UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei

Subiectul N4 Existenţialismul francez: J.P.Sartre,

Al.Camus

Studenta:Morari Catalina,anul I,Psihopedagogie

Profesor:Bogatu Eugenia

Chisinau,2020

a) tematizaţi filosofia existenţialistă franceză

b) interpretaţi – „Omul şi în închisoare este liber”, Sartre

 c) argumentaţi în ce măsură filosofia existenţialistă reprezintă o terapie

Existențialismul  este o filosofie a libertății, o filosofie existențială care a dominat viața

intelectuală franceză în perioada anilor 1945 – 1968. Este o reflecție asupra existenței umane,
care apare înainte de toate, ca libertate. Existența umană se deosebește radical de existența
obiectelor confecționate:

„Această carafă de apă care stă acolo în fața conferențiarului există. Dar, înainte de a exista, ea a
fost gândită, desenată, fabricată.  Deci, ea a fost concepută pentru a conține apă   Construită după
un model și pentru o anumită folosință, această carafă a fost un concept, o idee, altfel spus, o
esență înainte de existență. Carafa este deci, esență înainte de existență, iar existența înainte de
esență, reprezintă omul. Prin urmare, esența precede existența la lucruri, pe când la oameni,
existența precede esența. Fiecare om „este în situație”.

Așa cum spunea Jean-Paul Sartre, „Omul şi în închisoare este liber” ,astfel ,omul nu este un
imperiu într-un imperiu, el este determinat de ceea ce-l înconjoară. Omul este acela care, în mod
liber, conferă situației un sens. Omul este rezultatul alegerilor sale și ca urmare este un
neîncheiat, un neterminat. Omul este condamnat la libertate, este aruncat în lume de nimeni și
pentru nimic, de aici, permanenta stare de angoasă pe care o trăiește. Singura posibilitate de a
evada din această stare, este „alegerea”.

 Un exemplu este cel al războiului, unde se vede, nu doar libertatea umană, ci și responsabilitatea
absolută în care este angajat omul.„Fiind mobilizat în război, acesta devine al meu și îl merit.
Aceasta se întâmplă pentru că aș fi putut să mă sustrag lui prin sinucidere sau dezertare, dar dacă
nu m-am sustras, înseamnă că l-am ales.” 

 Jean-Paul Sartre se bizuie pe ideea că nu există Dumnezeu, ceea ce face universul absurd, fără
sens și scop. Inexistența lui Dumnezeu presupune că nu există „natura umană” în sensul ființării
după un anumit plan divin:„Suntem condamnați la libertate și trebuie să alegem singuri, cine
suntem. Nu există bărbați sau femei. Toți ne-am făcut singuri, așa cum am dorit.”

Existența precede esența, de unde și numele de existentialism.Pentru Sartre, sinele nu este un

fenomen static pe care-l descoperim prin analiză carteziană. Este un obiect personal față de care
trebuie să ne asumăm răspunderea:„Nimeni nu poate spune în mod cert și justificat, așa sunt eu,
leneș din fire”, pentru că el a ales să fie leneș.

„Libertatea de a alege cine sunt, este în sine, un gând înspăimântător.Oamenii de „rea credință”
vor încerca să scape în fel și chip, adesea profitând de rolul social pe care-l joacă; ei devin un fel
de obiecte care nu cunosc limitele în raport cu libertatea de a alege, dar libertatea nu este totală și
„reaua – credință” este negativă.  Alegerea autentică este, pentru Sartre, poate cea mai
importantă problemă. În concluzie, Sartre a luptat toată viața, împotriva propriei sale
„inautenticități”, astfel încât să nu alunece prea ușor în paradox.Omul este liber prin esență, dar
în această libertate absolută el află un prilej de suferință și va râvni la condiția obiectelor care se
deosebesc de restul naturii.

Filosofia existentialist reprezinta o terapie. Filozofia existentialista a generat o terapie

existentialist,modelul stoic sta la baza terapiei Rational Emotive,iar principiile filosofilor
umaniste au generat principiile terapiei centrate pe persoana.