GEOPOLITICA-APARIŢIE ŞI EVOLUŢIE

Geopolitica-ştiinţă interdisciplinară
Geografia politică s-a născut ca o doctrină social-politică privitoare
la raporturile
dintre state şi politica lor, de o parte şi factorii geografici, de
cealaltă parte.
Datorită influenţei nefaste a nazismului, geografia politică
(geopolitica)
ştiinţifică s-a restrâns la unele aspecte generale de geografie. Nici
o altă ştiinţă din
secolul XX nu a avut un statut atât de contestat şi controversat ca
geopolitica. Acest
fenomen s-a datorat situării ei la interferenţa ştiinţelor geografice cu
ştiinţele politice,
istoria, sociologia, economia sau psihologia.
Evoluţia conceptului de geopolitică de la apariţia sa, pentru prima
dată în 1890,
într-o lecţie susţinută de Rudolf Kjellen la Universitatea din
Uppsala, până în pragul
mileniului al treilea, s-a manifestat, mai ales, în domeniul ştiinţelor
sociale şi
umaniste.
Alţi autori au considerat geopolitica drept o ramură a geografiei,
pentru că
iniţial ea s-a afirmat în cadrul acestei ştiinţe.
Au fost opinii care au definit-o ca ştiinţă de sine stătătoare, urmând
drumul
 acumulărilor de date în privinţa metodelor de lucru, al principiilor,
redefinirea şi
amplificarea obiectului de cercetare. Alteori a fost considerată doar
ca o metodă,
devenind chiar un instrument de propagandă în perioada afimării
naziste, după care a
fost considerată ca o teorie antiştiinţifică şi reacţionară în ţările din
blocul U.R.S.S. şi
statele comuniste satelitare, după cel de-al doilea război mondial
sau în primele
decenii postbelice.
În prezent, geopolitica redevine o realitate a lumii contemporane
amplificînduşi
preocupările, de la nivele locale şi statale la cele regionale şi
globale, devenind o
ştiinţă extrem de necesară, atât pentru guvernanţi şi politicieni cât
şi pentru publicul
larg. Am putea cita definiţia dată acestei ştiinţe, încă din anul 1937,
de Ion Conea
care spunea: „Geopolitica e un produs şi un imperativ al zilelor
noastre de viaţă
planetară unificată”.
În etapa actuală a problemelor dezbătute sunt precizate
următoarele aspecte sau
direcţii ale geopoliticii ca obiect de studiu:
 Dinamica relaţiilor între state prin impactul factorului geografic;
 Relaţiile între factorul geografic şi politica internaţională de-a
lungul
istoriei;
  Interdependenţa şi viabilitatea factorului geografic în judecarea
„problemelor globale” cum sunt: epuizarea resurselor,
despăduririle,
pescuitul excesiv, păşunatul excesiv, sărăcirea solului, poluarea
mediului
înconjurător, dezechilibrarea factorilor climatici, incompatibilitatea
societăţii
cu mediul înconjurător;
 Probleme de ordin politic sau ecopolitica ce prezintă o
dimensiune
internaţională;
 Probleme de ordin militar, economic şi ecologic;

 Implicare nemijlocită a factorului geografic (întindere, poziţie,

relief,
vecinătăţi geografice, alternanţa mare-uscat, structura geologică,
caracterul
insular sau continental) în structura mondială de putere;
 Transferul factorului geografic din planul teoretic (şi
conştientizarea lui) în
cel al „strategiei politico-militare” sau geostrategia şi în cel al
securităţii
(teritorial, economic, militar, social şi politic).
Toate studiile geopolitice de până acum, analizate, arată dorinţa
tuturor de a se
ajunge într-o lume mai puţin incertă.
Nu există o definiţie univocă a geopoliticii şi nici în ce priveşte locul
său într-un
 context interdisciplinar. Unii cercetători situează geopolitica în
cadrul ştiinţelor
exacte, alţii, al celor politice, cu referire la relaţiile internaţionale,
după cum există
voci care i-au decretat autonomia ştiinţifică, numind-o „conştiinţa
geografică a
statului” sau, pur şi simplu, „geologia politicii” care furnizează,
acesteia din urmă, o
bază „naturalistică”, deci obiectivă.
În general, geografii academici tind să situeze geopolitica în
contextul strict al
ştiinţelor geografice, îngăduindu-i-se astfel statutul de disciplină
(foarte des
Geopolitică şi nu Geografie politică).
Politologii internaţionalişti şi geopolitici, în sensul strict al
termenului, afirmă
apartenenţa geopoliticii la ştiinţele politice, chiar dacă şi aici apar
nuanţări
memorabile. Unii afirmă că geopolitica nu este în natură, ci doar în
literatură şi că se
identifică cu istoria gândirii geopolitice. Raimondo Strasoldo şi
Pierre Gallois susţin
că trebuie făcută distincţia între concepţia restrictivă şi cea lărgită a
geopoliticii. În
sens restrictiv, ar putea fi considerată cea deterministă, specifică
Şcolii din München,
pe care Gallois o denumeşte „geopolitica metafizică”, dar, care ar
putea fi la fel de
 bine numită „ştiinţifică”. A doua concepţie susţine că, în deciziile
politice există
factori geografici ca elemente de oportunitate sau de condiţionare.
În acest sens,
Norman Pounds preferă termenul de „macrogeografie” .
Factorii ambientali nu determină opţiunile politice, chiar dacă le
condiţionează
în mare parte, împreună cu alţii. Harold şi Margaret Sprout
consideră inacceptabilă
concepţia privind influenţa ambientală asupra deciziilor umane şi
afirmă că le
influenţează doar limitându-le sau, cel mult, contribuind la
individualizarea unor
posibile opţiuni cu sprijinul cărora să se reţină o opţiune sau alta.
O altă diferenţă se referă la extensia teritorială luată în consideraţie
la analiza
geopolitică. Marile teorii geopolitice „clasice” – au un caracter
global. Întotdeauna
acestea au considerat că există o strânsă legătură între marile
generalizări geografice şi
cele istorice. Concomitent, acestea iau în calcul contrapunerea
dintre pământ şi mare,
dintre puterile continentale şi cele maritime, insistând să
definească influenţa
ambiental asupra activităţilor sale, de la societate la instituţiile
politice şi de la
economie la cultura specifică a fiecărui popor. Se consideră, apoi,
determinante
 elementele naturale cum ar fi situarea geografică, extinderea
teritorială, distantele,
spaţiile şi clima, ţinând cont de impactul tehnologic care mediază
între factorii naturali
şi semnificaţia lor politică, economică şi strategică.
Noua geopolitică este, în plus, regională şi locală. Ea nu refuză
marile
generalizări, dar se apleacă asupra particularităţilor regionale şi
asupra sensului de
spaţiu pe care-l au diferite grupuri naţionale în căutarea propriei
identităţi, pentru
afirmarea acelora care se pot percepe ca nişte proprii „drepturi
istorice” şi care, la
modul general, se suprapun „drepturilor” similare ale altor popoare.
După explozia
etno-naţionalismelor, individualizarea unor astfel de suprapoziţii
este fundamentală
3
pentru a prevedea viitoarea conflictualitate. Deci, chiar pentru
indicarea iniţiatorilor de
adoptare în scopul prevenirii acesteia şi pentru neutralizarea ei.
După Lacoste,
geopolitica, în acest sens, ar putea fi o disciplină de sine
stătătoare. El se referă la
individualizarea şi confruntarea sistematică dintre percepţiile şi
convingerile fiecărui
grup în legătură cu spaţiul, derivat nu dintr-o evaluare raţională şi
obiectivă a
intereselor sale, ci mai ales din cultura şi experienţa istorică proprii.
 Noua geopolitică atribuie, comparativ cu cea tradiţională,
majoritatea relevanţei
factorilor geografici umani, cum sunt: demografia, economia,
etnologia, sociologia,
antropologia etc. Contează cât de important este nivelul de
civilizaţie, cât de mult este
marcat omul de către natură, dar nu de sine însuşi şi de
condiţionările conexe culturii
sale. Există, deci, şcoli şi gândiri politice a căror diversitate este
legată mai mult de
esenţa statelor decât de ideologiile politice ale acestora. Apreciem
că nu este posibil să
se vorbească de o geopolitică marxistă, catolică, socială sau
liberală. Se poate însă
discuta de geopolitica germană, rusă, ci mai ales de preocupările şi
interesele care au
motivat acea definiţie a sa. Acesta este punctul esenţial.
În mod just, Lacoste sublinia, în introducerea la lucrarea
fundamentală a lui
Michel Korinman asupra istoriei gândirii geopolitice germane, că
utilizarea geografiei
în scopul îndeplinirii unor obiective cu caracter strict politic a
reprezentat o constantă
a istoriei germane de la Congresul de la Viena încoace. Nu există
„principii” şi nici
„legi politice” obiective. Există doar, în mod subiectiv, într-o gândire
geopolitică
naţională, determinată, şi sunt utilizate doar pentru elaborarea
ipotezelor, teoriilor,
 reprezentărilor şi scenariilor politice. Acestea, la rândul lor, sunt
dictate de interese, de
tehnologia disponibilă şi de sistemul de valori proprii ale culturii
care le elaborează.
Apoi, geopolitica nu este o ştiinţă pură, ci doar reflecţia care
precede acţiunea politică.
Rămâne, aşa cum s-a mai spus, geografia principelui, care este,
înainte de toate,
principe şi nu geograf. Deci, urmăreşte etica autoreferenţială,
proprie responsabilităţii
şi rolului. Nu aceea a cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului obiectiv.
Adevărul şi
realitatea, în politică, ca în strategie, nu se cunosc dacă nu se
relevează de-a lungul
ezitării acţiunii. Într-un cuvânt, se creează ţinând cont de
condiţionările interne şi
externe, naturale şi umane, ale contextului în care acţionează într-o
perioadă de
schimbări cum este aceea pe care o trăim în prezent (rapida
schimbare actuală
tehnologică din însăşi inima structurii sistemului internaţional şi cu
reverberaţie
nebănuită, altădată, asupra destinului naţiunilor lumii). Iată de ce
se impune
readecvarea convingerilor şi ipotezelor geopolitice elaborate într-
un trecut care se
îndepărtează rapid de prezentul nostru.
Natura geopoliticii este o încercare de apropiere faţă de politică, un
complex de
 principii şi metode care dau substanţa teoriilor şi ipotezelor
geopolitice, fiind o
reflecţie particulară, dar nu unică şi exclusivă, care precede decizia
politică. Şi nu
tinde să descrie, în mod static, distribuţia geografică a puterii
politice şi strategice sau
economice a unui moment istoric deosebit, şi nu descrie, în mod
static, distribuţia
geografică a puterii politice şi strategice sau economice a unui
moment istoric
deosebit, şi nu numai, pentru a prevedea posibile evoluţii
„naturale”. În schimb, tinde
să individualizeze interese şi obiective ale unui subiect politic
particular, în relaţie cu
nivelul de putere şi libertate de acţiune disponibile acestuia,
selecţionându-le pe cele
posibile şi ţinând cont de interacţiunea cu alţi actori (adică alte
puteri statale). Sau
operează în acelaşi teritoriu observând reacţiile mediului
internaţional. În plus, vrea să
definească politicile, strategiile de urmat şi de individualizare a
alianţelor de utilizat,
precum şi rezistenţele ce trebuie să fie depăşite. Un asemenea
deziderat se poate
realiza în două feluri: unul, deterministic/normativ şi unul
probabilistic/euristic, care
duc prin întrebări la descoperirea unor adevăruri noi, îndreptat nu
doar către
 substituirea autonomiei politicii, ci şi către orientarea acţiunii,
concurând cu alte
dimensiuni şi perspective de evaluare – etice, economice, juridice,
militare etc. –
pentru determinarea unor opţiuni politice concrete.
Ipotezele geopolitice nu sunt nici neutre dar nici obiective. Ele
depind de
modalitatea de asumare a bazei conceptuale, care poate defini
„metapoliticile”,
respectiv, acele sisteme de valori care inspiră evaluarea propriilor
interese, a mediului,
a destinului propriu şi a sistemului internaţional. În elaborarea
oricărei ipoteze
geopolitice se disting, întotdeauna, trei momente importante:
- analiza, cât mai obiectiv posibilă, a marilor tendinţe ale mediului;î
- definirea, în mod necesar subiectivă, a intereselor şi verificarea
obiectivelor,
a politicilor selectate în termeni, ca posibilităţi de realizare sau
costuri şi
beneficii;
- acţiunea informativă şi de propagandă pentru obţinerea
consensului intern şi
internaţional necesar pentru acţiunea propusă a fi dezvoltată.
În accepţia geopoliticii, factorul geografic nu este considerat „în
sine”, ci îşi pierde
din individualitate, pentru a fi apoi luat în consideraţie, în mod
unitar, cu alţi factori.
Este însă, în mod constant, prezent ca oportunitate şi ca element
de condiţionare, ca
 factor de putere, dar şi posibilă vulnerabilitate, ca teatru, dar şi
context general în care
se desfăşoară acţiunea. Opţiunile vor depinde însă de ideologia,
religia, tehnologia
disponibvilă, cultură, gradul de consens şi de legitimare internă şi
internaţională etc.,
toţi urmând a fi încorporaţi în acţiunea de elaborare a ipotezelor şi
scenariilor
geopolitice complexe.