentuală a
volumului ( ex. 2%), fie ca un raport de volume în stare comprimată şi
• necomprimată
• Inflamabilitatea. Reprezintă capacitatea lubrifianţilor de a evita incendierea
sau explozia la cresterea temperaturii.
• Punctul de inflamabilitate. Reprezintă temperatura la care, prin
apropierea de o flacăra a lubrifiantului ţinut într-un vas, apare o flacără
scurtă la suprafata sa.
• Temperatura de ardere. Este temperatura la care vaporii lichidului
continuă să ardă după îndepărtarea flăcării, Această temperatură este
cu 400C, mai mare decât a punctului de inflamabilitate.
• Temperatura de autoaprindere. Este temperatura la care se aprinde
spontan o picătură de lichid cazută pe o suprafaţă încălzită.
• Conductivitatea termică şi electrică