Liberul - arbitru și libertatea o iluzie. Oare?

- Experimentul de tip Libet - Ce

este voința?
Adevărul vă va face liberi (Ioan 8,32)
Unde este Duhul, acolo este libertate (II Corinteni 3,17)

  

    Liberul - arbitru și libertatea o iluzie.

Oare? - Experimentul de tip Libet - Ce este
voința?
Adevărul vă va face liberi (Ioan 8,32)
Unde este Duhul, acolo este libertate (II Corinteni 3,17)

 Determinismul 

    În diferitele discuții purtate cu  prietenii mei ateii am descoperit în mod surprins
că sunt câțiva (nu toți) care  susțin cum că nu ar exista liberul arbitru ( însă când
începi discuția cu dânșii afirmă despre ei  cum că sunt liberi cugetători - interesant
nu? ). Și tot m-am întrebat pe ce se bazează aceștia când fac astfel de afirmații.
Desigur, ei susțin că pe fapte științifice, dar oare așa să fie?  Așa că mi-am alocat
un pic de timp pentru a cerceta și a mă informa. Și am descoperit următoarele :

    Vorbind la modul general există două mari curente filosofice care propagă astfel
de idei cum că liberul arbitru ar fi o iluzie(halucinație). Acestea sunt:
determinismul (cauzalitatea) și indeterminismul (întâmplarea). Definițiile date de
către dexonline.ro atât determinismului  cât și indeterminismului sunt:

„DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate

de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni
necesare și repetitive.  și „(Îs) ~ mecanicist (sau, rar) mecanist Concepție
filozofică neștiințifică conform căreia se identifică cauzalitatea cu necesitatea,
excluzând întâmplarea din natură și societate, dar și intervenția omului. 5 (Pex)
Fatalism.Din fr. déterminisme.”

„INDETERMINÍSM s.n. Concepție antiștiințifică, idealistă, care neagă existența

legilor obiective ale dezvoltării, absolutizează întâmplarea, ignorând necesitatea,
contestă principiul cauzalității și afirmă că mersul lucrurilor și activitatea
oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăți de voință”.
[< fr. indéterminisme].”

     Am afirmat mai sus „la modul general” fiindcă  conform The Oxford Handbook
of Free Will există aproximativ 90 de tipuri  diferite de determinism. Pe noi ne
interesează  doar determinismul fizic deoarece ateii cu care am  conversat își
extrag  ideile din acest tip de determinism. ( acest determinism merge mână în
mână cu cel cauzal pt că se întrepătrund -  există  unii adepți ai determinismului
cauzal care susțin și determinismul fizic) Adepții  determinismului fizic  admit
numai cauze de ordin fizic, alții sunt deschiși față de ideea de cauzalitate mentală-
toți exclud  partea spirituală din ecuație- oricum cu un singur search pe Google  se
găsesc nenumărate articole în acest sens). 

   Acum, să aruncăm o privire asupra afirmațiilor a două persoane emblematice ale

ateismului, bineînțeles adepții ai determinismului:

  Stephen Hawking (fizician și ateu) : „ E greu de închipuit cum ar acționa liberul-
arbitru când comportamentul nostru este determinat de legi fizice, astfel încât s-ar
părea că nu suntem decât niște mecanisme biologice, iar liberul-arbitru este doar
o iluzie”1.  - vedem că pleacă de la  presupoziția cum că comportamentul nostru
este determinat de legile fizice, iar nu de legea  morală . Prin urmare, această
afirmație nu este rezultatul vreunui fapt științific, ci propria sa părere cu privire la
liberul arbitru (trebuie să facem distincția dintre faptele științifice și preferințele
oamenilor de știință). Desigur, mă refer la morală ca dat  ontologic, nu morala în
calitate de convenție socială, mai exact la aceea morală sădită de Dumnezeu în om 
după cum ne încredințează sfântul Apostol Pavel/ Paul: „Fiindcă nu cei ce aud
legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei împlinesc legea vor fi îndreptați. Căci, când
păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruşi
lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor
şi prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără”  (Romani 2, 13-15)

    A doua persoană la fel de cunoscută publicului larg este Richard Dawkins

(biolog și ateu). La fel, el  descrie despre un Univers indiferent din punct de vedere
moral care controlează comportamentul uman.

„Într-un Univers al forțelor fizice oarbe și al replicării genetice, unii oameni vor
avea de suferit, alții vor avea noroc și nu s-ar găsi niciun  și nicio noimă în asta,
nici vreo formă de dreptate. ... Nimic altceva decât indiferența oarbă, nemiloasă.
ADN -ul nu cunoaște și nici nu-i pasă de nimic. ADN-ul pur și simplu există. Iar
noi jucăm după  cum ne cântă” 2  

     În primul  rând, autorul pleacă de la premisa cum că Universul este rezultatul

forțelor oarbe (nu este o afirmație științifică ci propria lui părere bazată pe filosofie
), iar nu a unei Inteligențe (doar o simplă întrebare retorică:   cum forțele oarbe
iraționale , neinteligente, inconștiente creează rațiunea , conștiința, geniu
omului?!)  

    Apoi, el uită că pe lângă „replicării genetice” mai există și epigenetica ( o

ramură a științei). Omul de știință celebrul biolog dr. Bruce Lipton  ne vorbește
despre acest lucru: „ Vreau să evidențiez că o genă este, în esență, doar o schemă.
O schemă care creează proteinele, ce reprezintă bazele corpului. Sigur, proteinele
ne conferă însușirile fizice și de comportament, dar nu sunt controlate de
gene. Genele doar construiesc „piesele”. Lucrurile care ne controlează
sunt gândirea, credințele, atitudinile. Modul de  gândire e convertit în compuși
chimici  care parcurg corpul și controlează activitatea genelor. Deci, dacă vă
schimbați gândurile, vă schimbați și propria biologie. Azi, aceasta este  frontiera
științei: epigenetica.”3   - acest lucru arată clar că mintea este distinctă de creier,
creierul fiind suportul minții. Mintea/Rațiunea/Conștiința sunt facultăți ale
sufletului și nu rezultatul neuronilor, creierul fiind suportul rațiunii -suntem  în
mod liber stăpânii pe acțiunile noastre pe corpul nostru - modul cum gândim 
influențează până și  cele mai mici particule din organismului nostru - cuvintele lui
dr. Bruce Lipton  exprimă rezultatul cercetării sale științifice/a faptelor științifice,
iar nu   rezultatul interpretării sale asupra faptelor științifice.

     Afirmația  lui Richard„  ADN -ul nu cunoaște și nici nu-i pasă de nimic” - nu
contestăm, nu trebuie să-i pese ADN- lui, ci conștiinței. Conștiința se ocupă de
acest domeniu.  Nu degeaba ea este numită în creștinism   „glasul lui Dumnezeu
din om”. Iar noi jucăm după  cum ne cântă - aș adăuga cuvântul conştiinţă pentru
ca afirmația să fie completă și să aibă sens și ar suna așa: Iar noi jucăm după  cum
ne cântă conștiința.

    Și ca să nu fiu acuzat de diverse (Stephen și  Richard nu sunt specialiști în 
neuroștiințe), o să citez în acest articol declarația unui om de știință ateu din
domeniul neuroștiințelor cu privire la liberul arbitru. Sam Harris scrie: „Întreg
comportamentul nostru își găsește sursa în evenimente biologice despre care nu
avem o cunoaștere conștientă: acest lucru a sugerat dintotdeauna că voința liberă
este o iluzie”4   - aici doar o simplă întrebare, mai bine zis o succesiune de
întrebări retorice: Autorul este conștient  când scrie așa ceva? Decizia lui de a  face
o astfel de remarcă inconștientă (că așa reiese din  cele spuse:  nu avem o
cunoaștere conștientă) și neliberă mai poate fi luată în considerare? Mai este
plauzibilă? Mai poate fi considerată rațională și să treacă ca adevăr? Să înțeleg că
toate cercetările și descoperirile sale din domeniul neuroștiinței sunt rezultatul unei
cunoașteri inconștiente și implicit nelibere? Dacă „nu avem o cunoaștere
conștientă” cum a devenit conștient de acest cuvinte? Și firește ca orice
naturalist/materialist adept a curentului filosofic determinist face abstracție de
morală, fiind foarte importantă în descrierea comportamentului uman ( repet
morala este un dat ontologic, iar nu o simpla convenție vezi morala și morală). În
fine, nu mai are rost să zăbovim asupra acestor idei puerile și penibile susținute de 
către aceștia.

    Trebuie să menționăm că pe cât de împărțite sunt părerile oamenilor de rând  pe

atât de împărțite sunt și opiniile oamenilor de știință pe diferite subiecte. Să
reținem un aspect important și anume: pe lângă oamenii de știință atei există și
oameni de știință agnostici, deiști, teiști (creștinismul face parte din această
categorie), panteiști ș.a. Și totuși cum este posibil  ca cei trei  citați în acest articol
să vină cu astfel de păreri  puerile? (mai există persoane din comunitatea științifică
adepții  ai determinismului)

     Om de știință, matematician, bioetician și un mare apologet creștin John

Lennox ne lămurește în această privință: „ problema  este însă că multă lume
conferă tuturor declarațiilor făcute de oameni de știință aceeași autoritate care i
se cuvine doar științei, pentru simplu fapt că au fost rostite de un om de știință.
Este un obicei riscant, pentru cercetătorii - până și cei geniali - pot face chiar
erori grave. Fizicianul Richard Feynman, laureat al premiului Nobel, spunea că
în afara domeniului său de activitate omul de știință este la fel de prostănac ca
oricare alt om .” El mai atrage atenția asupra unui lucru : „ este la fel de greșit să
spui că știința ar fi singura cale spre adevăr . Este o idee foarte răspândită în
zilele noastre  care poartă numele de „scientism” ... din păcate, ideea că știința ar
fi singura  cale spre adevăr îi face pe mulți să creadă că „științific” înseamnă
același lucru cu „rațional”, adică în concordanță cu rațiunea. Este evident ceva
fals ... Gândiți-vă puțin: dacă știința ar fi singura cale spre adevăr, ar trebui să ne
descotorosim de jumătate din catedrele de la orice facultate - istorie, literatură,
limbi străine, artă, muzică doar pentru început. Aceste discipline
necesită  „folosirea rațiunii, la fel ca majoritatea lucrurilor din viață. Rațiunea are
o arie de acoperire mult mai largă decât știința”.5 Și continuă: " cuvântul
„iluzie”/„halucinație” este un concept  care aparține psihiatriei și înseamnă
credință falsă, constantă, în ciuda dovezilor contrarii care se pun la
dispoziție”6 , iar  Stephen, Richard și Sam Harris nu sunt psihiatri  pentru a
susține că liberul arbitru este o simplă iluzie, aceasta fiind în afara domeniului
lor de expertiză/de cercetare.  Afirmațiile lor nu sunt rezultatul cercetărilor
științifice sau a faptelor științifice, ci sunt rezultatul ideilor filosofice , a
propriilor preferințe și credințe de tip determinist.  Acest curent filosofic nu îi
seduce doar pe oamenii simpli, ci, din păcate, îi seduce și pe unii savanți din
domeniul științelor exacte.

   Într-o altă lucrare de a sa John C. Lennox după ce face  rapid o trecere în revistă
a argumentelor de tip determinist  împotriva liberului arbitru ( cele de sus sunt și
ele incluse în lucrarea sa), argumente susținute de către anumiți oameni de știință
atei adepții a determinismului, ( o parte adepții ai determinismului, o parte adepții
ai indeterminismului - știm că există și o altă categorie a oamenilor de
știință/savanți care nu sunt de acord cu niciuna dintre ele ) conchide următoarele:

    „Este evident, din citatele anterioare, că există o legătură strânsă, în special
cazul ateului, între determinism și reducționism - concepția conform căreia
entitățile nu sunt mai mult decât suma părților lor și, prin urmare, pot fi explicate
deplin când sunt reduse la părțile respective în analiză[...]presupunerea care stă
la temelia multor luări de poziție împotriva liberului arbitru este naturalismul sau
chiar materialismul. (Pt. ateul determinist) nu există supranatural, nici cauzalitate
sus -jos , nici vreo fisură în lanțul cauzal care leagă fiecare fenomen de materialul
de bază al Universului. [...]Eu neg această premisă. O neg și datorită faptului că
sunt și un om de știință, nu în ciuda acestui lucru. Susțin că știința în sine -
practic, chiar faptul că putem practica știința - este un indiciu că Universul acesta
nu este tot ceea ce există.[...] Este o concluzie (cea împotriva liberului arbitru)
neobișnuită, mai ales că este enunțată în numele științei, când unul dintre aștrii săi
cei mai strălucitori, Albert Einstein, susținea că teoriile științifice sunt creații
libere ale minț umane. Este ciudat și pentru că, în mintea celor mai mulți
oameni, libertatea omului este asociată cu moralitatea și demnitatea umană.
Chiar ne dorim să lăsăm deoparte moralitatea, să nu spunem nimic despre
conceptul de dragoste?[...] În mod ironic, mulți dintre așa-numiții "noi atei"
continuă să tune și să fulgere împotriva religiei, susținând că este o amăgire rea
care trebui  eliminată. Folosirea cuvântului "rea" arată că furia lor este o furie
morală și dă imediat naștere întrebării: cum pot avea un concept moral dacă, așa
cum  spunea citatul lui Dawkins de mai sus, cred că "nu există nici bine, nici
rău"și comportamentul este redus la un dans după muzica ADN -ului nostru: cum
mai poate fi cineva învinuit pentru acțiunile sale? În concepția deterministă a lui
Dawkins, problema răului nu există, pentru simplu motiv că nu există răul,
conform concepției sale de viață. Și dacă așa stau lucrurile, care mai este sensul
reacției sale față de religie ( sau față de orice altceva), de ce ar spune că este un
lucru rău? Sigur, nu toți ateii sunt de acord cu Dawkins. Într-adevăr, izbucnirile
morale împotriva creștinismului ( sau oricăror altor lucruri) arată că Dawkins nu
pare să fie de acord cu Dawkins tot timpul! Dizolvarea problemei răului până la
anularea oricărui sens nu este pe placul marii majorități a oamenilor.
Determinismul cauzal, fie el genetic sau de altfel, țintește prea sus. Nu distruge
doar moralitatea, distruge orice semnificație. Ironia supremă în toate acestea este
că mulți dintre ateii citați sunt exact oamenii care cred că creștinismul îi oprimă
pe oameni, îi devalorizează, le fură libertatea. Acum ei ne spun că nu avem niciun
fel de libertate. Minunată logică![...]Timp Lewenes, specialist în filosofia
științei la Cambridge afirmă că:"Neurologia încă nu a arătat că libertatea ar fi o
iluzie"[...]  Dar nu toți atei sunt deterministi. De exemplu, Peter
Tse, un specialist contemporan în neuroștiințe, de la Dartmouth College,
analizează "modurile în care voința liberă poate fi realizată în cadrul unei
arhitecturi neuronale și a procesării informației asociate acesteia [...] Filosoful
Thomas Nagel, care este ateu, susține că naturalismul menționat mai sus,asumat
de cei mai mulți scriitori atei și care pare să fie, așa cum a mai spus, responsabil
în foarte mare măsură pentru determinismul lor, este într-o poziție dificilă, la
modul cel mai serios :  "Conștiința este obstacolul cel mai izbitor pentru un
naturalism cuprinzător care se bazează numai pe resursele științei
fizice... dacă abordăm problema aceasta în mod serios și îi urmărim consecințele,
aceasta amenință să descopere întreaga imagine a lumii naturaliste". [...] O altă
capacitate care ar fi imposibil să existe fără liberul-arbitru este capacitatea de a
iubi.[...] Pentru a fi o ființă morală este nevoie în primul rând de
conştiență morală. Din câte știm, ființele omenești sunt singurele creaturi de pe
pământ care au o astfel de conştiență. Poți să dresezi un câine, prin disciplină
riguroasă, dureroasă și să-l înveți să nu fure un cotlet de pe masă, dar nu vei reuși
niciodată să-l înveți pe un câine de ce este greșit din punct de vedere moral să
fure. Nu are noțiunea de moralitatea și nu o va avea niciodată. În al doilea rând,
dacă cineva vrea să se comporte moral, nu este de ajuns să fie conștient de
diferența dintre bine și rău din punct de vedere moral; trebuie să și aibă suficientă
libertate de voință pentru a alege liber să facă binele sau să facă răul. În această
privință, există o diferență de categorie totală între cel mai avansat computer și o
ființă omenească. Un computer îți poate oferi răspunsurile la probleme morale pe
care este programat să ți le dea; dar nu va înțelege, nici nu va fi conștient de
moralitate.  Prin urmare, nu poate fi socotit responsabil din punct de vedere
moral, pentru alegerile și comportamentul său. Spre deosebire de acesta, ființele
umane nu sunt programate în acest sens. Oamenii au capacitatea de a alege și,
prin urmare, de a lua decizii morale".7 

   Iar sfântul Grigorie de Nissa (335-395)  în lucrarea sa Despre învățătura

creștină în capitolul XXXI spune următoarele: "Căci numai ființelor neînsuflețite
sau necuvântătoarelor le este propriu să fie conduse de voință străină, după placul
altora. Iar natura rațională, cuvântătoare și intelectuală, dacă ar pierde libertatea
(voința liberă), a pierdut odată cu ea și darul inteligenței. Căci la ce va întrebuința
cugetarea, când libertatea de alegere ceva din cele dorite stă în puterea
altuia?" . Cu alte cuvinte, dacă nu ar exista liberul arbitru (adică dacă ar fi o iluzie)
atunci nu ar mai exista nici inteligența rațională umană (științele exacte nu ar
exista) fiindcă voința, ca putere sufletească, în lucrarea ei este strâns legată de
activitatea minții și a rațiunii(a cugetări) și viceversa. Dacă neuroni și moleculele
noastre gândesc și decid în locul nostru ce rost și ce valoare ar mai avea darul
inteligenței și implicit al cugetării? Și atunci de unde pretențiile unora că doar
știința ne poate furniza adevărul? Și pentru ce am mai respecta sau ar mai da
careva crezare unui om de știință dacă ce a descoperit el nu îi aparține lui ci doar
moleculelor sale? Dacă adevărul nu e liber nu e adevăr. 

      Așadar, pentru adepții determinismului omul nu este decât o entitate fizică, fără
suflet, lipsită de orice moralitatea și de aici rezultă, pentru ei, că nu există voință
liberă.   Pentru aceștia, omul nu este un subiect, ci doar un simplu obiect. În
concepția lor, omul nu este o persoană, ci un biet animal care vine din nicăieri și se
îndreaptă către nicăieri (după cum bine afirmă marele Petre Țuțea) ,
comportamentul său fiind determinat asemenea unei pietre ce cade sub legea
atracției gravitaționale. Aceștia coboară omul în lumea obiectelor. Îl reduc doar la
materie, la atom, moleculă. Firește, este o viziune sumbră, irealistă, fictivă ,
neștiințifică bazată pe propria lor credință în forțele oarbe și iraționale ale
universului. Ei uită (nici măcar nu vor să audă) că omul nu este doar o mână de
atomi supus în mod determinist legilor cauzale și naturale din univers. El este o
ființă vie, trup și suflet, este un suflet viu. El este "cineva", nu numai "ceva",
tocmai datorită sufletului său. Ceea ce-l face pe om să fie "cineva" este
conștiința de sine și capacitatea de reacții conștiente și libere, legate direct de
sufletul. Numai prin suflet omul se manifesta ca "cineva" conștient și unic, și cu
voința de a fi și de a se desăvârși continuu și veșnic. Omul este un subiect viu real
și unic și datorită acestei calități de subiect personal, omul  este capabil de
comunicare și comuniune și implicit liber. Animalele și obiectele nu sunt "eu" -ri
/subiecte  și nici nu sunt capabile de comunicare și de comuniune. Persoana în om
se manifestă în capacitatea ei de cunoaștere de sine și determinare de sine, în
posesiunea de către ea a unei energii creatoare, în talentul său de a cunoaște nu
numai lumea creată, ci și lumea necreata, adică dumnezeiască. Persoana se
manifestă și în și inter-relație, atunci când se descoperă  altei persoane.  Persoana
nu poate fi supusă studiilor științifice exacte pentru simplu fapt că nu este un
obiect. (doar o parte a omului poate fi studiată, adică trupul său, biologia sa- iar
voința nu se rezumă la biologia sa). În acest sens, sfântul Sofronie Saharov
afirmă :"cunoașterea științifică și filozofică se exprimă în noțiuni și definiții :dar
persoana e o ființă inaccesibilă formelor filozofice sau științifice de cunoaștere:
în adâncul ei ea este ca Dumnezeu, incognoscibilă din afară, dacă nu se
descoperă pe ea însăși unei alte persoane"8.

  Trebuie cunoscut și faptul că legea naturală (din fizică de ex.) nu trece prin

subiectivități umane în vreme cea morală trece și se manifestă prin subiectivități.
Asta n-o face mai puțin lege. Ea este "obiectivă", dar este "în noi". Dar
manifestarea ei aici pe pământ trece prin eurile noastre, în vreme ce manifestarea
legii lui Arhimede, de exemplu, nu trece, căci apa nu are "eu", nu are
subiectivitate. Apa deci nu poate încălca legea scufundării corpurilor. Dar eul
uman poate încălca această lege. Plus  el poate să se comporte conform
imperativelor morale  sau nu, are această libertate.