Bătălia de la Quatre Bras

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Quatre Bras a fost o bătălie purtată pe 16

iunie 1815 între armata anglo-olandeză, condusă de Bătălia de la Quatre Bras
Wellington, și aripa stângă a Armatei Nordului, condusă
Parte din Campania de la Waterloo
de Mareșalul Michel Ney. Scopul bătăliei a fost controlul
intersecției cruciale a patru drumuri, din dreptul localității
belgiene Quatre Bras. Deși, la începutul bătăliei, mareșalul
francez se bucura de o superioritate numerică
semnificativă, acesta a dat dovadă de o precauție
necaracteristică, amânând atacul până după amiază,
moment în care ducele de Wellington tocmai primise
întăriri. Ney a reușit totuși să cucerească intersecția
esențială, dar contraatacul anglo-aliat l-a împins pe
pozițiile sale inițiale. Atunci când mareșalul a organizat un
nou atac, a găsit poziția neapărată, întrucât Wellington
începuse retragerea după ce a aflat de înfrângerea
prusacilor la Ligny, înfrângere care punea toată armata
anglo-aliată într-o poziție precară, riscând un atac în flanc Bătălia de la Quatre Bras, de James Wollen
din partea armatei franceze principale. Informații generale
Perioadă 16 iunie 1815
Loc Quatre Bras, Belgia, la
35 de km sud de
Cuprins Bruxelles
50°34′16″N 4°27′11″E
Preludiu Rezultat Indecis; retragerea
trupelor engleze
Quatre Bras și pădurea Bossu Beligeranți
Trupele prințului de Orania Primul Imperiu Anglo-aliați
Trupele mareșalului Ney Francez Regatul Unit
Regatul Țărilor de
Primele confruntări Jos
Schimburi de focuri de dimineață Hanovra
Braunschweig
Trupele lui Wellington și haosul de pe drum Nassau
Bătălia Conducători
Mareșalul Michel Arthur Wellesley,
Atacul francez duce de Wellington
Ney
Întăririle aliaților Prințul Wilhelm de
Olandezii resping cavaleria franceză și Orania
brigada lui Jamin Efective
20 000 de oameni, 6 000 de oameni la ora
Lăncierii francezi creează panică plus Corpul I de 20 000 9
Coloanele franceze sunt oprite de către de oameni al lui d'Erlon 7 000 de oameni la ora
infanteria britanică care însă nu a 12
participat[1] 15 000 de oameni la
Mișcarea de înaintare a lui Wellington ora 14
eșuează 20 000 de oameni la
Aliații suferă pierderi ora 16
35 000 de oameni spre
sfârșitul zilei[1]
 Cu un avantaj de 2 la 1, Wellington decide să Pierderi
treacă la ofensivă 3 400 - 4 250 morți și 4 800 - 9 000 morți și
Batalionul Luneburg capturează Pireaumont răniți[1] răniți[1]
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Cuirasierii francezi împrăștie câteva unități p?title=B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Quatre_Bras&a
britanice ction=edit&section=0)
Vânătorii Călare francezi produc pierderi
serioase Gărzii britanice
Ofensiva lui Wellington
Rezultat
Generali francezi căzuți la Quatre Bras
Mărturie
Bibliografie
Referințe

Preludiu
Intersecția de la Quatre Bras era de importanță strategică, deoarece oricine ar fi controlat-o ar fi putut să
mărșaluiască înspre sud-est de-a lungul drumului Nivelles-Namur către armatele franceze și prusace, care erau
angajate în Bătălia de la Ligny. Dacă armata anglo-aliată a lui Wellington ar fi putut să facă joncțiunea cu
prusacii, forța combinată ale celor două armate ar fi fost mai mare decât cea a lui Napoleon. Strategia lui
Napoleon fusese să treacă granița în Belgia (pe atunci parte a Țărilor de Jos) fără să alerteze Coaliția și să se
interpună între forțele acesteia, astfel încât să-i înfrângă pe prusaci pentru ca apoi să se ocupe de armata anglo-
aliată. Deși comandanții coaliției aveau anumite informații în legătură cu manevrele dinainte de atac ale
francezilor, strategia lui Napoleon s-a bucurat inițial de un mare succes.

“ Dumnezeule, Napoleon m-a păcălit; a câștigat 24 de ore de marș asupra mea.

”
— Ducele de Wellington[2]

Instrucțiunile lui Wellington la începutul campaniei s-au bazat faptul că orașul Bruxelles trebuia protejat
împotriva unui atac al francezilor, însă Wellesley nu știa ce rută va fi urmată de către Napoleon, primind
rapoarte (false) cum că o manevră de învăluire ar fi avut loc prin Mons. A auzit pentru prima dată de începerea
ostilităților în jurul orei 15:00 pe 15 iunie de la prințul de Orania, confirmări ulterioare ale faptului că
avanposturile Corpului I prusac, sub comanda locotenent-generalului Graf von Ziethen, erau atacate de către
francezi la ora 04:30 la Thuin (lângă Charleroi), sosind în următoarele trei ore. Era ora 18:00 atunci când
Wellington a pus la cale primele ordine prin care să-și concentreze armata.[3] Cu toate acestea, era încă nesigur
unde ar fi fost mai bine să-și adune forțele, ordonând ca armata sa să înainteze către prusaci abia după ce a aflat
că frontul din apropiere de Mons era liber – aproape de miezul nopții.

Această întârziere de nouă ore l-a împiedicat pe Duce să își deplaseze armata într-o poziție din care i-ar fi putut
oferi lui Gebhard von Blücher sprijinul de care avea nevoie (iar istoricul Peter Hofschröer spune că i-a promis
acest lucru)[4] pe 16 iunie în Bătălia de la Ligny.

Wellington nu a ordonat armatei sale nici să înainteze către Quatre Bras pe 16 iunie, încă suspectând o
manevră de învăluire prin Mons. (A spus mai târziu că a făcut aceasta pentru a-și acoperi greșelile, deși
ordinele emise și primite nu corespund acestei afirmații.) Totuși, cartierul general al prințului de Orania a decis
să ignore ordinele lui Wellington de a regrupa forțele olandeze înăuntrul și în jurul orașului Nivelles, în loc de
aceasta luând inițiativa de a apăra Quatre Bras, unde au primit ajutorul substanțial al trupelor din
Braunschweig și Nassau.
Planul original al lui Napoleon pentru 16 iunie era
întemeiat pe presupunerea că forțele Coaliției, care
fuseseră luate prin surprindere, nu vor încerca o
concentrare înaintată a forțelor, care ar fi presupus un risc
major din partea acestora; de aceea a intenționat să
împingă avangarda chiar și până la Gembloux, cu scopul
de a-l găsi și respinge pe Blücher. Pentru a sprijini
această operațiune, rezerva se va îndrepta mai întâi la
Fleurus pentru a-l întări pe Grouchy, în caz că avea
nevoie de ajutor pentru a alunga trupele lui Blücher; însă,
odată ce va ocupa Sombreffe, Napoleon va redirecționa
rezervele înspre vest pentru a se alătura lui Ney, care ar fi
trebuit până atunci să captureze Quatre Bras.[5] Pentru a
îndeplini acest obiectiv, Ney, căruia îi era atașat acum
Corpul al III-lea de Cavalerie (Kellermann), trebuia să se
maseze la Quatre Bras și să trimită avangarda la 10
kilometri (6 mile) nord de acel loc, o divizie la Marbais
realizând legătura dintre el și Grouchy. Apoi, centrul
împreună cu aripa stângă vor executa un marș de noapte
către Bruxelles. Forțele Coaliției vor fi astfel separate Harta campaniei de la Waterloo
iremediabil și tot ce va rămâne de făcut va fi distrugerea
fiecăreia în parte. Napoleon aștepta acum informații
suplimentare din partea comandanților săi de la Charleroi, unde a concentrat Corpul al VI-lea (Lobau), pentru
a-l cruța, dacă era posibil, de un contramarș obositor, deoarece părea că nu va fi nevoie de acesta decât pentru
marșul spre Bruxelles.[5]

Pe 15 iunie, în timp ce Copul I prusac se retrăgea către Ligny, a apărut un pericol pentru forțele Coaliției:
faptul că Ney va putea avansa prin Quatre Bras pentru a-și îndeplini misiunea fără să întâlnească aproape deloc
opoziție. La cartierul general olandez de la Genappe (situat la aproape cinci kilometri (3 mile) de Quatre Bras),
generalul-maior Rebecque, șeful de stat major al prințului de Orania, dându-și seama de pericol, i-a ordonat
locotenent-generalului Hendrik, baron de Perponcher Sedlnitsky, comandantul celei de-a doua divizii
olandeze, să-și trimită cea de-a doua brigadă (prințul Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach) pentru a ocupa
Quatre Bras. Brigada, alcătuită din două regimente din Nassau, a ajuns la destinație pe la ora 14:00 în data de
15 iunie. Prințul Bernhard s-a dispus în fața primilor cercetași francezi, lăncieri ai diviziei de Cavalerie Ușoară
a Gărzii Imperiale (Lefebvre-Desnouettes), în timp ce aceștia se apropiau de Quatre Bras. Lăncierii au fost
opriți la Frasnes, după care Nassauerii s-au retras în pădurea Bossu, un petic dens de pădure de lângă Quatre
Bras.[6] Generalul Lefebvre-Desnouettes a cerut sprijinul infanteriei, însă deoarece se lăsa întunericul, iar
infanteria sa era împrăștiată de-a lungul drumului Bruxelles-Charleroi, Ney a respins cererea și a decis să așeze
tabăra pentru noapte, ca apoi să se apropie de Quatre Bras în forță a doua zi.[7] Atunci când a început să se
facă seară, pe 15 iunie, în loc să urmeze ordinele lui Wellington de a concentra Corpul I la Nivelles, Rebecque
a ordonat primei brigăzi (Graaf van Bijlandt) a celei de-a doua divizii olandeze să întărească brigada a doua a
prințului Bernhard.[8]

Ney a petrecut dimineața zilei de 16 iunie cu masarea Corpurilor I și II și recunoașterea inamicului de la Quatre
Bras, care, după cum fusese informat, fusese întărit. Însă până la prânz nu a întreprins nicio acțiune majoră
pentru a captura intersecția, care se afla la îndemâna sa. Între timp, Grouchy a raportat de la Fleurus că prusacii
veneau dinspre Namur, dar se pare că Napoleon nu a acordat prea multă importanță acestui raport. Se afla încă
la Charleroi atunci când, între 09:00 și 10:00, a primit vești suplimentare dinspre flancul stâng cum că forțe
ostile considerabile erau vizibile la Quatre Bras. Împăratul i-a scris de îndată lui Ney, spunându-i că acelea nu
puteau fi altceva decât o parte din trupele lui Wellington și că mareșalul trebuia să-și concentreze soldații
pentru a zdrobi ce se afla în fața lor, adăugând că trebuia să trimită toate rapoartele la Fleurus. Apoi, lăsându-l
provizoriu pe Lobau la Charleroi, Napoleon s-a grăbit să ajungă la Fleurus, unde a sosit în jurul orei 11:00.[5]
Quatre Bras și pădurea Bossu
Quatre Bras era un sat foarte mic localizat în apropiere de importanta intersecție aflată pe
drumul către Bruxelles. În acea perioadă, acesta avea numai trei-patru case.[9] Mareșalul
Ney a sosit la Quatre Bras în jurul orei 14:00. A recunoscut imediat importanța
intersecției de lângă acest sat și pădurea Bossu. Era imposibil de mărșăluit pe drumul spre
Bruxelles atâta timp cât inamicul se afla în pădure. Aceasta era alcătuită din copaci înalți
și tufișuri dese, cărări largi facilitând mișcarea trupelor.
Mareșalul
În apropiere se găsea Gemioncourt. Era o fermă mare cu turnuri înalte, grădini cu ziduri
francez Ney
din piatră și livezi care ofereau o poziție excelentă de apărat. Gemioncourt reprezenta o
fermă belgiană tipică pentru acele vremuri: era construită în majoritate din piatră, cu casa
principală și clădirile anexe grupate în jurul unei curți centrale unde se putea intra numai printr-o poartă de
lemn, astfel că din exteriorul fermei se puteau observa doar pereții groși exteriori, fără ferestre, și zidurile înalte.
Adăugând la acestea și deschizăturile din pereți, o astfel de fermă devenea un bastion formidabil.[10]
Vizibilitatea era limitată pentru ambele părți, din cauza lanurilor înalte de secară, grâu și porumb. Malurile
pârâului, înțesate de arbori, ofereau o poziție avantajoasă pentru trăgători.

Până atunci, se aflau puțini soldați pe câmpul de luptă. Avangarda (trupe din Nassau și Olanda), luptase
împotriva câtorva francezi cu o seară înainte. Făcuseră aceasta din proprie inițiativă, alegând să nu urmeze
ordinele lui Wellington de a se muta în întregime la Nivelles. Datorită lui Constant Rebecque și lui Bernhard
de Saxa-Weimar, încercarea francezilor de a separa cele două armate aliate din Belgia aproape că fusese
zădărnicită.

Trupele prințului de Orania

Înălțimea Sa, prințul de Orania (1792-1849), comanda trupele olandeze. Deși avea numai 23 de ani, el era
comandantul Corpul I, cel mai mare corp de armată din cadrul armatei aliate. Comanda i-a fost acordată din
motive pur diplomatice. Până când Wellington a ajuns la Bruxelles în aprilie, prințul de Orania a fost
comandantul-șef al forțelor aliate staționate în Olanda. Numai după presiuni și eforturi intense tatăl său, regele
Olandei, a fost de acord ca Wellington să preia comanda supremă. Nimic mai prejos decât comanda Corpul I
nu era acceptabil pentru el și fiul său.[11]

Trupele olandeze din 1815 erau recruți noi, tipici, fără experiență în vreo campanie; ca și orice altă armată din
această perioadă, erau prezenți în număr mare. În mod evident, batalioanele Jäger (ușoare) și de Linie
cuprindeau soldați profesioniști, însă chiar și acestea aveau mulți oameni noi. Cei din miliție fuseseră înrolați,
într-o modalitate sau alta, dar acest lucru nu înseamnă că posedau vreun fel de pregătire militară. Nu era o
armată proastă, însă nici nu s-a distins foarte mult, cel puțin nu la începutul campaniei; dar și-a îndeplinit
datoria.[12]

La începutul Bătăliei de la Quatre Bras, prințul de Orania avea nouă-zece batalioane de infanterie și 16 tunuri:

Bateria ecvestră a lui Bijleveld

cinci tunuri pe un mic deal
trei tunuri în ariergardă, lângă Quatre Bras
Bateria pedestră lui Stevenart
șase tunuri între pădurea Bossu și Gemioncourt
două tunuri în apropiere de colțul de sud-vest al pădurii Bossu

toate trenurile de artilerie au fost retrase în spatele satului Quatre Bras

 Batalionul 27 Jäger olandez, sub comanda lui Grunebosch, era poziționat
între fermele Gemioncourt și Pireaumont, păzind de asemenea și lacul
Materne. O companie a fost trimisă în sprijinul artileriei.
Batalionul 5 de Miliție olandez, comandat de Westernberg, se afla pe vârful
unui deal, la nord-vest de Gemioncourt, o companie fiind detașată să apere
ferma.
Batalionul 2/Regimentul III de Infanterie din Nassau se găsea în interiorul și
în spatele pădurii: două companii de-a lungul părții de sud a pădurii și două
companii în rezervă la nord de pădure. „Lăncierii Roșii” francezi nu le-au
permis să intre în formație în câmp deschis.
Batalionul 2/Regimentul I de Infanterie din Nassau de-a lungul părții de est a
pădurii Fusilier și
carabinier din
Batalionul 1 de Infanterie Nassau-Orania de asemenea de-a lungul părții de
Batalionul 2 de
est a pădurii
Infanterie
Batalionul 8 de Miliție olandez tot de-a lungul părții de est a pădurii (și un Ușoară Nassau
mic detașament în Grand Pierrepont).
Batalionul 2/Regimentul II de Infanterie din Nassau a fost ținut în rezervă.
Batalionul 2 de Infanterie Nassau-Orania a fost de asemenea ținut în rezervă.
Batalionul 7 de Miliție olandez a fost ținut în rezervă (însă curând i s-a ordonat să intre în
pădure)
Batalionul 7 de Linie belgian a sosit înainte de ora 15:00, a fost ținut în rezervă pentru o scurtă
perioadă de timp, apoi i s-a ordonat să ocupe o poziție în interiorul pădurii.

Trupele mareșalului Ney

Mareșalul Ney dispunea de Corpul al II-lea de armată al lui Reille (diviziile de infanterie
5, 6, 9 și Divizia a 2-a de Cavalerie), precum și de Cavaleria Ușoară de elită a Gărzii,
formată din Lăncieri și Vânători Călare. Contele Reille luptase împotriva trupelor lui
Wellington și a gherilelor spaniole încă din 1810 până la sfârșitul Războiului peninsular.
Relația sa cu mareșalul Soult era atât de încordată, încât Reille și-a abandonat postul în
1814.
Generalul Reille
Divizia a 5-a de Infanterie sub comanda lui Bachelu (patru batalioane ale lui
Husson, cinci ale lui Campi); baronul Bachelu era un general competent, care fusese antrenat
ca genist. El era un republican sincer și nu regreta nimic din acțiunile sale. Primii zece ani ai
serviciului militar i-a petrecut ca genist.
Divizia a 9-a de Infanterie comandată de Foy (cinci batalioane ale lui Gauthier, șase ale lui
Jamin); contele Maximilien Sébastien Foy era un comandant și ofițer de stat-major competent.
Divizia a 6-a de Infanterie a lui Jérôme Bonaparte era încă pe drum; aceasta era cea mai
puternică divizie de infanterie a armatei franceze în 1815. Prințul Jérôme, fratele cel mai mic al
lui Napoleon, era în primul rând un om de societate și de abia apoi militar.
Divizia a 2-a de Cavalerie sub Piré (opt escadroane de vânători călare ale lui Hubert, șapte de
lăncieri ale lui Wathiez). Vânătorii erau poziționați în prima linie, pe când lăncierii se aflau în
spatele infanteriei; contele Piré era un ofițer foarte experimentat și un cavalerist excelent. El a
fost rănit la Borodino și s-a distins la Dresda, după care a fost promovat în gradul de general de
divizie. Piré și-a comandat în mod formidabil divizia la Quatre Bras.[13]
Divizia de Cavalerie Ușoară a Gărzii comandată de Lefebvre-Desnouettes (patru escadroane
de Lăncieri Roșii ai Gărzii și patru de Vânători Călare ai Gărzii). La început, această unitate a
fost ținută în rezervă în spatele infanteriei lui Bachelu și Foy. Odată ce au sosit cuirasierii,
Cavaleria Gărzii s-a mutat pe flancul stâng.
Primele confruntări
Lăncierii Roșii francezi s-au apropiat de Frasnes și au fost întâmpinați cu foc artilerie din partea unei baterii
ecvestre olandeze și cu foc de muschetă din partea Batalionului 2 din Regimentul 2 de Infanterie Nassau.
Lefebvre-Desnouettes știa că era inutil ca numai cavaleria să încerce să alunge trupe inamice dintr-un sat, așa
că a cerut sprijinul infanteriei. Va dura ceva timp ca un batalion din divizia lui Bachelu să ajungă la periferia
localității Frasnes. Între timp, escadronul 1/regimentul 1 al Lăncierilor din Gardă (era faimosul escadron de
Elba, alcătuit din polonezi) s-a mutat în estul satului Frasnes și a avansat, apropiindu-se de Quatre Bras fără să
întâlnească o rezistență serioasă. Din păcate, celelalte escadroane nu i-au putut urma pe polonezi din cauza
focului de artilerie al bateriei olandeze. Patrulele acestora au fost de asemenea respinse de către cavaleria
olandeză.

Măsurile preventive luate de căpitanul bateriei ecvestre, Bijleveld, împreună cu maiorul Normann, care
comanda Batalionul 2 al regimentului Nassau, s-au dovedit decisive în oprirea francezilor. Imediat ce acesta a
ajuns pe poziție, le-a ordonat oamenilor săi să încarce tunurile cu mitralii. Infanteria s-a grupat în linie de
ambele părți ale bateriei. Toate tunurile au tras asupra lăncierilor francezi cu mitralii, care au omorât și rănit mai
mulți oameni și cai. Aceștia s-au retras în sat și au trimis patrule. Au postat santinele, ceea ce au făcut și aliații,
menținându-și poziția până în ziua următoare.[14] Ney i-a scris lui Napoleon: „Trupele pe care le-am depistat la
Frasnes nu au luptat la Gossieles... Mâine, la ivirea zorilor, voi trimite un detașament de recunoaștere la Quatre
Bras care, dacă va fi posibil, va ocupa această poziție deoarece cred că trupele din Nassau s-au retras...”[15]

Schimburi de focuri de dimineață

Dimineața, pe la ora 05:00, generalul Perponcher a înlocuit Batalionul 2 din Regimentul

3 de Infanterie Nassau cu Batalionul 27 Jäger. Trăgători au acoperit poteca de-a lungul
părții de sud a pădurii Bossu. O baterie a fost poziționată pe un teren mai înalt. Două
companii ale Batalionului 2 din Regimentul 2 Nassau au fost trimise în recunoaștere
împreună cu 50 de husari prusaci silezieni sub comanda locotenentului Zehelin, care
fuseseră separați de armata prusacă în luptele din ziua anterioară. Husarii s-au angajat în
schimburi de focuri cu cavaleriști trimiși de către Lăncierii Roșii ai diviziei lui Lefebvre-
Desnouettes. Generalul
Perponcher
Bateria lui Bijleveld a deschis focul asupra Lăncierilor Roșii. Lupta de cavalerie a fost de Sedlnitsky
scurtă durată și ambele părți s-au retras după ce au suferit pierderi ușoare. La ora 07:00,
un mic grup de soldați francezi a avansat înspre pozițiile inamice, însă a fost izgonit după un scurt schimb de
focuri. Aceste câteva șarje de cavalerie au fost respinse cu pierderi de partea francezilor. Până atunci, aceștia
nu își făcuseră apariția în număr mare; trupele care erau prezente deocamdată pe câmpul de bătălie erau, în
afară de infanteria de linie, Vânătorii Călare ai Gărzii, Lăncierii Gărzii și artileria ecvestră a Gărzii.[16]

O încercare din partea a două companii din Nassau de a avansa înspre Frasnes a fost de asemenea împiedicată.
Artileria franceză ajunsese pe poziții și mari detașamente de trăgători făceau demonstrații de-a lungul frontului.
La prânz, Batalionul 2 din Regimentul 3 Nassau l-a înlocuit pe cel din Regimentul 2, care a plecat să ia masa.

La ora 06:00 a sosit prințul de Orania și a inspectat trupele din prima linie. El a fost la conducere până când
Wellington s-a întors de la întâlnirea sa cu Blücher. Prințul a văzut soldați francezi care strângeau provizii și își
făceau focurile în apropiere iar în spatele lor, în holdele înalte de lângă Frasnes, se aflau lăncierii. Era o zi
foarte caldă.

Trupele lui Wellington și haosul de pe drum

Haosul se instalase la diferite puncte înguste din linia de marș a aliaților. Constant Rebecque a găsit o stare de
confuzie pe drumul către Quatre Bras, deoarece diviziile lui von Alten și Chassee sosiseră în același timp.
Zgomotul bătăliei putea fi auzit de multe trupe care se aflau pe drum. Șoseaua înspre Nivelles era blocată din
cauza trenului de bagaje al Diviziei a 3-a britanice. Nimeni nu părea să se ocupe de controlul traficului. Haosul
era atât de mare, încât majoritatea forțelor lui Wellington nu vor ajunge decât spre sfârșitul serii, atunci când
bătălia se terminase.

Cavaleria despre care Wellington le spusese în mod sigur lui Blücher și Gneisenau că va fi la Nivelles la prânz
se afla de fapt într-o locație necunoscută de nimeni la Quatre Bras, undeva între Enghien și Braine-le-Comte,
prinsă în confuzia infernală care învăluise o mare parte din armata aliată. Ordinele lui Wellington aduseseră
cavaleria de la Ninove la Enghien, unde a început să se piardă în mulțimea de unități de infanterie
amestecate.[17] Aglomerația era groaznică, chiar și după standardele modeste ale acelor vremuri.

Căpitanul Mercer din Artileria Regală Ecvestră relatează:

„Regimentul 23 (Dragoni Ușori) a înaintat cu greu... Pe la prânz, după
ce am trecut prin mult noroi și câteva pârâuri, nefiind siguri dacă ne
îndreptam în direcția corectă, am ieșit pe un teren mai întins și uscat...
Diferite coloane de cavalerie se uneau în același loc iar lângă zidul
unui parc am găsit brigada lui Sir Vandeleur... Aici am descălecat de
asemenea, pentru a aștepta sosirea maiorului McDonald... Toate
corpurile, pe măsură ce ajungeau, am observat că urmau acest drum și
apoi își continuau înaintarea ... așteptând o jumătate de oră și fără
niciun indiciu că maiorul McDonald își va face apariția curând, am
început să caut prin împrejurimi pe cineva care să ne ofere ceva
informații, însă nu era prezent niciun ofițer de stat-major și nimeni
altcineva nu știa vreun lucru cu privire la această problemă. Corp
Arthur Wellesley, ducele de
după corp sosea și trecea pe lângă noi, în general fără să se oprească,
Wellington dar toți dând dovadă de ignoranță în legătură cu destinația... Sir
Ormsby mi-a tăiat vorba cu o asprime complet inutilă: «Nu știu nimic
despre dumneata! Nu știu nimic!» «Dar aveți amabilitatea să îmi
spuneți încotro vă îndreptați dumneavoastră?» «Nu știu nimic despre asta, domnule! Ți-am spus deja că nu știu
absolut nimic despre dumneata!»” Într-un final, bateria lui Mercer a ajuns la Braine-le-Comte. „Aici, ca și mai
înainte, nu am putut obține nicio informație cu privire la marșul nostru, direcția sau scopul acestuia, lovindu-mă
de o ignoranță totală...” Curând, bateria lui Mercer a început să se împrăștie printre dragoni și husari. „În
momentul acela ne-a preluat maiorul McDonald, care, fără să facă vreo referire în legătură cu bivuacul de la
Enghien, despre care probabil nici măcar nu aflase, mi-a ordonat să mă atașez brigăzii de Gardă...”[18]

Între timp, Wellington a călărit până la Blücher. Ducele, vorbind o franceză fluentă, i-a întrebat pe acesta și pe
Gneisenau: Que voulez-vous que je fasse? (Cum doriți ca eu să procedez?) Ofițerul prusac Müffling a
îndeplinit funcția de translator al discuției. Planul lui Blücher era simplu; să dea bătălia, ajutat fiind de o forță
semnificativă care va fi trimisă de către Wellington.

Bătălia
La sosirea lui Ney, acesta a observat numai avanposturile alcătuite din germani și olandezi. El a remarcat către
generalul Reille, comandantul Corpului al II-lea de Armată: „Nu se mai află aproape nimeni în pădurea Bossu,
trebuie să o ocupăm imediat.” Pădurea Bossu era foarte importantă, însă atacul principal a fost direcționat la est
de pădure, de-a lungul drumului către Quatre Bras. Mareșalul Ney a conchis că, odată cu atacul de-a lungul
drumului, inamicul din pădurea Bossu va fi obligat să-și retragă liniile pentru a evita să fie învăluit.[19]

Atacul francez
În jurul orei 14:00, francezii au înaintat în forță, iar avanposturile
aliate s-au retras la Grand-Pierrepont. Artileria franceză a deschis
focul, pe când coloanele de infanterie, precedate de trăgători, și-au
început avansul. În timp ce divizia lui Bachelu a respins Batalionul 27
Jäger olandez înspre Gemioncourt, divizia lui Foy a înaintat împotriva
centrului inamicului. Bateriile lui Bijleveld și Stevenart au suferit
pierderi considerabile în materie de artileriști și cai.

Jumătate din divizia lui Foy (brigada lui Gauthier) a atacat partea de
sud a pădurii Bossu, însă a fost oprită de către Batalionul 1 de
Infanterie Nassau-Orania și Batalionul 8 de Miliție. Apoi, cele două
batalioane au fost împinse înapoi 250 de metri în pădure din cauza
unui nou atac francez (în timpul acestei bătălii, colonelul de Jongh al
Batalionului 8 de Miliție olandez a fost rănit și i-a ordonat
aghiotantului său să îl lege de șa pentru a rămâne împreună cu
batalionul său).

Ducele Bernhard a condus voluntarii din Batalionul 2/Regimentul I de

Infanterie din Nassau și două companii ale Batalionului 7 de Miliție
într-un contraatac și i-a alungat pe francezi din pădure. Pe la ora 16:00 Grenadier și voltigeur din armata
a ajuns divizia lui Jérôme Bonaparte. Mareșalul Ney i-a ordonat franceză
imediat acestei mari unități să ocupe pădurea Bossu. Nassauerii s-au
retras în ordine destul de bună. Încă mai aveau în posesie partea
nordică a pădurii și erau sprijiniți de focul trupelor olandeze ce apărau Gemioncourt. Între timp, divizia lui Foy
s-a raliat pe drumul către Quatre Bras. Batalionul 5 de Miliție suferea pierderi din cauza obuzierelor franceze.
Patru companii ale Batalionului 27 Jäger erau în curs de retragere atunci când Vânătorii lui Piré i-au atacat,
cauzând multe victime și împrăștiind supraviețuitorii.

Întăririle aliaților

Depășiți numeric și presați continuu, trupele olandeze sub Bijlandt și Nassauerii se găseau într-o situație foarte
critică. Înainte de ora 15:30 a sosit brigada de cavalerie a lui van Merlen (Regimentul 5 Dragoni Ușori,
Regimentul 6 Husari) cu două tunuri. Ambele regimente erau olandeze. Merlen era un general experimentat,
totuși soldații săi erau epuizați. Caii fuseseră înșăuați din dimineața zilei anterioare și mărșăluiseră nouă ore pe
timp de caniculă în acea zi.

Curând după Merlen a ajuns și Divizia a 5-a britanică, comandată de

Picton. Acesta și-a dispus trupele după cum urmează: brigada lui
Kempt și o parte din brigada lui Pack în prima linie, brigada
hanovriană a lui Best în a doua linie, bateria hanovriană pe flancul
drept și cea britanică în partea stângă. Sir Thomas Picton era unul
dintre cei mai agresivi generali britanici. Era respectat pentru curajul
său și temut din cauza temperamentului său irascibil. În 1810, la
cererea lui Wellington, a fost numit comandant de divizie în Spania.
Până la sfârșitul Războiului peninsular, Picton a fost unul dintre
principalii subordonați ai lui Wellington. Comandantul-șef, este
adevărat, nu i-a acordat niciodată la fel multă încredere precum lui
Beresford, Hill sau Craufurd. Cu toate acestea, meticulos și punctual
Statuia ecvestră a ducelui de
în îndeplinirea unui sarcini bine definite, Picton nu avea superior în
Braunschweig
armată.[20] Apoi au sosit câteva batalioane puternice de infanterie din
Braunschweig împreună cu artilerie și cavalerie. Trupele din
Braunschweig s-au postat între pădurea Bossu și drumul spre Charleroi. Ducele de Braunschweig a poziționat
două companii ale batalionului din avangardă în pădure și batalionul Jäger într-un șanț de lângă Gemioncourt.
Jägerii erau dispuși în grupuri de câte patru la intervale de șase pași.

Olandezii resping cavaleria franceză și brigada lui Jamin

Între timp, infanteria franceză a capturat

Gemioncourt. Cu Batalionul 5 de Miliție dislocat,
Regimentul 28 britanic s-a retras de asemenea, iar
centrul aliat se afla într-un pericol iminent de
prăbușire. În ciuda tuturor previziunilor,
Batalionul 5 de Miliție olandez a reușit să
păstreze nordul fermei Gemioncourt. Observând
sosirea de noi întăriri, milițienii au atacat ferma la
baionetă și au alungat trăgătorii francezi (din
brigada lui Jamin, divizia lui Foy) de pe ziduri și
câmp. Numai o mână de francezi au rezistat în
interiorul fermei.

Mai multe companii de miliție s-au postat apoi la Prințul de Orania la Quatre Bras, pictură de Jan Willem
sud de Gemioncourt. Au fost șarjate de către Pieneman
Regimentul 6 Vânători Călare. Sprijinit de focul
bateriei lui Bijleveld, Batalionul 5 de Miliție
olandez a tras o salvă mortală de la mică distanță pentru a-i respinge pe francezi. Vânătorii s-au întors și au
șarjat din nou. Și din nou au fost respinși. A treia șarjă de cavalerie a fost efectuată de către Regimentul 6
Lăncieri. Între timp, milițienilor li s-a alăturat prințul de Orania, care a început să-i încurajeze. Lăncierii au fost
și ei respinși.

Câteva batalioane de infanterie franceză sub comanda lui Jamin au înaintat la est de Gemioncourt. Prințul de
Orania a ordonat brigăzii de cavalerie a lui Merlen să șarjeze aceste forțe, pe când Batalionul 5 de Miliție
olandez și Batalionul 27 Jäger trebuiau să atace din flanc. Cele două unități au atacat și au alungat infanteria
franceză.

Lăncierii francezi creează panică

Brigada lui van Merlen a fost atacată de către Regimentele 5 Lăncieri și 1 Vânători Călare în timp ce încă se
poziționa. Cavaleria olandeză a fugit cuprinsă de panică, cu francezii urmărind-o îndeaproape. Aghiotantul
prințului de Orania, maiorul van Limburgh Stirum, a fost rănit grav. Lăncierii au înaintat până la bateriile lui
Bijleveld și Stevenart, unde au omorât mulți tunari. Apoi au lovit Batalioanele 5 de Miliție și 27 Jäger,
provocând numeroase pierderi. Prințul de Orania a fost antrenat în retragere, fiind însă salvat de viteza calului
său. Acesta era și momentul în care Wellington se întorcea de la întâlnirea sa cu Blücher de la Brye, calul său
ajutându-l de asemenea într-o situație la fel de precară.[21]

Lăncierii au devenit dezordonați din cauza șarjei și astfel au fost respinși cu ușurință de salvele de muschetă
trase de către Batalionul 2 Nassau-Orania și un batalion britanic. Cavaleria a început să se retragă încet. Între
timp, Regimentul 5 Dragoni Ușori belgieni se lupta cu Regimentul 6 Vânători Călare. După o scurtă încleștare,
belgienii s-au retras, însă francezii nu i-au urmărit. Scoțienii i-au confundat pe belgieni cu francezii și au tras.
Williams notează: „Apoi a avut loc unul din acele tragice incidente ale războiului, în care oamenii mor din
cauza erorii prietenilor. Văzând olandezii în albastru (husari) și verde (dragoni ușori) galopând sălbatic către
intersecție și auzindu-i țipând în franceză, scoțienii din Regimentele 92 și 42 Highland de-a lungul drumului
Namur i-au confundat cu francezii și li s-a ordonat să deschidă focul asupra lor. Mulți cai în special au căzut la
pământ, deoarece prezentau cele mai mari ținte... Soldații lui Piré,
ocolind calul rănit al lui Merlen, au ajuns în stânga intersecției sub
focul bateriei lui Rogers, care trăgea cu mitralii și s-au retras, nefiind
sprijiniți de infanterie sau artilerie ecvestră... Merlen a rămas să
reflecteze cu tristețe la pierderile pe care unitatea sa le suferise și cu
amărăciune din cauza faptului că majoritatea fuseseră provocate de
aliații scoțieni decât de francezi.”[22]

Coloanele franceze sunt oprite de către

infanteria britanică

Jägerii din Braunschweig dispuși în șanț își puseseră marile pălării pe

tufișurile din fața lor. Acestea atrăgeau focul necontenit de muschetă
al voltigeurilor francezi. Regimentul 95 Pușcași nu a reușit să
recucerească satul apărat de infanteriștii lui Bachelu. Prințul de Orania
a trimis mai multe companii ale Batalionului 27 Jäger pentru a-i asista
pe britanici, însă limba s-a dovedit o barieră în calea cooperării utile.
Sir Andrew a încercat să îi încurajeze pe olandezi să mărșăluiască Lăncieri polonezi din cadrul armatei
înainte în linie cu oamenii săi, însă olandezii au încercat să explice că franceze
inamicii erau prea numeroși pentru a fi atacați frontal.

Francezii se aflau într-un lan înalt și nu erau

vizibili oamenilor lui Sir Andrew. Acesta a
insistat ca pușcașii săi să înainteze neînsoțiți,
numai pentru a fi respinși pe dată de o salvă
masivă. (Această problemă tipică a pornit de la
inabilitatea mutuală a forțelor din cadrul armatei
aliate poliglote de a se înțelege reciproc. Trupele
britanice nu erau familiarizate cu terenul de la
Quatre Bras. Olandezii, pe de altă parte, fuseseră
Regimentul 28 la Quatre Bras - (în jurul orei 17:00) - pe acest teren și schimbaseră focuri intermitent cu
Elizabeth Thompson - (1875) francezii timp de aproape 24 de ore. Jägerii
olandezi, neputând vorbi engleza, au încercat să
indice prin gesturi situația în care se găseau. Unii
soldați britanici au înțeles, pe când alții nu. Kincaid, de exemplu, a scris: „Jägerii olandezi erau un grup de
recruți care nu mai fuseseră niciodată sub foc inamic; și nu puteau fi convinși să se alăture trăgătorilor
noștri.”[23] Ofițerii olandezi și mulți soldați, care serviseră în armata franceză în Germania, Spania și Rusia, își
menținuseră pozițiile fără ajutor toată dimineața. Din asemenea comentarii nefondate, precum cel al lui
Kincaid, s-a născut mitul britanic al „lașității” trupelor olandeze. Dacă ar fi fost într-adevăr lașe sau simpatetice
lui Napoleon, ar fi fugit în seara anterioară sau și-ar fi trădat poziția în loc să facă ceea ce au făcut: să reziste
singure împotriva forțelor franceze al căror număr creștea continuu, ignorând ordinele lui Wellington.
Încercările lui Siborne de a imputa lașitatea trupelor olandeze era un mijloc de diversiune pentru a distrage
atenția istoriei de la performanța ineptă a ofițerilor de stat-major britanici.[24])

Între timp, mareșalul Ney a ordonat diviziei lui Bachelu și unei jumătăți din divizia lui Foy să avanseze. Cinci
baterii au fost postate între Gemioncourt și Pireaumont pentru a oferi sprijin. Wellington a poziționat șapte
batalioane britanice la 500 de metri sud de Quatre Bras și patru batalioane hanovriene pe drumul Namur.
Această forță puternică era completată de Regimentul 95 Pușcași și bateria lui Rogers. Regimentul 28 britanic
a fost trimis pentru a întări trupele olandeze din Gemioncourt. Coloanele franceze au traversat pârâul și au fost
întâmpinate cu salve puternice trase de către infanteria britanică și germană. Focul era copleșitor iar francezii s-
au oprit. Apoi au fost atacați de Highlanderi și hanovrieni. Infanteria franceză s-a retras.
Mișcarea de înaintare a lui Wellington eșuează

Infanteria aliată a fost oprită de către focul artileriei franceze, creându-

se apoi confuzie din cauza șarjelor de cavalerie. Într-un final, aceasta a
reușit să formeze careuri, ce au rezistat în fața cavaleriei franceze la
început, însă careul Regimentului 42 a fost străpuns iar cel al
Regimentului 44 aruncat în dezordine, având loc o luptă în încercarea
a-i captura drapelul.[25] Sergentul Anton din Regimentul 42
Highland:

„Eram pregătiți și în linie... și ne-am grăbit înainte deși nu

Reconstituire a uniformei soldaților vedeam niciun inamic în față. Tulpinele de secară,
dintr-un regiment de highlanderi asemănătoare cu papura care crește pe marginile unor mlaștini,
se opuneau avansării noastre; vârfurile ne ajungeau până la
berete și ne-am căznit să ne croim drum printre ele cât de repede am putut. Până când am
ajuns la un câmp de trifoi de cealaltă parte, eram în mare parte împrăștiați; cu toate acestea,
ne-am reunit în linie cât de repede ne-au permis timpul și înaintarea noastră rapidă. Trăgătorii
belgieni s-au retras printre rândurile noastre și într-o clipă ne aflam față în față cu urmăritorii
lor victorioși... Mareșalul Ney... a observat sălbaticul și nechibzuitul nostru zel și a ordonat
unui regiment de lăncieri să ne atace. I-am văzut apropiindu-se de la distanță, în timp ce
apăreau dintr-o pădure și i-am confundat cu soldati din Braunschweig ce avansau pentru a
învălui infanteria [franceză] în retragere... se apropiau de flancul nostru drept, de unde erau
extinși trăgătorii noștri și nu ne găseam deloc într-o formație potrivită pentru a respinge un
atac... fără vreun moment de pregătire pentru a-i primi drept inamici; în afară de acela de a ne
reîncărca muschetele... O ordonanță germană [KGL] de dragoni a galopat până la noi,
exclamând «Franchee! Franchee!» și, executând o mișcare de întoarcere, a plecat. Am format
instantaneu un careu de regrupare; fără timp de particularități: fiecare muschetă a soldaților
era încărcată, iar inamicii noștri se apropiau cu viteză maximă; copitele cailor lor păreau că
sfâșie pământul... Bravul nostru colonel [Sir Robert Macara] a căzut acum, străpuns prin
bărbie de glonțul care i-a ajuns până la creier. Căpitanul Menzies s-a prăbușit acoperit de
răni... Grenadierii [din Regimentul 42 Highland], pe care îi comanda, au continuat să lupte
pentru a-l salva sau măcar a-l răzbuna, însă au căzut sub lăncile inamicilor.[26]”

Batalionul Verden nu a reușit să se retragă destul de rapid, așa că majoritatea soldaților au fost omorâți sau luați
prizonieri.[27] Wellington a raliat husarii din Braunschweig și, strângând rămășițele cavaleriei lui Merlen, s-a
pregătit să înainteze și să astupe gaura. Însă înainte ca trupele să fie poziționate pentru a avansa, forțele
superioare ale lui Piré au lovit, alungându-l chiar și pe Wellington însuși în spatele intersecției. Acesta, pentru a
evita moartea sau capturarea umilitoare, a călărit până la Regimentul 92 Highlanderi. Strigând oamenilor să se
lase în jos, a sărit cu calul peste capetele lor și s-a refugiat spatele acestora.[28] Aproximativ două escadroane
de Vânători Călare francezi au atacat batalionul Regimentului 92 Highland, însă fără succes.

Din cauza șarjelor cavaleriei franceze, mișcarea de înaintare a lui Wellington a eșuat. A fost obligat să îi ordone
diviziei lui Picton să se retragă de pe pozițiile curente pentru a se adăposti pe pozițiile inițiale de-a lungul
drumului Namur. Ducele de Saxa-Weimar a observat această scenă din pădurea Bossu și, în timp ce acesta
apăra pădurea, inamicul a împins aripa stângă a aliaților (Picton) chiar până la Quatre Bras, cam în același
moment fiind omorât și ducele de Braunschweig.[29]

Aliații suferă pierderi

Wellington i-a mutat pe Braunschweigeri mai aproape de Gemioncourt și s-a postat pe malul nordic al
pârâului. Deoarece flancul aliaților era expus, Regimentele 42 și 44 ale lui Pack, care își reveniseră parțial după
atacurile cavaleriei franceze, au înaintat puțin de-a lungul drumului. În stânga soldaților din Braunschweig, pe
drumul Namur, se afla Batalionul Landwehr
Luneburg, ce înlocuise Regimentul 92
Highlanderi. Regimentul 3 Linie a ocupat mai
multe clădiri de pe drumul Quatre Bras, cu
Regimentul 2 (Braunschweig) în dreapta sa și un
batalion din Regimentul 92 în stânga, în șanțul de
lângă drum.[30]

Deoarece Braunschweigerii și câțiva scoțieni

formau prima linie, aceștia sufereau pierderi din
cauza focului de artilerie. Trăgătorii din divizia
lui Foy înaintaseră printre tufișuri și de-a lungul
pârâului. Alți pușcași trăgeau din flanc, din
pădurea Bossu. Focul acestora era destul de
Soldati din Braunschweig în acțiune la Quatre Bras
enervant pentru aliați. Maiorului von
Rauschenplat i-a fost smuls brațul de către o
ghiulea iar maiorul von Cramm a fost rănit mortal. Infanteria din Braunschweig asupra căreia se trăgea s-a
retras puțin, în timp ce escadronul acestora de ulani a atacat Regimentul 1 Ușor francez (din divizia lui Jérôme
Bonaparte), dispus în careu. O salvă i-a alungat pe ulani în mare dezordine. Ducele de Braunschweig și calul
său au fost loviți și au căzut lângă Batalionul de Gardă din Braunschweig. A fost salvat de către jägeri, care l-
au cărat până la batalion, folosindu-și armele pe post de targă. A fost o rană fatală, glonțul muschetei zdrobind
singura mână a ducelui, abdomenul și ficatul său. Maiorul Prostler din Batalionul de Gardă a încercat să își
ralieze oamenii, însă două tunuri franceze trase de cai i-au măturat cu mitralii iar aceștia au rupt rândurile,
fugind înapoi spre intersecție.

Cu un avantaj de 2 la 1, Wellington decide să treacă la ofensivă

Înainte de ora 17:30 a sosit Divizia a 3-a britanică, alcătuită din trupe britanice și germane. Francezii erau
depășiți numeric. Brigada hanovriană a lui Kielmansegge a fost trimisă către Pireaumont, pe când brigada lui
Halkett s-a poziționat la vest de Quatre Bras. Maiorul Lloyd, cu patru tunuri de nouă livre, a avansat în stânga
companiilor lui Rauschenplat. Ney a răspuns prin dispunerea a două baterii ecvestre din rezerva sa de
cavalerie, care curând au scos din funcțiune două dintre tunurile lui Lloyd și au omorât numeroși cai ai bateriei.
Rămășițele zdrobite ale bateriei lui Lloyd au ridicat antetrenurile și s-au retras.[30]

Bateria ecvestră franceză a deschis focul cu mitralii asupra Regimentului 33 britanic din Yorkshire-West
Riding. „Tunicile roșii” au rupt rândurile și au fugit în pădurea Bossu. Apoi, Ney a trimis trei batalioane (unul
în linie și două în coloană), urmate de alte trei batalioane, între drum și pădurea Bossu, care acum se afla în
mare parte în mâinile francezilor. Cinci batalioane comandate de Gauthier (din divizia lui Foy) au înaintat de-a
lungul drumului Charleroi, cu cavaleria ușoară a lui Piré în ariergardă.

Un ofițer prusac, căpitanul von Wussow, a ajuns la Quatre Bras. Acesta purta un mesaj duplicat de la Blücher
(primul curier, maiorul von Winterfeld, fusese împușcat de trăgătorii lui Bachelu). Wussow călărise prin focul
de muschetă al inamicilor, însă a reușit să sosească la trupele engleze de la Quatre Bras neatins. Acolo l-a găsit
pe ducele de Wellington în picioare, ținându-și luneta și urmărind atacul și mișcările inamicului.[31]

Între timp, Împăratul se gândise că Ney s-ar putea să nu reușească în ducerea la îndeplinire a mișcării de
învăluire de la Quatre Bras și că în schimb se angajase într-o luptă indecisă cu Wellington, având ca rezultat
faptul că Corpul de armată al lui d'Erlon nu va ajunge să îl sprijine la timp. Însă Napoleon a considerat că Ney
ar trebui să fie capabil să îndeplinească misiunea principală, aceea de a-l împiedica pe Wellington să facă
joncțiunea cu Blücher chiar și fără Corpul lui d'Erlon (Ney nu a lăsat intenționat Corpul I al lui d'Erlon în
urmă).
Ney a rămas fără cuvinte, surprins și alarmat
atunci când Delcambre l-a informat că, în
conformitate cu un ordin de la Napoleon, Corpul
lui d'Erlon mărșăluia spre Saint Amand pentru a
ataca prusacii la Ligny. Mareșalul trebuia să
rețină o armată cu trei divizii măcinate de luptă.
Ney a decis să contramandeze ordinul lui
Napoleon către d'Erlon. Între timp, contele
d'Erlon se mutase de pe drumul înalt dintre
Gosselies și Frasnes pe drumul roman ce ducea
spre Wagnele iar avangarda sa tocmai putea
vedea câmpul de bătălie, când a primit
contraordinele de la mareșalul Ney (au existat
multe dezbateri cu privire la ce s-ar fi întâmplat
dacă Corpul I al lui d'Erlon ar fi participat ori la
bătălia de la Ligny, ori la cea de la Quatre Bras).

Batalionul Luneburg capturează

Pireaumont

Din cauza focului intens de artilerie, trupelor Hartă a bătăliilor de la Ligny și Quatre Bras, care prezintă
hanvovriene li s-a ordonat să adăpostească la drumul dus-întors efectuat de Corpul I al lui d'Erlon
pământ. Ambele părți s-au angajat acum într-un
bombardament puternic iar francezii au încercat de mai multe ori să forțeze flancul stâng al aliaților, alcătuit din
divizia generalului Charles Alten (un batalion englez și două companii de jägeri din Braunschweig, singurele
trupe care până acum fuseseră capabile să opună rezistență în acea parte). Tocmai fuseseră atacate cu atâta
forță, încât fuseseră alungate din satul Pireaumont și împinse înapoi atât de departe, încât pușcașii inamici
puteau trage asupra capului coloanei primei brigăzi hanovriene, care se afla pe drum.[32]

Alten a trimis Batalionul I Luneburg în față pentru a alunga din nou

inamicul din satul Pireaumont, pe care infanteria din Braunschweig
fusese nevoită să-l părăsească. Locotenent-colonelul von Klenke și-a
îndeplinit ordinul cu determinare și a reușit nu numai să reocupe satul,
dar și să îi împingă pe francezi înapoi într-o pădure de partea opusă a
satului și să respingă contraatacurile ulterioare. De abia a reușit să
salveze o baterie, pe care a mutat-o lângă sat. Pe măsura ce rezistența
a crescut, în special în pădure, Batalionul Grubenhagen a fost trimis în
sprijinul Batalionului Luneburg.[27]

Infanteria franceză a încercat să recucerească Pireaumont. A atacat cu

o forță mai mare, însă aliații aveau deja două batalioane hanovriene și
două companii în sat, cu alte două batalioane din Hanovra în spate.
„Totenkopf” (craniu cu două oase Atacul francez a fost respins. Brigada britanică a lui Halkett, urmată
încrucișate), simbolul
de două batalioane din Braunschweig (de Gardă și I), a sosit la
Braunschweigerilor Negri[33]
lanurile înalte de secară. Braunschweigerii și-au ocupat pozițiile în
șanțurile de-a lungul drumului Nivelles. Câteva coloane de francezi au
înaintat, așa că generalul Alten a detașat batalioanele Grubenhagen, Ducele de York și Bremen împotriva lor.
Cu sprijinul artileriei lui Cleves din KGL, coloanele au fost respinse. În dreapta sa, cavaleria inamică a
încercat, prin mai multe șarje, să-și croiască drum, însă fără succes. În această acțiune s-a distins locotenent-
colonelul von Ramdohr din Batalionul Landwehr Luneburg.[32] Acesta a lăsat inamicul să se apropie la 30 de
pași înainte de a ordona oamenilor să se ridice din șanț și să tragă o salvă ce a respins cavaleria cu mari
pierderi, câțiva soldați căzând la numai cinci-șase pași de ei.[34]

Cuirasierii francezi împrăștie câteva unități britanice

După ce Ney a aflat de avansarea puternicului Corp I de armată spre

Ligny, acesta și-a dat seama că nu mai putea dispune de întăriri, fiind
astfel depășit numeric și în imposibilitatea de a zdrobi inamicul.
Mareșalul a trimis brigada de cuirasieri a lui Guiton într-o ultimă
încercare de a obține victoria. Cavaleria grea a șarjat cu săbiile scoase,
însă fără sprijin și fără artilerie ecvestră. Regimentul 69 britanic a tras
o salvă de la 30 de pași. Careul englez a fost șarjat de către
Regimentul 8 Cuirasieri și străpuns. Soldatul Henry, cu ajutorul
ofițerului de încartiruire Massiet, a sărit din șa și a ridicat drapelul
Batalionului II al Regimentului 69 (South Lincolnshire) din brațele
sublocotenentului Clarke, care fusese răpus cu 23 de lovituri de sabie.
Pentru această faptă, el a primit Legiunea de onoare.

Regimentul 69 a ordonat imediat croitorilor săi să fabrice un nou

drapel și a negat orice pierdere. Din păcate, Napoleon anunțase deja
captura.[35] Drapelul britanic nu a fost singurul capturat de cavaleria
franceză. Generalul francez Donzelot, a capturat de asemenea un Ofițer de cuirasieri francez -
drapel olandez. Acesta, împreună cu cel britanic, a fost vândut în cele Locotenentul Charles Legrand -
din urmă în 1909 unui ofițer englez. Drapelul olandez i-a fost adus lui Antoine-Jean Gros (cca. 1810)
W.Y. Carman în 1956 pentru identificare și l-a recunoscut a fi relicva
originală. El a aranjat ca acesta să ajungă la muzeul armatei olandeze
din Leiden. Acolo a fost identificat ca aparținând Batalionului 2 „Nassauche Ligte Infanterie” (Infanterie
Ușoară Nassau). Numai centrul mai rămăsese atunci. Pe mătasea de un galben deschis era brodat scutul stemei
Orania-Nassau. Agresivul leu încoronat se găsea pe un câmp plin de cantonamente. Coroana prezenta cinci
cercuri iar zona ovală era limitată de o cunună. Rămășița nu se afla în cea mai bună condiție.[36]

Cuirasierii au împrăștiat de asemenea și Regimentul 33 britanic. Regimentul 73 s-a panicat văzând soarta
Regimentului 69 și a rupt rândurile și el, fugind către pădure. Regimentul 33 s-a reformat pe o colină și a
devenit ținta unei baterii ecvestre care i-a doborât trupele cu mitralii, făcându-le să-i urmeze pe ceilalți care se
retrăseseră.[37] Regimentul 30 și-a menținut poziția. După ce cuirasierii au sosit la Quatre Bras, Wellington a
reacționat imediat, formând două batalioane din Braunschweig în careuri și postându-le în apropierea
intersecției. Bateria ecvestră a lui Kuhlmann se mutase în față și a deschis focul.

Vânătorii Călare francezi produc pierderi serioase Gărzii britanice

Garda britanică a ajuns în jurul orei 18:30. Artileria acesteia s-a dispus în spatele șanțului ocupat de Batalionul
Luneburg. I-a luat aproape două ore Gărzii pentru a ajunge în partea de sud a pădurii Bossu, deoarece
infanteria franceză se luptase pentru fiecare copac și fiecare tufiș din ea. De asemenea, la recucerirea terenului
pierdut au participat și nassauerii. Atunci când Garda a ieșit din pădure cu rândurile dezordonate îndreptându-
se spre ferma Grand Pierrepont, ea și Braunschweigerii învecinați au fost bombardați de artileria franceză, apoi
atacați de lăncierii lui Piré și alungați înapoi în pădure.

Alte surse susțin faptul că atacul a fost efectuat de Regimentele 6 și 1 Vânători Călare ale lui Piré. Vânătorii
îmbrăcați în verde au atacat, forțând o parte din infanteria aliată să formeze careuri. Au prins de asemenea și
Garda, crema infanteriei britanice, formată în linie și în câmp deschis. Francezii au șarjat dintr-o poziție
 ascunsă într-o depresiune de
lângă Pierrepont și au pus pe
fugă Garda britanică în câteva
clipe.[38]

Vânătorii i-au doborât pe

soldații din Gardă în timp ce
fugeau și au provocat pierderi
foarte grele. Aproximativ 500
de „tunici roșii” au fost
omorâte sau rănite iar oamenii
Soldați din Garda britanică, în rămași s-au retras în pădurea
uniformă de campanie Bossu. Infanteria franceză i-a
urmărit iar voltigeurii acesteia
au recucerit o parte din terenul
pierdut. Între timp, Regimentul 7 Cuirasieri a atacat unul dintre
batalioanele ducelui de Saxa-Weimar. Infanteriștii s-au refugiat în Vânător Călare francez din Garda
pădure. Imperială

Ofensiva lui Wellington

În jurul orei 19:00 au sosit noi întăriri pentru Wellington, reprezentate de Batalioanele Ușoare 1 și 3 din
Braunschweig și de cei 2 800 de nassaueri ai lui von Kruse. Wellington le-a ordonat Gărzii și diviziilor 3 și 5
să înainteze. Prințul de Orania și-a mutat trupele olandeze astfel încât să îi alunge pe francezi din pădurea
Bossu. Trupele franceze depășite numeric au fost împinse înapoi. Aliații își menținuseră pozițiile pe care le
ocupaseră în acea dimineață.

La căderea nopții luptele au încetat. Ofițerii care veneau de la Bruxelles puteau observa urmele bătăliei din
ziua aceea: șiruri de oameni răniți și rătăciți aflați pe drum, toți căzând de acord asupra faptului că Ducele nu
mai fusese niciodată atât de sever presat și nu mai avusese vreodată o atât de mare dificultate în a-și menține
poziția.[39]

Rezultat
Ney nu prea avea ce să își reproșeze cu privire la acțiunile sale din acea zi. Aruncându-se în luptă la ora 11:00,
cu numai trei divizii de infanterie și o mică forță de cavalerie, prin îndemânarea și curajul său reușise să ducă la
îndeplinire misiunea ordinelor sale inițiale: îl împiedicase pe Wellington să vină în ajutorul prusacilor de-a
lungul întregii zile de 16. La Ligny prusacii au luptat singuri și au fost zdrobiți. Cu toate acestea, Ney poate fi
învinuit parțial în legătură cu întâmplarea în care a fost implicat Corpul de armată al lui d'Erlon. Wellington
avea mai puține lucruri de care să fie mulțumit. El luptase în cea mai confuză bătălie din cariera sa militară.
Statul său major îl dezamăgise groaznic cu privire la concentrarea armatei sale. Din fericire totuși, trupele sale
olandeze, germane și britanice au colaborat bine împreună.

Dacă Davout, în locul lui Ney, ar fi comandat aripa stângă a lui Napoleon, nu ar fi existat nicio îndoială asupra
faptului că Quatre Bras ar fi fost o victorie franceză. Chiar și Michel Ney, cel cu 13 degete, depășit numeric și
foarte probabil cu handicapul unei mahmureli accentuate, a luptat până la remiză cu Wellington, provocând
ceva mai multe pagube decât a suferit. Victoria la Quatre Bras ar fi schimbat soarta acelei campanii și poate a
întregului război.[40]
Wellington a raportat Quatre Bras ca fiind o victorie engleză, câștigată împotriva unor forțe superioare (de fapt
Ducele s-a bucurat de un avantaj de doi la unu) și astfel a rămas în istoria britanică. În ceea ce privește
mahmureala, legenda belgiană spune că Ney și statul său major s-au cazat în reședința unui demnitar belgian
care era faimos pentru pivnița sa cu vinuri și pe care aceștia au explorat-o amănunțit.[41]

La Quatre Bras mareșalul Ney a pierdut între 3 400 și 4 250 de oameni. Francezii au capturat de asemenea un
drapel britanic. Ney a reușit să oprească orice forță de-a lui Wellington care încercase să meargă în ajutorul
prusacilor lui Blücher. Ducele a suferit pierderi mai grele la Quatre Bras decât Ney, estimările ajungând de la
aproximativ 4 800 până la 9 000 de soldați omorâți sau răniți. În ziua următoare, forțele lui Wellington au lăsat
câmpul de luptă în mâinile francezilor și s-au retras.

Generali francezi căzuți la Quatre Bras

■ Gral. Gauthier, comandant al brigăzii 1 din divizia a 9a a Corpului II[1].

Mărturie
„Pierdusem destul de mulți oameni din cauza gloanțelor, ghiulelelor și acestei șarje de cavalerie. Locotenentul
Carondal era mort, Gérard prizonier și mai mulți ofițeri răniți. Eu încasasem un glonte în shako; îmi zgâriase
țeasta, un centimentru mai jos și m-aș fi fript. Cred și sunt convins că, dacă francezii s-ar fi încolonat și ar fi
marșat hotărât înainte asupra Quatre-Bras, poziția ar fi fost luată. Englezii nu erau în linie și noi nu aveam forța
de a suporta șocul. Batalionul era în curs de a se reforma. Lipseau mulți oameni. Ne reîntoarserăm, pe 16
seara, pentru a ne instala bivuacul pe drumul mare, aproape de ferma Quatre Bras. ” (Scheltens)[1].

Bibliografie
fr Alain Pigeard, Dictionnaire de la Grande Armée, Tallandier, Bibliothèque Napoléonienne,
2004, ISBN 2-84734-009-2
en Archibald Forbes, Camps, Quarters, and Casual Places
en Peter Hofschröer, 1815, the Waterloo Campaign: Wellington, His German Allies and the
Battles of Ligny and Quatre Bras, ed. Greenhill Books, 1998
en Peter Hofschröer, 1815, the Waterloo Campaign: the German Victory: From Waterloo to the
Fall of Napoleon, ed. Greenhill Books, 1999
en Eric Niderost, Napoleonic Wars: Battle of Quatre Bras
en John Kincaid, Adventures in the Rifle brigade, in the Peninsula, France, and the
Netherlands, from 1809 to 1815, ed. Boone, 1830
en David Hamilton-Williams, Waterloo: New Perspectives: the Great Battle Reappraised, ed.
John Wiley & Sons, 1994
en Mark Adkin, The Waterloo Companion: The Complete Guide to History's Most Famous
Land Battle, ed. STACKPOLE BOOKS, 2001
en Erwin Muilwijk, Waterloo Campaign 1815; The contributions of The Netherlands Mobile
Army
en Erwin Muilwijk, The battle of Quatre Bras
en Erwin Muilwijk, Bijlandt’s brigade during the morning
en Raymond Horricks, Military Politics from Bonaparte to the Bourbons: The Life and Death of
Michel Ney, 1769-1815, ed. Transaction Publishers, 1995
de Müffling, Aus meinem Leben
en Cavalié Mercer, Journal of the Waterloo Campaign, ed. Kessinger Publishing, 2004
 en James Anton, Royal Highlander: A Soldier of H. M. 42nd (Royal) Highlanders During the
Peninsular, South of France and Waterloo Campaigns of the Napoleonic Wars, ed. Leonaur
Limited, 2007
en George Jones, John Booth, The Battle of Waterloo, ed. L. Booth, 1852
en John R. Elting, Swords Around a Throne: Napoleon's Grande Armée, ed. Da Capo Press,
1997
Referințe
1. ^ a b c d e f fr Alain Pigeard, „Dictionnaire
de la Grande Armée”, Tallandier,
Bibliothèque Napoléonienne, 2004, ISBN 2-
84734-009-2, pag. 740
2. ^ en În original, în engleză: Napoleon has
humbugged me, by God; he has gained
twenty-four hours' march on me.; Archibald
Forbes Camps, Quarters, and Casual Places
(http://www.gutenberg.org/etext/9460)
(Proiectul Gutenberg). În capitolul The inner
history of the Waterloo Campaign îl citează
pe căpitanul Bowles și scrie „Cititori ai
scrisorilor primului conte de Malmesbury”.
3. ^ en Hofschröer, 1815, the Waterloo
Campaign: Wellington, His German Allies
and the Battles of Ligny and Quatre Bras, ed.
Greenhill Books, 1998, pag. 331
4. ^ en Hofschröer, 1815, the Waterloo
Campaign: the German Victory: From
Waterloo to the Fall of Napoleon, ed.
Greenhill Books, 1999, pag. 334
5. ^ a b c en Encyclopædia Britannica 1911,
„Campania de la Waterloo”
6. ^ en Eric Niderost, Războaiele
napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras,
pagina 2 (http://www.historynet.com/wars_co
nflicts/napoleonic_wars/3458966.html?page
=2&c=y), Historynet.com: „18:30 — unele
relatări menționează ora 17:30”
7. ^ en Eric Niderost, Războaiele
napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras,
pagina 2 (http://www.historynet.com/wars_co
nflicts/napoleonic_wars/3458966.html?page
=2&c=y), Historynet.com
8. ^ en Eric Niderost, Războaiele
napoleoniene: Bătălia de la Quatre Bras,
pagina 3 (http://www.historynet.com/wars_co
nflicts/napoleonic_wars/3458966.html?page
=3&c=y), Historynet.com
9. ^ en John Kincaid, Adventures in the Rifle
brigade, in the Peninsula, France, and the
Netherlands, from 1809 to 1815, ed. Boone,
1830, pag. 314 (Cartea în format PDF pe
Google Books (http://books.google.ro/book
s?id=7l-Z6Hcq4KwC&dq=Kincaid+Quatre+
Bras&source=gbs_summary_s&cad=0))
10. ^ en David Hamilton-Williams, Waterloo:
New Perspectives : the Great Battle
Reappraised, ed. John Wiley & Sons, 1994,
pag. 204
11. ^ en Mark Adkin, The Waterloo
Companion: The Complete Guide to
History's Most Famous Land Battle, ed.
STACKPOLE BOOKS, 2001, pag. 99
12. ^ en Erwin Muilwijk, Waterloo Campaign
1815; The contributions of The Netherlands
Mobile Army (http://home.tiscali.nl/erwinmuil
wijk/index.htm)
13. ^ Mark Adkin, pag. 87
14. ^ en Erwin Muilwijk, The battle of Quatre
Bras, pag. 6 (Fișierul în format PDF (http://ho
me.tiscali.nl/erwinmuilwijk/pdf-files/16-4.pdf))
15. ^ en Raymond Horricks, Military Politics
from Bonaparte to the Bourbons: The Life
and Death of Michel Ney, 1769-1815, ed.
Transaction Publishers, 1995, pag. 216
(Cartea în format PDF pe Google Books (htt
p://books.google.ro/books?id=9-jnb-uowwE
C&dq=Michel+Ney+correspondence&sourc
e=gbs_summary_s&cad=0))
16. ^ en Erwin Muilwijk, Bijlandt’s brigade
during the morning, pag. 3 (Fișierul în format
PDF (http://home.tiscali.nl/erwinmuilwijk/pdf-
files/18-2-1.pdf))
17. ^ de Müffling, Aus meinem Leben, pag.
233-237
18. ^ en Cavalié Mercer, Journal of the
Waterloo Campaign, ed. Kessinger
Publishing, 2004, pag. 235
19. ^ en Campania de la Waterloo pe
www.1911encyclopedia.org (http://www.191
1encyclopedia.org/Waterloo_Campaign)

20. ^ en Sir Thomas Picton (http://www.1911en
cyclopedia.org/Sir_Thomas_Picton) pe
Classic Encyclopedia, bazată pe ediția din
1911 a Enciclopediei Britannica
21. ^ en Hofschörer, 1815, the Waterloo
Campaign: Wellington, His German Allies
and the Battles of Ligny and Quatre Bras,
pag. 294
22. ^ David Hamilton-Williams, pag. 205
23. ^ John Kincaid, pag. 316
24. ^ David Hamilton-Williams
25. ^ Hofschörer, 1815, the Waterloo Campaign:
Wellington, His German Allies and the
Battles of Ligny and Quatre Bras, pag. 295
26. ^ en James Anton, Royal Highlander: A
Soldier of H. M. 42nd (Royal) Highlanders
During the Peninsular, South of France and
Waterloo Campaigns of the Napoleonic
Wars, ed. Leonaur Limited, 2007
27. ^ a b Raportul oficial al brigăzii hanovriene
28. ^ David Hamilton-Williams, pag. 209
29. ^ en George Jones, John Booth, The Battle
of Waterloo, ed. L. Booth, 1852, pag. 67
30. ^ a b Hofschröer, 1815, the Waterloo
Campaign: Wellington, His German Allies
and the Battles of Ligny and Quatre Bras,
pag. 299
31. ^ David Hamilton-Williams, pag. 211
32. ^ a b Charles Alten, Memorii, pag. 148
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bătălia_de_la_Quatre_Bras&oldid=13767348
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 20 decembrie 2020, ora 08:44.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
33. ^ Ducele de Braunschweig, rămas fără
posesiunea sa ca urmare a cuceririi acesteia
de către francezi, a dorit să răzbune această
nedreptate. El a ajuns la o înţelegere cu
austriecii pentru a crea un nou Corp de
infanterie şi cavalerie. Ca o transpunere
materială a răzbunării sale împotriva lui
Napoleon, ducele a decis să-şi îmbrace
trupele în negru complet şi a adoptat ca
simbol „Totenkopf”-ul, Corpul fiind botezat
astfel „Die Schwarze Schar” (Hoarda
Neagră).
34. ^ Raportul generalului Best
35. ^ en John R. Elting, Swords Around a
Throne: Napoleon's Grande Armée, ed. Da
Capo Press, 1997, pag. 352
36. ^ Scrisoare de la W.Y. Carman din revista
Tradition, nr. 31
37. ^ David Hamilton-Williams, pag. 220
38. ^ Scrisoarea generalului Piré către generalul
Reille, 25 iunie 1815
39. ^ Basil Jackson, în revista Colburne's United
Services, 1847. Aceasta este relatarea
originală a lui Jackson, care nu trebuie
confundată cu varianta din 1903 „editată” de
către Seaton. Jackson nu a menționat niciun
străin fugind speriat de-a lungul drumului
spre Bruxelles, ci numai pe aceia care îi
ajutau pe aliații răniți sau erau ei înșiși răniți.
Seaton a alterat de asemenea fraza „toți
căzând de acord asupra faptului că Ducele
nu mai fusese niciodată atât de sever presat
și nu mai avusese vreodată o atât de mare
dificultate în a-și menține poziția” lui Jackson
în „toți căzând de acord asupra faptului că
trupele noastre nu mai fuseseră niciodată
atât de sever presate în a-și menține poziția”.
40. ^ John Elting, pag. 644
41. ^ John Elting, pag. 732