Cel mai frumos martisor

Era odata o tara frumoasa-frumoasa si bogata cum nu se mai afla pe pamant.

Toti copii si toti oamenii mari stiu numele acestei tari minunate.Ea seamana cu o stea si cu o
inima de copil.Are munti ,campii si o apa mare-mare ca o Mare Neagra si mai are si cele mai
limpezi rauri care s-au vazut vreodata.Dar intre toate apele botezate fie cu nume de
voinicei,precum Prut,Siret,Mures,Olt,Jiu,fie cu nume de fete mandre,cum ar fi
Tisa,Bistrita,Dorna....OZANA era cea mai “frumos curgatoare si limpede ca cristalul”,”in care se
oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri!”
Veneau primaveri dupa ierni,veri dupa primaveri,toamne dupa veri,ierni dupa toamne,si iar
primaveri dupa ierni indelungate si geroase;adormea si iar se trezea la viata inreaga fire,ani
dupa ani,veacuri fara sfarsit.
Si vazand Dumnezeu harnicia si cumsecadenia oamenilor de pe la noi,auzindu-i cum isi plang
dorurile si-si canta doinele si-si joaca horele,ascultandu-le gandurile si chibzuind ca face bine ce
face....,a hotarat
intr-o primavara anume sa daruiasca pentru totdeauna,noua,tuturor celor insemnati cu aceasta
noblete a neamului romanesc:CEL MAI FRUMOS MARTISOR..
Era la 1 martie 1837.In satul Humulesti din tinutul NEAMTULUI.In partea dinspre rasarit a
Pamantului romanesc.
Chiar in inima Moldovei.
Si s-a nimerit inca de atunci ca El...,si nimeni altul,sa devina IMPARATUL POVESTILOR si
sa se numeasca pentru totdeauna ION CREANGA.
 după Constantin Parascan

„Poetul Mihai Eminescu colindase munti si vai, sate si orase, locuri

cunoscute si locuri necunoscute, ascultase oameni de peste noua mari si
noua tari, cautase prin carti ale neamului nostru si ale altor neamuri. Stia
ca undeva in aceasta lume trebuia sa se afle imparatul povestilor. Era tare
mahnit ca nu-l aflase, dar nadejdea nu si-o pierduse.
Intr-o zi din anul 1875 Eminescu merge in inspectie la clasa invatatorului
Ion Creanga. Lectiile se terminasera si scolarii nu voiau sa plece acasa. Cum
sa plece daca nu li se spusese povestea? Ce Poveste? Povestea, domnule
revizor! Povestea domnului invatator. Din cauza dumneavoastra ne trimite
domnul acasa fara poveste. Neavand incotro, Ion Creanga povesteste
copiilor.
Scolarii au plecat bucurosi. Eminescu tacea, tacea si nu se ridica din banca
din care ascultase si el.
Deci dumneata erai! Stii cat te-am cautat? rosteste Mihai Eminescu ca de
pe alta lume.
Stiu, Badita, cum sa nu stiu? Acum nu mai privi-ntr-un loc. Ridica-te si hai
cu mine! Hai, vino cu mine!
Si –asa au luat-o amandoi pe strazile tainice ale Iasului pana s-au trezit in
poarta bojdeucii din Tigau.”
 (fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă)

”Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească
din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele
jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel,
la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii , de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi
jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne,
frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, casa ni era îndestulată,
şi copii şi copilele megieşilor erau de-a pururi în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac,
fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în turburarea sa.

Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a
se ivi soarele dintre după o ploaie îndelungată: „Ieşi copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a
îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat ştia
a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negrii de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina
în alte părţi, înfingând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa cu numai două picioare de
vacă, de se crucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele, la mână sau la picior, zicând: „Na,
na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi
vreme rea, sau când ţiua tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra
acolo, în vatra focului, şi-l buchisea cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta:
oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină
din colbul adunat pe obsasul încălţării, ori mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu
se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” şi-mi făcea apoi câte un benchi
boghet în frunte, ca să nu-şi prăpădească odorul!… şi altele multe încă făcea…

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi aduc
bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind
şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am
învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

Dar vremea trecea cu amăgele şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin
cap… căci sprinţar şi înşelător e gândul omului, pe ale căruia aripi te poartă dorul necontenit şi nu te
lasă în pace, până ce intri în mormânt!”
 1837 1 martie S-a născut, după cum a mărturisit într-o schiţă de autobiografie, Ion Creangă ,în satul
Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din
Humuleşti şi soţia sa Smaranda.
1846 Septembrie Ion Creangă începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion
Humulescu (Nemţeanu) cu dascălul Vasile a Ilioaiei (Vasilcăi).
1848 Ion Creangă trece la şcoala învăţătorului Neculai Nanu din Broşteni.
1853 Creangă termină clasa a treia primară la şcoala publică de la Târgul Neamţ, avându-1 ca profesor pe
Isaia Teodorescu ("popa Duhu").
1854 Creangă, numit acum Ion Ştefănescu, termină clasa a patra, şi toamna se înscrie la şcoala de catiheţi
din Fălticeni ("fabrica de popi").
1855 6 noiembrie Ion Creangă este admis în anul al II-lea la seminarul din Socola.
1858 Ion Creangă absolveşte cursul inferior al seminarului.
1859 5 noiembrie Poporăni de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi dau mărturie lui Ion Creangă spre a fi
hirotonisit preot.
1860 26 octombrie Îl găsim înscris ca student în anul I la Facultatea de teologie din Iaşi.
1864 Absolvind un an de studiu la Institutul normal vasilian, Creangă se înscrie la concursul pentru
ocuparea postului vacant de institutor la secţiunea a II-a a clasei întâi de la şcoala primară vasiliană Trei
Ierarhi. La 13 noiembrie primea decretul de numire în post.
1865 10 ianuarie Ion Creangă îşi începe activitatea de institutor.
1868 În august apare Metoda nouă de scriere şi citire pentru uzul clasei I primare de Ion Creangă, C.
Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu.
1870 20 octombrie Creangă este mutat la Şcoala sucursală primară de băieţi nr. l din Iaşi (mahalaua
Sărărie).
1871 Dat în judecata consistoriului, în septembrie, pentru conduita sa, e oprit de la "lucrarea diaconiei"
"până va da probe de îndreptare". Era învinuit de a fi mers la teatru, de a fi tras cu puşca asupra bisericii,
de a trăi mai mulţi ani despărţit de soţie şi de a se fi tuns.
Apare Învăţătorul copiilor - carte de citit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi,
cuprinzând învăţături morale şi instructive de C. Grigorescu, I. Creangă şi V. Răceanu.
1872 Apare a doua ediţie a Învăţătorului copiilor.
1874 Apare ediţia a III-a a Învăţătorului copiilor.
1875 Numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iași, Mihai Eminescu face cunoştinţă cu
Ion Creangă.
Introdus de Mihai Eminescu la "Junimea", Ion Creangă publică în "Convorbiri literare" Soacra cu trei
nurori (1 octombrie) şi Capra cu trei iezi (decembrie).
1876 Apare Povăţuitoriu la citire prin scriere după sistema fonetică de Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă, iar
în "Convorbiri literare" - poveştile Punguţa cu doi bani (1 ianuarie), Dănilă Prepeleac (1 martie) şi
Povestea porcului (1 iunie).
1877 Creangă tipăreşte întâi în broşură, apoi în "Convorbiri literare" nuvela Moş Nichifor Coţcariul. În
revistă apar Povestea lui Stan Păţitul (1 aprilie) şi Fata babei şi fata moşneagului (septembrie).
1878 Apar în "Convorbiri literare" Ivan Turbinca (1 aprilie), Povestea lui Harap-Alb (1 august), Povestea
unui om leneş (octombrie).
1879 Apare Geografia judeţului Iaşi de V. Răceanu, Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă.
1880 În "Albumul macedo-român" apare anecdota Moş Ion Roată şi Unirea.
1881 În "Convorbiri literare" apare prima parte a Amintirilor din copilărie. În aprilie apare partea a doua
a Amintirilor. În "Convorbiri literare" (1 noiembrie) vede lumina tiparului nuvela Popa Duhu.
1882 În "Convorbiri literare" se publică partea a treia a Amintirilor din copilărie.
1883 Ion Creangă dă publicităţii nuvelele Cinci pâini şi Moş Ion Roată şi vodă Cuza.
1888 Creangă citeşte în Cercul literar al lui Beldiceanu ultima parte a Amintirilor din copilărie.
1889 31 decembrie În urma unui atac de epilepsie, Ion Creangă se stinge din viaţă.
1890 2 ianuarie Ion Creangă este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi. Apar Scrierile lui Ion
Creangă, vol. I, cuprinzând Poveştile şi Moş Nichifor Coţcariul.
1892 Apar Scrierile lui Ion Creangă, vol. II, cuprinzând Amintiri din copilărie, Popa Duhu, Cinci pâini,
Moş Ion Roată şi Unirea, Moş Ion Roată şi Cuza-vodă, Poezii poporane, Poezii proprii, Cuvinte, rostiri.
 ION CREANGĂ (1839-1889)

"Sunt nascut la 1 martie 1837 în satul Humulesti, judetul Neamtului, Plasa de Sus, din
parinti români: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David
Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului..."
Data înscrisa de mâna lui Creanga în Fragment de biografie si acceptata de multi istorici literari e
contestata de alti cercetatori, care afirma ca povestitorul s-a nascut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform
singurului document autentic: o condica (mitrica) de nou-nascuti din Humulesti, descoperita si publicata
de arhivistul iesean Gh. Ungureanu.
În casuta taraneasca din Humulesti, de unde se vad ruinele Cetatii Neamt, în familia lui
Stefan si a Smarandei se nasc 8 copii: ION, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile si Petre.
Ultimii trei baieti pier de copii. Ecaterina moare în1893, iar Zahei, Maria si Ileana traiesc pâna în 1919.
1846-1853 - Istet si neastâmparat, cum se autodescrie mai apoi în Amintiri din copilarie,
Nica urmeaza scoala de pe lânga biserica, avându-l dascal pe "badita Vasile" (Vasile al Iloaiei), cel luat
cu arcanul la oaste. Scoala era într-o chilie facuta de sateni, la îndemnul parohului Ion Humulescu.
Permanentii vizitatori sositi azi la Humulesti vad nu numai muzeul din casuta, dar si biserica sau drumul
spre Ozana, unde se scalda Ionica.
Apoi, mama Smaranda îl da în primire tatalui ei David Creanga (bunicul lui Nica). Acesta îl duce,
împreuna cu fiul sau mai mic Dumitru, tocmai pe Valea Bistritei, la Brosteni, unde învata cu un
profesor, N. Nanu, pâna la episodul hazliu cu râia si caprele Irinucai.
E înscris la Scoala Domneasca de la Tg. Neamt, peste apa Ozanei, unde-l are ca profesor pe parintele
Isaia Teodorescu (eroul din Popa Duhu). În scriptele scolii, Nica e înscris: Stefanescu Ion.
1854, toamna Mama Smaranda doreste sa-l faca preot, fiind înscris la "fabrica de popi":
Scoala catihetica din Falticeni, condusa de N. Conta (unchiul filozofului Vasile Conta).
Aici nu mai este Nica a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creanga, nume pastrat toata viata.
Desfiintându-se Scoala din Falticeni (caricaturizata copios în Amintiri...), Creanga pleaca
la Iasi, prin insistentele mamei, care-l dorea neaparat preot. Ajunge elev la Seminarul teologic
"Veniamin Costachi" de la Socola. Este notat la toate materiile cu "bun", "foarte bun" si "eminent". Sta
la internat, care e gratuit. Termina seminarul - cursul inferior.
Moare tatal sau, departe de Humulesti, pe mosia Facauti (mormântul se afla la Prigoreni,
lânga Tg. Frumos, localitate legata de Neculce).
Când se fierbe Unirea la Iasi, Creanga e deja iesean convins, desi nu voia sa plece din
Humulesti. Apoi va scrie: Mos Ion Roata si Unirea si Mos Ion Roata si Cuza Voda.
Se casatoreste cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la biserica 40 de Sfinti-Iasi. La
26 dec. 1859 e hirotonisit diacon la biserica "Sfânta Treime".
În acest an scolar, este elev stralucit la Scoala preparandala vasiliana de la Trei Ierarhi (director si
profesor Titu Maiorescu, mai mic decât C.). Maiorescu îl apreciaza si-l pune învatator la Scoala primara
nr. 1 din Iasi. La terminarea scolii preparandale, C. se claseaza pe locul I.
 La 10 iunie 1865 devine institutor, cu certificat de absolvire. Are 28 de ani, e însurat, are
si-un baiat, Constantin (nascut la 19 dec. 1860).
Acum îi moare si mama, Smaranda, bolnava de epilepsie (de aceeasi boala va suferi si Ionica).
Timp de 12 ani e slujitor al altarului (dascal, diacon, la diferite biserici din Iasi). La 10
oct. 1872 este exclus definitiv din cler. Îl parasise nevasta (un diacon n-avea voie sa divorteze), trasese
cu pusca în ciorile care murdareau biserica Golia (locuia ca diacon în casa aflata si azi în curtea Goliei)
si se tunsese ca un civil. Abia în 1993, dupa 122 de ani, s-a luat post-mortem o hotarâre reparatorie:
Creanga a fost reprimit în rândul clerului, ca diacon.

Timp de 25 de ani, Creanga slujeste scoala, fiind un excelent pedagog, chiar daca fusese
destituit din învatamânt între 1872-1874. E autorul unui numar de 4 manuale scolare, scoase în
colaborare cu alti institutori.
Dupa un proces lung, tribunalul da o decizie de divort si Creanga are câstig de cauza, în
procesul cu Ileana, primind copilul în îngrijire. Constantin avea 12 ani si tatal sau grijuliu cauta o casuta
potrivita. O gaseste în mahalaua Ticau si se muta în bojdeuca (asa îi spunea povestitorul) de valatuci,
acoperita cu dranita. Ca gospodina, o aduce pe Tinca Vartic, o fata-tiitoare, cu care va trai toata viata,
fara sa se casatoreasca legitim.
Moment decisiv în viata humulesteanului stabilit în Ticau: îl cunoaste pe Mihail Eminescu, pe
atunci revizor scolar la Iasi si Vaslui. Poetul descopera, la o consfatuire a învatatorilor ori la vreun han
iesean, harul nemaipomenit de povestitor al lui Creanga. Devin prieteni pentru totdeauna si petrec la
vestita crâsma cu hrube Bolta Rece ori la alte hanuri iesene.
E cea mai frumoasa amicitie din istoria literaturii române. Eminescu îl determina sa scrie si-l introduce
în cenaclul Junimii. Citeste Soacra cu trei nurori (publicata la 1 oct. 1875 în Convorbiri literare). Autorul
de manuale devine, la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui prieten, care a locuit o vreme în bojdeuca din
Ticau, gustând cu placere sarmalele facute de Tinca. Era în anii 1876-1877, înaintea plecarii fratelui
Mihai la Bucuresti.
Sub imboldul poetului, care-i citea si îndrepta manuscrisele, sunt compuse în bojdeuca
genialele sale scrieri literare, care încânta toate generatiile de cititori români (ba si straini, prin
traduceri).

Acum e timpul capodoperelor povestitorului; acum e si timpul capodoperelor scrise de

Eminescu. Destinul vrajit a facut ca în 1883 amândoi sa se îmbolnaveasca si sa nu mai scrie nimic
important, dupa acest an. Dupa Soacra cu trei nurori, Creanga publica în Convorbiri literare: Punguta cu
doi bani, Danila Prepeleac, Povestea porcului, Mos Nechifor Cotcariul, Povestea lui Harap-Alb, Fata
babei si fata mosneagului, Ivan Turbinca, Povestea unui om lenes, Amintiri din copilarie (primele trei
parti, a patra fiind postuma), Popa Duhu, Cinci pâni. Scrise tot acum, Mos Ion Roata si Mos Ion Roata si
Voda Cuza, apar în alte publicatii.
 Exact în aceeasi perioada cu Eminescu, marele nostru povestitor este bolnav si scrie sporadic.
Crizele de epilepsie îi aduc o suferinta de sase ani. Când afla, din presa, ca Eminescu e bolnav, îl apuca
disperarea. Cade chiar în clasa, înaintea scolarilor, stând mult timp prin concedii medicale. Pentru
tratament se duce la Slanic Moldova.
 1889, 15 iunie Creanga afla, tot din ziare, ca la ospiciul dr. Sutu din Capitala s-a stins "fratele
Mihai". Plânge ca un copil si murmura tremurând de suspine: Badie Mihai!
Dupa câteva saptamâni, afla ca - la începutul lui august - sarmana Veronica Micle, cea care venea uneori
la bojdeuca, s-a otravit cu arsenic la manastirea Varatec.
 1889, 31 dec Copiii pornesc prin Iasi cu uratul. Înveselit, Creanga coboara din Ticau, spre
centru. Intra la o franzelarie de pe Strada Lapusneanu, mâncând pofticios gogosi cu dulceata. Împreuna
cu prof. Draghici, urca pe Ulita de Sus. Dupa ce beau câte un coniac, amicul îl conduce pâna aproape de
bojdeuca. Îsi ureaza "La multi ani". Primeste colindatorii, amintindu-si cum umbla la urat prin
Humulestii natali. În noaptea bucuriilor, el îsi da duhul. Aflând vestea, prietenii l-au pus în sicriu. Când
sa-l scoata, parca bojdeuca nu-l lasa sa plece la cimitir. Cosciugul - prea mare; usile - prea strâmte. Cum
sa iasa? Amicii strica zidul de lut, dintre ferestruicile odaii de curat. Prin spartura este scos sicriu si dus
la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890.
 PROSTIA OMENEASCĂ
(ilustrarea poveştii)

„ – De s-a sui mâţa, are să trântească „ – Ia mă trudesc de vro două -

drobul chiar î n capul copilului şi să mi-l trei zile să car pocitul ist de
omoare.” soare în bordei ca să am
lumină…”

„ – Era să dărâm bunătate de casă

din pricina carului ...” „ – Ia, vreu să zvârl nişte
nuci in
pod şi ţăpoiul ista nu-i de
nici o treabă…”

„Mâţa tot s-ar fi

putut întâmpla să deie
drobul de sare jos de pe
horn; dar să cari soarele
în casă, cu oborocul, să
urci nucile în pod cu
ţăpoiul şi să tragi vaca
„ - ... nu vre nici în ruptul capului să vie pe şură la fân, n-am
mai gândit !”
după mine sus pe iastă şură să mănânce fân ...”
 POVESTEA UNUI OM LENEȘ
(ilustrarea poveştii)

„ Şi satul văzând că acest om nu „ - Oameni buni ! Se vede că omul

se dă la muncă nici în ruptul capului, cel din car e bolnav, sărmanul şi-l
hotărî să-l spânzure.” duceţi la vreo doftoroaie undeva, să se caute ?”

„ – Dar muieţi-s posmagii ?” „ Şi iacă aşa a scăpat şi leneşul

acela de săteni şi sătenii aceia de
dânsul.”
 MOŞ ION ROATĂ ŞI UNIREA
(ilustrarea poveştii)

„- Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi

chemaţi aici, între noi ?”
„ - Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune.”

„Moş Ion Roată se duce şi vre

să rădice bolovanul, dar nu poate.
„În sfârşit se duc ei vro trei - patru ţărani,
urnesc bolovanul din loc...”
CASA PĂRINTEASCĂ DIN HUMULEȘTI

“…la stâlpul hornului unde lega mama o sfară cu

motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu
ei,
 Realizat de :
POPA IULIA ANDREEA
Cls. a III- a S.B.S.

Sub indrumarea :
Prof. UNGUREANU
MARIETA

“Ia, am fost şi eu în
lumea asta,
un boţ cu ochi,
o bucată de humă
însufleţită din
Humuleşti, care nici
frumos până la 20, nici
cu minte până la 30 şi
nici bogat până la 40 nu
m-am făcut. Dar şi sărac
aşa ca în anul acesta,
ca în
anul trecut şi ca de
când sunt,
niciodată n-am fost”.