Experimentul de tip Libet – pe intelesul tuturor

  Adepții determinismului încearcă, în disperarea lor, să-și întemeieze argumentația

lor filosofică pe știință.  Astfel,  ateii determiniștii vor mai aduce în discuție ca
argument contra voinței libere experimentul de tip Libet ( numele experimentului
este dat de la omul de știință Benjamin Libet).În aceste sens, omul de știință din
domeniul neuroștiințelor, Harvey McMahon (expert în neurologie la
Cambridge)  spulberă pretențiile lor:

„Nu există o paradigmă experimentală pură pentru a testa liberul- arbitru ca

alegere semnificativă. Astfel, deși experimentul de tip Libet este invocat
adesea  pentru a susține  că nu avem o voință liberă și s-ar putea foarte bine să
ajute la explicarea felului în care creierul poate lua decizii care nu invocă
cunoașterea activă sau pregătește luarea deciziilor,   nu se ocupă de felul  în
care  și  de momentul în care  se iau deciziile cognitive.”9

    Mai exact, experimentul de tip Libet se ocupă de ceea ce filosoful american John
Searle  numește intenție prealabilă (cealaltă - cea  care este echivalentul liberului
arbitru  se numește intenția de acțiune)10 Intenția prealabilă  sau acțiunile minții
subconștiente sunt de natură reflexivă. Aceste acțiuni ale minții subconștiente nu
sunt guvernate de rațiune sau de gândire, după cum ne încredințează  Dr. Bruce H.
Lipton 11. În acest mod trebuie să înțelegem cuvintele savantului Harvey
McMahon:„ decizii care nu invocă cunoașterea activă”. Cunoașterea activă sau
intenția de acțiune ( percepția conștientă  sau mintea conștientă de sine) este cea
care se ocupă de liberul arbitru/voința liberă. Noi trebuie să  mai reținem și un
aspect important și anume: mintea conștientă de sine este  autoreflexivă ,iar nu
reflexivă12.

    Pentru o înțelegere mai bună a ceea ce este conștiința, ce înseamnă parte

conștientă și parte subconștientă a minții și a modului de manifestare și
interacțiune acestora, îl vom cita  atât pe Dr. Bruce H. Lipton (biolog și medic) cât
și pe un specialist român, om de știință ilustru, specializat în domeniul
neuroștiințelor,  medic neurolog și psihiatru,  dl. prof. univ. dr. Dumitru
Constantin-Dulcan.  Acest subiect necesită o succintă  clarificare deoarece
majoritatea confundă acțiunile minții subconștiente/inconștiente cu activitatea
minții conștiente și libere. Din această confuzie  voită/sau nu  rezultă atât
manipulările cât  și erorile cu privire la interpretările forțate date experimentului de
tip Libet. Și este firesc să lăsăm oameni de știință să vorbească în acest sens.

    În primul rând, Dr. Bruce H. Lipton ne învață următoarele: 

„comportamentele reflexe fundamentale, dobândite prin evoluție, sunt transmise 
la urmași sub formă de instincte pe bază genetică. Dezvoltarea unor creiere mai
mari, cu o populație  de celule neuronale mai mare, le-a oferit organismelor
oportunitatea să nu se bazeze doar pe comportamente instinctive, ci să învețe și
din experiențele de viață. Învățarea de comportamente reflexe noi este, în esență,
un produs al condiționării. Să luăm exemplu clasic a lui Pavlov, care și-a dresat
câinii să saliveze la auzul sunetului de clopoțel. Mai întâi i-a dresat sunând din
clopoțel și cuplând acel stimul cu o recompensă alimentară delicioasă. După o
perioadă, suna din clopoțel, dar nu le mai dădea de mâncare. La acel moment,
câinii erau deja  atât de programați să aștepte mâncarea, încât, atunci când suna
clopoțelul, ei începeau să saliveze din reflex, chiar dacă  mâncarea nu era acolo.
Iată un exemplu evident de comportament  reflex „subconștient” învățat.
- Comportamentele reflexe pot fi simple, precum ridicarea spontană a piciorului
atunci când genunchiul este lovit cu un ciocănel, apăsarea unui buton etc, sau
complexe, precum conducerea unei mașini cu 120km/oră pe autostradă
aglomerată, în timp ce mintea conștientă   îți este angajată total într-o conversație
cu un pasager. Deși pot fi extraordinar de complexe, reacțiile comportamentale
condiționate nu necesită aportul creierului. Prin procesul de învățare
condiționată, căile neuronale dintre stimulii declanșatori și reacțiile
comportamentale se „cablează” pentru a asigura un tipar repetitiv. Căile cablate
sunt „obiceiuri” . La animalele inferioare, întregul creier este proiectat pentru a
se angaja în reacții de rutină la stimuli. Câinii lui Pavlov salivau din reflex, nu din
intenție deliberată. Acțiunile minții subconștiente sunt de  natură reflexivă și nu
sunt guvernate de rațiune ori de gândire. La nivel fizic, această minte este
asociată cu activitățile tuturor structurilor din creier prezente la animalele care
nu au dezvoltat o conștiință de sine.  ”13

    Pe de altă parte: „Oamenii au dezvoltat o regiune specializată a creierului

asociată  cu gândirea, planificarea și procesele decizionale: cortexul prefrontal.
Aparent, această porțiune a creierului anterior este sediul proceselor minții
„conștiente de sine”. Mintea conștientă de sine este autoreflexivă; ea este un
„organ de simț” nou dezvoltat ce ne observă  comportamentele și emoțiile.
[...]Înzestrată cu capacitatea de a fi autoreflexivă, mintea conștientă de sine este
extrem de puternică. Ea poate observa orice comportament programat în care
suntem angajați, îl poate evalua și poate decide, în mod conștient, să modifice
programul. Putem să alegem în mod activ  cum să reacționăm la majoritatea
semnalelor din mediu și dacă vrem să reacționăm sau nu. Capacitatea minții
conștiente de a anula comportamentele preprogramate ale minții subconștiente
constituie fundamentul liberului arbitru”.14

    Iar   dr. Dumitru Constantin-Dulcan ne învață : „prelucrarea informației începe

deja de la nivelul receptorilor situați în periferie, unde este supusă unui proces de
codificare în frecvență și de modulare. La nivelul creierului există o percepție
conștientă  și o alta inconștientă. Pentru a deveni conștientă, percepția trebuie
să atingă un anumit prag, o anumită intensitate a influxului nervos ajuns la
creier și să conecteze cortexul frontal, cingular anterior  și parieto-
temporal. Acestea sunt ariile implicate în procesul conștiinței, după datele de care
dispunem la ora actuală. Să ilustrăm cele de mai sus printr-un exemplu. O
imagine vizuală se transmite prin nervii optici la ariile corticale  occipitale, unde
are loc decodificarea acestora. Dacă are o anumită semnificație pentru noi  este
transmisă  spre cortexul frontal, de aici la cortexul parietal și temporal. Acesta
este mecanismul percepției conștiente. Dacă informația nu activează decât
cortexul vizual din lobii occipitali, percepția ei rămâne neconștientizată de noi.
Este doar o percepție inconștientă, ne spune Claire Sergent (2004).15

    Iată un exemplu de conștientizare a unui gest motor.

„Dacă în percepție  sunt implicate  mai multe tipuri de informație, vor fi conectate
și alte arii de asociație corespunzătoare acestora. „Conversația” dintre aceste
arii constituie procesul de gândire, ne spune O.F. Crick și C. Koch (2003). Jean-
Pierre Changeux, ca și alți cercetători, vorbesc despre un spațiu de lucru global
conștient, care include structurile cerebrale descrise mai sus . În acest spațiu
conștient își trimit  conexiunile procesorii senzoriali cu percepție autonomă,
inconștientă. Pentru a deveni conștient, un stimul trebuie să acceadă în spațiul de
activitate conștientă. Prelucrăm conștient  infim  de puțin în raport cu ceea ce
repetăm: conștiința este doar un vârf de aisberg. Percepția inconștientă este sursa
a ceea ce  este numit „percepția subliminală”. Dacă stimulii nu ajung în spațiul
de percepție conștientă rămân  imprimați doar în memorie și, de acolo, sunt
proiectați în conștiința noastră acționând  fără să realizăm modul în care i-am
perceput. Pe acest mecanism se bazează reclamele comerciale [...] Capacitatea
creierului uman  de a prelucra conștient și inconștient nu este doar un simplu
proces neurofiziologic, ci are o importanță capitală în viața noastră. Mă refer
doar la actele de utilitate în viața noastră practică. Ne însușim, mai întâi,
conștient o serie de deprinderi: scrisul, vorbitul, condusul unui autovehicul,
mersul, tastarea etc. Pe măsură ce învățăm ceva, pentru a deveni eficienți,
creierul îl transferă din registrul conștient în cel subconștient. Deprinderile
noastre devin „automate”, în timp ce vorbim, mergem, tastăm la pc. executăm
activități manuale etc. Creierul are o extraordinară capacitate și mobilitate de a
trece rapid de la un registru pe altul, în beneficiul randamentului activității
noastre. [...]  (continuă făcând referire la colega sa Angela Sirigiu care a efectuat
acest tip de experiment Libet ) Decizia de execuție a unei mișcări ar fi luată de
creier înainte de a fi informată conștiința, spune Angela Sirigiu. Centrul motor
este cel care va selecta și stimula mușchii necesari executării unui gest motor și ,
în acest scop, va modifica potențialul electric al neurostimulării. În momentul
când este pregătit pentru executarea acestei acțiuni, centrul motor informează
cortexul parietal de la care a primit ordinul, iar acesta la rândul său va informa 
cortexul prefrontal de intenția mișcării. Acum decizia de mișcare devine conștientă
și din acest moment liberul arbitru  sau conștiința mai are la dispoziție doar
câteva miimi de secundă pentru a spune „da” sau „nu”.16

    „Noi dispunem de o libertate: aceea de a refuza sau accepta ceea ce creierul

vrea să decidă” spune autoarea citată (adică dna Dr. Angela Sirigiu -și se vede
clar că voința liberă nu este deloc o iluzie ci este foarte reală și autentică). În
același sens, filosoful american John Searle, vorbește despre„intenția prealabilă”
și „intenția de acțiune”, ultima fiind echivalentul liberului nostru arbitru.Pentru
o mai ușoară înțelegere a acestor fenomene neurologice, Angela Sirigiu ne oferă
un exemplu (adică expune experimentul de tip Libet f). Când  cineva aruncă în
față o minge, fără să fim preveniți, avem impulsul involuntar să întindem mâna
spre a o prinde. Acest impuls  este însă doar decizia centrilor motori care
comandă musculatura mâinilor. Devenim conștienți  de ce se întâmplă după 350
de milisecunde. Dacă decidem s-o prindem, sau nu, trebuie să deliberăm doar în
200 de milisecunde. Este important însă că decizia aparține conștiinței
noastre.  [...] Același lucru  ne spune și Patrick Haggard (2004) despre liberul
nostru arbitru. În problemele emoționale pentru viață, liberul nostru arbitru are
decizia. Discuția este axată pe ideea că inițiativa creierului ar precede ca timp
voința noastră de acționa, ca și cum un„demon” ar fi ascuns în mașina creierului
nostru . Intrăm deja  pe terenul ficțiunii și iar  ne întrebăm dacă „gândim” sau
suntem „gândiți”. Relația dintre neurofiziologie și conștiință nu este ușor de
tranșat, fiindcă ridică mai multe întrebări, decât rezolvă. Dacă conștiința este
expresia funcționării creierului, de ce apare această independență în decizia
sa? Este ca și cum instanța care hotărăște este diferită de creierul nostru. Cel ce
decide pare să fie un „eu” distinct de creier. Și atunci, eu am în primire un creier
sau creierul mă are în primire pe mine? Dacă „eu” decid să merg, merg. Dacă
decid să mă opresc, mă opresc. Creierul mă ascultă. Deci eu am supremația . Dar
cine sunt „eu”? N-ar trebui să fiu creierul meu? Și mai ales, unde este sediul eului
meu?  [...] cred că în permanență noi oscilăm între conștient și
inconștient(subconștient), între rațional și automatism. Majoritatea acțiunilor
noastre le executăm mai mult mecanic decât rațional. Și acest mod de
comportament este o expresie a adaptării creierului
pentru eficientizarea    funcționării sale.  Ar fi o dramă și un consum imens de 
energie dacă ne -am implica pe deplin conștienți în toate gesturile noastre.
Viteza noastră de lucru ar fi enorm de mult încetinită: în scris, citit, mers, hrănit,
etc.  [...] În opinia mea, conținutul unui act cognitiv și, deci, al unei conștiințe se
implică o întreagă istorie genetică, educațională, culturală, experiențială și nu
doar informații receptate ad-hoc și interpretare, cum se întâmplă la un computer,
care nu poate avea experiențe afective și culturale. Acesta este motivul pentru care
computerul nu va egala niciodată omul la nivel de complexitate a vieții sale
psihice. Anumiți oameni de știință reduc conștiința exclusiv la creierul uman.
Dacă da, la cel nivel de integrare? Atomic-molecular? Într-un an nici un atom 
cu care am înmagazinat o informație nu mai este același. La nivel neuronal?
Ființele monocelulare și plantele au conduite de adaptare, care le permit să existe,
fără să dispună de un sistem nervos. Poate fi redusă conștiința umană la reacțiile
biochimice, care se petrec în creier? Ca orice reacție chimică și acestea ar trebui
să fie univoce, univectoriale și  liniare,  adică să curgă într-un singur sens.
Combinând o bază cu un acid vom obține întotdeauna un singur rezultat: o sare.
Ori,  conștiința  este  plurivectorială și  neliniară.  Gândul nostru se poate opri, se
poate întoarce, poate lua orice direcție vrea. Aceeași mișcare o vor avea și
neurotransmițătorii de la nivelul sinapselor? Am impresia că fenomenele se petrec
invers. Conștiința este cea care își alege suportul biochimic și rețelele
neuronale prin care "vrea" să se exprime.( ...) În fenomenul conștiinței nu
funcționează întotdeauna un singur gând, ci suntem adesea
asaltați concomitent de gânduri străine oricărei intenții. Deducem că sunt
activate concomitent mai multe rețele neuronale. De cine? Din acest
motiv misterul conștiinței nu poate fi redus la o simplă relație:stimul-
răspuns. Și în acest sens părem să fim mai mult gândiți, decât că suntem
întotdeauna gânditori prin propria voință. Avem o explicație, fie și conjuncturală,
limitată la ceea ce știm despre neurofiziologia creierului nostru și activării unei
rețele neuronale, atunci când gândim intenționat. Intenția mea este stimul, iar
gândul un răspuns. Dar atunci când gândurile, amintirile de mult uitate, ne
asaltează fără intenția noastră, cine stimulează neuronii, cine răscolește cimitirul
amintirilor de mult înmormântare? Unde este cauza care ne activează gândurile?
Eu cred că în mod indiscutabil, la nivel fizic conștiința se exprimă prin creier,
dar nu se poate reduce exclusiv la creier. Este cu mult mai mult decât ceea ce
"secretă" creierul. Repet legat de subiect: în nici un potențial de acțiune de la
nivelul membranei neuronale, în  undele activității  electrice a creierului, în
chimia sau anatomia să, nu se văd sentimente, idei, pasiuni sau suferințe. Și
totuși dincolo de ele este o gândire, o conștiință, un univers de frământări
poate de aceași intensitate ca și aceea din centrul Pământului sau al
Soarelui... Trăim concomitent în două lumi-una conștientă, a orientării raționale
și alta inconștientă, din care ne vin pulsiuni, sentimente, intuiții, tristeți, sau
exaltări neînțelese. (...) Conștiința ar  putea fi comparată cu un punct de miră,
care selectează în permanență rețeaua de neuroni și chimia prin care se poate 
exprima. Conștiința este instrumentul care integrează engramele în concepte,
idei, opere etc. Conștiința ne dă coerență gândurilor noastre atât de răzlețe,
atât de rebele și de insistente. Este motorul propriei noastre existențe.  "17

      Într-o altă lucrare conchide următoarele: " există deci și destin prin ceea ce
porți ca programare condiționată ereditar și voință liberă/opțiune prin ceea ce
faci acum și aici. (aici, destinul nu trebuie înțeles ca fatalitate - să nu uităm de
această ramură a științei numită epigenetică - dr. Bruce Lipton citat mai
sus) (...) Legile cunoscute din fizică și chimie ne ajută să explicăm, atât cât
putem explica, fiziologia creierului, dar nu gândirea, conștiința ,viața
afectivă( și voința liberă/liberul arbitru). Înțelegem bine relația dintre psihic și
substratul său cerebral, interdependența reciprocă, ecoul patologic asupra
celuilalt în caz de suferință la unul din poli, dar de ce neuroni cu aceeași structură
la om și la un câine, spre exemplu, îl definesc pe unul om și pe altul doar câine, nu
știm. Sigur nu în diferența de volum stă răspunsul. Și atunci suntem obligați să
admitem că însușirile noastre psihice și intelective- gândire, afectivitate,
voință/liber arbitru etc. nu le putem explica decât prin însușirile Sursei, fiind
consubstanțiale ei."18

    Prin urmare, după cum bine subliniază  dl. Luka Voino-Iasenețki, om de știință
ilustru, chirurg și ierarh , cunoscut și ca Sfântul Luca al Crimeei :"uităm de ipoteza
exprimată de Kant, potrivit căreia rațiunea teoretică prin experimentul științific
este neputincioasă în egală măsură să demonstreze sau să nege existența
lui Dumnezeu, nemurirea sufletului    și  libertatea voinței.  Aceste obiecte și
probleme de aceea se și numesc transcendentale (care depășesc domeniul
științific)" 19 

    Se vede limpede că experimentul Libet nu poate spune nimic despre voința
liberă a omului, ci doar despre tiparele reflexive/ obiceiurile/ automatismele
omului.

    Un exemplu concludent  de experiment de tip  Libet a fost redat  mai sus de
către dna Dr. Angela Sirigiu (cercetător), însă pe internet  este  foarte des citat un
altul :

„În experimentul dirijat de profesorul John-Dylan Haynes, voluntarilor li se

ceruse să apese pe un buton cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, la alegerea lor,
fiindu-le solicitat totodată să ţină minte în ce moment au luat decizia. Cercetătorii
au descoperit că pot prezice ce mână vor folosi voluntarii cu 7 secunde înainte ca
aceştia să ajungă la o decizie conştientă, doar prin studierea activităţii lor
cerebrale.” - link (sintetizat: alegerea din subconștient precede alegerea din
conștient). De fiecare dată acest exemplu  este redat într-o notă deterministă  pe
paginile de propagandă ateistă . De exemplu, în link-ul  aferent textului citat,
autorul acelui articol descrie experimentul și imediat vine cu interpretarea sa
filosofică de tip determinist.

    Dar dragă cititorule, în lumina celor expuse până acum cu privire la conştiinţă ,
subconștient, liber arbitru,  ne putem delimita de părerile lor forțate date
experimentului în sine.
    În primul rând, voluntarii din acest experiment și-au dat acceptul dinainte de
efectuarea experimentului că altfel nu ar mai fi numiți „voluntari”( voința lor libera
fiind dată de bunăvoie în mâinile savantului pentru efectuarea experimentului)

     În al doilea rând, apăsarea pe un buton face parte din acele acțiuni ale minții de
natură reflexivă-ce ţin de subconștient ( sunt tipare repetitive învățate
/automatisme/comportamente preprogramate) și e firesc să nu se activeze în mod
direct partea conștientă . ( sa nu uităm: Capacitatea minții conștiente de a anula
comportamentele preprogramate ale minții subconștiente constituie fundamentul
liberului arbitru- Dr. Bruce H. Lipton). Plus că acest tip de acțiune se rezumă la
relația de tip stimul-răspuns, fiind vorba despre un comportament
reflexiv  complex. 

    Dacă pentru subiecții experimentului era pentru prima dată în viața lor când ar fi
apăsat pe un buton, această cerință de a apăsa pe buton ar fi activat mai întâi partea
conștientă a minții (dacă se repetă acțiunea, mintea va prelucra acest lucru și va
face trecerea  din registrul conștient al minții în cel subconștient  și de acolo în
conștiința eului/egoului său -după cum ne învață dl. Dulcan : „ Pe măsură ce
învățăm ceva, pentru a deveni eficienți, creierul îl transferă din registrul
conștient în cel subconștient.” ). La fel și cu privire la decizia de a păsa pe un
buton când cu mâna dreaptă când cu mâna stângă, dacă era pentru prima dată era
activată mai întâi partea conștientă a minții fiindcă ar fi fost o informație nouă
pentru sinele lor, dar în acest experiment nu este cazul deoarece
voluntarii învățaseră demult acest lucru ( noi zilnic alegem să apăsăm când cu
mâna dreaptă când cu mâna stângă pe diferite butoane în diverse circumstanțe -
acest lucru s-a transformat într-un automatism/reflex  - sinele acționează în acest
caz prin subconștient mai întâi și după   prin partea conștientă sau după caz sinele
acționează doar la nivel de subconștient ne mai fiind necesar să treacă prin partea
conștientă). De ce procedează în acest mod creierul?  „Acest mod de
comportament este o expresie a adaptării creierului
pentru eficientizarea  funcționării sale”  (dl Dulcan Constantin).De aceea,
cercetătorii din experimentul citat au conchis că acțiunea subiecților  de apăsa pe
buton cu mana x sau y  apare mai întâi în partea subconștientă și după 7 secunde
devin conștienți de acest aspect.(in aceste 7 secunde puteau și să refuze ) 

  Oricum să nu uităm de existența conștiinței. „Conștiința este cea care își alege
suportul biochimic și rețelele neuronale prin care "vrea" să se
exprime”(Dulcan  Costantin). „Conștiința este un „organ de simț” nou dezvoltat ce
ne observă  comportamentele și emoțiile.[...] Ea poate observa orice comportament
programat/ de tip refelx în care suntem angajați, îl poate evalua și poate decide, în
mod conștient, să modifice programul. Putem să alegem în mod activ  cum să
reacționăm la majoritatea semnalelor din mediu și dacă vrem să reacționăm sau
nu.”( Dr. Bruce H. Lipton). În creștinism "conștiința este ochiul chipului prin care
se observă binele ce trebuie împlinit. Ea poate fi numită și urechea cu care chipul
lui Dumnezeu din om aude și păstrează viu în sine glasul lui Dumnezeu. Într-un
cuvânt, conștiința este organul spiritual după care chipul se orientează atunci când
trebuie să împlinească sau să evite o faptă. Conștiința luminează pe deplin mintea
și o obligă să facă deosebirea între bine și rău20".

    Totuși, de ce, în acest experiment, savanții pot prezice ce mână vor folosi

voluntarii cu 7 secunde înainte ca aceștia să ajungă la o decizie conștientă? 

    Simplu. Pentru că, în acest caz, intenția  de-a  alege cu ce  mână să  apese
butonul este o acțiune care se manifestă la nivelul subconștientului și asta este ceea
ce se numește intenție prealabilă ( fiind o acțiune pe care o repetăm  mereu
(învățată bine) „alegem” în mod reflexiv/instinctiv cu care mâna vom apăsa
butonul-se poate numi și decizia prealabilă -sunt preluate de către subconștient din
memoria noastră, unde aceste reflexe au fost înmagazinate). După urmează
acțiunea în sine de-a alege, alegerea propriu-zisă . Aceasta fiind intenția de
acțiune ( decizia activă - intervine liberul arbitru/voința liberă.) Din acest moment,
subiectul devine conștient fiindcă conștiința analizează  ceea ce vine din
subconștient -aceea „alegere” reflexivă /instinctivă -, și in baza liberului arbitru 
decide dacă „intenția prealabilă” se  va concretiza prin mana x sau y  ).  Aici
subiectul uman este sau nu de acord (alege ) cu ceea vine de la subconștient, iar
pentru experimentul descris mai sus, subiecții  au fost de acord  cu  ceea ce creierul
le-a pregătit la nivel de subconștient, rezultând apăsarea butonului cu mâna pe care
au voit să o folosească  -  întreg mecanismul/procesul de la intenția prealabilă până
la cea de acțiune (conștientă) a durat 7 secunde, iar în exemplu dnei Angela Sirigiu
a fost doar de câteva milisecunde . Amintim ce spune dl. Dulcan:„Noi dispunem
de o libertate: aceea de a refuza sau accepta ceea ce creierul vrea să
decidă”. Așadar,  savanții pot descoperi prin experimentul lui Benjamin Libet
drumul de la „ceea ce creierul vrea să decidă” până la acțiunea  conștientă a
subiectului uman „ de a refuza sau accepta ceea ce creierul vrea să decidă”. 

-  „ceea ce creierul vrea să decidă” este intenția prealabilă

-„Noi dispunem de o libertate: aceea de a refuza sau accepta”

-  intenția de acțiune

  Să nu ne mire  deloc faptul că decizia prealabila de la nivelul subconștientului

precede alegerea propriu-zisă manifestată în partea conștientă a minții. Voința
trebuie să decidă în baza a ceva, nu în lipsa ceva -ului. Dacă nu există ceva înainte
de voință, voința în sine nu ar mai avea cum să se afirme și nu ar mai avea nicio o
valoare în sine. De aceea se vorbește despre autonomia voinței. Autonom poți fi 
doar față de ceva sau față de cineva. Deci, nu este nici o problemă că voința este
precedată de ceva, ci din contra acest lucru evidențiază mai bine acțiunea
voinței libere, îi dă sens.  Un exemplu concludent pentru creștin vine chiar din
războiul nevăzut la care ia parte în fiecare clipă. Din acest război descoperim că
există anumite etape ale ispitirii. Iar aceasta sunt: momeala, sugestia sau atacul;
însoțirea, consimțământul sau conlucrarea; învoirea; robia și patima . Primul atac
prin care diavolul încearcă să îl ademenească pe om este momeala sau sugestia 
care precede acțiunea liberului arbitru. Momeala este „o mișcare fără imagini a
inimii”   după sfântul Marcu ascetul. Mai exact, sugestia este orice „gând, imagine,
senzație, amintire a unei plăceri trecute, care îi trece prin cap omului”. În acest
stagiu gândul nu este păcătos deoarece  este numai un gând simplu insuflat de către
diavol omului. El devine păcătos în momentul când apare consimțirea cu acesta. Iar
omul consimte în funcție de liberul  său arbitru în baza a ceva (dacă acceptă sau nu
ispita și în funcție de acest lucru omul săvârșește păcatul sau  fapta bună/virtutea
creștină. Ispita apare mai întâi și apoi omul devine conștient și poate să ia decizia
cea mai bună sau mai puțin bună).

   Acum, dragă  cititorule, putem să înțelegem mai bine afirmația domnului Harvey

McMahon, om de știință, expert în neurologie la Cambridge:

„Nu există o paradigmă experimentală pură pentru a testa liberul- arbitru ca

alegere semnificativă. Astfel, deși experimentul de tip Libet este invocat
adesea  pentru a susține  că nu avem o voință liberă și s-ar putea foarte bine să
ajute la explicarea felului în care creierul poate lua decizii care nu invocă
cunoașterea activă sau pregătește luarea deciziilor,   nu se ocupă de felul  în
care  și  de momentul în care  se iau deciziile cognitive.”21

    Din cele expuse până în acest moment, rezultă, în mod evident, că

lumea științelor exacte, mai exact a neuroștiințelor, nu ne poate furniza vreun
argument științific/dovadă-fapt științific pentru susținerea  ipotezei
determinismului cu privire la voința liberă cum că aceasta ar fi o simplă
iluzie. Încercarea lor de  a folosi experimentul de tip Libet pentru a  argumenta o
astfel de  opinie este supusă eșecului și penibilui pentru simplu fapt că
experimentul  în sine " nu se ocupă de felul în care și de momentul în care se iau
deciziile cognitive".