Problematica naturii umane

Proiect realizat de
Grigoraș Georgiana
Zăncescu Andrada
• În ceea ce privește filosofia tradițională, problema omului a
constat în dificultatea definirii lui căci se considera că o
definiție ar permite identificarea naturii umane. Totodată, s-a
încercat și diferențierea omului de alte entități.

• Aristotel considera că omul se manifestă în calitatea sa de

ființă diferită de celelalte prin limbaj și moralitate.
„În cea mai bună formă a sa, omul
este cel mai nobil dintre animale;
detaşat de lege şi justiţie el este cel
mai rău”
• În epoca modernă, René Descartes aprecia că omul
trebuie definit din perspectiva dualității sale, ca trup
și suflet deopotrivă, dar și a esenței sale, care este
cugetarea.
• În viziunea lui Immanuel Kant, nu vom ști ce este omul
dacă nu ne întrebăm: „Ce poate să știe? Ce trebuie să
facă? Ce poate să spere?” Totodată, potrivit lui Kant,
umanitatea este ea însăși o demnitate.
„Omul nu poate ajunge om decât prin
educaţie.”
• Fiindcă nu există natură umană dată, nici existența
omului nu poate avea un sens prestabilit.
• Jean-Paul Sartre afirmă că „Omul nu este, ci devine!”.
Altfel spus, dacă ar exista un sens, acesta ar fi libertatea
absolută a fiecărui om, manifestată prin alegere fiecăruia.
„Îmi găsisem religia: nimic nu mi se părea
mai important decât o carte. În bibliotecă
vedeam un templu.”
• ESENȚA OMULUI
• Intr-un interval îndelungat de timp, a fost dezbătută problema
ființei umane pentru a caracteriza natura sau esența omului.
• Blaise Pascal, de exemplu, și-a propus sa caracterizeze natura și
condiția umană din perspectiva antropologiei creștine.
• El a ajuns la concluzia ca omul este un lucru de mijloc între nimic și
tot. El este ceva, o fiinta cu totul aparte, a cărei natura nu se lasă
ușor dezvăluită.
• Filosoful francez subliniază totuși demnitatea acestuia in
capacitatea de a se vedea nenorocit, de a se înțelege pe sine. In
acest fel, este determinata indentitatea omului.
„O spun doar ca un fapt pe care nu-l
comentez: dacă toţi oamenii ar şti ce spun
ceilalţi despre ei, n-ar mai exista în lume
nici măcar patru prieteni.”
• In plan ontologic, el este unica fiinta rațională. Chiar dacă ii este
destinat ca, prin cugetare, sa fie o fiinta priviliegiata, omul nu
reușește sa dobândească certitudinea. Deși este unica fiinta
morala, numai el face răul intenționat.
• Pascal îl asaza pe om in centrul lumii ( antropocentrism ) . Mai
târziu, René Descartes, prin formula “ gândesc, deci exist “,
consacra și el cugetarea drept esența umană. Chiar dacă relativ la
existența umană concretă corpul și sufletul sunt indisociabile, in
cele din urma, sufletul reprezintă natura primara și nemuritoare
a omului.
„Nu există nimic mai vechi
decât adevărul.”
• Omul este o persoana, nu un lucru. Cu alte cuvinte, omu nu are și nu
poate avea felul de a fi al unui lucru, al unui obiect: el este persoană.
Ceea ce se vede nu reprezintă decât o masca. In spatele acesteia se afla
fiinta autentica a omului. Este destul de probabil ca niciodată sa nu
putem ajunge la o înțelegere sau cunoaștere deplina a ceea ce suntem.
• Totuși, conceptul modern de persoana s-a îndepărtat foarte mult însă de
semnificația lui originara. Treptat, s-au adăugat și sedimentat note
precum raționalitatea, unitatea, unicitatea, identitatea, moralitatea,
demnitatea, măreția, intersubiectivitatea, libertatea.
• Pe de alta parte, înțelegerea omului ca persoana este considerată
esențială pentru numeroși teoreticieni ai drepturilor omului: întrucât
este persoana, deci are valoare și demnitate prin el însuși, omul este
subiect al unor drepturi inalienabile.
 Sensul vieții

• Pentru mulți autori, întrebarea despre sensul vieții reprezintă

inima reflecțiilor filosofice.
• Ne preocupă sensul vieții ori de câte ori căutăm o motivație
pentru a trece de obstacolele majore sau atunci când ne
întrebăm dacă felul în care ne trăim viața este cel optim.
• Arthur Schopenhauer a inițiat discuții despre sinucidere, ca
voință negativă, ca negare a vieții.
• Albert Camus apreciază că Sisif, eroul tragic din mitologia
antică, este însuși modelul condiției umane, definită prin
«fericire» și «absurd» În joc este destinul eroului, determinat
însă de propria alegere, respectiv de propriul său destin.
• Jean-Paul Sartre consideră că sensul vieții aparține exclusiv
omului deoarece, prin acțiunile sale, acesta alege să trăiască
într-un anume mod.