Conf. univ. dr.

Ioana Duca

MONEDĂ ŞI CREDIT
- Note de curs şi lucrări aplicative pentru
învăţământul la distanţă-

BUCURESTI
2010
 Cuvânt înainte

Bun găsit în comunitatea studenţilor din Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de

Stiinţe Economice!
Cursul de Monedă şi credit se adresează studenţilor înscrişi la specializarea Finanţe-
Bănci, forma de învăţământ ID, anul al doilea, semestrul al IV lea.
Iată care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele pe
care tu le vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui:
înţelegerea rolului monedei şi al creditului în desfăşurarea proceselor economice
contemporane şi a impactului lor major la nivel micro şi macroeconomic
cunoaşterea unor concepte cum sunt puterea de cumpărare, inflaţia, agregatele
monetare, sistemele monetare, integrarea monetară europeană şi moneda unică euro
cunoaşterea componentelor unui sistem monetar naţional
cunoaşterea istoricului integrării monetare europene
explicarea noţiunilor de credit şi dobândă şi a rolului lor de pârghii într-o economie de
piaţă şi a aportului la creşterea economică
explicarea cauzelor şi a canalelor de propagare a inflaţiei în economie

Cursul Monedă şi credit este structurat pe 6 unităţi de învăţare.

2
 CUPRINS

UNITATEA DE INVATARE 1. Moneda şi puterea de cumpărare a monedei

1.1. Conceptul de monedă
1.2. Evoluţia monedei. Clasificarea semnelor monetare. Funcţiile monedei
1.3. Puterea de cumpărare a monedei
1.4. Convertibilitatea monedei şi cursul de schimb
1.5 Aplicaţii rezolvate
1.6 Aplicaţii de rezolvat
1.7 Teste de autoevaluare
1.8 Răspunsuri la testele de autoevaluare
1.9 Teste de autoevaluare propuse
1. 10 Cuvinte şi relaţii cheie
1.11 Bibliografia unităţii de învăţare 1
UNITATEA DE INVATARE 2. Masa monetară şi componentele acesteia
2.1. Conceptul de masă monetară şi structura masei monetare.
2.2. Agregatele monetare
2.3 Teste de autoevaluare
2.4 Răspunsuri la testele de autoevaluare
2.5 Teste de autoevaluare propuse
2.6 Cuvinte şi relaţii cheie
2.7 Bibliografia unităţii de învăţare 2
UNITATEA DE INVATARE 3. Sisteme monetare naţionale
3.1. Conţinutul şi rolul sistemelor monetare naţionale.
3.2. Clasificarea sistemelor monetare.
3.3 Teste de autoevaluare
3.4 Răspunsuri la testele de autoevaluare
3.5 Teste de autoevaluare propuse
3.6 Cuvinte şi relaţii cheie
3.7 Bibliografia unităţii de învăţare 3
UNITATEA DE INVATARE 4. Sistemul monetar european
4.1. Scurt istoric.
4.2 Funcţionarea sistemului monetar european – realizări şi insuficienţe
4.3. Integrarea monetară europeană.
4.4. Moneda euro
4.5 Teste de autoevaluare
4.6 Răspunsuri la testele de autoevaluare
4.7 Teste de autoevaluare propuse
4.8 Cuvinte şi relaţii cheie
4.9 Bibliografia unităţii de învăţare 4
UNITATEA DE INVATARE 5. Inflaţia
5.1. Conceptul de inflaţie. Cauzele şi efectele inflaţiei

3
5.2. Tipurile de inflaţie.
5.3. Politicile antiinflaţioniste.
5.4. Măsurarea inflaţiei
5.5 Aplicaţii rezolvate
5.6 Aplicaţii de rezolvat
5.7 Teste de autoevaluare
5.8 Răspunsuri la testele de autoevaluare
5.9 Teste de autoevaluare propuse
5. 10 Cuvinte şi relaţii cheie
5.11 Bibliografia unităţii de învăţare 5
UNITATEA DE INVATARE 6. Creditul şi dobânda.
6.1. Conţinutul şi trăsăturile creditului în economia de piaţă.
6.2. Formele creditului în economia de piaţă.
6.3. Conceptul de dobândă şi tipuri de dobândă
6.4 Aplicaţii rezolvate
6.5 Aplicaţii de rezolvat
6.6 Teste de autoevaluare
6.7 Răspunsuri la testele de autoevaluare
6.8 Teste de autoevaluare propuse
6.9 Cuvinte şi relaţii cheie
6. 10 Bibliografia unităţii de învăţare 6

4
 Conţinutul cursului

Unitatea de învăţare 1: MONEDA ŞI PUTEREA DE CUMPĂRARE A

MONEDEI

Cuprins:

1.1 Conceptul de monedă

1.2 Evoluţia monedei. Clasificarea semnelor monetare. Funcţiile monedei
1.3 Puterea de cumpărare a monedei
1.4 Convertibilitatea monedei şi cursul de schimb
1.5 Aplicaţii rezolvate
1.6 Aplicaţii de rezolvat
1.7 Teste de autoevaluare
1.8 Răspunsuri la testele de autoevaluare
1.9 Teste de autoevaluare propuse
1.10 Cuvinte şi relaţii cheie
1.11 Bibliografia unităţii de învăţare 1

Obiective ale unităţii de învăţare 1:

După studiul unităţii de învăţare 1 studenţii vor avea cunoştinţele necesare pentru:
utilizarea noţiunilor legate de conceptul de monedă, evoluţia şi funcţiile acesteia,
înţelegerea conceptului de putere de cumpărare a monedei şi a importanţei acesteia
identificarea tipurilor de convertibilitate monetară şi curs de schimb
Astfel, s-a urmărit familiarizarea studenţilor cu noţiunile legate de conceptul de monedă,
cu elementele sale constitutive şi conţinutul economic.

Rezumat: In această UI sunt prezentate şi explicate noţiuni precum moneda, evoluţia istorică
a acesteia, puterea de cumpărare a monedei, funcţiile îndeplinite de monedă într-o
economie modernă, tipurile de convertibilitate şi de curs de schimb din practica
internaţională.

1.1. Conceptul de monedă

Moneda ocupă un rol cheie în mecanismul oricărei economii, condiţionându-i

dezvoltarea şi fiind absolut indispensabilă în desfăşurarea raporturilor cotidiene între persoane

5
fizice, firme, instituţii ale statului, instituţii financiare etc. Evident, nu se poate concepe
existenţa unei economii moderne fără monedă.
Etimologic, termenul de monedă provine din cuvântul grecesc monedha, care, la
început, definea doar piesele bătute din metal preţios sau din metal obişnuit, emise cu scopul
îndeplinirii unor funcţii de mijloc de schimb şi de mijloc de plată.
În prezent, termenul de monedă este folosit în sens larg, fiind denumirea generică
pentru monede metalice, bancnote, monedă scripturală şi orice altă formă de bani
acceptată şi folosită de participanţii la tranzacţii într-un spaţiu economic dat.
Putem desprinde trei trăsături ale monedei într-o economie:
a. este un bun cu utilitate permanentă pentru populaţie şi pentru agenţii economici;
b. este un bun aparte, un bun indirect, reprezentând o creanţă asupra economiei naţionale,
întrucât dă dreptul deţinătorului de a achiziţiona în schimbul ei bunuri şi servicii pe
teritoriul ţării emitente;
c. are caracter juridic, fiindu-i recunoscute prin lege toate calităţile şi drepturile pe care le
conferă. Pe teritoriul unei ţări, moneda naţională reprezintă singurul mijloc legal de
plată.

1.2. Evoluţia monedei. Clasificarea semnelor monetare. Funcţiile monedei

Se poate spune că banii au apărut oarecum spontan, la un anumit moment în evoluţia

societăţii omeneşti, ca urmare a unor necesităţi reale ivite în procesul de schimb, prin
separarea din mulţimea de bunuri care se produceau a unora specifice şi mai apoi a unuia
singur, cu rol de echivalent (etalon) general, adică un bun cu ajutorul căruia erau evaluate
toate celelalte care se schimbau.
Istoric vorbind, rolul de bani a fost îndeplinit de diferite bunuri (animale mici, piei de
animale, blănuri, cereale, scoici etc), apoi de metalele preţioase şi ulterior de monedele
metalice din aur şi argint.
Metalele preţioase s-au detaşat de restul bunurilor etalon datorită calităţilor lor evidente:
nu erau alterabile, erau divizibile, uşor de transportat şi concentrau o valoare foarte mare într-
un volum mic.
În scrierile lui Herodot îi este atribuit lui Cresus, regele Lydiei, meritul de a fi bătut
prima monedă, în secolul VII î.e.n.. Costin Kiriţescu, în lucrarea Moneda - mica enciclopedie,
menţionează că moneda ar fi apărut prima dată în China, în secolul XI î. e. n. Iniţial se
foloseau lingourile, dar acestea prezentau inconvenientul că trebuiau divizate şi cântărite în
momentul vânzării şi de aceea, pentru facilitarea circulaţiei şi a comerţului, s-a trecut la
marcarea lor. Amplificarea relaţiilor comerciale, ca rezultat al extinderii ariei geografice a
acestora, necesita transportul lingourilor, operaţiune destul de greoaie şi costisitoare. Ca
urmare, lingourile au fost înlocuite cu monedele propriu-zise, confecţionate din metal preţios.
Odată cu apariţia monedelor, au apărut şi primele semne ale unei organizări monetare. În
timp, statele au elaborat legi şi au creat instituţii care să reglementeze, să organizeze şi să
supravegheze relaţiile băneşti, precum şi emisiunea şi retragerea de monedă, constituindu-se
treptat sistemele monetare naţionale (tratate în unitatea 3).

6
 Pe măsura dezvoltării vieţii economice şi sociale, a amplificării producţiei şi a
tranzacţiilor cu bunuri şi servicii, în circulaţia monetară au apărut şi monede fără valoare
intrinsecă, bătute din metale nepreţioase (cupru, aluminiu, aliaje din metale comune).
Mai târziu, întrucât producţia de bunuri şi servicii a devansat simţitor producţia de metale
preţioase, iar schimburile comerciale s-a multiplicat la scară mondială, reclamând şi un volum
sporit de masă monetară, au apărut şi bancnotele - biletele de bancă (secolul al XVI-lea,
Olanda), la început convertibile în metal preţios, iar mai apoi, după primul război mondial şi
neconvertibile. Convertibilitatea biletelor de bancă în aur şi argint a fost abandonată definitiv
în anii ‘70. Bancnotele s-au transformat astfel în bani fiduciari, fără valoare intrinsecă, dar şi-
au sporit continuu importanţa şi ponderea în cadrul masei monetare.
În secolul al XIX - lea, ca rezultat al dezvoltării fără precedent a băncilor comerciale în
toate economiile, au apărut şi banii de cont (moneda scripturală), care au început să fie
preferaţi banilor cu existenţă fizică, mai ales pentru operaţiuni de volum mare sau între
parteneri comerciali aflaţi la distanţă, datorită multiplelor avantaje pe care le ofereau.
O formă derivată de monedă scripturală este şi aşa-numita monedă electronică, apărută în
secolul al XX-lea şi care circulă prin transfer electronic, având ca suport cardurile.
Putem sintetiza aşadar evoluţia istorică a monedei în următoarea schemă (fig. 1):

Figura nr. 1
Evoluţia istorică a monedei

Autoconsum Troc “marfă Bunuri etalon

(economie
contra marfă”
naturală)
Fiecare comunitate Marchează începutul
consuma ceea ce producea. economiei de schimb.

Metale (aur şi Moneda Bancnotele

argint) sec VII î.e.n. sec XVI, Olanda

Este prima formă tipizată de bani. Nu aveau valoare intrinsecă,

Primele monede aveau şi valoare ci aveau o valoare simbolică.
intrinsecă, pe lângă valoarea Au circulat în paralel cu
ca instrument de plată şi de schimb. monedele din aur şi argint,
până după primul război mondial.

Moneda Moneda electronică

scripturală (cardurile)
sec XIX
Are ca suport cecuri, ordine de plată, A apărut la sfârşitul sec. 20;
cambii, bilete la ordin circulă prin transfer electronic.
(circulă prin virament bancar).
Este o monedă cu valoare simbolică.

Clasificarea semnelor monetare

7
 Putem realiza o clasificare a semnelor monetare după mai multe criterii, între care cele
mai relevante sunt:
I. După forma de existenţă, monedele pot fi:
a. Monede cu existenţă fizică, tangibilă (monedele metalice şi bancnotele);
b. Monede fără existenţă fizică, de cont (moneda scripturală propriu-zisă şi moneda
electronică).
II. După emitent, monedele pot fi:
a. Monede emise de agenţii economici, în perioada funcţionării etaloanelor aur-monedă
şi aur-lingouri;
b. Monede emise de tezaur (monedele metalice care sunt emise de monetăria statului);
c. Monede emise de bănci (bancnote emise de Banca Naţională, moneda scripturală
emisă de băncile comerciale).
III. După valoarea pe care o încorporează, monedele pot fi:
a. Monede cu valoare integrală (intrinsecă sau deplină);
b. Monede cu valoare simbolică.
IV. După gradul de convertibilitate monedele pot fi:
a. Monede convertibile:

Convertibilitate metalică (bancnote contra metal preţios);

Convertibilitate valutară (valută contra valută).
b. Monede neconvertibile, care circulă doar în interiorul unei ţări, în posesia rezidenţilor;
c. Monede parţial convertibile (există diferite restricţii în calea convertibilităţii monedei
respective).

Funcţiile monedei

În accepţiunea lui Ştefan I. Dumitrescu1 moneda prezintă trei funcţii principale şi

anume:
a. dă dreptul sau posibilitatea oricărui posesor de a participa la bunurile sociale, ca instrument
legal de plată, fiind în acelaşi timp denominator al tuturor bunurilor;
b. este mijloc de participare la bunurile sociale, ca instrument de schimb mijlocitor (vânzare-
cumpărare);
c. ilustrează măsura de care ne servim pentru a putea participa la distribuirea bunurilor sociale,
ca instrument măsurător al preţurilor bunurilor ce se vând şi se cumpără.
Orice instrument dotat cu calităţile şi caracteristicile de mai sus poate fi considerat
ban, iar dacă este recunoscut de stat devine monedă.
Profesorul Costin Kiriţescu2 - stabileşte următoarele şapte funcţiuni ale monedei:
1. funcţiunea de evaluare, de măsurare a valorilor economice;
2. funcţiunea de mijlocire a schimbului de bunuri şi servicii;
3. funcţiunea de mijlocire a plăţilor;
4. funcţiunea de mijlocire a creditului;
5. funcţiunea de mijlocire a economiilor (tezaurizare);
6. funcţiunea de păstrare şi transfer al valorilor;

1
Ştefan I. Dumitrescu, Tratat de Monetă (Tehnica schimbului monetar), Bucureşti, 1948
2
Costin Kiriţescu – Moneda – mică enciclopedie, Bucureşti, ed a doua, 1998
8
7. funcţiunea socială de distribuire a bunurilor şi serviciilor.
Toate aceste funcţii sunt mai mult sau mai puţin acceptate de alţi economişti, dar ceea
ce este de remarcat este faptul că ele se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc.

Prin urmare, putem sintetiza principalele funcţii ale monedei astfel:

1. Instrument de măsură a activităţii economice
Este cea mai importantă funcţie a monedei. Cu ajutorul monedei se pot evalua şi compara
toate bunurile şi serviciile produse într-o economie, veniturile şi cheltuielile realizate, dar şi
activităţile economice în ansamblu. Expresia acestei evaluări se numeşte preţ. Ca orice etalon,
moneda este în fapt invariabilă, ceea ce se modifică este puterea ei de cumpărare.
2. Instrument de schimb
Prin intermediul monedei se desfăşoară marea majoritate a tranzacţiilor în economie.
Excepţia este reprezentată de forma modernă a trocului, numită barter.
Datorită monedei, schimbul este separat în două operaţiuni - vânzare şi cumpărare, ceea ce
înseamnă şi delimitarea a două fluxuri: un flux real, de marfă şi un flux monetar.
3. Instrument de plată
Orice obligaţie economică a unei persoane fizice sau juridice poate fi evaluată în bani
şi se stinge prin plata sumei corespunzătoare. Pe teritoriul unei ţări, moneda naţională este
singurul mijloc legal de plată.
4. Mijloc de economisire şi rezervă
Moneda este forma preferată de păstrare a economiilor populaţiei şi a rezervelor
agenţilor economici. Acest lucru se explică prin faptul că moneda are cel mai ridicat grad de
lichiditate, iar dacă este plasată sau investită poate aduce deţinătorului câştiguri sub formă de
dobânzi. Alte forme de plasament, în active reale sau financiare (terenuri, clădiri, obiecte de
artă, etc.) pot avea randamente mult superioare, însă au un grad de lichiditate scăzut, ceea ce
reprezintă un impediment major când se doreşte obţinerea de numerar imediat.
5. Mijloc de transfer al valorilor
Averea unei persoane sau patrimoniul unei întreprinderi pot fi mai uşor transferate dintr-o
ţară în alta, dacă sunt transformate în prealabil în monedă.

1.3. Puterea de cumpărare a monedei

Puterea de cumpărare a monedei reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care se

poate achiziţiona la un moment dat cu o unitate monetară, într-un spaţiu economic.
Puterea de cumpărare a monedei este influenţată de următorii factori:
- nivelul preţurilor;
- conjunctura economică de ansamblu;
- nivelul produsului intern brut;
- nivelul productivităţii muncii la nivel naţional etc.
Puterea de cumpărare se măsoară cu ajutorul indicilor de preţ. Aceştia sunt de trei tipuri:
1. Indicele general al preţurilor (IGP), care ia în considerare mişcarea tuturor preţurilor şi
tarifelor din economie într-o anumită perioadă, de regulă un an;

9
2. Indicele preţurilor de consum – Consumer Price Index (IPC) care se referă la preţurile şi
tarifele bunurilor alimentare, nealimentare şi ale serviciilor care intră în consumul populaţiei.
Acest indice se mai numeşte şi indicele costului vieţii. Este cel mai folosit indice în calculul
puterii de cumpărare;
3. Indici speciali de preţ, cum ar fi indicele preţurilor producţiei industriale, indicele
preţurilor produselor agricole etc;
4. Deflatorul PIB (GDP Deflator), care este acel indice ce permite compararea preţurilor
bunurilor şi serviciilor care intră în structura PIB, realizate în anul curent, cu preţurile
bunurilor şi serviciilor care compun PIB, produse într-un an anterior. Deflatorul este folosit
pentru a corecta valoarea nominală a PIB (în preţuri curente) şi a determina valoarea reală a
PIB (în preţuri constante).

Puterea de cumpărare a unei monede se poate evalua:

A. pe plan intern (puterea de cumpărare internă);
B. pe plan extern (puterea de cumpărare externă).

A. PUTEREA DE CUMPĂRARE INTERNĂ

Puterea de cumpărare internă se poate calcula prin raportare la :

a) un singur bun, considerat bun-etalon ;
b) un coş (eşantion) de bunuri şi servicii reprezentative pentru consumul populaţiei.

a) În cazul raportării la un singur bun, de exemplu, zahǎrul, puterea de cumpărare internă

se poate determina astfel:
- dacǎ un kg. de zahăr costă 4,35 lei, atunci cu 1 leu se poate achiziţiona 1/ 4,35 dintr-un kg de
zahǎr.

b) În acest caz se parcurg următoarele etape :

- se aleg bunurile şi serviciile reprezentative ce vor constitui coşul;
- se stabileşte ponderea fiecărui bun sau serviciu în totalul tranzacţiilor interne;
- se considerǎ coşul ca un produs distinct, de sine stătător, al cărui preţ se
calculează după formula:
n
P = ∑ q i ⋅ p i , unde:
i =1
qi = ponderea produsului i în totalul operaţiunilor comerciale interne;
pi = preţul unitar al bunului i.
- se determină puterea de cumpărare internă prin raportare la coşul de bunuri şi
servicii construit, după formula:
1 1
PC = = n
P
∑ qi ⋅ pi
i =1

B. PUTEREA DE CUMPĂRARE EXTERNĂ

10
 Se măsoară cu ajutorul cursului real de schimb al monedei naţionale în raport cu
diverse valute. Acesta este legat de activitatea de comerţ exterior şi prezintă importanţă, de
regulă, pentru firmele cu activitate de import-export, nefiind utilizat în tranzacţiile valutare
obişnuite. Este calculat de companiile cu activitate de comerţ exterior care îşi determinǎ
eficienţa importului şi a exportului prin raportare la cursurile nominale stabilite pe pieţele
valutare şi care sunt rezultatul cererii şi al ofertei de valută. Cursul real este, în esenţă, un
concept monetar care măsoară preţurile relative ale bunurilor pe două pieţe, în vederea
stabilirii unor raporturi de echivalenţă în derularea tranzacţiilor internaţionale.
Formulele de calcul pentru determinarea cursului real de schimb – CR - sunt:

CREV1 + CREV2
CR = ;
2
2
CREV1; CREV2 = ∑ q i ⋅ Cri ;
i =1

Pi pe piata interna (u.m. nationale)

Cri = , unde:
Pi pe piata externa (u.m. valutare)

CREV1, CREV2 = cursurile de revenire (u.m. naţionale/u.m. valutare şi u.m.

valutare/u.m. naţionale), calculate pe baza exporturilor reciproce;
Cri = cursul de revenire al produsului i exportat;
qi = ponderea produsului i în totalul exporturilor ţării respective;
Pi = preţul produsului i pe pieţele din cele douǎ ţări.

1.4. Convertibilitatea şi cursul de schimb

În sens larg, convertibilitatea reprezintă astăzi dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor

de a schimba o monedă pe o alta, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, fără restricţii în ceea ce
priveşte suma, scopul operaţiunii şi calitatea persoanei care efectuează schimbul.
După criteriile Fondului Monetar Internaţional (FMI), monedele statelor membre sunt
împărţite în trei categorii:
a. Monede convertibile; sunt acele monede care corespund definiţiei convertibilităţii în
accepţiunea Fondului Monetar Internaţional.
Conform statutului FMI, pentru ca o monedă să devină convertibilă este necesară
îndeplinirea următoarelor condiţii:
- existenţa unui potenţial economic ridicat şi sustenabil pe termen lung;
- echilibrarea balanţei de plăţi;
- constituirea unor rezerve valutare care să acopere necesităţile de import pe o perioadă
de 5-6 luni;
- adaptarea calitativă şi structurală a producţiei interne la exigenţele pieţei
internaţionale;

11
 - corelarea preţurilor interne cu cele de pe piaţa mondială;
- limitarea creşterii preţurilor şi instituirea unei stabilităţi monetare;
- corelarea nivelului productivităţii muncii pe plan naţional cu cel de pe pieţele
internaţionale.
b. Monede neconvertibile; sunt acele monede care nu îndeplinesc criteriile de
convertibilitate cerute de FMI şi circulă doar în interiorul ţărilor emitente, în posesia
rezidenţilor.
c. Monede liber convertibile (liber utilizabile) sunt acele monede cotate pe pieţele
valutare internaţionale şi care sunt cel mai des folosite în plăţi şi transferuri pe plan
mondial.
La ora actuală, există patru monede considerate liber convertibile: euro, yenul japonez,
dolarul american şi lira sterlină.

În practica internaţională sunt analizate mai multe tipuri de convertibilitate, după cum
urmează:

I. După evoluţia istorică avem:

a. Convertibilitatea metalică, care este caracteristică perioadei de funcţionare a
etaloanelor aur-monedă şi aur-lingouri;
b. Convertibilitatea valutară, care este convertibilitatea actuală de tip monedă contra
monedă.
II. După aria geografică se disting:
a. Convertibilitatea internă, care înseamnă că moneda naţională se schimbă pe alte
monede, doar în interiorul ţării de origine. Deoarece convertibilitatea internă este
limitată la operaţiunile de import-export, ea se mai numeşte şi convertibilitate de cont
curent.
Convertibilitatea de cont curent a fost caracteristică ţărilor din Europa Centrală
şi de Est în ultimii ani. Recent, România a început liberalizarea etapizată a contului de
capital al balanţei de plăţi3, ceea ce înseamnă deschiderea accesului capitalului
românesc pe plan internaţional şi cotarea monedei noastre şi pe pieţele valutare
externe;

Etapele de realizare a convertibilităţii monedei naţionale şi stadiul acestui proces sunt

prezentate mai jos:

3
Cont de capital – parte a balanţei de plăţi care cuprinde cheltuielile făcute de rezidenţi pentru a cumpăra active
financiare din străinătate (ieşiri de capital), precum şi cheltuielile făcute de investitorii străini pentru achiziţia de
active financiare din ţară (intrări de capital).

12
Figura nr. 2
Etapele realizării convertibilităţii leului

Sursa: Cristian Popa, Sistemul bancar şi integrarea europeană, Forumul Financiar European, Bucureşti, iunie
2005

b. Convertibilitatea externă se referă la schimbul monedei naţionale pe alte monede în

afara graniţelor ţării emitente.

***
Monedele se schimbă între ele la un preţ numit curs de schimb. Acesta este influenţat
în primul rând de raportul între cererea şi oferta celor două monede.

Acest raport, la rândul lui, depinde esenţial de puterile de cumpărare ale monedelor
care se schimbă, dar şi de conjunctura economică de ansamblu şi de factorii care influenţează
piaţa valutară la momentul respectiv. În esenţă, baza convertibilităţii actuale este puterea de
cumpărare a monedelor.

Cursul de schimb reprezintă numărul de unităţi monetare străine care se primesc în

schimbul unei unităţi monetare naţionale. Această definiţie ilustrează aşa numita cotare
directă (1 u.m. naţională = N u.m. străine).

Exemple de cotare directă:

1 RON = 66, 97 HUF; 1 RON = 0,2761 EURO.

În realitate, în toate ţările, cu excepţia Marii Britanii, se cotează indirect (1 u.m.

străină = N u.m. naţionale)

13
 Exemple de cotare indirectă:

1 USD = 3,2527 RON; 1 GBP = 5,7501 RON; 1 euro = 4,2218 RON

Există trei tipuri de curs de schimb:

1. Cursul de schimb fix, care este menţinut neschimbat prin intervenţii ale Băncii
Naţionale pe piaţa valutară şi care nu se modifică decât în situaţii extreme;
2. Cursul de schimb flotant, ce se caracterizează prin supleţe şi flexibilitate,
modificându-se sub impulsul cererii şi al ofertei de valută de pe piaţă. Trebuie să
precizăm că operatorii pieţei valutare din fiecare ţară, în primul rând băncile, stabilesc
cursuri ale zilei sau la vedere, numite cursuri spot şi cursuri la termen, numite cursuri
futures/forward. Cursurile sunt mai mici la cumpărare şi mai mari la vânzare, diferenţa
numindu-se spread;
3. Cursul de schimb ancorat, care este cursul acelor monede legate printr-un raport fix
de o valută forte, numită ancoră. În Europa au cursuri ancorate Bulgaria (ancoră euro),
Estonia (euro) şi Lituania (dolarul).

Dacă analizăm comparativ avantajele şi dezavantajele cursurilor fixe şi ale celor flotante,
rezultă următoarele:

Tabelul nr.1
Analiza comparativă a avantajelor şi dezavantajelor cursurilor fixe şi ale celor flotante4

Avantaje Dezavantaje
Curs fix Curs flotant Curs fix Curs flotant
Stabilitatea Nivelul cursului rezultă din Cursul fix poate deveni Instabilitatea cursului
cursului dinamica raportului rigid, dacă nu se induce riscuri în procesul
decurge din cerere/ofertă, ca orice alt ajustează la timp, iar alocării unor resurse şi
stabilitatea preţ; modificarea lui scade eficienţa
preţurilor; neprevăzută poate operaţiunilor de comerţ
produce şocuri de exterior (pierderi la export
adaptare; sau scumpiri la import);
Asigură o mai Ajustarea cursului se face Menţinerea cursului fix Riscul valutar, inerent în
bună alocare a prin abateri mici, evitându-se necesită intervenţii pe cazul flotării cursurilor,
resurselor în producerea de şocuri; seama rezervelor produce cheltuieli de
economia reală; valutare, care trebuie să acoperire (hedging), care
fie substanţiale; pot genera tensiuni
inflaţioniste;
Sunt descurajate Se poate opta pentru o Este dificil de stabilit Operaţiunile speculative
acţiunile politică monetară marja optimă de ajustare pot genera destabilizări ale
speculative; independentă; a cursului, ceea ce poate balanţelor de plăţi şi
duce fie la o presiuni asupra cursurilor.

4
Prelucrare după M. Bârsan „Integrarea economică europeană”, Edit. Carpatica, vol I, 1995
14

Deoarece, cel puţin teoretic,
intervenţiile Băncii Centrale
pentru menţinerea nivelului
cursului nu sunt necesare,
acumularea de rezerve
valutare consistente nu este
obligatorie.
supraevaluare, fie la o
subevaluare;
Nu permite o politică
monetară flexibilă în
ceea ce priveşte
combaterea inflaţiei şi
ocuparea forţei de
muncă.
***

1.5 Aplicaţii rezolvate

1. Pentru înţelegerea modului de calcul al puterii de cumpărare vom utiliza următorul coş de
bunuri şi servicii, format din 6 produse convenţionale:

Nr. crt. Produse Pondere qi (%) Preţ unitar qi x pi (u.m)

pi (u.m.)
1 Produs A 45% 200 90
2 Produs B 10% 550 55
3 Produs C 15% 200 30
4 Produs D 5% 80 4
5 Produs E 20% 500 100
6 Produs F 5% 100 5
Total 100% * 284

1 1
Prin urmare, PC = = = 3,521 ⋅10 −3 , ceea ce reprezintă "cantitatea" din coşul
P 284
convenţional de bunuri şi servicii ce se poate achiziţiona cu o unitate monetară, la momentul
respectiv.
În dinamicǎ, pentru a analiza evoluţia puterii de cumpărare se utilizează indicele
puterii de cumpărare (IPC). Acesta este invers proporţional cu indicele preţurilor de consum
(IP), calculându-se după formula:
1
IPC = ⋅100
IP

2. Dacă indicele preţurilor de consum IP în anul 2009 a fost de 111,9%, cu cât s-a redus
puterea de cumpărare a monedei naţionale ?

15
 1
IPC = ⋅ 100 = 89,36% , deci puterea de cumpărare s-a micşorat cu 10,63% faţă de anul
111,9%
anterior.

Se poate calcula atât un indice mediu anual al puterii de cumpărare, cât şi unul care
arată variaţia puterii de cumpărare la sfârşitul anului curent faţă de sfârşitul anului anterior
(decembrie an curent faţă de decembrie an anterior), în funcţie de modul în care este calculat
indicele preţurilor de consum.

3. Să se calculeze indicele mediu al puterii de cumpărare şi indicele puterii de cumpărare la

sfârşitul anului, în România, pe baza următoarelor date privind indicele preţurilor de consum
(IP):

Anul N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5

IP* 154,8% 140,7% 130,3% 117,8% 114,1% 109,3%
IP** 145,8% 145,7% 134,5% 122,5% 115,3% 111,9%
* indicii aratǎ variaţia preţurilor de consum la 31 decembrie anul curent faţă de 31 decembrie anul precedent;
** indicii aratǎ nivelul mediu în anul curent faţă de nivelul mediu al anului precedent.

Rezolvare:
1
Folosim relaţia IPC = ⋅100 şi o aplicǎm pentru fiecare an, obţinând următoarele
IP
rezultate:

Anul N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5

IPC* 64,59% 71,07% 76,74% 84,88% 87,64% 91,49%
IPC** 68,58% 68,63% 74,34% 81,63% 86,73% 89,36%

Se observǎ cǎ anul în care deprecierea leului a fost cea mai puternicǎ a fost N, când
puterea de cumpărare a scăzut faţă de anul anterior cu 35,41%. La polul opus, anul în care
gradul de depreciere al leului a fost cel mai scăzut este N+5 – deprecierea a fost de circa
8,51% faţă de anul N+4.

1.6 Aplicaţii de rezolvat

1. Să se calculeze nivelul puterii de cumpărare pe baza următoarelor coşuri de bunuri:

a.
Nr. crt. Produse Pondere qi (%) Preţ unitar pi qi x pi (u.m)
(u.m.)
1 Bunuri alimentare 40% 150
2 Bunuri nealimentare 30% 350
3 Servicii 30% 127

b.
16
Nr. crt. Produse Pondere qi (%) Preţ unitar pi qi x pi (u.m)
(u.m.)
1 Produs A 35% 285
2 Produs B 10% 477
3 Produs C 5% 512
4 Produs D 15% 382
5 Produs E 5% 72
6 Produs F 25% 437
7 Produs G 5% 107

2. Să se calculeze indicele mediu al puterii de cumpărare în perioada N- N+5 în ţările cu

economie în tranziţie, pe baza indicilor medii ai preţurilor de consum (%):

Anul N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5

Ţara
Bulgaria 108,3 110,1 107,4 105,8 102,4 106,1
Cehia 102,1 103,9 104,7 101,8 100,1 102,8
Polonia 107,3 110,1 105,5 101,9 100,8 103,5
Slovacia 110,6 112 107,3 103,3 108,5 107,5
Slovenia 106,1 108,9 108,4 107,5 105,6 103,6
Ungaria 110 109,8 109,2 105,3 104,7 106,8

Să se compare rezultatele obţinute în cazul celor 6 ţări cu cele calculate pentru ţara
noastră.

3. În ţara Z, preţurile de consum cresc în perioada 31 dec. 2009 – 31 dec. 2010 de 4,8 ori,
iar în perioada 31 dec. 2010 – 31 dec. 2011 de 6,5 ori. Să se calculeze indicele puterii de
cumpărare al monedei ţǎrii Z în perioada 31 dec. 2009 – 31 dec. 2011.

1.7 Teste de autoevaluare

1. Definiţi conceptul de monedă şi trăsăturile acesteia

2. Care sunt principalele funcţii ale monedei în economiile moderne?
3. Ce înţelegeţi prin convertibilitate a unei monede?

17
 1.8 Răspunsuri la testele de autoevaluare

1. În prezent, termenul de monedă este folosit în sens larg, fiind denumirea generică
pentru monede metalice, bancnote, monedă scripturală şi orice altă formă de bani acceptată şi
folosită de participanţii la tranzacţii într-un spaţiu economic dat.
Putem desprinde trei trăsături ale monedei într-o economie:
d. este un bun cu utilitate permanentă pentru populaţie şi pentru agenţii economici;
e. este un bun aparte, un bun indirect, reprezentând o creanţă asupra economiei naţionale,
întrucât dă dreptul deţinătorului de a achiziţiona în schimbul ei bunuri şi servicii pe
teritoriul ţării emitente;
f. are caracter juridic, fiindu-i recunoscute prin lege toate calităţile şi drepturile pe care le
conferă. Pe teritoriul unei ţări, moneda naţională reprezintă singurul mijloc legal de
plată.

2. Putem sintetiza principalele funcţii ale monedei astfel:

1. Instrument de măsură a activităţii economice
2. Instrument de schimb
3. Instrument de plată
4. Mijloc de economisire şi rezervă
5. Mijloc de transfer al valorilor

3. În sens larg, convertibilitatea monedei reprezintă astăzi dreptul rezidenţilor şi al

nerezidenţilor de a schimba o monedă pe o alta, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, fără restricţii
în ceea ce priveşte suma, scopul operaţiunii şi calitatea persoanei care efectuează schimbul.

1.9 Teste de autoevaluare propuse

1. Care a fost evoluţia istorică a monedei?

2. Realizaţi clasificarea semnelor monetare.
3. Ce înseamnă monedă cu valoare deplină sau intrinsecă?
4. Ce înţelegeţi prin putere de cumpărare internă a monedei şi cum se evaluează aceasta?
5. Cum se evaluează puterea de cumpărare externă a unei monede?
6. Ce înseamnă convertibilitate internă a unei monede?
7. Ce înseamnă curs de schimb ancorat?

1.10 Cuvinte şi expresii - cheie:

Bunuri etalon Monedă electronică

Monedă scripturală Monedă cu valoare intrinsecă
18
 Monedă cu valoare simbolică
Putere de cumpărare internă
Putere de cumpărare externă
Curs de schimb real
Curs de schimb nominal
Convertibilitate internă
Convertibilitate externă
Convertibilitate metalică
Convertibilitate valutară
Convertibilitate de cont curent
Cotare directă şi cotare indirectă
Curs de schimb fix
Curs de schimb flotant
Curs de schimb ancorat

1.11 Bibliografia unităţii de învăţare 1

Duca Ioana – Monedă şi credit, Ed. a II a revizuită şi adăugită, Editura Universităţii Titu
Maiorescu, Bucureşti, 2006
Ioana Duca, Rodica Gherghina, Probleme şi studii de caz - finanţe publice, monedă şi
credit, gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universităţii Titu Maiorescu,
Bucureşti, 2006
Nicolae Dardac, Teodora Vâşcu – „Monedă şi credit”, vol. 1 şi 2, Editura ASE,
Bucureşti, 2002
Nicolae Dardac, Teodora Barbu- ,,Monedă, Bănci şi Politici monetare”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
Turlic, Vasile; Boariu, Angela; Stoica, Ovidiu; Cocris, Vasile. Moneda si credit.
Iasi: Editura Universitatii "Al. I. Cuza", 2007

19