CAPITOLUL V

ECUAŢII INTEGRALE

§ 1. ECUAŢIILE DE TIP VOLTERRA

Ecuaţia, în necunoscuta ϕ(x),

b( x )
F( x , ϕ( x ), ∫ a(x)
K( x , ξ, ϕ(ξ)) dξ) = 0 ,

în care funcţia ϕ intervine şi sub semnul de integrare, se numeşte ecuaţie integrală.

Funcţiile F, K, a şi b sunt presupuse cunoscute, mulţimile pe care acestea sunt definite
se precizează de la caz la caz.
Considerăm un caz particular. Fie I = [a,b] ⊂ R şi ∆ = I X I. Date fiind funcţiile
N : ∆ → R sau C şi f : I → R sau C, ecuaţia integrală
x
∫ a
N( x , ξ) ϕ(ξ) dξ + f ( x ) = 0 (1)

se numeşte ecuaţia de tip Volterra de speţa întâi iar

x
ϕ( x ) = ∫ N( x , ξ) ϕ(ξ) dξ + f ( x ) (2)
a

se numeşte ecuaţia de tip Volterra de speţa a doua.

Funcţia N se numeşte nucleul ecuaţiei integralei iar f termenul liber al ecuaţiei
respective.
Funcţia necunoscută ϕ, cu valori reale sau complexe, se caută în mulţimea
funcţiilor integrabile Riemann pe I = [a,b].
Dacă f este definită pe o mulţime deschisă din R care conţine intervalul I şi f′(x)
există (∀)x ∈ I, dacă N este definită pe o mulţime deschisă din R2 care conţine pe ∆ şi
∂N
există pentru (∀)(x,ξ) ∈ ∆ şi dacă N(x,x) ≠0, (∀)x ∈ I, atunci ecuaţia de tip
∂x
Volterra de prima speţă poate fi transformată, prin derivare, într-o ecuaţie de speţa a
doua
124 Ecuaţii integrale - 5

x
N( x , x ) ϕ( x ) + ∫ N ′x ( x , ξ) ϕ(ξ) dξ + f ′( x ) = 0 . (3)
a

Se poate arăta că reciproc, dacă f′ este continuă pe I iar N şi N ′x sunt continue

pe ∆, orice soluţie a ecuaţiei (3) este şi soluţie a ecuaţiei (1).

În cele ce urmează vom studia numai ecuaţia de tip Volterra de speţa a doua pe
care vom scrie sub forma
x
ϕ( x ) = λ ∫ N ( x , ξ) ϕ(ξ) dξ + f ( x ) , (4)
a

unde λ este un parametru cu valori reale sau complexe. Trecerea de la (2) la (4) se face
prin înlocuirea nucleului N cu λN care depinde de parametrul λ. Se obişnuieşte totuşi
să se spună că nucleul ecuaţiei integrale (4) este N.
Teoremă. Fie T = {(x, ξ) ∈ ∆ ξ ≤ x}. Dacă nucleul N este o funcţie continuă pe
T, iar f este continuă pe I, atunci ecuaţia (4) admite o soluţie unică în mulţimea
funcţiilor continue pe I, oricare ar fi valoarea reală sau complexă a parametrului λ.
Demonstraţie. Vom căuta soluţii ale ecuaţiei (4) de forma
ϕ(x) = ϕ0(x) + λϕ1(x) + … + λnϕn(x) + …, (5)
cu ϕn funcţii continue pe I care urmează să fie determinate. În ipoteza că această serie
poate fi integrată termen cu termen, introducând în (4), va trebui să avem
∞ ∞

∑ λn ϕ n (x ) = f (x ) + ∑ λn +1
x

n =0 n =0
∫ a
N( x , ξ) ϕ n (ξ) dξ .

Această egalitate este verificată pentru orice λ∈R sau C, dacă

ϕ( x ) = f ( x )
 x
ϕ1 ( x ) = ∫ N( x , ξ) ϕ 0 (ξ) dξ
 a

 .................... .................. (6)

 x
ϕ n ( x ) = ∫ a N( x , ξ) ϕ n −1 (ξ) dξ

.......................................

Datorită continuităţii funcţiilor f şi N, funcţiile ϕn sunt continue pe I = [a,b].

 5.1 Ecuaţiile de tip Volterra 125

Vom arăta că seria (5), cu funcţiile ϕn determinate de (6), este absolut şi

uniformă convergentă pe I,(∀)λ ∈ C.

N şi f fiind continue pe mulţimi compacte, există

M = sup N( x , ξ) , A = sup f ( x )
( x , ξ )∈T x∈I

Pentru orice x ∈ I, avem următoarele majorări

 ϕ0 (x ) ≤ A

 ϕ (x) ≤ A ⋅ M ⋅ x − a
 1 1!

........................................ (7)

 ϕ n ( x ) ≤ A ⋅ M n ⋅ (x − a )
n

 n!
........................................

Pentru (∀) x ∈ I = [a,b], avem 0 ≤ x – a ≤ b – a, deci

λ ⋅ ϕn
n
(x) ≤ A ⋅
[λ ⋅ M ⋅ (b − a )] n

, (∀) x ∈ I, (∀) n ∈ N,
n!
de unde rezultă că seria (5) este absolut şi uniform convergentă pe I, deci poate fi
integrată termen cu termen. Suma sa este o funcţie continuă pe I. Mai mult, ϕ este o
soluţie a ecuaţiei (4) pentru că seria (5) poate fi integrată termen cu termen şi au loc
egalităţile (6).
Să demonstrăm că aceasta este unica soluţie a ecuaţiei (4). Presupunem că ar
exista două soluţii ϕ şi ψ, continue pe I. Funcţia ω = ϕ - ψ satisface
x
ω( x ) = λ ⋅ ∫ N( x , ξ) ⋅ ω(ξ) ⋅ dξ . (8)
a

Deoarece ω este continuă pe I, există m = sup ω( x ) . Deducem din (8)

x∈I

x
ω( x ) ≤ λ ⋅ ∫ N( x, ξ) ⋅ ω(ξ) ⋅ dξ , (∀) x ∈ I . (9)
a

Majorăm membrul drept

126 Ecuaţii integrale - 5

x −a
ω( x ) ≤ m ⋅ λ ⋅ M ⋅ .
1!
Folosim acest rezultat din nou în membrul drept al inegalităţii (9) şi obţinem

2 (x − a ) 2
ω( x ) ≤ m ⋅ λ ⋅ M 2 ⋅
2!
de unde, prin inducţie,

ω( x ) ≤ m ⋅ λ ⋅ M ⋅
(x − a )n
n n
≤ m⋅
[λ ⋅ M ⋅ (b − a )] , n

n! n!
pentru orice x∈I şi orice n∈N. Deoarece

lim
[ λ ⋅ M ⋅ (b − a )] n

=0 ,
n →∞ n!
ω( x ) este mai mic decât orice număr strict pozitiv, pentru orice x ∈ I, deci

ω( x ) = 0 , (∀) x ∈ I ,
şi cele două soluţii coincid.
Observaţie. Ecuaţia (8) este o ecuaţie de tip Volterra de speţa a doua în care
termenul liber este nul, fapt pentru care se numeşte omogenă. Cu acest prilej am
demonstrat că ecuaţia de tip Volterra de speţa a doua omogenă, cu nucleul continuu pe
T, nu admite altă soluţie continuă decât soluţia banală ω = 0.
Observaţie. Raţionamentul folosit în demonstrarea teoremei este constructiv, în
sensul că, în condiţiile din enunţ, termenii seriei (5) sunt determinaţi din aproape în
aproape de (6) şi, datorită inegalităţilor (7), soluţia ecuaţiei (4) poate fi aproximată
oricât de bine prin una din sumele parţiale ale seriei (5).
Exemplu. Să determinăm soluţia ecuaţiei integrale
x
ϕ( x ) = − ∫ e x −ξ ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ + e x ⋅ (1 + x ) .
0

Ecuaţia este de forma (4) cu λ = -1, N( x , ξ) = e x −ξ , f ( x ) = e x ⋅ (1 + x ) . Nucleul

este continuu pe R2, termenul liber este continuu pe R. Putem lua I = [0,L], cu L oricât
de mare, şi ∆ = I x I. Soluţia este definită pe [0,L] prin seria
 5.1 Ecuaţiile de tip Volterra 127

∞
ϕ( x ) = ∑ (−1) n ⋅ ϕ n ( x )
n =0

cu ϕn determinaţi prin relaţiile (6), care devin

ϕ 0 ( x ) = e x ⋅ (1 + x ),
x x  x x2 
ϕ1 ( x ) = ∫ e x −ξ ⋅ ϕ 0 (ξ) ⋅ dξ = e x ⋅ ∫ (1 + ξ) ⋅ dξ = e x ⋅  + ,
0 0
 1! 2 ! 
x ξ ξ  x x3 
2 2
x
ϕ 2 ( x ) = ∫ e x −ξ ⋅ ϕ1 (ξ) ⋅ dξ = e x ⋅ ∫  +  ⋅ dξ = e x ⋅  + ,
0 1! 2! 
0
  2! 3! 
..........................................
 xn x n +1 
ϕ n ( x ) = e x ⋅  + ,
 n! (n + 1)! 
.........................................
Avem
∞
 x n +1 
Sn ( x ) = ∑ (−1) n ⋅ ϕ k ( x ) = e x ⋅ 1 + (−1) n ⋅ ,
k =0  (n + 1)!
deci
ϕ( x ) = lim Sn ( x ) = e x .
n →∞

Observaţie. Problema rezolvării unei ecuaţii integrale de tip Volterra poate fi

transformată uneori într-o problemă Cauchy pentru o ecuaţie diferenţială ordinară. În
cazul de faţă, derivând în ambii membrii ai ecuaţiei date, obţinem
x
ϕ' ( x ) + ϕ( x ) + ∫ e x −ξ ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ = e x ⋅ (2 + x ) .
0

Eliminând integrala între această ecuaţie şi ecuaţia dată rezultă

ϕ′(x ) = e x .
Această ecuaţie diferenţială, cu condiţia Cauchy ϕ(0) = 1, obţinută tot din
ecuaţia integrală dată, are soluţia evidentă
ϕ( x ) = e x .
128 Ecuaţii integrale - 5

§ 2. ECUAŢIILE DE TIP FREDHOLM

Ecuaţiile integrale
b
∫ a
N ( x , ξ) ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ + f ( x ) = 0 ,
b
ϕ( x ) = ∫ N( x , ξ) ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ + f ( x ) ,
a

cu N şi f funcţii cunoscute iar ϕ funcţia necunoscută, se numesc ecuaţiile de tip

Fredholm, de primă speţă, respectiv speţa a doua. Funcţia f definită pe I = [a, b], cu
valori reale sau complexe, se numeşte termenul liber, iar N definită pe ∆ = I x I, de
asemenea cu valori reale sau compexe, se numeşte nucleul ecuaţiei integrale. Vom
studia numai ecuaţia de tip Fredholm de speţa a doua, sub forma
b
ϕ( x ) = λ ⋅ ∫ N( x , ξ) ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ + f ( x ) , (1)
a

în care λ este un parametru cu valori reale sau complexe. Aici nucleul ecuaţiei integrale
este λ ⋅ N , totuşi se obişnuieşte să se spună că nucleul ecuaţiei integrale (1) este N.
Se poate arăta că dacă f este continuă pe I şi N continuă pe ∆, atunci orice soluţie
ϕ a ecuaţiei (1) în mulţimea funcţiilor integrale Riemann pe I este continuă pe I, şi în
ipoteza continuităţii funcţiilor f şi N pe I, respectiv pe ∆, pentru orice valoare a lui λ
care satisface condiţia
1
λ < (2)
M ⋅ (b − a )

unde M = sup N( x , ξ) , ecuaţia (1) admite o soluţie unică în mulţimea funcţiilor

( x ,ξ )∈∆

integrabile Riemann pe I.
Vom determina soluţia ecuaţiei (1) prin metoda aproximaţiilor succesive a lui
Picard.
Considerăm
ϕ0 = f
şi
 5.2 Ecuaţiile de tip Fredholm 129

b
ϕ n ( x ) = f ( x ) + λ ⋅ ∫ N( x, ξ) ⋅ ϕ n −1 (ξ) ⋅ dξ , n = 1, 2, 3, …
a

Soluţia ϕ mai poate fi scrisă ca suma unei serii. Deoarece

ϕ n = ϕ 0 + (ϕ1 − ϕ 0 ) + (ϕ 2 − ϕ1 ) + ... + (ϕ n − ϕ n −1 ) ,
notând cu
ϕ 0 = u 0 , (ϕ1 − ϕ 0 ) = u 1 ,..., (ϕ n − ϕ n −1 ) = u n ,...
obţinem
∞
ϕ = ∑un . (3)
n =0

Să calculăm termenii acestei serii. Avem

u0(x) = f(x) ,
b b
u 1 ( x ) = λ ⋅ ∫ N ( x , ξ ) ⋅ ϕ 0 ( ξ ) ⋅ d ξ = λ ⋅ ∫ N ( x , ξ ) ⋅ u 0 ( ξ ) ⋅ dξ
a a

…………………………………………………… (4)

u n ( x ) = λ ⋅ ∫ N( x , ξ) ⋅ [ϕ n −1 (ξ) − ϕ n − 2 (ξ)] ⋅ dξ =
b

b
= λ ⋅ ∫ N( x , ξ) ⋅ u n −1 (ξ) ⋅ dξ (4)
a

……………………………………………………
Termenii seriei (3) se obţin, din aproape în aproape, pentru fiecare fiind necesară
cunoaşterea termenului precedent. Pentru a scrie soluţia ϕ sub o formă mai
convenabilă, notăm
N 1 ( x , ξ) = N ( x , ξ)
b
N p ( x , ξ) = ∫ N( x , η) ⋅ N p −1 (η, ξ) ⋅ dη , p = 2, 3, … (5)
a

şi avem
u0(x) = f(x) ,
b
u 1 ( x ) = λ ⋅ ∫ N 1 ( x , ξ) ⋅ f ( ξ) ⋅ dξ
a
130 Ecuaţii integrale - 5

b b b
u 2 ( x ) = λ ⋅ ∫ N( x , η) ⋅ u 1 (η) ⋅ dη = λ2 ⋅ ∫ N( x , η) ⋅ ∫ N 1 (η, ξ) ⋅ f (ξ) ⋅ dξ ⋅ dη =
a a a

b b b
= λ2 ⋅ ∫ f (ξ) ⋅ ∫ N( x , η) ⋅ N 1 (η, ξ) ⋅ dξ ⋅ dη =λ2 ⋅ ∫ N 2 ( x , ξ) ⋅ f (ξ) ⋅ dξ .
a a a

Se verifică uşor, prin inducţie, că

b
u p ( x ) = λp ⋅ ∫ N p ( x , ξ) ⋅ f (ξ) ⋅ dξ , (∀) p ∈ N * .
a

Avem deci
∞ ∞
ϕ( x ) = f ( x ) + ∑ u p ( x ) = f ( x ) + ∑ λp ⋅ ∫ N p ( x , ξ) ⋅ f (ξ) ⋅ dξ (6)
b

a
p =1 p =1

Notăm
∞
H( x , ξ; λ ) = ∑ λp−1 ⋅ N p ( x , ξ) . (7)
p =1

Din (5) deducem, pentru (∀)(x,ξ) ∈ ∆ , următoarele majorări :

N 1 ( x , ξ) = N ( x , ξ) ≤ M
b
N 2 ( x , ξ) ≤ ∫ N( x , η ⋅ N 1 (η, ξ) ⋅ dη ≤ M 2 ⋅ (b − a )
a

……………………………………………
b
N p ( x , ξ) ≤ ∫ N( x , η ⋅ N p −1 (η, ξ) ⋅ dη ≤ M p ⋅ (b − a ) p −1
a

………………………………………………
Prin urmare, (∀)(x,ξ) ∈ ∆ , avem

λp−1 ⋅ N p ( x , ξ) ≤ M ⋅ [ λ ⋅ M ⋅ ( b − a )] , (∀) p ∈ N*
p −1

cu λ ⋅ M ⋅ (b − a ) < 1 , datorită condiţiei (2). Termenii seriei (7) sunt majoraţi în modul

pe ∆ de termenii unei serii numerice convergentă. Rezultă că seria (7) este absolut şi
uniform convergentă pe ∆, deci poate fi integrată termen cu termen pe I = [a,b] în
raport cu oricare dintre cele două variabile, deci egalitatea (6) se poate scrie sub forma
b
ϕ( x ) = f ( x ) + λ ⋅ ∫ H( x , ξ, λ ) ⋅ f (ξ) ⋅ dξ (8)
a
 5.2 Ecuaţiile de tip Fredholm 131

Determinarea soluţiei ecuaţiei integrale (1), pentru valorile lui λ care satisfac condiţia
(2) revine, în principal, la determinarea funcţiei H care se numeşte nucleul rezolvant al
ecuaţiei (1). Funcţiile Np , definite prin egalităţile (5), se numesc nuclee iterate ale
acestei ecuaţii.
Exemplu. Ecuaţia integrală
π
ϕ( x ) = λ ⋅ ∫ cos( x + ξ) ⋅ ϕ(ξ) ⋅ dξ + f ( x ) ,
0

1
cu f continuă pe [0,π] , admite o soluţie unică pentru λ< . Vom determina
π
nucleele iterate şi nucleul rezolvant al acestei ecuaţii,
N1 ( x, ξ) = cos( x + ξ)
π
N 2 ( x , ξ) = ∫ cos( x + η) ⋅ cos(η + ξ) ⋅ dη =
0

1 π
2 ∫0
= ⋅ [cos(x + 2η + ξ) + cos( x − ξ) ⋅ dη =

1 π π π
= ⋅ sin( x + 2η + ξ) 0 + ⋅ cos( x − ξ) = ⋅ cos( x − ξ) .
4 2 2
π π π2
2 ∫0
N 3 ( x , ξ) = cos( x + η) ⋅ cos( η − ξ ) ⋅ dη = ⋅ cos( x + ξ)
4
……………………………………………………
Rezultă

π π2 π3
H( x , ξ; λ) = cos( x + ξ) + λ ⋅ cos( x − ξ) + λ2 ⋅ cos( x + ξ) + λ3 ⋅ cos( x − ξ) +
2 4 8
  λπ   λπ 
2 4
  λπ  λπ  3

+ ... = 1 +   +   + ... ⋅ cos(x + ξ ) +  +   + ... ⋅ cos( x − ξ) =
  2   2    2  2  
4 2λπ
= ⋅ cos( x + ξ) + ⋅ cos( x − ξ) .
4−λ π
2 2
4 − λ2 π 2
Cele două serii geometrice care au fost însumate sunt convergente pentru
132 Ecuaţii integrale - 5

2
λ< , condiţie mai largă decât cea dată de ultima teoremă. Ne putem aştepta la astfel
π
de situaţii deoarece condiţia (2) este suficientă şi, precum se vede din acest exemplu,
nu este necesară.
Nucleul ecuaţiei integrale se poate aduce la forma
2
H( x , ξ; λ ) = ⋅ [(2 + λπ ) ⋅ cos x ⋅ cos ξ − (2 − λπ ) ⋅ sin x ⋅ sin ξ]
4 − λ2 π 2
sau încă
2 2
H( x , ξ; λ ) = ⋅ cos x ⋅ cos ξ − ⋅ sin x ⋅ sin ξ .
2 − λπ 2 + λπ
Conform egalităţii (8), soluţia ecuaţiei integrale este
2λ ⋅ cos x π 2λ ⋅ sin x π
⋅ ∫ f (ξ) ⋅ cos ξ ⋅ dξ −
2 + λπ ∫0
ϕ( x ) = f ( x ) + ⋅ f (ξ) ⋅ sin ξ ⋅ dξ .
2 + λπ 0

§ 3. UTILIZAREA CALCULATOARELOR
LA REZOLVAREA ECUAŢIILOR INTEGRALE

1. SĂ SE DETERMINE SOLUŢIA ECUAŢIEI INTEGRALE DE TIP

VOLTERRA
π
Φ ( x) exp( x ξ ) .Φ ( x) d ξ exp( x) .( 1 x)
0
x 0 , .1.. 1

Φ0( x) exp( x) .( 1 x)
x
Φ1( x) exp( x ξ ) .Φ0( ξ ) d ξ
0
2
x x
San1( x) exp( x) .
1 1 .2
 5.3 Utilizarea calculatoarelor la rezolvarea ecuaţiilor integrale 133

x
Φ2( x) exp( x ξ ) .Φ1( ξ ) d ξ
0
2 3
x x
San2( x) exp( x) .
2! 3!
x
Φ3( x) exp( x ξ ) .Φ2( ξ ) d ξ
0
3 4
x x
San3( x) exp( x) .
3! 4!

S3( x) Φ0( x) Φ1( x) Φ2( x) Φ3( x)

x Φ0( x) Φ1( x) San1( x) Φ2( x) San2( x) Φ3( x) San3( x) S3( x)

0 1 0 0 0 0 0 0 1
0.1 1.216 0.116 0.116 5.71.10
3
5.71.10
3
1.888.10
4
1.888.10
4 1.105
0.2 1.466 0.269 0.269 0.026 0.026 1.221
1.71.10 1.71.10
3 3
0.3 1.755 0.466 0.466 0.067 0.067 1.349
6.53.10 6.53.10
3 3
0.4 2.089 0.716 0.716 0.135 0.135 1.49
0.5 2.473 1.03 1.03 0.018 0.018 1.644
0.24 0.24
0.6 2.915 1.421 1.421 0.039 0.039 1.812
0.394 0.394
0.7 3.423 1.903 1.903 0.075 0.075 1.994
0.608 0.608
0.8 4.006 2.493 2.493 0.135 0.135 2.188
0.902 0.902
0.9 4.673 3.21 3.21 0.228 0.228 2.392
1.295 1.295
1 5.437 4.077 4.077 0.366 0.366 2.605
1.812 1.812
0.566 0.566

2. SĂ SE DETERMINE SOLUŢIA ECUAŢIEI DE TIP FREDHOLM

λ .1

f( x) x

π
Φ ( x) λ. cos ( x ξ ) .Φ ( ξ ) d ξ f( x)
0
x 0 , 1 .. π

ξ 0 , 1 .. π
134 Ecuaţii integrale - 5

N1( x, ξ ) cos ( x ξ )

π
N2( x, ξ ) cos ( x η ) .N1( η , ξ ) d η
0
π
N3( x, ξ ) cos ( x η ) .N2( η , ξ ) d η
0

π
N4( x, ξ ) cos ( x η ) .N3( η , ξ ) d η
0
2 3
H( x, ξ , λ ) N1( x, ξ ) λ .N2( x, ξ ) λ .N3( x, ξ ) λ .N4( x, ξ )

x ξ N1( x, ξ ) cos ( x ξ ) N2( x, ξ ) π.

cos ( x ξ )
2
0 1 1 1.571
1 0.54 0.54 0.849 1.571
2 0.416 0.416 0.654 0.849
3 0.99 0.99 1.555 0.654
1 0.54 0.54 0.849 1.555
2 0.416 0.416 1.571 0.849
3 0.99 0.99 0.849 1.571
4 0.654 0.654 0.654 0.849
2 0.416 0.416 0.654 0.654
3 0.99 0.99 0.849 0.654
4 0.654 0.654 1.571 0.849
x ξ 5 0.284 0.284 0.849 1.571
0 0 3 0.99 0.99 1.555 0.849
1 1 4 0.654 0.654 0.654 1.555
2 2 5 0.284 0.284 0.849 0.654
3 3 6 0.96 0.96 1.571 0.849
1.571
 5.3 Utilizarea calculatoarelor la rezolvarea ecuaţiilor integrale 135

2
π .
N3( x, ξ ) cos ( x ξ ) N4( x, ξ ) H( x, ξ , λ )
2
2.467 2 3.876 1.186
1.333 2.467 2.094 0.641
1.027 1.333 1.613 0.493
2.443 1.027 3.837 1.174
1.333 2.443 2.094 0.641
1.027 1.333 3.876 0.265
2.443 1.027 2.094 0.927
1.613 2.443 1.613 0.737
1.027 1.613 1.613 0.493
2.443 1.027 2.094 0.927
1.613 2.443 3.876 0.509
0.7 1.613 2.094 0.378
2.443 0.7 3.837 1.174
1.613 2.443 1.613 0.737
0.7 1.613 2.094 0.378
2.369 0.7 3.876 1.145
2.369

2 3
π 2 π 3 π
cos ( x ξ ) λ . .cos ( x ξ ) λ . .cos ( x ξ ) λ . .cos ( x ξ )
2 4 8
1.186
0.641
0.493
1.174
0.641
0.265
0.927
0.737
0.493
0.927
0.509 f( x)
0.378 0
1.174 1
0.737 2
0.378 3
1.145
136 Ecuaţii integrale - 5

π
Φt( x) f( x) λ. H( x, ξ , λ ) .f( ξ ) d ξ
0

π π
cos ( x) . λ .sin ( x) .
φex( x) f( x) 2 .λ . f( ξ ) .cos ( ξ ) d ξ 2. f( ξ ) .sin ( ξ ) d ξ
2 λ .π 0 2 λ .π 0

φex( x) Φt( x)
0.173 0.237
0.678 0.644
1.825 1.852
3.133 3.196 x 0 , .5.. 3

Φt( x) φex( x)
0.237 0.173
0.162 0.218
0.644 0.678
1.213 1.217
1.852 1.825
2.528 2.476
3.196 3.133