China

Eelementul de baza in alimentatia chinezilor era, pentru cei din nord, meiul,
consumat de obicei sub forma de mamaliga, iar pentru cei din sud, orzul. Din mei,
precum si din orez si orz, se pregatea, prin fermentatie, o bautura alcoolica
asemanatoare berii, condimentata cu mirodenii. Vinul ramasese un lux pe care nu si-
l putea permite decat Curtea Imperiala.

Chinezii nu aveau restrictii de ordin religios in materie de alimentatie cu carne.

Numai chinezii budhisti se abtineau, din proprie vointa, de la consumul de carne,
oua, ceapa si usturoi. Carnea de bovina era accesibila doar celor foarte bogati.
Mai mult ca orice era consumata carnea de porcsi cea de caine. Ficatul, rinichii si
alte viscere constituiau, alaturi de pestele sarat, o parte importanta in
alimentatia multora. Legumele si fructele erau foarte diverse. In schimb, chinezii
nu mancau deloc lapte sau produse lactate.

Inca de acum 3.000 de ani, exista o bucatarie extrem de rafinata si variata. O

scriere a timpului inregistreaza peste 200 de feluri de mancare: 42, pe baza de
fructe, 20, pe baza de legume, 29, de peste uscat, 17 tipuri de racoritoare, 19
tipuri de pateuri, 57 de prajituri.

Bauturile alcoolice erau foarte numeroase. Chinezii cunosteau cel putin 54 de

feluri de bauturi. Dar ce se consuma la toate nivelurile si in cantitati uriase,
era ceaiul, in zeci de varietati si arome. Ceea ce, explica faptul ca, baut in
cantitate mare, provoaca o euforie asemanatoare betiei cu alcoolice, dar si pentru
ca, prin fierbere, apa era sterilizata, ferind organismul de numeroase epidemii.

India
Clima si fertilitatea solului permiteau o alimentatie destul de variata a indiei
antice. Baza o constituia orezul, care se manca alaturi de legume si sosuri. O
gama bogata de mancaruri era furnizata de zarzavaturi, in special fasolea si
lintea. Uleiul consumat pentru gatit era extras din in, susan sau mustar. Trestia
de zahar se manca, de cele mai multe ori, in stare naturala. Dar, trestia servea si
la prepararea unei bauturi racoritoare deosebit de apreciate, precum si a
zaharului. Numarul plantelor comestibile folosite in bucataria indiana antica era
imens. Se foloseau foarte mult mirodeniile, mai ales pentru prepararea supelor si a
sosurilor picante. In schimb, indienii nu suportau mirosul de ceapa sau usturoi,
care nu puteau fi mancate decat in afara satelor sau oraselor

Lumea modesta nu isi putea permite luxul carnii de vita decat foarte rar. In
schimb, manca mult peste sau pasari vandute de pasararii specializati. La mesele
festive, se manca foarte adesea carne de paun. Mai rar si numai cei mai instariti,
mancau carne de berbec, de ied sau de vitel. Era interzisa prin prescriptie
religioasa carnea animalelor care dadeau lapte, cu exceptia carnii de gazela. De
asemenea, era interzisa carnea de elefant, magar, cal, porc, caine, vulpe, leu, lup
sau maimuta. In familiile brahmane ortodoxe era interzisa mancarea carnii de orice
fel, in afara catorva exceptii care tineau de ritual.

In afara de carnea pasarilor, restul carnurilor se preparau doar fierte, dandu-i-se

gust cu ajutorul sosurilor de ierburi acide. Cu timpul, insa, brahmanismul si, mai
tarziu, budismul, au interzis uciderea animalelor, asadar si consumul de carne. In
primele secole d.Hr., interdictia s-a atenuat, fiind permisa mancarea carnii cu
conditia ca animalul sa fi fost sacrificat de altcineva. Cu alte cuvinte, consumul
de carne s-a generalizat din nou, dar meseria de macelar a ramas in continuare
dispretuita.

La mesele regale sau la cele nobiliare se serveau, ca desert, branzeturi usoare,

felii subtiri de nuca de cocos, perisoare de orez prajite in unt, banane fierte in
lapte dulce, prajituri variate preparate cu unt si melasa. Fiecare masa se termina
cu un bol de orez cu sare si un pahar de zer.

Cele mai obisnuite bauturi, la masa, erau apa, laptele batut, dar si diferite
sucuri fermentate din fructe, acestea fiind, insa, interzise brahmanilor. Cei care
apartineau castei vaisya preferau bauturile cele mai tari, extrase din flori foarte
parfumate, iar cei din casta ksatriya, un vin preparat din trestie de zahar. Vinul
din struguri era atat de rar si de scump, incat nu se gasea decat la masa regelui.

O masa in familia indiana obisnuita se desfasura, cel putin pana acum doua milenii,
potrivit unui anume ritual. Mai intai, in semn de respect, copiii spalau picioarele
parintilor. Apoi, femeia il servea pe sot, aducandu-i mai intai un vas cu apa
pentru spalatul pe maini, apoi, felurile de mancare, fiecare pe o frunza de
bananier. Barbatul manca folosindu-se numai de degetele mainii drepte, dupa care se
spala pe dinti. De altfel, igiena dentara si periuta de dinti au aparut si au fost
inventate in India antica. Dupa capul familiei manca sotia, care era servita de
copii, acestia urmand sa manance ultimii, si numai dupa ce mama lor termina de
mancat si se spala pe dinti.

Grecia
În general grecii se limitau la două mese pe zi. Dimineaţa – câteva bucăţi de
lipie înmuiată în vin, eventual câteva smochine şi măsline. Lipia – articolul
principal în alimentaţie – era din făină de orz, secară, ovăz sau de grâu. În afară
de lipie – uneori condimentată cu diferite arome de plante – pentru cei săraci
alimentul cel mai obişnuit era peştele sărat sau afumat. Ciorbele erau de asemenea
mâncarea sărăcimii. Legumele erau consumate crude sau fierte, pregătite în formă de
salate, cu oţet, sare şi untdelemn. Măslinele se găseau din abundenţă. O importanţă
deosebită aveau în bucătăria grecilor ceapa şi usturoiul. Laptele (mai ales de
capră) şi brânzeturile se consumau mult; iar ca desert – fructe şi turtă dulce.
Regimul alimentar varia după posibilităţile economice ale fiecăruia, precum şi după
regiuni: în bogata regiune a Beoţiei se mânca mai mult şi mai bine, în timp ce
Sparta era renumită prin alimentaţia ei primitivă.

Peste tot carnea (scumpă, mai puţin însă cea de porc) şi vinul erau articole
rezervate celor bogaţi. În loc de vin se bea un amestec de miere cu apă (hidromel)
în fermentaţie alcoolică. Majoritatea grecilor mânca rar carne – aproape numai la
sărbători, cu ocazia sacrificiilor, când carnea animalelor sacrificate se împărţea
celor de faţă. La mesele celor bogaţi se servea nu numai carne de animale
domestice, ci şi vânat; carnea cea mai preţioasă era cea de iepure. Carnea era
pregătită cu felurite sosuri, care erau în acelaşi timp dulci şi picante. Vinul se
bea în proporţie de două părţi apă şi o parte vin. Nici la mesele cu invitaţi, la
mesele de ocazii, la sărbători familiale, nu se servea un menu prea variat şi
copios: se dădea mai multă atenţie felului în care erau prezentate mâncările şi în
care era organizată masa. La sărbătorile familiale luau parte copiii şi femeile,
care însă nu mâncau întinşi pe paturile-sofale, ci şezând pe taburete.Când se
organizau ospeţe – la care soţiile erau riguros excluse – invitaţii bărbaţi
contribuiau cu toţii, sau fiecare îşi aducea mâncarea de acasă. Un invitat îşi
putea aduce un alt invitat personal, al său. La intrare un sclav scotea
încălţămintea oaspeţilor şi le spăla picioarele. Oaspeţii se aşezau, întinşi câte
doi pe un pat-sofa. Li se aducea mai întâi un lighean cu apă ca să-şi spele
mâinile, apoi la fiecare pat-sofa câte o măsuţă pe care erau aranjate mâncările. Se
mânca cu degetele, din strachini de lemn, de ceramică sau din farfurii de metal;
comesenii îşi ştergeau buzele şi degetele cu miez de pâine. În timpul mesei nu se
bea decât apă. La sfârşit oaspeţii se spălau din nou pe mâini. Măsuţele erau
scoase, sclavii curăţau încăperea de resturile de mâncare aruncate pe jos, apoi
aduceau alte măsuţe, vinul, apa şi un vas mare (crater) în care urma să fie făcut
amestecul. Din acest moment începea partea a doua a ospăţului, adevăratul symposion
(cuvânt care înseamna „întrunire de băutori”). Cina propriu-zisă avusese doar
rostul să pregătească pofta de băut.
Simpozionul începea cu libaţii şi cu un imn cântat în cinstea lui Dionysos. Cei
prezenţi alegeau – sau trăgeau la sorţi – pe „regele simpozionului”. Acesta
stabilea proporţia de apă cu care trebuia amestecat vinul – care uneori era dres cu
plante aromatice: cimbrişor, mentă, scorţişoară ş.a. – şi cantitatea pe care urma
s-o bea dintr-o dată comesenii. Dar scopul adevărat al simpozionului nu era
băutura, ci acela de a crea prilejul unei întâlniri plăcute: era unica formă de
reuniune mondenă, la care unoeri erau angajaţi şi cântăreţi şi cântăreţe, actori şi
acrobaţi.

Roma
Alimentaţia vechilor romani a devenit destul de variată şi foarte diferită de
a noastră. În Roma antică pâinea a ajuns un aliment comun abia în secolul al II-lea
î.Hr. Până la acea dată, în loc de pâine se consuma un terci din mei sau din făină
de grâu cu tărâţe, fierte în apă sau în lapte; la care se adăuga – după gust şi
după posibilităţi – ouă, brânză, miere, condimente diferite, bucăţi de carne sau
măruntaie. Acest terci a rămas până în epoca Imperiului mâncarea de bază a celor
săraci. Pâinea a rămas mult timp un articol de lux.

Baza alimentaţiei o formau legumele.Tăranii consumau carne de oaie şi de capră,

extrem de rar carne de vacă; carnea de porc putea fi apreciată numai de cei avuţi.
Pentru mesele celor foarte bogaţi se vânau cerbul şi mistreţul; iepurii erau
îngrăşaţi în crescătorii. Dintre păsări cele mai apreciate la marile ospeţe erau
fazanul, bibilica şi în special păunul îngrăşat.

Laptele dulce era folosit mai mult pentru prepararea mâncărurilor decât băut.
Romanii beau maiales lapte acru, de oaie şi de capră, foarte rar lapte de vacă.
Pregăteau caşcaval şi diferite brânzeturi, condimentându-le cu ierburi, fructe şi
substanţe aromatice; în schimb, nu consumau deloc smântâna sau untul.

Romanii întrebuinţau în alimentaţie numai untdelemnul de măsline. Măslinele se

consumau în mare cantitate; îndulcite cu miere se serveau ca aperitiv, fie ca
desert. Smochinele, strugurii, alunele şi nucile se mâncau cu pâine. Conservate
prin uscare, merele, perele şi prunele erau mâncarea frecventă a ţăranilor iarna.

Dar marea pasiune gastronomică a romanilor era peştele, precum şi numeroasele

specii de crustecee şi moluşte.