Doroftei Vlad

Enigma Otiliei
de George Călinescu
-tema și viziunea despre lume-

Romanul „Enigma Otiliei”, publicat în anul 1938 este un roman realist-obiectiv, de factură
balzaciană, în care pot fi întâlnite elemente de modernitate și prezintă viața burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, dezvoltând problematica moștenirii și pe cea a
paternității.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu personaje numeroase
și o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative .Trăsăturile care încadrează
opera „Enigma Otiliei” printre romanele realist-obiective sunt: prezentarea veridică a
evenimentelor, prezența naratorului omniscient și omniprezent, perspectiva narativă obiectivă,
utilizarea persoanei a treia, reliefarea individului ca produs al mediului căruia îi aparține,
preferința pentru tipuri umane și integrarea descrierilor amănunțite în structura epică.

Titlul inițial al acestui roman a fost „Părinții Otiliei”, ilustrând motivul paternității. Acest
titlu a fost în cele din urmă schimbat pentru a accentua o trăsătură de caracter dominantă a
eroinei romanului. Personalitatea acesteia este una „enigmatică” și imprevizibiă, fiecare personaj
al romanului având o altă interpretare pentru aceasta.

Perspectiva narativă întâlnită în cadrul romanului este una obiectivă, naratorul acestei opere
fiind unul omniscient și omniprezent, obiectivitatea fiind dovedită prin relatarea evenimentelor la
persoana a treia și lipsa implicării afective. În unele cazuri, naratorul mimează absența
omniscienței simulând descoperirea unor detalii narative în același timp cu cititorul, lucru ce
poate fi întâlnit în descrierea lui Felix Sima din incipit :„părea de vreo 18 ani”.

Această operă este structurată pe douăzeci de capitole, firul epic fiind unul amplu, alcătuit
din două planuri narative principale, planul moștenirii inspirat din creația balzaciană și planul
destinului lui Felix Sima, orfanul ce observă degradarea socială cauzată de dorința de acumulare
materială.
 Coordonatele spațio-temporale sunt fixate în incipitul romanului și îi oferă un aer realist.
Acțiunea se desfășoară în anul 1909, în cadrul bucureștean al străzii Antim.

Trăsăturile realismului pot fi regăsite și în temele abordate în cadrul operei, ele fiind viața
citadină a secolului trecut în cadrul bucureștean, degradarea principiilor morale în căutarea
avuției, cea a familiei, a iubirii cât și tema balzaciană a moștenirii.

Incipitul romanului este în strânsă relație cu finalul acestuia, dând acestuia un caracter
de simetrie, trăsătură specifică romanelor realist-obiective. Simetria este realizată prin descrierea
străzii Antim și a casei lui moș Costache, lucru întâlnit și în incipit, ambele descrieri fiind
realizate din perspectiva lui Felix, la o distanță de 10 ani între evenimente.

Ea este susținută de asemenea și de replica adresată de către Costache Giurgiuveanu lui Felix în
incipit, acesta amintindu-și de ea odata ajuns în fața casei acestuia: „Aici nu stă nimeni”.

Spiritul balzacian se regăsește în cadrul acestui roman, fiind prezentă tema moștenirii, cât și
introducerea unor noi tipuri umane, precum cel al avarului sau al arivistului, în timp ce restul
personajelor întruchipează tipuri umane ce oferă un aer modern, precum tipul moșierului sau cel
al adolescentului în formare.

Expozițiunea, realizată în maniera balzaciană, este o descriere amănunțită a străzii și casei

lui Costache Giurgiuveanu, casa lui fiind clădită după mai multe stiluri arhitecturale diferite.
Aceasta este o clădire veche, aflată în paragină, împodobită cu imitații ieftine, detalii ce relevă
date despre proprietarul imobilului, un produs al mediului în care trăiește. Costache este descris
din perspectiva lui Felix, atât caracterizarea directă cât și cea realizată prin faptele și vorbele sale
încadrându-l în tipologia avarului.

După întâlnirea dintre Costache și Felix, Călinescu utilizează o tehnică specifică marilor
romancieri prin care ne sunt prezentate toate personajele romanului, aflate laolaltă, cu ocazia
unui joc de table pe care nu se pune accent.

Intriga romanului este reprezentată atât de dorința obsesivă a clanului Tulea, condus de
Aglae, de a obține averea lui Costache Giurgiuveanu, cât și de prezentarea formării tânărului
Felix Sima, ce pătrunde într-un nou mediu social și este marcat de întâlnirea cu Otilia
Mărculescu, fiica vitregă a lui Costache.

Subiectul romanului este alcătuit din două planuri ce progresează paralel, acelea fiind planul
moștenirii și cel al maturizării.

Planul moștenirii este reprezentat amănunțit de către narator, reliefând intrigile și

meschinăria unor oameni apropiați bătrânului, care incearcă din răsputeri să pună mâna pe averea
acestuia prin orice mijloc posibil, acest plan cuprinzând relația dintre clanul Tulea și Costache
Giurgiuveanu.
 Costache Giurgiuveanu întruchipează tipul avarului, umanizat însă de sentimentele purtate
pentru fiica lui vitregă, Otilia. El este considerat de către ea ca fiind un om bun, însă ea nu poate
înțelege relația sa cu banii. Confruntarea cu clanul Tulea oferă o turnură dramatică destinului
său, el aflându-se la o vârstă înaintată și conștientizează faptul că într-o zi va fi jefuit de către
aceștia, și folosește tactici defensive specifice tipologiei sale, anume simularea uitării și
bâlbâiala. Acestea sunt tactici naive, însă sunt folosite pentru a câștiga timp în fața adversarilor
săi. Datorită avariției extreme, Costache ajunge chiar să amâne datoria morală ce o poartă față de
răposata soție, anume de a o adopta legal pe Otilia și de a renunța la o sumă de bani pentru a i-o
oferi ca zestre.

În raport cu bătrânul avar sunt conturate celelalte personaje, remarcându-se prin trăsăturile lor
negative Aglae Tulea și ginerele acesteia, Stănică Rațiu, ambii având ca singur scop al vieții
obținerea averii lui Costache.

Aglae Tulea reprezintă tipologia „babei absolute”, așa cum este caracterizată de către un
prieten de-al lui Felix. Portretul acesteia fizic este o sugestie pentru caracterul ei urât, ea având
„fața gălbicioasă”, „buzele subțiri”, „nasul încovoiat și acut” și obrajii ridați.

Deși o detestă pe Otilia, considerând-o ca pe o candidată la averea lui Costache, Aglae se

numără printre mentorii ei, formând-o ca personalitate, ea fiind modelul pentru latura negativă a
personalității umane. Aglae Tulea își conturează menirea de la începutul romanului, anume aceea
de a-i ataca pe cei din jur cu răutatea ei.

Răutatea ei izvorăște din dorința de a-i îndepărta pe toți posibilii candidați la banii mult
râvniți. Prezența Otiliei în casa lui Costache îi macină existența, ea numind-o pe fată „stricată”
sau „dezmățată”. Existența Aglaei este în continuare măcinată și cu apariția lui Felix, el
reprezentând alt factor negativ în planurile ei. Trăsătura aceasta dominantă de caracter poate fi
observată și în cadrul propriei ei familii, ea considerându-se o mamă devotată deși face diferențe
între copiii ei. Ea îl preferă pe Titi, ce întruchipează tipologia retardatului, Aglae privindu-l ca un
geniu necunoscut, deși el la 22 de ani nu terminase nici liceul. Aglae le neglijează pe fiicele ei,
Olimpia și Aurica, Olimpia fiind nedreptățită din pricina relației ei cu Stănică Rațiu, iar cea din
urmă este copia fidelă a mamei, care încearcă cu disperare să se mărite, disperare ce este
încurajată de către mamă și desconsiderată în cazul unei nereușite. Cruzimea Aglaei o determină
de asemenea să ignore suferința soțului ei bolnav, Simion, deși mare parte din banii familiei
provin de la contribuția acestuia.

Stănică Rațiu, ginerele Aglaei, întruchipează tipul arivistului, al cărui portret fizic relevă
trăsături morale definitorii, el fiind descris ca „roșu la față, fără să fie propriu-zis gras, de o
sănătate agresivă, contrastând cu părul lui mare și negru, foarte creț și mustața în chip de muscă”.
Dorința lui de parvenire este susținută de o exprimare demagogică, fiind mereu preocupat de a
lăsa o impresie bună, de a fi bine informat și de a păstra familiaritatea cu cei din jur.
 Avocat fără procese, conduce afaceri dubioase având ca scop urcarea rapidă în ierarhia
socială, lucru ce poate deveni realitate doar prin intermediul banilor și a relațiilor cu oameni
influenți. El trăiește în concubinaj cu Olimpia Tulea și refuză să se căsătorească cu aceasta
deoarece tatăl ei refuză să-i ofere o zestre. Nașterea copilului lor este doar un pretext pentru a
obține averea soției, copilul va muri mai târziu din cauza neglijenței părinților.

Deși Aglae Tulea pare inițial cea mai mare amenințare pentru averea lui Costache, Stănică
este defapt vinovatul moral al morții bătrânului. Stănică îi fură banii în timp ce bătrânul se afla
pe patul de suferință, fapt ce duce la sfârșitul acestuia și la punctul culminant al romanului.

Planul maturizării este reprezentat de procesul de formare al tânărului Felix Sima, de evoluția
sa de la adolescență la maturitate, fiind adus în plan narativ un nou conflict, anume conflictul
erotic, ce se dezvoltă între Leonida Pascalopol, Felix și Otilia.

Leonida Pascalopol întruchipează tipul moșierului. Acest personaj este unul idealizat,
fiindu pus accent pe calitățile sale, anume bunătatea, generozitatea, modestia și rafinamentul. El
întruchipează moșierul de viță nobilă, ce își vizitează prietenul pentru a scăpa de singurătate.
Pascalopol este un om foarte generos și este mereu gata de a-i ajuta pe cei din jurul său, singura
lui familie fiind formată din Otilia, Costache și Felix. Rămas văduv de tânăr, el trăiește
sentimentul ratării și poartă față de Otilia o iubire paternă dar și pasională, el dorindu-i un viitor
strălucit.

Felix Sima reprezintă tipul adolescentului în formare, dar și pe cel al străinului, el venind în
București pentru a urma Facultatea de Medicină. El ia contact cu un nou mediu de viață, un
mediu în care valorile morale s-au degradat din pricina goanei după avere, însă nu se lasă
influențat de acesta. El trece printr-o poveste de dragoste, considerând-o pe Otilia un ideal
feminin. Fata îl va părăsi în cele din urmă, în ciuda trăirilor intense dintre cei doi, ea
considerându-se o piedică în realizarea lui Felix pe plan profesional. Ea va pleca împreună cu
Pascalopol, acesta fiind punctul culminant al conflictului erotic. Felix va ajunge în cele din urmă
un medic renumit și profesor universitar, Otilia reprezentând pentru el doar o imagine a fetei
imprevizibile, la care acesta se va gândi cu nostalgie. Această imagine va fi spulberată în cele din
urmă în urma întâlnirii întâmplătoare dintre Felix și Pascalopol în tren, când află că Otilia îl
părăsise pe moșier cu acordul acestuia.

Deznodământul romanului prezintă împlinirea profesională a lui Felix, despărțirea dintre

Stănică și Olimpia, cât și de eșecurile tentativelor disperate ale Auricăi și ale lui Titi de a-și
întemeia câte o familie.

Finalul acestei opere revine în mod simetric la descriere străzii Antim, unde Felix își
amintește nostalgic de prima întâlnire a sa cu moș Costache și Otilia.
 În concluzie, romanul călinescian marchează o dată importantă în evoluția literaturii române,
rezolvând contradicția dintre maniera tradițională, cea balzaciană și cea modernă.