UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE REGIONALĂ ŞI MEDIU

GEOGRAFIA FIZICĂ A
ROMÂNIEI
(Curs nr. 4)

Conf.univ.dr. VIJULIE IULIANA

Formarea Apusenilor de N:

 divizarea Microplăcii Transilvano-Panonice (Intraalpine) la sf.

Jurasicului și apariţia riftului vest carpatic (sud-apusean);

 S-a produs o fragmentare a marginii ambelor blocuri, dar mai

ales a blocului panonic; ulterior, prin procesele de scurtare a
scoarţei, care au urmat etapei de extensie, compartimente ale
marginii labile continentale au suferit deplasări, încălecându-se
unele peste altele (Mutihac, 2004, p. 208; Posea, 2002, p. 38-39);

 Acestea, la rândul lor, au încălecat peste marginea microplăcii

Panonice rămasă mai rigidă (neafectată sensibil de procese de
deformare) (Mutihac, 2004, p. 208);

 Astfel, a rezultat un aranjament arhitectural în pânze de şariaj, în

care se deosebeşte un Autohton de Bihor şi două unităţi cu rol
de pânze deformate (P. de Codru şi P. de Biharia) (Mutihac et al.,
2004, p. 208);
A. SV Plăcii Est-Europene
B. NE Microplăcii
Intraalpine (Micropl.
Transilvană+Panonică)
C. N Microplăcii Moesice
D. V Microplăcii Mării
Negre

Schema plăcilor şi microplăcilor de pe teritoriul României în prezent

(Şt. Airinei, 1977 citat de Gr. Posea, 2002, p.33).
VLĂDEASA

GILĂU

MUNTELE MARE

Granitoizii din Apusenii Nordici: Vlădeasa, Gilău, Muntele Mare;

Sursa: Harta geologică a României, scara 1:1.000.000
Zona sedimentaro-vulcanică din Apuseni:

Apusenii de Sud

 S-au format într-o arie de rifting continental, aceasta a despărţit

microplăcile Panonică şi Transilvană;

 în urma proceselor de scurtare a scoarţei, produse în fazele

austrică şi laramică, au luat naştere Apusenii Sudici (Posea, 2002, p.
35);

 Localizare: M. Metaliferi, M. Trascău, M. Vinţului (situaţi între

văile Geoagiu şi Ampoi), Masivul Drocea, M. Abrudului sau
Auriferi);
Crearea unei zone depresionare de tip rift a declanşat şi favorizat
o activitate magmatică generând:

 Ofiolite (vulcanism mezozoic iniţial) – Drocea, Metaliferi,

Trascău; în Triasic încep primele revărsări ale complexului
bazic; se adaugă şi manifestările intruzive (corpuri de
gabrouri) (Mutihac et al., 2004, p.212);

 Magmatite laramice – banatite – Cr. sup. (s-au pus în loc

doar corpuri intruzive în Apusenii Sudici și în M. Banatului,
până la Dunăre);

 Magmatite și vulcanite neogene (structuri intruzive şi efuzive

(curgeri de lavă se întâlnesc în jurul vulcanilor – Săcărâmb,
Măgura Băii etc.); formaţiuni sedimentar-vulcanogene
(Depresiunea Brad-Săcărâmb, depres. Slatna, depres. Roşia
Montană; sudul Apusenilor – în lungul Mureşului între Deva şi
Căpâlnaş);
 predomină depozitele sedimentare Cr., în facies de fliş, se
regăsesc şi formaţiuni sedimentare de vârstă Jurasic sup.
(calcare) (Ielenicz şi Pătru, 2005, p.52);

 eroziunea diferenţială a pus în evidenţă intruziunile vulcanice

sub formă de vf. conice;

 vulcanismul neogen a fost puternic erodat şi apare în relief sub

forma unor ”clăi’’ risipite, situate peste sedimentar sau erupţii
mai vechi (Posea, 2002, p.213).
 http://sacaramb.com/
Săcărâmb – măguri vulcanice
Măguri vulcanice, cu aspect de clăi – M. Metaliferi (ofiolite alpine)
Metaliferii priviţi de la Cetatea Devei
Bazaltele cuaternare

 Detunatele (Goală/Golaşă şi Flocoasă – M.

Metaliferi;

 Lucareţ - pe malul râului Bega (Sudul Dealurilor

Lipovei);
http://www.buciumanii.ro/ro/templates/rma/harta_bucium_pliant.jpg
Depresiunea Roşia Montană
• Detunata Golaşă (1168 m)
• Detunata Flocoasă (1265 m) - rezervaţie geologică cu caracter de unicat;
• prezenţa coloanelor de bazalt columnar, de formă hexagonală.

• Detunata Flocoasă îşi datorează numele pădurii dese de molid ce o acoperă.

• Detunata Golaşă este parţial lipsită de vegetaţie.

• ambele sunt situate în apropierea localităţii Bucium Şasa (Munţii Abrudului – Ţara Moţilor).
http://povesteindoi.files.wordpress.com/2009/02/103_3789_resize.jpg
http://www.sebesonline.ro/images/poze_obiective/mari/detunatele-2.jpg
http://2.bp.blogspot.com/-3pDerKbK6Dk/TcEhdDBVy3I/AAAAAAAADOo/01ctZYeppoM/s1600/Detunatele+21+-+Foto+Marius+Turc.JPG
Cristalinul Apusenilor se continuă spre N prin Munţii ascunşi ai
Transilvaniei (Jugul Intracarpatic), din care apar la zi:

o Măgura Şimleului;
o Culmea Codrului;
o Măgura Prisaca;
o Masivul Preluca.

Depresiunile intramontane – pe grabene: Zarand, Beiuş, Vad-

Borod (Badenian - Miocen);

Acestea prezintă două etaje structurale:

 un fundament alcătuit din formaţiuni cristaline metamorfozate;

 o cuvertură sedimentară, uneori cutată sau faliată;

Unitatea colinară precarpatică – avanfosa carpatică

Subcarpaţii s-au format în Depresiunea Precarpatică – formată la

contactul cu platformele periferice Carpaţilor (Posea, 2005);

Aici s-au depus formaţiuni de fliş, iar din Miocen, când depresiunea
devine avanfosă, sedimentele capătă caractere de molasă.

 Avanfosă – depres. alungită în faţa geosinclinalului, la contactul cu platformele, atunci

când acesta intră în faza de orogen;

 Molasă – formaţiuni sedimentare provenite din erodarea catenei muntoase în ridicare

(conglomerate, gresii, marne, argile, ghips, sare, etc.) şi depuse într-o mare puţin
adâncă.
Subcarpaţii Moldovei (V. Moldovei - V. Trotuşului)

 Reprezintă cea mai veche regiune subcarpatică;

 Sunt alcătuiţi în întregime din formaţiuni miocene;

Prezintă un aliniament sinclinal ce urmăreşte marginea Carpaţilor;

 acesta corespunde sub raport morfologic unui şir de depresiuni

subcarpatice (Neamţ, Cracău-Bistriţa, Tazlău-Caşin);

 Spre exterior urmează un aliniament anticlinal, care

corespunde sub raport morfologic unor dealuri subcarpatice
(ex. Pleşu, Pietricica); acestea închid către Pod. Moldovei
depresiunile subcarpatice;
 Subcarpaţii Moldovei Sursa: Posea, 2002

În Culmea Pleşu – predomină materialul detritic grosier (grezos-

conglomeratic), cu elemente de şisturi verzi (Mirăuţă, 1969; citat de Coteţ,
1973, p. 86.)

Gresia de Condor cu elemente verzi;

Subcarpaţii Curburii (Trotuş - Dâmboviţa)

Reprezintă cea mai complexă unitate subcarpatică;

 cutele sunt foarte strânse, faliate, dislocate;

 complexitatea este accentuată prin prezenţa cutelor diapire, cât

şi prin pătrunderea în domeniul subcarpatic a pintenilor de fliş
(Pg.) – Homorâciu şi Ivăneţu;
 depresiunile submontane s-au format prin eroziune
diferenţială, în detrimentul rocilor mai moi (miocene); excepţie
- Depres. Vrancei – depres. tectonică; celelalte depres.
intracolinare s-au format prin eroziune diferenţială;

 Subcarpaţii interni – formaţiuni miocene;

 Subcarpaţii externi – formaţiuni pliocene, cuaternare
(pleistocen inf.);
Subcarpaţii Curburii cuprind trei sectoare:

1. Trotuş – Slănicul de Buzău – (Subcarpaţii Vrancei):

- către contactul cu muntele se dezvoltă o structură puternic cutată

(miocenă);

- la exterior structură monoclinală (pliocenă);

- depozitele pleistocen inf. sunt aproape redresate la verticală

(Măgura Odobeştilor – 996 m - între râurile Putna şi Milcov)
(Ielenicz et al., 2003);

- prezența focurilor vii de la Andreiașu de Jos

 Coame

Sursa: Posea, 2002

Subcarpaţii Vrancei
Focurile vii de la Andreiașu de Jos – Subcarpații Vrancei

Foto: I. Vijulie, 2017.

2. Slănicul de Buzău – Teleajen (doar în SV limita trece pe
Cricovul Sărat) ... Subcarpații Buzăului

- miocenul apare sub formă de coame înguste şi faliate, iar

pliocenul ca sinclinale largi (Posea, 2002);

- structura este complicată de apariţia pintenilor paleogeni

Homorâciu şi Ivăneţu (grezoşi), care, deşi au o structură similară
muntelui, au înălţimi şi fizionomie subcarpatică;

- între aceştia se află două zone sedimentare mai noi (miocene),

care se lărgesc de la est la vest şi care prezintă două depresiuni:
depres. Slănic la contactul cu muntele şi depres. Drajna între
pinteni (Ielenicz et al., 2003);
 Homorâciu
Sudul M. Ciucaş şi Siriu
Ivăneţu

Sursa: Posea, 2002

Sâmburii de sare – în ascensiunea lor către suprafaţă au dus la
boltiri diapire, cu dimensiuni diferite;

 în multe locuri, eroziunea a secţionat aceste boltiri ajungând până

la blocurile de sare, părţi din acestea apărând în versanţii văilor
(Ielenicz et al., 2003);

 prezenţa vulcanilor noroioşi relevă activitatea neotectonică; în

cadrul Dealului Pâclelor se află depresiunea pe anticlinal Berca-
Arbănaşi (sau Policiori), în vatra acesteia apar vulcanii noroioşi –
Berca, Pâclele Mici, Pâclele Mari, Arbănaşi;

3. Cricovul Sărat - Dâmboviţa – (Subcarpaţii Prahovei):

respectiv Subcarpații Teleajenului şi Ialomiţei, cu structuri
cutate şi cute diapire (ex. Slănic-Prahova, Telega);
 Subcarpaţii Buzăului – Valea Slănicului

http://naycool.blogspot.com/2009/11/piatra-alba-sau-la-grunj-este-un-tuf.html
 Platoul Meledic – uvale în sare

http://2.bp.blogspot.com/_syk22EX6Yfs/SvVeDHaO0wI/AAAAAAAABF8/NRAgxfFsuZY/s1600-h/35+Platoul+Meledic,+Manzalesti,+Buzau.JPG
Lacul Meledic – lac cu apă dulce format într-un masiv de sare, din cauza
dezvoltării pe fundul lacului a unui strat de argilă ce a condus la izolarea de blocurile de sare
(ca urmare, apa şi-a modificat conţinutul de săruri devenind dulce).

http://2.bp.blogspot.com/_syk22EX6Yfs/SvVeDaORA4I/AAAAAAAABGE/TFwnJacoZRE/s1600-h/33+Lacul+Meledic,+Manzalesti,+Buzau.JPG
Malul cu sare/deschidere în versantul văii Slănicului - Mânzăleşti

http://1.bp.blogspot.com/_syk22EX6Yfs/SvVePMmdRlI/AAAAAAAABGU/5aPZ02kzoHw/s1600-h/18+Malul+cu+Sare,+Manzalesti,+Buzau.JPG
Peştera în sare – Meledic
Una dintre intrările în peşteră se află într-un crater adânc de aproape 100 m. Această intrare a fost blocată de
prăbuşirile repetate.

http://www.tititudorancea.com/z/muntii_sare_pesterile_zona_medelic_judetul_buzau.htm
Muntele de sare – valea Slănicului, Lopătari, jud. Buzău
http://www.tititudorancea.com/z/muntii_sare_pesterile_zona_medelic_judetul_buzau.htm
http://www.tititudorancea.com/z/muntii_sare_pesterile_zona_medelic_judetul_buzau.htm
Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari – Subcarpații Buzăului

Foto: I. Vijulie, 2017.

Foto: I. Vijulie, 2017.
Foto: I. Vijulie, 2017.
Foto: I. Vijulie, 2017.
Andreiașu
Focurile vii - studiu de caz

Focurile Vii sunt rezultatul gazelor ce se găsesc în depozitele de țiței din

adâncul scoarței terestre. Acestea se ridică la suprafață și ies prin fisurile
rocilor. De acestă dată însă, ele nu iau contact cu apa subterană.

Ajunse la suprafață, gazele se pot aprinde ușor. Atunci când plouă, se poate
vedea cum apa bolborosește în locul unde ardea înainte gazul. Înălțimea acestor
flăcări variază în funcție de mai mulți factori, cele mai înalte focuri se
înregistrează în timpul cutremurelor, de aproximativ 2 m deasupra solului.

Localizare:

La Andreiașu de Jos se află cel mai extins câmp de „focurii vii” din România
(400 metri pătrați) și cu cel mai mare debit de metan (jud. Vrancea).

În Romania, focurii vii se mai găsesc în: Vrancea (Tulnici); Buzău (Terca,
Lopătari și Ploștina); M. Vrancei (cursul inferior al văii Strâmba, afluent al
Lepșei); Mureș (focul viu de la Sărmășel, Saroș); Sibiu (Copșa Mică și Bazna).
Focurile vii de la Lopătari, jud. Buzău
Subcarpaţii Getici

 S-au definitivat în Pliocen;

 Prezintă resturi din pietrişurile de Cândeşti;

 Pietrişurile de Cândeşti – reprezintă umplutura fluvio-lacustră

pliocen-pleistocenă, rezultată din transportul masiv din regiunile
carpatice (Coteţ, P., 1973, p.90);
Cuprind două sectoare:
1. Muscelele Argeşului – (V. Dâmboviţei – Bistriţa Vâlcii):
- predomină depozitele paleogene şi miocene, mai rar
pliocene, dispuse în structură monoclinală;
- prezintă culmi paralele, separate de văi paralele orientate N-
S;
- interfluviile – suprafeţe structurale uşor înclinate N-S;
- cueste orientate cu fruntea către N;
- două şiruri de depresiuni: submontane (ex. Arefu, Jiblea,
Călimăneşti);
 structuri sinclinale şi anticlinale – Dep. Câmpulung Muscel –
Măgura Măţău);

2. Subcarpaţii Olteniei – (Bistriţa Vâlcii – Tismana - Motru) -

depozite mio-pliocene cutate în anticlinale şi sinclinale+monoclin
la contactul cu Piemontul Getic;
Sursa: Posea, 2002
Depresiunea Câmpulung Muscel şi Măgura Măţău
Depresiunea Câmpulung Muscel şi Munţii Iezer
Depres Horezu

Sursa: Posea, 2002

Piemontul Getic

Este format din depozite pliocene şi villafranchiene, cu

dispunere monoclinală;
Falia Pericarpatică face ca acest piemont să aibă două
tipuri de fundament: carpatic (N) şi de platformă (S);

- Este alcătuit din formaţiuni fluvio-lacustre; la suprafaţă

prezintă o cuvertură groasă de pietrişuri - Pietrişurile de
Cândeşti (Pleistocen inf.);

- formaţiunile piemontane villafranchiene se extind în sud

şi peste fundamentul de platformă (Posea, 2002).
 Platouri piemontane, unele mai înguste –
doaburi (gruiuri), separate de culoare fluviatile:
Argeş, Olt, Olteţ, Jiu, Motru etc.
 Piemonturi: Cândeşti, Argeş (gruiuri),
Cotmeana, Olteţ, Jiu (gruiuri) şi Strehaia.

Podişul Mehedinţi

 unitate carpatică d.p.d.v. geologic, pentru că în

alcătuirea sa intră Autohtonul Danubian şi Pânza
Getică;
 Depresiunea Colinară a Transilvaniei

 Majoritatea cercetătorilor apreciază că D.C.T. a luat naştere prin

scufundarea neuniformă a unui relief cristalin carpatic (Ielenicz,
1999).

 Unitate de orogen, fundament carpatic (Masivul cristalin hercinic

Transilvan);

 Primele scufundări pe aliniamente de falie au avut loc în Eocen,

atunci când Carpaţii se ridicau, ulterior apar alte sisteme de falie
(fundament alcătuit din horsturi şi grabene);

 D.C.T. devine bazin de sedimentare, este inundată prin NV (Pod.

Someşan) de Marea Panonică;
Molasa neogenă provenea din eroziunea ramei montane
înconjurătoare;
 faciesurile sunt variate, din acestea nu lipsesc însă intercalaţiile
de nisipuri şi gresii, care reflectă mişcarea de subsidenţă a Baz.
Transilvaniei (Coteţ, 1973, p. 80);

 În repartiţia faciesurilor, în cadrul fosei se observă o trecere

graduală de la materialele conglomeratice marginale, la cele mai
fine, marnoase, argiloase de fund;

 predominante fiind nisipurile, care se asociază atât cu faciesurile

grosiere, cât şi cu cele fine (Coteţ, 1973, p. 80);

Stiluri tectonice diferite:

 Prebadenian;

 Badenian;
Umplutura sedimentară a D.C.T. cunoaşte doua situaţii diferite:

Prebadenian:
 se produce o scufundare neuniformă (horsturi şi grabene);
 alura generală era aceea a unui sinclinal fragmentat tectonic;
 subsidenţă foarte activă în zona someşană; pe aici au pătruns
apele Mării Panonice în Bazinul Transilvan;
 procese active de sedimentare;
 după Badenian:

 subsidenţa în SE depresiunii este accentuată de ridicarea

Carpaţilor;
 acumularea tufurilor de Dej (activitate vulcanică în M. Carpaţi -
Miocen);
 peste acestea s-au depus evaporitele (ex. sarea);
 sarea a influenţat tectonica depozitelor mai noi de deasupra
(marne, argile, nisipuri, tufuri, conglomerate etc.) şi implicit
aspectul reliefului actual;

Tufurile vulcanice – cenușa vulcanică a fost adusă aici de vânt şi împrăştiată de curenţii
marini; tufurile indică, pe de o parte, ritmicitatea sedimentării marine, iar pe de alta, reflectă
şi dinamica erupţiilor vulcanice din cadrul centrelor vulcanice din jur (Coteţ, 1973, p. 81);
tuf – cenuşă vulcanică consolidată în mediul marin; cinerit – cenuşă vulcanică consolidată în mediul
terestru (uscat).
Depunea sării în D.C.T.

 Sarea este datată ca fiind de vârstă badeniană (Miocen mediu),

respectiv de circa 20-22 mil. de ani.

 Marea din Bazinul Transilvaniei, de mică adâncime şi cu specific

lagunar, s-a separat prin praguri de Marea Tethys, care era întinsă
în mijlocul Europei.

 Din cauza evaporării puternice a apei de mare, straturile de sare

precipitate au constituit depozite pe fundul bazinului marin, aflat în
continuă subsidenţă.

 În timpul erelor geologice care au urmat, prin procese de

sedimentare, s-au depus straturi groase de argile, marne, gresii etc.,
care prin greutatea lor uriaşă au apăsat și presat depozitele de sare.
Secţiune printr-o structură diapiră. Ca urmare a densităţii mai reduse a sării, cât şi
presiunii exercitate de masa de roci acoperitoare, roca plastică şi mai uşoară
începe să migreze spre suprafaţă acolo unde grosimea stratelor acoperitoare este
mai redusă. Sursa: Ene, M., 2012. Geomorfologie tectono-structurală, Editura
Universitară, București.
Cutele diapire se remarcă prin capacitatea rocilor mai ductile (sare, gips, anhid
rit etc.), din nucleul unor anticlinale, de a străpunge stratele acoperitoare care a
u o densitate mai mare. Sursa: Ene, M., 2012. Geomorfologie tectono-
structurală, Editura Universitară, București.
 Sarea, fiind un zăcământ plastic, a migrat spre marginile
Bazinului Transilvaniei, unde s-a ridicat sub formă de cute
diapire.

 Aceste zăcăminte de sare sunt prezente mai ales în partea axială

a anticlinalelor sau de-a lungul faliilor tectonice existente la
marginea Bazinului Transilvaniei.

 Nu toate zăcămintele diapire apar la suprafaţă; ex. în cazul

masivului Praid, cutele diapire au ridicat terasele văii Corundului
şi au format “brecia sării”.

 Depozitele de sare apar în toată zona centrală a bazinului în

profunzime, la suprafaţă apar în masive distincte doar în zonele
de bordură;
 Formaţiunile sedimentare au fost boltite în domuri şi
brahianticlinale, ca urmare a deformării şi
migrării spre suprafaţă a sâmburilor de sare
badenieni.

 Aceste straturi au fost supuse unor presiuni venite de

la periferia bazinului transilvan, de acolo de unde
sarea se ridica spre suprafaţă;

 În centrul depresiunii s-a individualizat o unitate de

boltiri sub formă de domuri, cu pungi de gaz metan în
boltă, iar pe margini s-a diferenţiat o centură inelară
de cute diapire (Bojoi, 2000).
Cutele diapire - straturile de roci sedimentare au fost străpunse de sâmburi de
sare;
Diapir - structură cutată anticlinală, rezultată din deplasarea către suprafaţă a
sării; sâmburele de sare traversează rocile mai moi de deasupra atunci când
acţionează o presiune litostatică şi laterală mare; fenomenul este condiţionat şi
de tectonică, deoarece sâmburele de sare accede spre suprafaţă pe linii de
falie, rezultând astfel fenomenul de diapirism; în urma diapirismului pot
apărea cute diapire, dar şi domuri. Diapir – termen introdus de Mrazec, L.
(1900).

Brahianticlinal – anticlinal scurt, cu axul scufundat la ambele capete;

în centrul său există formaţiunile cele mai vechi. Astfel, în structuri tabulare
şi în cele monoclinale se dezvoltă areale uşor bombate, care pot fi circulare
(domuri) sau uşor alungite (brahianticlinale).

Domurile gazeifere – straturi uşor cutate în anticlinale largi; gazele naturale,

ca urmare a densităţii şi greutăţii specifice mici, tind să urce spre suprafaţa
pământului; ele se strecoară prin porii rocilor (nisipuri, gresii etc.),
acumulându-se în momentul în care în calea lor întâlnesc straturi
impermeabile (argile sau marne);
Gazul metan s-a acumulat în Pliocen; are origine vegetalo-animală;
Cuvertura sedimentară:
 Pod. Someşan (depozite paleogene – calcare, gipsuri, argile -
dispuse monoclinal);

 Câmpia Transilvaniei (dep. miocene → badenian-sarmaţian –

gresii, tufuri vulcanice, nisipuri, pietrişuri, marne, argile);
- prezenţa domurilor gazeifere (structuri de tip dom → cute
largi; sâmburi diapiri – ex. în culoarul Alba-Iulia-Turda din vest);

 Podişul Târnavelor – dep. pliocene: nisipuri, marne, argile;

- domuri gazeifere; - monoclin; în sudul podișului se depun
sâmburi de sare diapiri – ex. Ocna Sibiului – Depres. Sibiu;

 Unele aliniamente de sinclinale şi anticlinale în partea E –

similitudini cu Subcarpaţii (”areal supranumit Alpii
Transilvaniei”); cute diapire la Sovata-Praid.

Concluzie: în Badenian se depune sarea, care, uneori, străpunge sub

formă de cute diapire sedimentele mai noi (ex. Ocna Sibiului, Praid,
Turda) pe rama de SV şi NE.
Câmpia şi Dealurile de Vest

 Structural, fac parte din Depres. Panonică, ce s-a scufundat

aproximativ în acelaşi timp cu cea Transilvană (Eocen), tot pe
locul unui vechi masiv (Masivul Panonic).

 Sedimentarul: paleogen, miocen, pliocen, cuaternar;

 Exondarea s-a produs dinspre E-V;

 Formaţiunile sunt din ce în ce mai noi dinspre E-V;

 Zona de subsidenţă: Timiş, Crişuri, Someş – se datorează

blocurilor din fundament, care sunt mai coborâte în aceste
sectoare (structură de horsturi şi grabene).
 Bibliografie
 Anastasiu, N., Mutihac, V., Grigorescu, D., Popescu, Gh.C., 1998. Dicţionar de geologie. Editura Didactică şi
Pedagogică R.A, Bucureşti.
 Bleahu, M., Brădescu, V., Marinescu, F., 1976. Rezervaţii naturale geologice din România. Editura Tehnică,
Bucureşti.
 Bojoi, I., 2000. România. Geografie Fizică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
 Coteţ, P. 1973. Geomorfologia României. Editura Tehnică, Bucureşti.
 Cruceu, N., 2008. Introducere în Geografia regională a României. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Dumitrescu, I., 1962. Curs de geologie structurală cu principii de geotectonică şi cartare geologică. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Ielenicz, M., 1999, Dealurile şi podişurile României. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Ielenicz, M., Pătru, I., Ghincea, M., 2003. Subcarpaţii României. Editura Universitară, Bucureşti.
 Ielenicz, M., 2005. Geografia fizică a României. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul pentru învăţământul
rural, ISBN 973-0-04221-7.
 Ielenicz, M., Pătru, I., 2005. Geografia fizică a României. Editura Universitară, Bucureşti, ISBN 973-7787-47-1.
 Irimuş, I., 1998. Relieful pe domuri şi cute diapire în Depresiunea Transilvaniei. Presa Univ. Clujeană.
 Irimuş, I.A., 2003, Geografia Fizică a României, Editura casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
 Nicolae, P., 2001. Geografia fizică a României. note de curs.
 Mirăuţă, O., 1969, Miocenul subcarpatic din regiunea Moineşti-Tazlău, D.d.S, Inst. Geol., vol.LIV/3 (1966-1967)
 Mutihac, V., Stratulat, M.I., Fechet, R.M. 2004. Geologia României. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României. Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
 Posea, G., 2002. Geomorfologia României. Relief – tipuri, geneză, evoluţie, regionare. Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, p.444.
 Posea, G., 2003. Geografia Fizică a României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Săndulescu, M., 1984. Geotectonica României. Editura Tehnică, Bucureşti.
 http://doru.juravle.com/cursuri/cursuri_2011-2012.php
 http://doru.juravle.com/cursuri/geologia_romaniei_vol01.php
 http://doru.juravle.com/cursuri/geologia_romaniei_vol02.php