Franta inseamna inspiratie, amintire si constiinta a apartenentei la o cultura si
civilizatie. Educatia În Franța, educația este obligatorie de la șase la șaisprezece ani, iar școala publică este laică și gratuită. Învățământul primar se desfășoară în două faze: 1) grădinița, la care merg copiii foarte mici, are ca scop învățarea primelor cunoștințe, socializarea și fixarea elementelor fundamentale de limbaj și numere; apoi, către vârsta de șase ani, copiii învață în 2) școli primare, al căror principal obiectiv este învățarea lecturii, scrisului și aritmeticii, precum și o educație civică. Învățământul primar se desfășoară și el în două cicluri. Primul se desfășoară în colegii (școli gimnaziale) și se încheie cu obținerea „diploma de brevt”.A doua se desfășoară în licee și se încheie cu examene finale și naționale: bacalaureatul (profesional, tehnologic și general), precum și cu certificatul de aptitudini profesionale (certificatul de aptitudini profesionale agricole în învățământul agricol). Învățământul secundar se desfășoară și el în două cicluri. Primul se desfășoară în colegii (școli gimnaziale) și se încheie cu obținerea „diploma de brevet”.A doua se desfășoară în licee și se încheie cu examene finale și naționale: bacalaureatul (profesional, tehnologic și general), precum și cu certificatul de aptitudini profesionale (certificatul de aptitudini profesionale agricole în învățământul agricol). Învățământul superior prezintă particularitatea coabitării între universități și sistemul grandes écoles, în care se intră, în general, prin concurs, în urma absolvirii unor clase pregătitoare.Învățământul superior pentru diploma de tehnician superior și clasele pregătitoare pentru grandes écoles se desfășoară în cadrul liceelor, sau în unități private. Grandes écoles sunt, adesea, considerate a fi mai performante și mai elitiste decât universitățile. Aproape 17% dintre elevii învățământului primar și secundar sunt școlarizați în unități private, [cea mai mare parte sub contract de asociere cu statul și, adesea, cu cultele religioase. Franța a cunoscut în perioada postbelică o mărire considerabilă a ratei de școlarizare. În 1936, mai puțin de 3% dintr-o promoție obținea bacalaureatul; acest procentaj a depășit 30% în 1985 și 60% în 1995. Totuși, această democratizare a învățământului nu a înlăturat și inegalitățile sociale: 25% din copiii de muncitori, născuți între 1974 și 1978 au obținut diplome de învățământ superior, față de 75% din copiii proveniți din clase sociale mai înstărite. Aceste inegalități sunt și mai puternice la nivel de grandes écoles: doar 2,9% dintre studenții admiși la Școala Națională de Administrație în 2008 aveau vreun părinte muncitor. Religia Franța este o țară de veche tradiție catolică, dar în care ponderea bisericii a scăzut considerabil. Doar 51% până la 64 % dintre persoanele întrebate se declară catolice în sondajele publicate în 2007, și o mare parte se declară agnostică, atee sau fără religie. În plus, sunt prezente și alte religii în proporții mai puțin importante, în special: iudaismul din Antichitate, diferite ramuri protestante din vremea Reformei și islamul de la sosirea în Franța a imigranților din Maghreb și din Orientul Mijlociu în secolul al XX-lea. De asemenea, pe teritoriul național, sunt prezente diverse culte creștine ( Biserica Apostolică Armeană, galicanismul, mormonismul, Biserica neo-apostolică, Martorii lui Iehova, menonitismul) sau non-creștine (hinduismul, budismul, bahaismul).Dincolo de aceste valori, pierderea influenței de către religii este un aspect major al evoluției societății franceze în secolele al XIX-lea–al XX-lea. Aproape 80% dintre bărbați și 70% dintre femeile care se declară catolici nu asistă niciodată la o slujbă religioasă.Chiar și în rândurile celor mai fervenți catolici, aplicarea preceptelor bisericii este în scădere: 31% dintre practicanții frecvenți au avut între 1995 și 2004 copii în afara căsătoriei. În 2006, puțin mai mult de un sfert din populație declara că „crede într-un dumnezeu”, în timp ce 60% se declarau atei sau agnostici. alevismul).