Avântul Creştinătăţii occidentale (sec.

X/XI-XIII): aspecte teritoriale, economice, sociale

şi
instituţionale; implicaţii sociale.

Pe fondul treptatei structurări social-politice şi al lentelor acumulări materiale din

perioada precedentă (sec. V – X), noul interstiţiu (sec. XI – XIII) inaugurează o nouă epocă în
civilizaţia Occidentului medieval. Ea se caracterizează printr-un avînt general al Creştinătăţii
occidentale, care trebuie înţeles într-o dublă ipostază: ca o creştere internă (ilustrată de sporul
demografic, dezvoltarea agriculturii, renaşterea vieţii urbane, diversificarea activităţilor
economice, revigorarea traficului comercial local şi la distanţă etc.), dar şi ca o expansiune
teritorială fără precedent, în urma căreia Europa de apus iese treptat din limitele sale
tradiţionale, stabilind contacte cu alte orizonturi. Este vorba, aşadar, în această perioadă, de o
dezvoltare generală a societăţii medievale, vest-europene (deşi în ritmuri diferite, la fiecare
nivel al societăţii), pe care Fernand Braudel a caracterizat-o drept "prima creştere modernă" a
continentului european înainte de modernitatea propriuzisă.