LUMEA 

OPERĂ A IUBIRII LUI DUMNEZEU 
DESTINATĂ ÎNDUMNEZEIRII. RAȚIONALITATEA 
CREAȚIEI 

KEY:  Sensul  creației  este  de  a  fi  mediul  relației  veșnice  di
ntre 
Dumnezeu și om 

A. Crearea lumii şi solidaritatea omului cu semenii lui şi cu natura 
cosmică 

Creația și iconomia lui Dumnezeu cu privire la creație este esențial 
legată de taina îndumnezeirii, adică a copleșirii creației de lucrarea 
și viața veșnică a lui Dumnezeu. 
✓  În  acest  sens  Dumnezeu  a  rânduit  ca  existența  creată  să  fie 
ontologic legată de om, care poate ajunge prin relația sa personală 
cu Dumnezeu la îndumnezeire. 
✓  Natura ține de om, nu se poate îndumnezeii decât prin om, iar omul 
nu se poate desăvârși decât în legătură cu creația întreagă. 
✓  Dependența umanului de natură este dată de faptul că realitatea 
creată este intercalată în dialogul interuman, fără de care nu poate 
exista nici un om. 
✓  Omul în raport cu creația se arată a fi într-un anumit fel un fel de 
ipostas al întregii naturi, cel care oferă sens personal creației, adică 
posibilitatea de a participa la relația interpersonală dintre om și 
Dumnezeu. 
✓  Omul  are  o  responsabilitate  față  de  natură,  fiind  chemat  să  o 
trăiască și să o cultive împreună cu celelalte persoane umane. 
✓  Creația se dovedește ca un mijloc prin care omul crește spiritual și 
își fructifică intențiile bune față de sine. 
✓  Imposibilitatea  desprinderii  persoanei  umane  de  natura  cosmică 
face  ca  desăvârșirea  persoanei  să  se  proiecteze  asupra  întregii 
naturi. 

devin 
transparente  unele  altora,  prin  gândirea  și  munca  lor  aplicată 
solidar. 
✓  Natura se dovedește a fi o raționalitate plasticizată, ce poate fi 
modelată  la  nesfârșit  de  conștiința  umană  în  relațiile  de  iubire 
interpersonale. 
✓  În relație deplină cu Dumnezeu, omul este chemat să modeleze 
creația până la copleșirea ei totală de către spirit. Spiritul creator 
care este și originea raționalității lumii, a naturii plasticizate și a 
conștiințelor personale, devine ținta comună a tuturor. 
✓ 

Teologia creștină mărturisește faptul că lumea a fost creată ca un 
dar pentru oameni: natura cosmică generală este dată omului spre 
stăpânire pentru ca prin muncă și asceză, dar și prin rugăciune 
omul să se ajute de aceasta pentru viața lui materială trupească, dar 
și pentru împărăția veșnică. 
✓  Lumea este un cuvânt, o cuvântare a lui Dumnezeu către om, prin 
care este vădit sensul creației materiale. Făpturile poartă în ele 
indicații, îndreptări spre Cuvânt și în Cuvânt. Natura creată poate și 
trebuie să fie interpretată prin Cuvântul. 
✓  Lumea ca dar primit și întors apropie persoanele în așa măsură, 
încât darul propriu-zis devine mijlocul transparent al celei mai 
depline comunicări între oameni. 
✓  Darul creației este întors lui Dumnezeu dimpreună cu munca și 
pecetea propriei noastre osteneli. Grâul și strugurii sunt aduși lui 
Dumnezeu ca pâine și vin: Ale Tale dintru ale Tale. Omul intră în 
firea sa cea mai adâncă, aceea de a fi făptură euharistică. 
✓ 

✓ 

✓  Natura  creată  trebuie  să  fie  mediul  întâlnirii  cu  celălalt,  al 
abnegației și dăruirii pentru celălalt, să fie mediul transparent al lui 
Dumnezeu cel personal. Aceste realități nu se pot realiza decât prin 
cruce: ”Lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume” (Gal. 
6, 14). 
✓ 

Lumea  se  arată  mediu  dialogului  dintre  oameni  și  Dumnezeu, 
dialog al darului ce poartă în sine, crucea, sacrificiul și dăruirea, 
condiții esențiale ale creșterii spirituale și a dobândirii vieții celei 
de veci. 
C. Lumea operă rațională a lui Dumnezeu 
 Lumea este un complex sistem de raționalitate plasticizată, având 
drept menire împlinirea lor în Izvorul a toată rațiunea -Logosul 
dumnezeiesc:  ”Rațiunea  cea  una  se  face  mai  multe  rațiuni  și 
rațiunile cele multe sunt o Rațiune. Prin procesiunea binevoitoare, 
creatoare și susținătoare, la făpturi, Rațiunea cea una se face multe 
rațiuni, iar prin referirea prin care cele multe se întorc spre Cel 
unul și înaintează conform proniei care le călăuzește spre El ca 
spre  principiul  lor…,  rațiunile  se  arată  a  fi  una”  Sf.  Maxim 
Mărturisitorul 
  Există  rațiuni  create  sau  plasticizate  create  din  neființă,  și 
rațiunile eterne ale Logosului ce le susțin pe cele dintâi. 
✓  Lumea este o natură unitară rațională ce susține cu sens și rațiune 
dialogul interuman și dintre om și Dumnezeu. 
✓  Potrivit teologiei patristice toate lucrurile și făpturile își au rațiunile 
lor în Rațiunea supremă. 
✓  Raționalitatea  lumii  este  un  cod,  o  rețea  de  noime,  rațiuni  și 
virtualități multiple și interconectate având origine în Dumnezeu și 
menirea de a fi readuse la Dumnezeu de către om. 
✓  Raționalitatea lumii se activează și actualizează în om, care printr-o 
viață de comuniune cu Dumnezeu ajunge la scopuri tot mai înalte 
punând în valoare natura.  
✓  La  raționalitatea  lumii  omul  poate  participa  prin  rațiunea  sa 

  proces  omul  se 
dezvoltă spiritual ajungând că cunoască noi sensuri ale lumii și 
existenței umane.  
✓  Astfel dobândește sens raționalitatea lumii, care este completată de 
raționalitatea persoanei umane, conștientă de resursele spirituale și 
de virtualitățile ce se găsesc în întreaga existență creată.   
✓  Numai  în  om  raționalitatea  de  indefinite  virtualități  ale  naturii 
capătă un sens, un rost. Doar cunoscând raționalitatea naturii și 
sensurile ei, devine prin el însuși mai rațional, actualizează din ce în 
ce mai mult rațiunea lui.  

își 

1. Despre rațiunile lucrurilor (oἰ λογοί τῶν ὄντων) și despre sensurile lo
r (τὰ 

✓ 
zidiri:  “Raţiunile 
lucrurilor, întocmite dinainte de veacuri în Dumnezeu, precum 
Însuşi a ştiut, (…) se văd prin înţelegere din făpturi (…). Căci 
toate făpturile lui Dumnezeu, contemplate de noi  prin fire, cu 
ajutorul cuvenitei  ştiinţe şi cunoştinţe, ne vestesc în chip ascuns 
raţiunile  după  care  au  fost  făcute  şi  ne  descoperă  prin  ele 
 scopul  aşezat  de  Dumnezeu  în  fiecare  făptură  (…).  Din 
contemplarea înţeleaptă  a creaţiunii desprindem Raţiunea care 
ne luminează cu privire la Sfânta Treime, adică la Tatăl, la Fiul 
şi la Sfântul Duh” – (Sfântul Maxim Mărturisitorul) 
✓  Așadar, tuturor le premerge o raţiune: o raţiune fiecăreia dintre 
fiinţele  şi  puterile  ce  alcătuiesc  lumea  de  sus,  o  raţiune 
oamenilor, o raţiune tuturor  celor ce au primit existenţă de la 
Dumnezeu. 
✓  Prologul ioaneic ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu în calitate 
de  Logos împreună Creator cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Cel care 
întru ale Sale a venit. Nu se spune însă explicit că El a sădit acei 
logoi, raţiuni seminale în creaţie, în schimb, Sfânta Tradiţie, prin 
con-glăsuirea unor Sf. Părinţi, ne oferă temeiuri clare în acest 
sens.  
✓  Această  învăţătură  deschide  un  luminiş  în  întunericul  care 
planează asupra preludiului creaţiei. A fost pregătită de înţelepţii 
pâgâni, care au pătruns până în tinda Bisericii creştine, prin 
înălţimea învăţăturii lor. 

sunt 
surprinse de rațiunea umană, care surprinde și rațiunile lucrurilor 
în sens strict. 
✓  Există o distincție în tradiția patristică între rațiunea strictă a 
unui lucru (λόγος) și sensul unui lucru (νόηµα).  
✓  De asemenea există o distincție și între înțelegerea sensului  și 
rațiunea  personală  care  sesizează  rațiunea  obiectivă  a  unui 
lucru. 
✓  Trebuie făcută și distincția dintre rațiunile lucrurilor și rațiunea 
umană, și sensurile și înțelegerea lor continuă pe de altă parte. 
✓  Rațiunea cunoscătoare cercetează rațiunea parțială a unui lucru 
încercând să definească sensul esențial al unui lucru: sens care 
dezvăluie legăturile nesfârșite cu Dumnezeu și întreaga creație. 
Există deci o rațiune generală a unui lucru care este sensul sau 
bogăția de sensuri a unui lucru legat de rațiunile și sensurile 

✓  Fiecare  lucru  are  un  sens  unitar  ce  poate  fi  cunoscut  prin 
rațiunea analitică, dar este un sens deschis ce nu poate fi definit 
stric și care se intuiește din ce în ce mai mult deopotrivă cu 
creșterea spirituală a omului. 
 Astfel din logos sau rațiune specială, în rațiune generală și în 
sens comun inepuizabil omul este condus la sensul unic suprem 
ale existenței care este Logosul divin. 
✓  Sensul și rațiunea din făpturi presupune un progres tot mai înalt 
o dezvoltare prin voința omului de a se afla în armonie cu toți 
oamenii, cu toată realitatea și cu Rațiunea supremă a întregii 
realități.  
✓  Omului aflat în legătură cu Dumnezeu, i se revelează tot mai 
mult sensurile ultime ale făpturilor create. Cu alte cuvinte sensul 
creației este dat de sensul sau existența lui Dumnezeu. 
 2. Rațiunile lucrurilor și rațiunea umană 

Dumnezeu creând lucrurile ca plasticizări și sensibilizări ale 
rațiunilor Sale a dat totodată omului rațiunea ca organ de 
cunoaștere ale lor. 
✓  Raționalitatea lumii este acordată raționalității omului și în 
special rațiunii. Finalitatea lumii este aceea de a fi cunoscută 
de om și îndumnezeită. 
pentru 
adaptarea  lucrurilor  la 

✓  Există o anumită elasticitate a naturii create care face posibilă 
dezvoltarea sensurilor făpturilor, spre ridicarea tot mai înaltă 
la nivel spiritual a omului. 
✓  Raționalitatea lucrurilor și elasticitatea lor, creează o nouă 
raționalitate  mai  largă,  din  care  nu  poți  distinge  ce  este 
plasticizare, ce este structură și ce este sinteză rațională între 
ele. 
✓  Rațiunile lucrurilor și rațiunea umană presupun sensuri noi, 
ce vin din întâlnirea dintre cele două. 
3.  Rațiunile  lucrurilor  și  cuvintele,  ca  mijloc  al  dialogului  nostru  cu 

Dumnezeu 
✓   Rațiunile lucrurilor prin elasticitatea lor pot fi gândite și 
exprimate de oameni pentru a-și comunica   experiențele 
despre făpturi. 
✓  Oamenii gândesc rațiunile și le exprimă în cuvinte, după 
cum au fost gândite ele din veci de Dumnezeu Cuvântul. 
Cuvintele oamenilor sunt un gând și un răspuns la gândirea 
lui Dumnezeu. 
✓ 

✓  Raționalitatea  lumii  este  mijlocul  dialogului  nostru  cu 
Dumnezeu, este limbajul comun dintre om și Dumnezeu.  
✓  Primul act dialogic întemeiat pe raționalitatea lumii este 
mandatul primit de Adam de a da nume tuturor animalelor. 
Dumnezeu a dat posibilitatea omului să comunice cu el din 
primele momente ale creației, prin descoperirea codurilor și 
Dumnezeu.  A 
descoperit rațiunile făpturilor și le comunicat lui Dumnezeu 
prin „nume” și „cuvinte”. 
✓   Omul a început prima dată să vorbească atunci când i-a 
răspuns lui Dumnezeu la această provocare. Punând nume 

✓  și 
sensurile  lucrurilor,  ci  așteaptă  efortul  acestuia  de  a  le 
descifra, acest având capacitatea lăuntrică de a o face. 
✓  Prin efortul de înțelege raționalitatea creației omul crește și 
în dialogul său cu Dumnezeu, dar și în planul duhovnicesc și 
al libertății. 
✓ 

4. Rațiunile făpturilor și comuniunea noastră cu Dumnezeu 
Omul  începe  să  înțeleagă  rațiunile  lucrurilor  prin  descoperirea 
folosului lor material, înțelegând totodată ca aceste au și un scop 
mai înalt. 
✓  Raționalitatea lumii are dublu scop de a-l întreține biologic pe om și 
de a-l ridica spiritual l-a cunoașterea sensurilor lor în Dumnezeu. 
✓  Raționalitatea  lumii  este  suportul  și  modul  inteligibil  de  a  ne 
comunica altei persoane. 
✓  Persoana  este  mai  mult  decât  raționalitatea  lumii,  aceasta  fiind 
modul de comunicare al sensurilor profunde implicate în acestea.  
✓  Raționalitatea  naturală  este  o  primă  treaptă  pe  scara  urcușului 
sfințitor al omului, este o cunoaștere a gândurilor lui Dumnezeu cu 
privire la om; urmează apoi răspunsul nostru prin împlinirea voinței 
și gândurilor dumnezeiești. 

 5. Raționalitatea naturală și virtualitățile făpturilor și raportul omului cu 
Dumnezeu în realitatea creată  

✓  și 
contingentă,  adică  accidentală,  direct  legată  de  iubirea  și 
libertatea lui Dumnezeu. 
 Și omul este contingent, însă în el Dumnezeu a pus calitatea 
și însușirea de ai fi partener, ceea ce face din lume o existență 
deschisă și maleabilă cât privește limitele ei. 
✓  Omul este chemat la dialog cu Dumnezeu și la întâlnirea cu 
El  în  primul  rând  în  cadrul  natural. Acest  fapt  deschide 
realitatea creată unor virtualități infinite, ce vin din calitatea 
veșnică de partener a omului oferită de Dumnezeu, dar și din 
prezența lui Dumnezeu în lume prin lucrările sale necreate și 
prin sensurile infinite ale rațiunilor făpturilor. 
✓  Raționalitatea maleabilă a lumii și virtualitățile pe care le 
implică aceasta, vine din capacitatea și virtualitatea rațiunii 
umane, a imaginației și a puterii creatoare a omului. 

materiei, 
transparența ei rațională, capacitatea ei de a fi flexionată de 
rațiunea și fapta umană, capătă sens deplin prin actualizarea 
comuniunii  cu  întreaga 
comunitate umană și cu Dumnezeu. 
✓  Astfel  raționalitatea  lumii  oferă  posibilitatea  transfigurării 
materiei până la înviere, după modelul lui Hristos. În Hristos 
Domnul după înviere și la schimbarea la față, raționalitatea 
naturală și-a găsit împlinirea și desăvârșirea ei. 

6. Rațiunile lumii și adaptarea lor la sensurile lor înalte 
Deși limitată prin contingență și creație, realitatea naturală 
este făcută pentru omul liber, condus de un etos al înaintării 
într-o comuniune eternă cu Dumnezeu. 
✓  Omul prin creativitatea sa însuflată de Dumnezeu introduce 
în lume o anumită libertate în continuă creștere, ce are drept 
consecință deschiderea cadrului rigid al legilor naturale. 
✓  Cu  alte  cuvine  omul  poate  prin  harul  lui  Dumnezeu  să 
adapteze și să ridice raționalitatea lumii în planul trăirilor și 
sensurilor duhovnicești înalte. 
✓  Toate  făpturile  sunt  așadar  înzestrate  cu  o  raționalitate 
dinamică,  plasticizată,  ce  se  supune  rațiunii  omului  care 
acționează liber în Dumnezeu asupra lor. 
✓  Raționalitatea  lumii  servește  pe  de  altă  parte  înaintării 
spiritului uman spre sensul suprem al existenței create. 
✓  Omul  ajuns  la  desăvârșire  descoperă  virtualitățile 
raționalității naturale, creând punți de legătură între oameni- 
natură-Dumnezeu. 
✓  Oamenii  urmăresc  în  viață  sensuri  înalte  adaptează  legile 
naturii în mod conștient acestor sensuri. 
 Modelul acestei întregiri este simbioza dintre viața spirituală, 
plină de sensuri și de simțiri și legile naturale. 
✓  Contingența raționalității naturii servește realizării omului, 
sau  umanizării  lui,  dat  fiind  că  umanizarea  e  legată  de 
comuniunea dintre oameni. 
✓  Contribuțiile oamenilor duhovnicești, conduc nu numai la 
actualizări ale potențelor date în lume, ci și trepte noi la care 
lumea se ridică prin transcendere.