III

TIPURI DE INSTALATII DE LUBRIFIERE. DESCRIERE, FUNCTIONARE

CURSUL IV

4. UNGEREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE ŞI CU

ROSTOGOLIRE. CONDIŢII DE FUNCŢIONARE
 III
• 4.1. Introducere
• Funcţionarea maşinilor şi instalaţiilor, mecanismelor şi a organelor şi
pieselor componente este, în general, condiţionată de diferite şi complexe
procese de frecare – uzare-ungere.

• Frecarea poate fi definită ca fiind procesul care are loc între două
suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de
apăsare

• Cupla de frecare, fiind o cupla cinematică, reprezintă ansamblu de două

sau mai multe corpuri în contact supuse unei mişcări relative de
alunecare, rostogolire, pivotare sau o combinaţie a acestora

• Frecarea în cuplele cinematice este cunoscută ca un fenomen dăunător,

fiind însoţită de încălzire şi uzare (de exemplu, pentru lagăre, piston-
cilindru etc.), sau producătoare de vibraţii prin apariţia lunecărilor cu
intermitenţă (stick-slip sau a mişcării sacadate, de exemplu la ghidajele
maşinilor – uneltă, prese, frâne etc).
•
 III

• 4.2. Ungerea lagărelor cu alunecare

• 4.2.1. Tipuri de lagăre cu alunecare
• Lagărele cu alunecare sunt organe de maşini care asigură rezemarea sau
ghidarea osiilor sau arborilor, preluând forţele radiale şi/sau axiale prin intermediul
suprafeţelor de alunecare.
• în general, lagărele sunt organe de maşini complexe care asigură rezemarea şi
rotirea osiilor şi arborilor. Acestea includ cuple de frecare de alunecare, specifice
rolului lor funcţional.
• Astfel în cazul unui lagăr cu alunecare, cuzinetul este parte componentă care
vine în contact direct, sau prin intermediul unui film de lubrifiant, cu osia sau arborele.
 III

• Clasificarea lagărelor cu alunecare

• Se face după mai multe criterii, prezentate mai jos.
• - După regimul de frecare:
• lagăre cu frecare uscată;
• lagăre cu frecare limită;
• lagăre cu frecare mixtă;
• lagăre cu frecare fluidă;
• - După direcţia forţei:
• lagăre radiale(fig. 1a);
• lagăre axiale(fig. 1b);
• lagăre radial–axiale(fig. 1c);
• lagăre axial–radiale (fig. 1d);
• După forma suprafeţei de frecare:
• lagăre cu suprafaţă cilindrică(fig. 1a);
• lagăre cu suprafaţă plană(fig. 1b);
• lagăre cu suprafaţă conică(fig. 1c);
• lagăre cu suprafaţă sferică (fig. 1d);
 III
• După felul mişcării de rotaţie:
• lagăre cu mişcare de rotaţie completă;
• lagăre cu mişcare oscilantă.

• Cupla cu frecare cu alunecare

• Părţile care alcătuiesc cupla cu frecare cu alunecare sunt cuzinetul
(radial sau axial) şi fusul – pentru lagărele radiale, respectiv patina –
pentru lagărele axiale (fig. 2).

• Fig. 2 Patina pentru lagărele axiale Fig. 3 Lagărul cu capac

• Cuzinetul este elementul component al butucului lagărului, fiind fixat în acesta şi
împiedicat să se rotească şi să se deplaseze axial. Fusul axial (patina) este
elementul component al arborelui şi se roteşte împreună cu acesta
 III
• 4.2.2. Lagăre cu alunecare cu funcţionare în regim de frecare uscată,
limită sau mixtă.
• Regimuri de lucru
• Regimul de frecare uscată este mai rar folosit ; totuşi este considerat ca bază
de calcul şi de comparaţie cu regimul de frecare fluidă. Regimurile de frecare
limită sau mixtă se întâlnesc la pornirea şi oprirea lagărelor hidrodinamice şi la
lagărele unse cu unsori consistente
• Condiţiile de exploatare au arătat că cca 75% din uzura unui motor se
produce la pornirea la rece. Se recomandă limita de viscozitate de 5000
cP şi utilizarea uleiurilor multigrade; aceste uleiuri nu se recomandă la
motoare diesel deoarece, la temperaturile ridicate respective, aditivii de
viscozitate furnizează depozite. La astfel de motoare se cer lubrifianţi cu
rezistenţă la oxidare şi cu proprietăţi superioare detergent-dispergente.
• Pentru compresoare, care lucrează la temperaturi ridicate, se cer calităţi
de antioxidare şi de stabilitate termică. La motoare diesel, compresoare
şi instalaţii hidraulice, aprinderea uleiurilor trebuie evitată.
• La turbine, compresoare, lagăre, reductoare etc trebuie evitată spumarea
uleiului şi oxidarea suprafeţelor metalice.
 III
• 4.2.2.2. Materiale şi tehnologie
• - Fusurile (patinele) se execută, în majoritatea cazurilor, din acelaşi material ca şi
osia sau arborele de care aparţin, deci din oţeluri carbon de cementare sau de
îmbunătăţire. Trebuie să aibă rezistenţă mare la uzare şi prelucrare
corespunzătoare a suprafeţei
• Materialele pentru cuzineţi trebuie să îndeplinească rolul de material cu calităţi
antifricţiune. Se întâlnesc următoarele:
• cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul din material antifricţiune;
• cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul, materialul antifricţiune care
formează cuzinetul fiind turnat în locaşul din butuc;
• cuzinet din material antifricţiune asamblat pe butuc;
• cuzinet din mai multe straturi – turnate sau placate – unul cu rol de suport, iar
celălalt fiind materialul antifricţiune;
• cuzinetul din materialul butucului şi fusul arborelui acoperit cu material antifricţiune
– soluţie rar întâlnită.
• Materialele antifricţiune feroase cele mai utilizate sunt fontele – cenuşii Fc, cu
grafit nodular Fgn, maleabile Fma sau cele manganoase Fmn – şi se folosesc la
cuzineţi dintr-o bucată sau la cei multistrat, ca element suport. Cuzineţii din fontă
se obţin prin turnare.
• Materialele antifrictiune neferoase cuprind bronzurile – CuSn, CuPbSn, CuPb – şi
se utilizează la cuzineţi dintr-o bucată sau multistrat. Aliajele cu Cu, Sn şi Pb se
folosesc la cuzineţii multistrat obţinuţi prin turnare, iar cei cu Al – AlSn, AlPb, AlCuPb
– la cuzineţi multistrat obţinuţi prin placare.
 III
• Materialele sinterizate moi, pe bază de FeC, FeCu, CuPb, AlCuPb, sunt utilizate la
cuzineţi masivi, poroşi şi autolubrifianţi executaţi multistrat subţiri;
• Materialele sinterizate dure, pe bază de carburi metalice, sunt utilizate la lagăre cu
gaze.
• Materialele nemetalice cele mai utilizate sunt:
• lemn – stejar – presat şi impregnat;
• materiale plastice – bachelite (termorigide), pentru cuzineţi masivi şi teflon
sau poliamide – cu proprietăţi autolubrifiante;
• cauciuc – cuzinet multistrat vulcanizat;
• grafit;
• ceramică – cuzineţi masivi din ceramică fină;
• pietre preţioase – în mecanica fină;
• Materiale mixte: suport metalic din bandă de oţel şi strat sinterizat
(bronz) şi lubrifiant solid.
• Acestea sunt cele mai utilzate materiale antifricţiune.
 III
• 4.2.3. Elemente constructive ale lagărelor radiale hidrodinamice
• Lagărele radiale hidrodinamice sunt compuse din corpul lagărului, cuzinet şi fus
• Corpul lagărelor se poate realiza ca o piesă independentă montată pe batiul
maşinilor cu ajutorul şuruburilor ,sau poate face parte din batiu.
• Lagărul cu capac este secţionat cu un plan diametral care delimitează corpul
lagărului de capacul acestuia Cuzinetul utilizat este realizat, de regulă, din două
bucăţi. Un lagăr cu capac cu cuzinet tip bucşă este prezentat în fig. 4.
• Lagărul fără capac (dintr-o bucată) este caracterizat prin simplitate constructivă şi
rigiditate mărită în raport cu soluţia constructivă cu capac. Montajul este mai dificil
deoarece trebuie realizat pe direcţie axială. Cuzinetul utilizat este bucşă monobloc.
• Construcţiile de cuzineţi se deosebesc prin numărul de părţi componente
(monobloc sau din doi semicuzineţi), prin realizarea canalului pentru ungere.
.Pentru aducerea lubrifiantului de la exteriorul cuzinetului (de la priza de
lubrifiant din corpul lagărului) în interior, cuzineţii sunt prevăzuţi cu un orificiu
transversal. Pentru distribuirea lubrifiantului în lungul lagărului cuzineţii pot
avea, la interior, un buzunăraş obţinut prin frezare.
• La cuzineţii monobloc (tip bucşă) buzunăraşul este realizat în dreptul orificiului de
ungere, acesta fiind situat în partea superioară a cuzinetului, (fig. 5).
• La construcţiile cu doi semicuzineţi (fig. 6), buzunăraşul pentru împrăştierea
lubrifiantului se execută, de regulă, în planul de separaţie dintre semicuzineţi.
• Pentru aducerea uleiului la interiorul lagărului există următoarele soluţii:
• Canal pe circumferinţa exterioară a cuzineţilor –orificiul în planul de separaţie;
• Canal pe circumferinţa interioară a cuzineţilor – când orificiul de ungere este
plasat în altă poziţie (în dreptul prizei de lubrifiant de pe corpul lagărului
 III

• Fig. 4 Lagăr cu capac cu cuzinet tip bucşă Fig. 6 Lagăr cu doi semicuzineţi

• Fig. 5 Priza de lubrifiant de pe corpul lagărului

 III
• 4.2.4. Ungerea lagărelor hidrodinamice
• Lagărele hidrodinamice se caracterizează prin existenţa unui film de lubrifiant
autopurtant între elementele lagărului în mişcare relativă.
• Filmul autopurtant (hidrodinamic) apare datorită unei mişcări relative între
părţile cuplei de frecare, configuraţiei interstiţiului şi antrenării lubrifiantului
între suprafeţele cuplei.
• Filmul autopurtant obţinut prin efect de pană (fig. 7)
• Pentru realizarea acestui film autoportant sunt necesare anumite condiţii:
• existenţa unui interstitiu convergent;
• mişcare relativă tangenţială în sensul convergenţei interstiţiului;
• lubrifiant suficient.
• Filmul autopurtant obţinut prin efect de expulzare (fig. 8) este determinat de
rezistenţa pe care o opune lubrifiantul la expulzare. Permanenţa filmului este
asigurată dacă suprafaţa mobilă are o mişcare periodică rapidă.
• Între fus şi cuzinet există un joc determinat de toleranţele diferite la diametrele
acestora (fig. 9). În lagăr, este adus continuu lubrifiant, din exterior cu debitul Q.
• Lubrifiantul în contact cu cuzinetul este în repaus, în timp ce lubrifiantul în contact
cu fisul are viteza periferică a acestuia.
 III

• Fig. 7 Filmul autopurtant prin efect de pană Fig. 8 Filmul autopurtant prin efect de expulzare

• Fig. 9 Formarea penei de lubrifiant la lagăre

• radiale hidrodinamice
 III

• 4.2.5. Regimuri de funcţionare la lagăre radiale hidrodinamice

• În funcţionarea lagărelor radiale hidrodinamice, acestea parcurg o serie
de faze caracterizate prin diferite regimuri de frecare.
• Repaus (fig. 10, a). Fusul se sprijină pe cuzinet, lubrifiantul îndepărtat
dintre suprafeţe.
• Demaraj uscat (fig. 10, b). Fusul se rostogoleşte cu frecare uscată pe
cuzinet tinzând să urce pe acesta. Durata acestei faze este foarte redusă,
lubrifiantul ajungând repede între suprafeţele de frecare. Este regimul
caracterizat prin cele mai mari uzuri.
• Funcţionare cu frecare mixtă sau fluidă (fig. 10, c şi d). Între fus şi
cuzinet se formează filmul de lubrifiant a cărui grosime depinde direct de
turaţia de funcţionare a lagărului. Frecarea fluidă este regimul ideal de
funcţionare al lagărelor hidrodinamice, caracterizat prin uzuri practic
inexistente.
• La turaţii extrem de mari (fig. 10, e) se produce o autocentrare a fusului
faţă de cuzinet. Este un regim de funcţionare teoretic.
 III
• Regimuri de funcţionare la lagăre radiale hidrodinamice

•a b c

»d e
• Fig. 10 Regimuri de funcţionare la lagăre radiale hidrodinamice
 III
• 4.2.7. Lagăre cu frecare uscată
• Lagărele cu frecare uscată, limită sau mixtă sunt din ce în ce mai răspândite
datorită avantajelor pe care le prezintă: 1.-reduc consumul de lubrifianţi;2.- simplifică
sistemul de etanşare a lagărului;3-- sunt relativ ieftine.
• Pentru realizarea autoungerii este necesară crearea unor depozite de lubrifiant în
cuzinet sau în imediata vecinătate a suprafeţelor de alunecare. Pentru o bună
răspândire a lubrifiantului pe suprafata de frecare, cea mai utilizată soluţie este
practicarea unei reţele de decupări sau alveole (minidepozite de lubrifiant) pe
suprafeţele de alunecare ale cuzinetului (fig. 15). La cuzineţi radiali, depozitele pentru
• lubrifiant se realizează prin perforaţii pe toată grosimea cuzinetului,
• Există cuzineţi din materiale plastice cu adausuri de grafit (lubrifiant solid). şi
cu elemente de armare (fibră de sticlă, ţesături etc.).

• Fig. 15 Lagar cu autoungere

 III
• 4.3. Ungerea lagărelor cu rostogolire
• 4.3.1. Definire, caracterizare, domenii de utilizare, clasificare
• Lagărele sunt definite ca organe de maşini utilizate pentru susţinerea arborilor sau a
altor piese cu mişcare de rotaţie, servind pentru preluarea sarcinilor care acţionează
asupra acestora. Dacă frecarea din interiorul lagărului este frecare cu rostogolire,
lagărele se numesc lagăre cu rostogolire. Rulmentul este elementul principal al
lagărului cu rostogolire. În componenţa lagărului cu rostogolire intră fusul arborelui,
carcasa, elementele de fixare axială, sistemele de ungere şi de etanşare.
Rulmenţii (fig. 16) sunt ansambluri
independente, formate din: inel exterior
(1), cu cale de rulare la interior; inel
interior (2), cu cale de rulare la exterior;
corpuri de rostogolire (3) şi colivie
(4),care împiedică contactul dintre
corpurile de rostogolire prin dispunerea
echiunghiulară a acestora. Sunt situaţii
când se renunţă la inele şi atunci se
prelucrează bine fusul şi carcasa.
 III
• 4.3.6. Ungerea lagărelor cu rostogolire
• Scopul ungerii lagărelor este micşorarea frecărilor dintre elementele în
contact, în mişcare relativă; protejarea anticorosivă, uniformizarea şi
evacuarea căldurii degajate în lagăr; reducerea zgomotului apărute,
• Principalii lubrifianţi utilizaţi pentru ungerea lagărelor cu rostogolire
• sunt uleiurile minerale şi unsorile consistente.
• - În funcţie de turaţie, încărcare şi de alţi parametri,
• rulmenţii se ung cu lubrifianţi lichizi (uleiuri)
• şi lubrifianţi plastici (unsori),

• 4.3.6.1 Ungerea cu ulei - Se recomandă în următoarele cazuri:

• - rulmenţi care lucrează în spaţii cu ulei pentru ungere;
• - temperatura în lagăr este ridicată ptr. evacuarea căldurii;
• - la lagăre unde este necesar controlul continuu al ungerii; a)
• - lagăre cu turaţii ridicate b) c)
• Principalele sisteme de ungere cu ulei sunt:
• - ungerea în baie de ulei proprie (fig. 43, a);
• - ungerea cu circulaţie de ulei (fig. 43, b);
• - ungerea prin stropire cu ulei (fig. 43, c) ;
• - ungerea prin picurare ;
• - ungerea prin ceaţă de ulei este recomandată
• pentru rulmenţi aflate în spaţii greu accesibile;
•
 III
• 4.3.6.2 Ungerea cu unsoare consistentă.
• Are avantajul că protejează foarte bine rulmentul împotriva umezelii şi
impurităţilor, prin aderenţa foarte bună a unsorii pe elementele rulmentului.
• Se aplică la rulmenţi aflaţi în locuri mai greu accesibile, acolo unde uleiul este
dificil de adus.
• Spaţiul din rulment se umple complet cu unsoare consistentă, iar spaţiul din
carcasă se umple parţial sau total în funcţie de turaţia arborelui (cantitatea de
unsoare scade cu creşterea turaţiei).
• Unsoarea cedează treptat uleiul pe care îl conţine şi îşi pierde proprietăţile de
ungere.Procesul este accentuat de temperaturile ridicate.
• La intervale regulate este necesară completarea sau schimbarea unsorii
• La alegerea unsorilor pentru ungerea rulmenţilor trebuie să se ţină seama:
• - de turaţie (cu creşterea turaţiei trebuie să scadă rezistenţa opusă de lubrifiant,prin
scăderea consistenţei acesteia);
• - de mărimea rulmentului (cu creşterea dimensiunilorrulmentului trebuie să crească
şi consistenţa unsorii);
• - de sarcină (la creşterea presiunii întresuprafeţele de contact trebuie să se utilizeze
unsori cu consistenţă mai mare);

• Pentru ca unsoarea să fie utilizată în condiţii corespunzătoare, trebuie ca punctul

său de picurare să fie cu minim 30° C peste temperatura de lucru a lagărului.
 III
• Intervalul de timp de reungere
• Depinde de solicitarea/încărcarea unsorii în rulment şi de turaţia acestuia.
• În diagrama din figura 44 se indică timpul ideal de reungere T, în ore, ce se poate
atinge, în condiţii normale de exploatare, fără influenţe nefavorabile din exterior,
în funcţie de raportul n/ng. Influenţa turaţiei se exprimă prin raportul n/ng,
• unde: n este turaţia în regim de lucru; ng – turaţia limită de ungere cu unsoare,
dată în tabelele cu rulmenţi. Astfel, curba l este indicată pentru rulmenţi radiali cu
bile; curba 2 – pentru rulmenţi radiali – axiali cu bile; curba 3 – pentru rulmenţi
axiali cu bile; curba 4 – pentru rulmenţi cu role cilindrice; curba 5 – pentru
rulmenţi cu role conice; curba 6 – pentru rulmenţi oscilanţi cu role.

• Fig.44 Timpul ideal de reungere