Capitolul 1

Povestea mea începe la orfelinat din ce mea

spus derectore am ajuns aici la vârsta de doar
un an nu se știe nimic de părinți mei când mau
adus eram întrun coșuleț lângă mine era doar
un bilețel ce scria Nick Cornescu născut 22
ianuarie 2001 cu drag mama te iubesc Elena
Cornescu.Asta știu despre mine la momentul
actual cei de aici mau îngrijit cu cea mai mare
plăcere aici am facut primi pași,primi
prieteni,aici am trăit primele visuri,prima
dragoste, și aici au curs primele lacrimi.

Peste 17 ani
Aud un sunet de la telefon ce era messengerul
găsi telefonul sub un cearșaf era Andreia.
-Salut Nick.
-Salut Andreia.
-Ce faci ?
-Iată privesc cum nige afară.
-Ai timp mai târziu.
-Da desigur,de ce întrebi ?
-Țiam luat un cadou de Anul Nou și aș dori să
țil aduc vei fi liber peste 2 ore.
-Oau mulțumesc mult cu siguranță te aștept cu
nerăbdare,Andreia țiam pregatit si eu ceva .
-Bine aunci ne vedem mai târziu.
-Pe curând
Andreia era o veche prietenă dea mea de când
eram mici am copilărit ambi pe holorile
orfelinatului,ea era persona care ma facea
fericit și atunci cind plângeam ea reușea sămi
șteargă lacrimile cu un șervețel doar să mă simt
mai bine .A plecat de aici acum cinci ani când o
familie a adoptato în acea zi am plâns mult
pentru că ea era cea îmi mai rămase, în
momentul când a plecat am rămas singur nu
mai vorbeam cu nimeni doar cu un caiețel care
acol mă descarcam și imi spuneam toate
secretele.
Întrun final a venit și Andreia imi dase o
îmbrățișare ce mă făcu fericit până la cer .
-Ce faci ?
-Iată scriam o pezie .
-Serios,ce fel de poiezie
-O poezie de Crăciun
-Pot să văd la ce ai lucrat.
-Nu nu pot acum deo camdată rămâne secret.
-Ok am înțeles.
-Țiam luat un cadou de Anul nou sper săți placă
dar este cam mare.Cam târziu ma vent pentru
că nu am fost în oraș
-Hai aratămil că mă faci curios.
-Știu căți place să conpui poezi,cântece și
iubești muzica mult așa că acum țiam luat o
chitara sper săți placă.
Numi mai puteam stăpâni emoțile Antreia mă
facea ferit mereu . De când mă știu doream
chitara dar nu mă așteptam la asta ,tot ea mea
daruit un telefon anul trecut de ziua mea ca să
pot să comunic mai des cu ea.
-Oau Andreia ? vorbețti serios asta este pentru
mine.
-Da nu îți place !
-Pai sigur cămi place Mulțumesc mult.
-Dar asta nui tot țiam gasit un profesor care ar
fi dispus săți ofere lecți de chitara gratis peste 2
săptămâni o să începi a face lecți.
În fața ei am rămas fara cuvinte,pe obraji mi se
spulberau lacrimile încetișor,iam sărutat
mânele ei fine și albe și am privito în ochi,
încare nu am putut săi spun decât mulțumesc.
-Ce sa întâmplat Nick toul este în regulă .
-Acum da,îți multumesc mult pentru tot ce faci
pentru mine.
-Țiam făcut și eu ceva
-Ce ?
-Acest desen,îți mai aduci aminte de el.
- Asta nui poza acea care când mau adoptam
părinți iai rugat să facem o poză ca să numi
simți lipsa.
-Da.
-Ce frumosă este îți muultumesc.
-Mă bucur că îți place.
-Vreu diseara să te invit să faci Craciunul cu
mine și cu mama mea. Vrei sa vii ?
-Da.Dar trebuie să ai custodie ca să mă poți lua
-Sa rezolvat era o surpriză pentru tine.
Făcusem niște ochi mari ce părecem surprins
de gesturile pe care mile făcuse Andreia azi.
-Mai ai ceva surprize pentru mine.pe care nu le
știu .
-Da desigur spuse ea amuzânduse.
-Bine
-Atunci diseară la ora 20:30 vin să te iau
-Pe curând ne vedem diseara
-Pa

Doupă 2 ore
Mă îmbracam pentru a merge să fac Craciunul
altauri de familia Andreiei mă îmbracam cu
cămașa si imi așezam papionul cel albastru îi
imprumut adidași negri a lui Tudor să se
asorteze bine cu sacoul și ma îmbrăcasem intro
preche de ginși ca sa imi fie comod.
Lâgă ușa de la cameră era Victor se uita
holbățel la mine.
-Hei Nick pot să intru
-Da desigur Victor
-Ce faci păi iata mă pregatesc să merg să fac
Craciunul cu Andreia alături de familia ei.
-Oau o sămi aduci te rog și mie o hrincuță de
tortișor,spuse Victor cu un glas gingaș ce ma
facu să râd simultant.
-Păi sigur că da nu daoar o hricunță dar un tort
doar pentru tine.
Victor mă îmbrațișă si îmi mulțumi.
Pentru toți din acest orfelinat mă consideram
cel mai mare practic toți îmi spuneu frate acest
este un cuvând magic în orice orfelinat pentru
că aci toți ne considerăm frați și surori.Dar nu
eu eram cel mai mare era Darius un băiat care
fuse lasat de părinți săi la un colț de stradă era
rau si agresiv din cazua că suferise multe în
copilaria sa era cu un an mai mare dar se
considera cel mai presus de cât toți cei care
erau aici,adesea cauta harță cu cei mai mici ca
el.
Întrun final mă sună Andreia și îmi spuse să es
în 5 minute la poarta orfelinatului.
Merg prin acel hol gol și întunecat mă
întâlnisem cu derectore.
-Doamnă Marcela eu în seara asta voi pleca să
fac Craciunul cu familia Andreiei.
-Da știu mea spus Andreia că o să pleci în
aceasta seară,o să merg să te conduc până la
poarta orfelinatului.
-Sper să te distrezi și să vi sămi popestești totul.

-Cu siguranță doamnă.

Mulți ar crede că o derectore a unui orfelinat ar
fi fost crudă și rea cu copii de acolo dar nu era
așa.Aci la orfelinat orice copil este singur și
mereu toți care au grijă de noi sunt niște omeni
foarte frumoși și blânzi.Auzind scârțitul porți
am simțit o senzașie de libertate,brusc auzind
un vuit de mașină ce se opri se deschise ușa.
-Hei ce mai aștepți urcă
-Să ai grija Andreia de el,sper să se distreze la
tine în vizităse.
-Cu siguranță doamnă.
Urcând în mașină simțeam un sentiment de
libertate chear daca urma să mă întorc înapoi
dar profitam de acest moment cât mai putem.