ESEU FILOSOFIC

- Omul și natura umană -

De Homiuc Alexandra
Clasa a XII-a Științe
Prof. Csaba Balint
Liceul „Marin Preda”
29.10.2022
 Omul și natura umană

Omul a primit diferite interpretări de-a lungul timpului în repetate rânduri,

problematica constând în definirea acestuia și a naturii umane. De exemplu: Aristotel l-a
definit pe om ca fiind o ființă socială care are nevoie de apropiații lui pentru a se împlini pe
plan rațional, René Descartes a considerat că omul trebuie văzut din punct de vedere al
constituției sale adică din trup și din suflet („și substanță întinsă, și substanță cugetătoare”),
cea mai importantă trăsătură a sa fiind abilitatea de a gândi („gândesc deci exist”), David
Hume a considerat că empatia se regăsește mai predominant decât raționalul astfel omul
devenind o ființă sensibilă, iar Immanuel Kant a afirmat că înțelegerea naturii umane nu este
posibilă fără găsirea scopului existenței omului („Ce trebuie să facă?”) și a potențialului
acestuia („Ce poate să știe?”, „Ce poate să spere?”). În cele din urmă numai știința evoluției
omului poate arăta că acesta este o persoană, o ființă rațională.

Consider că fiecare dintre aceste afirmații prezintă un punct de vedere subiectiv însă
adevărat în cazuri particulare pentru că așa cum a spus și Socrate, singura modalitate de a
progresa către a cunoaște omul în sine este de a te autocunoaște („Cunoaște-te pe tine
însuți!”) ceea ce au și făcut acești mari filozofi prin proiectarea propriilor viziuni.

Cred în ceea ce a afirmat Aristotel cum ca suntem ființe sociale pentru că și-a găsit
adevărul și în zilele noastre în perioada în care am fost închiși în casă din cauza pandemiei,
cel mai mult simțind nevoia de a socializa. Acest caracter împreună cu gândirea susținută de
Descartes sunt caracteristici ce ne deosebesc pe noi ca și oameni de alte primate precum
cimpanzeii, gorilele și urangutanii deoarece putem să comunicăm printr-un limbaj mai
complex, să folosim unelte, tindem se trăim în grupuri sociale, dorim să înțelegem și să
influențăm mediul înconjurător dezvoltând domenii ale cunoașterii. Prin urmare aceste
trăsături de bază ne definesc ca și specie și ne deosebesc de restul speciilor de pe Pământ.

Sunt în mare măsură de acord cu David Hume și faptul că suntem ghidați de

caracterul nostru afectiv deoarece este demonstrat științific că fiecare decizie pe care o luăm
este influențată de starea noastră emoțională, construită și ea la rândul ei din copilărie de
familie, școală, religie și mai ales de societate.
 M-am întrebat însă, ce ne face pe noi oameni? Sau ce nu ne mai face oameni?
Răspunsul general găsit a fost natura umană. Ea întrunește toate însușirile despre care se
spune că omul le are și execută în mod natural, incluzând modul nostru de a gândi, simți și
acționa. Consider că acestea, deși ne vin natural, sunt și ele la rândul lor formate de factori
externi, de exemplu modul nostru de a gândi este influențat foarte clar de părinți, de modul
în care aceștia ne-au crescut deoarece credem că ceea ce ne este permis de familie este
corect. Prin urmare cea mai mare provocare este în continuare compararea importanței
moștenirii acestor trăsături de natură umană ori dezvoltarea lor în funcție de mediul de
viață.

Una din cele mai importante calități după Kant este umanitatea, care este de
absolută trebuință în codul nostru moral și să o tratăm ca pe o lege ce necesită respectare în
modul în care îi tratăm pe oameni („orice om este scop în sine și nu doar mijloc pentru
interesele noastre egoiste”). Constantin Noica pe de altă parte subliniază ca aceasta
caracteristică poate trece de la virtute la defect ori chiar viciu în momentul în care devine o
mândrie exagerată („Umanismul nu e un păcat prin el însuși; este unul doar prin trufie”).

Natura umană este de asemenea un subiect central în filosofia chineză. Mencius

susține că natura umană este bună de la sine deoarece ea are tendința de a se îndrepta către
o stare desăvârșită ce se formează în condițiile potrivite. Cu alte cuvinte toți oamenii pot fi
buni chiar dacă nu toți sunt. Mencius a abordat de asemenea lipsa de fundament a facerii de
rău în natura umană și anume dacă un om devine rău nu este din cauza alcătuirii sale care
are tendințe naturale către bine ci a faptului că se poate rătăcii în propriile dorințe dacă nu
își constituie o conștiință morală etică.

Presupunând că aceste lucruri ne fac oameni înseamnă că lipsa acestora sau alterarea
lor ne transformă în opusul unui om, al unei ființe umane. Un individ a cărui natură umană
este rea, neavând astfel un cod moral, ori lipsit de umanitate nu poate fi considerat un om
însă eu consider că odată pierdută calea așa numită „dreaptă”, poate fi recuperată cu voința
persoanei în cauză. O să dau ca și exemplu pentru a-mi susține punctul de vedere romanul
pe care l-am citit de Fiodor Dostoevski - „Crimă și Pedeapsă”. Acest roman prezintă drama
unui student numit Raskolnikov care ajunge să se însingureze, fără să mai aibă legături
sociale, și care devin obsedat de ideea cum că rezolvarea tuturor problemelor sale constă în
uciderea și jefuirea unei femei cămătărese și a sorei sale, el dorind mai ales să-și
demonstreze că este îndreptățit să o facă. Tema este salvarea sufletului prin suferință, idee
întâlnită și în religia creștină care crede că suferința vindecă spiritul uman. Autorul rus crede
și ilustrează faptul că mântuirea este o alegere ce o poate face oricine, chiar și cei cu cele
mai grave fapte înfăptuite, astfel Raskolnikov își recunoaște spre final crima și așteaptă a se
răscumpăra prin primirea de bunăvoință a pedepsei.

O altă temă ce apare în roman este cea a existențialismului, personajul principal

considerându-se o persoană deosebită ca și Napoleon a cărui fapte imorale sunt justificat
atâta timp cât acestea duc la avansarea societății. Această idee derivă de la „supra-omul”
filosofiei lui Nietzche care considera că există două tipuri de moralitate: cea a omului de
turmă care este a sclavului și cea a supraomului, a omului liber. Din punct de vedere istoric,
moralitatea supraomului a fost distrusă de moralitatea de turmă a creștinismului din
Imperiul Roman.

În concluzie, noțiunea de om ce poate defini pe cineva în mod curent se referă la o

ființă conștientă și rațională care poate sau nu să deosebească răul de bine, să aleagă și să
acționeze responsabil, asta în cazul persoanelor dezvoltate mintal, dar va rămâne liberă
interpretării, analizei și dezbaterii diverselor puncte de vedere cu privire la problematica
naturii umane.

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Om

https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/cum-ne-influenteaza-emotiile-deciziile-zilnice-de-
1901036.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Human_nature

https://ro.wikipedia.org/wiki/Omul_%C8%99i_supraomul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crim%C4%83_%C8%99i_pedeaps%C4%83

Filosofie Tip B – Manual pentru clasa a XII-a (Editura Corint Educațional)