“În 16 ani, România a fost nevoită să comprime timpul și istoria și

să recupereze decenii de pandemii ideologice, de ineficienţă

economică, lipsă de respect pentru drepturile omului și lipsă de
democrație. Aș dori să exprim recunoștința guvernului meu pentru
suportul constant al echipei ONU, care ne-a ajutat în timpul tranziției.
Am parcurs un drum lung pentru a fi în postura de a adera la Uniunea
Europeană, care este profund înrădăcinată în principiile libertății,
democrației, respectului pentru drepturile omului și libertăților
fundamentale și statului de drept.
Nu am fi putut să facem aceasta fără să fim angajați zilnic, și
adesea dureros, într-un efort constant de a reforma instituțiile și
mentalitățile în societatea noastră” (Mihai Răzvan UNGUREANU,
Discurs cu ocazia celei de-a 61-a sesiuni a Adunării Generale a
Națiunilor Unite, 8 iunie 2006)1
“Nu este pentru prima dată când comunitatea internațională este
pusă în fața unor opțiuni dificile. Trebuie să învățăm din lecțiile
trecutului. Actuala situație din Golf ne reamintește de încercarea la
care România a fost supusă atunci când ilustrul diplomat romȃn al
perioadei interbelice, ministrul de externe Nicolae Titulescu, susținea
adoptarea unei decizii dramatice împotriva unei țări prietene care
comisese o agresiune împotriva unui alt stat. Obligația juridică a
trebuit să prevaleze față de oricare alt considerent. Așa cum arăta
Titulescu în acel caz, similar cu cel pe care îl examinăm astăzi, linia
politicii României << a fost o linie dreaptă, dar a fost linia dreaptă
a glonțului care străbate inima ca să-și atingă ţinta >>.” (Adrian
NĂSTASE, ministrul romȃn al afacerilor externe, Intervenție la
Ședința Consiliului de Securitate, la nivel ministerial, consacrată crizei
din Golf, New York, 29 noiembrie 1990)2
“Este o oportunitate excepțională prezenţa României într-unul
dintre cele mai rarefiate organe, foruri politice internaționale, Consiliul
de Securitate. Vom avea o răspundere solidară cu ceilalți 14 membri ai
Consiliului pentru, practic, toate problemele ținând de pace și
securitate internațională de la ora actuală”. (Mihnea MOTOC,
Ambasadorul României la Organizația Națiunilor Unite, 2004)3
Pentru Alexandr Zinoviev, proiectarea individului într-o societate se aseamănă cu
dinamica cărămizilor utilizate pentru a înălța o casă, cu deosebirea că acestea sunt
înzestrate cu conștiință și voință, fiind capabile să se deplaseze, să-și schimbe forma și

1
Mihai Răzvan UNGUREANU, Întotdeauna loial: note diplomatice pentru o Romȃnie modernă: 2005-
2007, cuv. înainte de Andrei Pleşu, pref. de Emil Hurezeanu, ed. îngrijită de Ana Dinescu, Polirom, Iaşi,
2008, p. 91.
2
Adrian NÃSTASE, Romȃnia şi noua arhitectură mondială, Antologie realizată de Roxana Nicolae,
Asociaţia Romȃnă pentru Educaţie Democratică, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1996, p.
345.
3
Romȃnia în Consiliul de Securitate, Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Bucureşti, 2004, p. 47.

2
dimensiunile, sau să se distrugă și să zămislească alte cărămizi. 4 Astfel, individul,
asemenea tuturor obiectelor experienţei, este un fenomen în spaţiu şi timp, şi întrucât
legea cauzalităţii este valabilă pentru toate fenomenele şi nu admite nici o excepţie, şi
omul trebuie să i se supună. 5 Astfel, mediul reprezintă un factor de maximă importanţă în
ceea ce privește definirea individului, a personalităţii acestuia. Acest argument rezidă din
faptul că omul nu poate trăi izolat, deoarece are nevoie de cineva pentru a se manifesta. 6
În caz contrar, individul se devalorizează, devine altceva, orice, dar nu mai este om. În
acest sens, este relevantă observaţia lui Condilac din 1694 pe care o expune în “Tratatul
asupra senzaţiilor”, prin exemplul copilului găsit în Ţările Baltice care mergea în patru
labe, imitând astfel comportamentul urşilor lângă care trăia. Un alt exemplu pe care îl
oferă Condilac este cel al copilului sălbatic din Aveyron, speriat teribil de prezenţa
oamenilor.7
Având în vedere aceste aspecte, rezultatul interacțiunilor dintre oameni este
evidențiat prin intermediul diversității evoluției statelor pe scena relațiilor internaționale.
În mod analog, proiectarea statului se supune legii cauzalității, iar contextul în care acesta
se desfășoară reprezintă o caracteristică fundamentală în definirea identității și
comportamentului acestuia. Totodată, un stat nu se poate izola, deoarece acest lucru ar

4
“A proiecta individul şi a construi o casă reprezintă, pentru Alexandr Zinoviev, două lucruri diferite.
Atunci cȃnd se înalţă o casă, se aşează cărămida la locul potrivit, cu certitudinea că ea va rămȃne acolo un
timp suficient de lung. Imaginaţi-vă însă nişte cărămizi înzestrate cu conştiinţă şi voinţă, capabile să se
deplaseze, să-şi schimbe forma şi dimensiunile, să se distrugă şi să zămislească alte cărămizi, impuse de
dorinţa de a urca la etajele superioare şi de a înlătura celelalte cărămizi… Cu ce ar mai semăna o asemenea
casă?” în Cristian PREDA, Tranziţie, liberalism şi naţiune, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, p.109.
5
Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de experimentul Stanford, realizat de Honey, Banks și
Zimbardo în 1973, la Universitatea Americană Stanford, realizat cu scopul de a afla de ce în mediul
concentraționar apar și se dezvoltă acte de cruzime și sadism. Pentru a testa ipoteza conform căreia există o
predispoziție în personalitatea unor oameni, au transformat laboratoarele universității în decorul unei
închisori fictive, apoi au angajat pe bază de voluntariat studenți dispuși să participe la experiment,
împărțindu-i în “gardieni” și “deținuți”, oferind, totodată, posibilitatea “gardienilor” de a exercita un
control complet asupra vieții cotidiene a “deținuților”. Ipoteza cercetătorilor americani a fost infirmată de
rezultatul experimentului. Astfel, indiferent de trăsăturile de personalitate inițiale ale studenților implicați,
existente înainte de debutul experimentului, situația în care unii oameni au o putere absolută asupra altora
generează comportamente abuzive. (Sursă: Kornblum, W.: Sociology în a changing world, Holt, Rinehart
& Winston, New York, 1988, pp. 164-165, apud. Georgeta GHEBREA, Introducere în sociologia politică,
Efectele metamorfice ale puterii, Editura Universității din București, 2008, pp. 19-20.)
6
“pentru a ilustra avantajul individual al respectării regulilor care se opun înclinaţiilor unui individ, Kant
pune în analogie acest fapt cu creşterea copacilor în pădure, unde fiecare vrea să aibă mai multă lumină şi
căldură, sau în cîmp deschis, de unul singur. În primul caz, copacul va creşte viguros; în cel de-al doilea, va
fi pipernicit.” În Viorel CERNICA, Proiectele filosofiei kantiene, Institutul European, Iaşi, 2004, p.158.
7
Maria PALICICA, Gavrilă CODRUŢA, Ioana LAURENŢIA, Rolul Mediulu în formarea personalităţii,
Pedagogie, Ed. Mirton, Timişoara, 2007, p.35.

3
avea drept consecință devalorizarea acestuia. Un stat ‘‘sălbatic’’, indiferent de potențialul
de dezvoltare pe care îl deține, se va autodistruge, deoarece interacțiunea dintre state
produce, în mod inevitabil, elementele necesare supraviețuirii. În lipsa unui aliat și a unor
mecanisme de cooperare, un stat ‘‘sălbatic’’ este susceptibil în orice moment de a fi
‘‘anihilat’’de intervenția unei invazii externe, sau de propria subdezvoltare generată de
adâncirea decalajului față de celelalte state.
De aceea, subiectul acestei lucrări vizează rolul României în Consiliul de
Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), în contextul dinamicii și evoluției
relațiilor internaționale. Din acest punct de vedere, scopul analizei se focalizează asupra
elaborării bilanțului și identificării principalelor elemente care au exercitat o influență
semnificativă asupra României, ca urmare a exercitării mandatelor de membru
nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate.
Teza principală reliefează o evoluție empirică a avantajelor înregistrate de
România, efectul manifestându-se la nivelul îmbunătățirii imaginii în plan internațional,
oferind posibilitatea valorificării potențialului în raport cu celelalte state. Treptat, a
devenit un actor activ la procesul de menținere a păcii și securității în plan internațional,
precum și un important furnizor de securitate în plan regional. Totodată, având în vedere
contextul internațional, prin valorile și mecanismele promovate de către ONU, România a
beneficiat de un ajutor necesar în timpul tranziției, oferindu-i-se posibilitatea de a
recupera decalajul politic, economic și social, prin garantarea respectului pentru
drepturile omului și democrație. De asemenea, prin îmbunătățirea imaginii în plan
internațional în urma exercitării mandatelor de membru nepermanent în cadrul
Consiliului de Securitate, România a beneficiat de avantajele necesare îndeplinirii
condițiilor de aderare la Uniunea Europeană.
În același timp, utilitatea acestui demers rezidă în necesitatea de a înțelege faptul
că prezența țării noastre în diferite organizații internaționale (în special, în cadrul ONU)
este benefică în privința încurajării interacțiunii cu celelalte state, înlăturând astfel riscul
transformării României într-un stat “sălbatic”.
În plus, la nivelul metodei utilizate, trebuie subliniat faptul că acest bilanț se
fundamentează pe premisa că, atât avantajele, cât și dezavantajele, nu pot fi observate în
mod direct, nu pot fi delimitate în mod concret. În schimb, se poate evalua influența

4
exercitată de diferiți factori, rezultați în urma interacțiunii României în cadrul Consiliului
de Securitate ONU, pentru a evalua, în cele din urmă, dacă România a înregistrat o
dezvoltare politică-economic-socială în urma exercitării mandatelor de membru
nepermanent în Consiliul de Securitate.

ONU și Consiliul de Securitate8

În Declaration by United Nations de la 1 ianuarie 1942, este folosită pentru prima

dată denumirea de Națiunile Unite, drept rezultat al voinței celor 26 de națiuni care și-au
exprimat angajamentul guvernelor lor de a continua lupta împotriva Puterilor Axei.
Începând cu data de 24 octombrie 1945, prin ratificarea Cartei Organizației de către
China, Franța, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, împreună
cu o majoritate a celorlalți semnatari, ONU a început să existe oficial.
Conform Cartei, obiectivele ONU privesc menținerea păcii și securității
internaționale; dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea
principiului egalității în drepturi a popoarelor și dreptului lor la autodeterminare;
realizarea unei cooperări internaționale pentru soluționarea problemelor internaționale cu
caracter economic, social, cultural sau umanitar, precum și promovarea respectării
drepturilor omului și libertăților fundamentale; armonizarea eforturilor națiunilor în
realizarea acestor scopuri comune. Pentru a realiza aceste obiective, ONU acționează în
conformitate cu următoarele principii: egalitatea suverană a tuturor statelor membre;
îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate conform Cartei, soluționarea
diferendelor internaționale prin mijloace pașnice, abținerea de a recurge la amenințarea
cu forța sau folosirea ei împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a
vreunui stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile ONU; obligația statelor
membre de a acorda Organizației asistenţă în orice acțiune pe care aceasta o întreprinde
în conformitate cu Carta ONU, precum și de a se abține de a oferi ajutor vreuni stat
împotriva căruia ONU întreprinde o acțiune preventivă sau constrângătoare.
Având în componență 192 de State membre, sistemul ONU este format din șase
organe principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și
8
Despre ONU, Ministerul Afacerilor Externe, disponibil la http://www.mae.ro/node/1587, accesat la data
de 27.12.2013.

5
Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul, împreună cu
agenții specializate, programe și fonduri de dezvoltare.
Conform Articolului 23 al Cartei, Consiliul de Securitate este alcătuit din
cincisprezece membri ai Națiunilor Unite: cinci membri permanenți (Republica China,
Franța, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (azi Rusia), Regatul Unit al Marii
Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii); iar Adunarea Generală va
alege alți zece Membri ai Organizației ca membri nepermanenți ai Consiliului de
Securitate, având drept criterii contribuția Membrilor Națiunilor Unite la menținerea păcii
și securității internaționale, precum și criteriul repartiției geografice echitabile. Astfel,
membrii nepermanenți vor fi aleși pe o perioadă de doi ani, iar la expirarea mandatului,
nu pot fi realeși imediat.
Totodată, Consiliul de Securitate, acționând în numele membrilor Organizației
Națiunilor Unite, este responsabilă pentru menținerea păcii și securității internaționale,
precum și pentru acțiunile rapide și eficace ale Organizației, iar puterile specifice de care
beneficiază pentru îndeplinirea îndatoririlor sunt definite în Capitolele VI, VII, VIII și
XII ale Cartei.
În plus, potrivit Articolului 25, statele membre ale Națiunilor Unite sunt obligate
să accepte și să execute hotărârile acestuia. Deciziile Consiliului de Securitate (Art. 27)
sunt adoptate cu votul afirmativ a nouă membri, cuprinzând și voturile tuturor membrilor
permanenți (excepție: temeiul Capitolului VI și al Articolului 52 paragraful 3, o parte la
un diferend se abține de la votare), iar fiecare membru al Consiliului de Securitate
dispune de un vot.
Cele mai importante efecte pe care le pot genera hotărârile Consiliului de
Securitate privesc întreruperea totală sau parțială a relațiilor economice și a
comunicațiilor feroviare, maritime, aeriene, poștale, telegrafice; ruperea relațiilor
diplomatice (Art. 41, măsuri care nu implică folosirea forței); precum și recursul la forță,
întrucât Consiliul de Securitate este mandatat de către membrii organizației la
întreprinderea oricăror acțiuni pe care le consideră necesare pentru menținerea păcii și
securității internaționale (Art. 42).

România în Consiliul de Securitate ONU

6
 România și-a exprimat în mod oficial dorința de a adera în ONU în 1946, însă
dinamica Războiului Rece a blocat primirea României în Organizația Națiunilor Unite
până la data de 14 decembrie 1955, când, prin rezoluția nr. 955 (x), Adunarea Generală a
hotărât admiterea României, alături de alte 15 state. 9 România a fost membră în Consiliul
de Securitate în anii 1962, 1967-1977, 1990-1991 și 2004-2005.10 11
Drept efect al participării României în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, se
observă o îmbunătățire a credibilității în respectarea angajamentelor internaționale,
concomitent cu reconfirmarea faptului că România a devenit un participant activ la
procesul de menținere a păcii și securității în plan internațional, dar și un important
furnizor de securitate în plan regional.12

Mandatul României în Consiliul de Securitate în anul 196213

Anul 1962 a reprezentat prima alegere a României ca membru nepermanent în

cadrul Consiliului de Securitate. În urma unei înțelegeri cu Filipine, mandatul a fost de un
an, iar reprezentantul permanent la ONU din partea României a fost Mihail Haşeganu,
deținând președinția Consiliului pe parcursul lunii septembrie.
Prin pozițiile sale, România a susținut principiile coexistenţei pașnice, a egalității
între state, indiferent de puterea sau mărimea lor, precum şi cel al eliminării sistemului
colonial. În plus, a sprijinit statele care își căpătaseră recent independenţa, pentru a adera
la ONU (Jamaica, Trinidad-Tobago, Uganda, Algeria). 14 În schimb, în momentele de
criză, precum cea a rachetelor din Cuba (octombrie 1962), România s-a raliat pozițiilor
exprimate de statele socialiste.
9
A/RES/995 (X), Admission of new Members to the United Nations, General Assembly at its 10th session,
14.12.1955, http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/PV.555&Lang=E .
10
Lista de ţări alese ca membre nepermanente în cadrul Consiliului de Securitate ONU este disponibilă la
“Countries Elected Members of the Security Council”, http://www.un.org/en/sc/members/elected.shtml .
11
Romȃnia în ONU, Ministerul Afacerilor Externe, disponibil la http://www.mae.ro/node/1588 , accesat la
data de 27.12.2013.
12
Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Op. cit., p.56.
13
Ibidem., pp. 39-40.
14
Rezoluţiile ONU 1962, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/1962.shtml .

7
 Mandatul României în Consiliul de Securitate în 1976-197715

În data de 20 octombrie 1975, România a fost aleasă de Adunarea Generală a

ONU pentru a exercita calitatea de membru nepermanent pe o perioadă de doi ani,
deținând președinția Consiliului de Securitate în luna decembrie a anului 1976. Prin
reprezentantul permanent, ambasadorul Ion Datcu, România a susținut soluționarea pe
cale pașnică și prin dialog a conflictului din Orientul Mijlociu. Totodată, a sprijinit
propunerea Tanzaniei din 13 ianuarie 1976, conform căreia “reprezentantul Organizației
pentru Eliberarea Palestinei” (OEP) să fie invitat să participe la dezbaterile privind
problema Orientului Mijlociu. 16
De asemenea, diplomația românească a militat pentru independența și dezvoltarea
statelor din Africa, precum și admiterea de noi membri în ONU (Djbouti, RS Vietnam).17
Astfel, în iulie 1976, după deturnarea unui avion israelian în Uganda, România a
condamnat ferm terorismul. Reprezentantul permanent al României la ONU a sprijinit
impunerea de sancțiuni Rhodesiei și Africii de Sud, deoarece acestea promovau o politică
de segregare rasială.
Cu toate acestea, evenimentele interne din România afectează credibilitatea
regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. După plecarea din 1977 a directorului
adjunct al Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa (care obține azil
politic în Statele Unite), se accentuează izolarea României pe plan internațional,
concomitent cu înrăutățirea situației economice și a scăderii influenței exercitate de
Ceaușescu asupra propriului aparat de stat (greva generală a celor peste 30.000 de mineri
din Valea Jiului din 1-3 august 1977 reprezintă un exemplu elocvent în acest sens).

15
Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Op. cit., pp. 40-41.
16
Resolution 396 (1976), The situation in the Middle East, report of the Secretary-General on the United
Nations Emergency Force, http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/396(1976) .
17
Rezoluţiile ONU 1976, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/1976.shtml ;
Rezoluţiile ONU 1977, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/1977.shtml .

8
 Mandatul Romȃniei în Consiliul de Securitate în 1990-199118

Cu ocazia celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Generale ONU, alături de Cuba, RDP
Yemen, Côte D’Ivoire și Zair, România a fost aleasă pentru un mandat de doi ani ca
membru nepermanent în Consiliul de Securitate, preluând președinția la 1 august 1990,
cu o zi înainte de producerea unuia dintre cele mai importante evenimente internaționale
după încheierea Războiului Rece, conflictul dintre Irak și Kuweit.19 20
În seara zilei de 2 august, la cererea Statelor Unite și Kuweitului, Consiliul de
Securitate s-a reunit de urgență (în prezența secretarului general Javier Perez de Cuellar,
sub președinția ambasadorului romȃn Aurel Dragoș Munteanu), adoptând Rezoluția 660
prin intermediul căreia cerea retragerea imediată și necondiționată a forțelor armate
irakiene.
La 6 august, Consiliul a adoptat o nouă rezoluție (Rezoluția 661), prin care
impunea sancțiuni economice ambelor state. Este important de subliniat faptul că
România a votat în favoarea acestui document care impunea un boicot obligatoriu în plan
comercial, financiar și militar, ca răspuns la acțiunea întreprinsă de trupele irakiene în
Kuweit, fiind a treia oară când Consiliul de Securitate impunea un embargou total asupra
unui stat membru al ONU, după sancţiunile impuse Rhodesiei în 1967 și Republicii
Africa de Sud în 1977. 21
În plus, prin Rezoluția 670, adoptată în urma reunirii forului Consiliului de
Securitate la nivelul miniștrilor de externe din 26 septembrie 1990, se solicita tuturor
statelor îndeplinirea obligațiilor necesare asigurării aplicării stricte și complete a

18
Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Op. cit., pp. 42-45.
19
Rezoluţiile ONU 1990, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/1990.shtml ;
Rezoluţiile ONU 1991, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/1991.shtml .
20
Pentru a compensa pierderile înregistrate în conflictul cu Iranul (1980-1988), Saddam Hussein a
încercat să obţină de la Kuweit anularea unei datorii de 12 miliarde dolari şi încă 2,5 miliarde
despăgubiri pentru petrolul “sustras” din puţurile de la Ar-Rumailah şi controlul insulelor Bubzian şi
Wabila. În urma refuzului Kuweitului de a satisface cererile formulate de Saddam Hussei, trupele irakiene
au invadat Kuweitul, la 2 august 1990, ocupȃnd rapid teritoriul micului stat. Astfel, a fost declanşată
prima mare criză de la încheierea Războiului Rece.(Sursă: Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Op.
cit., p. 42.)
21
The Situation between Iraq and Kuweit, Resolution 660 (1990), Resolution 661 (1991),
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/661(1990) .

9
Rezoluției 661, confirmând că aceasta se aplică tuturor mijloacelor de transport, inclusiv
cel aerian. De asemenea, se preciza faptul că se impunea aplicarea celei de-a patra
Convenții de la Geneva, privind protecția persoanelor civile în caz de război, întrucât
Kuweitul devenise victima unor grave încălcări ale prevederilor convenției din partea
Irakului.
Astfel, drept urmare a invadării Kuweitului în 1990, reacția comunității
internaționale a fost quasi unanimă în a condamna Irakul și a-l soma să-și retragă trupele.
Totodată, ONU și Consiliul de Securitate au adoptat în perioada august 1990-octombrie
1990 peste 20 de Rezoluții împotriva Irakului, iar la sfârșitul anului 1994, Irakul
recunoaște retrasarea graniței cu Kuweit, efectuată de o comisie ONU.
În ceea ce privește România, aceasta a respectat rezoluțiile internaționale, chiar
dacă a fost afectată în mod serios datorită volumului mare de lucrări de investiți angajate
în Irak începând din 1989, și a sumelor restante datorate de această țară (evaluate, în acel
moment la circa 1,7 miliarde de dolari).22
La revenirea din SUA, unde a participat la ședința Consiliului de Securitate, la
nivel ministerial, consacrată crizei din Golf, desfășurată la New York la data de 29
noiembrie 1990, ministrul romȃn al afacerilor externe, domnul Adrian Năstase, a făcut
următoarea declarație reprezentanților presei, aflați la sosire pe Aeroportul Otopeni23:

“A fost o călătorie extrem de importantă, în primul rând, prin

faptul că a trebuit să exprimăm prin votul nostru, în cadrul Consiliului
de Securitate măsura responsabilității pe care o simțim în fața unei
grave probleme internaționale. Cred că am făcut acest lucru cu
demnitate, cu decență, poziția noastră fiind în consens cu principiile pe
care ni le-am ales. De asemenea, un moment extrem de important l-a
reprezentat posibilitatea de a stabili contacte mai bune, directe, cu
administrația Americană. Am avut o întâlnire extrem de substanțială la
Departamentul de stat al SUA, cu domnul Lawrence Eagleburger,
subsecretar de stat, care, după părerea mea, înseamnă un nou capitol
pentru relațiile bilaterale. Este vorba, în definitiv, de acumularea mai
22
Adrian NÃSTASE, Op. cit., p. 344.
23
Ibidem., p. 346.

10
 multor momente. Este, probabil, o încercare de a privi mai direct
atmosfera care a existat în relațiile bilaterale printr-o implicare mai
serioasă, mai directă în construcția instituțiilor democratice din
România din partea autorităților americane. Nu aș vrea să comentez
mai mult această întâlnire, deoarece aș vrea să fie foarte clar faptul că
noi mergem spre un dialog de fond, un dialog constructiv, nu încercăm
să creăm momente de publicitate din aceste întâlniri pe care le dorim
să aibă substanță și să fie urmate de alte întâlniri la toate nivelurile,
atât politice cât și economice.” (Adrian Năstase, ministrul romȃn al
afacerilor externe, noiembrie 2009)

Un alt moment important pentru România a fost determinat de izbucnirea

conflictului civil din fosta Iugoslavie. Cu această ocazie, România, ţară vecină cu
Iugoslavia, a adoptat o poziție menită să încurajeze dialogul dintre părțile aflate în
conflict, precum și în ceea ce privea aplanarea tensiunilor interetnice.24

Mandatul Romȃniei în Consiliul de Securitate în 2004-200525

La data de 21 aprilie 2004, România a preluat președinția Procesului de

Cooperare din Europa de Sud-EST (SEECP), ca o reconfirmare a rolului deținut în
promovarea constantă a cooperării și stabilității regionale în partea de Sud-Est a Europei,
după ce, începând cu 1 ianuarie 2004, a devenit pentru a patra oară membru nepermanent
al Consiliului de Securitate al ONU, deținând președinția acestuia în luna iulie. Cu

24
Resolution 721 (1991); Resolution 724 (1991), http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?
symbol=S/RES/724(1991) .
25
Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, Op. cit., pp. 46-52.

11
această ocazie, ambasadorul Statelor Unite la Organizația Națiunilor Unite (John
Negroponte) și omologii săi din Federația Rusă (Serghei Lavrov) şi cel din Republica
Populară Chineză (Jiang Yang), au salutat alegerea României ca membru nepermanent al
Consiliului de Securitate. De asemenea, ambasadorul României la Organizația Națiunilor
Unite, Mihnea Motoc, afirma faptul că “este o oportunitate excepțională prezenţa
României într-unul dintre cele mai rarefiate organe, foruri politice internaționale,
Consiliul de Securitate. Vom avea o răspundere solidară cu ceilalți 14 membri ai
Consiliului pentru, practic, toate problemele ținând de pace și securitate internațională de
la ora actuală”.
În timpul exercitării mandatului, România a fost coautoare la rezoluția 1540 –
alături de Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Federația Rusă, și Spania -, adoptată de
Consiliul de Securitate la 28 aprilie 2004, prin care proliferarea armelor de distrugere în
masă era considerate o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, în temeiul
capitolului VII din Carta ONU (acțiuni referitoare la amenințări la adresa păcii, încălcării
păcii și a actelor de agresiune). 26

Concluzie

“Idealul democratic este comparabil cu un vârf muntos, la a cărui

ascensiune se poate porni de pe diferiți versanți. Fiecare stat este liber
să-și construiască propriul său model democratic, ținând seama de
istoria, cultura și particularitățile sale.” (Adrian NĂSTASE,
președintele Camerei Deputaților, Discurs la Sesiunea aniversară
“ONU – 50 de ani în slujba drepturilor omului”, București, 24
octombrie 1995)27

26
Rezoluţiile ONU 2004, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/2004.shtml ;
Rezoluţiile ONU 2005, disponibile la http://www.un.org/en/sc/documents/resolutions/2005.shtml .
27
Adrian NÃSTASE, Op. cit., p. 359.

12
 Bilanțul participării României în Consiliul de Securitate ONU reflectă
oportunitatea de îmbunătățire a imaginii și credibilității în relațiile internaționale, prin
posibilitatea de a coopera cu marile puteri occidentale la consolidarea valorilor și
principiilor democrației.
În plus, calitatea de membru nepermanent aduce în discuție chestiunea capacității
de dezvoltare instituțională. Pentru a facilita misiunile ONU de combatere a conflictelor,
România are nevoie de instituții stabile și dezvoltate din punct de vedere democratic,
pentru a putea acționa într-un mod coerent și eficace. Astfel, România s-a axat asupra
cooperării organizațiilor regionale-ONU în menținerea păcii și securității, drept element
central al participării în Consiliul de Securitate. Acest aspect rezidă din “experiența
României de a face din dimensiunea regională un specific al politicii și activităților
externe pe termen lung și cu experiența contribuției la gestionarea conflictelor în regiune.
UE, NATO, OSCE și Consiliul Europei au găsit soluții durabile în parteneriat cu ONU
pentru a încheia conflictele în Balcani. Acel parteneriat a permis găsirea unor soluții
integrate, care abordau chestiunile de securitate și, în același timp, susțineau construcția
democratică, în timp ce deschideau calea unei integrări regionale semnificative”.28
În genere, principalul câștig al României în urma exercitării mandatelor de
membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, privește integrarea României în
mecanismul cooperării internaționale, descurajând astfel, izolarea acesteia. Instaurarea
democrației și a respectării drepturilor omului s-a realizat în mod treptat, după 1990,
deoarece în perioada regimului comunist, existau numeroase încălcări asupra valorilor și
principiilor promovate prin Carta ONU, însă cenzura regimului comunist și influența
Uniunii Sovietice au diminuat posibila reacție de aversiune a statelor dezvoltate față de
România.
În plus, România a beneficiat de un important potențial geo-strategic, datorită
ieșirii la Marea Neagră și a resurselor deținute. Totodată, coerenţa și eficacitatea
misiunilor diplomatice au fost reprezentate de caracterul nonpartizan al politicilor
României în relațiile internaționale, în special în cadrul exercitării mandatelor de membru
nepermanent, ceea ce a făcut posibilă, în cele din urmă, integrarea României în structurile
NATO și UE.
28
Reuniunea publică a Consiliului de Securitate pe tema cooperării între ONU şi organizaţiile regionale
pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în Mihai Răzvan UNGUREANU, Op. cit., p.178.

13
 În schimb, un aspect negativ îl constituie lipsa de promovare a misiunilor
României în cadrul Consiliului de Securitate. Pornind de la faptul că președinția
Consiliului îndeplinește un rol figurativ, iar decizia aparține, în cele de urmă, membrilor
permanenți, se înregistrează un deficit de promovare a acțiunilor întreprinse de România
în cadrul ONU.

14