Dilema este agravată deoarece există situații în care suma unor consecințe nu

poate fi cuantificată doar prin însumarea fiecăreia în parte, iar efectul lor combinat
depășește efectele individuale.
În ceea ce privește tipologia amenințărilor către infrastructura critică
națională, proiectul Legii privind securitatea națională din 2007 enumeră
următoarele pericole: degradarea sau distrugerea rețelelor majore de transport de
energie și alimentarea cu apă, drumuri, lucrări hidroenergetice și echipamente,
inclusiv protecția sistemului împotriva accidentelor și a dezastrelor; prevederi
pentru nevoile umanitare și intervenția de urgență în caz de asediu, mobilizare sau
război, precum și neînlăturarea vulnerabilităților reprezentate de activități cu un
grad ridicat de amenințări nucleare, chimice, bacteriologice și de altă natură
similară care pot provoca dezastre.
Mijloacele de atac pot fi folosite de un actor pentru a determina o anumită
amenințare să devină realitate prin exploatarea vulnerabilităților din infrastructura
critică. Atacurile pot viza infrastructuri critice, servicii, hardware, software,
operatori sau utilizatori finali. Atacatorii pot folosi o gamă largă de atacuri fizice,
cum ar fi utilizarea forței mecanice, cinetice, a focului și a scurtcircuitului pentru a
deteriora echipamentele și nodurile de conectare.