Fizica fenomenelor atmosferice

În cele ce urmează vor fi prezentate, pe scurt, fenomenele atmosferice cele mai întâlnite,
explicate din punct de vedere fizic.

1. NORII
Aerul de la suprafaţa solului, încărcat cu vapori de apă, este antrenat prin mişcări
ascendente spre păturile mai înalte aleatmosferei, unde presiunea atmosferică este mai scazută.
Datorită acestui fapt, moleculele de aer vor suferi un proces de destindere, ceea ce va determina
implicit o scădere a temperaturii. Treptat, vaporii de apă vor atinge în acest fel starea de saturaţie
şi vor condensa sau vor sublima, dând astfel naştere norilor.
Mecanismul de formare a norilor este mult mai complex şi nu se reduce numai la procesul
de convecţie termică. Adesea, puternice sisteme noroase se pot dezvolta în momentul când aerul
rece, pătrunzând sub o masă de aer cald, o forţează să se ridice brusc. Şi în acest caz se va
produce o destindere a moleculelor de aer, o răcire şi deci un proces de condensare sau
sublimare, din care vor rezulta nori cu o mare dezvoltare pe verticală. De această dată, norii
formaţi se datoresc convecţiei dinamice.
Norii pot fi clasificaţi după condiţiile de formare:
- nori de convecţie termică
- nori frontali
- nori de turbulenţă
- nori de radiaţie
- nori care apar în urma mişcărilor ondulatorii ale aerului.
Fenomene meteo – fulgerul şi tunetul 
Fulgerul este rezultatul vizibil al unei descărcări de energie. Această descărcare poate avea
loc între un nor şi pământ, între vârful şi baza unui nor sau între doi nori. Fluxul de energie
electrostatică care se creează între aceste elemente încălzeşte aerul atât de mult, încât devine
strălucitor. Aerul fierbinte se dilată cu o viteză extrem de mare. Sunetul produs de acest fenomen
de dilatare poartă denumirea de tunet. Sunetul provocat de descărcarea electrică a fulgerului se
deplasează mai încet decât lumina fulgerului.
Fulgerul nu are aceeaşi temperatură pe toata lungimea sa. Culoarea fulgerului ne poate
indica temperatura lui. Ramurile mai reci ale fulgerului au o culoare roşiatică, în timp ce
ramurile cele mai fierbinţi au o nuanţă albă sau albastră. Temperatura aerului încălzit de fulger
este mai mare decât cea de pe suprafaţa Soarelui. Ceea ce vedem ca fulger este de fapt aer încins.

2. ZĂPADA
Anumiţi nori conţin în alcătuirea lor cristale de gheaţă. Când în aceşti
nori se atinge starea de suprasaturaţie favorabilă formării precipitaţiilor,
cristalele de gheaţă străbat straturile de aer cu o temperatură mai mică de 0˚C,
căpătând în jurul lor picături de apă şi chiar vapori de apă, care le măresc astfel
greutatea. Din această cauză, ele încep să cadă şi unindu-se cu alte cristale
formează fulgul sau steluţă de zăpadă. În funcţie de cantitatea de zăpadă

1
căzută, dar şi de marimea fulgilor, se formează stratul de zăpadă. Zăpada protejează de îngheţ
culturile agricole în iernile geroase, fiind un bun izolator termic.

3. CEAŢA
Este formată din picături mici de apă, aflate în suspensie în atmosferă; ele reduc
vizibilitatea. Ceţurile se pot clasifica astfel: frontale, din interiorul unei mase de aer (de advecţie
sau de radiaţie), de evaporare.
-ceaţa de advecţie: apare atunci când are loc pătrunderea unei mase de aer cald şi umed
deasupra unei suprafeţe subiacente mai reci.
-ceaţa de amestec: are timp de viaţă mai scurt, apare în urma amestecului a două mase de
aer foarte umede, dar nesaturate, ce au temperaturi diferite.
-ceaţa de evaporare: se formează în urma evaporării ce apare la trecerea unei mase de aer
rece deasupra unei suprafeţe mai calde şi umede. Aceasta se formeaza în strat subţire în
apropierea suprafeţei deasupra căreia s-a format. Acest tip de ceaţă se datorează creşterii
tensiunii vaporilor de apă, şi nu de scăderea temperaturii.
-ceaţa de radiaţie: se formează în timpul nopţilor senine şi fără vânt, mai des iarna,
datorită răcirii aerului din apropierea solului, umiditatea relativă crescând.
-ceaţa înaltă de inversiune: Se formeaza în anticicloni stabili, în timpul iernii, în urma
unei răciri de lungă durată a suprafeţei Pământului. Se formează întâi la înălţime, ca nori Stratus
sub inversiunea anticiclonică, apoi se extinde până la sol.

4. GRINDINA
Grindina este un tip aparte de
precipitaţie solidă, formându-se în condiţii
speciale. Pentru a se forma grindină trebuie
să existe conditii favorabile, în primul rând
aerul trebuie să fie saturat cu vapori de apă,
temperatura la nivelul solului să fie
ridicată, temperatura trebuie să fie scăzută
în straturile superioare ale atmosferei, iar
vânturile în zona de formare să fie slabe,
pentru a nu fi distruşi curenţii ascendenţi.
Boabele de grindină se formează în norii
foarte înalţi, bine dezvoltaţi pe verticală
(Cumulonimbus) pe seama curenţilor
verticali puternici din interiorul norului.
Picăturile din partea inferioară a norului , care de obicei se află la temperaturi pozitive sau uşor
negative, sunt urcate rapid în partea superioară a norului în zona cu temperaturi negative.
Particula de apă în ascendenţă îngheaţă şi se tot măreşte prin coalescenţă. După ce se măreşte
atât cât să nu mai poată fi susţinută de curentul ascendent, picătura îngheţată coboară din nou pe
curentul descendent până în zona pozitivă a norului, şi pe parcurs se topeşte parţial sau total. Cu
cât particula se afă mai în interiorul norului, cu atât este mai mare şi mai complexă structura
bobului de grindină. Grindina părăseşte norul dacă are o viteză de cădere mare şi are dimensiuni
variate.

2
 5. HALOUL LUMINOS – un grup de fenomene optice în formă de inele, arce,
coloane sau puncte luminoase, produse prin refracţia şi reflexia luminii de către
cristalele de gheaţă aflate în suspensie în atmosferă (nori ciriformi, ceaţă de gheaţă,
etc).

6. LAPOVIŢA– Lapoviţa este

formată din fulgii de zăpadă
care, în căderea lor spre sol,
se topesc parţial, datorită
aerului mai cald care se
găseşte la un moment dat în
zonele joase ale atmosferei.
Lapoviţa este un amestec de
ploaie şi de ninsoare. Ea se
formează în general atunci
când temperatura la nivelul
solului este peste temperatura
de îngheţ. Există situaţii în
care temperatura la nivelul solului este peste cea de îngheţ şi lapoviţa poate forma un
strat de gheaţă invizibilă, care poartă numele de  gheaţă neagră .

7. PÂCLA – Suspensie în atmosferă a

particulelor solide extrem de mici,
invizibile pentru ochiul liber şi suficient
de numeroase dând aerului un aspect
opalescent.

8. ROUA
În cursul nopţii, când nebulozitatea
este redusă, începe răcirea intensă a
suprafeţei terestre prin radiaţie. Radiaţia şi
schimbul de căldură molecular şi turbulent
răcesc aerul din imediata apropiere a
suprafeţei terestre şi a obiectelor care se
află pe ea. După atingerea stării de

3
saturaţie, dacă scăderea temperaturii continuă, începe condensarea vaporilor de apă (apar
picăturile de apă pe vegetaţia de la sol sau pe obiectele aflate în apropierea solului). La început
apar picături fine, apoi, prin contopire, picăturile cresc până la mărimea celor care pot fi
observate cu ochiul liber.
În afară de realizarea condiţiilor de răcire, pentru a se forma roua, trebuie ca umiditatea
relativă a aerului să fie mare şi să nu adie vântul.
Acest fenomen este caracteristic anotimpului
cald. Roua cade cel mai adesea în verile ploioase.
Datorită căldurii, din sol se evaporă multă apă şi în
atmosferă se află o cantitate de vapori cu mult mai mare
decât în verile secetoase sau în alte anotimpuri.

9. BRUMA  - precipitaţii cu structură cristalină

de culoare albă şi pufoasă. Se formează în
aceleaşi condiţii ca şi roua, pe suprafeţele
orizontale deachise şi în aceleaşi cazuri,
numai când temperatura acestor suprafeţe,
datorită pierderii căldurii prin iradiere,
coboară sub 0˚C. La fel ca şi atunci când se
formează roua, cerul este de obicei senin, iar
vântul slab. Bruma are aspectul unui strat
foarte subţire de cristale de zăpadă, ce se
formează prin trecerea direct în stare de
gheaţă (sublimare) a vaporilor în contactul
aerului cu obiectul răcit. Bruma acoperă şi suprafeţele cablurilor în condiţiile răcirii
lor prin radiaţie, depunându-se mai puţin pe suprafeţe inferioare şi în partea din vânt.
Pe cabluri cu diametrul mai mic de 1 mm, bruma nu se formează. Acest fapt ne dă
posibilitatea să se deosebim bruma de chiciură.

10. POLEIUL reprezintă o masă de

gheaţă stratificată, omogenă,
transparentă sau opacă, care se
formează prin îngheţarea picăturilor
de ploaie, burniţă sau ceaţă care cad
pe obiecte (trunchiurile sau ramurile
copacilor, pe stâlpi şi firele legate de
ei, pe tufişuri şi căile de acces, pe
antene, etc.). Poleiul acoperă într-o
măsură egală atât suprafeţele
orizontale, cât şi pe cele verticale, dar
cel mai mult pe cele expuse vântului.
Poleiul se formează cel mai adesea la
geruri slabe, de la 0 la –3˚ C, dar sunt
şi cazuri în care se formează şi la
temperaturi ce ajung la –7˚C. La

4
 formarea poleiului, picăturile de ploaie sau de burniţă, înainte de a îngheţa, reuşesc
să se întindă şi să se scurgă într-o peliculă de apă, care, prin îngheţare se transformă
într-o pojghiţă de gheaţă densă şi sticloasă, care poate atinge grosimi de până la câţiva
cm şi poate cauza neplăceri.

11. CHICIURA – depunere cu

aspect de zăpadă afânată, de
culoare alb-mat, care se formează
pe copaci, stâlpi şi firele legate de
ei, catarge, antene, etc. După
aspectul său exterior, chiciura are o

structură amorfă (necristalină) care se

formează ca urmare a îngheţării pe
diferite obiecte a picăturilor de ceaţă.
Acest proces are loc aşa de repede, încât
picăturile de ceaţă nu reuşesc să-şi piardă forma
proprie, îngheaţă şi se depun sub formă de
zăpadă, compusă din grăunţe de gheaţă aşa de
mici că nu pot fi observate cu ochiul liber.
Chiciura creşte mai mult în partea dinspre vânt a
obiectelor, la temperaturi ale aerului cuprinse
între –2˚C şi –7˚C, dar sunt cazuri în care se
formează la temperaturi şi mai scăzute. Uneori
grosimea depunerilor de chiciură atinge astfel de
dimensiuni, încât poate rupe crengile copacilor,
cabluri aeriene, antene etc. Pe măsură ce scade
temperatura şi scade viteza vântului, depunerile
de chiciură se micşorează şi se formează
promoroacă. Odată cu creşterea temperaturii aerului şi măririi dimensiunilor picăturilor ceţii
până la cele ale burniţei, densitatea chiciurii formate creşte şi se transformă treptat în polei.

12. PROMOROACA – depunere albă, compusă din cristale de gheaţă, cu o structură

foarte fină şi subţire. Când se depune pe cabluri, capetele sârmelor, crengile
copacilor, promoroaca are aspectul unor ghirlande pufoase, care, la zguduire se
scutură uşor. Promoroaca se formează deseori noaptea, când cerul este senin sau sunt
straturi subţiri de nori, în aer este ceaţă sau pâclă şi temperatura aerului este cuprinsă
între –11˚C şi -25˚C, dar se poate forma şi la temperaturi şi mai scăzute.
În aceste condiţii, cristalele de promoroacă se formează prin trecerea directă a vaporilor
de apă în gheaţă (sublimare), care iau naştere prin evaporarea picăturilor de ceaţă. În unele
cazuri, în special în timpul temperaturilor foarte scăzute (sub – 30˚C). Promoroaca se poate

5
forma fără ceaţă sau pâclă, din însăşi vaporii de apă existenţi în aer. Astfel de condiţii fac ca să
se apropie condiţiile de formare a promoroacei de cele ale brumei.

13. MĂZĂRICHEA este o formă de precipitaţie solidă, care cade sub formă de

grăunţe de gheaţă aproape sferice şi al căror diametru nu depăşeşte 5 mm. Măzărichea
ia naştere prin sublimarea vaporilor de apă în jurul cristalelor de gheaţă.

14. PLOAIA este o formă de precipitaţii atmosferice. Ploaia se formează când

diferite picăturide apă din nori cad pe
suprafaţa Pamântului în formă lichidă. Nu
toată ploaia ajunge în sol. Unele picături de
apă se evaporă în timpul căderii şi nu mai
ajung pe pământ. Acest fenomen este mai
ales întâlnit în zonele deşertice şi
numit virga.
Ploaia este o parte importantă a circuitului apei în
natură şi are loc după ce apa care s-a evaporat
din râuri, lacuri, oceane, ş.a.m.d. se condensează
ajungând picături de apă şi cade pe pământ, întorcându-se înapoi în pârâuri, râuri, lacuri.
Procesul formării ploii este numit şi efectul Bergenon.
Clasificarea ploilor
Popular, ploaia mai este denumită bură, dacă picăturile sunt fine şi multe şi este descrisă
ca fiind torenţială, atunci când picăturile de apă sunt mari, multe şi cad cu repeziciune.
Influenţa umană
Omul influenţează permanent fenomenele meteorologice, inclusiv ploaia. Ploaia poate fi
indusă ca urmare a reacţiilor chimice produse de gazele din atmosferă şi
gazele poluante produse în timpul activităţilor umane, uneori cu efecte dramatice. Pentru că
activitatea poluantă este mult mai mare în timpul sfârşitului de săptămână decât în timpul zilelor
lucrătoare, s-a observat faptul că, în zona coastelor estice ale SUA, sunt cu 22% mai multe
şanse de ploaie în timpul zilelor de sâmbătă, decât în zilele de  luni.
Mai mult, intensa activitate umană explică şi creşterea sensibilă a cantităţilor medii de
precipitaţii observată în ultimii ani.