CONCEPȚIA DESPRE OM ÎN

EXISTENȚIALISM
 PLANUL :
 1.EXISTENȚIALISM – NOȚIUNE
 2. PRECUSORII
EXISTENȚIALISMULUI
 3. CONCEPȚIA DESPRE OM

 EXISTENȚIALISM
 Termen greu de definit si un curent vechi.
Existenţialismul ca mişcare culturală şi filosofică a
apărut în Europa occidentală între cele două
războaie mondiale, pe fondul crizei sociale şi
culturale a societăţii europene de la începutul
secolului al XX-lea. Existenţialismul pune accent
pe existenţă, văzută în opoziţie cu o esenţă
iluzorie, problematică, de la care speculaţia
filosofică nu poate porni. Termenul de
existenţialism s-a impus prin cartea lui J.-P. Sartre,
Existenţialismul este un umanism (1943), deşi
Gabriel Marcel (Existenţă şi obiectivitate, 1925) a fost
cel dintâi care l-a introdus în vocabularul filosofic.
 PRECUSORII EXISTENȚIALISMULUI

Soren Kierkegaard (1813-1855) si-a formulat

notiunea contradictorie de “adevar subiectiv” in
opozitie cu ideea ca alegerile vietii au o rezolvare
sau un “obiectiv” rational.
 Friedrich Nietzsche (1844-1900) considera ca
exista un conflict intre mostenirea vestica a
eroilor greci si istoria sa iudeo-crestina, cum ar fi
diferentele dintre cele doua abordari traditionale
a suferintei umane. In timp ce traditia iudeo-
crestina explica suferinta prin pacat, grecii antici
considerau ca suferinta profunda e o indicatie a
naturii fundamental tragice umane.
 Jean-Paul Sartre e preocupat de actiunile
individului.
In general, existentialismul recunoaste faptul ca
cunostintele umane sunt limitate si failibile. O
persoana poate sa isi dedice viata adevarului si
cautarii sale, dar asta nu inseamna ca va gasi
adevarul adecvat sau ca nu il va intelege gresit.
Sartre spune ca: “Atunci cand aleg, aleg pentru
toata lumea.”
 Existenţialismul pune, deci, accent pe
creativitatea inerentă persoanei umane, care
trebuie să-și găsească „adevărulpersonal“ și
trebuie să inventeze un sens, chiar imersată
într-o lume undepredomină absurdul
 Concepția despre om
 Conform filosofiei existențialiste OMUL ocupă un loc
privilegiat în Univers. Existenta naturala ('existenta-in-
sine' in limbajul sartrian) este inerta, imuabila, lipsita de
contradictii si devenire. Omul nu are modul de a fi al
lucrurilor, ci el este ceea ce se face; existenta-pentru-
sine (proprie umanului) se defineste ca 'fiind ceea ce ea
nu este si ca nefiind ceea ce este'. Umanitatea se
caracterizeaza prin proiect, puterea deprinderii de real,
schitarea unei ordini viitoare, refuzul unei situatii date.
Este astfel depasita imaginea traditionala a unei esente
umane imuabile, absolute, data odata pentru totdeauna.
Filosofia existentialista situeaza omul sub semnul
posibilului, al creatiei de sine, concepand libertatea ca
dimensiunea definitorie prin care omul, operand alegeri
succesive, isi modeleaza propria esenta.
 Ni se pare ca nu intamplator o astfel de reflectie iradiaza
din si se concentreaza spre existenta umana traita, isi
acomodeaza obiectivul pentru a distinge in masa amorfa
a omenirii individul concret si - dupa cum afirma Sartre -
refuza idealismul oficial in numele 'tragicului vietii'.
Realitatea umana - afirma Heidegger - are 'posibilitatea de
a fi ea insasi sau de a nu fi ea insasi'. Aceasta inseamna ca
esenta omului consta in istoricitate, devenire, creatie,
proiect, dar viata concreta poate sa afirme aceste
trasaturi ale speciei, dupa cum poate si sa nu le afirme.
Putem trai autentic, dar si inautentic.
 Lipsa de unitate a orientarii existentialiste se datoreaza
diferentelor dintre culturile nationale care au adapostit-o
si interventiilor personale - ca problematizare si stil - ale
autorilor sai; unificatoare sunt temele si tipul solutiilor.
 Temele gîndirii existențialiste
Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară;
fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și
simplu, este o ființă de prisos.
Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a
chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort,
printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.
Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe
alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la
o viață cu adevărat personală și conștientă.
Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el
trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport
cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul
de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă
alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de
ceilalți.
Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în
joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.
 CONCLUZII :
 Omul este o ființă socială, diferit de celelalte făpturi
prin limbaj și moralitate. Este adevărat, însă, acest fapt
este doar o caracterizare parțială a omului, deoarece
acesta este totodată o persoană. Omul că persoană nu
poate trăi singur, ci are nevoie de o altă pesoana pentru
a intră în comuniune cu această și cu restul semenilor.
Din acest apect pot spune că reiese și caracterul de
ființă socială omului, adică posibilitatea acestuia de a
avea diferite relații cu o altă ființă umană. Omul că
ființă socială face parte dintr-un stat, se conduce și
ghidează după anumite reguli și legi impuse de stat,
după documente care stau la bază acestuia și care îi
dovedesc existența de la o anumită perioadă istorică și
care îi asigură existența.
 RESURSE BIBLIOGRAFICE
 BoleaŞ. Existenţialismul astăzi . Bucureşti :
Herg Benet, 2012
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Existentialism
 http://en.wikipedia.org/wiki/Existentialism
 Http://www. https://ru.scribd.com/doc/4949404
1/EXISTENTIALISMfriesian.com/existent.ht
m