Antropologia filosofică studiaza problematica omului.

Problematica omului este introdusa in filosofie de către Socrate. Prin sintagma „cunoaște-te pe tine
însuți”, el ne arată că înainte de a discuta despre marile probleme ale filosofiei, trebuie sa cunoaștem
limitele noastre ca și oameni (lim cunoașterii noastre, lim existenței noastre, lim ființării noastre)

Deși omul este studiat în filosofie în relație cu alte tematici centrale, o ramură a filosofiei care să
studieze doar omul ca și tematică centrală apare doar în secolul XX când Max Scheler introduce în
filosofie un domeniu nou: antropologia filosofică, care pune bazele unei metodologii prin care să
poată fi studiat omul.

Natura umană reprezintă acel ceva care este comun tuturor și care ne face să fim oameni

Există două categorii de teorii filosofice care încearcă să definească natura umană:

1. Teorii filosofice care consideră ca există o natură umană predeterminată(înnăscută)

· HENRI-LOUIS BERGSON
Consideră că între om si animal exista o diferență graduală, adică omul dispune
de mai multă inteligență decât animalele. Cu acest plus de inteligență, el
reușește să facă inferențe(prelucrează experiența trecută în sensul celei
viitoare). Inferența stă la baza invenției, adică a capacității de a crea unelte și
unelte de creat unelte. Invențiile ne ajută în evoluția noastră și determină
sensul acestei evoluții.

· LUCIAN BLAGA
Critică teoriile naturaliste (inclusiv teoria lui Bergson), considerând că
între om și animal nu poate exista doar o simplă diferență cantitativă.

În viziunea lui Blaga, între animale și om există o diferență calitativă,

în sensul că

omul are un orizont existențial total diferit de cel al animalelor.

Oameni
Omului îi este specifică existența întru mister și pentru revelare

Trăiesc într-un anumit orizont existențial, numit de Blaga existența întru

concret și imediat

Omul este conștient de fapul că existența este un mister și își dedică întreaga
viață încercării de a descifra acest mister -omul are un destin de creator de
cultură (cultura reprezintă totalitatea încercărilor pe care omul le face pentru a
descoperi misterul)

Omul este înzestrat cu categorii abisale (inconștiente) determinate istoric și

geografic- creațiile culturale ale omului sunt creații stilistice deoarece aparțin
unui anumit stil și metaforice deoarece ele sunt metafore ale misterului.

Animalul trăiește doar „aici și acum”

Trăiesc pe baza instinctelor animale

Ele creează civilizații (totalitatea lucrurilor utilizate pentru a ameliora condițiile

de viață)

Creațiile lor sunt stereotipe și atemporale

Animalele dispun de categorii cognitive în sens funcțional

 BLAISE PASCAL

Omul este prin excelență o ființă contradictorie. El se află într-o permanentă

pendulare între nimic (infinitul mic) și tot (infinitul mare). Cu toate acestea, el
are avantajul conștientizării. Deși își conștientizează fragilitatea, el caută mereu
soluții de a ieși din impas. În acest sens, Pascal îl compară cu o trestie
gânditoare (cugetătoare).

· AUGUSTIN
Face diferența dintre omul exterior (trupul) și omul interior (sufletul). Esența
umană nu poate fi căutată în trup, deoarece trupul este pieritor-- ea trebuie
căutată în suflet. Astfel, sufletul prin cele 3 atribuții ale sale (cunoașterea,
existența, iubirea) se dovedește a fi o imagine a Trinității.

· MIRCEA ELIADE
-face comparația între omul religios și cel areligios

Omul religios
Crede într-o existentă absolută, adică în sacru. Crede că acest sacru transcende lumea noastră, dar se
manifestă

Omul areligios
Nu crede în existența sacrului, coștientizează relativitatea existenței, își dă
singur legi și are o existență tragică.Crede că existența umană își atinge scopul
dacă e religioasă. Omul areligios se dezvoltă în societatea modernă, descinde
din omul religios. Deși a reușit sa desacralizeze realitatea, păstrează urmele
unor obiceiuri religioase camuflate-- esența umană constă în nevoia omului de
a crede în ceva.

2. Teorii filosofice care consideră că nu există o natură umană predeterminată.

GIOVANNI PICO DELLA MIRANDOLA

-Consideră că D-zeu creează omul pentru a-i preamări lucrarea, creația.-D-zeu

nu îi conferă omului o esență umană predeterminată, lăsându-l să-și aleagă
singur esența în funcțiile de alegerile pe carE LE face.-Astfel, omul poate alege
fie calea spre divinitate (nemurirea sufletului), fie pierderea acestui suflet.-
Pentru a putea face acest lucru, D-zeu îi oferă omului spirit, adică gândire și
voință.

· JEAN PAUL SARTRE

-Reprezentant al existențialismului, ateu-Dacă D-zeu nu există, atunci nu
există nicio entitate care să îi dea omului o esență predeterminată, sau reguli
după care să se ghideze.-Astfel, omul trebuie să își dea singur reguli și esență.
El se va defini în funcție de alegerile pe care le face.-Omul dispune de
libertatea absolută dar și de responsabilitatea absolută.-Acest lucru îi creează
o stare de angoasă, libertatea fiind resimțită ca o condamnare-- omul este
văzut ca un veșnic proiect, deoarece fiecare alegere pe care o face îi implică
întreaga personalitate.-Consideră că în cazul obiectelor esența precede
existența (prima dată hotărâm ce va fi și abia apoi îi dăm existență), iar în
cazul oamenilor, existența precede esența (prima dată existăm, iar abia apoi
hotărâm ce devenim).

Omul și societatea

Filosofii au încercat să vadă dacă tendința omului de a fi sociabil este o

tendință esențială, necesară, sau dacă are la bază o convenție (adică dacă este
accidentală).

ARISTOTEL
are o concepție teleologică (nimic nu este concret fără un scop clar determinat)

-în acest context, omul se naște cu grai și cu sentimentul binelui si a răului--

omul este creat pentru a trăi în societate, pentru că, în caz contrar, aceste
aptitudini ar fi lipsite de sens.

· -Aristotel face o comparație între stat și individ, pe de-o parte, și între

corp și membre, pe de altă parte. Asa cum corpul le este anterior membrelor, și
statul este anterior individului. Omul nu își este de ajuns sieși, având nevoie de
stat (comunitate). Omul nu își poate dezvolta integral funcțiile, doar în cadrul
comunității.

· J.J.ROUSSEAU
-este adeptul teoriilor contractualiste, considerând că sociabilitatea nu este o
caracteristică înnăscută individului, iar la baza statului stă un contrat social
(covenție).

-face diferența dintre o stare naturală: omul dispunea de libertate absolută și

trăia pe baza a două principii izvorâte din suflet (principiul autoconservării și
mila față de durerea semenilor)

în momentul în care apare libertatea privata, libertatea absolută este înlocuită

cu sentimentul fricii față de celălalt

-pt a se elibera de această frică, omul trece în starea socială. El se eliberează de

libertatea absolută pentru a face parte dintr-o comunitate, unde se stabilesc
anumite reguli și se alege un conducător.

-sociabilitatea nu este o caracteristică necesară a naturii umane, ci stă la baza

unei convenții. Pentru majoritatea filosofilor, sensul vieții este fericirea. Totuși
filosofii se deosebesc în momentul în care vor să definească fericirea și în
momentul în care se întreabă în legătură cu posibilitatea de a fi fericiți.

· ALBERT CAMUS

-Prin mitul lui Sisif, Camus ilustrează conditia omului modern. Lumea este
irațională, plina de durere, dar deși conștientizează acest lucru, omul se revoltă.

-În această lume irațională și în această viață monotonă și absurdă, omul

încearcă să găsească momente de fericire. Aceste momente arată că omul
revoltat împotriva sorții , reușește să fie fericit prin faptul că are un destin
propriu pe care ajunge să-l iubească.

-Camus realizează un portret al omului modern din care rezultă faptul că acest
om este un erou tragic.
·

PREDICA DE PE MUNTE

-arată concepția creștină despre fericire

-conform acestei concepții există 9 fericiri și toate aceste fericiri au caracter

ceresc

-predica de pe munte deschide seria de discursuri publice ținute de Iisus

ECLEZIASTUL

-consideră că deși la prima vedere toate lucrurile sunt pieritoare, cercetând

creatia lui Dumnezeu putem vedea in spatele lor eternitatea

-fericirea este posibilă în această viață și ea constă în starea pe care omul o are
în momentul în care contemplă împlinirea voinței lui Dumnezeu în această
lume. Secretul fericirii constă doar în această contemplare, fără încercarea de a
stabili sensul creaței (acest sens îl cunoaște doar Dumnezeu).

·
SIGMUND FREUD

-definește fericirea ca având două sensuri: sensul pozitiv- o stare de plăcere

continuă și un sens negativ- evitarea suferinței

-fericirea în sens pozitiv este imposibil de realizat deoarece prin natura ei

plăcerea presupune existența neplăcerii (lipsa de satisfacție a unei nevoi
provoacă o stare neplăcută de tensiune. Satisfacerea nevoii duce la dispariția
acestei tensiuni. Această stare de dispariție a tensiunii este ceea ce numim
plăcere). Pe de altă parte, suntem înconjurați de surse de suferință. Suntem
atât de preocupați de evitarea lor, încât nu mai avem timp să ne gândim și să
găsim fericirea în sens pozitiv. => Fericirea este prin natura ei inaccesibilă ființei
umane.

EMIL CIORAN
Considera ca nu putem gasi un lucru cu sens fericireal
intr-o lume fara sens
-tot,cei care cauta fericirea sfarsesc prin a fi dezamagiti
-ne propune ca si sens al vietii:suferinta .Prin suferinta,
ne putem ridica deasupra lucrurilor materiale castigand
capacitatea de a ierta.Pe de alta parte nimeni nu poate
suferi in locul tau,suferinta confera omului un
destin,scotandu-l din sfera mediocritatii.
Morala
Omul apartine unei lumi naturale,unde trebuie sa se
supuna fara drept de apel unor legi,dar traieste si intr-o
lume morala unde poate alege.
Oamenii sunt fiinte valorizatoare.In acest context
existastand o polarizare a valoriilor(fiecare valoare
pozitiva)
Oamenii considerand,bune lucruriile care sunt dorite si
rele ,lucruriile care nu sunt dorite.
Problematica binelui si raului este specifica doar omului
pt ca doar el poate discerne intre bine si rau si doar el
dispune,bilantul de a alege.Problema raului se pune in
legatura cu scopuriile pe care le au oamenii si cu mij pe
care le utilizaeza pt a atinge aceste scopuri.
Morala-reprezinta totalitatea teoriilor obtinute in urma
reflectiilor asupra scopurilor noastre si a mijloacelor
utilizate pentru a le atinge,etica studiaza morala si
elaboreaza studii si teorii despre natura functiei si
valoarea judecatiilor morale
Naicai
Face o comparatie intre o valoare cu scopul de a decide
ce forma trebuie sa aiba binele moral.Bunul satisface o
dorinta,se consuma impartiindu-se da nastere la
conflicte.valoarea satisface o dorinta,dar creeaza si
altele se imparte fara a se consuma impartiindu-se da
nastere la conflicte.Valoarea satisface o dorinta dar
creeaza si altele se imparte fara a se consuma si uneste
oamenii.->binele moral trebuie sa fie o valoare