Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Omul antic este absorvit de cetate şi de familie, supus unui destin orb, fără nume,
superior zeilor. Instituţia sclaviei nu lezează nici spiritele cele mai înalte ale acelor
vremuri. Filozofii nu iau în considerare decât gandirea impersonală, cărei ordine
imobilă guvernează natura, ca ideile, iar apariţia singularului este ca o fisură în
natură şi în conştiinţă (...). Creştinismul, în mijlocul acestor incertitudini, aduce pe
neaşteptate o noţiune hotărâtoare a persoanei. Astăzi nu se înţelege întotdeauna
scandalul care a însemnat acest lucru pentru gândirea şi sensibilitatea greacă.6
Nu este deci de mirare dacă, în acele culturi care, ca şi cea greacă, egipteană,
indiană, au premers creştinismului, nu înflorise încă acel concept deosebit de bogat
de persoană ce vede în fiecare componentă a speciei umane în parte o valoare
absolută, o demnitate sacră şi inviolabilă, o realitate unică şi irepetabilă, o identitate
de neconfundat, autonomă în fiinţa în sine, dar solidară în acţiune, înzestrată cu
interioritate intangibilă, dar şi cu o deschidere naturală spre lume, spre semeni şi
spre Dumnezeu, marcată de proprietăţile subzistenţei şi coexistenţei, ale proximităţii
şi, ,, proexistenţei”, ale comuniunii şi transcendenţei.
5
R.GARAUDZ, Queste-ce que la morale marxiste?, ed. Sociales, Paris 1963, 63.
6
E. MOUNIER, Le personnalisme, Paris 1971, cit. Ed. Ital. Il personalismo.
Sf. Augustin, învăţătorul din Hippona examinează foarte amănunţit conceptul
de persoană în celebrul său tratat despre sfânta Treime ( De Trinitate). Obiectul său,
în această lucrare, era acela de a găsi un termen care să se poată aplica în mod
distinct Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, fără a cădea, pe de o parte, în pericolul de a
face din ei trei zei diferiţi şi, pe de altă parte, nici în cel opus, de a anula
individualitatea. În mod analog, pe lângă Dumnezeu, acest termen se aplică şi
omului: singulus quisquis homo...una persona est ,,fiecare om în parte este o
singură persoană”7, totuşi la Sf. Augustin nu există încă o definiţie a persoanei aşa
cum vom gasi la Boethius care afirmă că: Persona est rationalis naturae individua
substantia ,,persoana este o substanţă individuală de natură raţională”8, sau la Sf.
Toma.
Sf. Toma are un concept foarte înalt de persoană, care, după parerea sa, este
tot ce poate exista mai perfect în univers: Persona significat quod est
perfectissimum in tota natura.9
Nu este un alt termen pentru a defini mai bine fiinţa omului decât termenul de
persoană. Prin acest termen, conform sfântului Toma se desemnează ceea ce este
cel mai perfect în univers: ,,persoana înseamnă ceea ce este mai nobil în întreg
universul, adică cel care deţine natură raţională” şi în univers nu există o altă fiinţă
cunoscută nouă mai perfectă decât omul. Numai despre om spunem că este
,,persoană”; nu spunem acest lucru despre câine, cal, pisică etc.