Franța

Franța ,oficial Republica Franceză este o republică constituțională unitară având

un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind
situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii
răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este
franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „Libertate, egalitate,
fraternitate” (în franceză Liberté, Égalité, Fraternité), iar drapelul Franței este
format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul
național este La Marseillaise.

Franța actuală ocupă mare parte din fostele Galii celtice, cucerite de Iulius Cezar în
secolul I î.e.n., dar numele și-l ia de la franci, un popor germanic care s-a instalat
acolo începând cu secolul al V-lea. Franța este un stat unificat de mult timp și a
fost una din primele țări ale epocii moderne care să încerce să experimenteze un
regim democratic.

stema Frantei

Este o democrație liberală, iar forma de guvernământ este republica.

Fundamentele organizării politice și administrative actuale a Franței au fost fixate
în 1958 prin constituția celei de a Cincea Republici. Conform primului articol,
„Franța este o republică indivizibilă, laică, democratică și socială”. Începând cu
2003, același articol afirmă în plus și că „organizarea sa este descentralizata.

Franța metropolitană este împărțită în mai multe unități teritoriale, pe trei

niveluri: comuna, departamentul și regiunea. Aceste unități sunt, în același timp,
circumscripții administrative în care statul intervine prin intermediul serviciilor
sale deconcentrate. Comunele, în număr de 36.681 în metropolă, la 1 ianuarie
2014,[61] corespund, în general, teritoriului unui sat sau oraș.
Limbi
Franceza este limba vorbită majoritar în Franța și este, oficial, „limba republicii” -
conform legii constituționale din 1992.[121] Franța este a doua cea mai populată
țară vorbitoare de franceză din lume, după Republica Democrată Congo,[122] dar
prima ca vorbitori de franceză. Franța duce o politică lingvistică activă în favoarea
limbii franceze.In afara limbii franceze, în 1999, în Franța se mai vorbeau șaizeci și
cinci de alte limbi, între care limbile regionale, cele ale imigranților și dialectele din
DOM-TOM, conform unui raport al lingvistului Bernard Cerquiglini.
Religie
Din punctul de vedere al religiei Franța este o țară de veche tradiție catolică, dar în
care ponderea bisericii a scăzut considerabil. Doar 51%[129] până la 64 %[130]
dintre persoanele întrebate se declară catolice în sondajele publicate în 2007, și o
mare parte se declară agnostică, atee sau fără religie. În plus, sunt prezente și alte
religii în proporții mai puțin importante, în special: iudaismul din Antichitate,
diferite ramuri protestante din vremea Reformei și islamul de la sosirea în Franța a
imigranților din Maghreb și din Orientul Mijlociu în secolul al XX-lea. De
asemenea, pe teritoriul național, sunt prezente diverse culte creștine (Biserica
Apostolică Armeană, galicanismul(fr), mormonismul, Biserica neo-apostolică,
Martorii lui Iehova, menonitismul) sau non-creștine (hinduismul, budismul,
bahaismul, alevismul).
Educatie
În Franța, educația este obligatorie de la șase la șaisprezece ani, iar școala publică
este laică și gratuită.[i 19] Dacă formarea și plata serviciului de educație, ca și
alegerea programelor, cad în sarcina statului, gestiunea unităților școlare primare
și secundare este în sarcina comunităților teritoriale locale.
Sanatate
Sistemul sanitar francez este, în mare parte, finanțat de ramura pentru sănătate a
sistemului de asigurări sociale.Numărul de medici la 1.000 de locuitori era de 3,22
în 2008, una dintre ratele cele mai ridicate din lume.[142] Francezii beneficiază de
una dintre speranțele de viață cele mai ridicate din lume, atât în rândul femeilor,
cât și în rândul bărbaților,[i 22] deși rata mortalității premature (înainte de 65 de
ani) este ridicată.

Mass-media

În Franța, legea din 29 iulie 1881 a instituit și, în același timp, a reglementat
libertatea presei.De aceea, cele cinci titluri principale ale acestei categorii (Le
Figaro, Le Monde, Aujourd’hui en France, Libération și La Croix nu vând împreună
decât mai puțin de un milion de exemplare zilnic, în comparație cu cotidianul
japonez Yomiuri shinbun(en) care se vinde singur în peste 14 milioane de
exemplare.

Sport

Sportul francez este caracterizat printr-o veche tradiție sportivă și printr-o largă
varietate de discipline sportive practicate la nivel înalt. Franța are un rol important
în organizarea sportului modern și palmaresul său, începând cu sfârșitul secolului
al XX-lea, face din ea una dintre cele mai puternice țări din lume în numeroase
domenii sportive. În anul 2012, Franța se situa pe locul al patrulea în clasamentul
mondial întocmit de Havas Sports & Entertainment (și a doua țară din Europa
după Rusia), care contabilizează peste 1.600 de evenimente sportive.
Fotbalul este cel mai popular sport, având peste 2,3 milioane de jucători legitimați
(dintre care 97% bărbați), popularitatea sa fiind întreținută de dubla victorie a
echipei naționale masculine la Campionatul Mondial din 1998 și, apoi, la cel
european din 2000. Tenisul (al doilea sport ca număr de practicanți), echitația,
judo, baschetul, handbalul și golful sunt și ele foarte practicate, fără a uita de
rugby (echipa națională este anual participantă la Turneul celor Șase Națiuni) și de
pétanque, mai ales în sudul țării.
Economia
Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe proprietatea privată.
Există o puternică intervenție a statului în economie, începută după al Doilea
Război Mondial, deși ea a început să fie contestată după anii 1980.[c 2] Economia
franceză este, în principal, una axată pe servicii.
Principalele sectoare de activitate

Recoltarea porumbului la Épône, lângă Paris

În ciuda menținerii la nivel înalt a agriculturii și a industriei, economia franceză
este astăzi în principal o economie a serviciilor. Acest sector este din ce în ce mai
autonom și devine principalul motor al creșterii economice naționale.
Agricultura și industria agroalimentară
Ca și alte țări industrializate, Franța a cunoscut fenomenul exodului rural și
scăderea gradului de angajare în agricultură; acesta din urmă rămâne mai
important decât în alte țări ale Europei de Vest: agricultura implica 3% din forța de
muncă activă în 2006, față de 2,5% în Germania și 1,3% în Regatul Unit.
Industria
Franța este a patra putere industrială a lumii. În ciuda polarizării către sectorul
serviciilor, la nivelul economiei naționale, întreprinderile industriale reprezentau în
2006 71,4% din PIB și 79% din exporturi.
Turismul

Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiști străini, cu peste 82 de milioane
de vizite primite în 2007, dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete
turistice internaționale. Sectorul turistic reprezenta, în 2005, aproape 900.000 de
angajați direcți, și cel puțin tot atâția angajați indirecți. Peste 1,3 miliarde de nopți
de cazare au fost efectuate de turiști în Franța, în 2007,din care o parte în cele
3,178 milioane de case de vacanță din țară.Motivele acestui tip de turism sunt
diverse: este vorba atât despre turismul cultural (îndreptat, în special, către
Paris),cel balnear (în special pe Coasta de Azur, cel natural turismul de afaceri
(Parisul este principala destinație mondială pentru acest tip de turism, de recreere
(Disneyland Paris este de departe cel mai frecventat parc de distracții din Europa
și de practicarea sporturilor de iarnă (în special, în Alpii de Nord. Atracțiile turistice
cele mai vizitate sunt, în marea lor majoritate, situate în Île-de-France (Disneyland
Paris, Muzeul Luvru, Turnul Eiffel, Palatul de la Versailles ) dar și câteva obiective
din provincie atrag și ele numeroși turiști, cum ar fi castelele din Valea Loarei,
mont Saint-Michel, Rocamadour, Castelul Haut-Kœnigsbourg, muzeul Unterlinden
din Colmar, Centrul Pompidou-Metz sau parcul Futuroscope.
Patrimoniul arhitectural

Sala Oglinzilor a Palatului de la Versailles,

capodoperă a arhitecturii baroce din secolul al XVII-lea.
Franța deține un patrimoniu arhitectural bogat, mărturie a unei lungi istorii și a
întâlnirii mai multor curente diferite.
Gastronomie

Felie de roquefort, una dintre brânzeturile franțuzești

cele mai cunoscute.
Bucătăria franceză este renumită în special pentru produsele agricole de calitate:
numeroase vinuri (șampania, vinul de Bordeaux sau cel de Burgundia etc.) și
brânzeturi (roquefort, camembert etc.), dar și datorită gastronomiei de înaltă
calitate, practicată începând cu secolul al XVIII-lea. Totuși, bucătăria franceză este
extrem de variată, și este formată, în esență, din specialități regionale renumite
care au cucerit întreg teritoriul țării, cum ar fi varza acră alsaciană, quiche-ul din
Lorena, rilettes-ele din Mans, vita burgundă, foie gras aquitan, cassoulet-ul din
Languedoc, tapenade-ul provensal sau quenelle-ele lioneze. În plus, teritoriul țării
este brăzdat de adevărate frontiere culinare, între un nord consumator de unt și
hașmă și un sud consumator de ulei și usturoi, și între regiuni unde se folosesc
roadele pământului (de exemplu, Périgord) și altele în care bucătăria se centrează
pe produsele marine (Provence). Aceste frontiere au însă tendința să dispară,
datorită joncțiunii între modurile de viață și avântul pe care îl are o bucătărie
mondializată.