Sunteți pe pagina 1din 3

Prof.

TAR BEATA ORSOLYA


Școala Gimnazială Halmeu, Jud. Satu Mare

PROGRAMA ADAPTATĂ PENTRU ELEVI CU CERINȚE EDUCATIVE


SPECIALE

ISTORIE, CLASA a VII-a

Notă de prezentare:
Contribuţia disciplinei Istorie la formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie europene
include atât contribuţia directă, prin susţinerea formării şi dezvoltării anumitor competenţe-cheie, cât
şi contribuţia indirectă cu privire la alte competenţe-cheie. Disciplina Istorie contribuie la formarea
progresivă a competenţelor-cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de
Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene.
Programele şcolare pentru Istorie au la bază şi promovează următoarele principii:
 centrarea demersului didactic pe elev, ca subiect al activităţii instructiv - educative;

 accentuarea caracterului practic - aplicativ al demersului didactic

 dezvoltarea unei strategii didactice necesare formării şi dezvoltării competenţelor

 asigurarea coerenţei şi a progresului la nivelul disciplinei, precum şi a transferabilităţii


competențelor-cheie, prin deschiderea către abordări inter- şi transdisciplinare cu celelalte
discipline de studiu, în interiorul ariei curriculare „Om şi societate";

 compatibilizarea curriculumului naţional cu cel european, prin formarea domeniilor de


competenţe, indispensabile vieţii active într-o societate a cunoaşterii specifică secolului XXI;

 asigurarea calităţii educaţiei.

Prin disciplina Istorie, în gimnaziu, se continuă şi se aprofundează demersul iniţiat în


învăţământul primar, în ceea ce priveşte formarea unui cetăţean creativ, cu abilităţi de comunicare
socială, verbală şi non-verbală, având un set de valori care să-i orienteze activitatea şi care să
coreleze evenimente din trecut cu realităţile prezentului, pentru a contribui, în mod direct, la
proiectarea unui viitor favorabil lui şi societăţii în care trăieşte.
Prin acest curriculum adaptat se urmărește stimularea ineteresului elevului de a cunoaște istoria
epocii moderne și contemporane. Este important să achiziționeze și să conștientizeze noțiuni și
relații temporale. Acest curriculum adaptat urmărește capacitățile elevilor, pentru a învăța
elementele cele mai importante acestei discipline și pentru a însuși competențele de bază.
Structura programei cuprinde: competențe generale, competențe specifice, valori și
atitudini, conținuturi, activități de învățare.
Competențe generale:

 Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate


 Exersarea demersurilor și a acțiunilor civice democratice

Competențe specifice:
 Utilizarea termenilor istorici specifici secolului al XIX-lea, în diferite situaţii de
comunicare scrisă sau orală
 Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor istorice din secolul al XIX-lea pe
baza surselor istorice
 Prezentarea unui fapt istoric din secolul al XIX-lea utilizâ nd informații selectate din
surse istorice
 Rezolvarea în echipă a unor probleme/ situații probleme prin negocierea soluțiilor
identificate
 Prezentarea unui fapt istoric referitor la secolul al XX

Valori și atitudini:
 Atitudine pozitivă față de trecutul omenirii
 Relaționarea pozitivă cu ceilalți
 Interes pentru cunoașterea lumii
 Respectul pentru diversitatea umană a lumii

Conținuturi Exemple de activități de învățare


1.Lumea la începutul secolului al XIX-lea -exerciții senzoriale, de percepere a duratei si
Instituţii politice in Europa la începutul succesiunii faptelor, evenimentelor;
secolului al XIX-lea
2. Revoluţia tehnologică şi expansiunea -exerciții de precizare corectă a timpului;
societăţii industriale -exerciții de apreciere a unor intervale de timp;
Revoluţia industrială şi agrară
• studiu de caz: *Anglia, *Franţa, *S.U.A,
*Germania -exerciții de numire, recunoastere si utilizare
3. Europa între absolutism şi liberalism a unor termeni istorici;
Congresul de la Viena
Revoluțiile
Românii în contextul raporturilor
internaţionale în sud-estul Europei
Revoluţia de la 1848-1849 în Europa -exerciții de utilizare a termenilor și
4. Stat şi naţiune în a doua jumătate a noțiunilor istorice
secolului al XIX-lea -exerciții de identificare a termenilor istorici
Noi state în texte diferite.
Unificarea Germaniei şi a Italiei
Austro-Ungaria.
5. Civilizaţia la răscruce de secole: - exercitii de alcatuire a unor povestiri
Ştiinţele şi tehnica simple
Ştiinţele şi tehnica -exercitii de completare a unor
Dezvoltarea industrială şi urbană în secolul al propozitii lacunare;
XIX-lea
Artele şi societatea
6. Primul război mondial şi urmările sale - exerciții de alcătuire a unor scurte
Harta politică a lumii la sfârşitul secolului al caracterizări fizice și morale a unor
XIX-lea – începutul secolului XX. personaje istorice;
Cauzele şi pretextul războiului -desene după model sau din imaginație;
Desfăşurarea războiului
Urmările războiului şi planuri de reorganizare a
lumii
7. Democraţie şi totalitarism --exerciții de apreciere corectă a duratei unor
Statele democratice fenomene observate;
Statele totalitare -exerciții de apreciere a unor intervale mari de
8. Al doilea război mondial timp;
Cauze, forţe participante, fronturi
Desfăşurarea războiului
Urmările celui de-al doilea război mondial
9. Lumea postbelică şi problemele sale - exerciții de observare și comentare a unor
Comunismul imagini, obiecte (mai vechi sau mai noi) și
Războiul Rece texte;
10. Lumea la începutul mileniului al III- - exerciții de prezentare a unor succesiuni
lea reale;
Anul 1989

S-ar putea să vă placă și