PERCEPŢIE ŞI DEFENSIVITATE ÎN CONSUMUL DE DROGURI LA

ADOLESCENŢI
 
Dolhan Ana Felicia - Profesor
Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Oradea
 
Rezumat:
Lucrarea de faţă îşi propune să surprindă temele majore în jurul cărora se construiesc percepţiile,
convingerile  şi atitudinile adolescenţilor în legătură cu consumul de droguri al populaţiei din
care fac parte (adolescenţii). Subordonate acestui obiectiv s-au urmărit aspecte precum
evidenţierea capacităţii tinerilor de a identifica factorii determinanţi, cauzali, ai consumului de
droguri de către adolescenţi şi asociat acestora strategiile rezolutive propuse. Micro-cercetarea şi-
a propus de asemenea identificarea capacităţii adolescenţilor de a sesiza angajarea defenselor
specifice acestui comportament şi recunoaşterea acţiunii mecanismelor de apărare în cadrul unor
reacţii de răspuns comportamental sau declarativ-verbal. Lucrarea încearcă o abordare calitativă
cu asumarea limitelor inerente şi utilizează un corpus informaţional colectat prin apelul la
interviuri de tip focus grup extins. Analiza datelor a permis conturarea următoarelor teme pe care
se clădeşte înţelegerea fenomenului consumului de droguri de către adolescenţi:
1.cauzalitate.2.consum  de droguri-consumator de droguri (accepţiuni)3.  consecinţe/efecte  ale
consumului de substanţe.4.mecanisme defensive 5. Soluţii-proces rezolutiv.
Adolescenţii reflectă adoptarea comportamentului de risc aflat în analiză prin indicarea
următorilor factori
consideraţi  cauzali  din  punctul  lor  de  vedere:  conflictele  din  interiorul familiei,  influenţe  d
in  partea
prietenilor (anturajului), curiozitatea, sentimentul invulnerabilităţii în ciuda cunoaşterii
elementelor de risc asociate, structura personalităţii, labilitatea emoţională.
S-a dorit o decupare a punctului de vedere propriu populaţiei adolescentine, nedorindu-se un
transfer de percepţie exterioară , din afara populaţiei vizate. Consider că programele de prevenţie
sunt importante şi extrem de necesare având în vedere faptul că datele culese în urma cercetării
sugerează că proporţiile reale ale fenomenului nu ne sunt cunoscute iar expunerea adolescenţilor
este reală şi nu poate fi ignorată. Punctul de plecare în elaborarea acestor programe de prevenţie
ar trebui situat la nivelul acestor percepţii proprii segmentului de populaţie expus, eficienţa
modalităţii de intervenţie depinzând de luarea în considerare a felului în care fenomenul este
perceput şi trăit chiar de către adolescenţi.
 
Cuvinte cheie: Consum de droguri, Adicţie, Defensivitate
 
I. Introducere
Mecanismele de apărare au constituit încă din secolul trecut o tematică în jurul căreia s-au
construit modele teoretice interesante, mai mult sau mai puţin controversate. Aceste modele
vizau însă întotdeauna individul, modul în care îşi convertea răspunsul comportamental într-o
formă acceptabilă social. Defensivitatea poate să fie însă şi un răspuns colectiv, macrosocial
atunci când ne este greu să acceptăm existenţa unei stări de fapt. O negare socială, o defensă
angajată continuu caracterizează, în opinia mea, raportarea societăţii în ansamblu şi a sistemului
educaţional la problema consumului de droguri la adolescenţi, azi, în societatea românească. Nu
vorbim despre problemă, deci problema nu există. Un fel de empirism adaptat, un fel de „esse est
percipi” negat, în speranţa că situaţiile particulare nu au forţa de a declanşa epidemii.” Ce nu
cunosc, nu mă poate răni”. Contactul cu adolescenţii, discuţiile deschise, aduc la lumină o
realitate pe care nici nu o bănuim, drame tăcute care-şi găsesc soluţionarea sau alinarea greşită,
periculoasă. Cercetarea de faţă e un demers modest realizat în încercarea de a dezvălui
conţinuturi care ne pot apropia de realitatea fenomenului fără a avea pretenţia că ar atinge
complexitatea şi profunzimea pe care starea de fapt o solicită.
Am optat pentru o abordare de tip calitativ considerând că se pliază cel mai bine pe specificul
problemei, pe intenţia iniţială de a surprinde conţinuturi subiective relevante şi mai puţin
statistici reci, a căror validitate nu o neg dar cărora le pot scăpa căile de rezolutivitate
adecvate.Elaborarea unor programe de prevenţie a căror ţintă realistă va fi întotdeauna
diminuarea unui comportament de risc şi nu eliminarea lui presupune accesul la înţelegerea
percepţiilor individuale, la semnificaţiile atribuite unor fenomene, la trăirile asociate şi la modul
de fundamentare a deciziilor. Astfel de aspecte sunt accesibile cu precădere analizelor de tip
calitativ pentru că oparaţionalizarea lor riguroasă este dificilă, dacă nu, chiar imposibil de
realizat.„Lumile-vieţii includ emoţii, motivaţii, simboluri şi semnificaţiile acestora, empatie şi
alte aspecte subiective asociate cu evoluţia naturală a vieţilor indivizilor şi grupurilor”(Berg,
2000).
Originându-se în lucrările de factură psihanalitică, problematica mecanismelor de apărare
trezeşte şi în prezent un viu interes pentru cercetători cu deosebire datorită legăturiii evidente pe
care defensivitatea o are cu stresul psihic, considerat pe drept cuvânt , o dimensiune psihologică
a lumii contemporane.
În general, noţiunea de mecanism de apărare înglobează toate mijloacele utilizate de Eu pentru a
stăpâni, controla, canaliza pericolele interne sau externe (Doron, Parot, 1991). Conceptul de
„mecanism de apărare” este introdus în psihologie de către S.Freud în 1894 prin lucrarea
Psihonevozele de apărare. În această lucrare iar mai apoi în Noi observaţii asupra
psihonevrozelor de apărare (1896) Freud descrie o serie de defense considerând că o serie de
simptome patologice sunt rezultatul activării apărarării psihice „prin care se încearcă reprimarea
unei idei incompatibile care a ajuns într-o poziţie traumatizantă cu Eul persoanei”.  Analiza
sistematică a mecanismelor de apărare este întreprinsă de fiica acestui A.Freud prin lucrarea
Mecanismele de apărare ale Eului publicată în 1936. Autoarea expune concepţia sa privitoare la
felul în care apărarea poate funcţiona nu doar în raport cu revendicările pulsionale ci şi faţă de tot
ce poate provoca o dezvoltare de angoasă: emoţii, situaţii, exigenţeale Supraeului” Mecanismele
de apărare protejează Eul prin suprimarea anxietăţii şi sentimentului de vină...protejează Eul
Împotriva copleşirii sale de către impulsurile instinctuale (A.Freud, 1936). În teoria psihanalitică
se consideră cel mai adesea că utilizarea mecanismelor de apărare în copilărie este o componentă
a dezvoltării normale în timp ce utilizarea
mecanismelor  defensive  de  către  adulţi  este anormală  deoarece  Eul  adultului  s-a consolidat
şi nu ar mai avea nevoie de o astfel de protecţie.
Defensele patologice  pot  fi  identificate  pe  baza  următoarelor  caracteristici (Cramer, 1991):
1.   rigiditatea
2.   marea putere de generalizare
3.   suprageneralizarea- utilizarea în legătură cu un număr mare de oameni şi situaţii
4.   sunt inoportune, nu concordă cu vârsta sau situaţia
5.   prezintă tendinţa de a distorsiona percepţia realităţii şi de a interfera cu alte funcţii ale Eului
În aceeaşi ordine  de  idei  A.  Clark prezintă în lucrarea Mecanisme defensive în consiliere
(1998) următoarele note distinctive ale mecanismelor de apărare:
a.   sunt procese inconştiente
b.   presupun distorsiune subiectivă
c.   au la bază conflicte sau afecte intolerabile
d.   generează răspunsuri automate, nediferenţiate
Abordate în paradigma cognitivă, mecanismele de apărare sunt considerate strategii sau
proceduri de prelucrare a informaţiei negative cu funcţia de reducere a stresului. Văzute din acest
punct de vedere, acestea sunt încadrate în categoria mecanismelor de coping cognitiv evitativ şi
vizează prelucrarea selectivă a informaţiei negative. ” Această selectivitate se referă fie la
scotomizarea informaţiei negative, traumatice, în sensul că aceasta este evitată, negată, fie la
distorsiunea informaţiei, reinterpretarea ei într-un cadru care îi diminuează valenţele negative,
cazul raţionalizării sau proiecţiei” (Miclea, 1997).
Adoptarea comportamentelor de risc implică pe tot parcursul derulării lor, angaja- rea,
menţinerea şi rezistenţa la eliminare, prezenţa defenselor. Ele explică uşurinţa alunecării în
practicarea acestor comportamente, rezistenţa la confruntare şi sancţionarea socială dar şi
formarea şi adâncirea dependenţelor.
Analiza fenomenului abuzului de substanţe, a consumului de droguri nu poate fi separată, în
opinia mea, de încercarea de sesizare a angajării defenselor şi a rolului jucat de acestea în
formarea adicţiei şi rezistenţa la schimbare.
Consumul de droguri este un flagel care a cuprins lumea de decenii, o literatură de specialitate
vastă şi cuprinzătoare încearcă să pătrundă semnificaţiile şi amploarea fenomenului. În ţara
noastră, particularităţi istorice şi politice au făcut ca până nu demult, fenomenul să nu prindă
rădăcini şi dimensiuni care să atragă atenţia. Cu toate acestea schimbările social-politice,
deschiderea economică şi exersarea democraţiei au permis ca acest fenomen să prindă contururi
tot mai clare, să câştige teren şi la noi afectând îndeosebi persoane tinere a căror lipsă de
experienţă, imaturitate le transformă în ţinte cu un grad de expunere şi vulnerabilitate crescută.
Un studiu realizat în anul 2004 în ţara noastră de către  de Agenţia Naţională Antidrog relevă
faptul că „ drogurile ilegale sunt consumate predominant de populaţia tânără, motiv pentru care
programele de prevenire a consumului de droguri trebuie orientate priritar către populaţia cu
vârstă mai mică (chiar de 15 ani) în scopul întârzierii debutului în consum.”. Referitor la
consumul de droguri pe regiuni, deşi datele sunt orientative, studiul realizat de ANA relevă
următoarele: Canabisul este consumat în toate regiunile ţării ( Bucureşeşti 3.8%, Transilvania
2,8%, Oltenia 2,1%), Amfetaminele sunt
consumate  doar  de  locuitorii  din  Transilvania (0,9%)  şi  Bucureşti  (0,3%).  În  cazul cocainei
prevalenţa consumului în funcţie de regiune : 1,9% Bucureşti, 0,7 % Muntenia, 0,3% Oltenia şi
0,2% Transilvania. Singura regiune în care se consumă LSD este Transilvania. La întrebarea
„ Cunoaşteţi personal pe cineva care consumă...” răspunsurile afirmative au înregistrat
următoarele procente: cannabis 6,6%, ecstasy 3,1%, heroină 3,1%  ,  cocaină  3,2%.  Studiul
accentuează pe faptul că informaţiile sunt  orientative recunoscându-se implicit deficitul de
informaţii şi dificultatea obţinrii acestora.
Admiţand că o conturare precisă a prevalenţei fenomenului în populaţie şi cu deosebire la nivelul
populaţiei tinere este extrem de anevoioasă se impune acţiunea conjugată a tuturor factorilor
societali care pot împiedica sau macar diminua prezenţa acestuia.
Studiul de faţă se înscrie în prelungirea unui astfel de demers chiar dacă se constituie doar într-un
decupaj al fenomenului, reflectând dimensiuni subiective ale acestuia.
 
Designul cercetării. Metodă.Ipoteze
 
Obiectivele cercetării au fost grupate pe obiective generale şi specifice. Astfel, la nivelul
obiectivelor globale s-au detaşat:
1.   Reflectarea punctului de vedere propriu populaţiei studiate şi considerarea acestui punct de
vedere o premisă validă în vederea constituirii unor programe de prevenţie mai eficiente
2.  Surprinderea temelor în jurul cărora se construiesc percepţiile, convingerile şi atitudinile
adolescenţilor în legătură cu  fenomenul consumului de droguri de către tineri
Din punctul de vedere al obiectivelor specifice s-a urmărit:
a. identificarea modului în care adolescenţii explică adoptarea comportamentelor de risc
( cauzalitatea)   şi strategiile rezolutive propuse pornind de la factorii consideraţi determinanţi
b. evidenţierea capacităţii tinerilor de a surprinde implicarea defensivităţii psihice atât la nivelul
formării treptate a dependenţei de substanţă cât şi în eliminarea adicţiei
 
Subordonate acestor obiective s-au conturat următoarele ipoteze: 1. adolescenţii vor detemina
principalii factori favorizanţi adoptării comportamentului de risc analizat şi vor ataşa posibilele
modalităţi de intervenţie acestor elemente cauzale, 2. adolescenţii recunosc activarea şi specificul
unor defense- chiar dacă nu pot numi aceste mecanisme- fiind capabili în acelaşi timp să
surprindă rolul jucat de ele în formarea adicţiei, adâncirea şi menţinerea ei.
 
Metoda  utilizată  a  fost  extended focus group,  cu  precizarea  că  anumite  elemente
situaţionale au impus existenţa a două faze de derulare a cercetării:
Faza I: lucrări scrise de tip eseu semistructurat
Faza II: interviuri de tip focus grup
 
Subiecţi: elevi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu
Faza I: N= 62 ( fete si baieti)
Grupe de varsta: 14-16 ani, 17- 18 ani
Faza II : focus grup Nr grupe: 5
Dimensiunea grupurilor: 7-9 elevi Durata unei sesiuni : 50 de minute Înregistrare audio-video
O precizare legată de aspectele etice ale cercetării efectuate cu copii. A fost informată
conducerea şcolii în legătură cu derularea cecetării , specificul şi tematica acesteia obţinându-se
consimţământul elevilor şi părinţilor elevilor cuprinşi în studiu. Iniţialele utilizate nu corespund
numelor avute în realitate de către subiecţii implicaţi.
 
I fază iniţiată în urma unui caz semnalat în activitatea şcolii unde lucrez, un elev de clasa a X a
leşinând în timpul unei ore de curs ( intervenţia medicală şi analizele toxicologice punând în
evidenţă prezenţa unor derivate de cocaină în organismul său).
 
Desigur că un astfel de eveniment prin brutalitatea concreteţei lui obligă toti factorii implicaţi în
educaţie să „coboare” perspectiva asupra consumului de droguri de către adolescenţi din înaltul
sferei teoretice, al realităţii admise tacit, la planul unei realităţi cu care te confrunţi şi care îţi
confrmă fără menajamente că acest fenomen este cât se poate de real, mulţi adolescenţi fiind,
fără dubiu, prinşi în plasa pericolelor pe care acest fenomen le presupune. Astfel, am considerat
oportună în cadrul orelor de psihologie solicitarea realizării unei lucrări ( eseu semistructurat )
pornind de la la întrebarea: Dacă aţi cunoaşte faptul că, un coleg consumă droguri ce părere ati
avea despre acest lucru şi cum ati acţiona?
Aceste lucrări elaborate de elevi au permis colectarea unor informaţii pe baza cărora s-au
conturat temele prezente în modul lor de a percepe fenomenul şi totodată au
permis  detaşarea celor  mai  potrivite  întrebări  care  au  orientat  apoi  activitatea  şi interviurile
de tip focus grup.
Opţiunea pentru focus grup a avut la bază convingerea că este o metodă foarte potrivită pentru
activitatăţi care includ tineri, adolescenţi, fiind metoda ideală pentru a strânge informaţii de tip
calitativ. În acelaşi timp daca ţinem cont de specificul vârstei , efectul sinergetic ( Stewart, 1990)
permite o dinamică specială a grupului , reactivitatea la
părerea  celuilalt  animă  grupul  şi determină,  deseori  emergenţa  unor  aspecte surprinzătoare
în modul în care subiecţii ajung să reflecte o anumită problematică.
Activitatea debate-lui în cadrul focus grupurilor s-a desfăşurat pornind de la utilizarea mai mult
sau mai puţin explicită a unui ghid de interviu care a cuprins următoarele întrebări:
1.   Care consideraţi că ar fi cauzele principale care îi determină pe adolescenţi să recurgă la
consumul de droguri?
2.   Ce sunt drogul şi dependenţa de drog?
3.   Putem vorbi de un profil de personalitate al consumatorului de droguri?
4.   Care sunt efectele consumului de droguri?
5.   Există un pattern de gândire care favorizează adicţia?
6.   Ce putem face pentru a diminua fenomenul?
Surprinzător,  efectul  sinergetic  amintit  ,  dinamica  specifică  grupurilor  a  permis  o alunecare
firească în tematică nefiind necesară a adresare riguroasă a întrebărilor, acestea
fiind  oarecum implicit  înţelese  şi  ridicate,  ghidarea  din  partea  mea  fiind  extrem  de
discretă.
Analiza datelor.
Identificarea temelor pe care le regăsim în percepţia adolescenţilor în legătură cu consumul de
droguri de către cei de vârsta lor s-a încercat pe baza unei abordări inductive în timp ce sesizarea
identificării defenselor a pornit pe baze deductive. Temele majore conturate sunt :
Cauzalitatea
Consumatorul de droguri-profilul personalităţii
Efecte şi consecinţe ale consumului de droguri
Defensele şi rolul lor în adicţie
 
Strategii rezolutive
1.   Cauzalitatea: factorii pe care adolescenţii îi consideră răspunzători de adoptarea acestui
comportament de risc sunt, în opinia lor,diverşi şi de natură diferită. Încercând gruparea acestora
ei identifică următoarele mari grupe enumerate în ordinea descreşterea importanţei pe care ei le-o
acordă:
-           Stresul generat de conflictele din interiorul familiei (procesele familiei, structură, mod de
relaţionare)
-           Factori sociali generaţi în interiorul grupurilor de apartenenţă ( nevoia de afileiere,
presiunea grupului, abuzul)
-           Structura personalităţii ( trăsături de personalitate asociate cu vulnerabilitatea)
-           Specificitatea   vârstei   adolescenţei   (   curiozitatea,   respingerea   interdicţiilor,
nonconformismul, sentimentul invulnerabilităţii)
a.   Procesele familiei: structura familiei.
Adolescenţii  consideră  că  familiile  monoparentale,  cu  mamă  singură  nu  reuşesc  să rezolve
conflictele dintre generaţii care apar şi se acutizează la vârsta adolescenţei. Mama singură nu
reuşeşte să ofere un model de autoritate care să realizeze echilibrul necesar în relaţionarea cu
adolescentul nonconformist şi rebel.
T.G : „ dacă aş fi avut un tată care să facă ordine , sigur nu aş fi ajuns aici”, „ aşa poate să urle
maică-mea cât vrea, nici nu mai există...”
Divorţul sau atmosfera tensionată din interiorul familiei generează un disconfort, o suferinţă
psihologică de care adolescentul „uită „ atunci când uzează de drog:
S.T. „ când iau praful chiar nu mi mai pasă că ei se ceartă, până la urmă e treaba lor...” Lipsa
comunicării şi a încrederii în relaţia dintre copil şi părinte este considerată unul din
factorii favorizanţi  şi  totodată  comunicarea  şi  construirea  încrederii  reciproce  ar constitui
forţa în găsirea unor soluţii atunci când problema a apărut.
L.I: ,, nu pot să fac nimic fără să fie mereu în spatele meu, unde ai fost. Cu cine ai fost...n-am
deloc libertatea mea...dacă sunt sinceră profită de ce le-am spus şi îmi reproşează dacă le ascund
ceva iar nu e bine...atunci asta e...dacă nu le-a fost bine cum eram atunci poftim...acum e mai
bine?
b. Grupurile de apartenenţă, prietenii.
Adolescenţii sublianiază în mod repetat că se simt cu adevărat înţeleşi doar de către prieteni,
anturajul fiind un factor de influenţă semnificativ.Uneori recurgerea la drog rezultă din
curiozitatea generată de exprimarea experienţei celuilalt sau din dorinţa de a fi empatic:
A.P: „ şi-l tot auzi cum zice, wow ce tare a fost, ce fain te simţi...şi îţi zici, hai să văd şi eu”
F.A: „ ai un prieten şi vezi că el consumă şi crezi că e deja dependent...vrei să-l ajuţi, dar el
spune oricum n-ai cum să o faci pentru că nu ştii cum e...şi atunci încerci şi tu pentru a trăi
experienţele lui, pentru a-l înţelege”
Obişnuinţa cu drogurile poate fi un proces de durată în care adolescentul e victimă fără să ştie,
este abuzat sau manipulat în mod constant:
C.I: „ eşti la chef undeva cu ei şi fără să ştii ei îţi pun în băutură...şi fac asta azi, fac asta maîne şi
tot aşa până când corpul tău ajunge să ceară”
T.P: „ pe mine cel mai tare mă enervează că atunci când ies cu ei apar persoane, habar n-am cine
sunt şi numai văd că-mi întinde ceva şi zice-Ia!”
c. Personalitatea- structură şi caracteristici. O mare parte din discuţii s-au focalizat pe trăsăturile
consumatorului de droguri ridicându-se întrebarea dacă se poate vorbi de un profil tipic pentru
consumatorul de droguri. Majoritatea adolescenţilor tind să creadă că doar anumite tipuri umane
ajung să recurgă la acest comportament, că există caracteristici sau structuri de personalitate care
predispun spre acest fenomen sau creează o vulnerabilitate aparte.Între aceste caracteristici ei
indică particularităţile temperamentale, labilitatea emoţională, imaturitatea cognitivă şi afectivă,
complexele de inferioritate, o stimă de sine scăzută, gradul crescut de nevrozism şi toleranţa
scăzută la frustrare.
T.P: „ eu recunosc, sunt foarte impulsivă, imediat sar cu gura, încep să urlu...şi daca iau ceva ma
liniştesc rapid, n-am treabă...mă calmez...pot să stau să o ascult pe maică-mea, de fapt nu aud ce
zice, numai că zice...dar ideea e că nu se ajunge la plecat de acasă sau lucrurile nu ajung mai
rău.”
T.I: „ sunt persoane lipsite de voinţă, permanent nemulţumiţi....”
D.S: „ nu le place cum arată, totdeauna vor să schimbe ceva la ei, sunt complexaţi”
A.P: „ ei de fapt cred că aşa sunt interesanţi dar de fapt sunt persoane plictisitoare, fără
personalitate”
A.C: „ sunt persoane slabe”
d. Vârsta adolescenţei, specificul ei. Adolescenţii ajung să admită faptul că trecerea lor prin
perioada adolescenţei presupune multe provocări care generează deseori stări de dezechibru
emoţional.Nonconformismul specific vârstei şi înclinaţia de a sfida regulile, de a sfida şi de a
chestiona autorităţile e o constantă în comportamentul majorităţii adolescenţilor. Nevoia
autodeterminării şi dorinţa de a fi aparte, unici, speciali precum şi nevoia recunoaşterii acestor
caracteristici de către lumea adultă conduce la adoptarea unor comportamente de atragere a
atenţiei chiar dacă acestea îi pun chiar şi într-o lumină nefavorabilă.Dorinţa de a impresiona este
extrem de pronunţată la această vârstă. B.A: „ la 16 ani tot ceea ce vrei este să cunoşti lumea,să
încerci tot ce e ilegal sau tot ce îţi interzic părinţii”.
V.T: „ totul porneşte din dorinţa de a fi cool, de acolo încep toate şi drogurile şi fumatul.”
Curiozitatea de a experimenta, atracţia faţă de necunoscut şi plăcerea de a face ce este interzis :
T.I: „ vrei să ştii de ce este interzis”.
Deseori experienţa primului contact cu drogurile e văzută ca un prilej de testare a propriei
persoane, o probă de curaj chiar, demonstrarea faptului că e în stare să-şi asume riscuri. C.I:
„ vreau să văd ce pot, cum sunt, ce reacţii am”.
 
Curiozitatea experimentării în cazul adolescentului prezintă o natură aparte de cea a curiozităţii
de tip epistemic, este o curiozitate de tip discursiv ceea ce presupune „o căutare foarte generală a
stimulării, strâns relaţionată cu plictiseala” ( Berlyne, 1954). Un
element  definitoriu  în psihologia  adolescentului  şi  care  joacă  un  rol  important  în adoptarea
comportamentelor de risc este ceea ce Elkind numea egocentrimul adolescentului.Se leagă de
pesihologia dezvoltării adolescentului fiind un construct ce prezintă  caracteristici  afective,  non-
cognitive.Egocentrismul  adolescentului  cuprinde două constructe, audienţa imaginară şi fabula
sau mitul personal, acel sentiment că este unic, special şi totodată invulnerabil.Audienţa
imaginară îi conferă adolescentului iluzia că preocupările sale legate de propria înfăţişare sau
comportament sunt împărtăşte de toată lumea, această audienţă care admiră sau vânează greşeli
ducând lainflaţia conştiinţei de sine în adolescenţa timpurie.( Elkind, 2006).” Alţi oameni nu-şi
vor realiza ambiţiile dar nu e şi cazul meu. Alţi oameni vor îmbătrâni, nu e şi cazul meu. Alţi
oameni vor deveni dependenţi de droguri dar nu e şi cazul meu”( Elkind, Alberts, 2006).Astfel
de constructe  vor  intra  în  structura  defenselor  angajate  permiţând  angajarea  negării,
proiecţiei şi raţionalizării atunci când adolescentul va fi confruntat cu problema pe care o are,
dependenţa de substanţe.
 
II. Defensivitatea consumatorului de droguri . Analiza informaţiilor colectate prin
interviuri  şi lucrărilor  scrise  confirmă  faptul  că  adolescenţii  identifică  patternuri  de gândire
specifice consumatorilor de droguri şi instalării stării de dependenţă.Ei identifică în principal în
declaraţiile verbale specificul acesor defense dar şi în atitudinile şi reactivitatea nepotrivită a
celor confruntaţi cu realitatea situaţiei lor.
Negarea  ca  defensă  este  sesizată  de  adolescenţi  în  primul  rând  ei  amintind expresii tip pe
care le utilizează aceştia ca replici date persoanelor care îi chestionează. Adolescenţii
accentuează pe frecvenţa expresiilor: „ eu n-am treabă”, eu nu mă obisnuiesc”, mă simt ok
indiferent ce zic alţii”, „oricând mă pot lăsa”, „doar alţii devin dependenţi, nu mi se poate
întâmpla mie” etc.
În cele mai multe cazuri adolescenţii recunosc cogniţiile care conţin mecanisme de apărare,
calificându-le ca „scuze” chiar dacă nu le pot numi,neavând o cunoaştere de
specialitate.Negarea ca   mecanism   de  apărare  reprezintă   negarea   semnificaţiei  sau
existenţei unei percepţii, având funcţia de a apăra deopotrivă în faţa ameninţărilor exterioare şi
interioare.Pornind de la clasificarea operată de către Samuel Brenitz (1983) se poate afirma că
tipurile de negare asociate acestui comportament de risc ar fi:
-           Negarea vulnerabilităţii sau responsabilităţii
-           Negarea afectului, refuzând să admită sentimente legate de o anumită experienţă
-           Negarea  relevanţei  personale,  ameninţările  specifice  la  adresa  persoanei  sunt
percepute ca neavând legătură cu viaţa lui.
Raţionalizarea este,în mod similar sesizată destul de uşor de către adolescenţi şi
constă   în  justificarea   comportamentului   discutabil   prin   utilizarea   unor   explicaţii
plauzibile. Ernest Jones prin lucrarea Raţionalizarea în viaţa de zi cu zi (1980) consideră
raţionalizarea „ o modalitate prin care indivizii încearcă să-şi justifice comportamentul
inacceptabil prin utilizarea unor explicaţiinevalide dar care „sună totuşi raşional”.
T.V: „ e ca la fumători, zici bunicul meu a ajuns la 90 de ani cu toate că a început să fumeze la
18”
Maturitatea gândirii adolescenţilor e evidentă atunci când ei reuşesc să surprindă rolul jucat de
defense in formarea adicţiilor dar şi în rezistenţa pe care o opune dependentul în faţa reabilitării.
III. Efecte şi consecinţe: Elevii disting între efectele imediate care pot constitui motive de întărire
a comportamentului şi consecinţele pe termen lung, consecinţe care conduc la distrugerea vieţii,
moarte de cele mai multe ori. Printre efectele frecvent amintite de adolescenţi se regăsesc efectul
de calmare, senzaţii „tari”, modificarea percepţiilor, halucinaţiile, energizarea şi activismul
mintal şi fizic, şocul, starea de rău, leşinul. Adolescenţii sesizează cercul vicios al adicţiei în care
efectul are rol de întărire, fiind apoi
căutat  prin  apelul  la  un  nou  act  de  consum,  iar repetarea  acestor  comportamente conturând
instalarea adicţiei. Ei subliniază faptul că, deşi adicţia creează treptat tot mai multe stări de
necesitate şi disconfort, negarea implicată în modul de gândire face dificilă renunţarea la
obţinerea efectului. Pe parcursul discuţiilor avute s-a conturat conceptul de consum instrumental
de drog, orientat spre obţinerea unor anumite efecte specifice.
 
IV.  Soluţii  şi  rezolutivitate.Părerile  exprimate  de  adolescenţi  s-au  întins  pe  un continuum
între „nu se poate face nimic” şi „ e greu, dar nu imposibil”.Există un consens în a exprima
părerea după care voinţa individului este esenţială însă ei consideră la fel de important suportul şi
acceptarea necondiţionată din partea persoanelor semnificative. Familia trebuie să ofere dragoste
şi înţelegere, să accentueze pe rolul comunicării, să nu judece, să nu acuze.Elevii subliniază
importanţa prevenţiei invitând şcoala, media şi chiar şi factorii politici la cooperare în direcţia
elaborării unor programe de prevenţie eficiente. Au existat voci care sugerează necesitatea
copingului religios, afirmându-se că o soluţie ar fi „apropierea de Dumnezeu dacă simţi că nu-ţi
mai găseşti locul.”
Concluzii:
Microcercetarea întreprinsă prezintă o serie de limite derivate pe de o parte din specificul unei
analize calitative darşi din modul constiturii designului cercetării. Slaba reprezentativitate se
datorează în principal numărului redus de subiecţi cuprinşi în studiu,
faptului  că  elevii  provin dintr-un  singur  colegiu  de  factură  teoretică  fiind  deloc reprezentati
adolescenţi de la şcoli vocaţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale.Se impune astfel, ca în
viitor eşantionarea să ţină cont de această cerinţă. În acelaşi timp având în vedere că moderatorul
discuţiilor de tip focus grup a fost profesorul elevilor efectul de deziderabilitate socială al
răspunsurilor poate fi presupus.
Asumându-se limitele amintite se poate afirma totuşi că există elemente care vin în sprijinul
confirmării ipotezelor, astfel că se poate spune că, elevii sunt capabili să identifice principalii
factori care explică recurgerea adolescenţilor la drog, sunt capabili
să  facă  corelaţii  între  tipuri de  cauze  şi  tipuri  de  intervenţii  asociate  lor.recosc
manifestarea mecanismelor de apărare şi rolul jucat de acestea în instalarea adicţiei şi dificultatea
renunţării la consumul de droguri.
Consider că cele mai eficiente programe de prevenţie şi de intervenţie trebuie să aibă la bază
cunoaşterea modului în care populaţia investigată simte, gândeşte şi decide de accea analiza de
tip calitativ este deosebit de utilă şi ar trebui utilizată cât mai des în demersurile de cercetare
întreprinse.