Sunteți pe pagina 1din 1

„Omul este singura ființă capabilă de

creație”

Pro:Omul este din firea lui o ființă creativă și inteligentă, lucruri ce vor duce în mod inevitabil la
creație. Această cale inevitabilă spre creație poate fi întâlnită de-a lungul istoriei speciei noastre,
creația având un loc extrem de important in evoluția noastră, creația începând de la unelte de
piatră și os spre foc, apoi spre haine, adăposturi, ajungându-se la imperii și societăți. Creația nu
se bazează doar pe elemente fizice, omul reușind să creeze inclusiv în mediul intelectual și
spiritual, deoarece el încearcă să justifice existența sa și a fenomenelor și lucrurilor din jurul său.
Din toate aceste lucruri reiese faptul că omul este o ființă creatoare în funcție de nevoi și
oportunități.

Contra: Am putut afirma faptul că omul este o ființă creatoare, însă eu cred că orice altă ființă
odată ce ajunge la un nivel de inteligență apropiat de om, ar putea fi capabilă de creație. Această
creație va fi asemenea oamenilor, sau poate una specifică acelei ființe, după circumstanțe și
nevoi. Acest fenomen creaționist poate fi întâlnit în natură peste tot unde poate fi regăsită viața.
Consider că inclusiv instinctul poate duce la creație, asemenea păsărilor ce își fac cuiburi cu o
arhitectură specifică pentru a obține o durabilitate îndelungată, sau chiar a maimuțelor ce pot
utiliza unelte rudimentare precum pietre pentru a obține hrană, lucru ce deduce un proces
creaționist intern.

S-ar putea să vă placă și