Édith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța - d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o
actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în
întreaga lume, genul „chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

In cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și

sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și
interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de
francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv
participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

Biografie

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în
argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială
modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a
acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica
ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandia, iar mai târziu, în
cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial,
tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte
rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la
colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume

Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de
"P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează
straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților,
a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului,
pentru a-și asigura o existență de mizerie.

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul

cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul
său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această
apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui
Leplée i se datorează și denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La
"Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină
glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui
Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi
înregistrează un disc cu melodia "La foule".

O carieră furtunoasă

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la
teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond
Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de
nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de
rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe "rive
gauche", din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean
Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru "Le Bel indifférent". Despărțită de
Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de
cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care
compune pentru ea melodiile "L'accordéoniste" și "Le disque usé". În timpul
ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează
publicul cu melodiile "Le vagabond", "Le chasseur de l'Hôtel", "Les histoires de
coeur". Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la
invitația autorităților germane.

În 1944, o dragoste furtunoasă se dezlănțuie între Édith Piaf și un tânăr cântăreț

debutant, Yves Montand (care ulterior va avea propria sa carieră prestigioasă)
împreună cu care apare în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii "Je vois
la vie en rose", muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.

La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York. Aici
cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan.
Acesta devine amantul său, "le meilleur amant du monde". De la Paris la New York,
între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă
tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primește știrea
accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o
stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la
Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru "L'hymne à l'amour" (muzica
de Marguerite Monnot).

Bust al lui Piaf în Kielce, Polonia.

Amours et chansons

În anul 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoțită de
un actor și cântăreț american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în
Franța, Eddie Constantine, noul său amant, și de un secretar particular, Charles
Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreținut relații amoroase.

Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală "La p'tite Lili",
alături de Eddie Constantine și Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes,
dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de
medicamente somnifere și stupefiante. Obține totuși succese artistice cu noi
melodii, ca "Jézebel", scrisă de Aznavour, sau "Je t'ai dans la peau", compusă de
Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu
Jacques Pills, cu care se stabilește într-un apartament pe bulevardul Lannes din
Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârșitul vieții.

În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în

New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internațională,
dar viața sa privată este o succesiune de eșecuri. În 1956 divorțează de Jacques
Pills. Noul său amant este cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care
îl lansează pe scenele Parisului. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în
urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de
medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia
"Milord", unul din marile sale succese.

În 1958 publică lucrarea " Au bal de la chance " la Editura Jeheber din Paris, în care
evocă întâmplări din viața sa din perioada 1935 - 1958. Cartea a fost tradusă în
limba română, în 1966, sub numele " În vîrtejul norocului " și apare în Editura
Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S. România( traducere din limba franceză
Constanta Stănulescu ). Conform acestei lucrări, prima piesă de teatru în care
apare este " Le Bel Indifferent" care, conform declarației ei, a fost scrisă special
pentru ea, de Jean Cocteau. Piesa " La P'tite Lili" a reprezentat deci a doua ei
apariție într-un spectacol de teatru. De asemenea apare și într-un film " Les
Amants de demain " în regia lui Marcel Blistene, producător Pierre Brasseur.
Conform declarațiilor apărute în cartea amintită mai sus, întâlnirile care au
impresionat-o în mod deosebit au fost cele avute cu Charlie Chaplin și principesa
Elisabeta ( actuala regină ).

Declinul

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se
prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În
ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un
concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".

Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai,
Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data
aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca
ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec.
Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în
apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 10 octombrie
1963. Peste o zi, dupa aflarea vestii, moare si scriitorul Jean Cocteau, prietenul și
colaboratorul ei. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de
două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul ei, pentru a
omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața
sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf,
denumită "la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții.
 Mormântul lui Édith Piaf în cimitirul Père Lachaise din
Paris

Melodii

1925

Comme un Moineau

1933

Entre Saint-Ouen et Clignancourt

1934

L'Étranger

1935

Mon Apéro

La Java de Cézigue

Fais-Moi Valser

1936

Les Mômes De la Clôche

J'Suis Mordue

Reste

Les Hiboux

Quand Même (from the film "La Garçonne")

La Petite Boutique

Y'Avait du Soleil

Il N'Est Pas Distingué

Les Deux Ménétriers

Mon Amant de la Coloniale

Celui Qui Ne Savait Pas Pleurer

1937

Le Grand Voyage du Pauvre Nègre

Un Jeune Homme Chantait

Tout Fout le Camp

Ne M'Écris Pas

1938

С'Est Lui Que Mon Cœur A Choisi

Paris-Méditerranée

La Java en Mineur

Browning

Le Chacal

Corrèqu'et Réguyer
1939

Y'En A un de Trop

Elle Fréquentait la Rue Pigalle

Le Petit Monsieur Triste

Les Deux Copains

Je N'En Connais Pas la Fin

1940

Embrasse-Moi

On Danse sur Ma Chanson

Sur une Colline

C'Est la Moindre des Choses

Escale

La Fille de Joie Est Triste (L'Accordéoniste)

1941

Où Sont-Ils, Mes Petits Copains?

C'Était un Jour de Fête

C'Est un Monsieur Très Distingué

J'Ai Dansé avec l'Amour (from the film "Montmartre sur Scène")

L'Homme des Bars

Le Vagabond

1942

Jimmy, C'Est Lui

Un Coin Tout Bleu (from the film "Montmartre sur Scène")

Sans Y Penser

Un Monsieur Me Suit dans la Rue

1943

Tu Es Partout (from the film "Montmartre sur Scène")

J'Ai Qu'À l'Regarder...

Le Chasseur de l'Hôtel

C'Était une Histoire d'Amour

Le Brun et le Blond

Monsieur Saint-Pierre

Coup de Grisou

De l'Autre Côté de la Rue

La Demoiselle du Cinqième

1944

Les Deux Rengaines

Y'A Pas d'Printemps

Les Histoires de Coeur

C'Est Toujours la Même Histoire

1945

Le Disque Usé

Elle A...

Regarde-Moi Toujours Comme Ça

Les Gars Qui Marchaient

Il Riait

Monsieur Ernest A Réussi

1946

La Vie en Rose

Les Trois Cloches (with Les Compagnons de la Chanson)

Dans Ma Rue

J'M'En Fous Pas Mal

C'Est Merveilleux

Adieu Mon Cœur

Le Chant du Pirate

Céline (with Les Compagnons de la Chanson)

Le Petit Homme

Le Roi A Fait Battre Tambour (with Les Compagnons de la Chanson)

Dans les Prisons de Nantes (with Les Compagnons de la Chanson)

Mariage

Un Refrain Courait dans la Rue

Miss Otis Regrets

1947

C'Est pour Ça (from the film "Neuf Garçons et un Coeur")

Qu'As-Tu Fait John?

Sophie (from the film "Neuf Garçons et un Coeur")

Le Geste

Si Tu Partais

Une Chanson à Trois Temps

Elle Avait Son Sourire

1950

Hymne à l'Amour

Simply a Waltz

La Vie en Rose (English version)

Top cele mai bune cantece

1.Non, Je ne regrette rien

2.La vie en rose

3.Sous le ciel de Paris

4.La foule

5.Mon Dieu

6.Milord

7.Autumn Leaves