Capitolul 1 .

Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

Capitolul 1. Rolul Fondului Monetar Internaţional

în economia mondială

1.1. Evoluţia post Bretton Woods a Fondului Monetar Internaţional

„The Bretton Woods Story”, aşa îşi intitula o publicaţie americană articolul
universitar la împlinirea unei jumătăţi de secol de la Conferinţa Monetară şi Financiară din
aprilie 1944 de la Bretton Woods. Pentru americani, cele ce s-au petrecut în mica localitate
climaterică din statul New Hampshire a căpătat cu timpul proporţii de legendă. În atmosfera
încă nedesluşită din apropiatul sfârşit al celei de-a doua conflagraţii mondiale, reprezentanţii a
45 de state au pus bazele unei înţelegeri care avea să revoluţioneze relaţiile internaţionale
într-un domeniu sensibil prin excelenţă şi anume acela al monedei şi finanţelor. Importanţa
istorică a Conferinţei rezidă în răsturnarea de atitudine faţă de problemele monetare financiare
internaţionale prin inaugurarea unei ere a rezolvării acestor probleme în spiritul înţelegerii
mutuale şi al cooperării cât mai largi posibile. Această înţelegere urma să înlocuiască clasicul
bilateralism printr-un multilateralism la scară mondială.
Conferinţa a hotărât în acest sens înfiinţarea a două organisme cu vocaţie
universală: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare (BIRD), denumită şi Banca Mondială. Conferinţa avea să se preocupe nu numai
de aspectele organizatorice ale noilor structuri, ci şi de crearea unui Sistem Monetar
Internaţional de la Bretton Woods (SMI-BW). Fondul fiind autoritate menită să supravegheze
şi să sprijine aplicarea lui de către ţările membre care au aderat la sistem.
Principiile fundamentale ale sistemului au fost următoarele:
• universalitatea, orice stat care acceptă prevederile statutare putând adera
la Fondul Monetar Internaţional şi, implicit, la Sistemul Monetar Internaţional;
• fixitatea relativă a parităţilor şi cursurilor valutare;
• convertibilitatea reciprocă a monedelor prin desfiinţarea restricţiilor
asupra plăţilor curente internaţionale;
• constituirea unui volum de rezerve internaţionale adecvat nevoilor de
echilibrate a balanţei plăţilor, compus din: rezerve oficiale, aur, devize, creanţe faţă de FMI
(obţinute prin depăşirea pozitivă a cotei de participare la FMI a ţării respective faţă de
deţinerile efective în moneda naţională a acelei ţări).
La 28 septembrie 1967, Sistemul Monetar Internaţional a fost completat cu crearea
unui instrument monetar internaţional denumit Drept Special de Tragere (DST). Acest

1
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

instrument creat în urma deciziei Consiliului Guvernatorilor şi modificării corespunzătoare a

statutului Fondului din iulie 1969, este emis şi alocat fiecărei ţări membre care a aderat la
sistem. Alocarea este proporţională cu mărimea cotei de participare a ţării la constituirea
mijloacelor de lucru ale FMI. Datorită stabilităţii valorice aproape absolută a acestui
instrument monetar, toate operaţiunile efectuate de FMI sunt exprimate în DST. În ultimii ani
nu s-au mai făcut alocări de DST, deşi această problemă a figurat pe ordinea de zi a tuturor
sesiunilor Comitetului Interimar a Fondului Monetar Internaţional. Motivul acestei repetate
amânări a unor noi alocări de DST este acela că economia mondială dispunea de o lichiditate
suficientă, este adevărat, prost distribuită între ţări.
Fondul Monetar Internaţional ocupă de la înfiinţare un loc central în ansamblul
organismelor monetare şi financiare internaţionale. În evoluţia semicentenară a acestui
organism washingtonian nu au existat evenimente cruciale, datorită conservatorismului
caracteristic Fondului. Totuşi sunt câteva repere în această evoluţie care merită să fie
semnalate.
Fondul Monetar Internaţional a început să funcţioneze efectiv la data de 1 martie
1947. Acest organism are în prezent ca membrii cvasitotalitatea ţărilor lumii, care au adoptat
principiile statutare al Fondului. Creşterea numărului membrilor nu a fost lipsită de întreruperi
şi regrese. Aceste incidente sau produs chiar în primii ani de funcţionare. Astfel, Uniunea
Sovietică, deşi participantă la Conferinţa de la Bretton Woods, n-a ratificat Tratatul de
aderare, Polonia a renunţat la apartenenţa la FMI în 1950, Cehoslovacia s-a retras în 1954, iar
Cuba a renunţat la calitatea de membru în 1964. Este adevărat, după cum rezultă din această
enumerare, că defecţiunile au avut la bază motive politice şi anume existenţa războiului rece
la care participau aceste ţări. Ele redevenind membre ale FMI după terminarea războiului
rece.
Ulterior, disensiunile între ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional au
avut cauze economice, care au intervenit în cursul tratativelor pentru obţinerea asistenţei
financiare din partea FMI.
Mijloacele financiare ale FMI sunt constituite din vărsămintele cotelor de
participare ale ţărilor membre stabilite în momentul afilierii, în cuantum diferit în funcţie de
puterea economică a ţării respective. Ca urmare Statele Unite ale Americii de ţin principala
cotă de participare şi au cel mai greu cuvânt de spus în cadrul hotărârilor Fondului. Totuşi
potrivit unei înţelegeri, directorul generala al Fondului este totdeauna un francez, iar
conducătorul Băncii Mondiale este invariabil un american.

2
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

Fiecare ţară membră este obligată să efectueze vărsământul integral al cotei de

participare, aceasta fiind în proporţie de 75% în monedă naţională şi 25% în devize
convertibile.
Având în vedere creşterea impetuoasă a volumului operaţiilor Fondului, resursele
acestuia au fost majorate pe parcurs, fie prin cotele de subscriere ale noilor membrii, fie prin
revizuiri succesive ale cotelor pe care statutul FMI le autorizează la fiecare 5 ani. Aceste
revizuiri au fost efectuate succesiv până în 1992, când resursele s-au ridicat la 144,9 miliarde
DST, ultima revizie intrând în vigoare în 1998 şi resursele fiind în valoare de 212 miliarde
DST.

1.2. Principala verigă activă între Fondul Monetar Internaţional şi

ţările membre: facilităţile

După cum este cunoscut, principala activitate a Fondului Monetar Internaţional

constă în acordarea de împrumuturi (în limbajul specializat al FMI: facilităţi) ţărilor membre
solicitatoare. Scopul primordial al acestor împrumuturi este acoperirea unui deficit temporal
al balanţei de plăţi. Cu timpul, scopul împrumuturilor a fost diversificat, pentru a răspunde
nevoilor complexe ale dezvoltării economice a lumii contemporane.
O formă preferată în prezent este aceea a împrumutului stand-by, adică a
împrumutului de asistenţă financiară, acordat oricărei ţări membre care are nevoie de această
asistenţă.
O formă recentă de împrumut datând din aprilie 1993 este aceea a facilităţii de
transformare sistemică, ca răspuns la cerinţele financiare ale ţărilor aflate în tranziţie de la
economia planificată centralizat la economia de piaţă. Facilitatea este destinată ţărilor
confruntate cu deficite ale balanţei de plăţi în urma unor grave perturbări în comerţul lor
tradiţional.
Împrumuturile FMI sunt condiţionate parţial sau total de îndeplinirea unor criterii
de performanţă. Dacă activitatea de împrumutător a FMI şi consecinţele ei asupra
împrumutătorului au format obiect de studiu şi de comentarii din partea multor analişti,
repercusiunile acestei activităţi asupra ţărilor membre debitoare au constituit preocupări
majore doar pentru acestea din urmă. Repercusiunile sunt de două tipuri favorabile şi
defavorabile. Primele se datoresc în principal unor avantaje evidente ale împrumutaţilor şi
anume nivelul dobânzilor percepute de FMI şi răsunetul pe care acordarea unui împrumut de

3
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

către Fond îl are asupra pieţei internaţionale de capital. Nivelul dobânzilor percepute de FMI
este sub nivelul dobânzilor percepute de alte organisme finanţatoare. Acest avantaj este
consecinţa faptului că Fondul lucrează cu mijloace proprii colectate de la ţările membre sub
forma cotelor de participare. FMI fiind organizat pe baze cooperative îşi poate permite această
diferenţă de dobânzi. Al doilea avantaj rezidă în faptul că acordarea unui împrumut de către
Fond este considerată de către finanţele internaţionale ca o confirmare a bonităţii ţării
respective, ceea ce echivalează cu deschiderea pieţei financiare internaţionale şi pentru alte
împrumuturi.
Printre repercusiunile considerate de debitori ca generând complicaţii nefavorabile,
se pot cita condiţiile impuse de creditor ţării membre debitoare:
• evitarea de către ţara solicitantă a restricţiilor asupra plăţilor şi
transferurilor curente în afară de cele cu care Fondul este de acord;
• evitarea practicilor valutara discriminatorii sau a cursurilor valutare
multiple;
• convertirea soldurilor în monedă naţională, deţinute de altă ţară membră
în cazurile prevăzute de statutul FMI;
• furnizarea de informaţii cu privire la principalii indicatori economici şi
financiari ai ţării solicitante, necesar pentru activitatea Fondului, şi pregătirea de studii pentru
sprijinirea politicii membrilor cu privire la îndeplinire obiectivelor FMI;
• fiecare ţară membră este obligată să efectueze vărsământ integral al cotei
de participare stabilite cu FMI, la fondul general al mijloacelor de lucru ale FMI.
Un alt grup de condiţii sunt axate pe specificul local al ţării solicitante, însă în
toate cazurile se caută respectarea într-o anumită măsură a echilibrului finanţelor publice ale
ţării în cauză.
Apar uneori disensiuni între un stat membru şi FMI, care nu odată au determinat
statul respectiv să renunţe la împrumut. Aceste disensiuni sunt motivate de percepţia statului
care aspiră la un împrumut, că împrumutul propus nu-l ajută să iasă din impasul în care se
află, ci, din potrivă îi creează probleme şi mai mari decât cele care l-au determinat să apeleze
la Fond.
Misiunile FMI care se deplasează periodic în ţările debitoare şi care întocmesc
rapoarte pe baza cărora Centrala FMI din Washington aprobă sau nu continuarea finanţării
reprezintă un alt motiv de discuţii în contradictoriu între ţara debitoare şi agentul finanţator.
Depinde de abilitatea şi talentul diplomatic al părţilor în cauză pentru ca sprijinul financiar să

4
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

fie prelungit sau sistat. În ultimul caz, ţara debitoare care conta pe continuarea sprijinului
acordat de FMI se află în general în faţa unei crize de lichiditate de cele mai multe ori greu de
soluţionat. Impasul este cu atât mai greu e suportat, cu cât sistarea facilităţii poate să se
producă în urma neîndeplinirii unui criteriu de performanţă care, în viziunea ţării debitoare,
nu este de natură să creeze asemenea dificultăţi majore.

1.3. Între Bretton Woods şi Maastricht

Deşi aceste două localităţi sunt îndepărtate din punct de vedere geografic, ele
totuşi sunt apropiate prin aceea că amândouă marchează câte o deschidere de drum. Prin
juxtapunerea celor două filosofii, rezultă nu numai asemănări ,ci şi multe deosebiri.
Bretton Woods este universalist, dat fiind faptul că la statutele FMI şi BIRD pot
adera toate ţările lumii de pe toate meridianele.
Maastricht este european. El se referă numai la ceea ce Generalului De Gaulle îi
plăcea să denumească „Europa de la Atlantic la Urali”.
Bretton Woods este în esenţă promotorul unei asistenţe financiare destinate
echilibrării balanţei de plăţi externe a ţărilor membre; el mai este şi promotorul unui sistem
monetar internaţional menit să sprijine realizarea unei stabilităţi valorice relative a monedelor
naţionale.
Maastricht promovează înfiinţarea unei uniuni politice, economice şi monetare a
tuturor ţărilor europene, printre ale cărei obiective figura crearea unui sistem monetar care să
aibă în centru o monedă unică europeană (EURO) emisă de Banca Centrală Europeană.
La principiile cuprinse în înţelegerile de la Bretton Woods au putut adera toate
ţările care au fost de acord cu acele principii fără să se înscrie pe o listă de aşteptare. Din acest
punct de vedere există o mare diferenţiere între Betton Woods şi Mastricht; în ultimul caz se
cere ca ţările aderente să aibă un nivel de dezvoltare economică, dacă nu egal, cel puţin
asemănător cu acela al ţărilor componente ale Uniunii. Ţările care nu au acelaşi nivel de
dezvoltare economică au obligaţia ca, prin forţe proprii sau prin asistenţă din partea altor ţări
să realizeze o dezvoltare economică suficientă. Perioada de aşteptare în fiecare caz poate fi
mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de eforturile făcute pentru ajungerea din urmă a
membrilor Uniunii.
În domeniul politicii de împrumuturi a Fondului Monetar Internaţional, creat la
Bretton Woods, se pot degaja anumite tendinţe care urmăresc acomodarea fondului la noile

5
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

realităţi ale lumii contemporane. De exemplu, o constatare sumară asupra repartiţiei

împrumuturilor între ţările membre, arată o predilecţie pentru ţările în curs de dezvoltare,
intenţia de a se stimula dezvoltarea acestor ţări în vederea trecerii lor la economia de piaţă.
Implicit a crescut rolul FMI în grăbirea reformelor structurale ale ţărilor în tranziţie de la
economia planificată centralizat la economia de piaţă. Nimic din toate acestea în contextul
politicii generate de Tratatul de la Maastricht. UE nu poate să cuprindă decât ţările cu
economie de piaţă, astfel încât aici nu este loc pentru ţări unde sunt în curs reforme
structurale. Europa unită este a ţărilor cu economie de piaţă.
Odată cu împlinirea a cincizeci de ani de activitate a Fondului Monetar
Internaţional s-a prezentat bilanţul acestei organizaţii şi s-a profilat rolul organismului în
perioada următoare, după cum urmează:
• recunoaşterea nocivităţii restricţiilor în domeniul mişcărilor de capital,
implicit combaterea lor prin mijloacele de care dispune Fondul Monetar Internaţional;
• încurajarea politicilor macroeconomice pe termen mediu, vizând
stabilitatea monetară şi disciplina fiscală;
• sprijinirea politicilor macroeconomice prin măsuri de politică structurală
pentru majoritatea obiectivelor macroeconomice de bază;
• posedarea capacităţii instituţionale de a schiţa şi implementa politica,
aceasta constituind cheia succesului;
• în timp ce aranjamentele de cursuri de schimb, deşi cu oarecare
flexibilitate au avantaje clare, cerinţele de menţinere a unor astfel de aranjamente sunt
revendicative, Fondul adoptându-şi rolul în sistemul cursurilor de schimb.
România, membră a FMI din anul 1974 şi ţară care şi-a depus candidatura la
Uniunea Europeană, trebuie să urmărească în politica ei, îndeplinirea cu stricteţe a
obiectivelor celor două organisme.
Prin asistenţa financiară a FMI, prin integrarea în Europa, dar mai ales prin
eforturile proprii ale poporului nostru, România se va înscrie într-o altă etapă superioară a
devenirii sale istorice.

1.4. Asistenţa Fondului Monetar Internaţional pentru ţările în

tranziţie la economia de piaţă
Procesul de tranziţie de la economia planificată şi centralizată la o economie de
piaţă s-a dovedit a fi foarte complicat şi în acelaşi timp costisitor pentru ţările care-l urmează.

6
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

Pentru a sprijini succesul acestui proces, FMI acordă sprijin pentru înfiinţarea unui nou sector
financiar adecvat şi pentru privatizarea întreprinderilor de stat. Din păcate, aceste măsuri
implică costuri sociale foarte ridicate, care impun o politică de protecţie socială.
Comitetul Interimar al FMI nota că progresul ţărilor în tranziţie, pe calea
controlului inflaţiei şi avansarea lor în reformele structurale, stau la baza unei creşteri mai
puternice. Totuşi, între performanţele ţărilor în cauză se constată diferenţe importante, datorită
în mare parte condiţiilor iniţiale diferite din aceste state la începutul anilor `90 şi vitezei cu
care măsurile de reformă structurală au fost adoptate.
Cele mai multe dintre aceste ţări în tranziţie spre economia de piaţă vor pune în
practică programe speciale de o amploare şi de o complexitate fără precedent, oferind astfel
celor două instituţii FMI şi Banca Mondială o responsabilitate centrală în această transformare
istorică, mai ales aceea de a cataliza o asistenţă financiară masivă pentru a ajuta transformarea
lor. Exercitarea acestei responsabilităţi se dovedi a fi un demers extrem de delicat: evoluţia
economică şi financiară a ţărilor din Europa de Est s-a deteriorat repede, imediat ce dislocările
interne rezultate din procesul de reformă sau combinat cu crizele legate de propagarea
recesiunii în întreaga regiune. Explozia preţurilor, scăderea periculoasă a producţiei şi a
veniturilor, apariţia bruscă a nevoii unor finanţări considerabile externe şi dificultăţile social şi
politice au demonstrat, dacă mai era necesar, complexitatea transformărilor care trebuiau
realizate. Se impune, deci cu necesitate intervenţia unor instituţii financiare internaţionale
pentru ameliorarea acestor neajunsuri.
Cea mai mare parte a ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi cele rezultate din
dizolvarea URSS-ului se prezintă cu un ansamblu de handicapuri şi de slăbiciuni structurale
care rezultă din eşecurile planificării centralizate şi din tentativele infructuoase de reformă:
datorie externă considerabilă pentru cea mai mare parte dintre ele şi chiar ruptură în
obligaţiile contractuale de rambursare, şomaj masiv deghizat în posturi neproductive în cadrul
întreprinderilor, specializare sectorială inadecvată, fiscalitate necorespunzătoare, inflaţie de o
amploare covârşitoare, etc. În aceste condiţii, programe de ajustare şi de transformare
structurală, ambiţioase şi profunde apar ca inevitabile şi un sprijin financiar masiv din partea
occidentului devine indispensabil.
Fondul Monetar Internaţional are obligaţia statutară de a ajuta ţările membre care
sunt confruntate cu probleme ale balanţelor de plăţi (deficite persistente şi scăderea
rezervelor), prin convenirea cu acestea a unor programe speciale de ajustare şi finanţare, care
cuprind două componente:

7
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

• programul de corectare a dezechilibrelor, prin politici adecvate de

reducere a consumului (ajustare) şi stimulare a producţiei;
• finanţare de urgenţă, pentru a acoperii temporar deficitele balanţei de
plăţi.
Negocierea între FMI şi ţările beneficiare se desfăşoară pe baza a patru tablouri:
1) tabloul conturilor naţionale, care cuprinde venitul care se împarte în
consum şi economisire; cerea agregată cu componentele sale, etc;
2) tabloul monetar ce conţine indicatorii politicii monetare: inflaţia,
masa monetară în sens larg (M2), baza monetară (M0), rezervele internaţionale nete, etc;
3) tabloul politicii fiscale cu componentele: deficitul primar al
bugetului (deficit care survine înainte de plata dobânzilor la datoria contractată), deficitul
bugetar operaţional, datoria publică;
4) balanţa externă cu elementele sale.
Obiectivele din cele patru tablouri trebuie să fie consistente, deoarece se asumă
nişte ipoteze de politică monetară trecându-se apoi la implicaţiile pe care acestea le vor avea
asupra politicii fiscale şi a balanţei externe, iar în final se verifică impactul asupra conturilor
naţionale. Pe parcursul unui program, alterare unui indicator dintr-un tablou poate
compromite realizarea întregului program. Pentru atingerea obiectivelor din cele patru
tablouri, FMI asigură consultanţă permanentă, elaborează rapoarte, supraveghează
aranjamentele valutare, iar pentru ţările cu probleme acordă şi asistenţă financiară sub formă
de credite (ESAF, SAL, stand-by, facilităţi speciale). În cadrul acesteia se încheie acorduri
speciale între ţara solicitantă şi FMI, iar creditele se eliberează în funcţie de îndeplinirea
criteriilor de performanţă, care urmăresc punctele critice de control al echilibrelor din patru
tablouri.
Din ianuarie 1990 până în august 1997, FMI a alocat ţărilor în tranziţie o sumă
totală în valoare de peste 30 miliarde DST (circa 41 miliarde USD). Aceste sume au fost
acordate în cadrul facilităţilor normale, angajamente stand-by şi extinse, facilitatea extinsă de
ajustare structurală şi facilităţile speciale de transformare sistemică şi de finanţare
compensatorie şi contingentată. Creditul total la data de 31 iulie 1997 era în valoare de 14,3
miliarde DST (circa 19,3 miliarde USD). Trebuie menţionat, de asemenea, că în anul 1997,
FMI a acordat asistenţă tehnică pentru ţările în tranziţie de patru ori mai mare decât în 1990.
Această asistenţă a fost orientată pe un spectru larg de probleme, cum ar fi, activitatea băncii
centrale, finanţele publice şi sistemul statistic.

8
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

Tabel: Aranjamente tip stand-by acordate de FMI

Ţara membră Data aranjamentului Data expirării Suma aprobată Suma extrasă
Bosnia şi 29 mai 1998 28 aprilie 2000 77,51 24,24
Hertzegovina
Brazilia 2 decembrie 1998 1 decembrie 2001 13024,80 5969,70
Cape Verde 20 februarie 1998 31 decembrie 1999 2,50 2,50
El Salvador 23 septembrie 1998 22 februarie 2000 37,68 37,68
Korea 4 decembrie 1997 3 decembrie 2000 15500,00 1087,50
Mexic 7 iulie 1999 30 noiembrie 2000 3103,00 2585,80
Philipine 1 aprilie 1998 31 martie 2000 1020,79 475,13
Rusia 28 iulie 1999 27 decembrie 2000 3300,00 2828,57
Thailanda 20 august 1997 19 iunie 2000 2900,00 400,00
Uruguay 29 martie 1999 28 martie 2000 70,00 70,00

Adoptarea unor măsuri de reformă determinate şi coordonate, împreună cu

eforturile de stabilizare din ultimii ani au generat deja rezultate pozitive în unele ţări în
tranziţie. Deşi scăderea producţiei din timpul fazelor iniţiale ale reformei au fost mai mari
decât se anticipase, ţările care sunt cele mai avansate pe calea tranziţiei au astăzi creşteri
economice substanţiale. În unele cazuri, creşterea cererii interne a fost în ultima perioadă
factorul principal ce a determinat această creştere economică, iar lărgirea exporturilor a
continuat să joace un rol important în această revenire. Progresul înregistrat în transformarea
procedurilor valutare şi de plăţi au facilitat reorientarea rapidă a comerţului şi a fluxurilor
financiare către economiile avansate. O altă caracteristică a statelor avansate pe calea tranziţie
economice a fost prezenţa investiţiilor directe străine substanţiale care au completat resursele
interne şi deseori au adus un important transfer de tehnologie şi management
Experienţa ţărilor în tranziţie sugerează o serie de importante observaţii, care pot fi
în acelaşi timp şi puncte de referinţă pentru procesul complex de transformare a economiilor
centralizate în economii de piaţă. Combaterea inflaţiei, reducerea ei de la nivelele înalte este
critică pentru oprirea contracţiei producţiei, fenomen ce a caracterizat prima fază a procesului
de transformare şi care s-a datorat dispariţie pieţelor tradiţionale. Este puţin probabil ca o
creştere sănătoasă să se obţină fără reforme structurale într-un spectru larg de domenii,
inclusiv restructurarea sectorului productiv. Esenţial în avansarea procesului este stabilirea
unor condiţii economice şi financiare care să conducă la economii şi investiţii private şi să
atragă investiţii directe din străinătate, investiţii care nu vor spori datoria externă a ţării.
Guvernele ţărilor în tranziţie trebuie să fie pregătite să adopte măsuri de reducere a deficitului
bugetar în special în cazul când acesta atinge un nivel ce nu poate fi susţinut de economie şi
când este finanţat pe baza unor fluxuri de capitaluri pe termen scurt.

9
Capitolul 1 . Rolul Fondului Monetar Internaţional în economia mondială

Pentru integrarea în pieţele internaţionale financiare este necesar ca politica

valutară să fie bine definită, iar sistemul bancar şi de plăţi să fie eficient. În plus este necesară
şi funcţionarea corectă a pieţelor valutare. Cadrul legal, dreptul de proprietate, inclusiv asupra
terenurilor, ca şi avansarea privatizării sunt esenţiale pentru a induce o creştere economică
durabilă.
În plan social, în vederea abordării problemei şomajului crescut la nivele ridicate,
guvernanţii ar trebui să sprijine creşterea mobilităţii forţei de muncă şi flexibilitatea salariilor
prin scheme de reconversie a forţei de munca, prin instruire care să satisfacă aptitudini
necesare sectoarelor în expansiune. În paralel ar trebui revizuite sistemele tradiţionale de
pensionare.
Încă din 1991, toate guvernele interesate fac apel la FMI pentru a-şi redresa
situaţia lor financiară şi pentru a adopta reforme structurale în cadrul programelor de tranziţie.
Toţi cer FMI-ului, Băncii Mondiale un ajutor tehnic şi financiar pentru a-şi putea susţine
efortul lor de stabilizare economică şi de tranziţie către economia de piaţă. FMI-ul se găseşte
confruntat cu situaţii financiare delicate care necesită un dozaj complex de reglementări
monetare şi bugetare. Se adaugă, de asemenea mai multe componente de reforme structurale,
destinate să relanseze oferta şi să se deschidă schimburilor internaţionale.
Creditul FMI nu este suficient pentru rezolvarea problemelor. Este esenţial ca
ţările care primesc credite să aplice o politică de ajustare adecvată. În acest sens, s-a produs o
schimbare fundamentală în relaţiile dintre FMI şi membrii săi. Tot mai multe ţări au respins
intervenţia excesivă a statului şi a apreciat necesitatea unui climat financiar mult mai stabil şi,
în funcţie de situaţia din ţara respectivă, necesitatea unei pieţe care să funcţioneze mai eficient
şi cu mai puţine restricţii. FMI are un rol major în orientarea şi asistarea ţărilor membre, într-
un mediu care este caracterizat de reacţii violente pe piaţa financiară, putându-le reechilibra
prin furnizarea unor informaţii prompte şi obiective, afişând o transparenţă reală prin
modificare solvabilităţii unei ţări.

10