Responsabilitatea la Sartre

Responsabilitate și libertate

In filozofie, în special in branșa eticii, dezbaterea cu privire la responsabilitatea individului

ocupă un loc central.
Prin responsabilitate înțelegem rolul unei persoane ca inițiatoare a unei acțiuni, și ca
răspunzătoare pentru toate consecințele care decurg din aceasta.
Referitor la aspectul de mai sus, există două mari accepțiuni etice: Aceea (in care se înscrie, cu
vehemență, Sartre) că omul poate fi tras la răspundere pentru orice act al său, indiferent de
contextul situațional și cultural, iar alta, în care persoanace violeaza standarde etice poate fi
tratată ca victimă a diverse circumstanțe.

Este posibil ca motivul pentru care Sartre insistă puternic pe prima viziune să fie încercarea de a
soluționa evenimentele tragice la care a fost martor în timpul vietii: nazismul si comunismul.
Dacă fiecare individ și-ar însuși perspectiva sartriana asupra responsabilității, conduita sa ar
constitui, impreună cu cea a tuturor celorlalti indivizi, o pavăză împotriva totalitarismului.
Bineînțeles însă că șansele unei astfel de dezvoltări sunt extrem de mici, motiv pentru care
filozoful consideră că oamenii cad mai mereu în capcana relei credințe - anume, în capcana
credinței (eronate) că există situații in care nu au de ales si beneficiază de o scuză pentru a se
angaja in comportamente imorale.
Constientizarea responsabilității noastre merge mânăîn mână cu realizarea libertății. Iar, pentru a
"beneficia" de o libertate absoluta, este necesara o asumare completa a consecintelor acțiunilor
noastre.

Poziția absolutistă față de responsabilitate a filozofului a provocat numeroase critici. (S-au făcut
auzite, de exemplu, furori mânioase când acesta a afirmat că francezii "nu au fost niciodată mai
liberi decât în timpul ocupației naziste". 1) Unele dintre aceste imputări sunt tratate în
Existențialismul este un umanism 2:

1
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge, p177
2
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge, p40.
Sartre susține această lucrare ca răspuns la criticile unui scriitor comunist și ale unui teolog,
precum și din partea unei anumite opinii publice burgheze, că existențialismul ar izola prea mult
ființa umană de semenii ei, și ar prezenta numai latura urâtă a vieții.
Autorul scoate în evidenta faptul că oamenii care se plâng de "urâțenia" existențialismului sunt în
același timp realiști și tradiționaliști, prețuind frânturi de înțelepciune populară precum "Ajută un
netrebnic și te va da în judecată pentru prejudicii aduse, lovește-l și îți va cânta osanale." sau
"Mila pornește din casâ/ din mediul familial."
După cum se vede, înțelepciunea populara este cea care prezintă de obicei o lume urâta, lipsită de
speranță, în care omul nu are de ales decat să se supună forțelor tradiției. Această viziune îl
îndeamnă pe vorbitor sa presupună ca aceia care îl critica nu sunt indignați de fapt de urâțenia
care decurge, chipurile, din existențialism, ci din contră, de frumusețea care decurge din el:
Aceea ca omul are mereu de ales.
Numai această potențială necondiționare face posibilă o situație precum cea asupra căreia
comentează G. Paolucci 3: "[Libertatea este] acea mică mișcare care face o ființă socială
condiționată, cineva care nu redă complet ceea ceea ce condiționarea i-a oferit. Aceasta face din
Genet [personaj literar] un poet când fusese riguroscondiționat să fie hoț." 4

Filozoful își continua apărarea spunând că responsabilitatea și libertatea absolută provoacă

angoasă, insă nu, așa cum afirmă criticii, o angoasă paralizantă. Neliniștea ce însoțește acțiunea
asumată provine pur și simplu în mod natural din respingerea implicită a tuturor celorlalte
posibilități, și conferirea de valoare uneia singure. Dat fiind că o acțiune este întotdeauna
alegerea dinte mai multe opțiuni, și angoasa apărând în mod natural atunci când prioritizam una
singură în defavoarea tuturor celorlalte, angoasa apare ca o simpla consecință a oricărei acțiuni.

Izolarea menționată de critici este aceeași cu "abandonul" de care vorbește și Heidegger. El

provine din refuzul de a-l accepta pe Dumnezeu ca inhibitor al posibilităților și, in consecință, al
responsabilității. Realizându-ne libertatea, il vom abandona pe Dumnezeu, iar El pe noi.
3
Paolucci, G. Sartre’s humanism and the Cuban revolution. Theor Soc 36, (2007), p. 247
4
"[Freedom is] that small movement which makes of a totally
conditioned social being, someone who does not render back completely what his
conditioning has given him. This makes of Genet a poet when he had been rigorously
conditioned to be a thief." (Idem)
Sartre pune emfază pe faptul că, fără Dumnezeu, determinism, și o natura umană care precede
existenta individului, acesta rămâne izolat in stinghereala sa, însa aceasta nu reprezinta un rău,
fiindcă, intr-o astfel de stare, el nu mai are nici scuze pentru eventualele sale greșeli.

Pentru a înțelege la ce ne referim când spunem că existența omului îi precede acestuia esența 5:
Sartre divide lumea în 3 categorii: Oameni, obiecte și elemente naturale.
La oameni, existența precede esența; la obiecte, lucrurile stau invers, iar în cazul elementelor
naturale, esența și existența coincid.
Aceasta inseamnă că omul îsi construiește singur esența prin deciziile pe care le ia de-a lungul
vieții. Nu avem o esență anume, dată de autoritatea divină, idee care intră în conflict cu viziunea
teologică în care omul ia naștere întâi în mintea lui Dumnezeu (caz în care esența i-ar precede
existența).
Am putea spune că accepțiunea teologică asupra lumii folosea conceptul divinității ca soluție
pentru disconfortul provocat de reinventarea de sine asumată, moment cu moment, necesară
ateiștilor.

Putem înțelege mai bine viziunea sartriană asupra responsabilității și libertății folosind si alte
texte, precum Ființa și neantulsi Note pentru un sistem etic: 6

Vedem în aceste lucrări că libertatea de alegere este cea care aduce după sine responsabilitatea,
iar Sartre susține căsuntem mereu liberi (și deci responsabili pentru ceea ce "ni" se întâmplă) .
Chiar și în cele mai rele circumstanțe, precum un protest spontan, cu care nu sunt de acord, dar
care se formează în jurul meu sau mobilizarea la război în pofida convingerilor mele: Pot ieși din
aceste situatii, în ultimă instanță prin suicid sau dezertare.
Generalul care inițiază un atac este responsabil pentru ordinul dat, chiar dacă l-a primit la rândul
său de la un superior.
Dacă nu ies dintr-o situație, inseamnă că o aleg. (Sunt responsabil inclusiv de a ma fi născut,
fiindca, daca nu ma sinucid, aleg viata.) Astfel, evenimentele care "i se întâmplă" unui subiect
devin, imediat ce acesta le conștientizează, alegeri.

5
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge, p192
6
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge.
Deși existențialist și fenomenolog (fenomenologia fiind o teorie conform căreia nu putem ieși
din subiectivitatea umană), Sartre încearcă, precum Kant, să fondeze o moralitate obiectivă, însă
nebazată pe teologie.
În viziunea sa, fiecare alegere are implicații atât pentru cel care o efectuează, cât și pentru restul
umanității:
Fiecare acțiune a mea e un exemplu pentru alții, așadar, alegând pentru mine, aleg si pentru alții
(aceasta ar fi și definiția universabilitatii în filozofia morală) in sens logic și practic.

In sens practic: Comportamentul meu poate fi efctiv imitat de către ceilalți.

Nu voi alege niciodată ceva ce percep a fi mai rău decât starea inițiala, deci alegând, arăt
celorlalți că prețuiesc lucrul în favoarea căruia am ales Astfel conferind valoare în mod public
situațiilor, ideilor, obiectelor, ne influențăm semenii.
Mai mult, fiecare individ își creează singur imaginea de sine și viziunea asupra lumii, iar din
aceste perspective individuale ia naștere Zeitgeist-ul unei anumite epoci, si chiar istoria, sau cel
puțin perspectiva asupra ei. Consecințele universale practice ale alegerilor mele individuale sunt,
așadar, în cele din urmă, de luat foarte în serios.

In sens logic: Pentru ca decizia mea de a acționa sa aibă coerență, trebuie să admit că în general
oamenii aflați într-o poziție similară cu a mea ar trebui să acționeze în același fel.

Consistența (universalitatea logică) este o condiție a moralitatii pentru Sartre. 7Precum Kant, el
spune că ceea ce nu poate fi universalizat este imoral. Prin această tezădevine un obiectivist
moral, însă, precum în cazul filozofului german, detașarea sa față de teologie rămâne discutabilă.
Se poate spune că el efectuează, de fapt, o umanizare a eticii creștine.

Putem identifica unele paralele cu aceasta:

În loc de responsabilitate în fața lui Dumnezeu, avem la Sartre responsabilitate în fata umanității.
In loc dedivinitateca judecător al fiecăreinoastre acțiuni, avem totalitatea semenilor noștri (față
de care sntem responsabili) in aceasta pozitie.

7
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge, p.193
Umanitatea lui Sartre este, ca si cea biblică, una căzută, fiindca oamenii, din frică, își neagă
libertatea. "Salvarea" lor ar fi acceptarea acesteia din urmă (l'engagement).

Despre modul in care se formeaza valorile moraleputem menționa următoarele:

Valorile etice sunt inventate, nu descoperite, fiindcă nu există Dumnezeu ca sursăa sau arbitru al
binelui sau al răului. 8Decurge de aici că fiecare persoană este liberă să își creeze propriul sistem
de valori.
Modul în care se stabilesc însă valorile personale nu are mecanisme teoretice, ci practice: Nu
cuvintele sau intențiile, ci acțiunile sunt cele care îmi denotă prioritățile.
Sartre consideră că acțiunile sunt cele care definesc însuși Binele moral. De aceea, nu ar avea
sens să susținem un sistem predefinit (teoretic) de valori (ca de exemplu pe celcreștin).

Reaua-credință

Oamenii deviază in general de la acceptarea responsabilității față de propria viață în fiecare

moment al ei. Libertatea și responsabilitateanelimitată provoacă o mare angoasa, motiv pentru se
renunță la o parte din ele, pentru a le ușura povara. Acest act se numește "rea credință".

Despre rea credinta vorbim, din punctul de vedere al lui Sartre, atunci când punem în discuție
crime de război sau etica corporatistă. In aceste privințe, concepția sa despre responsabilitate are
susținători:
J. M. S. Ang comentează pe marginea procesului lui Adolf Eichmann, unul dintre inventatorii
"solutiei finale" naziste, spunând că acesta renunțat la responsabilitate și s-a ascuns in spatele
sloganurilor naziste. 9
Din punct de vedere psihologic, fenomenul se poate explica în felul următor:
"Prin categorizare, identificare și comparație, indivizii își creează identitatea socială și se aliniază
ca „noi” în opoziție cu „ceilalți”. În acest fel, conștientizarea lor cognitivă în fiecare etapă

8
Idem, p. 190
9
Ang, J.M.S. Sartre on the responsibility of the individual in violent groups. Phenom Cogn Sci (2021)
implică o responsabilitate personală pentru alegerile pe care le fac chiar dacă neagă că au ales
liber să se identifice cu ideologia grupului." 10

R. C. Solomon arată că, în mediul business, se aplică același principiu al relei-credințe: Manger-
ii tind să apeleze la scuze precum "forțele economice", "fluctuațiile de piata", "presiunea din
partea șefului" pentru a-si dilua simțul răspunderii, însă că, din punct de vedere existențialist, nu
există nici în acest domeniu situații in care nu avem de ales. 11
Toți factorii anteriori pot fi considerați obstacole, însă nu justificări ale unei decizii imorale.

Organizațiile în care reaua-credință se dezvoltă cel mai bine, din cauza difuziei responsabilității,
sunt corporatiile. Acestea opereaza in piața libera, capitalista, lucru care a făcut un alt autor (E.F.
Schumacher) să afirme că piața liberă este "instituționalizarea iresponsabilității."12

Concluzie

Cu siguranță se pot oferi mai multe exemple de rea-credință si chiar situații in care însușirea unei
abordări sartriene asupra responsabilității au dovedit importanța acestui principiu: Deși ar fi
imposibil sa ne asumăm complet responsabilitatea pentru viețile noastre13, trebuie, pentru a
spera la un viitor politic diferit de dictatura totalitaristă, să ne străduim a-i urma preceptele.

10
"Through categorization, identifcation, and comparison, individuals create their social identity and align
themselves as “us” in opposition to “others”. In this way, their cognitive awareness at each stage implies a
personal responsibility for the choices they make even if they deny to have chosen freely to identify with the
ideology of the group" (Idem)
11
Solomon, R.C. (2008). Are We Victims of Circumstances? Hegel and Jean-Paul Sartre on Corporate Responsibility
and Bad Faith. In: Cutting-edge issues in Business Ethics. Issues in Business Ethics, vol 24. Springer, Dordrecht, p.11
12
Idem
13
"Like human sin, it [bad faith] is both blameworthy and unavoidable." (Ibidem, p. 12)
Bibliografie
Ang, J. (2021). Sartre on the responsibility of the individual in violent groups. Phenom Cogn Sci.
Paolucci, G. (2007). Sartre’s humanism and the Cuban revolution. Theor Soc 36, 245–263.
Priest, S. (2001). Jean-Paul Sartre: Basic Writings. London: Routledge.
Solomon, R. (2008). Are We Victims of Circumstances? Hegel and Jean-Paul Sartre on Corporate
Responsibility and Bad Faith. Cutting-edge issues in Business Ethics. Issues in Business Ethics, vol
24., 9-21.