MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR Şl DEZVOLTĂRII RURALE

Bucureşti, B-dul Carol l nr. 24, sector 3, tel.: 307.86.19; fax: 307.86.82
Dr. PETRE CRISTESCU
www.maap.ro
ANCA Str. Doamnei, nr. 17-19

AGENŢIA
Bucureşti, sector 3
Telefax: 312.46.20 FAZANUL
NAŢIONALĂ DE CREŞTERE ŞI VALORIFICARE
CONSULTANŢĂ
AGRICOLĂ
(ANCA)
Cîmpul Fertil al Cunoaşterii Email: consultanta@anca-maap,ro
Lucrarea se distribuie gratuit.
Toate drepturile privind editarea, tipărirea, Dr. PETRE CRISTESCU
copierea, reproducerea fie ea şi parţială a
lucrării „Fazanul, creştere şi valorificare
aparţin

EDITURII REGINA DIN ARCADIA

 Bucureşti, 2004

FAZANUL
CREŞTERE
ŞI VALORIFICARE

In curs de apariţie de acelaşi autor:

CREŞTEREA POTÂRNICHIILOR CENUŞII (Perdix perdix)
si a
POTÂRNICHIILOR ROŞII (Alectoris rufa)

Bucureşti, 2004
Dedic această carte PREFAŢA
copiilor mei
Revoluţia din decembrie 1989, a favorizat dezvoltarea
Mihaela şi Alexandru condiţiilor necesare pentru România, de a restructura
întreaga viată economică şi socială a ţării precum şi a modului
de gândire privind posibilitatea de a întreprinde o afacere în
vederea obţinerii unui profit necesar îmbunătăţirii condiţiilor
de viaţă. Mulţi îndrăgostiţi ai naturii, ocrotitori sau vânători
împătimiţi, au înţeles că pot şi ei interveni cu succes în
gospodărirea fondului cinegetic şi înfiinţarea unor crescătorii
particulare de fazani. Majoritatea acestora consideră
creşterea fazanului în condiţii organizate o sursă de venit,
care să le asigure un trai decent, fără însă să cunoască o serie
de probleme privind biologia şi comportamentul acestei specii
de vânat, tehnologia de creştere şi în mod deosebit
valorificarea eficientă a fazanului.
Pentru unii vânători sau chiar întreprinzători fazanul
constituie un miraj deoarece este incontestabil un vânat cu
o mare importantă vânătorească, sportivă dar şi economică.
Carnea lui excelentă este apreciată şi căutată atât în ţară
cât şi în străinătate, iar creşterea acestuia în captivitate
devine benefică. Dacă înmulţirea pe cale naturală, precum şi
creşterea fazanului nu a luat un avânt mai mare, aceasta se
datoreşte în primul rând lipsei de cunoaştere a tehnologiei
de creştere, ocrotirii şi gospodăririi eficiente a terenurilor de
vânătoare.
Toate acestea se datoresc mai ales faptului că nu există
un îndreptar, un ghid sau un manual care să trateze toate
aspectele cu privire la gospodărirea terenurilor de vânătoare
şi creşterea fazanului în condiţii artificiale, în mod practic si
pe înţelesul tuturor.
 În dorinţa de a veni în întâmpinarea celor care doresc şi cărnii de fazan, anumite reguli şi noţiuni gastronomice
solicită să înfiinţeze o crescătorie de fazani, m-am hotărât să precum şi unele reţete culinare.
scriu această carte, în care am încercat să expun pe înţelesul Pentru editarea acestui volum a fost necesară şi
tuturor cunoştinţele acumulate pe parcursul unei perioade consultarea unui amplu material bibliografic, din care ana
de peste trei decenii de activitate în această specialitate. selectat cele mai importante date, considerate utile pentru
Lucrarea aş dori să constituie un ghid, un îndreptar în cei care se ocupă cu creşterea şi gospodărirea terenurilor de
care cei interesaţi să găsească toate datele şi fazele necesare vânătoare.
privind creşterea şi exploatarea fazanului, măsurile care Apariţia acestei cărţi, constituie rezultatul unei munci
trebuiesc aplicate pe parcursul tehnologiei de creştere, îndelungate, a unei specializări şi experienţe căpătate pe
precum şi cunoştinţele necesare pe care un crescător trebuie parcursul mai multor decenii de activitate practică aplicată
să le stăpânească. şi de verificare şi control în teren, al colaborării oi toţi
Am pretenţia ca prin lucrarea de faţă să pot răspunde la crescătorii de fazani din România de la care am şi învăţat şi
toate problemele privind tehnologia de creştere sau la cele preluat anumite „secrete" privind biologia şi comportamentul
referitoare înfiinţării unei crescătorii şi a managementului acestei specii de vânat în liber şi în captivitate, a tehnologiei
acesteia. de creştere şi de valorificare.
Lucrarea este structurată pe mai multe capitole: biologia Tuturor celor cu care am colaborat şi m-au ajutat să editez
această lucrare le adresez sincere mulţumiri.
şi comportamentul fazanului, creşterea în captivitate şi
Nu pot să închei fără a mulţumi şi pe această cale
diferite metode de creştere, valorificarea producţiei obţinute
sponsorului meu, Regia Naţională a Pădurilor.
direct din crescătorii sau provenită în urma recoltării din
terenurile de vânătoare şi măsuri sanitar veterinare.
Autorul
Am considerat util inventarierea şi descrierea bolilor
infecto-contagioase, parazitare şi de creştere, a măsurilor
de prevenire şi tratament, nu pentru ca un fazanier să se
transforme în medic veterinar, ci pentru ca el să
deosebească un fazan bolnav de unul sănătos, să cunoască
oarecum felul bolii şi să ia măsuri imediate pentru a
împiedica propagarea ei.
Lucrarea se adresează celor care conduc şi
administrează o crescătorie de fazani, întreprinzătorilor
particulari, vânătorilor, elevilor de la liceele silvice şi
studenţilor de la facultăţile de silvicultură.
Pentru a veni în ajutorul vânătorilor şi a gospodinelor,
capitolul „Valorificarea producţiei" tratează şi descrie modul
de recoltare a fazanului, de condiţionare a vânatului
împuşcat, transportul, păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii

FAZANUL
(Phasianus colchicus L.)
Cunoştinţe generale despre fazan
Fazanul face parte din ord. Galîiformes - Galii - Fam.
Phasianidaie.
Fazanul - Phasianus colchicus (L.)
In fauna ţării noastre există patru reprezentanţi ai acestei familii,
fazanul, potârnichea, potârnichea de stâncă şi prepeliţa.
Fazanul este originar din Asia şi a fost introdus în România cu
scopul de a fi crescut în libertate pentru vânătoare sau de a fi ţinut în
voliere ca specie de decor.
Masculul se numeşte cocos de fazan, iar femela fazănită
sau găină de fazan. Culoarea masculului este mai intensă şi mai^
atrăgătoare decât a femelei.
In fauna continentului asiatic, începând de la ţărmul estic al
Mării Negre până la Extremul Orient, inclusiv Insulele japoneze,
Taiwanul şi Coreea, zoologii deosebesc nu mai puţin de patruzeci şi
două de subspecii de fazan, dar dintre acestea importante pentru
vânătoarea din ţara noastră sunt numai trei (planşa 1).
Fazanul comun - Phasianus colchicus colchicus (Linne),
Fazanul gulerat - Phasianus colchicus torquatus (Gmelin),
Fazanul mongolic - Phasianus colchicus mongolicus (Brandt).
Cel mai vechi şi cunoscut în Europa este fazanul Phasianus
colchicus colchicus (Linne), dar pe la începutul secolului trecut au
mai fost aduse şi celelalte două subspecii,, Fazanul gulerat -
Phasianus colchicus torquatus (Gmelin),
Fazanul mongolic - Phasianus colchicus mongolicus (Brandt), iar
pe parcurs şi alte două mai puţin importante, fazanul negru
Phasianus colchicus colchicus var. tenebrosus si
fazanul verde sau japonez, Phasianus versicolor, din Japonia (planşa
2), care s-au încrucişat, aşa că în prezent, în terenurile
de vânătoare libere, fazanul comun aproape că nu se mai găseşte în
stare pură. Produsul încrucişării este numit fazan de vânătoare, a
cărei coloraţie este variată după procentul de sânge din fiecare
subspecie pe care o reprezintă.
Fazanul comun - Phasianus colchicus colchicus (Linne)
planşa l a.
Este originar de pe malul estic al Mării Negre, fiind adus în
Europa de greci şi romani. Este mai mic la corp decât fazanul gulerat
şi mongolic şi spre deosebire de aceştia nu are guler alb.
Culoarea generală este mai închisă decât la cei doi amintiţi; pe
cap şi gât verde închis, metalic bătând în albastru, în rest fondul este
roşu închis, aripile brune verzui. Coada prezintă dungi transversale
închise. Este mai puţin prolific decât ceilalţi doi, în schimb are o
rezistentă mai mare, necesitând mai puţină îngrijire din partea omului
pentru a
se menţine în teren.
Femela este de culoare cenuşie deschisă, penajul având dungi
transversale închise, ondulate.
Fazanul gulerat Phasianus colchicus torquatus (Gmelin)
planşa l b
Originar din extremitatea de est a Chinei, de aceea i se mai spune
fazanul gulerat chinezesc. A fost adus în Europa în prima jumătate a
secolului XlX-lea. După cum arată şi numele are un guler alb care
însă la spate este mai îngust, iar în fată de regulă întrerupt. Spatele
este brun deschis, supracodalele albăstrui, iar coada mai deschisă,
galben cenuşiu. Deasupra ochilor are dungi mai deschise.
9
Caracteristică este culoarea acestuia mai deschisă. Este foarte frumos
şi mai mare la corp decât cel comun şi mai prolific, ouă mai de
timpuriu şi în consecinţă, este mai uşor de crescut artificial. Această
adaptare a făcut să fie preferat de crescătorii de fazani. Culoarea mai
deschisă a penajului îl face să fie mai expus răpitoarelor din teren.
Prosperă numai în terenurile de şes şi cu culturi agricole
mozaicate (cereale, floarea-soarelui, sorg, fâneţe, sfeclă etc.), cu un
mic procent păduros. Solicită ocrotirea şi îngrijirea mai intensă decât
a fazanului comun, altfel dispare. Femela seamănă cu fazanul comun
dar este mai deschisă la culoare.

Fazanul mongolic - Phasianus colchicus tnongolicus

(Brandt) planşa l c.
A fost adus în Europa pentru prima dată în Anglia în jurul anului
1900.
Originar este din centrul Asiei şi anume din partea nord-estică a
Turkestanului şi nord-vestică a Chinei. Din cei trei fazani, care
interesează sectorul de vânătoare este cel mai mare la corp, cocosul
atinge 1,5 kg iar făzănita 1,2 kg. Capul şi gâtul au culoarea verde-
bronzat, pieptul bronzat. Culoarea generală este mai închisă decât la
cel gulerat şi mai deschisă decât la cel comun.
Gulerul alb nu este continuu, ci în formă de semilună pe fiecare
latură a gâtului, care nu se împreunează nici în fată nici în spate.
Caracteristice sunt remigele de culoare argintie şi smocurile de pene
de la urechi, foarte scurte.
Se caracterizează printr-o mare rezistentă la excese de
temperatură, fiind originar din o zonă cu climă excesiv continentală,
Planşa 1
care poate popula terenuri de vânătoare inapte pentru alte specii. Fazani
a) fazan comun (Phasianus colchicus colchicus - Linne)
10 b) fazan gulerat (Phasianus colchicus torquatus - Gmelin)
c) fazan mongolic (Phasianus colchicus tnongolicus -
Brandt)
 Fazanul verde sau japonez - Phasianus c. versicolor, Planşa 2
(Viell) planşa 2 a.
Este originar din Japonia; a fost adus în Europa cam pe la a)
mijlocul secolului XIX. Dintre toţi fazanii descrişi, fazanul verde f
japonez este cel mai mic la corp. Culoarea generală a penajului este a
z
verzuie. Nu are guler alb. Este rezistent la condiţiile de mediu,
a
suportă regiuni deluroase, cu un procent de pădure mai mare, are un n
zbor rapid. Penajul femelei (făzănita) are tente de culoare verzuie. In u
anul 1982 în România s-a importat un nucleu de fazani (200 de l
cocoşi) din Coreea care au fost repartizaţi la crescătoriile de fazani v
din tară. e
r
Fazanul negru Phasianus colchieus colchieus var. tenebrosus d
(planşa 2 b), sau fazanul verde-închis e
Forma generală a corpului acestui fazan seamănă cu a subspeciei j
colchicus, din care se trage, însă are coloraţia penajului mai închisă. a
Cocosul are pe cap un penaj verde metalic, cu nuanţe roşcate. p
o
Culorile de mai sus se regăsesc
n
pe pieptul şi gâtul lui îmbinate cu pete galbene. e
Nu are guler alb. Tot verde metalic este şi jumătatea dinainte a z
spatelui, spre gât. Tectricele brune-închis, coada galben-brună cu -
dungi transversale închise. (
Femela are culoarea de bază de un brun-roscat, foarte închis, cu P
pete negre, înconjurate cu galben. Fazanul tenebros este confundat h
uneori cu fazanul verde japonez versicolor, însă acesta din urmă are a
nuanţă verzuie şi este mai mic la s
corp. Intre fazanul tenebros şi fazanul comun de vânătoare se produc i
încrucişări încât pe teren se pot întâlni tenebrosus şi de intensităţi a
diferite, în ceea ce priveşte culoarea închisă. Cei mai apreciaţi de n
vânători sunt cei de culoare foarte închisă. Apariţia în ziua de u
vânătoare în tabloul vânatului împuşcat, a unor exemplare de fazan s
.
tenebrosus este un decor în plus şi constituie un prilej de bucurie. El
c
însă provine din crescătorii, iar dacă într-un teren ani în şir nu se va .
mai V
e
12 r
s
i
color)
b) fazanul negru (Phasianus.c.cotchicus var. tenebrosus)
produce o infuzie prin populari cu elemente din fazanerii, după un
timp se va putea observa împuţinarea sau chiar absenta lui tenebrosus a
din recoltă, astfel că tabloul vânatului va cuprinde numai indivizi
roşcaţi.
Aceasta ar putea fi un indiciu, că în terenul din liber, nu se
menţine timp îndelungat. Se mai susţine de asemenea că ar avea
înclinare spre vagabondaj.
Nu considerăm lipsit de interes să adăugăm aici, faptul că
exceptând unele terenuri de vânătoare, pe care fazanul se menţine
numai datorită sporului natural, în restul terenurilor şi acestea sunt
într-o majoritate copleşitoare, el se menţine numai datorită unor
infuzii din crescătorii prin populari anuale şi a unei îngrijiri şi ocrotiri
speciale.
In crescătoriile de fazani pot fi văzuţi adesea aşa-numiţii
fazani de decor. Ei nu se pot menţine în teren în liber, alături
de fazanul de vânătoare. In crescătorii însă sunt menţinuţi în număr
mic, pentru varietăţi şi pentru frumuseţea lor.

Fazanul Amherst (Chrysolopus amherstiae) planşa 3 a

Se întâlneşte pe înălţimile mari ale Tibetului între 3500-
6000 m altitudine şi se hrăneşte mai ales cu mlădiţe de bambus.
Masculul are penajul variat colorat cu alb, verde, roşu, albastru,
galben, în cele mai variate combinaţii. Femelele au penajul cafeniu.

Fazanul Argus (Argusiaims argus) planşa 3 b, din insula

Sumatra, peninsula Malaca, insula Borneo (Kalimantan) coloritul
general al acestuia este cafeniu, cu penele aripilor mult modificate,
prezentând nişte oceli dispuşi în şiruri. Femelele sunt colorate
cafeniu uniform. Depun doar 2 ouă; maturitatea sexuală este atinsă
abia la vârsta de 4-5 ani.
Planşa
Fazanul păun (Pofypectron bicalcaratum) planşa 3 - c. Trăieşte 3
în pădurile de munte din Thailanda şi Laos şi este deosebit de fricos. Fazani
Are penajul albastru cu tot corpul acoperit de oceli. a) fazanul Amherst (Chrysolopus amherstiae), b) fazanul Argus
(Argusianus argus), c) fazanul Păun (Polypectron bicalcaratum), d)
14 fazanul Regal (Syrmaticus reevesi. w.), e) fazanul Auriu
(Chrysolophus pictus w.)
 Fazanul regal (Syrmaticus reevesi W.) planşa 3-d.
Este cel mai mare dintre fazanii de decor. Poate atinge lungimea
de 2 metri din care numai coada 1,5 metri. Penajul este foarte frumos
şi variat colorat, predominând culoarea albă, galbenă şi negru. Se mai
întâlnesc culorile; roşu, ruginiu, sur, argintiu, brun. Patria lui de
origină este nordul Chinei, până în Tibet. S-a adaptat în Europa -
Franţa, unde se pretează la popularea unor terenuri pentru vânătoare
care necesită o îngrijire şi ocrotire specială. În fazanerii se produc
încrucişări între fazanii de decor, în special între fazanul auriu şi altă
subspecie Amherst.
Fazanul auriu - (Chrysolophus pictus W.) planşa 3 e.
Este relativ mic, dar extrem de vioi şi de variat colorat; roşu,
portocaliu, brun, negru. Originar este din sudul Chinei, unde trăieşte
în libertate. Este fazanul cel mai frumos.
Fazanul argintiu (Genaeus nycthemerus L.)
Este mai mare ca fazanul auriu şi mai rezistent la intemperii şi se
menţine mai bine în crescătorii. La penaj predomină culoarea argintie
şi albă, apoi are un moţ negru şi dungi negre pe unele pene.
(Caracteristic este culoare'a roşie-aprins a obrajilor. Este originar din
sudul Chinei.
Greutatea
Greutatea fazanului comun (cocos) este de 1-1,5 kg după vârstă şi
starea fiziologică de întreţinere. Femela este mai mică 0,8-1,2 kg.
Greutatea puilor la ecloziune 17-20 g, iar la 7 zile 22-25 g.
Glasul cocosului de fazan
Este un ţipăt care poate fi auzit seara, când se urcă în arbori
pentru dormit, dimineaţa în zori când coboară, ori de câte ori se
consideră ameninţat de vreun pericol, de exemplu când vede o vulpe
sau altă răpitoare, dar mai ales în perioada împerecherii, aprilie-mai.
Femela scoate şi ea un „ticăit" slab, iar în copac se urcă fără a glăsui,
iar puii „piscuie", piuie uşor.
La fazan cel mai dezvoltat simţ pare să ne văzul şi auzul.
Urma fazanului
În terenurile de vânătoare are o importanţă deosebită, pentru
evaluarea efectivelor de fazani, cât şi la constatarea prezenţei
fazanului pe teren (fig. 1).

Dimorfismul sexual
Este foarte pronunţat la fazani, masculii fiind viu coloraţi pe când
femelele au culoarea ştearsă. Explicaţia ar putea fi aceea că fazanul
este poligam, el fiind acela care atrage femelele şi nu invers. Pe de
altă parte coloraţia cenuşie, modestă a femelelor, este o adaptare la
mediu, mai cu seamă în perioada cuibăritului, dar şi a creşterii puilor,
homocromia permiţându-i să evite pericolul răpitoarelor. Penajul
femelelor seamănă cu solul şi iarba uscată. Dimorfismul sexual la
fazanul comun de crescătorie este evident la vârsta de circa trei
săptămâni, când se poate efectua separarea pe sexe dacă tehnologia
de creştere solicită această lucrare (lotizări şi sexări în perioada de
transfer a puilor de la halele de creştere în voliere de stocaj).

16 Fig. l Urme de fazani (mascul şi femelă).

17
 Deplasarea
Fazanul preferă să se deplaseze pe picioare, fiind dotat cu
picioare puternice, musculoase. Se ridică şi în zbor numai de nevoie
şi nu parcurge decât distante de 150-300 metri, după care se lasă pe
sol. Are suprafaţa aripilor mica, de aceea pentru a ţine în zbor un corp
de 1-1,5 kg este nevoie să bată des din aripi.
Dacă este silit să se ridice din nou în zbor, sau de 3-4 ori fără a se
putea odihni, oboseşte. Acest fapt îl face să caute orice posibilitate de
a se ascunde în iarbă uscată, tufişuri, grămezi de frunze şi crăci
pentru a scăpa de urmărire.
Are nevoie de nisip, cenuşă sau praf pentru a se scălda. Pe timp
de secetă în praful drumurilor se pot vedea şi constata scăldători de
fazani.
Vârsta fazanului
Pentru făzăniţe nu se cunosc criterii sigure pentru aprecierea
vârstei. Aprecierea vârstei este posibilă la cocoşi după lungimea
pintenului (fîg. 2). Ne mulţumim totuşi să constatăm; pinten scurt -
fazan tânăr şi pinten lung, puternic - fazan bătrân.
•j»
Fig. 2 Aprecierea vârstei la fazan (cocoş) după pinteni a
- cocos tânăr; b - cocoş bătrân
În urma cercetărilor efectuate de Necăs şi Visnacova (1965) pe
bază de marcări la fazani, a reuşit să facă anumite
18
precizări, asupra lungimii şi formei pintenului, la cocosul de fazan de
vârste diferite.
Astfel la vârsta de 5-6 luni (noiembrie) au găsit lungimi extreme
de 5-15 mm, media de 8,8 mm, cele mai frecvente
fiind de 7,5-9,5 mm. La vârsta de 1-11/2 ani, lungimile extreme ale
pintenilor au fost de 10,5-17,5 mm, iar media de 13,7 mm. La vârsta
de 2 ani, sub rezervă se dau lungimi extreme 16-17 mm în medie 16,5
mm. Autorii susţin că în terenurile gospodărite intensiv, puţini cocoşi
ajung a vârsta de2-21/2 ani.
Pentru aprecierea vârstei făzăniţei după Szederjei -Studinka
(1957) sunt următoarele caracteristici: femela bătrână are penele mai
colorate, coada mai lungă şi mai bogată în pene iar la cea tânără
culoarea este mai spălăcită. Deosebirea serveşte şi la eliminarea din
terenurile de vânătoare a făzăniţelor de peste 3 ani, cunoscându-se
faptul că pentru reproducţie, cele mai bune făzănite (provin din
primele ouă de la sfârşitul lunii aprilie - mai) sunt cele în vârstă de 1-
2 ani.
Proporţia sexelor
În terenurile de vânătoare libere proporţia între sexe este de l
cocos la 3-4 făzănite, dacă densitatea populaţiei este mai
mare şi de l cocos la 2-3 făzănite dacă densitatea este mai
mică.
Într-adevăr în acest din urmă caz, masculii şi femelele întâlnindu-
se mai greu este nevoie de un procent mai mare de cocoşi pentru a
putea produce fecundarea. Proporţia dintre sexe are mare importanţă
din punct de vedere al înmulţirii naturale.
Primăvara în timpul împerecherii, dacă nu există suficiente
femele, unii cocoşi sunt bătuţi de rivalii lor, atunci ei părăsesc terenul
ducând cu ei femelele, cu care sunt în grup.
19
 Cu cât numărul de cocoşi în raport cu femelele este mai mare, cu
atât şi migraţia sporeşte. Dar nici un număr de cocoşi prea mic nu e
favorabil căci parte din ouă vor rămâne nefecundate.
Împerecherea
Împerecherea fazanului începe în luna martie şi în funcţie de
mersul vremii poate dura 6-8 săptămâni. Făzăniţele îşi aleg locul
pentru cuibărit în pădure, sau pe câmp în culturi agricole.
Cuibul constă dintr-o adâncitură sumară, căptuşit, în care sunt
depuse în medie un număr de 10-16 ouă (fig.' 3).
Clocitul durează 23-25
de zile, cloşca deranjată
părăsind uşor cuibul. In
cazul părăsirii sau
distrugerii cuibului,
făzăniţa poate depune o a
doua pontă. Puii părăsesc
cuibul imediat ce s-a uscat
iar la 4-5 săptămâni deja
zboară. La vârsta de 25-30
de zile puii încep să se
coloreze căpătând
înfăţişarea adulţilor. După
ce au crescut mari rămân în
continuare cu mama lor,
iarna concentrându-se mai
multe familii la locurile cu
adăpost şi hrană din
abundentă. Sporul natural
într-un teren populat cu
fazani
Fig. 3. Făzănita pe cuib
(după C. Popescu).
variază între 4 şi 12 pui la o făzăniţă, în funcţie de numeroşi factori.
În primul rând asupra sporului influenţează animalele dăunătoare
(nevăstuica, dihorul, vulpea, bursucul, ciorile grive, coţofenele,
pisicile şi câinii hoinari etc.).
Dacă pădurea populată cu fazani este păşunată, nu numai că nu se
poate conta pe vreun spor dar şi fazanii lansaţi vor părăsi terenul. În
timpul cuibăritului, pagube mari se aduc atât cuiburilor cât şi puilor
datorită cositului mecanic sau chiar manual al nutreţurilor. Pentru
preîntâmpinarea acestui fenomen este necesar culegerea ouălelor din
cuiburile periclitate şi incubarea lor (cu cloşte sau artificial).
Pentru ca efectivul de fazan dintr-un teren de vânătoare să
crească este indispesabilă hrănirea suplimentară în timpul iernii, mai
ales în perioada cu strat gros de zăpadă pe sol, când este necesar şi
executarea de cărări la hrănitori.
Comportamentul fazanului
Unii specialişti şi chiar unii vânători cu experienţă consideră
fazanul o pasăre vulnerabilă, uşor de capturat. Este o concepţie total
greşită, deoarece fazanul nu este „prost", iar prin comportamentul său
dă dovadă că este şiret şi prevăzător.
De pildă, cocosul împins pe jos de către gonaci spre linia
vânătorilor, zăreşte imediat pe vânător, chiar dacă acesta nu face nici
o mişcare, îşi dă seama de pericol şi se întoarce prin desiş, zburând
adesea înapoi peste gonaci.
Din această cauză în fondurile de vânătoare cu mulţi fazani se
instalează la posturile vânătorilor un paravan de coceni sau trestie, în
dosul căruia se adăposteşte vânătorul, ca să nu fie văzut de fazanii ce
vin pe jos în apropierea liniei.
Aceste paravane rămân tot timpul pe linii, pentru ca fazanii să se
obişnuiască cu prezenţa lor şi să nu se ferească de ele.
20 21
 O altă dovadă a inteligenţei şi şireteniei fazanului este felul în
care ştie că se apropie de pericol.
El nu se fereşte de o căruţă care trece prin apropierea sa, în
schimb dispare în desiş, îndată ce un om caută să se apropie de el.
De asemenea ştie de care răpitoare să se ferească. Când apare un
uliu al găinilor (Accipiter gentilis gentilis), dispare îndată în tufiş, dar
priveşte cu indiferentă un buzard (Buteo vulgaris) de care nu se teme.
Comportarea fazanului, când este vânat cu bătăiaşi arată de asemenea
inteligenta şi şiretenia lui.
Se strecoară pe flanc sau intră în boschetele cu mărăcini, unde
aşteaptă până ce trec bătăiaşii şi pe urmă fuge înapoi.
Alteori vin în goană întinsă de la distante mari, dintr-o pădure
mai rară la zona cu mărăcini pe care o cunoaşte şi unde ştie că bine
ascuns, poate aştepta trecerea lanţului de
bătăiaşi.
De aceea organizarea goanelor de fazani este aşa de grea şi cere
multă pricepere, bătăiaşi mulţi şi mai ales foarte disciplinaţi şi bine
conduşi. Cu toate acestea mulţi fazani rămân în parcela de vânat
evitând linia vânătorilor. Dacă în parcela vânată sunt boschete mari şi
compacte de mărăcini, adesea se întâmplă ca abia 10-15% din fazanii
aflaţi în acea parcelă să fie siliţi să treacă peste linia vânătorilor.
Se vorbeşte mult de tendinţa pe care pare fazanul de a emigra din
terenul în care a fost colonizat, în această privinţă părerile sunt
împărţite. Un lucru este însă sigur: fazanul nu emigrează din dorinţa
de vagabondaj, ci aproape întotdeauna silit de împrejurări. Dacă
condiţiile naturale sau cele rezultate din aplicarea principiilor de
ocrotire îi lipsesc este logic ca el să fie nevoit să-si caute alt loc mai
potrivit pentru felul său de viată.
Trei condiţii se cer îndeplinite ca fazanul să se păstreze în teren:
hrană, adăpost şi linişte.
Foarte rar emigrează fazanii iarna şi atunci când o fac, se
îngrămădesc în acea parte a terenului unde găsesc linişte,
22
hrană suficientă şi adăpost. Emigrarea lor se petrece de obicei
primăvara sau toamna, în timpul iernii, cocoşii trăiesc mai mult în
grupuri separate de găini. Odată cu venirea primăverii prietenia dintre
cocoşi dispare. Fiecare vrea sa aibă cât mai multe găini şi cât mai multă
linişte ca să trăiască în voie. Fazanul fiind pasăre poligamă fiecare
cocos are nevoie de 3-4 găini, constituind astfel o familie.
De aceea odată cu epoca de împerechere, încep bătăi aprige şi
sângeroase între cocoşi pentru acapararea de găini.
Când în teren numărul cocoşilor, depăşeşte numărul necesar faţă de
cel al găinilor atunci cocosul care si-a constituit o familie pleacă adesea
cu ea, spre a se izola în alt teren, liniştit, unde nu este nevoie să fie
veşnic în război cu concurenţi rămaşi fără găini.
Din această cauză el este nevoit să emigreze uneori la distante mari.
O bună gospodărire cere ca prin vânătoare chibzuită, să se stabilească
în teren proporţia indicată între sexe, vânându-se cocoşii
supranumerari.
După cum am arătat, firea bătăioasă a cocoşilor este una din
cauzele emigrării de primăvară, dar şi găinile singure pot emigra dacă
în cuprinsul fondului nu au locuri bune de cuibărit şi hrană suficientă
pentru creşterea puilor, adică teren bogat în hrana animală (insecte,
larve etc.).
Emigrarea fazanului toamna are loc fie din lipsă de hrană, fie din
lipsa unui adăpost, în vederea iernării, fie din cauză că nu are liniştea
necesară, într-o oarecare măsură pot surveni emigrări şi din cauză că, în
timpul verii când culturile sunt pe câmp, fazanul se depărtează prea
mult de pădure, trecând din tarla în tarla, rătăcind drumul de înapoiere
la locul sau de origine şi găsindu-şi hrană şi adăpost în alt teren.
Am spus că fazanul poate emigra toamna, dacă fondul în care a fost
colonizat nu-i oferă adăpostul de care are nevoie. Dacă pădurea este
lipsita de arbuşti şi frunza arborilor este căzătoare, lăsând iarna pădurea
transparentă, fazanul nu mai are acoperiş care să-1
23
apere de vederea ageră a răpitoarelor. El nu se mai simte în siguranţă
şi va părăsi terenul căutând un altul mai ospitalier.
Din această cauză lăstarii de tufă roşie care păstrează frunza
uscată până în primăvară sunt buni pentru colonizarea fazanilor.
Iarna fazanul nu emigrează decât când este lipsit de hrană.
Nevoia îl face să meargă până în grădinile satelor, dacă îngrijitorii
fondului de vânat nu se ocupă de hrana sa mai ales când terenul este
acoperit cu zăpadă. Fazanii dorm noaptea în arborii mai înalţi din
parcelă. Dimineaţa în zori şi seara, într-un teren bogat cu fazani se
aude fâlfâitul aripilor şi strigătul caracteristic al cocoşilor atunci când
aceştia se ridică sau când coboară de la locul lor de dormit.
Când timpul este frumos şi fără vânt ei dorm mai sus, în coroana
arborilor, iar când plouă sau este vânt în partea de jos a coroanei.
După ţipătul şi bătaia aripilor fazanilor dimineaţa şi seara se poate
constata abundenta acestui vânat într-un fond.
Când apare în teren o răpitoare cu păr, cocoşul de fazan
semnalizează prezenţa ei cu un strigăt special, cunoscut de personalul
de vânătoare, care înţelege astfel că în teren a apărut o vulpe, un
câine sau un alt răpitor.
Răspândirea naturală a fazanului
Numărul mare de genuri şi specii de fazan ce habitează azi pe
întreg globul, dar mai ales în Europa, impun încă de la început
precizarea că ne vom ocupa numai de fazanii din genul Phasmnus
colchicus colchicusL., care au fost introduşi în România în scopul
popularii terenurilor de vânătoare.
Frumuseţea penajului, viteza de zbor şi implicit tirul greu de
vânătoare, a făcut ca fazanul să fie răspândit, prin
24
colonizări, într-un timp scurt în o mare parte a globului nostru, cu
reuşite de-a dreptul spectaculoase în Dakota de Sud USA.
Introdus în specii mai mult sau mai puţin pure {nici documentele
deţinute nu ne indică acest lucru şi nici amalgamul de penaj al
actualului fazan de vânătoare nu ne poate indica măsura în care
speciile ce se reflectă în acest penaj au fost sau nu cândva
individualizate la noi), a ocupat azi un loc special de vânat accesibil
tuturor vânătorilor şi este cunoscut sub două aspecte: fazanul comun
deschis la culoare şi tenebros sau întunecat - fazanul închis la culoare.
Ţinem să menţionăm că pe lângă crescătoriile de fazani existente
în România au fost ţinuţi în captivitate şi patru specii din alte genuri,
cunoscute sub denumirea generică de „fazani de decor".
> Fazanul argintiu (Gennaeus nycthemerus L.);
> Fazanul auriu (Chrysolophus pictus W. Beebe);
> Fazanul diamant (Chrysolophus amherstiae W.);
> Fazanul regal (Syrmaticus reevesi W.).
Astăzi se mai găsesc în crescătoriile de fazani din ţară numai
primele două, dar şi acestea sunt pe cale de a fi
abandonate.
Referindu-ne numai la speciile de fazan din genul Phasianus, sau
la metişii acestora se poate afirma că fazanul are o largă răspândire
atât pe plan mondial cât şi naţional,
Pe plan mondial
În afară de faptul că fazanul poate fi întâlnit în terenurile de
origine, este cunoscută răspândirea lui şi în o serie de ţări situate în
afara arealului natural în care a fost introdus.
Se poate deci vorbi despre o răspândire naturală (terenurile în
care fazanul se găseşte natural) şi una artificială, datorată
introducerilor făcute în terenurile din afara arealului natural prin
aclimatizare.
25
 Răspândirea naturală
În cele ce urmează vom discuta mai pe larg despre răspândirea
naturală a speciilor şi subspeciilor de fazan care au fost introduse şi în
România pentru aclimatizare
> Fazanul comun (Phasianus colchicus coîchicus L, 1758), este
răspândit de-a lungul Caucazului între Marea Neagră si Marea
Caspică. Aceeaşi formă după afirmaţiile lui Petrov (1955), se găseşte
şi în Bulgaria, de-a lungul Munţilor Balcanici, fiind cea mai vestică
răspândire naturală a fazanului comun.
Explicaţia dată de Petrov (1955) în lucrarea „Răspândirea
fazanului în Bulgaria şi posibilitatea introducerii lui în diferite
locuri", o considerăm ca fiind plauzibilă deoarece în afară de o serie
de elemente care pledează pentru veridicitatea
ipotezei lui, Petrov mai scrie; se ştie că înainte de era glaciară munţii
Strandiane şi munţii Caucaz au fost uniţi printr-o fâşie largă de
pământ, din care cauză fazanul a fost răspândit pe ambele părţi ale
Mării Negre. Numai în timpul glaciarului unirea aceasta a dispărut,
iar Marea Neagră s-a unit cu Marea Mediterană.
Atunci arealul larg al fazanului s-a despărţit în două părţi, partea
mai mare la Est de Marea Neagră şi una destul de mică la Vest. De
aceea locurile naturale nu trebuiesc socotite ca secundare ci ca cele
mai vestice locuri naturale. In concluzie noi socotim că aria naturală a
fazanului comun (Phasianus cholchicus cholchicus L.) este situată de-
a lungul munţilor balcanici şi a munţilor Caucazi, pe teritoriile ţărilor
Bulgaria, Rusia, Ucraina şi Iran.
> Fazanul mongol (Phasianus cholchicus mongolicus Brandt,
1844) nu are nimic comun cu teritoriul mongol deşi numele ar indica
Mongolia ca tară de origine, fiind răspândit în Rusia pe paralela de
45° la Sud de Lacul Balhas, de-a lungul graniţei dintre Rusia şi
China, prinzând teritorii situate în ambele state. Partea cea mai estică
a acestui
26
teritoriu atinge şi hotarul Republicii Mongole însă fără să-1
depăşească.
> Fazanul chinezesc sau gulerat (Phasianus cholchicus
torquatus, Gmelin, 1789), fără a se putea delimita teritorial arealul
acestui fazan de o altă subspecie (Phasianus colchicus decollatus
Swinhoe, 1870) el cuprinde aproape întreaga Chină de sud-est având
ca limită nordică paralela 40° iar sudică Oceanul Pacific.
Este subspecia de fazan cu cea mai largă răspândire
naturală.
> Fazanul formozan (Phasianus colchicus formosanus Elliot,
1870) este răspândit pe întreg teritoriul Insulei Taiwan în porţiunile de
câmpie şi cu altitudini moderate.
> Fazanul întunecat (Phasianus colchicus mut. tenebrosus
Hachisuka, 1927) nu apare în descrieri curente deoarece acest fazan
este o mutaţie întunecată obţinută pe teritoriul Angliei ca urmare a
unor încercări de selecţie.
Introducerea în faună prin aclimatizare
Din ţările de origine ca şi prin tranzit, din ţările care 1-au
aclimatizat, fazanul a fost introdus în multe state de pe continentele
America şi Europa.
În Europa, după cronicari, fazanii au fost aduşi din Colcgis, de
către argonauţi, în Grecia, iar de aici s-au răspândit în Imperiul
Roman şi mai târziu în restul Europei
(Linţia D. 1955).
Introdus în Italia pe vremea Imperiului Roman (D. Arnăutu
1973), se răspândeşte în întreaga Europă fiind întâlnit în cea de-a doua
jumătate a secolului al XVII-lea în Prusia iar rnai târziu 1744, Măria
Tereza îl cuprinde în Legislaţia de vânătoare a Austriei fiind răspândit
mai ales în regiunea Granz (Nedici Gh. 1940).
Astăzi este întâlnit în toate Statele Europei fiind în densităţi mai
mari sau mai mici după cum statul respectiv
27
face o cultură intensivă sau extensivă a acestei specii în majoritatea
statelor făcând şi obiectul unor creşteri artificiale. În America (A.
Coşia 1935, 1961) este introdus în 1912, primele exemplare fiind
aduse de către un diplomat care făcuse serviciul prin Asia. Ulterior
răspândirea fazanului a cunoscut o adevărată explozie care a culminat
cu posibilitatea recoltării numai în statul Dakota de Sud (care întrunea
cele mai bune condiţii de creştere a fazanului), a două milioane de
fazani în anul 1933,
Pe plan naţional
Şi în România fazanul a fost introdus şi aclimatizat prin aplicarea
mai multor metode, pe terenurile care s-au dovedit mai mult sau mai
puţin apte pentru specia respectivă.
Scurt istoric asupra introducerii fazanului în
România
Cunoscut azi la noi sub denumirea generică de fazan de
vânătoare, a fost introdus şi aclimatizat din timpuri foarte vechi.
Subspeciile de fazani introduse la noi mai mult sau mai puţin pure (nu
există date care să ateste introducerea vreunei subspecii de fazani
pur), au fost: fazanul comun (Phasianus colchicus colchicus L.),
fazanul mongol (Phasianus colchicus mongolicus, Brandt), fazanul
chinezesc sau gulerat (Phasianus colchicus torquatus G.), fazanul
formozan (Phasianus colchicus formosanus Elliot) şi fazanul
întunecat (Phasianus colchicus mut. tenebrosus H.). Din aceste
subspecii, care se presupun că au fost introduse la noi în tară, prin
încrucişări au rezultat metişi, care păstrează evident unele caractere
ale părinţilor.
Introducerea fazanului în tara noastră poate fi împărţită în trei
etape grefate pe perioadele istorice dintre de cele două războaie (G.
Scărlătescu, 1961) şi anume:
> până în anul 1918;
> între 1918 şi 1944;
28
> după anul 1945.
Până în anul 1918, când teritoriul ţării noastre făcea parte din mai
multe state, se poate afirma cu certitudine că partea de vest, care pe
atunci erea în stăpânirea Austro-Ungară, erea aceea pe teritoriul
căreia s-au făcut primele colonizări.
Cea dintâi semnalare despre fazan în Transilvania apare în anul
1504 odată cu legea asupra vânătorii, prin care se interzicea vânarea
de către iobagi, a anumitor specii de vânat, printre care şi fazanii
(Witting O. 1934; Nedici Gheorghe
1940).
Mai târziu în anul 1691, într-o lucrare a lui Miscolczy Gaspar, se
arată că în jurul Oradei existau fazani. Gh. Nedici 1940 atestă
existenta unor scrisori ale familiei Kâroly din 10-18 mai 1718 prin
care se vorbeşte de existenţa unor fazanerii în Ardeal. Totuşi date
certe asupra existenţei şi mai ales a recoltelor de fazani, găsim abia în
1884 când în judeţele Arad, Bihor şi Timiş se recoltează un număr de
1775 fazani (Olteanu
G. 1934).
La Sud-Est de Carpaţi primele preocupări privitoare la
introducerea fazanului apar deabia la 1893 sub forma unui articol
publicat în Revista Pădurilor (Rousseu, M. 1893) însoţit de o notă a
redacţiei prin care se explică necesitatea de a face cunoscută această
pasăre, ca urmare a hotărârii Ministerului Domeniilor de a introduce
fazan şi în România.
Nu cunoaştem urmarea acestei semnalări (dacă au fost sau nu
introduşi fazani din iniţiativa statului) cert este însă, că abia în 1901
se găsesc primele date sigure asupra colonizării fazanului, operaţie
făcută anterior anului sus citat, deoarece printre altele autorii
(Gheorghiu E.C. şi Gheorghiu
Es. C. 1901), afirmă că fazanii au dispărut ...........................................
„din cauza multor împrejurări, dar mai ales lipsa de grijă continuă
şi cunoştinţe speciale în acest scop".....
Din câte cunoaştem noi, în această perioadă s-au făcut la Sud-Est
de Carpaţi, şapte colonizări cu rezultate slabe, fazanii dispărând în
scurt timp din locurile unde au fost lansaţi.
29
 Caracterizând această perioadă putem spune că până în 1918 s-au
făcut unele încercări de introducere şi menţinerea fazanului, numai
din iniţiativă particulară, cu rezultate de cele mai multe ori slabe.
Aşa se explică de ce la începutul celei de a doua perioade (1918),
găsim în tara noastră doar două crescătorii de fazani: una la Timişoara
- Pădurea verde şi alta la Somoş din Ocolul silvic Chisineu-Criş. De
asemenea, se mai găseau şi putini fazani în terenurile libere rămaşi de
la fostele populari.
În Sud-Estul Carpaţilor se cunosc de asemenea, 16 puncte situate
în afara centrelor de creştere artificială în care s-au făcut colonizări cu
fazani.
Dacă în Vestul ţării fazanii s-au menţinut datorită, atât condiţiilor
favorabile cât şi unei îngrijiri mai atente, din cele 16 puncte din restul
ţării sau mai menţinut foarte puţine exemplare de fazan doar în două-
trei. Aceasta datorită pe de o parte condiţiilor mai puţin favorabile
creşterii fazanului iar pe de altă parte unei lipse totale de îngrijire.
Această perioadă (1919-1944), se caracterizează prin populari cu
fazani a unor teritorii atât din iniţiativă particulară cât şi a Statului.
În fine, a treia şi cea din urmă perioadă este aceea de după
instaurarea regimului socialist comunist, perioadă când s-au
naţionalizat toate bunurile, inclusiv fondul forestier. Sectorul
cinegetic a cunoscut o îmbunătăţire, populându-se noi terenuri de
vânătoare şi înfiinţarea unui număr de 16 crescătorii de fazani de
mare capacitate. In această perioadă dispare în totalitate iniţiativa
particulară şi introducerea şi creşterea fazanului se face de către stat
în baza unor planuri anuale şi de lungă durată. Arealul fazanului
ajunge să cuprindă aproape întreg teritoriul României, apt pentru
această specie.
Acţiunile acestea de populare a unor terenuri noi sau de
repopulare a acelora în care fazanul nu se poate menţine la un efectiv
corespunzător scopului de folosire a terenului sunt sprijinite de 14
crescătorii mari de fazani şi 2 ferme de tip
30
industrial care produceau anual materialul necesar răspândirii şi
extinderii culturii fazanului în tara noastră.
După 1989, creşterea fazanului a cunoscut un declin, iar în
prezent organizarea şi valorificarea fazanului se află în grija şi
administrarea sectorului cinegetic de către Regia Naţională a
Pădurilor şi A.G.V.P.S. astfel că situaţia se află sub control.
Răspândirea actuală a fazanului
Arătam mai sus că în ţara noastră aclimatizarea şi extinderea
culturii fazanului a cunoscut o perioadă mai normală în ultimul sfert
de veac când s-a pus un accent deosebit pe această problema.
Fazanul în tara noastră a avut o ascensiune greoaie: la început din
cauza unei lipse de cunoştinţe în executarea lucrărilor de ocrotire şi
îngrijire, iar mai târziu din cauza condiţiilor de mediu care au
constituit şi s-ar părea că vor mai constitui o frână în dezvoltarea
acestei specii (S. Paşcovschi 1973). Datorită însă unor eforturi
deosebite şi a unei împrospătări repetate a stocului de fazani din unele
fonduri de vânătoare, fazanul a ajuns azi să fie o specie frecventă a
terenurilor noastre la îndemâna oricărui vânător.
În obţinerea acestei răspândiri nu se poate spune ca nu s-au făcut
greşeli prin introducerea fazanului în teritorii nepregătite sau
insuficient studiate pentru a stabili dacă acestea sunt sau nu apte
pentru cultura fazanului.
Este de la sine înţeles că, având în vedere greşelile făcute, s-au
luat măsuri corespunzătoare obligând pe cei care doreau să populeze
fazanul, să execute înaintea oricărei populari un studiu al
cunoştinţelor de mediu, pentru a se stabili dacă şi în ce măsura terenul
corespunde cerinţelor ecologice ale speciei ce se introduce, cu alte
cuvinte a stabili posibilităţile de populare ale speciei.
Şi în cazul fazanului au fost necesare studii care să stabilească
dacă terenurile de vânătoare din ţara noastră
31

propuse a fi populate cu fazani corespund cerinţelor ecologice ale
speciei.
În prezent, în terenurile noastre de vânătoare nu putem să
afirmăm că avem fazani tenebrosus, mongolicus, turquatus,
formozanus etc., o rasă curată ci un fazan provenit din amestecai
tuturor raselor pe care îl vom numi „fazanul comun de vânătoare". El
îndeplineşte într-adevăr toate condiţiile unui fazan destinat a popula
terenurile de vânătoare; fazanul este mare, puternic, vioi, rezistent,
bun zburător şi priceput a se apăra de răpitoare.
Factorii care condiţionează răspândirea fazanului
Dezvoltarea populaţiilor de fazani este condiţionată de factorii de
mediu abiotici sau biotici (aceasta fără a tine seama de factorii interni
care cuprind însuşirile speciei), a căror acţiune este cumulată într-o
rezultantă denumită în mod curent (mai ales în practică) „influenţa
mediului".
Este bine să arătăm aici că deşi influenta acestor factori se
transmite asupra fazanului (sau a animalelor în general), cumulat,
există posibilitatea ca un singur factor să aibă o influentă hotărâtoare
asupra unei specii limitând dezvoltarea ei. Acest factor se numeşte
„limitativ" şi el diferă de la o specie la alta.
Cazul porumbelului de scorbură (A. M. Comsa, 1961) care în
pădurile lipsite de arbori cu scorburi (deşi sunt îndeplinite celelalte
condiţii de: hrană, adăpost, climă etc.), nu va cuibări.
Lipsa scorburii constituie „factorul limitativ" pentru cuibăritul
porumbelului de scorbură.
Factorii abiotici
Denumiţi de unii autori şi factori fizici sunt cei care
caracterizează staţiunea şi în final cei mai importanţi, deoarece
asupra lor omul, deocamdată, nu poate acţiona eficient. Factorul, ca
atare nu poate fi schimbat ci se poate
32
numai ameliora, într-o măsură oarecare, efectul lui
nefavorabil.
În ceea ce priveşte fazanul sunt cunoscute o serie de terenuri în
care acesta a fost introdus în trecut şi nu s-a putut menţine din cauza
factorilor fizici: relief, sol, condiţii climatice.
Relieful
Deşi în patria de origină fazanul urcă pe luncile râurilor, cu o
bogată vegetaţie arbustivă şi hrană animală până la altitudinea de
1800 m (Demetriev G.P. şi alţii, 1952, Tugarinov LA. şi Cortenco
A.L. 1952), la noi nu a depăşit-o în mod natural pe cea de 350 m (G.
Scărlătescu şi colab., 1960).
Din sursele de inspiraţie existente răspândirea fazanului în
România se constată că limita din vestul tării, acolo unde aria este mai
continuă, urmăreşte spre est linia colinelor joase, fiind foarte sinuoasă
prin unele pătrunderi de pe albiile râurilor. Cercetările ulterioare ne-
au dovedit că fazanul, cu îngrijiri deosebite poate depăşi aceasta
limită de altitudine (Iaşi), dar menţinerea lui se datoreşte mai ales
unor completări ulterioare şi permanente.
Această afirmaţie este susţinută şi folosită în cheia pentru
determinarea bonităţii terenurilor cu fazani (C. Popescu, G.
Scărlătescu 1961), în care categoria IV de fazani sub aspect geografic
cuprinde terenuri cu „altitudine peste 350 m sau terenuri sub 70 m"
supuse inundaţiilor. Factorul relief este însă de importanţă mai mică
dat fund faptul că în patria de origină pot fi întâlniţi fazani în mod
natural la altitudini atât de mari (1800 m). Este demn de reţinut că la
popularea cu fazani a unui teren de vânătoare, o mare importantă
pentru reuşita acţiunii o are alegerea acestuia.
Dacă terenul nu îndeplineşte anumite condiţii ecologice fazanul
nu va rămâne în teren şi toată munca depusă va fi zadarnică ( Cotta.
V. 1969). Această pasare are obiceiul înnăscut de a vagabonda,
deoarece în tara sa de origine, în
33

anumite perioade, apare lipsa de hrană, iar acest lucru îl obligă să
facă deplasări mari până unde găseşte hrana.
Acest obicei se face simţit şi la noi. îndată ce condiţiile de hrană,
adăpost şi linişte, sau numai una din ele, nu este îndeplinită.
Unii autori ca Behnke - Lindermann, consideră ca bun un teren,
care are circa 1/3 pădure, 1/3 teren agricol şi 1/3 fânete, situat în
luncă, cu condiţia să aibă apă şi stuf. Pare însă că pentru fazan
corespunde mai bine un teren cu 8-15% pădure în trupuri mici nu mai
mari de 300-400 ha, răspândit pe teren agricol, cultivat cu diferite
plante. Nu sunt favorabile pădurile de mare întindere. In ce priveşte
relieful este bun şesul sau terenul uşor ondulat, fazanului nu-i convine
terenul frământat, cu pante repezi.
De altfel nu se pot face nici culturi agricole, dacă lipseşte hrana şi
creste procentul de pădure peste limita admisă.
Altitudinea favorabilă pentru fazani este de la „O" la 200-300 m,
dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii arătate.
Expoziţia generală favorabilă este cea sudică, deoarece aici
razele soarelui, menţin o microclimă mai favorabilă din toamnă, până
primăvara. Zăpada se topeşte aici mai uşor, deci rămân petece
dezgolite, în care se găseşte o oarecare hrană şi suferă mai puţin de
frig. Razele de soare sunt necesare şi în perioada incubaţiei şi
creşterii puilor. Expoziţiile nordice sunt căutate de fazani numai vara
pe timp de căldură mare (Cotta. V. 1969).
Solul
S-ar părea că solul nu joacă de asemenea un rol prea important în
viata şi răspândirea fazanului care poate fi întâlnit tot aşa de bine pe
cernoziomuri ca şi pe brun-roşcate. Evită însă săraturile şi se simte
mai bine pe nisipurile solifîcate de la vest de linia Secuieni-Carei,
unde se menţine în liber de foarte mulţi ani fără nici o infuzie pe cale
artificială (G. Scărlătescu şi colab., 1960).
34
Textura nu joacă nici ea rol deosebit, deşi sunt în oarecare
măsură preferate solurile cu un procent redus de argilă.
Dar, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii necesare dezvoltării
fazanului, acesta nu părăseşte nici solurile cu procent mare de argilă,
aşa cum sunt fondurile de vânătoare Socodor, Somos, Cobia,
Noroieni, Lăpuşel etc., în care fazanul se dezvoltă bine fiind în
efective mari.
Fertilitatea solului este cea mai importantă, deoarece ea asigură
sau nu existenţa unor factori biotici printre care factorul trofic joacă
un rol important în existenta fazanului.
În concluzie solul favorabil este cel argilo-nisipos, permeabil
(care nu ţine apa la suprafaţă permiţând infiltrarea apei în sol), fertil
pe care se poate dezvolta o vegetaţie bogată.
Nu este bun solul argilos, care se înmoaie în urma ploilor şi se
lipeşte de picioarele fazanului, îngreunându-i mersul, astfel ca după
ce se întăreşte, face cocoloaşe pe piciorele fazanului, îngreunând
mişcarea păsării.
Terenul de vânătoare câştigă în calitate dacă în cuprinsul lui se
găsesc ape, fie curgătoare, fie stătătoare, în special lacuri şi bălti,
înconjurate de o centură de stuf, papură şi alte plante acvatice. Apa
contribuie la îmbunătăţirea calităţii terenului nu numai pentru că
serveşte la băut ci şi din motivul că la marginea ei se dezvoltă o faună
ce intră în hrana fazanului; melci, râme şi diferite insecte iar stuful
oferă adăpost, mai ales iarna, când apa îngheaţă, iar în apropiere nu
există păduri.
De-a lungul apelor curgătoare există vegetaţii care oferă adăpost,
apoi există plaje cu nisip de care fazanul are nevoie, pentru scăldat şi
pietricele pentru sfărâmarea hranei dure.
Vegetaţia aceasta are şi un dezavantaj, la adăpostul ei, dat fiind
înclinarea spre vagabondaj a fazanilor, aceştia se pot scurge în alte
terenuri, mergând de-a lungul râului (Cotta V. 1969).
35
 Condiţiile climatice
Se înscriu printre factorii abiotici cei mai importanţi, ele, jucând
un rol hotărâtor în viata şi chiar existenţa fazanului.
Temperatura
Este elementul climatic a cărei influentă se resimte mai
mult asupra fazanului. In cercetările efectuate (Scărlătescu Ghe. şi
colab., 1960) s-au corelat temperaturile din perioada decembrie-
martie a anilor 1952-1955 la Staţia meteo Timişoara, cu ritmul de
ouat a femelelor de fazan cantonate la fazaneria Pădurea Verde. A
rezultat că în anii când în perioada amintită au fost realizate
temperaturi scăzute şi media zilnică de ouat la 100 făzăniţe a fost
scăzută, ceea ce indică influenta nefavorabilă a temperaturii asupra
ritmului de ouat.
Cu toate acestea temperatura nu este un element limitativ,
deoarece sunt cunoscute terenuri de vânătoare cu temperaturi medii şi
scăzute (Comşa. A. 1935 şi 1961), în care fazanul habitează foarte
bine reuşind „să se aclimatizeze mediului din tară, până la gradul
completei independenţe faţă de înmulţirea ajutată prin metode
zootehnice" (Comşa A.'1961).
Mersul vremii în general influenţează sporul efectivelor de
fazani, astfel îngheţurile târzii, de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul
lunii mai, pot avea ca urmare îngheţarea ouălor.
Razele solare sunt necesare, dar temperaturile foarte ridicate şi
secetele îndelungate nu-i sunt prielnice; făzăniţele nu stau bine pe
ouă, puii suferă de insolatie, deci au nevoie de adăpost, iar insectele
care servesc ca hrană sunt în număr mic.
Iarna grea cauzează pierderi fazanului nu atât prin temperatura
scăzută, cât mai ales prin stratul de zăpadă care durează un timp mai
îndelungat, astfel că în asemenea cazuri
36
omul trebuie să intervină mai activ, administrând hrană
complementară.
Dacă vara, în lipsa de arbori pe care să se urce pentru dormit,
fazanul poate dormi şi pe pământ, iarna arborii îi sunt indispensabili,
dormitul pe zăpadă fiindu-i dăunător. Influenta negativă a
temperaturii scăzute se manifestă şi sub altă formă; în urma unei ierni
grele, fazanii ajung în primăvară cu organismul slăbit şi ca atare vor
da mai puţine ouă; temperatura scăzută în perioada ouatului are ca
urmare întreruperea depunerii ouălor şi odată cu aceasta prelungirea
periodei de incubaţie, ceea ce duce la pui întârziaţi. O dovadă despre
influenţa climei asupra înmulţirii fazanului o constituie faptul că pe
malul Mării Negre (pădurea Comorova)
si în vestul Banatului fazanul se înmulţeşte pe cale naturală
mai uşor, deoarece aici stratul de zăpadă este mai subţire si
de durată mai scurtă, solul nu stă multă vreme îngheţat, deci este
posibilă procurarea hranei prin râcâit.
Nu acelaşi lucru se constată în centrul Bărăganului sau în podişul
Moldovei cu climă mai aspră (Cotta V. 1969).
Precipitaţiile
Sub formă de ploaie, zăpadă sau grindină, constituie un
alt factor climatic care caracterizează staţiunea. Alături de
temperatură ele pot deveni o frână în dezvoltarea sau chiar existenţa
fazanului. Dacă precipitaţiile sub formă de ploaie, cu excepţia celor
căzute abundent în perioada când puii sunt foarte mici (primele 30 de
zile de la ecloziune), nu sunt o frână în creşterea şi dezvoltarea
fazanilor cele sub formă de
zăpadă şi mai ales zăpadă spulberată (însoţită de viscol) constituie o
frână puternică în viata fazanului.
După A. Comşa (1961), a discuta numai despre temperatură sau
numai de precipitaţii fără o corelare a acestor două elemente,
înseamnă a nu putea pune o diagnoză sigură asupra staţiunii de
habitare a vânatului. „Climograma" este mijlocul analitic al
complexului climatic
37

al unei staţiuni care deşi este rezultanta multor elemente
meteorologice, în fond temperatura şi umiditatea constituie
coordonatele determinante. Construirea climogramei se rezumă (A.
Comşa, 1961), la punerea pe abscisă a valorilor medii lunare de
temperatură, iar pe ordonată a valorilor respective de precipitaţie. Prin
legarea acestor puncte cu linii drepte, se obţine un poligon neregulat,
în care succesiunea punctelor este numerotată de la l la 12,
corespunzător lunilor anului pe care le reprezintă (14 ianuarie, 2
februarie 12 decembrie).
În acest mod se caracterizează zona fiecărei subspecii de fazan
din climogramele unor puncte centrale din zona de răspândire a
fazanului comun (Novorosisk 20 m şi Tbilisi 404 m), gulerat (Zi-ka-
wei 7 m şi Sanhai 20 m), versicolor (Tokio 20 m), mongol (Alma-Ata
847 m), şi centrului american Watertwu din Statul Dakota de Sud
unde fazanul gulerat a avut cea mai reuşită colonizare care, începând
din 1912 a ajuns în 1933 la o recoltă de 2 milioane bucăţi.
Ploile multe în perioada nidifîcatiei şi creşterii puilor (mai -
iunie), influenţează negativ sporul anual, ouăle stau în apă şi se
răcesc, puii fiind sensibili răcesc şi mor. Pierderile sporesc dacă la
precipitaţii se adaugă temperaturi scăzute. Paguba este mult mai mare
în terenurile agricole cultivate, unde există mai multe adâncituri în
care se adună apă, decât în pădure.
Grindina de asemenea cauzează pagube ouălelor, puilor şi chiar
făzăniţelor care clocesc. Din fericire paguba se limitează la anumite
suprafeţe şi este mai mică în pădure, în timp ce zăpada şi ploile reci,
se întind pe suprafeţe mari.
   Peisajul mozaicat (A. Comşa, 1961) sau cum îl numeşte Nedici
S-a dedus din cele de mai sus că factorii abiotici sau fizici au o
importantă hotărâtoare uneori asupra vieţii fazanului. In această
problemă însă cel mai important lucru este să se
38
stabilească dacă factorii aceştia, care caracterizează condiţiile de
mediu din România sunt sau nu favorabile culturii
fazanului.
Părerile au fost şi mai sunt încă împărţite în funcţie de importanţa
acordată acestor factori şi de admiterea sau nu a infuziilor în teren a
unor elemente crescute artificial chiar şi în situaţia când prin această
practică se înregistrează pierderi consistente (A. Comşa 1961, S.
Pascovschi, 1973, G. Scărlătescu şi colab., 1960).
Factori biotici
Formează cea de-a doua categorie de factori printre care cel
antropeic îşi are locul de frunte fiind important nu numai în existenţa
fazanului dar şi prin influenţa pe care o exercită asupra celorlalţi
factori din categoria respectivă.
Vegetaţia
Pentru vânatul din tara noastră în care se include si
fazanul, vegetaţia poate fî socotită ca un factor principal, ea formând,
cum spun mulţi lucrători din sectorul cinegetic, casa
si masa vânatului.
În adevăr vegetaţia pe lângă adăpost, oferă fazanului şi hrana
necesară atât de natură vegetală cât şi animală.
Fazanul nu caută o anumită vegetaţie, ci în nevoile sale de
adăpost el se mulţumeşte cu oricare dintre vegetaţiile formate din
culturi agricole, mărăcini ş urii e, perdelele sau pâlcuri de arbori,
pădure etc.
(1927), „...pâlcuri de păduri mici şi tinere alternate de terenuri
agricole fertile..." este cel mai indicat pentru fazan. In adevăr pădurile
mici, cu arborete tinere străbătute de linii de vânătoare largi, cultivate
având terenuri pentru ogoare de vânat corespunzătoare şi înconjurate
de culturi agricole de calitate sunt ideale pentru creşterea şi înmulţirea
fazanului.
39
 Dar tot aşa de bine se simte şi în terenurile fără pădure (G.
Scărlătescu şi colab., 1960), dacă sunt asigurate condiţiile de adăpost,
hrană şi linişte. Terenurile din vestul tării noastre, din zona canalului
de irigare a Grisului, de-a lungul cărora se găseşte o vegetaţie
arbustivă (pentru consolidarea malurilor) şi trestiisuri, sunt de
asemenea foarte căutate de fazani.
În ceea ce priveşte, pădurea este preferată cea tânără cu un
subarboret bogat, care în afară de adăpost le asigură şi o hrană mai
abundentă. Chiar în aceeaşi pădure fazanii caută parcelele cu arborete
tinere. Asemenea cazuri se întâlnesc în pădurile Pişchia (Timiş),
Pădurea Neagră (Focşani), Adea (Chisineu-Cris), în care cei mai
mulţi fazani se găsesc în
porţiunea de pădure cu arborete tinere (50-60 buc. / 100 ha), pe când
în parcele cu arborete bătrâne efectivele nu depăşesc 5-10 buc / 10
ha.
Vegetaţia este privită atât ca sursă de hrană cât şi ca adăpost
contra duşmanilor şi uneori, arşiţei vântului şi gerului şi de asemenea
pentru cuibărit. Ca sursă de hrană, fazanului îi este prielnică pădurea
de foioase cu specii producătoare, de ghindă, fructe şi seminţe,
stejari, fagi, meri şi peri pădureţi, salbă moale, lemn câinesc, păducel,
porumbar şi altele. Ca adăpost, indicate sunt răsinoasele (pin, molid,
brad), datorită frunzişului lor permanent, dar şi foioasele dacă au
subarboret.
Clasele de vârstă ale arboretelor, apropiate de cele normale sunt
mai favorabile. Este bine ca pădurea să fie tratată în regimul
crângului, cu circa o treime din suprafaţă, având arboretele sub vârsta
de 10 ani. Satisfăcătoare sunt şi pădurile de codru dacă au un
subarboret bogat.
De menţionat că pentru cuibărit, fazanul nu caută desişurile ci
răriştile, în care razele solare să pătrundă în cuib. Nu sunt favorabile
arboretele tinere de vârstă mijlocie, cu masivul bine închis şi fără
subarboret (Cotta V. 1969).
Vegetaţia condiţionează şi localizarea fazanului în teren
indiferent de anotimpuri. Primăvara în aprilie-mai, când vegetaţia
începe să se ridice şi să ofere adăpost fazanului, în
40
cea mai mare parte (nu în totalitate) iese la câmp, la început în culturi
de păioase, mazăre, borceag, lucerna, iar mai târziu în porumbisti. De
menţionat însă că şi pe durata cât fazanul s-a retras în pădure, el iese
şi pe câmp peste zi, chiar dacă este vorba numai de arături, deoarece
aici găseşte seminţe, insecte etc. În caz de pericol se retrage în pădure,
iar dacă e linişte, stă pe câmp până seara, când revine în pădure pentru
dormit şi urcat în arbori.
În concluzie, cele mai corespunzătoare terenuri pentru cultura
fazanului sunt acelea cu un procent păduros redus (3-15%), format
de trupuri mici înconjurate de terenuri agricole bogate, cu vegetaţie
mozaicată în care cerealele să reprezinte peste 60%. Arboretele ce
formează trupurile de pădure fiind formate din foioase cu unele
buchete de răsinoase, tinere cu un subarboret bogat, în care arbuştii
fructiferi să reprezinte peste 50%.
Hrana
Hrana a fost, este şi va fi cel mai important factor de care depinde
existenţa tuturor animalelor. Este cunoscut faptul că cea mai intensă
activitate desfăşurată de oameni şi animale este pentru căutarea şi
obţinerea hranei atât de necesară întreţinerii şi perpetuării speciei.
Intre relaţiile intraspecifice pe prim plan sunt relaţiile trofice care
se bazează pe structura trofică a comunităţii de viaţă şi al cărei
element, după B. Strugren (citat de A.
Negrutiu în 1971) sunt: lanţul trofic, reţeaua trofică, industria şi nişa
ecologică.
Tot de obţinerea hranei sunt legate şi mişcările zilnice
ale animalelor pe o rază mai mică sau mai mare în funcţie de felul
hranei, vârsta animalului, cantitatea necesară satisfacerii nevoilor
precum şi accesibilitatea acesteia în funcţie de anotimp. Această rază
de activitate se transformă la unele animale în mişcări sezoniere în
masă pe distanţe mari, uneori de ordinul sutelor sau chiar miilor de
kilometri, cunoscute,
41
respectiv, sub denumirea de deplasări eratice sau migraţii. Acestea
sunt întâlnite mai des la păsări, fiind legate şi de mobilitatea lor
datorită zborului.
Aşa se explică, de ce dintre vânatul cu pene (păsări), cele mai
mici raze de activitate le întâlnim la galinacee, deoarece deplasările
lor în căutarea hranei se fac pe picioare.
Este de la sine înţeles că în această situaţie se găseşte şi fazanul la
care raza de activitate zilnică este în funcţie de vârstă. După A. M.
Comsa (1961), puii de fazan până la vârsta de 7 zile, au un „R" (rază
de activitate) zilnic de 15 m; cei de 30 de zile, 150 m, iar la 60 de zile
ating chiar 400 m. Această rază de activitate se poate mări însă foarte
mult, mai târziu, ajungând toamna la distanţe atât de mari (30-40 km)
încât nu reuşesc să-şi regăsească drumul înapoi (Chefneux şi
Săulescu, 1958), constituind astfel cunoscutul fenomen al „emigrării
fazanilor în alte terenuri".
Desigur că aceste „emigrări" nu pot fi puse întotdeauna numai pe
căutarea hranei (S. Paşcovschi, 1973), cauzele putând uneori fi mai
multe, constituind chiar o complexitate de factori biotici sau abiotici.
S-au amintit toate acestea pentru a vedea că o cunoaştere a capacităţii
trofice a terenurilor pe care dorim să le populăm cu fazani este
necesară în vederea luării unor măsuri de gospodărire şi suplimentare
a hranei, până la acoperirea integrală a nevoilor speciei. Pentru
aceasta însă au fost necesare cercetări care să stabilească hrana
naturală a fazanului în condiţiile din România, numai aşa putându-se
ulterior indica terenurile apte pentru cultura acestei specii.
Din capitolele anterioare s-a putut constata că odată cu realizarea
integrală a dezideratului „vegetaţie" factorul hrană este asigurat,
întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, este dacă terenurile noastre
de vânătoare, asigură sau nu integral necesarul de hrană fazanilor,
mai ales atunci când se urmăreşte cultura intensivă a acestei specii.
Cercetările efectuate pe un număr suficient de fonduri de
vânătoare cu fazani (G. Scărlătescu, 1973), au dovedit
42
necesarul de hrană mixta a fazanului (hrană animală şi vegetală în
funcţie de vârstă şi anotimp). Introducerea fazanului în ţara noastră a
ridicat o serie de probleme legate de alegera terenurilor, pentru
populare, printre care hrana naturală a constituit o problemă dificilă.
Marea majoritate a acelora care în dorinţa de a ajuta cu priceperea lor
la această acţiune de populare a terenurilor au indicat, pe bază de
observaţii, experienţă îndelungată etc., regimul de hrană al fazanului.
Mulţi autori ai unor articole de popularizare a fazanului au arătat că
acesta are un regim mixt, vegetal şi animal, fără a indica proporţia în
care aceste componente concură în hrana fazanului (Lintia D., 1955;
Nedici Gh., 1927; B. Chefneux şi N. Săulescu, 1958; C. Rosetti-
Bălanescu, 1957; I. Barbu, 1953; M. Bodea şi alţii, 1964; O. Balaz
etc.).
Alţii au indicat această proporţie de participare a vegetalelor şi
animalelor în hrana fazanului, fără a intra în detalii (Comsa A.M.
1961, Otto Witting 1960).
Pentru elucidarea acestui aspect s-au efectuat cercetări care au
stabilit în detaliu hrana naturală a fazanului în perioada 1955-1957 de
către Gh. Scărlătescu.
Hrana vegetală
Hrana vegetală consumată de fazan este formată din plante sau
părţi a unor plante lemnoase sau erbacee (lujeri, muguri, frunze, flori,
seminţe şi fructe), cultivate sau spontane, admise sau neadmise
(dorite sau nedorite), în culturile forestiere sau agricole.
Aceste plante care fac parte din hrana fazanului, au fost grupate
după rolul pe care îl au în culturile agricole sau forestiere în trei
categorii: plante folositoare, indiferente (nedorite sau neadmise în
culturi) şi dăunătoare.
Plante folositoare. Au fost grupate în această categorie acele
plante, cultivate sau spontane, care prin produsele sau
însăşi existenta lor, aduc foloase omului. Aceste foloase pot
fi directe când ele pot fi aduse omului sau indirecte, atunci
43
când plantele respective sunt cultivate cu scopul de a fi utilizate în
hrana animalelor, crescute de om, în diferite scopuri sau de a
înfrumuseţa mediul înconjurător, în care omul îşi desfăşoară
activitatea .
Procentul de participare a plantelor folositoare în hrana fazanului
pe anotimpuri este diferit. Astfel procentul de participare al celor
două categorii de culturi (agricole şi silvice), este egal pe întreg anul,
ele diferenţiindu-se pe anotimpuri:
> plantele din culturile agricole au o participare mai
mare vara şi toamna, procentele lor scăzând substanţial în
primăvară şi iarnă;
> plante din culturile silvice, după cum este şi normal,
au o participare inversă decât cele agricole înregistrând cel
mai mare procent iarna şi cel mai mic vara.
Această participare a plantelor în hrana fazanului ne indică de
altfel faptul că iarna fazanul trăieşte mai mult în pădure unde, în afara
adăpostului, găseşte şi hrana necesară.
Dintre plantele folositoare erbacee cultivate, consumate de fazan,
procentul cel mai mare îl înregistrează porumbul (Zea mays L.), 27%
şi grâul (Triticum hybernum L.) 20,9%, iar dintre cele admise în
culturi răpită (Brassica râpa L.) 37,5%. In ceea ce privesc plantele
lemnoase, pe primul plan sunt seminţele de salcâm (Robinia
pseudocacia L.) 35,5%, urmată de ghindele de stejar (Quercus sp,)
20,6%. In general, dintre plantele folositoare, cea mai mare
participare o au seminţele de salcâm (Robinia pseudocacia L.) 16,3%,
urmată în ordine de porumb (Zea mays L.) 15,5 %, grâu (Triticum
hybericum L,) 10,5% şi stejar (Quercus sp.) 9,5%.
Plante indiferente. In această categorie au fost grupate plantele a
căror prezenţă în culturile agricole sau silvice nu aduc nici un
prejudiciu acestora şi în acelaşi timp nu sunt căutate în mod special
pentru a fi cultivate. Cele mai frecvente plante întâlnite în conţinutul
guşilor de fazan sunt cele din familia Gramineae 25%, urmate de
Settaria ap. 27%, şi Vicia sp. 15,5% (G. Scărlătescu 1973). Consumul
acestor plante pe
anotimpuri, se constată mai frecvent primăvara, urmat în ordine de
vară, iarnă şi toamnă.
Plante dăunătoare. Poate prea pretenţios spus dăunătoare, în
această categorie au fost grupate plantele care nu sunt dorite în
culturile agricole sau silvice formând întreaga gamă a buruienilor
copleşitoare a plantelor cultivate.
Procentul de participare în hrana fazanului pe anotimpuri, ne
indică o frecvenţă aproape uniform repartizată după cum urmează;
iarna 24,9%, primăvara 24,2%, vara 23,6% şi toamna 27,3%. In ceea
ce priveşte procentul anual de participare al plantelor dăunătoare în
hrana fazanului, aceasta este de 40,14%, reprezentând aproape
jumătate din întregul conţinut vegetal.
Frecvenţa cea mai mare constatată în urma cercetărilor, clasează
neghina (Agrostemma gythago), pe primul loc faţă de restul plantelor
dăunătoare găsite în conţinutul guşilor la fazan.
Hrana animală
Hrana de natură animală este formată în cea mai mare parte din
insecte în diferite stadii de dezvoltare şi numai în mică măsură de
şoareci, broaşte şi altele. Procentele de participare pe anotimpuri a
diferitelor componente din hrana animală, grupate în trei categorii,
după rolul pe care-1 au animalele, ce formează această hrană, în
natură este următorul (G. Scărlătescu 1973).
> dăunătoare 60%;
> indiferente 27%;
> folositoare 13%.
Rezultă, că dăunătorii animali au o frecventă foarte mare în hrana
fazanului în tot timpul anului, diferentele între anotimpuri fiind foarte
mici. Cele mai pregnante diferenţe sunt înregistrate la animalele
folositoare unde vara frecventa acestora este de numai 5,81%, faţă de
toamnă când procentul este de 21,5%.
44
45
 Animale dăunătoare sau posibil dăunătoare. Sunt
grupate aici insectele care aduc daune culturilor agricole şi forestiere.
Frecvenţa în hrana fazanului şi procentul de participare a insectelor
dăunătoare este egal în anotimpurile de vară şi iarnă, 26%, iar
procentul cel mai coborât se înregistrează primăvara, 24% şi toamna
21%.
Insectele dăunătoare culturilor agricole şi forestiere au fost
întâlnite în guşile fazanilor mai ales cele din familiile Chrisomelidae
(17,5%), Orgyidae (15%) şi Curculionidae (15,7%) iar dintre cele
posibile dăunătoare Carabidae (19,5%) şi Crisomelidae (17,1%).
Animale indiferente. In această categorie s-au grupat insectele
care nu aduc nici prejudicii culturilor agricole sau forestiere, dar nici
foloase. Acestea îşi duc viaţa trăind mai ales pe sol prin gunoaie sau
excrementele animalelor vertebrate.
Frecventa acestor insecte, constatate în hrana fazanului pe
anotimpuri este următoarea; iarna 19,9%; primăvara 26,2%; vara
29,0% şi toamna 24,9%.
Frecventa cea mai mare se înregistrează vara 29% şi cea mai
mică iarna 19,9%. Insectele cu cel mai mare număr de întâlniri sunt
cele din familia Coccidae 14,3%, Carabidae 10,7%, Staphylinidae
10,7%, Scarabaeidae 10,7%.
Animale folositoare. Sunt grupate în această categorie toate
insectele folositoare sau care parazitează sau se hrănesc cu insecte
dăunătoare. Frecvenţa pe anotimpuri a acestor insecte este
următoarea: iarna 26,8%, primăvara 24,3%, vara 10,4%, toamna
38,5%. Frecvenţa cea mai mare se constată în anotimpul de toamnă
cu 35,5%, iar cea mai mică vara 0,4%.
Cele mai frecvente insecte, care s-au constatat în hrana fazanului
sunt cele din familia Formicidae 49,1%, Coccinellidae 15,2% şi
Cantharidae 5,8%.
După Sekera (1955) citat de Bubenik şi Cotta V. (1969), hrana
fazanului din liber se compune din:
46
> 25% diverse animale, insecte în diferite stadii de
dezvoltare, inclusiv gândacul de colorado, apoi: viermii,
melcii, şopârlele, şerpii mici chiar şi şoareci şi cadavre;
>
12% seminţe de plante lemnoase, salcâm, stejar, corn,
păducel, apoi plante erbacee din pădure, Solanum, Rubus,
Anthemis;
>
12% seminţe tubercule, rădăcini de plante agricole (mai
ales toamna şi iarna);
>
11% substanţe minerale;
>
9% seminţe de buruieni;
> 31% părţi verzi din plante (în perioada de vegetaţie).
Prin consumul de insecte şi seminţe de buruieni fazanul
este folositor agriculturii. Procentele de mai sus sunt orientative,
deoarece ele pot varia în funcţie de situaţia locală. Sortimentele de
hrană variază şi după anotimp astfel: cantitatea de hrană animală este
neînsemnată iarna, creste în timpul primăverii şi sporeşte şi mai mult
vara, pentru ca toamna să scadă din nou.
Mediul acvatic este necesar nu atât pentru băut apă, cât pentru
insectele şi moluştele ce se dezvoltă pe malul apelor. Fazanul este
pasăre de zi. Peste noapte ori de câte ori are posibilitatea, doarme în
arbori unde este mai ferit de pericole; răpitoare, inundaţii, viscole şi
chiar de a sta pe zăpadă. De aceea un bun biotop trebuie să aibă şi
parcele cu arbori înalţi. Când nu există arbori doarme pe sol, iar în
perioada împerecherii nu se urcă totdeauna în arbori.
Dăunătorii
Alături de om răpitoarele şi bolile aduc prejudicii importante
efectivelor de fazani, putând duce chiar la decimarea acestora.
Eşecul multor colonizări se datoresc dăunătorilor dar mai
ales răpitoarelor, care au dijmuit efectivele de fazani până la
completa epuizare a stocului.
47
 Fazanul are mulţi duşmani, iar pierderile sunt mari, i şi din
cauză că fazanul nu este prea atent şi nu ştie să se apere
întotdeauna de ei. Pisicile şi câinii hoinari za pierderi foarte
mari, cotofenele şi ciorile cenuşii le na ouăle, vulpea, dihorul,
viezurele, pisica sălbatică, ,uica, chiar şi ariciul şi mistreţul le
mănâncă ouăle şi puii.
Dintre păsările răpitoare cel mai periculos este uliul
porumbar. Ouăle sunt consumate şi de cioara de semănătură,
ră o combatere sistematică şi eficientă a acestor ini nu se
poate asigura o densitate corespunzătoare a alui, oricât de
bune ar fi condiţiile de hrană adăpost şi linişte.
Bolile au fost rar semnalate în rândul fazanilor din liber,
imii 50 de ani de când se urmăreşte situaţia epizootiilor natul
din liber de către Laboratorul de Cinegetică S. Bucureşti, o
singură dată s-au semnalat boli infecto-gioase la fazanii din
liber, frecventa acestora neputând lici un caz considerată
epizootie. Şi pentru că spuneam us că alături de om răpitoarele
şi bolile aduc prejudicii velor de fazani, este necesar să arătăm
aici, că într-ir omul este acela care poate reduce sau elimina
complet al negativ al acestor dăunători.
De el, de priceperea lui depinde existenta fazanului, da constă
în faptul că în ultimul timp aproape toate lările făcute cu fazani
au dat rezultate bune şi chiar e bune şi aceasta pentru că în afara
studiilor executate ra terenurilor, în vederea stabilirii capacităţii
lor înice pentru cultura fazanului s-au executat şi combaterea
radicală a răpitoarelor.
În acest fel populările efectuate au dat rezultate bune iar nul a
ocupat noi teritorii din suprafaţa tării noastre.
Factorul antropeic
Este cel mai important factor în creşterea şi extinderea arii
fazanului. De el depinde de multe ori nu numai
existenta vânatului, ci chiar şi aceea a multora din restul factorilor
care condiţionează dezvoltarea şi creşterea în efectiv a vânatului, în
cazul de faţă a fazanului. Omul prin multiplele sale activităţi prin
intervenţiile sale în mediul natural al fazanului, poate să contribuie la
mărirea suprafeţei de răspândire a acestuia.
Părerea oamenilor de ştiinţă, şi a tuturor acelora care
lucrează în probleme de cinegetică, converg în această situaţie prin
a recunoaşte unanim, ca factorul antropeic este cel mai important şi
că rolul lui în extinderea culturii fazanului este hotărâtor.
Intervenţia omului în ecosistemul natural a adus de cele mai
multe ori prejudicii, pentru că nu întotdeauna au fost cunoscute
interacţiunile şi relaţiile dintre factorii ecosistemului respectiv.
Omul vânător, omul agricultor şi omul silvicultor, întruchipând
de fapt un singur factor, care prin priceperea lui, prin intervenţiile
raţionale, prin conducerea chibzuită a treburilor sale poate şi trebuie
să contribuie la cultura intensivă a fazanului, la răspândirea
acestuia până la ocuparea tuturor nişelor ecologice libere şi
corespunzătoare speciei.
  
Pentru sporirea efectivelor de fazani se impune îmbunătăţirea
mediului de viaţă, oferindu-i un bun adăpost,
liniştea şi hrana necesară.
Sporirea efectivelor de fazani trebuie realizată nu numai prin
popularea terenurilor de vânătoare dar este necesar să se acorde o
deosebită atenţie înmulţirii pe cale naturală, din populaţia existentă,
asigurând hrana complementară, interzicerea păsunatului, reducerea
numărului de răpitoare, paza contra braconajului etc.
49
 Atunci când lipsesc condiţiile de bază care determină emigrarea
fazanului se procedează la popularea terenurilor de vânătoare, în
vederea sporirii repetate a stocului de fazani.
În scopul evitării unor greşeli privind popularea terenurilor de
vânătoare se vor lua măsuri corespunzătoare, privind efectuarea unui
studiu al condiţiilor de mediu, pentru a se stabili dacă şi în ce măsură
terenul corespunde cerinţelor ecologice ale speciei ce se introduce, cu
alte cuvinte de a se stabili posibilităţile de populare.
CONDIŢIILE NECESABE PE CARE TREBUIE SĂ
LE ÎNDEPLINEASCĂ UN TEREN ÎN VEDEREA
POPULĂRII CU FAZANI
Pentru ca popularea să reuşească, terenul împădurit trebuie să fie
de suprafaţă mică 200-400 ha, înconjurat de terenuri agricole şi cât
mai departe de aşezări omeneşti. Dacă în pădure se găsesc poieni,
care se pot transforma în ogoare de hrană, situaţia este şi mai
favorabilă.
Ca suprafaţa împădurită să fie bună pentru fazani ea trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
1. Pădurea sa fie deasă, mărăcinoasă şi să aibă arbuşti
producători de fructe (porumbari, gherghinari, măcieşi, sorb,
cătină albă, soc roşu etc.) şi pomi fructiferi sălbatici (meri,
peri, peri pădureţi etc.). Pădurea în care urmează să fie
eliberaţi puii de fazani trebuie aleasă cel puţin cu un an
înainte de momentul popularii.
2. Să ofere iarna, când cad frunzele, un acoperiş suficient
pentru a adăposti fazanii, apărându-i de răpitoare. In această
privinţă stejarul (tufă roşie), care păstrează frunza
îngălbenită toată iarna, oferă foarte bune condiţii.
3. Pădurea să aibă linii parcelare largi, dacă este posibil
chiar de 20-25 m care să se poată cultiva cu plante furajere
50
agreate de fazani Liniile parcelare largi uşurează şi combaterea
răpitoarelor şi a braconajului.
4. Este foarte bine ca pădurea să aibă apă în tot timpul
verii, bălţi, izvoare sau ape curgătoare; ele atrag fazanii mai
ales prin hrana animală (melci, scoici, gândaci, râme, insecte
etc.) pentru care fazanul este amator. Fazanul găseşte apa
necesară vieţii în fructe, zarzavaturi şi alte alimente vegetale,
în roua dimineţii şi în hrana animală (insecte, viremi etc.).
5. Boschetele de mărăcini aflate atât în pădure sau pe
liziera pădurii, cât şi pe câmpul înconjurător sunt foarte
favorabile fazanului, oferind un adăpost excelent contra
răpitoarelor şi hrană pe timpul iernii.
6. Pădurile bătrâne şi fără subarboret nu sunt favorabile
fazanului. Pentru populari este absolut necesar să existe
parcele suficiente de lăstari şi dacă este posibil de vârste
diferite; să existe o preocupare ca pe măsură ce lăstarul creşte
să se creeze prin exploatare alte parcele cu lăstari.
Din această cauză cel mai bun regim este crângul cu tăierea la 30
de ani, nu codru. Sunt favorabile rezervele de lăstari atât pentru că
ghinda produsă oferă hrană naturală fazanului, cât şi pentru faptul că
în aceste rezerve fazanii pot dormi noaptea.
Parcelele cu salcâm, care în general nu suportă subarboret, pot
deveni folositoare plantându-se soc, o plantă care creşte sub salcâm şi
constituie un bun adăpost pentru fazan, oferindu-i acestuia ca hrană
atât salcâmul cât şi socul prin sămânţa lor.
7. Pădurile din luncile râurilor, neinundabile sunt foarte
bune pentru fazani dacă au boschete bogate în mărăcini si
dacă nu se ţin lanţ de-alungul apelor curgătoare, fapt care
uşurează emigrarea fazanului.
8. Păsunatul, culegera fructelor, uscăturilor, a ierbii,
ciupercilor etc. şi în general circulaţia liberă în pădurea cu
fazani trebuie oprită cu desăvârşire, pentru ca să nu distrugă
cuiburile şi să li se ia ouăle sau să instaleze laţuri pentru
51
capturarea fazanilor. Pădurea cu fazani are nevoie de linişte deplină.
9. Pădurea să nu se afle în regiuni expuse vânturilor sau
viscolelor de iarnă; dacă este situată într-o regiune de colnic
să aibă în majoritatea ei o expunere către sud, sud-est sau
sud-vest.
10. Terenul de cultură înconjurător pădurii trebuie să
îndeplinească şi el anumite condiţii:
- să fie teren agricol cu culturi variate de cereale si
oleaginoase (grâu, orz, porumb, floarea-sorelui, cânepă,
răpită, mei, sorg etc.). Lucerna şi trifoiul sunt foarte bune
pentru fazani, au însă şi un dezavantaj: cositul lor are loc
tocmai în timpul ouatului şi clocitului fazanilor, fapt care
duce la distrugerea unui mare număr de cuiburi;
- terenul din imediata vecinătate a pădurii să nu fie izolat
pentru păşunatul vitelor, care să izoleze pădurea de terenul
agricol. Păsunarea vitelor într-un izlaz astfel situat, implică
adesea prezenta câinilor care intră şi în pădurea vecină,
făcând pagube în cuiburi şi puiet. La aceasta se mai adaugă
si faptul că adesea vitele sunt scăpate în pădure;
- este favorabil pentru colonizarea fazanului un teren
agricol înconjurător pădurii, dacă pe el se găsesc boschete de
mărăcini, şanţuri mărăcinoase, mlaştini izolate acoperite cu
stuf sau papură, perdele de protecţie netransparente sau mici
remize împădurite, nepăşunate, toate constituind un bun
adăpost pentru fazan şi la nevoie, locuri foarte bune pentru
hrana lor pe timp de iarnă.
Un fond de vânătoare, chiar dacă îndeplineşte condiţiile arătate
mai sus, va trebui să fie anume amenajat.
Amenajarea terenului de vânătoare
Am arătat care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
un fond de vânătoare prielnic pentru creşterea fazanului. In afară de
aceste condiţii naturale, pentru ca
52
înmulţirea lui să se facă în cele mai bune condiţii, trebuie să intervină
şi mâna omului.
Linii de vânătoare. Pădurea trebuie să fie împărţită în parcele
regulate, cu linii largi, împărţirea în parcele este necesară atât pentru
exercitarea vânătoarei, cât şi pentru ocrotire (pază, combaterea
răpitoarelor şi a braconajului, hrană etc.). Este nevoie de linii largi
20-25 m, care pot fi arate şi transformate în ogoare de hrană pentru
fazani şi celălalt vânat din pădure (iepuri, căprior). Intr-un teren bine
amenajat, în afară de aceste linii principale este bine ca în fiecare
parcelă să se amenajeze asa-zise „poteci de hrănire".
Ogoare de hrană. Tot pentru fixarea fazanilor în teren şi pentru a
li se asigura hrana lor, toate poienile aflate în pădure se vor ara şi
semăna cu plante furajere plăcute fazanilor.
Este bine ca pe liniile parcelare din pădure să se semene şi grâu,
deoarece în verile secetoase nu se mai găseşte altă sămânţă, care să
servească hrană fazanilor, fapt care îi face să plece în câmp.
Ogoarele de hrană constituie baza menţinerii fazanilor în teren.
Adăposturi - hrănitori pe timp de iarnă. Fazanul are nevoie să
fie ajutat prin asigurarea hranei în perioada de toamnă târzie, iarna şi
primăvara, până la dezvoltarea semănăturilor din terenul înconjurător
pădurii şi apariţia insectelor. In vederea distribuirii hranei este nevoie
ca în pădure şi adesea şi în boschetele de mărăcini din jurul pădurii,
în peticile de pădure izolate, în toate terenurile acoperite ce pot servi
ca adăpost fazanilor iarna să se construiască adăposturi de hrană.
Cele mai recomandate hrănitori pentru fazani şi potârnichi sunt
hrănitoare cu acoperiş într-o parte şi hrănitoare cu acoperiş în două
ape.
> Hrănitoarea cu acoperiş într-o parte (fîg. 4), are înălţimea de
1-1,5 m iar în spate 0,30-0,40 m, pentru a da posibilitatea fazanului
să observe terenul din jur şi să se
53
refugieze pe acolo, când este atacat de răpitoare. Acoperişul este de la
2x2 m până la 2,5x2,5 m.

l deschiderilor (intrare şi ieşire) trebuie făcută astfel încât viscolul să

nu bată în ele, astupându-le. Se folosesc două modele: cu culoar
drept şi un culoar în zig-zag.

Fig. 4 Hrănitoare cu acoperiş într-o parte.
Înclinarea lui se orientează spre nord-est astfel ca iarna când bate
vântul dominant să lovească în acoperiş, iar razele soarelui să
pătrundă sub adăpost dinspre sud-vest. Acoperişul adăpostului se
confecţionează din stuf, coceni de porumb, paie, carton asfaltat sau
şindrilă. Cocenii de porumb şi paiele nu asigură un acoperiş bun şi
acesta trebuie mereu reparat, în regiunile cu temperaturi mai joase se
recomandă să se pună sub hrănitoare un strat de pleavă mai gros şi
bine bătătorit, care fiind încălzit de razele soarelui să creeze un mediu
plăcut fazanilor în zile geroase.
în pădurile cu căpriori se recomandă ca hrănitoarea să fie
prevăzută cu grilajuri rudimentare din lemn, care să împiedice
căprioarele să deranjeze fazanul în timpul hrănirii sau să-i consume
hrana.
Hrănitoare cu acoperiş în două ape (fig. 5). Se construieşte din
două panouri care se pun sub formă de colibă, cu una din margini
sprijinită de pământ, iar cealaltă unită cu muchia altui panou formând
o creastă. Aşezarea
Fig. 5 Hrănitoare cu acoperiş în două ape. a)
cu culoarul drept, b) cu culoarul în zig-zag.
Frecvent cu rezultate bune în teren se foloseşte şi acoperişuri
portative confecţionate din aceleaşi materiale: stuf, carton asfaltat
şindrilă etc.
Combaterea răpitoarelor
Într-un fond de vânătoare se pot coloniza fazani cu şansă de
reuşită numai dacă înainte de a se face colonizarea răpitoarele au fost
combătute. Se întâmplă să-i auzim pe vânători sau paznici spunând
că într-un fond de vânătoare nu sunt răpitoare mici, extrem de
dăunătoare cum sunt nevăstuica şi dihorul. Este deci absolut necesar
să se ducă în permanenţă o campanie de reducere a numărului de
răpitoare. Folosirea otrăvii este interzisă prin lege; aceasta nu este
recomandată căci pot cădea victime chiar fazanii sau alte specii de
vânat.
Răpitoarele cu păr sunt: vulpea, pisica sălbatică, dihorul,
nevăstuica, hermelina şi bursucul. Tot ca răpitoare cu păr şi chiar
printre cele mai dăunătoare trebuie socotiţi câinii şi pisicile hoinare.
54 55
 Toate răpitoarele cu pene trebuiesc combătute după obţinerea circa 80 cm înălţime şi 5-10 m lungime. Capcanele trebuiesc
autorizaţiilor necesare dar mai ales uliul găinilor (Accipiter gentilis controlate zilnic pentru a elibera vânatul nerăpitor şi a ucide pe cel
gentilis), uliul păsărilor (Accipiter nisus), şoimul călător răpitor. Este de condamnat a lăsa animalele prinse să moară de
(Falcoperegrinus) şoimul rândunelelor (Falco subbuteo subbuteo) şi foame.
uliul de trestie (Circus aeruginosus aeruginosus). Tot între
răpitoarele cu pene intră şi ciorile grive, cotofenele şi sfrânciocul
mare. Combaterea acestor răpitoare, este de dorit să se facă cu arma,
dar în mod inevitabil se folosesc capcanele autorizate, de diferite
tipuri, care prind dăunătorul viu.
Prinderea răpitoarelor cu capcane cere mai multă îndemânare şi
cunoştinţe biologice, privind modul de viată a acestora, depistarea,
instalarea capcanelor în teren, supravegherea etc.
Folosirea capcanelor este necesară deoarece unele răpitoare duc o
viată de noapte, iar prin împuşcare n-ar putea fi combătute. Pentru
combaterea răpitoarelor într-un fond de vânătoare vom folosi numai
capcanele care prind vânatul viu, fără să-i cauzeze vreo vătămare (nu-
1 ucide), capcana ladă pentru prinderea răpitoarelor cu păr şi capcana
cu porumbei pentru prinderea răpitoarelor cu pene. Acestea sunt de
preferat totdeauna deoarece dacă s-a prins un vânat folositor, el poate
fi pus în libertate, iar pe de altă parte vânatul prins poate fi ucis fără
multe chinuri.
Capcana ladă, destinată pentru prinderea răpitoarelor cu păr, în
special vulpea, pisica sălbatică, viezurele, dihorul dar adesea intră şi
câinii şi pisicile hoinare (fig. 6).
Capcanele se vor instala pe tot cuprinsul fondului de vânătoare în
locuri bine alese: încrucişări de linii de pădure, poieni, în parcele de
lăstar, în boschetele şi petecele de pădure izolate etc. Asemenea
capcane pentru răpitoare cu păr se vor instala şi pe câmp, în terenuri
de cultură unde pot fi de folos şi pentru combaterea ciorilor grive şi a
coţofenelor.
Amplasarea să fie făcută corespunzător, în parcele frecventate de
răpitoare, astfel ca terenul să fie amenajat construindu-se o reţea de
cărări de 30-50 cm lăţime şi făcând la ambele capete ale capcanei
garduri din nuiele (răchită) de

Fig. 6. Capcană-ladă pentru prinderea răpitoarelor cu păr.
Pentru capturarea nevăstuicilor şi hermelinelor se folosesc
capcane tip, care este o cutie de scândură de forma unui trunchi de
piramidă (fig. 7). La intrare, cutia (capcana) nu are uşă, la celălalt
capăt, în loc de uşă are o plasă de sârmă cu ochiuri mici, prin care se
poate vedea, aşa încât nevăstuica când se găseşte la intrare să aibă
impresia că este vorba de o galerie prin care poate trece. Cu acest fel
de capcană se prind nevăstuici, hermeline, şobolani şi chiar dihori
mici, adică animale care au obiceiul să stea în grămezi de lemne,
pietre, crengi şi să intre uneori şi în galerii.
56 57
 Punte basculanta

Fig. 8. Capcană pentru prins nevăstuici instalată în teren.

Fig. l. Capcane pentru prinderea nevăstuicii.
Pentru capturarea dihorului acolo unde se constată prezenţa sa
Se recomandă cu insistenţă a nu se lăsa în teren de la an la an, se foloseşte „capcana cu capac basculant" (fig. 9).
grămezi de crengi şi mărăcini, care sunt adevărate focare, de Ax
înmulţire a nevăstuicilor şi a dihorilor. Toate vizuinele de vulpi şi
bursuci vor fi cercetate spre a se constata dacă sunt umblate luîndu-se Greutate
măsuri pentru combaterea răpitoarelor pe care le adăpostesc, fie cu
armă fie cu câini de vizuină prin săparea galeriilor.
Cunoscând aceste amănunte prima condiţie pentru aşezarea
capcanei în teren este să fie amplasată în locuri indicate, să fie
complet camuflată, pe cât posibil în culoarea mediului (fig. 8).
Combaterea nevăstuicilor este ignorată de unii şi chiar neglijată,
dar în realitate prezenţa acestor răpitoare într-un teren de vânătoare
constituie o adevărată „plagă a fazanului".
In pădurile noastre nevăstuica se găseşte în număr foarte mare,
aceasta trece neobservată fiind mică şi circulă mai mult noaptea prin
locuri adăpostite.

58 Momeala
~ 30-W Fig. 9. Capcană
cu capac basculant.

59
 Când răpitoarele vin la nadă, capacul care în mod normal stă
orizontal, cedează şi se înclină iar răpitoarea cade în ladă.
In zonele frecventate de câini hoinari, care aduc mari prejudicii
sectorului cinegetic se folosesc capcane tip, pentru combaterea
acestora (fig 10).
Pasărea este prinsă şi nevătămată. De asemenea nici porumbeilor nu li
se întâmplă nimic, deoarece compartimentul său este despărţit de cel
al răpitoarei prin plasă de sârmă. Ei se aleg doar cu o spaimă, văzând
răpitoarele deasupra lor.
Sîrrgă
 Pentru combaterea răpitoarelor cu pene se foloseşte „Capcana
cu porumbei". Este o cutie din plasă de sârmă de formă
paralelipipedică, aşezată pe un postament din 4 stâlpi şi o scară (fig.
11). în acest fel de capcană se prind în special ulii porumbari şi alte
răpitoare care au obiceiul să atace păsările nerăpitoare, deci este o
capcană ce trebuie să fie răspândită cât mai mult în fondurile cu
fazani şi în fazanerii.

60

Fig. 11. Capcană cu porumbei pentru prinderea răpitoarelor cu pene. a)

având uşile închise; b) având uşile deschise.
Dacă în acest tip de capcană se prinde o pasăre ocrotită de lege,
pentru care nu avem autorizaţie de recoltare ea va fi pusă imediat în
libertate. Cele mai bune rezultate pentru capturarea răpitoarelor cu
pene se obţin primăvara şi toamna în timpul migratiei. Odată cu
venirea timpului friguros (noiembrie) porumbeii trebuie ridicaţi iar
capcana scoasă din funcţiune.

61
 O atenţie deosebită se va acorda combaterii ciorilor grive şi a
coţofenelor, care dau atacuri sistematice la puii de fazan, deoarece şi
ele au pui în acelaşi timp şi au nevoie de hrană pentru ei. Acestea
trebuie supravegheate şi combătute. Combaterea lor se face în tot
terenul prin distrugerea cuiburilor cu arma şi cu bufniţa.
Cu această ocazie sunt combătute şi celalte răpitoare care vin la
bufniţă. In concluzie pentru a avea rezultate pozitive privind cultura
fazanului şi sporirea efectivelor într-un teren de vânătoare este
obligatoriu combaterea răpitoarelor în tot timpul anului, după ce în
prealabil am obţinut autorizaţiile de recoltare a lor de la Ministerul
A.A.P.
Nu se poate vorbi şi concepe o eficienţă a popularilor de fazani
dacă nu se efectuează combaterea răpitoarelor, deoarece nu se
cunoaşte o „simbioză între vânatul util şi
răpitoare".
Combaterea se va face prin respectarea legislaţiei de vânătoare în
vigoare, pentru a nu fi acuzaţi de braconaj.
Lansarea în teren a puilor de fazan
Puii de fazan produşi prin metoda seminaturală cu ajutorul
clostelor până la vârsta de 45-50 zile nu au probleme privind
acomodarea acestora în terenul de vânătoare unde vor fi eliberaţi,
deoarece în cursul creşterii lor se obişnuiesc
treptat cu mediul înconjurător având posibilitatea de a se mişca, zbura
în jurul crescătoriei şi îndepărta uneori fără a se mai întoarce la
cloşcă.
Este unul din avantajele acestei metode, dar această metodă de
creştere a pierdut terenul în favoarea incubaţiei şi creşterii artificiale a
fazanului pe cale industrială prin înfiinţarea de fazanerii de mare
capacitate. A lansa în teren pui de fazani proveniţi din crescătorii fără
o acomodare prealabilă în noul mediu de viaţă, înseamnă o mare
greşeală. Pentru evitarea acestor greşeli se impun o serie de măsuri,
reguli care trebuie să fie respectate în vederea obţinerii unor rezultate
pozitive privind eficienţa popularii.
62
Pentru reuşita popularii cu fazani a unui teren de vânătoare şi
sporirea efectivelor trebuie respectate şi aplicate anumite reguli
(Cotta. V. 1969).
în cuprinsul pădurii se va alege un punct potrivit pentru
amenajarea unui loc de acomodare timp de 30 de zile a puilor aduşi de
la o fazanerie pentru lansarea în teren.
Acest loc trebuie să îndeplinească anumite condiţii optime pentru
viaţa fazanului, deci să fie uscat, fără ca să stagneze (băltească) apa, să
includă o porţiune de pădure tânără sau un arboret mai în vârstă dar cu
subarboret, precum şi o suprafaţă de teren agricol iar de jur împrejur
să fie condiţii optime pentru existenţa fazanului, inclusiv apă.
Suprafaţa respectivă va fi împrejmuită cu plasă de sârmă pe o
înălţime de 3,0-3,5 m iar în pământ se va îngropa la o adâncime de 40-
50 cm unde se va introduce o plasă de sârmă cu ochiuri mai mici de
2,0-2,5 cm pentru a împiedica pătrunderea în teren a dăunătorilor mici,
nevăstuica, hermelina, dihorul etc. în jurul suprafeţei împrejmuite se
vor instala capcane ladă pentru combaterea dăunătorilor. Ţarcul nu va fi
acoperit, lăsând astfel posibilitatea fazanilor de a zbura afară din ţarc şi
a se întoarce. Pentru puii de fazani care zboară afară din ţarc şi nu mai
pot intra în interior se instalează hrănitori şi adăpători suficiente, în
jurul ţarcului şi cuprinsul terenului de ânătoare, în scopul menţinerii
accestora în teren.
Suprafaţa împrejmuită va oferi câte 3-4 mp pentru fiecare pui de
fazan. Ca mărime socotim că e potrivită o suprafaţă de 3000-4000
mp, suficientă pentru 1000 de pui de fazani.
În interiorul ţarcului se vor instala mai multe hrănitori şi adăpători
şi la nevoie se va aduce nisip pentru scăldat şi măcinat hrana, înainte
de introducerea puilor de fazani în ţarcul împrejmuit, se va face
combaterea dăunătorilor din interiorul ţarcului.
Vârsta puilor aduşi din crescătorie şi introduşi în ţarc se
recomandă a fi de 45-50 de zile, iar ţinerea în ţarc să fie de circa 30
zile. în această perioadă îngrijitorul trebuie să fie în
63
permanenţă lângă ei, zi şi noapte pentru a-i feri de duşmani şi a le
pune hrană şi apă. Transportul puilor de la fazanerie la ţarcul de
acomodare e bine să se facă pe răcoare, de preferinţă dimineaţa,
înainte de răsăritul soarelui.
Trecerea de la regimul de hrană din fazanerie la cel din terenul
liber trebuie să se facă treptat. Raţia zilnică a unui pui de fazan este
de 40-50 g. Adaptarea la noul regim de hrană se face treptat pe
măsură ce încep să zboare, trec peste împrejmuire în timpul zilei, iar
seara se întorc înapoi în ţarc, la adăpost.
Grija faţă de soarta puilor nu trebuie să înceteze nici după
eliberarea lor din ţarcul de acomodare. La eliberarea în terenul unde
îşi va continua viaţa de aici înainte, trebuie să existe hrănitori
pregătite, ogoare de hrană şi să se facă în continuare reducerea
numărului de dăunători şi paza contra braconajului.
Aşadar, popularea unui teren cu pui de fazan este o lucrare
complexă care trebuie executată cu spirit de răspundere şi
competenţă profesională.
Hrănirea fazanilor în terenurile de vânătoare
Pentru a împiedica pe cât posibil migrarea fazanilor dintr-un fond
de vânătoare şi reducerea simţitoare a vagabondajului care este
determinat de lipsa hranei, se vor lua măsuri în vederea asigurării în
permanenţă a hranei corespunzătoare preferată de fazani. Astfel pe
măsură ce câmpul se goleşte de recoltă şi terenul este arat iar timpul
se răceşte, hrănirea fazanilor se va face mai intens, bazat pe principiul
consumului zilnic. Acum ogoarele de hrană din interiorul pădurii
încep să-si arate importanţa întrucât concentrează în ele fazanii şi
contribuie în foarte mare măsură la hrana lor, având în vedere că
terenul înconjurător pădurii este golit în majoritatea de recoltă,
miriştile întoarse iar porumbul în curs de culegere.
In această perioadă fazanii consumă resturile din ogoarele de
hrană lăsate nerecoltate (mei, cânepă, sorg, grâu etc.).
64
Porumbul se culege iar sorgul rămâne în picioare pentru timpuri
mai grele de iarnă cu zăpadă abundentă.
In plină iarnă când câmpul este acoperit de zăpadă, fazanul
are nevoie de hrană, căci nu poate circula, nu poate râcâi după hrană şi
nu găseşte decât o hrană insuficientă în arbuşti producători de fructe.
Singura salvare sunt ogoarele de hrană şi adăposturile de hrană, unde
se administrează hrana complementară. Hrănitorile de fazani se
amplasează în pădure sau coceni de porumb într-un loc adăpostit de
vedere, amplasarea lor fiind foarte importantă. Să nu se amplaseze în
desişuri, ci numai în apropierea acestora. Ele se instalează în
porţiunile parcelare într-un loc ales în aşa fel încât arboretul să le
acopere, împiedicând răpitoarele cu pene să atace fazanii aflaţi la
hrănitoare. In fata hrănitorii să fie arboret rar care să permită
fazanului observarea apropierii răpitoarelor. In dosul hrănitorii
se poate confecţiona un gard care să împiedice intrarea sub
hrănitoarea zăpezii suflate de vânt. Să nu fie amplasate nici lângă
liniile parcelare din păduri dar nici prea departe de ele, în pădure, ci
cam la 20-40 m. în perioada de iarnă când terenul este acoperit cu un
strat gros de zăpadă, fazanul se îngroapă în zăpada afânată, stând tot
timpul cu pieptul în zăpadă, fapt care îl poate îmbolnăvi şi ajunge
foarte greu la locul de hrănire. Pentru a remedia această situaţie
suntem obligaţia crea fazanului două feluri de poteci (cărări). Pe liniile
mari parcelare ale pădurilor şi în lungul lor, se fac cu plugurile de
zăpadă trase de cai, cărări largi de l m până la 1,5 m, după lărgimea
plugului (fig. 12). Aceste cărări pe linii sunt făcute cât mai aproape de
arborii care mărginesc linia pentru ca fazanii să aibă refugiu la nevoie
în pădurea alăturată. Pentru ca aceste cărări să se facă în bune condiţii
se recomandă a se porni plugurile îndată ce începe să ningă şi totodată
să se pună greutate pe plug pentru ca el să poată curaţi zăpada până la
pământ.
65

Fig. 12. Plug de zăpadă.
Adăposturile se curăţă de zăpadă până la pământ şi se recomandă
chiar a se curaţi zăpada după acoperişul'lor deoarece când zăpada
începe să se topească, toată 'apa va curge în adăpost.
In terenurile populate cu fazani, fără excepţie există şi căpriori
care consuma parţial din hrana destinată fazanilor Pentru a limita
accesul căprioarelor la hrană pe marginea hrănitoarei se
confecţionează un gard, cu ochiuri de 20/20 cm prin care nici iezii de
căprior să nu poată intra.
Un mijloc mai practic pentru atingerea acestui scop este de a
pune paie sau pleavă sub hrănitoare şi de a împrăştia grăunte de
cereale printre acestea. Căpriorii fiind obligaţi să culeagă bob cu
bob nu fac pagube mari. în această situaţie grătarul nu mai este
necesar. Unde nu sunt păduri dar există lanuri cultivate cu floarea-
soarelui sau napi porceşti se poate face şi aici hrănitori.
Pentru a preveni răspândirea bolilor este bine ca hrănitorile să
fie mutate în fiecare an. Dacă hrănitorile nu se mută atunci este
indispensabilă curăţirea resturilor de hrană, pleavă, paie,
excremente, arderea sau îngroparea acestora cât mai adânc şi
dezinfecţia locului de sub hrănitoare şi din jurul ei. Operaţia se face
anual primăvara. Hrănitoarele se instalează în parcelele din pădure
populate cu fazan densitatea acestora fund de una la 10-20 ha
pădure în terenurile cu fazani de la noi, densitatea fiind mică
fazanul
66
găseşte în lunile septembrie-octombrie hrană suficientă în
porumbiştile recoltate, în terenurile care au fost cultivate cu sorg,
floarea-soarelui, sfeclă etc. Nadirea la hrană poate începe din lunile
decembrie-martie după starea timpului. Chiar în lunile aprilie este
recomandat să se administereze hrană în scopul menţinerii fazanilor în
teren.
Sortimentele de hrană preferate de fazan sunt: porumb, deşeuri de
grâu, orz, sămânţă de floarea-sorelui, sorg, cânepă, mei, precum şi
suculente, până nu soseşte îngheţul, cartofi, napi, morcov, sfeclă
furajeră. Pe timpul îngheţului se va administra napi porceşti
împrăştiaţi şi varză furajeră. Aceste sortimente rezistă la temperaturi
scăzute. Se poate adăuga ghindă măruntită, jir, fructe de sorg uscat.
Pentru a obliga fazanii să stea mai mult sub hrănitoare, ferit de zăpadă
şi să râcâie pentru a face mişcare, sub hrănitoare se pune paie sau
pleavă împrăştiind diferite sortimente de sămânţă.
Adăposturile de hrană trebuie aprovizionate zilnic cu hrana
necesară. Raţia zilnică de hrană variază de la 30-50 g/zi de fazan în
funcţie de asprimea iernii şi durata acesteia. Cantitatea de hrană care
se administrează trebuie să fîe în
funcţie de numărul fazanilor care frecventează şi obişnuiesc
să vină la fiecare adăpost.
Personalul care face distribuirea hranei trebuie să observe care
sunt adăposturile cele mai frecventate, mai puţin frecventate sau
deloc, pentru ca distribuirea hranei să se facă în consecinţă.
Porumbul care se administrează fazanilor în perioada de iarnă, nu
se dă sub forma de boabe pentru că:
a) se risipeşte mult, îngropându-se în pământ sau în
zăpadă.
b) este mâncat prea repede de fazani fără nici un efort
din partea lor.
Din aceste motive este recomandat să se administreze porumbul
sub formă de ştiuleti, care însă trebuie rupt în bucăţi mici pentru ca să
nu se acapareze stiuleţii numai de câţiva fazani, iar ceilalţi să rabde.
Pe de altă parte obligă
67
fazanul să depună un efort ca să poată smulge boabele, iar consumul
porumbului durează mai mult, ţinându-1 mai mult timp la adăpost.
Se obişnuieşte ca în adăposturile de hrană să se pună şi zoană de
la maşinile de treierat, care adesea conţin seminţe pe care fazanul le
consumă cu plăcere, adăugându-se în plus boabe de porumb, seminţe
de fioarea-soarelui, grâu etc., pentru a obliga fazanii să scormone
pentru a găsi hrana. Zoana nu se pune iarna pe timp de viscol şi
zăpada este mare, deoarece este spulberată de vânt sau amestecată cu
zăpadă. In asemenea situaţii ştiuletele de porumb este cel mai indicat.
Se recomandă ca din producţia de sorg, dacă există în cantităţi
suficiente să se taie o cantitate oarecare, să se lege în snopi şi să fie
administrat fazanilor (legaţi la adăpostul de hrană, fie îngropaţi în
pământ cu cozile în zăpadă, ori aşezaţi în furca unor arbori, la
înălţimea la care fazanul ajunge sărind). In afară de hrana dată la
adăposturi şi care aşa cum am arătat nu este hrana principală,
deoarece sunt mulţi fazani care nu frecventează adăposturile, un rol
principal îl joacă în furajarea fazanilor ogoarele de hrană. Aceste
ogoare se compun în majoritatea cazurilor din sorg care se lasă
nerecoltat în picioare şi care trebuie administrat în aşa fel încât să
rămână pe teren o cantitate suficient de mare, care să ajungă pentru
hrana fazanilor până la sfârşitul lunii februarie sau chiar începutul
lunii martie, deoarece avem adesea zăpezi şi viscole mari în perioada
aceasta.
La hrănitori este necesar să se instaleze şi vase curate pentru apă
în perioada când nu îngheaţă solul şi nu este acoperit cu zăpadă.
Administrarea hranei este recomandat să se facă de aceeaşi persoană
iar acesta să fluiere aceeaşi melodie pentru ca fazanii să se
obişnuiască şi sa vină la hrană.
Când se fac observaţii nu trebuie să se meargă prea aproape de
hrănitoare, ci numai până în apropierea lor pentru a nu deranja
vânatul.
68
VÂNĂTOAREA LA FAZAN
Exercitarea vânătoarei într-un fond de vânătoare cu fazani este
supusă unor reguli care diferă în oarecare măsură de vânătoarea în
fonduri fără fazani.
Experienţa a arătat că în pădurile cu fazani proporţia între sexe
este de aproximativ 50% cocoşi şi 50% găini. Toamna ne vom găsi
deci în fata unui plus mare de cocoşi faţă de găini, dacă ţinem seama
că procentul optim ce trebuie să-1 avem pe teren ar fi de un cocoş la
3-4 găini (făzănite).
O astfel de situaţie, dacă ar rămâne neschimbată până la epoca de
reproducere din primăvara următoare, ar fi de natură să compromită
producţia viitoare de fazani.
Este deci absolut necesar să intervenim pentru a restabili o bună
proporţie între sexe. Aceasta se poate face în două feluri:
1. Să ne procurăm din altă parte un număr de găini de fazan
suficient pentru a restabili echilibrul prin eliberarea lor în teren în
primăvară. Această metodă este costisitoare şi greu de aplicat,
deoarece cu greu se achiziţionează numai găini.
2. Să se vâneze în sezonul legal cocoşii supranumerici autorizat a
se recolta în toamnă şi iarna următoare, lucru uşor de realizat.
Un personal conştiincios şi priceput poate şti cu rnare
aproximaţie, situaţia cocoşilor fată de găini şi pe baza constatărilor se
poate programa numărul de cocoşi ce trebuie împuşcaţi.
69
 Diferite metode de a vâna fazanii

Am arătat că fazanul are nevoie de linişte în terenul de vânătoare.

Dacă nu este hăituit de oameni şi răpitoare el capătă încredere şi se
fereşte mai puţin de om. Intr-un teren liniştit se poate vedea adesea
fazanii căutând hrană în teren descoperit în apropierea muncitorilor
agricoli şi în vecinătatea locuinţelor.
Hărţuit şi speriat de mai multe ori, el devine extrem de sălbatic şi
adesea părăseşte un asemenea teren neospitalier.
Vânătoarea trebuie făcută în aşa fel încât fazanii să nu fie
neliniştiţi prea des, mai ales în centrele lor de aglomeraţie, fapt
pentru care i-ar face să se răspândească în toate părţile şi chiar să
treacă în terenul vecin.
Vânătoarea cu câinele de aret (la sărite cu prepelicarul)
Vânătoarea este atractivă şi se practică atunci când reglementările
oficiale o permit. Aceasta are loc de obicei la începutul sezonului,
când vegetaţia pe terenul de vânătoare este dusă şi fazanii sunt
împrăştiaţi. Din această cauză vânătoarea la sărite a fazanilor cu
câinele de aret, nu trebuie să se facă în mod continuu şi nici pe
întregul teren.
Se va vâna de preferinţă la periferia terenului şi pe şanţurile
mărăcinoase departe de pădure, împuşcând astfel în primul rând
cocoşi susceptibili de a nu se mai întoarce la pădure.
Pe de altă parte vânând astfel cocoşii, găinile stârnite, dar
neîmpuşcate se vor refugia în zbor la pădure, unde ştiu că au linişte,
în acest fel fazanii se concentrează către centrul terenului. Vânătorile
la sărite a fazanilor cu câinele de aret repetate şi răscolind întregul
teren sunt foarte dăunătoare. Această metodă este atractivă şi se
practică atunci când reglementările oficiale o permit; ea are loc de
obicei la începutul sezonului, când vegetaţia pe terenul de vânătoare
este deasă şi fazanii sunt împrăştiaţi.

70
 Vânătoarea fazanilor cu bătăiasi
Dacă dorim să obţinem cele mai bune rezultate, este necesar să
împuşcăm cât mai mulţi cocoşi, în interesul stabilirii proporţiei
normale între sexe şi al valorificării vânatului din teren.
Vânătoarea fazanilor cu bătăiasi este mult mai puţin dăunătoare
deoarece fazanii sunt neliniştiţi numai o singură zi, după care terenul
îşi recapătă liniştea atât de necesară.
Chiar în cazul în care după vânătoare se constată că au rămas
prea mulţi cocoşi şi este necesară încă o vânătoare, aceasta are loc
numai după trecerea unei perioade de timp, ceea ce permite fazanilor
să se liniştească.
Vânătoarea cu bătăiasi se practică de obicei în pădure, dar şi în
alte locuri unde există vegetaţie populată cu fazani cum ar fi
porumbisti nerecoltate, culturi de porumb, stufărişuri etc.
Momentul potrivit este când câmpul este dezgolit, iar fazanii se
concentrează în pădure sau în alte zone unde există vegetaţie pentru
adăpost. Este metoda cea mai frecvent aplicată la vânarea acestei
specii, cea mai spectaculoasă şi cu rezultatele cele mai bune. în
acelaşi timp se cere o organizare temeinică şi implică cheltuieli mai
mari. La organizarea goanelor de fazani este bine să se ţină seama de
următoarele recomandări:
> să se identifice trupurile de pădure sau terenurile cu vegetaţie
sau eventualele desişuri în care ar exista fazani, unde ar putea să se
organizeze goana;
> distanta între bătăiasi trebuie să fie de 5-15 m, funcţie de
gradul de acopeire al terenului;
> să fie cunoscută direcţia de zbor a fazanilor care se ridică din
faţa bătăiaşilor;
> atât vânătorii cât şi bătăiaşii trebuie să-şi ocupe locurile în
linişte, deoarece parte din fazani dar mai ales vulpile, vor ieşi în
goană înainte de începerea vânătorii;
72
> în săptămâna premergătoare vânătorii, în adăposturi trebuie să
fie împrospătată hrana cu condiţia ca în pădurea respectivă să fie
păstrată liniştea;
> pentru a uşura munca organizatorului şi a ajutorului său atât
vânătorii cât şi gonacii trebuie să primească numere de ordine;
> trăgătorii cei buni vor fi aşezaţi în punctele de zbor intens al
fazanilor; acestora li se vor da câte un ajutor pentru colectarea
vânatului şi încărcatul armei în cazul când se vor folosi de două arme;
> când vânătorii sunt aşezaţi pe o linie parcelară largă de 15-20 m
sau în poieni, se recomandă ca ei să stea la mijlocul lăţimii astfel încât
să poată trage atât în faţă cât şi în spate;
> sa nu se facă goane prea lungi, care permit vânatulu să se
strecoare pe laturi sau înapoi;
> linia bătăiaşilor să fie cât se poate de deasă, în aşa fel ca sa
treacă ca o greblă pe tot terenul, împiedicând fazani să se strecoare
înapoi, printre bătăiasi;
> să se intercaleze printre bătăiasi, vânători sau oameni mai
pricepuţi, care să conducă linia lor având în vedere ca aripile să
meargă ceva mai repede, formând astfel un semicerc, iar atunci când
se ridică fazanii în buchete mari sau se aud împuşcături foarte
numeroase pe linia vânătorilor să se oprească îaintarea bătăiaşilor,
aceştia bătând pe loc până se mai răresc împuşcăturile;
> linia bătăiaşilor să meargă încet, fără larmă prea mare care
sperie vânatul şi-1 face să caute scăpare în toate direcţiile. Pe de altă
parte zgomotul prea mare, alungă vânatul şi din parcelele vecine. Dacă
linia merge încet, bătând cu ciomegele în arbori, vânatul este împins
uşor către linia vânătorilor;
> când linia bătăiaşilor a ajuns la 80-100 m de linia vânătorilor;
ea se va opri şi se va bate pe loc un timp, căci fazanii care au venit pe
jos şi au observat linia vânătorilor stau ascunşi în desiş, aşteptând să
se poată strecura înapoi
73
după trecerea bătăiasilor. Procedând cum am arătat, fazanii sunt
forţaţi să zboare către linia vânătorilor;
> lungimea goanei depinde de desimea vegetaţiei; mai mare
unde vegetaţia este mai mare şi mai mică unde sunt desişuri. In
general lungimea unei goane este de 300-400 m. In cazul în care după
vânătoare se constată că au mai
rămas prea mulţi cocoşi şi este necesară încă o vânătoare aceasta va
avea loc numai după trecerea unei perioade de timp ceea ce permite
fazanilor să se liniştească.
Vânarea găinilor de fazani este oprită în interesul înmulţirii
fazanilor din terenurile de vânătoare, împuşcarea însă a cocoşilor
supranumerari este însă absolut necesară. Trebuie ţinut seama de
principiul că oricâti cocoşi se vor vâna tot mai rămân în teren prea
mulţi.
Fazanii în goană se comportă în felul următor: îndată ce aud
zgomotul bătăiasilor încep să se neliniştească şi fug pe jos, căutând
adăpost în părţile cele mai mărăcinoase şi mai dese ale parcelei, unde
bătăiaşii nu pot pătrunde.
Alteori se strecoară pe flancuri golind parcela. Pentru a se
împiedica această situaţie într-un teren bine amenajat se fac cărări
foarte înguste în porţiunile cu mărăcini pe unde bătăiasii se pot
strecura silind fazanii să iasă din desiş sau să zboare către linia
vânătorului.
>
distanţa dintre vânători să fie de 30-40 m cu 1-2 gonac între cei
doi vânători;
>
linia vânătorilor să fie dreaptă deoarece ieşirile din linie înainte
sau înapoi poate să ducă la accidente;
>
metoda aceasta se practică de obicei la început de sezon, când
vânatul este împrăştiat pe o suprafaţă mare de teren;
>
când s-a împuşcat o piesă, linia vânătorilor se opreşte şi se va
continua înaintarea, numai după ridicarea piesei. Dat fiind că fazanii
răniţi numai în aripă mai pot alerga mult, se recomandă a se folosi la
această metodă de vânătoare unul sau mai mulţi câini de aret;
>
când mai sunt 80-100 m până la terminarea goanei linia de
vânători se opreşte, vânătorii ocupând capătul goanei în formă de
potcoavă, iar gonacii înaintează încet, fără ţipete si numai bătând
vegetaţia;
>
metoda cere multă disciplină şi un organizator care cunoaşte
foarte bine terenul. Un instructaj prealabil este obligatoriu.

Metoda cu vânători înaintând în linie

Se practică numai în afara pădurii de obicei de către 4-5 vânători,

sau chiar mai mulţi, singuri sau cu gonaci intercalaţi, înaintând peste
un teren de vânătoare şi trăgând în fazanii care se ridică în zbor.
Pentru realizarea acestei vânători este necesar să fie respectate o
serie de reguli:
>
nu trebuie alergat ci mers încet bătând bine vegetaţia;
>
organizatorul vânătoarei să cunoască localizarea fazanilor;

Un teren bogat în fazani.

74 75

METODE DE CREŞTERE A
FAZANULUI ÎN CAPTIVITATE
Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de furajare privind
administrarea nutreţurilor concentrate în alimentaţia fazanilor precum
şi folosirea aparaturii performante de incubat cu rezultate deosebite
(75-80% procent de incubaţie), cei care administrează acest sector s-
au orientat pentru creşterea artificială, luând naştere fazanerii de
mare capacitate.
Astfel treptat s-a trecut de la creşterea semiintensivă (cu cloşti) la
creşterea intensivă - artificială. Menţionăm că fazanul deşi crescut în
captivitate se consideră o pasăre „sălbatică", nefiind domesticit în
totalitate iar noţiunea de creştere precum şi comportamentul nostru
comparativ cu al păsărilor domestice din gospodăriile populaţiei sau
ferme va fî diferit.
In concluzie trebuie precizat că atât creşterea, exploatarea cât şi
valorificarea fazanului din captivitate este mai „dificila" mai
„pretenţioasă" decât a păsărilor domestice de importantă economică,
necesitând în consecinţă un comportament adecvat şi o atenţie
specială.
Se cunosc mai multe sisteme de creştere a fazanului dintre care
vom descrie următoarele:
1. Creşterea seminaturală (cu cloşti), găini.
2. Creşterea artificială propriu-zisă sistem intensiv care
se foloseşte în mod practic şi în tara noastră.
1. Creşterea seminaturală cu cloşti
Metoda seminaturală cu cloşti a făcut obiectul de creştere a
fazanului în urmă cu aproximativ 50 de ani cu rezultate
76
foarte bune. Este adevărat că în această perioadă producţia de fazani
era mult mai mică şi nici solicitările pieţii (intern sau export) nu
reclamau cantităţi sporite de fazani, însă fazanii rezultaţi cu acest
sistem aveau însuşiri performante ca fazani de vânătoare, bine adaptaţi
la condiţiile de mediu, rezistenţi )a diferiţi dăunători, prevăzători fată
de răpitoare şi buni zburători. '
Cunoscând aceste rezultate se pune pe drept cuvânt întrebarea
dacă acest sistem va rămâne o amintire „istorie" deoarece în perioada
actuală cerinţele pieţii sunt din ce în ce mai mari iar tehnologia de
creştere a luat un avânt deosebit.
De-a lungul timpului acest sistem a fost abandonat, iar creşterea
şj exploatarea fazanului se face în sistem intensiv (artificial).
Evenimentele din ultima perioadă, când iniţiativa particulară îsj
face apariţia din ce în ce mai pregnant, mulţi întreprinzători
particulari, care au profitat de retrocedarea terenurilor agricole şi
forestiere solicită înfiinţarea unor crescătorii de fazani, înfiinţarea
unei crescătorii de fazani în sistem intensiv (artificială) necesită
investiţii substanţiale, terenuri agricole şi forestiere, experienţă în
domeniu şi cunoştinţe temeinice privind particularităţile biologice ale
acestei specii. Toate acestea nu sunt însă la îndemâna oricărui
întreprinzător. Nu este suficient să fii îndrăgostit de această specie ci
este necesar să dispui şi de o sursă financiară şi managementul
corespunzător.
Pentru mulţi întreprinzători cu care am discutat creşterea
fazanului constituie un „hobby", o plăcere, o „dragoste", cu pretenţia
fus£ de a obţine şi venituri. Aceasta se poate realiza aşa după qirn am
arătat numai cu investiţii mari şi experienţă în domeniu.
Considerăm că pentru aceşti întreprinzători care solicită
înfiinţarea unei crescătorii de fazani, pentru început, creşterea
fazanului în sistem semiintensiv ar constitui o soluţie de moment iar
după ce va obţine rezultate şi se vor documenta te m ei ni c în
legătură cu biologia şi comportamentul
77
acestei specii greutăţile întâmpinate şi exploatarea propriu-zisă,
aceştia vor putea să aspire după o anumită perioadă pentru înfiinţarea
unei crescătorii de mare capacitate în sistem intensiv. Pentru un
întreprinzător particular care doreşte să înfiinţeze o crescătorie de
fazani în sistem semiintensiv (cu cloşti) investiţia necesară este
minimă comparativ cu înfiinţarea unei crescătorii bazată pe creşterea
artificială (aparatură de incubat, construcţii de hale, voliere, o
suprafaţă de circa 8-10 ha teren forestier şi agricol şi material
biologic corespunzător).
Acest sistem începând cu anii 1960, a fost înlocuit trepta cu
sistemul de creştere intensiv, luînd naştere crescătorii de mare
capacitate pentru a satisface solicitările pietii şi în mod deosebit la
export.
Sistemul de creştere intensiv (artificial) este îmbrăţişat în tară de
cei care administrează şi gospodăresc sectorul cinegetic precum şi de
ţările cu tradiţie în acest domeniu Franţa, Italia, Anglia etc. precum şi
ţările din sud-estul Europei (Bulgaria, Ungaria, Serbia, Cehia etc.).
Infiintarea unei crescătorii de fazani în sistem intensiv necesită
investiţii foarte mari precum şi posesia unei suprafeţe de teren
forestier şi agricol teren de care un întreprinzător particular nu
dispune în prezent în totalitatea sa.
Creşterea artificială a fazanului într-adevăr satisface solicitările
pieţei, cantitativ la intern şi export însă există unele dezavantaje care
privesc nu pe consumatorul de carne de fazan ci se referă la vânătorii
împătimiţi din ţară şi străinătate (turişti vânători străini) cei care
practică vânătoarea de o viaţă şi doresc nu un fazan aproape
domesticit ci fazani vigurosi, fazani de vânătoare, buni zburători şi
bine înzestraţi de a se apăra de duşmani şi a putea suporta toate
intemperiile naturii, gerul ori căldura, zăpada sau ploaia.
Iată de ce m-am gândit să descriu sumar în această carte sistemul
de creştere semiintensiv cu ajutorul cloştilor deşi sunt convins că
observaţiile şi criticile nu vor întârzia să sosească.
M-arn gândit şi la diverşii întreprinzători care nu au posibilităţi
78
financiare de moment dar poate dispun de o suprafaţă de teren
agricolă şi forestieră.
Creşterea fazanului cu ajutorul cleştilor, abandonată din lipsă de
productivitate, oferă totuşi unele satisfacţii şi rezultate apreciate de
vânători.
Acest sistem oferă condiţii cât mai aproape de mediul natural
adică de felul cum fazanii îşi cresc puii în sălbatic spre deosebire de
sistemul de creştere artificială, după care puii cresc în captivitate şi se
menţin în captivitate, adesea până în ziua vânătorii, când sunt eliberaţi
în timpul goanei pentru a traversa linia vânătorilor.
Timpul şi solicitările pieţei vor rezolva multe probleme şi sunt
ferm convins că tehnologia de creştere şi cuceririle ştiinţei vor
triumfa iar creşterea fazanului în sistem intensiv în crescătorii de
mare capacitate şi productivitate se vor dezvolta, oferind pieţei nu
fazani pentru vânătoare, ci fazani pentru consum, căci aşa după cum
am arătat carnea acestuia este excelentă.
Vânătorii adevăraţi, cei cu o stare financiară deosebită, într-un
viitor apropiat vor refuza vânarea fazanilor „domesticiţi", solicitând
fazani vigurosi, buni zburători, fazani cu adevărat'de vânătoare.
Metaforic vorbind, aşa după cum se spune şi se vorbeşte de
produsele „agricole ecologice''cred că aşa se va discuta şi vorbi
despre un fazan nepoluat, curat, sănătos „un fazan de vânătoare
ecologic".
In cele ce urmează vom descrie noţiunile de bază privind
tehnologia de creştere cu acest sistem.
Incubarea ouălor cu ajutorul cloştilor
Incubaţia şi ecloziunea ouălor de fazan se face în mod natural cu
ajutorul găinilor domestice (cloşti), cu ouă provenite de la crescătorii
de fazani sau ouă recoltate din cuiburile periclitate depistate în
fondurile de vânătoare, înainte de a se procura ouăle necesare,
personalul fazaneriei se va îngriji să pună la
79
punct tot inventarul necesar pentru clocirea ouălor şi creşterea puilor E
rezultaţi. In acest scop se vor confecţiona cxitiile şi curţile de crescut Î
pui sau dacă au fost folosite în anii precedenţi, acestea vor fi reparate,
f
curăţite şi dezinfectate. După ce au fost puse la punct, fiecare cutie se
4x(5
va freca bine cu o perie de sârmă pe la toate închieturile şi crăpăturile
pentru a se curăţa de toate impurităţile. A doua operaţie este
dezinfectarea propriu-zisă care constă în prepararea unei soluţii de
hidroxid de sodiu 3-4%, cu care se dezinfectează fiecare cutie sau
curte în parte, cu ajutorul unui vermorel sau pompe stropindu-se bine
peste tot. Urmează apoi spoirea lor cu soluţie de lapte de var cu
ajutorul unei bidinele sau unei pompe, după care sunt puse deoparte
pentru a se usca şi a pătrunde varul în lemn. Fiecare cutie se va
numerota şi apoi se vor instala pe teren.
Locul destinat pentru incubare şi scoaterea puilor se numeşte
clocitorie. Terenul de clocit trebuie ales cu atenţie urmărind să
îndeplinească unele condiţii:
> să fie mai ridicat pentru a nu se aduna apa venită din ploi
repezi (să nu băltească); Fig. 19. Cutiile de
> pământul să fie cât mai permeabil pentru a absorbi cât mai P
repede apa provenită din ploi;
> să fie ferit de vânturi mari, care în fiecare regiune se cunosc de
unde suflă; d
> să aibe umbră mai cu seamă la amiază, când căldura devine
mai mare putând avea soare dimineaţa şi seara;
> să fie cât mai departe de sate sau drumurile circulate de
anumite vehicule şi oameni;
> să nu fie aproape de crescătorii de păsări, combinate avicole
sau fazanerii;
> să fie împrejmuite şi să se asigure liniştea necesară;
> să se preteze executării dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi
deratizării.
Clocitul ouălor şi creşterea puilor până la o anumită vârstă se
face în „cutii de creştere şi crescut pui" (fig. 15 şi 16).
80
82
8
3
 La procurarea cleştilor trebuie să se ţină seama de următoarele
condiţii:
> să se achiziţioneze numai din localităţile libere de boli infecto-
contagioase şi parazitare (gospodării particulare). Găinile provenite
din marile combinate avicole unde sunt crescute şi hrănite în mod
intensiv de obiei nu clocesc; ;
> se vor respinge găinile slabe sau bolnave;
> înainte de a fi introduse în cutii pentru clocit, găinile vor fi
vaccinate antipestos şi deparazitate pentru endo si ectoparaziti;
> să fie sănătoase şi viguroase pentru a putea rezista pe
toată durata clocitului. Clocitul consuma foarte mult din
energia ei şi cloşca slabă nu rezistă;
> să aibe un penaj abundent pentru a putea acoperi bine
ouăle şi puii;
> să fie liniştită şi obişnuită cu cei care o îngrijesc (blândă). O
cloşcă sănătoasă are o privire vioaie, ţine capul sus, are creasta de
culoare roşie, frumoasă, iar abdomenul fierbinte. Cloşca nesănătoasă
are privirea tristă, ochii tulburi, creasta palidă sau vânătă şi
abdomenul rece. Nu se poate folosi o cloşcă cu ochii inflamaţi şi care
lăcrimează sau care are scurgeri pe cioc. De asemenea se va examina
ciocul şi cavitatea bucală ca să nu aibă leziuni de difterie. Se va
controla totodată picioarele pentru a nu avea „raia picioarelor"care
se cunoaşte imediat după forma calcaroasa ce o prezintă pielea pe
picioare. Fiecare cloşcă trebuie examinată în timpul probei în repetate
rânduri, dacă într-adevăr nu mai prezintă nici o urmă de paraziţi şi
numai atunci va putea fi pusă pe ouă de fazani, bineînţeles dacă
supraveghetorul s-a convins că stă bine pe ouă. Se întâmplă de multe
ori ca o cloşcă să stea bine pe ouăle de găină pentru probă iar atunci
când este pusă pe ouăle de fazan să le aarunce cu picioarele din cuibar
şi să refuze să stea. în multe cazuri cloşca în prima perioadă de clocit
stă bine pe ouă şi apoi refuză să mai clocească, ceea ce cauzează
stricarea ouălor.
O rezervă de cloşti bune este absolut necesară pentru cazul când
după un anumit număr de zile de clocit, unele găini refuză să mai stea
pe ouă. Nici o cloşcă nu va intra în fazanerie nevaccinată contra pestei
aviare.
Cloştile sunt puse la probă pe ouăle de găină spre a se constata
dacă stau bine pe ouă şi pentru a elimina pe cele necorespunzătoare.
Proba durează 3-5 zile timp în care se hotărăşte dacă cloşca este
bună sau trebuie eliminată.
Găinile (cloştile) care vor fi folosite la clocitul ouălor de fazan
vor fi ţinuite într-un ţarc de carantină izolat de restul crescătoriei care
va fi dezinfectat de două ori:
> cu 4-5 zile înaintea începerii acţiunii de achiziţionarea
cleştilor;
> după terminarea probei clocitului la toate găinile.
Aşezarea cleştilor pe ouă
Procurarea ouălor de fazan se poate face de la diferite crescătorii,
din producţie proprie sau din colectarea ouălor din cuiburile de fazan
periclitate din liber. Cea mai buna soluţie fiind aceea de a produce
ouă în crescătoria proprie.
Deoarece ouăle de fazan trebuie puse sub cloşcă în cel mult două
săptămâni de la recoltare este evident că punerea ouălor la incubaţie
trebuie făcută în mai multe serii. Numărul de ouă din fiecare serie este
în funcţie de mersul ouatului şi posibilitatea procurării clostilor
necesare faţă de ouăle recoltate, ţinând seama întotdeauna că trebuie
evitată învechirea ouălor. De asemenea trebuie avut în vedere că dacă
se pun cloştile pe ouă în epoca marilor călduri de vară după 20 iunie
nici cloşca nu mai cloceşte cum trebuie, iar puii^eclozaţi sunt debili,
supuşi la boli.
înainte de a fi puse la incubat (sub cloşcă) ouăle trebuie să fie
controlate, selectate şi supuse ovoscopiei pentru a se elimina ouăle
limpezi. Ouăle recoltate se vor nota cu un creion moale specificând
data recoltării. Este bine ca la alcătuirea
85
cuibului să se aleagă ouăle recoltate din aceeaşi zi. Motivul acestei
recomandări este faptul că ouăle recoltate la date mai vechi, întârzie
ecloziunea cu 12-24 ore fată de ouăle mai proaspete.
În interiorul cutiei de clocit se va amenaja cuibul, folosindu-se
fânul de pădure moale sau paie uscate curate nemucigăite.
La fiecare cuib şi cloşcă se pune de obicei un număr de 20 bucăţi
ouă. Dacă este nevoie (de obicei din lipsă de closti bune) se poate
pune până la 24 de ouă sub cloşcă.
Cuibul nu trebuie să fie prea adânc pentru ca toate ouăle să se
încălzească uniform (fig. 20).
Fig. 20. Un cuibar cu ouă de fazan gata pentru a se instala cloşca.
După 14 zile de la data când ouăle au fost puse la cloşcă se va
face controlul acestora, constatându-se cele nefecundate pentru a fi
eliminate. Prin această operaţie se poate reduce numărul de closti în
raport cu ouăle eliminate. Controlul se face cu un aparat numit
ovoscop.
Cloştile vor fi scoase în fiecare zi (10-15 minute) dimineaţa in faţa
cutiei de clocit sau în curtea cutiei de clocit, pentru a fi hrănite şi
adăpate (fig. 21). Cloşca trebuie să fie bine hrănită pentru a nu slăbi,
căci flămândă nu stă bine pe ouă. \0data cu hrănirea li se
administrează şi apă. Cât timp cloştile Bunt ţinute afară pentru hrăniri,
se va controla fiecare cuib şi se va face o întoarcere suplimentară a
ouălor. Dacă ouăle aunt reci se va schimba cloşca şi se va executa
mirajul ouălor.
Fig. 21 Cloşcă la hrană în curtea cutiilor de clocit.
La 23 de zile după ce s-au pus ouăle sub cloşcă începe ciocnirea
şi ieşirea puilor din ou (eclozarea). Cojile rezultate după ecloziune
vor fi scoase afară din cuib fără a se îndepărta cloşca ci numai
introducând mâna sub cloşcă scoţând cojile. Ouăle care nu sunt
ciocnite nici după 24 ore de la ieşirea
86 87
puilor din celelalte ouă, de obicei sunt pierdute (limpezi, embrioni
morţi).
Se întâmplă câteodată că unii pui deşi au ciocnit, nu pot ieşi din
ou. In acest caz ei trebuie ajutaţi, prin îndepărtarea uşor a membranei
interioare a oului care înveleşte puiul. Apoi se pune oul cu pui din
nou sub cloşcă. După scurt timp puiul iese singur din ou.
Primele măsuri care se iau după (ieşire) eclozarea puilor
Timp de 24 de ore de la ieşirea puilor din ou sunt lăsaţi în linişte
sub cloşcă pentru a se zvânta şi a se întări. In aceşti interval maistru
fazanier sau cel care administreaz" crescătoria va supraveghea
permanent şi cu mare atenţi cloştile, deoarece se întâmplă ca multe
closti să-şi ciocănească şi să-si omoare puii. In acest caz cloşca se
elimină şi puii se repartizează la alte closti. In legătură cu aceasta
trebuie să arătăm că este bine să nu se pună sub closti ouăle pe
varietăţi şi amestecate, pentru ca apoi cloşca să se obişnuiască să aibă
pui de mai multe culori, căci altfel cum puii tenebrosus sunt negri, iar
ceilalţi de alte culori, cloşca îi omoară fapt obişnuit pentru puii străini
care s-ar amesteca printre ei.
Atragem de asemenea atenţia că sunt closti care chiar şi după
scoaterea puilor şi mai ales noaptea îşi omoară toţi puii. In acest caz
trebuie să se schimbe imediat cloşca evitându-se pierderea puilor.
După 24 de ore de la eclozarea puilor se procedează la desfiinţarea
cuiburilor din compartimentele de clocit şi se nivelează nisipul
interior, iar dacă este nevoie se înlocuieşte cu alt nisip uscat şi
proaspăt.
Daca vremea este frumoasă cu soare după 24 de ore se dă drumul
numai puilor în curtea de crescut, deschizându-se porţile rulate de jos
din faţa cutiilor, pe unde pot ieşi numai puii (fig. 24). Timp de 24 de
ore de la ieşirea puilor din ou nu li se va administra hrană, deoarece
nu au „digerat -absorbit - gălbenuşul, ce-1 au din ou. Se recomandă
însă ca în acest timp să li se dea în curtea de crescut pietriş foarte
88
mărunt, amestecat cu granule de cărbune de lemn, din care se
îndepărtează praful. După această perioadă puii primesc hrană, aşa
după cum vom vedea în capitolul respectiv. Se recomandă ca după
eclozarea totală a puilor deoarece au căile respiratorii şi digestive
anterioare uscate, puii să fie introduşi cu ciocul până la linia mediană
a ochilor într-un vas cu apă la temperatura camerei sau dacă există un
termometru să măsoare temperatura la 360-370.
Transportul clostilor cu pui pe terenul de crescut
După ce puii au eclozat (ieşit din ou) ei sunt transportaţi
împreună cu cloşca pe terenul de creştere. Această operaţie se face
când puii au mai crescut şi sunt mai întăriţi. Este recomandat ca
această operaţie să se efetueze după circa 7-8 zile când vitelusul
(gălbenuşul) a fost absorbit.
Locul de creştere se alege din vreme şi el trebuie să îndeplinească
anumite condiţii.
a) Terenul să fie mai înalt pentru ca în caz de ploi mari
(torenţiale) cutiile cu closti şi pui să nu fie inundate.
a) Să nu fie aproape de drumuri publice sau de sat.
b) Să fie cultivat pentru a avea în permanenţă vegetaţie puternică
şi hrană animală (insecte). Lucernierele sunt cele mai indicate.
c) Să fie suficient de mare pentru ca distanţa între cutii să nu fie
prea apropiată una de alta, în aşa fel ca puii de fazan să aibă hrana
animală cât mai multă.
d) Terenul să fie în pădure, în poieni sau pe linii, în margine de
lăstar, amenajat special şi dacă este posibil aproape de o sursă de apă
(fântână).
Terenul cu lucerna, destinat pentru acest scop se seamănă şi se
pregăteşte cu un an înainte. Cu o săptămână înainte de a transporta
puii de fazan în teren o parte din lucerna din preajma cutiilor de
crescut se coseşte pentru ca la aducerea puilor pe teren, ea să fie puţin
crescută, dar suficient de mare, pentru a-i adăposti contra soarelui şi
pentru ca puii să poată
89
culege de pe ea hrana animală. In timpul creşterii puilor, care durează
mai multe săptămâni, lucerna cosită creste, iar cea rămasă necosită
îmbătrâneşte şi aceasta trebuie cosită. Această operaţie se va face de
către îngrijitor noaptea, când puii sunt închişi. Cutiile se aşează în
linie pe unul sau două rânduri şi la intervale egale între ele, pentru ca
să aibă şi un aspect cât mai estetic (fig. 22 şi 23).

se pot întrebuinţa (bine curăţite şi dezinfectate) cutiile care au servit la

Ele se numerotează. Fiecare cutie are un acoperiş făcut din carton
asfaltat care serveşte în caz de ploaie să nu pătrundă apa în cutie, iar
în timp de soare se pune peste grilajul cutiei, servind pentru pui ca
umbră.
Cutiile se instalează din timp pe teren pentru a fi uşurată mutarea
puilor. Pentru uşurarea mutării puilor este necesară existenta unor
cutii de rezervă. Dacă nu se dispune de cutii
proba cloştilor. Odată cu instalarea cutiilor se va instala în teren, toate
utilajele necesare (unelte, hrănitori, adăpători etc.). Puii de la clocitorie vor fi
transportaţi în teren în coşuri de nuiele sau cutii de transportat pui (tip
avicola) cu condiţia să nu fie folosite. Este bine ca mutarea puilor în teren să
se facă pe timp frumos, pentru că puii vor suporta mai uşor deplasarea (stresul
de transport). Cutiile şi curţile respective se încarcă într-o căruţă. Numărul
cloştilor ce se transportă trebuie să fie egal cu cel al cutiilor din transportul
respectiv iar al puilor în raport cu numărul cloştilor, tinându-se seama de
numărul puilor ce-1 vom pune la fiecare cloşcă. Se aleg cloştile cele mai bune
şi mai blânde iar celelalte (slabe, bolnave, retive) se vor elimina.
Se recomandă să nu se pună împreună pe acelaşi teren pui din serii
diferite, pentru următoarele motive:
93
 1. Nu se administrează puilor aceeaşi hrană deoarece
hrana variază în funcţie de vârsta şi seria de pui,
2. Puii mai mari din seriile mai vechi fiind mai viguroşi
consumă din hrana puilor mai mici.
3. Cloştile nervoase retive omoară de obicei puii din alte
serii care vin la hrana puilor lor.
Pentru prevenirea stresului de transport se va administra în apa de
băut un premix de intervenţie (complex vitamino-minerali) şi un
antibiotic, în toată apa de băut din ziua respectivă. Administrarea se
va face timp de trei zile în felul următor: o zi înainte de a fi
transportaţi puii în teren, în ziua transportului şi o zi după terminarea
acestei acţiuni,
Hrănirea puilor
Hrănirea puilor constituie problema principală privind succesul
creşterii fazanului. Hrănirea puilor de fazani în urmă cu 30 de ani a
constituit o problemă deosebită, uneori foarte greu de rezolvat
deoarece în compoziţia hranei fazanilor, participă o serie de
componente furajere, uneori foarte greu de procurat, necesitând o
muncă suplimentară, pentru prepararea, depozitarea şi administrarea
sa. Uneori datorită componentelor furajere pe timp de vară, hrana se
alterează, producând îmbolnăviri în efectivele de pui şi pierderi prin
mortalităţi. Prin administrarea amestecului de hrana, preparate în
fazanerii nu se poate stabili niciodată necesarul de proteine, grăsimi,
celuloză, săruri minerale, vitamine, aminoacizi etc. şi nici raportul
proteic care variază în funcţie de vârsta puilor.
In compoziţia acestor furaje care se administrează la fazani
participă o serie de sortimente furajere (componente), făină de
porumb, tarate de grâu, brânză de vaci, lapte, ouă, făină de lucerna
sau lucerna verde cosită, ouă de furnici etc.
In etapa actuală considerăm că acest sistem de furajare constituie
o amintire, într-adevăr o „istorie" deoarece în ultima perioadă
(începând cu anii 1960) datorită succeselor
94
din avicultura, care nu au ocolit nici sectorul de creştere a fazanilor,
se administrează nutreţuri combinate.
In prezent, indiferent de metodele de creştere a fazanilor,
în hrana acestora se administrează nutreţuri combinate
(concentrate) produse de unităţi specializate în acest scop (F.N.C.).
Administrarea se face diferenţiat în funcţie de vârsta puilor de
fazani, reproducători şi fazani destinaţi pentru valorificare - export -
colonizări etc. Cantităţile de hrană administrate şi tipul de nutreţuri pe
categorii de vârstă vor fi tratate la capitolul „creşterea artificială a
fazanului", hranirea puilor.
In primele 10 zile de viaţă a puilor de fazani, hrana se va
administra în 5-10 tainuri, pe bucăţi de carton asfaltat (15x15 cm), în
număr de 4-5 cartoane pentru fiecare cloşcă cu pui (cutie). Cartoanele
sunt curăţate şi spălate zilnic sau ori de câte ori va fi nevoie. Hrana se
va administra în cantităţi mici ca să fie consumată integral. Dacă a
rămas hrană, aceasta se va strânge şi se va ecarisa. Este bine să existe
bucăţi de carton de rezervă. Administrarea hranei se poate face în
primele 10 zile şi pe cofraje de carton pentru ouă, cu condiţia ca
acestea să nu fie folosite. Adăparea puilor se face cu ajutorul
borcanelor de sticlă, de un litru răsturnate îritr-un cadru metalic. In
primele 3-4 zile puii sunt ţinuţi în custile de creştere sau în
împrejmuirea făcută din plasă de sârmă cu ochiuri mici, până când
puii învaţă să răspundă şi să vină la chemarea cloştii. In primele zile
hrana se administrează lângă cloşcă. După 5-6 zile puii sunt lăsaţi să-
şi caute singuri hrana, fiind supravegheaţi şi chemaţi pentru a
consuma hrana pusă de către îngrijitor. Dacă puii sunt destinaţi pentru
popularea fondului de vânătoare unde sunt instalate cutiile de
creştere, ei vor fi lăsaţi liber în pădure. In situaţia când
dorim să-i valorificăm (colonizarea altor fonduri de vânătoare,
export, sacrificaţi etc.), la vârsta de 45-50 de zile, puii vor fi capturaţi
cu ajutorul cutiilor de creştere şi crescuţi în
continuare în voliere acoperite (voliere de stocaj), unde vor găsi
condiţii optime de hrană şi linişte necesară.
Hrănirea puilor de fazan cu larve de furnici
Larvele de furnici constituie hrana ideală pentru fazanii crescuţi
cu ajutorul clostilor. Această hrană naturală care conţine majoritatea
principiilor nutritivi şi în mod deosebit substanţele proteice ca factor
important în creşterea şi dezvoltarea rapidă şi sănătoasă a puilor se
găseşte la îndemâna oricărui fazanier şi se recomandă administrarea
lor cât mai des în hrana fazanilor.
în acest scop se vor lua măsuri pentru procurarea larvelor de
furnici, identificarea şi numărul furnicarelor având posibilitatea să le
exploatăm în vederea asigurării unor cantităţi sporite de larve.
întrucât larvele de furnici constituie hrana cea mai apreciată de
puii de fazani se recomandă să se administreze după fiecare tain de
furaje, deoarece puii nu mai consumă hrana preparată (dacă se
administrează înaintea acestora). Cantitatea de larve ce urmează să se
administreze puilor de fazani (la 100 pui este de 1/2 litru / zi), în
prima săptămână, l litru în a doua săptămână, iar începând de la a
treia săptămână 1/2 litru la 100 de pui, timp de 7 săptămâni.
Reducerea larvelor ca hrană la 1/2 litru se face imediat întrucât în
acest tirnp se va adăuga în hrană şi alte substanţe nutritive - nutreţuri.
Puii hrăniţi şi cu larve de furnici în
comparaţie cu alte loturi de aceeaşi vârstă care nu au primit
suplimentar larve de furnici sunt mai bine dezvoltaţi, sănătoşi,
viguroşi, iar penajul care ne interesează în mod deosebit este uniform
dezvoltat şi intens colorat. Dimorfismul
sexual se deosebeşte chiar la vârsta de 18-25 zile. Strângerea
larvelor de furnici din furnicare se va face aplicând două feluri de
recoltări, deoarece sunt două categorii de furnicare. 1. Furnicarele
mari, care de obicei se găsesc în pădurile vecine, plasate în buturugi
sau rădăcinile arborilor, acestea se strâng în felul următor: se adună
cam trei sferturi din
96
furnicar cu ajutorul unei cazmale şi se pune într-un sac (se iau numai
circa trei sferturi din furnicar pentru a nu se distruge furnicarul în
întregime, deoarece furnicile după un oarecare timp, refac furnicarul
şi astfel se asigură larve de furnici şi pentru anul viitor). După ce am
recoltat trei sferturi din furnicar, acesta se reface în starea lui iniţială,
adică se aşează la loc aşa cum a fost. Nu se va ridica din furnicar
decât fundul furnicarului, unde sunt plasate şi se găsesc larvele.
2. Furnicarele mici sunt făcute în pământ la adâncime mică, au o
cantitate redusă de larve şi de aceea adunarea lor se face în felul
următor: cu o casma se ia muşuroiul cu pământ cu tot şi se pune într-
un sac (se va controla sacul să nu fie rupt). Larvele se dau la puii de
fazan împreună cu pământul recoltat, deoarece puii adună numai
larvele şi o parte din furnici. Restul de muşuroi rămas cu puţine larve
se acoperă din nou cu pământ, pentru că în acest fel furnicile refac
muşuroiul şi depun larve mai departe.
Chemarea puilor la hrănire
Pentru ca puii să se obişnuiască să vină la hrană, când este ora de
hrănire este bine ca îngrijitorul care-i hrăneşte zilnic şi care este de
dorit să fie aceeaşi persoană, până la terminarea creşterii lor, să
fluiere o melodie care de asemenea
să fie aceeaşi întotdeauna. Puii de fazani se învaţă cu aceeaşi
melodie şi vin din toate părţile pe jos la hrana.
Din experienţă, în loc să se fluiere din gură e bine să se
întrebuinţeze un fluier cu două sau trei tonuri pentru ca să nu poată fî
chemaţi puii şi de altă persoană, cum se poate întâmpla cu fluierul
emis din gură. Persoana care-i hrăneşte trebuie să fluiere pentru a
chema puii, numai când ajunge la fiecare cutie în parte şi numai în
momentul când distribuie hrană în faţa cutiei, pe pământ în faţa curţii
dacă cloşca este în curte, iar dacă este închisă în compartiment se va
97
administra hrana în curte în fata cutiei aruncând câte puţină hrană şi
cloştii pentru ca ea să-şi cheme puii.
Dacă sunt totuşi pui care nu au auzit fluieratul sau nu au venit la
fluier, aceştia vor fi chemaţi de cloşcă, căreia îngrijitorul va avea grijă
ca odată cu depunerea hranei pentru pui să-i arunce şi ei o anumită
cantitate de hrană. La chemarea cloştii vor veni numai puii ei, care
sunt obişnuiţi şi cunosc glasul cloştii (mamei).
Distribuirea cantitativă a hranei se va face în raport cu numărul
puilor adunaţi în faţa cutiei unde se depune hrana şi nu după cum se
obişnuieşte în cantităţi egale la flecare cutie. De repartiţia hranei în
raport de numărul puilor la fiecare cutie depinde dezvoltarea în bune
condiţii a acestora.
Măsuri pentru prevenirea pierderilor cauzate de intemperii
în primăverile ploioase cu noroi şi când pământul nu este uscat
timp îndelungat, puii suferă din cauza umezelii şi a frigului.
Nisipul din cutiile pe care sunt aşezaţi puii sub cloşcă, este
dăunător pentru sănătatea lor întrucât stau cu picioarele şi pieptul în
umezeală. In asemenea situaţii trebuie luate măsuri de prevenire. In
acest scop deoarece cutiile nu au fund, ci numai o reţea de sârmă, se
pune pe fundul cutiei peste sârmă o bucată de carton asfaltat de
dimensiunea fundului cutiei, care să izoleze nisipul din cutie de
umezeala solului din afară. Nisipul pus în cutie peste acest carton va
fi perfect uscat.
Această măsură creează puiului condiţii mai bune de dezvoltare,
găsind oricând sub cloşcă un adăpost bun şi uscat având în vedere că
hrana li se dă afară chiar şi în umezeală. Dacă nu se iau asemenea
măsuri pirii nu vor găsi căldură şi nu se vor usca nici ziua nici
noaptea.
Rezultatul va fi debilitarea puilor şi îmbolnăvirea lor de afecţiuni
pulmonare, iar paraziţii gastro-intestinali, care datorită umezelii
găsesc un mediu favorabil, VOT- face ravagii
98
între puii, a căror rezistenţă este scăzută. Ca măsură de prevedere se
va păstra o cantitate de câţiva metri cubi de nisip uscat, depozitat într-
un loc închis şi acoperit, pentru a-1 feri în caz de ploi violente, când
adesea apa pătrunde în compartimente şi a-1 menţine uscat.
Când se va observa că o ploaie mare se apropie, îngrijitorul va
lua cloştile din curţi şi le va închide în cutii, lăsând deschise numai
părţile rulate de jos, pentru ca puii să poată intra la closti. Cloştile vor
sta închise tot timpul cât va ploua iar ele vor chema puii la hrană în
adăpost.
Pentru rezolvarea acestor probleme privind supravegherea şi
îngrijirea puilor, în vederea prevenirii pierderilor este necesar
angajarea unui paznic de noapte sau doi (în funcţie de numărul puilor
şi după suprafaţa terenului de supravegheat) cu următoarele atribuţii:
> va lua cloştile în primire de la personalul îngrijitor si le va
preda din nou dimineaţa;
> va aprinde şi se va îngriji ca felinarele să funcţioneze pe teren
toată noaptea (dacă nu sunt posibilităţi de curent
electric);
> va închide în fiecare noapte puii;
> va păzi toată noaptea puii şi cloştile de răpitoare.
Din această cauză paznicul de noapte ar trebui să fie
înarmat (adesea el surprinde câini vagabonzi în fazanerie sau alte
răpitoare).
> după ce puii au ajuns la vârsta de 30 de zile, paznicul de
noapte, va da drumul dimineaţa la puii din cutii;
> pentru a putea presta serviciul în bune condiţii, paznicul de
noapte are nevoie de un adăpost contra intemperiilor. Aceste
adăposturi, de obicei sunt portative sub formă de gheretă sau pat
acoperit, care se instalează în mijlocul terenului în care se găseşte
seria de pui, pentru ca de acolo să poată supraveghea întregul teren.
99

Adăpost portativ pentru paznicul fazanier.
Hrănirea puilor de fazan după 100 de zile
Am arătat care este hrana care se administrează puilor de
fazan timp de 100 de zile. In realitate însă cu sistemul nostru de
creştere care urmăreşte în mod deosebit sălbăticirea puilor, în cele
mai bune condiţii, rar se ajunge a-i hrăni 100 de zile cu hrană
preparată la care ei nici nu se mai prezintă.
Aceasta înseamnă că puii au ajuns în situaţia de a trebui să fie
hrăniţi pe poteci de pădure şi la adăposturi de hrană provizorie.
Ei vor fi hrăniţi cu uruială de porumb, spărturi de grâu, mei,
sorg etc. adică cu hrană nepreparată în mod special. Din acest
moment puii crescuţi sunt consideraţi fazani sălbatici şi capabili
de a se conduce singuri pe teren.
100
Utilizarea cutiilor şi curţilor. Manipularea cleştilor în timpul
creşterii puilor
După ieşirea puilor din ou şi după ce s-a desfiinţat cuibarul,
rămâne în fiecare compartiment cloşca împreună cu puii
(repartizaţi în număr egal), nisipul din compartiment trebuind să fie
uscat. Urmează să se înceapă hrănirea puilor, în care scop se vor
deschide uşile mici rulante şi se va lăsa puii să iasă în curtea
comună, unde li se vor da hrană şi unde ei se amestecă cu puii de la
ambele cloşti. Seara puii urmează să intre în compartimente la
cloşti, iar compartimentele se închid. Sunt însă foarte multe cloşti,
care atrag la ele nu numai puii lor ci şi pe ai clostii vecine, aşa că
una dintre ele se găseşte cu un număr mai mic de pui. Din cauza
aglomeraţiei puilor la o cloşcă ei riscă să fie călcaţi şi omorâţi. Deci
datoria
fazanierului este ca, înainte de a închide definitiv compar timentele
să controleze ca fiecare cloşcă să aibă numărul potrivit de pui.
Când puii sunt transportaţi pe teren, situaţia se schimbă, deoarece
după cum am arătat, nu rămâne decât o singură cloşcă la fiecare
.cutie cu puii respectivi. Acum se va vedea avantajul cutiilor cu
două compartimente, căci ele permit mutarea cleştilor şi puilor dintr-
un compartiment într-altul, fapt ce are o mare importanţă igienică
şi totodată uşurează munca personalului îngrijitor.
Intr-adevăr, pentru motive de igienă trebuie păstrată cea mai
mare curăţenie, atât în compartimentele cutiilor, cât şi în curte, în
acest scop cloşca este mutată în fiecare dimineaţă dintr-un
compartiment în celălalt. Compartimentul acesta este perfect curat
iar cel părăsit urmează să fie curăţat pentru a primi cloşca în ziua
următoare. El este ţinut cu capacul deschis pentru a bate soarele
toată ziua în el primenindu-se şi nisipul dacă este cazul. Curtea
serveşte pentru a menţine puii în vecinătatea clostii 48 de ore după
instalarea pe teren, pentru a se obişnui toţi puii cu cloşca (întrucât au
fost adunaţi de la două cloşti). După trecerea acestui interval, dacă
timpul este frumos, se ridică puţin curţile cu circa 10 cm de la pământ,
101
în aşa fel încât puii să poată trece pe dedesupt, dar cloşca nu (fig.
24),
Fig. 24. Cutiile de clocit şi crescut pui de fazan.
Se vede modul cum trebuie instalată în teren, pentru ca puii să poată
trece pe dedesupt.
Din acest moment ) curtea rămâne la dispoziţia clostii, unde e
hrănită în fiecare dimineaţă, înainte de a se hrăni puii şi unde
poate să facă baie în nisip, întrucât hrana clostii este compusă în
majoritatea cazurilor din porumb, el nu este consumat de pui.
Hrănirea puilor se face exact la orele indicate, în afara
curţilor, aruncându-i-se şi clostii o mică cantitate de hrană.
pentru ca să-şi obişnuiască puii să vină la chemarea ei şi pentru a-i
învăţa să mănânce. In curte se aranjează de asemenea un colţ
unde cloşca se poate scalda în nisip amestecat cu cenuşă şi se
pune şi un vas mic cu apă de băut, dezinfectată cu albastru de
metil.
102
Vasul nu stă îh permanentă acolo, pentru a nu K puii în el şi
nici să bea puii apă; el este luat şi răsturnat pe colţul cuştii,
curăţit şi pregătit pentru a doua zi.
Se întâmplă adesea ca în terenul unde am instalat curţile de
crescut, hrana animală (larve, insecte, fluturi, cosaşi etc.) să se
împuţineze deoarece a fost consumată de pui. In acest caz se
recomandă mutarea cutiilor şi puilor în alt teren, cu hrană animală
mai abundentă, care este absolut necesară pentru buna lor
dezvoltare. Deoarece puii pe măsură ce se dezvoltă încep să capete
o indepenedenţă, nemaivenind la culcare cu cloşca, rămânând să
doarmă în arbori în jurul curţilor, se va proceda la reducerea
numărului de closti. Când apare o asemenea situaţie, se reduc
cloştile la jumătate, se lasă o cloşcă la o cutie, iar din cealaltă se
ridică cloşca, rămânând astfel cutia goală. Custile şi cutiile însă
rămân pe teren, chiar goale şi hrana continuă să se administreze
puilor la toate cutiile ca şi până atunci. Motiv pentru care se
păstrează în teren şi cutiile goale cu curţile respective este acela că
ele sunt pentru pui un adăpost în plus în caz de ploaie, grindină
etc.
Pe de altă parte aceste cutii cu curţile lor, ne pot servi atunci
când avem nevoie să prindem pui. Asemenea cazuri se pot ivi
când este nevoie sa examinăm puii, pentru căpusi, păduchi, vierme
roşu (syngamoză) etc. sau să le aplicăm un tratament când este
cazul ca să prindem puii, în loc să li se dea hrană în afară din cutie.
De obicei, li se dă în curte, cloşca fiind închisă în compartimentul ei.
Pe măsură ce puii se dezvoltă şi având în vedere că interesul
nostru este să-i facem cât mai sălbatici, mai proprii pentru
vânătoare, vom căuta pe cât posibil^ a-i învăţa fără closti şi să-i
dezvătăm de prezenţa omului. In acest scop se micşorează tot mai
mult numărul cleştilor, până când rămân cutiile goale şi puii nu
mai dorm în ele. Când puii au ajuns să nu mai fie legaţi de closti,
scop pe care îl urmărim şi noi, se va începe hrănirea lor pe cărări
făcute anume în acest scop, către pădure şi care duc la
adăposturi de hrana
103
provizorie. Aici li se va pune hrană fără a mai fî chemaţi
şi pe cât posibil fără ca ei să mai vadă omul.
Aceste adăposturi de hrană provizorii sunt făcute pe locuri
speciale în aşa, fel încât puii să fie apăraţi de atacul răpitoarelor
aripate. Prin aceste adăposturi mai mici se face tranziţia de la hrana
din mână, către adăposturile permanente de hrană. Acestea se vor
face ulterior definitiv şi vor f! legate tot prin poteci, unde se pune
hrana, pentru ca fazanii să le găsească cu uşurinţă. Când puii au ajuns
în situaţia să găsească locurile de hrănire din pădure, prezenţa cutiilor
în teren nu mai are nici un rost şi le îndepărtăm. Aceasta pentru ca
unii din pui chiar în acest stadiu, ar veni seara să doarmă pe cutii,
care se păstrează până la ridicare închise, pentru ca ei să nu poată să
pătrundă înăuntru, deoaece atacaţi de răpitoare (nevăstuică, dihor,
pisică etc.), nu s-ar mai putea salva. Acesta este unul din motivele
pentru care ridicăm cutiile din teren, obligând astfel puii să doarmă în
arbori.
Supravegherea sanitară a puilor
In tot timpul creşterii puilor de fazan de la ieşirea lor din ou şi
până la completa dezvoltare şi sălbăticire, ei trebue supravegheaţi
zilnic atât în ceea ce priveşte starea lor de sănătate cât şi pentru a fi
apăraţi de răpitoare şi braconieri. In tot cuprinsul unei fazanerii şi în
terenurile de clocit şi creşterea puilor, trebuie să domnească cea mai
mare curăţenie. Personalul destinat nevoilor fazaneriei trebuie să
păstreze anumite reguli de igienă.
Fiecare persoană care lucrează într-o fazanerie trebuie să aibe un
halat alb, curat pe care îl îmbracă numai la serviciu, câte o pereche de
cizme pe care înainte de a intra între puii sau între fazanii din voliere
le va introduce într-o soluţie de hidroxid de sodiu 2-3%.
Nici o persoană străină în afara personalului fazaneriei nu are
voie să intre în crescătorie sau pe terenul destinat
104
creşterii puilor. La locul de depozitare a hranei şi pregătire a acesteia
pentru administrare la pui, trebuie să se păstreze o curăţenie
exemplară. Vasele întrebuinţate la prepararea hranei vor fi folosite
numai în acest scop. Ele vor fi curăţite şi spălate ori de câte ori va fi
nevoie cu apă fierbinte şi păstrate într-un loc anume după ce vor fi
şterse cu o cârpă curată. Hrănitorile şi adăpătorile vor fi curăţate şi
spălate zilnic cu apă curată. Hrana rămasă neconsumată se va strânge
după fiecare tain şi se va ecarisa. Apa de băut va fi curată şi se
va dezinfecta cu o soluţie de albastru de metil.
Cutiile şi curţile în care se cresc puii vor fi curăţate în fiecare zi,
adunându-se puful şi penele căzute de la cloşcă şi totodată scoţând şi
o parte din nisipul de deasupra, în care se găsesc excremenetele puilor
şi ale cloştii, atât din cutie cât şi din curtea de crescut, completându-se
la nevoie cu alt nisip proaspăt şi uscat.
Aceste resturi şi gunoaie se vor arunca toate la un loc, într-o
groapă destinată acestui scop şi nu se vor arunca nicidecum în pădure
în apropierea curţilor, deoarece pot deveni astfel un focar de infecţie.
Personalul care prepară şi distribuie hrana se va spăla bine pe mâini
cu apă şi săpun înainte şi după administrarea hranei. Se întâmplă însă
ca în pofida măsurilor de igienă luate, să apară în fazanerie între pui
cazuri suspecte de boală.
Un pui suspect de boală se prezintă cu aripile lăsate în jos, nu
consumă hrana, prezintă o stare de somnolenţă, apatie generalizată,
slăbeşte etc. Dacă sunt cazuri izolate este un semn bun, excluzându-se
de la bun început o maladie infectocontagioasă sau o intoxicaţie cu
furaje sau altă sursă. In situaţia în care se constată o situaţie
generalizată, o stare de apatie generală la mai mulţi indivizi sau de
îmbolnăvire în masă suntem îndreptăţiţi să ne gândim la o intoxicaţie
sau boală infecto-contagioasă.
Ce măsuri se vor lua? Dacă sunt cazuri sporadice, puii se vor
izola şi se vor tine sub observaţie. In situaţii grave cu
evoluţii rapide, supraacute se vor alege exemplarele bolnave
105
 semnificative sau poate cadavre de pui proaspete şi se vor trimite prin
delegat special la laboratorul veterinar apropiat pentru investigaţii şi
stabilirea diagnosticului în vederea aplicării tratamentelor
corespunzătoare.
De asemenea se va anunţa imediat medicul veterinar de la
circumscripţia veterinară teritorială pentru a stabili măsuri
corespunzătoare de profilaxie şi tratament.
Vaccinările profilactice şi tratamentele specifice necesare se vor
efectua la indicaţiile şi sub supravegherea medicului veterinar,
conform protocolului şi graficului acţiunilor sanitar veterinare
stabilite, prezentat la capitolul măsuri sanitar veterinare. Este
necesar să amintim că în zilele călduroase şi însorite, puii de fazan
pot suferi adesea de insolaţie, mai ales când sunt închişi în curţi, căci
în libertate ei înşişi caută şi îşi găsesc umbra necesară.
Deşi căldura solară este binefăcătoare puilor, totuşi pentru a se
evita cazurile de insolaţie în zilele cu soare puternic se va pune
deasupra cutiilor şi curţilor de creştere, carton asfaltat sau ramuri cu
frunze verzi pentru a umbri curtea.
Tot din motive de igienă, în apropierea cutiilor se vor amenaja
locuri speciale pentru ca puii să poată face baie în nisip cu cenuşă,
adăugându-se un antiparazitar romparatox 5% sub formă de pulbere
cu talc. Aceste scăldători servesc pentru deparazitarea puilor.
Pentru a apăra sănătatea puilor mici şi fragezi cu vârstă de până
la trei săptămâni, nu li se vor da drumul din curţi dimineaţa când
există rouă pe vegetaţie, deoarece nefiind bine îmbrăcaţi în pene,
umezeala îi va îmbolnăvi. Este recomandat ca în cutiile unde stă
cloşca şi dorm puii să se amestece în nisip romparatox 5%,
antiparazitar cu acţiune asupra ectoparaziţilor şi a insectelor.
106
2. Creşterea artificială
În ultima perioadă de timp cerinţele privind producţia de fazani
pentru popularea terenurilor de vânătoare, recoltarea, prin împuşcare
cu turişti vânători străini sau export ca fazani vii, sunt tot mai mari. In
România în ultima perioadă de timp s-a trecut la creşterea artificială -
în sistem intensiv.
Creşterea fazanului în sistem semiintensiv cu ajutorul clostilor,
deşi oferă o serie de avantaje (investiţii minime, fazanii obţinuţi sunt
rezistenţi la boli şi atenţi la răpitoare, fazanii sunt sălbatici, buni
zburători, adaptaţi condiţiilor de mediu, deci un fazan de vânătoare)
producţia obţinută este mică şi nu poate asigura solicitările pieţei.
Creşterea artificială a fazanului necesită investiţii foarte
mari, în funcţie de capacitatea crescătoriei proiectate, iar fazanii
rezultaţi sunt mai puţini rezistenţi în terenurile de vânătoare, în
schimb producţiile obţinute sunt mari, asigurând cu prisosinţă nevoile
pieţei, intern şi export. Trebuie să menţionăm de la bun început că
rentabilitatea unei crescătorii depinde în exclusivitate de posibilităţile
reale privind valorificarea producţiei. Ignorând valorificarea, ultimul
act al procesului de producţie, crescătoria de fazani va înregistra din
start piereri substanţiale.
In România s-a creat o întreagă industrie privind creşterea
fazanului, prin înfiinţarea în ultimele decenii a unor crescătorii de
diferite capacităţi, gospodărite şi administrate în prezent de Regia
Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi
Pescarilor Sportivi. Producţia obţinută se bazează în cea mai mare
parte pe valorificarea la export şi numai o cantitate mică este pentru
piaţa internă.
Referitor la iniţiativa particulară privind înfiinţarea unor
crescătorii de fazani, majoritatea celor interesaţi sunt diverşi
întreprinzători care nu au cunoştinţe despre această specie de vânat şi
nu cunosc tehnologia de creştere. Este greu de presupus că aceşti
întreprinzători, care numai din dorinţa de
107
a realiza câştiguri substanţiale ar putea obţine rezultate pozitive.
Este de dorit ca cei care se ocupă de creşterea fazanului şi au o
pregătire silvică sau cinegetică corespunzătoare, cunoscători a
tehnologiei de creştere şi a particularităţilor biologice ale fazanului,
să solicite înfiinţarea de noi crescătorii particulare sau să preia
actualele crescătorii în gestiune proprie. Un rol deosebit pentru
rezolvarea acestei probleme îl au actualii proprietari, cei care
administrează şi fac politica sectorului de vânătoare pot să creeze
condiţii optime şi facilităţi pentru ca aceste crescătorii, să fie
privatizate şi preluate de cei care au lucrat şi lucrează în prezent în
acest sector. Numai astfel se va putea realiza sporirea efectivelor de
fazani şi asigurarea cerinţelor la intern şi la export.
La înfiinţarea unei crescătorii de fazani în sistem intensiv, care să
asigure tot ciclul de producţie - fazani reproducători - ouă - incubaţie
- creştere - valorificare, trebuie să se aibă în vedere următoarele
considerente:
> amplasarea crescătoriei să se facă într-o zonă forestieră,
departe de localităţi, în scopul asigurării liniştii necesare si a unui
mediu adecvat pentru creşterea şi exploatarea acestei specii;
> zona să fie ferită de vânturi, care se ştie de unde suflă, iar solul
să fie cât mai permeabil pentru a absorbi repede precipitaţiile
atmosferice (să nu băltească);
> amplasarea să fie cât mai departe de crescătoriile de animale
domestice şi în mod deosebit de crescătoriile de păsări;
> să fie aproape de arterele de circulaţie principale, drumuri
naţionale sau internaţionale, linii de cale ferată, staţii CFR, aeroport,
puncte necesare pentru aprovizionarea crescătoriei şi în mod deosebit
pentru valorificarea producţiei;
> pentru reducerea cheltuielilor de investiţii amplasarea
crescătoriei să se facă în apropierea unei surse de curent electric, sursă
de apă, canalizare etc.
108
O crescătorie de fazani este structurată pe mai multe sectoare de
activitate (module).
Filtru sanitar şi administrativ.
Amplasat la intrarea în crescătorie este locul unde personalul
îngrijitor intră în fazanerie, îşi schimbă îmbrăcămintea şi
încălţămintea, serveşte masa şi se odihneşte în pauza regulamentară.
Mijloacele de transport care intră în fazanerie pentru aprovizionare
sau diverse lucrări sunt obligate să treacă printr-un „bazin" special
construit din ciment sclivisit unde există o soluţie dezinfectantă.
Construcţia este compusă din mai multe camere şi dependinţe: un
culoar de trecere a personalului îngrijitor, o cameră unde îşi schimbă
îmbrăcămintea, mobilată cu dulapuri individuale, cameră de odihnă şi
servit masa, birou pentru şeful fermei (patron, proprietar), contabil
etc., toaletă WC, şi eventual o cameră prevăzută cu chiuvete şi un duş
pentru baie.
Sectorul de reproducţie, loc unde sunt selectaţi şi
compartimentaţi fazanii reproducători. Acest obiectiv este compus
din boxe (compartimente) unde sunt cantonaţi fazanii reproducători (l
cocos şi 6 făzăniţe). Numărul de boxe (compartimente) depinde de
capacitatea de producţie a crescătoriei. Astfel pentru un obiectiv
(modul) cu un efectiv de 200 de cocoşi şi 1200 găini (făzăniţe) sunt
necesare 200 compartimente de ouat. La aceştia se mai adaugă 10%,
fazani reproducători de rezervă, care vor fi cantonaţi în volierele de
iernat. Boxele (compartimentele) sunt construite din plasă de sârmă
împletită galvanizată de formă hexagonală, grosime de 4 mm şi
ochiuri de 52x52 mm care servesc pentru acoperiş. Elementele de
susţinere a sârmei şi acoperişului vor fî confecţionate din contra fişei
din fier beton 0 8 mm şi bulumaci din lemn cioplit, de preferat stejar
sau salcâm. Pereţii laterali vor fi confecţionaţi tot din sârmă de plasă
galvanizată cu ochiuri mai mici de 25x25 mm. Pentru prevenirea
pătrunderii
109
răpitoarelor în boxe, sârma plasă se va îngropa în pământ circa 60 reprod i 30 iunie) şi unde se ţin până la refacerea penajului
cm. Suprafaţa unei boxe este de 4x7 m, şi înălţimea de 2 m. Pe o
suprafaţă de circa 1-2 m acoperişul (plasa de sârmă) este dublat de
carton asfaltat unde se amplasează o hrănitoare tronconică
semiautomată şi o adăpătoare (borcan de sticlă răsturnat).
Pereţii exteriori şi pereţii despărţitori sunt dublaţi cu stuf sau
carton asfaltat în scopul asigurării liniştii necesare fazanilor.
Compartimentele sunt aşezate pe două rânduri (dreapta şi stânga).
Între cele două rânduri de compartimente (boxe) se află aleea de
serviciu, neacoperită de 3,5-4 m lăţime, pe unde circulă personalul de
serviciu îngrijitor, precum şi un vehicul, căruţă sau tractor, pentru
aprovizionarea cu furaje sau diverse lucrări necesare în sector. ucători în vederea valorificării. Pentru asigurarea
Accesul personalului îngrijitor din aleile de serviciu în boxe se face după condiţiilor optime, volierele de iernat vor fi
prin uşi (porţi) confecţionate din rame de lemn şi plasă de sârmă termina cultivate cu diferite plante furajere, porumb, sorg,
împletită hexagonală şi mascate de asemenea cu carton asfaltat sau rea cânepă, floarea-soarelui, lucerna, sfeclă etc., de care
stuf (fig. 25 a). ciclului trebuie să beneficieze fazanii(fig. 25 b).
În fiecare compartiment se aşterne un strat de nisip (10 cm), o de
producţ Staţia de incubaţie
hrănitoare tronconică (semiautomată) şi o adăpătoare de regulă un

borcan de sticlă răsturnat sau adăpătoare liniară cu flotor. Pe aleea de ie La construirea acestui obiectiv trebuie să se
serviciu se pune un strat gros de prundiş şi nisip bine bătătorit. In (încetar aibă în vedere funcţionalitatea sa luându-se în
prelungirea boxelor de ouat circa 20-25 m (dreapta şi stânga) se ea consideraţie fluxul tehno-
construiesc volierele de iernat, unde sunt eliberaţi fazanii ouatulu
b
Acoperiş, cu carton asfaltat, pe q Fig. 25.
a lăţimea) Schema compartimentului de ouat şi volierelor de
de 1,5iernat.b) Vedere din volieră de iernat.
m
110 111
logic, privind depozitarea ouălor - până la livrarea puilor în
crescătorie sau la alţi beneficiari. Acest obiectiv este compus din mai
multe compartimente: camera de primit şi depozitat ouă, camera de
selectat şi examinat ouă (ovoscopia), sala de incubaţie şi separat şi
sala de eclozat pui. Este de preferat
ca cele două camere să fie separate din motive sanitare. După
ecloziune puii sunt depozitaţi în cameră de păstrare şi apoi livraţi
(în crescătorie sau la diverşi beneficiari). Se recomandă că pereţii
staţiei de incubat şi eclozat să fie placaţi cu faianţă
sau vopsiţi cu ulei până la înălţimea de circa 1,5-2 m iar, pardoseala
să fie construită din ciment sciivisit sau mozaic prevăzut cu un sifon
central pentru crurgerea apei rezultată în urma curaţeniei mecanice
şi dezinfectăţiei cu substanţe dezinfectante. Amplasarea staţiei de
incubat se recomandă şi fie la circă 20-30 m faţă de sectorul de
reproducţie şi creşterea puilor.
Sectorul de creştere a puilor
De la vârsta de o zi până la 40-45 d0 zile când puii sunt
transferaţi în voliere de stocai pentru formarea penajului, în
vederea valorificării, puii de fazan sunt crescuţi în diferite
sisteme constructive. Sistemul de creştere socotit cel mai eficient
este cel în hale, care sunt compuse din mai multe compartimente
(boxe), numărul lor variind în funcţie de producţia planificată.
Hala de creştere este compusă din compartimente aşezate
pe două rânduri iar la mijloc se află urt cu în fiecare boxă în
suprafaţă de 4x4 m se instalează o sursa de căldură, hrănitori şi
adăpători. Fiecărui compartiment îl corespunde o volieră de creştere,
confecţionată din plasă de sârmă, acoperită pentru a nu evada puii în
lungime de circa 30 m. Volierele de creştere sunt înerbate şi cultivate
cu diferite plante furajere.
112
Voliere de stocaj
Volierele de stocaj reprezintă construcţiile necesare în fluxul
tehnologic unde sunt transferaţi puii de la hala de creştere la vârsta
de circa 40-45 de zile, în scopul formării acestora în vederea
valorificării. Sunt construite din plasă de sârmă galvanizată împletită
cu ochiuri hexagonale de 5/5 cm.
Plafonul -volierelor de stocaj este de dorit să se
confecţioneze din plasă de sârmă mai subţire de 0 4 mm.
Pentru susţinerea propriu-zisă şi împrejmuire se folosesc stâlpi
(bulumaci) din lemn, de preferat din esenţe tari fibroase, salcâm
sau stejar. Pentru protejarea bulumacilor din lemn partea care se
introduce în pământ (circa 60-70 cm) se va arde sau impregna cu
diferite substanţe chimice în vederea întârzierii procesului de
putrezire.
Se mai folosesc ca stâlpi de susţinere şi ţeava din fier (0 15 cm)
sau stâlpi din beton armat. Pentru evitarea prăbuşirii volierelor în
perioada de iarnă datorită ninsorilor abundente, în ultima perioadă
de timp se foloseşte sârma plasă cu ochiuri mai mari de circa 8-10
cm confecţionată din sârmă protejată cu un strat de material
plastic.
Volierele de stocaj sunt compartimentate (despărţite) tot cu
plasă de sârmă, creând spaţii - suprafeţe de circa 0,5-1,0 ha necesare
pentru un lot sau o serie de pui de circa 500-1000 bucăţi fazani. Sunt
preferate suprafeţe de voliere mai mici deoarece puii sunt mai uşor
de supravegheat. In volierele de stocaj în fiecare primăvară se
efectuează lucrări agrotehnice privind prelucrarea solului şi
însămânţarea acestora cu diferite culturi furajere, realizându-se un
amestec de culturi „mozaic de culturi", necesare pentru protejarea
fazanului, liniştii şi chiar ca hrană suplimentară. Culturile se fac pe
parcele până la 0,5 m de împrejmuire. Pe acest culoar format în
scopul evitării formării de noroi, această suprafaţă se va însămânţa
cu gazon.
Toate sectoarele de activitate care au fost enumerate şi
descrise sumar: filtrul sanitar, boxele şi volierele de
113
reproducţie, staţia de incubat ouă, sectorul de creştere pui şi
volierele de stocaj, constituie o crescătorie, care funcţionează
în flux continuu (circuit închis), rezultând în final fazani apţi
pentru valorificare. In figura de mai jos se prezintă vederea
panoramică a unei crescătorii de fazani.
a) volierelor dintr-o fazanerie.
După descrierea sectoarelor de activitate componente ale
unei crescătorii (fazanerii), urmează descrierea fluxului
tehnologic al regulilor de creştere, valorificare precum şi a
măsurilor sanitar veterinare, obligatorii care trebuie să fie
aplicate, în vederea obţinerii unor rezultate pozitive.
114
REPRODUCĂTORI
Alegerea reproducătorilor
Pentru a se evita apariţia şi menţinerea în fazanerii a
bolilor infecto-contagioase şi parazitare, care debilitează
organismele şi influenţează negativ productivitatea, este
indicat ca fazanii reproducători să fie folosiţi pentru producţie
un singur an. Această măsură este obligatorie pentru
fazaneriile care au fost contaminate cu tuberculoză,
tifopuruloză, leucoză etc.
In unităţile unde nu s-au semnalat aceste boli se pot reţine
pentru producţia anului viitor, făzăniţe şi cocoşi sănătoşi,
cunoscuţi în mod sigur că sunt de mare productivitate,
făzăniţe care au dat minimum 45 de ouă şi cocoşi de rasă,
verificaţi că au avut mare putere de fecundare. Numărul lor
nu va depăşi în nici un caz 20% din efectivul total al
reproducătorilor. La cocoşii reţinuţi pentru anul următor li
se va tăia unghia degetului din spate şi 1/3 din pinten, pentru
a nu răni făzăniţele când sunt călcate şi pentru a fi marcaţi
şi urmăriţi, dacă mai sunt apţi pentru reproducţie.
Reproducţia în harem (în compartimente de ouat)
La alegerea fazanilor pentru reproducţie se vor respecta
următoarele recomandări:
1. Alegerea reproducătorilor în procent de circa 70-80%
din puii eclozaţi până la data de l iunie (din primele serii de
pui). Din experienţa acumulată şi controlată în producţie, un
115
procent de 20-30% pot fi aleşi din senile de pui a treia şi a patra, în
scopul asigurării unei producţii eşalonată de ouă în timp,
deoarece s-a constatat că în primele săptămâni de ouat se
acumulează o cantitate mare de ouă, care depăşeşte capacitatea de
incubat din fazanerie, existând pericolul ca ouăle să depăşească
vechimea de 10-12 zile în camera de depozitare. Este de asemenea
cunoscut faptul ca primele ouă rezultate şi recoltate au o putere
biologică marc, comparativ cu ouăle rezultate în ultima perioadă de
ouat (sfârşitul lunii iunie).
2. Se vor alege numai fazani în perfectă stare de sănătate
evitându-se selectarea exemplarelor din seriile de pui, care au fost
contaminaţi, cu micoplasmoză, puluroză, colibaciloză, aspergiloză,
coccidioză sau boli cronice respiratorii.
Nu se vor alege pentru reproducţie fazanii de la
crescătoriile unde au evoluat: tuberculoza, tifopuluroza, leucoza
sau boala splinei marmorate (BSM). In această situaţie se vor
aduce fazani reproducători numai de la alte unităţi cunoscute,
îndemne faţă de boli infecto-contagioase sau parazitare.
3. Pentru evitarea fenomenului de consagvinizare se va
proceda la schimbul de reproducători sau achiziţionarea acestora
de la alte crescătorii din alte zone, îndemne de boli infecto-
contagioase. Nu se vor achiziţiona fazani reproducători (cocoşi +
găini) din aceeaşi unitate şi se va prelua cocoşii de la o crescătorie
şi separat găini de la altă crescătorie. Având în vedere că în ultimii
25 de ani fazanii din crescătoriile din ţară se reproduc an de an în
cadrul aceluias grup care provin din părinţi comuni, considerăm ca o
datorie şi recomandăm celor care administrează şi gospodăresc
unităţile de creştere a fazanului, să apeleze la importul de
fazani pentru reproducţie (în mod deaosebit cocoşi) care să fie
repartizaţi la toate crescătoriile din tară.
Ultimul import de fazani reproducători s-a efectuat în anul
1985 proveniţi din subspecia fazanul gulerat - chinezesc - Phasianus
colchicus torquatus, din Coreea.
116
4. Se vor reţine numai exemplarele de reproducători bine
conformate, cu pieptul plin, ochi ageri, cu penajul complet, coada
întreagă iar coloritul penelor să fie viu lucios, inelul roşu din
jurul ochilor să aibă nuanţa cât mai aprinsă, ciocul de culoare
vineţie, picioarele netede, lucioase fără solzi.
5. Greutatea corporală a fazanilor reproducători selectaţi în
momentul compartimentării trebuie să fie de minimum 1,3 kg la
cocos şi 0,9 kg la găini (făzănită).
6. In cazuri excepţionale tot pentru prevenirea fenomenului
de consangvinitate este necesar să se prindă fazani reproducători
din liber, din terenuri de vânătoare urmărindu-se ca aceştia să fie
sănătoşi şi tineri şi să îndeplinească toate calităţile menţionate la
alineatele precedente. Se va avea grijă ca acţiunea de prindere
(capturare) să se efectueze numai până la 31 decembrie, pentru a-i
obişnui cu condiţiile de captivitate şi de pregătire a producţiei.
Pentru a asigura prinderea în ritm rapid se va folosi un număr
cât mai mare de capcane. Prinderea fazanilor este în funcţie de
următoarele împrejurări:
a) recolta de pe câmp să fie strânsă şi arăturile în mare parte
efectuate;
b) solul să fie îngheţat sau acoperit cu zăpadă, pentru ca
fazanul să nu aibă posibilitatea să scurme pentru a-şi procura hrana
necesară.
Când viscoleşte sau imediat după viscol, fazanii nu cad în
cursă, întrucât nu circulă, fapt care îi face să nu aibă nevoie urgent de
hrană. Când vremea s-a liniştit şi potecile de hrană au fost curăţate,
prinderea se face cu succes. Reuşita prinderii depinde de capacitatea
profesională a personalului, de modul cum vor fi instalate cursele
pe teren şi de funcţionarea lor.
Sunt mai multe modele de curse pentru prins fazani: unele mai
simple, altele mai complicate, unele automate etc. Noi vom vorbi
despre curse automate, care au dat rezultate bune şi care sunt
întrebuinţate cel mai mult de personalul silvic
117
 si de vânătoare. Este o cursă uşor de construit din materialele
existente pe teren, uşor de transportat şi uşor de camuflat.
Modul de instalare şi de folosire a cursei se poate vedea în
(fig. 27 şi 28). a
b
Sistemul de declanţare a cursei de prins fazani aşa cum se înmstalează în teren
când este pusă în funcţie
118
Prinderea fazanilor se va face pe cât posibil în terenurile
mai îndepărtate de trupul principal al pădurii, adică şanţuri,
mărăcinişuri, poteci mici împădurite, stufărişuri etc. Aceştia
sunt fazanii care de obicei scapă de organizarea vânătorilor,
sunt mai greu de hrănit şi aproape pot fi consideraţi că au
scăpat de sub controlul personalului silvic şi de vânătoare.
Pe de altă parte aceştia sunt fazani sălbatici, viguroşi, buni
zburători, calităţi care îi fac buni pentru reproducţie. Aceşti
fazani nu au fost hrăniţi din mână niciodată, pentru a-i
obişnui acolo unde intenţionăm să instalăm cursele, le vom
pune hrană mai din timp, pe locurile alese şi preparată pentru
curse.
Când fazanii s-au obişnuit să vină la hrană, se instalează
cursele fără a fi puse în stare de funcţionare, pentru ca fazanii
să se obişnuiască mai întâi cu ele (fig. 29 şi 30).
Fig. 29. Cursă de prins fazani, pusă pe teren fără să funcţioneze,
pentru ca fazanii să se deprindă cu ea.
119
 Fig. 30. Corsă de prins fazani, pusă în funcţiune.
De obicei din terenurile excentrice nu se poate completa
numărul de fazani necesari pentru reproducţie, fiind astfel obligaţi
să procedăm la prinderea acestora din trupul principal al
pădurii.
Supravegherea şi controlul curselor trebuie făcută în mod discret
de la distanţă şi nu prea des, pentru a nu deranja fazanii. Scoaterea
fazanilor din cursă trebuie făcută cu mare atenţie pentru a nu-i răni
sau să li se smulgă penele din coadă, care la cocos are importanţă
deosebită în timpul împerecherii. Transportul fazanilor capturaţi în
teren se face într-un sac amenajat special sau în coşuri de nuiele (fig.
31). La introducerea fazanilor în voliere trebuie să avem grijă,
deoarece ei se sperie, se zbat şi adesea se întâmplă accidente grave,
chiar mortale. Se recomandă ca reproducătorii capturaţi în teren
să fie eliberaţi chiar în compartimentele
120
Fig. 31. Introducerea fazanilor în coşuri.
de ouat, deoarece locul fiind prea strâmt, păsările nu-şi pot face
vânt în zbor pentru a lovi cu putere pereţii din sârmă, aşa cum se
întâmplă şi se lovesc în voliere de stocaj.
7. Cocoşii care nu calcă, cei dovediţi infecunzi la mirajul ouălor
ridicate din boxele respective, reproducătorii care consumă ouă,
precum şi făzăniţele din boxele în care nu s-au produs ouă până la
data de 30 aprilie vor fi eliminaţi din producţie şi înlocuiţi,
indiferent de provenienţa lor.
121
 8. Se vor retine în lotul reproducătorilor un plus de 10-15% peste
necesarul planificat în scopul înlocuirii pierderilor, a cocoşilor
infecunzi, a exemplarelor neproductive şi a celor care consumă ouă,
în aşa fel ca ceea ce am planificat să se realizeze în medie cu efectivul
planificat.
9. Se vor selecţiona pentru reproducţie în primul rând fazanii din
varietatea Mongolicus şi Tenebrosus, care sunt productivi, robusti,
rezistenţi, bine adaptaţi condiţiilor de mediu din tara noastră şi au un
zbor rapid. Se pot selecţiona de asemenea fazanul Formozan şi
produsii amelioraţi cu aceastăyarietate, pentru calitatea de a avea o
talie mai mare.
10. In afară de fazanii enumeraţi care prezintă interes economic
şi vânătoresc mai pot fi reţinuţi în crescătorie fazani de decor în
procent de 10-15% din efectiv din care cele mai importante subspecii
sunt: fazanul auriu, argintiu şi regal. Fazanii de decor vor fi parcaţi în
voliere separate, fără să ajungă în contact direct cu fazanii de
vânătoare. Este o condiţie obligatorie ca în fiecare an reproducătorii
acestora să fie înlocuiţi.
Nu este admis să se ţină în crescătorie fazani care depăşesc vârsta
maximă de 2 ani, deoarece aceştia contractează o serie de boli
infecto-contagioase şi parazitare.
11.Lotul de fazani reproducători selecţionaţi se parchează până la
compartimentare separat de ceilalţi fazani, în grădinile de iernat, care
trebuie să asigure minimum 4-5 m2 pentru fiecare fazan. Fazaneriile
care nu pot asigura acest spaţiu exclusiv în grădinile de iernat, vor
folosi şi spatiile din volierele de stocaj, luând însă măsuri ca lotul
reproducătorilor să nu se amestece cu fazanii destinaţi pentru
valorificare.
12.Compartimentarea fazanilor reproducători se face în perioada
1-15 februarie. In fiecare compartiment (boxă) de ouat se introduc l
cocos şi 6 făzănite.
> Perioada de producţie a fazanilor se consideră de la
l ianuarie până la 30 iunie.
> Perioada neproductivă se încadrează între l iulie şi 31
decembrie.
122
Reproducţia în grup
Sistemul de reproducţie în compartimente de ouat cu raportul de
sexe l cocoş la 6 făzănite, constituie sistemul clasic, folosit în
producţie, cu rezultate bune privind procentul de ecloziune şi
viabilitate a puilor, el fiind numit şi sistemul de reproducţie în
„harem". In anumite situaţii fortuite întâlnite în procesul de
producţie, când compartimentele de ouat sunt insuficiente pentru
realizarea producţiei planificate sau aceste compartimente au fost
distruse în timpul iernii, (datorită cantităţilor mari de zăpadă ninsori
abundente, viscole etc. aşa cum s-a întâmplat de nenumărate ori în
practica de producţie), se apelează la sistemul de reproducţie în grup
(cocoşi + găini).
Sistemul de reproducţie în grup, constă în amenajarea unei
voliere de stocaj sau de iernat pentru realizarea reproducţiei,
folosindu-se fazani reproducători, aleşi în mod obişnuit după criteriile
stabilite la capitolul anterior „alegerea reproducătorilor".
Voliera destinată pentru reproducţie pe o suprafaţă de circa 250
2
m va adăposti un număr 40 făzănite şi 10 cocoşi, raport între sexe
1/4. Deoarece alegerea reproducătorilor se face în luna februarie,
perioadă optimă pentru realizarea reproducţiei, solul din voliere nu
poate fi prelucrat şi însămânţat cu diferite plante furajere, astfel că în
această situaţie datorită precipitaţiilor atmosferice în interiorul
volierei se creează noroi, iar ouăle rezultate sunt în pericol de a fi
degradate prin murdărirea lor. In această situaţie în voliere se va
împrăştia un strat de nisip amestecat în părţi egale cu pietriş
(mărgăritar) în grosime de circa 10 cm. Folosirea acestui sistem de
reproducţie necesită o atenţie sporită din partea îngrijitorilor,
deoarece la începutul perioadei (perioada de acomodare) se constată
lupte între cocoşi. Aceştia vor fi eliminaţi de la reproducţie şi
înlocuiţi cu cocoşi de rezervă. Ouăle rezultate se vor strânge de 3-4
ori pe zi de acelaşi îngrijitor, iar cele murdare de noroi sau
123
excremente, vor fi spălate imediat cu apă caldă (nu se vor şterge) şi se Tabelul l
Formule de nutreţuri combinate pentru fazani
vor aşeza pe un stativ sau cartoane speciale pentru ouă nefolosite, a se Formula de nutreţuri combinate
usca - apoi se vor depozita în camera de păstrat ouă, urmând să fie Sortimente furajere
R c, Q C,
selectate şi introduse la incubat. Dezavantajul acestui sistem constă în Porumb 490,0 310,0 405,5 450,0
faptul că procentul de ecloziune este mai mic fată de cel obţinut în Ovăz 23,0 30,0 80,0 30,0
urma reproducţiei în harem, în cornprtimente de ouat. Făină de lucerna 30,0 15,0 20,0 10,0
Aşa cum am spus anterior la acest sistem de reproducţie în grup Târâte de grâu 30,0 40,0 33,0 20,0
se apelează numai în cazuri fortuite (lipsa boxelor pentru reproducţie Şrot de floarea-soarelui 92,0 45,0 50,0 60,0
sau când dorim să obţinem o producţie mai mare). Acest sistem îl Şrot de soia 205,0 370,0 280, 330,0

recomandăm şi întreprinzătorilor particulari (începătorilor) cu o Drojdie furajeră - 10,0 - -

Faină de carne 24,0 60,0 50,0 30,0
situaţie financiară precară, deoarece investiţiile sunt mici (construirea
Făină de peste 15,0 70,0 60,0 20,0
unei simple voliere acoperite). Făina de oase 15,0 13,5 14,0 15,0
Carbonat de calciu 64,0 5,0 8,0 8,0
Hrănirea fazanilor reproducători Ulei - 20,0 7,5 15,0
Sare 2,0 1,5 2,0 2,0
Raţiile furajere ale fazanilor reproducători sunt diferite pentru Zoofort 10,0 10,0 10,0 10,0
cele două perioade atât cantitativ cât şi calitativ, fiind diferenţiate în Total 1000,0 1000,0 1000,0 1000,0
funcţie de necesităţile lor fiziologice. Proteină brută 19,70 29,04 25,07 23,87
Grăsime 2,37 4,26 3,30 3,76
In perioada productivă, raţia furajeră pentru un fazan de Celuloză 4,94 4,57 4,79 4,67
reproducţie este următoarea. Calciu 3,32 1,51 1,46 1,33
> 65 g nutreţ concentrat „R"; Fosfor 0,65 0,85 0,80 0,82
Lizina 0,86 1,68 1,42 1,29
> 20 g diverse grăunte; porumb, secară, grâu, spărturi de cereale
Metionină + cistină 0,74 0.95 0,83 1,78
floarea-soarelui, mei, sorg, cânepă; Triptofan 0,24 0,36 0,31 0,30
> 15 g ovăz încolţit, având colţii de 1-2 cm începând cu data de l Arginină 1,34 1,98 1,66 1,67
Leu cin ă 1,67 1,97 2,0 0,95
martie până la 30 iunie; Glicină 0,97 1,40 1,30 1,28
> verdeaţă la discreţie, de preferat lucerna verde, la data când a EM (kcal) kg 2.593 2.781 2.887 2.916
apărut ca vegetaţie. EP (kcal) kg 1.76 1.881 1.939 2.000
EM (mcal) P 131,62 95,76 112,76 122,1
Nutreţuri combinate, folosite în perioada productivă poartă
EM(mcal) L 3,015 1,65 1,99 2,29
indicativul ,,R" şi se prezintă sub formă de făină sau ca nutreţ EM (mcal) M + C 3,504 2,92 3,40 3,75
granulat (tabel 1).
Notă: R = reproducători; C, = pui 2-30 zile; C2 = pui 31-70 zile; C, = pui 71-125 zile.
124
125
 Proporţia participării componentelor furajere în nutreţuri Aceste valori nutritive conţinute în furaj se completează la nivelul
combinat „R" este calculată în funcţie de valoarea lor nutritivă, pentru necesarului cerut de scopul urmărit în producţie cu premixuri sau
a satisface cerinţele fiziologice ale fazanilor în perioada producţiei de zooforturi, care sunt amestecuri de vitamine, săruri minerale,
ouă. Reţeta este formulată în scopul stimulării producţiei de ouă, a aminoacizi, substanţe coccidiostatice, antioxidanti, antibiotice etc. Ele
îmbunătăţirii gradului lor de fecunditate şi pentru asigurarea se prepară în amestec separat şi se adaugă nutreţurile combinate în
echipamentului biogenetic în ou necesar producţiei de pui proporţie de 1%, în momentul fabricării (tabel 2).
sănătoşi şi vigurosi. Nutreţul combinat se distribuie la fazani în hrănitori tronconice,
Se observă astfel în formula de nutreţuri combinate a unei cu pâlnie centrală şi jgheab circular fixat la baza hrănitoarei. Acest tip
cantităţi mai importante de carbonat de calciu, care are rol important de hrănitori asigură condiţii de igienă necesară, economisirea
în formarea coajei oului, fiind deci foarte necesară în perioada manoperei de aprovizionare şi evită risipa de furaje. Folosirea
ouatului. hrănitoarelor deschise expun fazanii la toxiinfecţii alimentare,
Vitamina „A" din verdeaţă şi vitamina „E" din grăunţele de ovăz datorate resturilor de hrană alterate, solicitând un volum mai mare de
încolţite sunt factori care au efect benefic asupra producţiei de ouă şi muncă la aprovizionare şi curăţenie şi favorizează risipa de cereale.
asupra fecundităţii. Hrănitoarele se plasează în spaţiul acoperit al compartimentului
Premixul (zoofortul), conţine complexul vitamino mineral dar cu de ouat, iar în volierele de ouat în mici adăposturi acoperite,
toate acestea se recomandă ca în perioada productivă raţia zilnică de construite anume în acest scop. Grăunţele şi spărturile de cereale se
nutreţuri combinate să fie suplimentată cu grăunţe de ovăz încolţit şi administrează în tainul de seară pentru a crea senzaţia de
verdeaţă proaspătă deoarece vitaminele şi o serie de aminoacizi, „să£o/"asigurându-i astfel liniştea pe timpul nopţii. Grăunţele
componente ale premixului se degradează într-o oarecare măsură sub încolţite se dau obligatoriu în hrană, zilnic în perioada l martie - 30
acţiunea căldurii, luminii şi umezelii devenind mai puţin active. iunie.
Reţeta de nutreţuri combinate „R" realizează valori nutritive care Verdeaţa se administrează la discreţie ca supliment de hrană, în
se încadrează procentual între următoarele limite. tot timpul cât există ca atare, începând din luna aprilie se va da zilnic:
> proteină brută 19,0-20,0% lucerna, ovăz, orz, grâu sau secară verde, recoltate proaspete, de pe
> grăsime 2,30-3,0% suprafeţele cultivate în acest scop^.
> celuloză 4,50-5,0% în perioada neproductivă, l iulie - 31 decembrie se va administra
fazanilor reproducători următoarea raţie:
> calciu 3,20-3,5% > 50 g porumb boabe;
> fosfor 0,70-0,9% > 30 g spărturi de cereale, seminţe de floarea-soarelui, sorg, mei,
> EM (Kcal) kg 2500-2600 gozuri valoroase etc.;
> EP (Kcal) kg 1750-1800 > verdeaţă la discreţie; lucerna, iarbă, varză furajeră, napi etc.;
> suculente, sfeclă, diferite legume etc.;
> EM (mcal) P 130-140
> ramuri de arbuşti cu fructificaţie; cătină, păducel, lemn
> EM (mcal) L 3,010-3,050 câinesc, pălării de floarea-soarelui etc.
> EM (mcal) M+C - 3,500-3,550
127
126
 Tabelul 2 După cum se constată în scopul realizării unor economii în raţia
Formule de zoofort, component al nutreţurilor combinate (1%)
zilnică administrată la fazanii care au terminat ciclul de ouat
pentru fazani (perioada neproductivă) nu li se mai administrează nutreţuri
concentrate. In situaţia că în urma eliberării lor din boxele de ouat, în
Formula zoofort
Specificare U. M. grădinile de iernat sau volierele de stocaj, sunt slăbiţi, epuizaţi sau
R C, şi C, C,
penajul este incomplet se va introduce în raţia zilnică circa 20-30 g
Vitamina A U.I. 1.200.000 1.400.000 1.000.000 nutreţ concentrat, reducând în felul acesta raţia de cereale sau alte
Vitamina D, U.I. 160.000 150.000 100.000 seminţe.
Vitamina E U.I. 1.600 1.100 1.000
Producţia de ouă
Vitamina K3 mg 200 200 200
Vitamina B, mg 200 250 250 O făzănită de reproducţie trebuie să dea în medie circa 40 buc.
Vitamina B2 mg 450 400 550 ouă. în condiţii de creştere artificială şi de hrănire raţională cu toate
Vitamina B6 mg 300 150 300 sortimentele furajere s-a obţinut de la o făzănită în perioada de ouat
60-80 buc. ouă, însă după data de 15 iunie ouăle nu mai au valoare
Vitamina B12 mg 1.100 1.400 1.200
biologică, pentru a obţine pui de calitate (viguroşi).
Pantotenat de calciu racemic mg 2.500 1.100 2.000
Ouăle rezultate în plus după ce s-a asigurat necesarul pentru
Acid folie mg 100 120 80 incubaţie şi a programului de producţie pot fi date în consum uman
a
Cholină clorhidrică 70% t> 80 70 80 sau dacă nu există posibilităţi de desfacere a acestora, ele se vor
Metionină g - 30 30 administra în raţia zilnică a puilor, cu condiţia să se reducă cantitatea
Lizină g - 50 50 zilnică administrată de nutreţuri concentrate pentru a nu crea un
Fier mg 4.000 3.500 4.000 exces, aport de substanţe proteice.
Cupru mg 450 3.500 5.000 Ouăle se recoltează din boxe de 2 ori pe zi între orele 11 şi 18,
Mangan mg 6.000 5.500 5.000 sau de mai multe ori în funcţie de condiţiile climaterice (ploi,
Iod mg 100 110 5.000 lapoviţă etc.). Ele se culeg cu mâna şi se manipulează uşor fără a fi
Cobalt mg 60 50 50 rostogolite. Pe fiecare ou se va nota cu un creion negru moale, data
recoltării şi numărul compartimentului. Această operaţie se face
Zinc mg 3.000 5.000 3.000
numai la începutul perioadei de producţie, până la primul miraj, în
Magneziu mg 4.500 4.500 4.000
scopul identificării şi eliminării cocoşilor, din compartimentele unde
Etoxiquin mg 300 300 - apar ouă limpezi, nefecundate. După schimbarea cocoşilor se vor
Amprolium g - 12,5 - nota numai ouăle ridicate din boxele respective, până se va clarifica
Tetroxin a& 20 25 20 şi aici problema fecundităţii. In celelalte compartimente, din care au
Seleniu mg 10 8 8 apărut suficiente ouă fecundate la primul miraj, marcarea ouălor nu
Porumb degerminat fin măcinat mai este necesară.
până la g 1.000 1.000 1.000
129
Notă: R = reproducători; C, = pui 2-30 zile; C2 = pui 31-70 zile; C, = pui 71-125 zile.

128
 Ouăle din compartimentele situate pe aceeaşi linie se adună într-
un singur cos sau găleată de material plastic şi se transportă în modul
cel mai liniştit la camera de păstrat ouă. In această cameră ouăle se
aşează pe rafturi sau pe sitele cărucioarelor de păstrat şi transportat
ouă, marcându-se pe un bilet data şi numărul lor, pentru a se putea
urmări
vechimea fiecărui lot recoltat în aceeaşi zi.
Sortarea ouăîor pentru incubat se face odată cu aşezarea lor pe
stelajele din camera de păstrat. Ouăle murdare nu se vor şterge
deoarece prin această operaţie se înfundă porii din coaja oului şi nu se
mai realizează schimbul respirator în timpul incubaţiei pentru
dezvoltarea embrionului. Ele se spală uşor şi se usucă fără a se şterge.
Păstrarea ouăîor se face în camere bine uscate şi aerisite, fără
curenţi de aer şi mucegai, la temperatura de 7-12°. Umiditatea
necesară de 45% se asigură stropind podeaua cu apă. Cele mai bune
condiţii pentru păstrarea şi aşezarea ouăîor, le oferă cărucioarele
prevăzute cu stative sau site cu lăcaşuri inelare şi mecanisme de
întors ouăle. In lipsa acestor utilaje (cărucioare) se mai pot
întrebuinţa cofraje de ou de carton noi nefolosite care se aşează pe
rafturi înclinate.
De asemenea pot fî utilizate rafturi plane, presărate cu un strat de
nisip fin, prăjit, pentru a fi perfect uscat, cu condiţia să se asigure
întoarcerea ouăîor în fiecare zi.
Indiferent de tipul utilajului de păstrare, ouăle se aşează şi se
menţin numai cu vârful în jos pentru a se evita spargerea camerei de
aer aflată în partea rotundă a oului, căci în acest caz embrionul nu se
mai poate dezvolta.
Ouăle se întorc obligatoriu odată pe zi, înclinându-se axul
vertical până la 45° în poziţia opusă.
Termenul maxim de păstrare a ouăîor până la incubare este de 7
zile. Cele mai bune rezultate le dau ouăle care au o vechime de 4 zile,
în momentul introducerii în incubator.
Camera de păstrat ouă, se va menţine în stare de perfectă
curăţenie, spoită cu lapte de var cu 2-3 zile înainte de a se
130
aduce primele ouă. Imediat după spoire şi zvântare se va face
dezinfectarea camerei, folosindu-se pentru l m3 spaţiu, următorul
amestec dezinfectant:
> 30 g permanganat de potasiu;
> 50 g formol.
Umiditatea necesară se realizează prin fierberea a circa
200 cm3 apă, într-o tavă cu suprafaţa mare de evaporare aşezată pe un
resou. Soluţia se prepară numai în momentul începerii dezinfecţiei,
punând substanţele în ordinea arătată, într-un vas (lighean) care se
aşează în mijlocul camerei.
Vaporii care se degajă sunt toxici şi de aceea operatorul va ieşi
imediat din cameră, iar aceasta va rămâne închisă 3-4 ore.
Înainte de punerea ouăîor la incubaţie, fiecare şarjă de ouă se va
dezinfecta din nou.
Dezinfecţia ouăîor (în toate cazurile) se va executa cu aceleaşi
cantităţi de substanţe, însă durata va fî de maximum o oră, respectiv
30 de minute, de la terminarea evaporării formolului.
Transportul ouăîor la incubatoarele situate în afara crescătoriei,
sau cele livrate la alte unităţi trebuie făcută cu multă grijă şi în modul
cel mai liniştit. Se vor folosi ambalajele care să asigure menţinerea
ouăîor în poziţia verticală, cu vârful în jos, fixându-se cu materiale
care pot amortiza socul (fân moale de pădure, rumeguş etc.).
Vehiculul folosit la transportul ouăîor va circula cu viteză
redusă, pe porţiuni de drum neasfaltat şi desfundat, pentru ca să evite
ruperea salatelor, din cauza zguduiturilor. Se ştie că în asemenea ouă
embrionul nu se poate dezvolta din cauză
că salazele leagă şi tine în echilibru conţinutul vital al oului.
Înainte de fî puse la incubat, ouăle transportate vor fî lăsate
nemişcate 24 ore, la temperatura camerei de incubaţie.
131
 Incubaţia artificială a ouălor de fazan
Prin incubaţie se înţelege perioada dezvoltării embrionului în ou
până la momentul eclozării, adică până la ieşirea puilor din ou.
Durata incubaţiei ouălor de fazan este de 24 de zile. Avantajele
incubaţiei artificiale fată de incubaţia naturală (cu cloşti) constă în
faptul că se majorează cu circa 20% procentul de ecloziune şi deci
productivitatea.
înlocuirea clostilor cu incubaţia artificială, împiedică pericolul
transmiterii unor boli infecto-contagioase periculoase la pui şi
reducerea mortalităţilor; se evită astfel un volum important de muncă
şi cheltuieli şi se permite organizarea creşterii industriale a fazanului.
Utilaje
Utilajele necesare pentru dotarea unei fazanerii cu sistem de
incubaţie artificială, sunt următoarele:
> dispozitive - cărucioare pentru păstrarea, întoarcerea si
transportul ouălor;
> aparate de miraj (ovoscoape);
> incubatoare de volum;
> eclozoare de volum sau eclozoare plane.
Dispozitivele - cărucior, pentru păstrarea, întoarcerea si
transportul ouălor, recomandate de fabricile furnizoare sunt prevăzute
cu stative sau sertare, având fiecare lăcaşuri pentru ouă. Numărul
sertarelor şi capacitatea lor corespund cu 1/3 din capacitatea
incubatorului şi cu întreaga capacitate a eclozorului, adică o şarjă.
Dispozitivele sunt înzestrate cu o manetă, care printr-o simplă
mişcare înclină poziţia stativelor cu 45° în partea opusă, întorcând
astfel dintr-o dată toate ouăle. Operaţia se face obligatoriu odată pe zi,
până când se introduc în incubator. După firma de provenienţă
incubatoarele existente la noi în ţară sunt de două tipuri.
„La Naţionale" - 8800; 4400; 2900 buc. ouă.
„Victoria" - 5500; 4600; 2700 buc. ouă.
132
Pentru evitarea importului privind aparatura de incubat s-au făcut
numeroase încercări în ţară în vederea construirii şi asimilării
incubatoarelor de tip francez „La Naţionale", la uzinele mecanice
Arad, dar nu s-a reuşit.
In prezent, din iniţiativa particulară a unor ateliere mecanice s-a
reuşit să se producă asemenea aparate, de capacităţi mici.
Aparatura de incubat este dotată cu sisteme automate pentru controlul
şi reglarea temperaturii, a răcirii, umidităţii şi întoarcerea ouălor,
puţin diferite unul faţă de altul, după tipul aparatului. Capacitatea
totală productivă a incubatoului în cursul unui an trebuie să fie de cel
puţin de trei ori, capacitatea sa. Exploatarea intensivă raţională,
corespunde cu 1/3 din capacitate x 9, adică 9 (nouă) şarje de ouă
introduse în incubator, înainte de a fi utilizate, incubatoarele se
verifică. In primul rând se verifică termometrele. Operaţiunea se face
introducându-le într-un vas cu apă caldă la 40° , urmărindu-se
coloana de mercur. Dacă aceasta prezintă întreruperi, valorile de
temperatură nu vor fi reale. In acest caz se caută să se facă
reunificarea coloanei de mercur, prin încălzirea apei până se reuşeşte
reunificarea. Dacă nu se reuşeşte se va înlocui termometrul.
Termometrele cu contact fix se degradează prin oxidarea mercurului
la punctul de contact, datorită întreruperilor dese în timpul
funcţionării. In cazul când se constată dereglări în funcţionarea
aparatului, exprimate prin temperaturi necorelate cu termometrul de
control, se vor înlocui termometrele cu contact fix, chiar dacă coloana
de mercur nu prezintă întreruperi. Verificarea semnalelor de alarmă
de minimă şi maximă se face prin scurtcircuitarea lor la locul de
fixare a termometrelor de comandă. In cazul că soneriile nu dau
alarmă se vor verifica bateriile pentru semnalul de minimă şi releele.
Verificarea funcţionării releelor pentru temperatura de regim, de
supraîncălzire şi subîncălzire (la aparatele franceze „La Naţionale" şi
-numai de regim la aparatele italiene „Victoria"), se face tot prin
scurtcircuitare
cu ajutorul stecherului special pentru verificare. Aprinderea becului
indicator şi zgomotul produs de releu indică funcţionarea normală.
Verificarea rezistenţelor se face cu ajutorul creionului de control cu
bec.
Ungerea aparatelor la mecanismele de întoarcere si ventilaţie se face
obligatoriu odată cu verificarea incubatoarelor şi ori de câte ori va fi
nevoie. Se întrebuinţează vaselină consistentă la ventilatorul cu palete
din incubatoarele „Victoria" şi ulei de cilindru la melcul de la
dispozitivul de întoarcere. Ungerea axelor bielelor se face numai cu
ulei de os. Verificarea sistemului de întoarcere se face urmărind toate
articulaţiile şi angrenajele, care trebuie să funcţioneze uşor. Dacă se
constată funcţionarea greoaie, se va cerceta ca piesele să nu fie
strâmbe sau ruginite. Verificarea motoarelor se face în timpul
funcţionării. Dacă motorele se încălzesc peste 70° (frige la mână) se
va apela imediat la un specialist.
Încărcarea incubatoarelor cu ouă, în vederea incubării, se face
la interval de 7 zile, conform schemei de încărcare. De fiecare dată în
incubator se introduce un număr de ouă egal cu 1/3 din capacitatea
sa. In ziua a 14-a, când se introduce şarja a 3-a, incubatorul va ajunge
să fie încărcat în întregime. Ouăle din aceiaşi şarjă vor fi aşezate în
ordine pe site şi vor fi etichetate, pentru a se evita încurcarea şarjelor
la scoaterea pentru transferul acestora la eclozor.
Ouăle se ţin în incubator 21 de zile.
In tot timpul incubaţiei temperatura se menţine constantă la 100°
F (37,8°C), datorită termometrelor cu contact fix şi agitatorului.
In cazul când termometrul de control montat în uşa
incubatorului, indică altă temperatură, trebuie verificată funcţionarea
termometrelor cu contact fix şi a releelor de comandă. Dacă acestea
funcţionează bine, înseamnă că termometrul de control este defect
(coloana de mercur este întreruptă sau gradaţia greşită) şi se va
înlocui.
Incubatoarele „Victoria" vor fi echipate cu termometre de contact
fix la 97° F pentru minimă, şi 100° F sau 100,3° F sau 99,3" / 4" F
pentru regim şi 101° F pentru maximă.
Incubatoarele „La Naţionale" franceze vor fi echipate cu
următoarele termometre: pentru subîncălzire, termometru cu contact
fix la 37,5" C, pentru regim 37,8° C, pentru răcire 38,1° C şi pentru
supraîncălzire 38,3° C. Intre termometrele de regim şi cele de
subîncălzire şi răcire trebuie să fie o diferenţă de 0,3° C, pentru a
exista o funcţionare normală.
Umiditatea la incubatoarele „Victoria" se asigură în tăviţe cu apă
şi deschiderea sau închiderea după caz, a orificiilor de aerisire. Pentru
a avea o umiditate corespunzătoare de 54-58%, termometrul umed
(psihometrul) trebuie să indice 86-88°F. Pentru ca indicaţiile
termometrului umed să fie corecte, în fiecare dimineaţă la ora 8,00 se
va completa apa distilată şi se va întoarce fitilul, care îmbracă
rezervorul termometrului.
Umiditatea la incubatoarele „La Naţionale"; este necesar să fie
de 48-52% la psihometru şi pentru aceasta termometrul cu contact
reglabil se va fixa la 27,5-28,5°C.
Indicaţiile privind valorile de umiditate pot avea mici
variaţii în plus sau în minus în funcţie de gradul de umiditate
si de temperatura din camera de incubaţie.
Întoarcerea ouălor în incubatoarele de volum se face automat din
4 în 4 ore. Dacă se defectează automatul, întoarcerea ouălor se face
manual, cu maneta.
Mirajul ouălor se va face în mod obligatoriu după 11 zile, când
se elimină ouăle limpezi, nefecundate şi în ziua a 21-a, odată cu
trecerea ouălor la eclozor. In caz de defecţiuni survenite în timpul
incubaţiei se va face şi un miraj intermediar pentru a scoate ouăle cu
embrioni morţi.
Pentru a cunoaşte randamentul aparatelor se calculează procentul
de ecloziune raportat la ouăle fecundate. Procentul de incubaţie se
stabileşte raportând numărul de pui eclozaţi la numărul ouălor
introduse în incubator.
134 13
5
 Eclozarea
Capacitatea eclozoarelor de volum sau plane trebuie să
corespundă cu 1/3 din capacitatea incubatoarelor de volum.
în ziua a 21-a de la introducerea ouălor în incubator, şarja
respectivă de ouă se scoate şi se introduce în eclozor. Se va respecta
exact momentul executării acestor operaţiuni, după cum s-a procedat
la încărcarea incubatorului (dimineaţa, la prânz sau după masă},
deoarece întârzierea poate provoca moartea puilor în ou. încărcarea
eclozorului se face complet sau parţial, conform schemei, în funcţie
de mărimea şarjei scoasă din incubator (se lasă liber tăviţele de sus în
jos). In eclozor ouăle stau 4 zile, până la ieşirea puilor.
Ecloziunea normală durează 6-8 ore, din momentul ciocnirii
majorităţii ouălor, dacă ouăle au aceeaşi vechime şi nu au fost ţinute
mai mult de 7 zile până la incubare. Dacă ouăle au grad de
prospeţime diferite sau incubarea a fost necorespunzătoare,
ecloziunea poate dura până la 24 şi chiar 36 ore, dar în acest caz,
ultimii pui nu sunt viabili.
Pui de fazani pe sita incubatorului înainte de sortare.
136
In eclozoarele de volum „La Naţionale" se va asigura umiditatea
între 60 şi 80% care se obţine fixând termometrul cu contact reglabil
în primele 2 zile la 32°C şi în ziua a 3-a la 33°C. In ultima zi când
ecloziunea este în toi, umiditatea ajunge chiar peste 85-90%, iar
temperatura se va fixa la 34°C.
Este interzis a se deschide aparatul în timpul ecloziunii, deoarece
răcirea şi scăderea umidităţii provoacă moartea puilor în ou. Pentru
asigurarea funcţionării normale a psihometrului meşele se vor
schimba numai în primele 3 zile, operaţiunea executându-se rapid
pentru a evita răcirea.
Ventilaţia se asigură conform instrucţiunilor din prospectul
firmei producătoare.
Eclozoarele se pun în funcţiune cu 24 ore înainte de introducerea
ouălor pentru ecloziune şi se verifică modul de funcţionare.
Recomandările sunt valabile pentru eclozoarele plane şi pentru
eclozoarele de volum, cu nominalizarea specială pentru cele de
volum, ca la sfârşitul ecloziunii după ce au ieşit toţi puii se opreşte
umiditatea şi se deschide orificiile de aerisire timp 3-6 ore până când
puii se usucă.
In schimb la eclozoarele plane, când s-a produs ciocnirea ouălor
în masă se va aşeza sub aparat un vas cu apă fiartă şi se va ţine până
se abureşte geamul din faţa eclozorului.
Nu se admite scoaterea puilor uzi din nici un fel de eclozor.
Când există condiţii optime se vor instala eclozoarele plane sau de
volum într-o încăpere separată de cea a incubatoarelor, pentru a se
putea asigura umiditatea de 60-70% prin umezirea pardoselii.
Aparatura de incubat se va dezinfecta obligatoriu la începutul şi
sfârşitul campaniei de incubat. Se va face curăţenia în interiorul
aparatelor şi se va proceda astfel:
> determinarea volumului interior al incubatorului
(lungimea x lăţimea x înălţimea);
> se va aşeza în interiorul incubatorului, pe podea un vas
de porţelan sau material plastic, destul de mare pentru a
pune (introduce) substanţele dezinfectante;
137
 > pentru fiecare mc. de volum se va calcula 50 ml formol şi 30 g
permanganat de potasiu;
> se introduce mai întâi permanganatul de potasiu şi apoi
formolul;
> se va închide uşa incubatorului cât mai repede posibil spre a se
evita respirarea gazului toxic care se produce imediat;
> durata dezinfecţiei este de 10-15 minute, în care timp
incubatorul va funcţiona în mod normal, având grijă de a tine închise
toate gurile de aerisire. După trecerea celor 15 minute se deschid
găurile de aerisire pentru evacuarea vaporilor de formol din interior,
ferestrele camerei fiind ţinute deschise.
După 24 de ore se poate face reîncărcarea sitelor cu ouă. In
timpul incubaţiei ouăle vor suporta fără riscuri 2 dezinfectai de acest
tip, pe durata celor 21 de zile de incubaţie, dar cu doze de 30 ml
formol şi 15 g permanganat de potasiu. Dezinfecţia incubatoarelor
încărcate se va executa după un grafic, astfel să nu se facă dezinfecţia
în primele 4 zile de incubaţie. Prima dezinfecţie se va face în ziua a
12-a a primei şarje, iar a doua în ziua a 19-a şi aşa în continuare.
Eclozoarele se dezinfectează numai când sunt perfect goale, cu o zi
înainte de a fi introduse ouăle pentru eclozare şi după terminarea
fiecărei ecloziuni. Pentru a evita suprapunerile la ecloziune,
încărcarea incubatoarelor se va face din 7 în 7 zile, adică numai în
aceeaşi zi a săptămânii, recomandabil vinerea la ora 10,00.
Metoda de dezinfecţie a eclozorului este aceeaşi, iar dozele
de substanţe vor fi mai mari pentru un mc.: 50 ml formol şi 30 g
permanganat de potasiu. Aparatul va fi închis 3 ore, timp în care va
funcţiona cu ventilaţia, căldura şi umiditatea normală, fiindcă efectul
dezinfectant al vaporilor de formol este mai activ la temperatura de
39-40°. Răcirea ouălor în timpul incubaţiei se va face ţinând uşa
incubatorului deschisă în fiecare dimineaţă începând cu 5 minute
şi crescând
138
progresiv, astfel ca după 15 zile durata să fie de 15 minute. Aerisirea -
asigurarea schimbului de oxigen în incubator se face ţinând orificiile
de aerisire deschise astfel:
 0,8 cm (de grosimea unui creion obişnuit) când incubatorul
este încărcat 1/3;
> la un sfert, când incubatorul este încărcat 1/2;
> la jumătate, când incubatorul este încărcat complet, plin. La
eclozorul de volum încărcat parţial nu se vor deschide orificiile de
aerisire decât la sfârşit, adică după ce au ieşit toţi puii. La eclozorul de
volum încărcat complet se deschid orificiile 5-8 cm.
La eclozoarele plane, în ambele situaţii, orificiile se deschid
complet pe toată durata ecloziunii, iar temperatura de regim va fi de
39,5°C respectiv 102°F. Pentru a asigura zvântarea puilor, se opreşte
umiditatea după ce au ieşit (eclozat) toţi puii.
Măsuri care trebuie să fie aplicate în fluxul tehnologic -în vederea
evitării pierderilor
> incubatoarele şi eclozoarele se vor curaţi şi dezinfecta
cu 1-2 zile înaintea introducerii ouălor;
> incubatoarele şi eclozoarele se pun în funcţiune câteva ore şi se
încarcă numai după ce s-a realizat temperatura si umiditatea cerută;
> trecerea ouălor din incubator în eclozor se va face imediat,
după perioada normală de incubaţie, grăbirea sau întârzierea de 6-12
ore poate determina mortalitatea embrionilor în ou până la 50%;
> este interzis a se deschide eclozorul în timpul ieşirii puilor,
deoarece răcirea şi scăderea umidităţii, provoacă mortalitatea puilor
în ou;
> la sfârşitul ecloziunii se opreşte umiditatea, se deschid
orificiile de aerisire şi se lasă să se usuce puii în eclozor timp
139
de 12-24 ore. In acest timp este interzis să se deschidă uşa
eclozorului;
> temperaturile normale indicate de termometrele de contact fix
situate în interiorul aparatelor sunt de 37,S-37,9°C în incubator şi
39,5°C în eclozor, unde se adaugă si temperatura de la puii ieşiţi
(eclozati);
> umiditatea indicată în incubatoarele „La National" este de 51-
54%, care se obţine fixând termometrul reglabil la 29°C.
> In incubatorul „Victoria" umiditatea trebuie să fie de 54-58%,
care corespunde cu 86-88°C la psihometru;
> umiditatea în eclozorele de volum trebuie să fîe de 68- 85%,
care se realizează fixând termometrul de contact reglabil în prima zi
la 32°C, în ziua a doua la 33°C şi în ziua a treia la 34°C. în ultima zi
umiditatea poate fi de 85-90-95%.
Anomalii de incubaţie şi cauzele lor
> întârzierea ecloziunii, se produce când temperatura în
incubator sau eclozor este menţinută la un nivel mai scăzut decât cel
prescris sau când ouăle sunt vechi. Excesul de temperatură împiedică
de asemenea, ieşirea puilor din ou, din cauză că-i moleşeşte,
ecloziunea întârziind, se produce în ecîozor o concentraţie mai mare
de bioxid de carbon. Din aceste cauze puii vor avea abdomenul mare
şi vor fi murdari de conţinutul oului.
> Ecloziunea timpurie. Se produce din cauza temperaturii prea
ridicate în eclozor. Apar pui de talie mică, având ombilicul uscat
sau sângerând.
> Ecloziunea prelungită. Când se face exces de aerisire si
umiditatea, este scăzută în eclozor, coaja oului se sfărâmă uşor,
membrana devine elastică (de consistenta cauciucului) şi puiul moare
asfixiat.
> Puii mor şi datorită excesului de umiditate în incubator; puii
cresc foarte mari şi nu pot ieşi din ou, murind înăbuşiţi, întrucât
camera de aer a oului este foarte mică.
140
> Puii mor datorită umidităţii prea scăzute m eclozor; stropirea
ouălor cu picături de apă prea mari care produc răcirea ouălor,
aerisirea incompletă - insuficientă sau supraîncălzirii camerei unde
sunt instalate eclozorele; oscilaţii de temperatură şi în mod special
supraîncălzirii în cursul primei săptămâni a incubatorului sau când
incubaţia se realizează la o temperatură scăzută sau foarte ridicată.
> Puii mor în ou datorită: excesului de temperatură în
incubator în timpul primelor 15 zile, neîntoarcerii ouălor deloc sau
cu neregularitate (temperatură foarte ridicată în incubator determină
hemoragii în ou şi moartea embrionilor), în special între a 3-a şi a 15-
a zi de incubaţie. Temperatura prea ridicată în ecîozor în timpul
zvântării puilor îi face foarte nervoşi. Pentru a obţine rezultate bune,
manipularea incubatoarelor şi eclozoarelor se va face numai de
persoane calificate care cunosc tehnologia de incubaţie şi creşterea
fazanilor.
Sortarea puilor
După eclozare (ieşirea puilor din ou) şi uscarea completă, puii
sunt transferaţi în camera de uscare şi întărire şi nu
primesc nici un fel de hrană timp de 24 de ore. Datorită temperaturii
ridicate din eclozor căile respiratorii anterioare ale puilor sunt uscate
(deshidratate), fiind necesară umezirea lor, prin introducerea ciocului
şi nărilor până la linia mediană a ochilor, într-un vas cu apă la
temperatura de 37-38°C. După 24 de ore puii sunt aşezaţi câte 50 de
bucăţi în cutii de carton (tip avicola pentru transport pui, nefolosite),
sau în coşuri de nuiele acoperite cu pânză de sac şi transportaţi în
boxele de creştere, care au fost deja pregătite înainte cu cel puţin 2-3
zile.
Sortarea este operaţiunea de alegere a puilor care prezintă calităţi
de sănătate, conformaţie şi dezvoltare egale şi de gruparea în loturi de
aceeaşi valoare. Sortarea se face odată
141
cu scoaterea puilor din eclozor sau când se alcătuiesc loturile pentru
boxe din halele de creştere.
Această operaţie este absolut necesară şi nu se admite ca într-un
lot de pui să fie amestecaţi pui de diferite categorii,
rezultaţi în urma ecloziunii. Lotul de pui trebuie să fie
omogen. Puii se sortează împărţindu-se în 3 categorii.
Categoria L Se aleg puii bine dezvoltaţi, vioi, ageri, dinamici, cu
puful curat, ochii rotunzi, atenţi, cu abdomenul supt - retras (semn că
sacul vitelin s-a resorbit) şi ombilicul bine închis şi uscat.
Categoria a Il-a. Puii sunt bine dezvoltaţi, mai puţin dinamici,
cu ochii migdalati, uşor somnolenţi, având puful
uşor murdar de albuş, cu abdomenul foarte puţin bombat.
Categoria a II1-a. Puii sunt deformaţi cu picioarele întoarse, cu
umflături la încheieturi şi capul sucit, se mişca greoi, au puful murdar
de albuş, abdomenul foarte bombat, ţipă mereu, au ombilicul deschis
sau îl păstrează. Aceşti pui se vor sacrifica. Pe toată durata creşterii
este obligatoriu să se facă sortarea şi izolarea puilor bolnavi, aceasta
fiind prima măsură pentru a preveni transmiterea unor boli la restul
puilor.
Creşterea puilor
Din experienţa acumulată până acum, metoda cea mai eficientă
pentru creşterea puilor de fazani şi care se foloseşte în prezent este,
cu eleveuze în boxe (compartimente) de creştere în hală.
Considerăm să amintim că puii de fazani mai pot fi crescuţi după
sistemul italian în baterii calde. Creşterea în boxe se foloseşte până la
vârta de 14 zile, după care puii se trec în aer liber în gambii, care
permite creşterea în continuare numai pe plasă de sârmă. Din cauza
pierderilor înregistrate în ultima perioadă mulţi crescători au renunţat
la acest sistem.
Bateriile existente tip „Victoria" au 5 sertare etajate, prevăzute cu
jgheaburi de hrănire şi adăpare. Intr-un sertar se introduc 50 de pui de
o zi, sortaţi din aceeaşi categorie, iar de la vârsta de 7-14 zile, câte 30
de pui. Se ocupă mai
142
întâi etajele superioare cu pui de o zi şi dacă după câteva zile ies alte
serii de pui, primii pui vor fi coborâţi pe sertarele inferioare, iar pe
sertarele superioare se vor plasa pui mai mici. Este necesar ca în
fiecare sertar să se aşeze o pânză de sac, atât ca măsură de igienă cât
şi pentru favorizarea mişcării puilor şi evitarea şchiopăturilor
(deoarece puii alunecă dacă sunt puşi direct pe tabla din sertare).
Bateriile sunt încălzite electric, având radiatoarele termoreglabile
plasate pe centrul bateriilor. Bateriile se instalează în camere încălzite
tot cu radiatoare termoreglabile, care menţin o temperatură constantă.
In primele zile se va asigura o temperatură de 33-35°C, apoi din 2 în
2 zile, se reduce temperatura cu câte un grad. In cameră sau hală,
unde sunt instalate bateriile se va menţine o temperatură de 25°C,
măsurată la 1,5 m de la podea.
Creşterea în hale cu eleveuze
Pentru creşterea puilor de fazani în hale cu boxe şi eleveuze este
necesar să se aplice următoarele măsuri.
Boxele vor fi curăţite şi dezinfectate cu cel puţin 2 zile înainte de
introducerea fiecărei serii de pui şi în final la terminarea
creşterii lor.
Gunoiul se scoate şi se depozitează la o platformă special
amenajată pentru sterilizarea biotermică sau dacă sunt posibilităţi se
va arde. Se va proceda la curăţenia mecanică şi dezinfecţia podelii şi
a pereţilor până la înălţimea de 40 de cm şi apoi se va efectua
flambarea cu pompa de benzină.
Măsurile privind prevenirea bolilor infecto-contagioase şi
parazitare precum şi executarea dezinsecţiilor necesare sunt descrise
în ultimul capitol al lucrării intitulat „măsuri de sanitaţie".
Aşternutul poate fi din coji de floarea-soarelui sau talaş cu firul
subţire, de tipul celui de ambalaj. Talaşul trebuie bătut la început cu
un mai de lemn pentru a face un pat dens, care
143
să nu jeneze mişcarea puilor. Stratul de aşternut trebuie să aibă o
grosime de cel puţin 7 cm indiferent de natura lui.
Condiţia principală a aşternutului este să fie bine uscat şi
nemucesăit. Nu se va folosi talas de foioase deoarece este
dăunător. Se va folosi talas uscat provenit din lemn de esenţă moale -
răsinoase.
Boxele an dimensiunile de 4 x 4 sau 4 x 3 m. In fiecare boxă
(compartiment) se montează în centru o eleveuză electrică, în mediul
din interiorul halei de crescut pui trebuie asigurat permanent o
temperatură de 25°C, care se poate realiza cu ajutorul radiatoarelor
sau a sobei cu rumeguş.
Sub eleveuze temperatura trebuie să se menţină în primele zile
constant între 37~3S"C la centrul eleveuzei. Aceasta se poate obţine
prin reglarea termostatului şi prin coborârea în primele zile a
eleveuzei până la 15-20 cm de la aşternut. Din ziua a 7-a eleveuză se
ridică în mod obişnuit.
zilnic cu câte l cm, cu excepţia zilelor reci, când eleveuza nu se
ridică. Temperatura de peste 38-39°C sub mijlocul eleveuzei, arde
fulgii de pe spinarea puilor. Aceasta se constată şi în timp chiar în
volierele de stocaj, când fazanii nu sunt acoperiţi complet cu pene şi
fulgi pe spinare.
Ferestrele boxelor se vopsesc în roşu sau se acoperă cu hârtie
roşie pentru a linişti puii. Metoda aceasta se foloseşte de obicei atunci
când puii sunt neliniştiţi, „se ciupesc", cauza principală constituind-o
o hrană deficitară în anumiţi principii nutritivi.
La creşterea puilor în hală într-o boxă se introduc direct câte 350
buc. pui de o zi sau 300 pui la vârsta de 10 zile, proveniţi de la
bateriile calde. In primele 3-4 zile puii se ţin pe un spaţiu mai redus,
amenajat printr-un cerc de carton sub eleveuză pentru a beneficia toţi
puii uniform de căldură.
După această perioadă cercul se îndepărtează, pentru ca puii să
poată circula în toată boxa. Colţurile boxelor se vor rotunji, fîxându-
se bucăţi de carton, în scopul de a se evita aglomerarea puilor şi
sufocarea lor. In zilele călduroase se deschid trapele (portiţele) astfel
ca puii să poată ieşi în
144
volierele de creştere, însă numai când puii au împlinit vârsta de 8-10
zile. Suprafaţa volierei de creştere are lăţimea boxelor iar lungimea
este bine să fie cât mai mare, minimum 30 m
pentru a se asigura un spaţiu de creştere de 0,4 m2 pentru fiecare pui.
Înălţimea volierei de creştere va fi de 2 m, pentru a permite
executarea mecanizată a lucrărilor agricole. Pereţii despărţitori ai
volierei de creştere se va face din plasă de
sârmă cu ochiuri de 25 cm2 şi se vor dubla cu panouri de carton
asfaltat sau stuf până la înălţimea de 0,5-0,7 m. Este obligatoriu
cultivarea volierelor de creştere cu lucerna, trifoi, cânepă, mei etc. în
aşa fel ca la ieşirea puilor din hală să fie asigurată o vegetaţie
abundentă. Suprafaţa vegetativă a spaţiului de creştere şi mişcarea în
voliere se asigură prin panouri mobile înalte de 1,5 m, care se mută în
adâncime pe măsura necesităţilor impuse de creşterea puilor şi
consumarea furajelor verzi cultivate.
foii scoşi m voliere, vor fi închişi în boxe, imediat ce se ivesc
scăderi bruşte de temperatură sau sunt semne de ploaie.
In fiecare volieră de creştere se va crea un spaţiu de refugiu,
pentru cazurile când nu este necesară închiderea puilor în boxe. In
acest scop se vor fixa acoperişuri pe toată lăţimea volierei, la l m
deasupra trapelor de ieşire de la peretele halei, în plan înclinat, până
la distanta de l m de la peretele halei.
în fiecare volieră se va amenaja scăldători de nisip sub un mic
adăpost acoperit. Creşterea puilor în hale şi voliere de creştere se face
până la vârsta de 40-45 de zile. îngrijirea puilor necesită
supravegherea atentă şi permanentă din partea personalului îngrijitor,
care trebuie să urmărească starea lor de sănătate şi să continuie
selecţia şi scoaterea celor bolnavi sau care nu se dezvoltă în mod
corespunzător.
Aceştia vor fi scoşi şi hrăniţi împreună, separat de restul
puilor, pentru a fi supuşi unui regim de îngrijire, hrănire şi
145
tratament de refacere. Puii ciupiţi cu răni sângerânde vor fi izolaţi şi
trataţi ca orice plagă deschisă.
După vârsta de 40-45 de zile puii sunt treansferati în volierele de
stocaj, pentru formarea penajului, în vederea valorificării.
Creşterea puilor de fazani în cabane cu eleveuze
Cabanele imită la dimensiuni mici boxele de crescut pui şi
volierele respective. Dimensinile unei cabane sunt de 2/2 m, cu
anticameră de l m lăţime în fată. Din anticameră se deschide o uşă de
acces în boxa propriu-zisă şi o fereastră de control, în peretele opus
este plantată fereastra pentru asigurarea luminii iar sub ea se deschide
trapa de ieşire a puilor în padoc. Mărimea volierei în care se cultivă
cu furaje este de 2 m lăţime şi de 20 de m lungime. De obicei se
construiesc 2 cabane cu volierele corespunzătoare, unite pentru a
avea peretele din mijloc comun.
In fiecare compartiment al cabanei este fixată o eleveuză
electrică care asigură temperatura necesară de 37-38°C în primele
zile, la centrul eleveuzei, temperatura urmărind să fie modificată în
funcţie de vârsta puilor. Intr-o cabană se introduc şi se cresc 200 de
pui de fazan, care rămân aici până la trecerea în voliere de stocaj (40-
45 de zile).
Cabanele prezintă avantajul prin faptul că se construiesc din
material uşor, din lemn sau din panouri de PFL, sunt mai economice
şi la nevoie pot fi demontate şi mutate pe alt teren.
Creşterea puilor în solarii
Solariile sunt spatii împrejmuite şi acoperite cu panouri din
material plastic, care servesc la creşterea puilor, în fazaneriile care nu
dispun de hale de creştere.
Panourile din material plastic asigură în interiorul solariilor
condiţiile unui adăpost încălzit şi ferit de curenţi de aer. Având rol
temporar, solariul se amenajează de obicei
146
în voliere de stocaj care asigură în acest caz, împrejmuirea exterioară
precum şi furajul verde. Solariile pot fi însă amenajate şi în afara
volierelor de stocaj cu condiţia de a fi împrejmuite şi terenul să fie
însămânţat cel puţin cu lucerna.
In solarii puii se cresc împreună cu cloştile. In acest caz amenajarea
seriilor de pui se face ca în terenul liber, dar mai concentrat şi cu
deosebirea că deschiderea curţilor se poate face după o săptămână,
puii putând circula liber în voliera de stocaj. Dacă există posibilitatea
de a se introduce eleveuze în solarii, aceasta asigură creşterea puilor
fără closti.
Temperatura în interiorul solariilor, trebuie să fie menţinută
constant în jur de 25°C.
Reglarea temperaturii în zilele prea călduroase se face prin
ridicarea părţii de jos de material plastic (folie de plastic) pentru a
permite intrarea aerului mai rece. Puii se pot creste în solarii acoperite
până la vârsta de 25-30 de zile. După aceea o parte a panourilor
laterale se ridică pentru a se asigura un mediu - climat cât mai natural.
Creşterea mai departe în solarii închise nu este recomandată
deoarece influenţează negativ dezvoltarea puilor şi în mod deosebit a
penajului. La 40-45 de zile puii pot fi trecuţi în voliere de stocaj, iar
solariile se pot folosi pentru creşterea altei serii de pui. Când ultima
serie de pui a ajuns la vârsta de 30-40 de zile, panourile de material
plastic se ridică şi solariile se transformă în voliere de stocaj, pentru
numărul de pui la care se pot asigura un spaţiu de 4-5 m2/pui.
Creşterea şi transferul puilor în voliere de stocaj
Volierele de stocaj sunt suprafeţe de teren împrejmuite şi
acoperite în care se introduc puii de fazan trecuţi de 40-45 de zile, în
scopul de a fi crescuţi (fazani maturi), până la valorificare. La
introducerea în volierele de stocaj, puii trebuie să fi ajuns la vârsta
când nu mai au nevoie de căldură şi îngrijirea clostelor sau
eleveuzelor şi nici de solarii sau adăposturi încălzite. Terenul
147
volierelor de stocaj trebuie să fie uscat, permeabil şi fără să permită
stagnarea precipitaţiilor atmosferice.
Volierele de stocaj trebuie să aibă o suprafaţă de 0,5-1 ha. Ele
trebuie să ofere condiţii naturale, cât mai variate, pentru creşterea şi
menţinerea puilor în semicaptivitate. In acest sens se recomandă ca pe
suprafaţa volierei să se lase boschete cu arbuşti şi arbori, astfel ca
suprafaţa totală a acestora să reprezinte circa 30% din suprafaţa
volierei. Aceste boschete constituie locul de refugiu pentru fazani.
Suprafeţele dintre boschete se cultivă intens cu lucerna, sorg, porumb,
floarea-soarelui, varză furajeră etc., care au perioada vegetativă
diferită şi vor asigura adăpostul şi hrana compliementară a fazanului.
Perimetrul interior al volierelor de stocaj se va cultiva intens cu
diferite plante furajere, porumb sorg, fi o are a-soarelui, cânepă etc.,
în benzi de 4-8 m în care să aterizeze fazani în zbor, evitându-se
accidentele. Culturile furajere merg până la distanţa de l m de la gard,
iar acest culoar rezultat va fi însămânţat cu iarbă -gazon (formându-se
un sol înţelenit), împiedicând în felul acesta producerea noroiului.
Prin formarea acestui culoar, îngrijitorii pot observa mai bine
activitatea fazanilor. Volierele de stocaje lipsite de boschete naturale
se cultivă intens şi alternativ cu toate plantele furajere menţionate
anterior, creându-se un mozaic de culturi. Pe lângă faptul că ele
asigură hrana complimentară, ele constituie ascunzişuri naturale, care
contribuie la prevenirea fenomenului de picaj.
După unii crescători şi din experienţa acumulată este de
preferat ca în interiorul volierelor de stocaje să se desfiinţeze
boschetele cu arbori şi arbuşti din motive de profilaxie sanitar-
veterinară, variantă pe care o agreem şi noi, deoarece se pot efectua
în fiecare an aplicarea tuturor măsurilor agro-zoo-veterinare,
privind prelucrarea solului, executarea dezinfecţiilor curente şi
pătrunderea razelor solare cu efect distructiv pentru agenţii
patogeni.
In ceea ce priveşte culturile furajere care se instalează în voliere
este necesar să precizăm că la instalarea acestora să se ţină cont şi să
se aleagă plantele rezistente cu tulpină lignificată, de talii diferite, iar
însămânţarea lor să se facă
148
după epoca optimă de germinare (însământare), pentru a avea până
toamna târziu o vegetaţie abundentă. In afară de plantele furajere
enumerate în voliere apar o serie întreagă de buruieni (inofensive),
ştirul, loboda, susaiul etc. care au tulpini rezistente şi produc seminţe
preferate de fazani. Cu cât vegetaţia din voliere este mai bogată şi se
întinde pe o perioadă mai lungă, cu atât procentul de reuşită privind
obţinerea de fazani cu un penaj corespunzător este mai mare.
In volierele de stocaj unde există condiţii optime de creştere,
(vegetaţie abundentă, spaţiu corespunzător şi hrană de calitate) nu se
vor semnala boli de creştere şi în special fenomene de picaj
(ciugulire).
Împrejmuirea şi acoperişul volierelor de stocaj se confecţionează
din plasă de sârmă până la înălţimea de 2 m. O înălţime mai mică
stânjeneşte executarea lucrărilor agricole cu mijloace mecanizate.
Plasa pentru împrejmuire să fie cu ochiuri de 2,5 cm şi îngropată în
sol la adâncimea de 50-60 cm, pentru a opri pătrunderea în volieră a
răpitoarelor cu păr. Plasa de sârmă de acoperire trebuie să fie cu
ochiuri hexagonale cu lăţimea de 5/5 cm bine încheiate (împletită)
pentru a evita evadarea fazanilor şi pătrunderea răpitoarelor cu pene
sau alţi dăunători.
Pentru prevenirea şi combaterea răpitoarelor se va instala în jurul
perimetrului exterior, capcane ladă pentru prinderea răpitoarelor cu
păr (dihori, vulpi, câini, pisici hoinare etc.) precum şi capcane pentru
nevăstuici şi hermeline. Capcanele trebuie să fie în permanenţă în
stare de funcţionare şi supravegheate zilnic pentru a constata dacă
funcţionează sau dacă s-a prins vreun dăunător. Capcanele se
instalează de-a lungul perimetrului de împrejmuire la distanţe de circa
20-25 m una de cealaltă. Cu această ocazie ţinem să precizăm
următoarele: este de neconceput popularea unui teren de vânătoare
fără pregătirea temeinică şi în mod deosebit privind combaterea
răpitoarelor cu păr şi pene.
Nu se cunoaşte până în prezent cazuri de simbioză între răpitoare
şi vânatul util (fazan, potârniche, iepure etc.). Acolo
149
unde s-au prăsit răpitoarele şi în mod deosebit nevăstuicile.
Rezultatele privind colonizarea terenului de vânătoare sau creşterea
acestuia în fazanerii vor fi ne satisfăcătoare.
Numărul puilor de fazani introduşi în voliera de stocaj, este în
raport cu suprafaţa acesteia. Pentru un fazan trebuie să se asigure
minimum 4-5 m2. In interiorul volierelor de stocaj se vor amenaja
adăposturi cu acoperiş într-o singură pantă sub care se amplasează
hrănitorile şi adăpătorile. Se va asigura o hrănitoare şi o adăpătoare
pentru un efectiv de 100 fazani. De asemenea, în scopul bunei
dezvoltări şi antrenării la zbor a puilor de fazan în volierele de stocaj
se vor fixa stinghii de lemn lungi de 3-4 m la înălţimea de l m de la
nivelul solului
La distantă de circa 25 m una de alta. Intr-o voliera de l ha
se vor instala minimum 50 de stinghii. La un colt al volierei de stocaj
se va construi un tunel din plasă de sârmă pentru prinderea fazanilor
în vederea valorificării sau alte acţiuni (tratamente individuale,
vaccinări etc.). In volierele de stocaj, se vor aşeza din loc în loc,
grămezi de nisip cu cenuşă pentru scăldatul puilor, astfel încât în
fiecare voliera să existe minimum 3-5 scăldători de câte 3-5 m 2.
Pentru supravegherea fazanilor se vor crea benzi a 1,5-2 m prin
cosirea vegetaţiei, perpendiculare una pe alta, unde se instalează Fig. 32. Fazani în voliere de stocaj, în aşteptare pentru valorificare.
adăposturile, hrănitoarele şi adăpătorile. Pentru prevenirea picajului Hrănirea puilor
la introducerea puilor în stocaje se va tăia 3-4 mm din mandibula
superioară a ciocului, (folosind metoda polizorului electric). Raţiile furajere pentru fazani sunt alcătuite în aşa fel încât să
In timpul iernii, în perioadele când cade multă zăpadă, care are asigure necesarul de valori nutritive corespunzător dinamicii de
tendinţa de a se lipi de plasă (acoperiş), aceasta va fi scuturată în mod creştere a puilor în diferite faze de dezvoltare.
obligatoriu de către personalul îngrijitor, pentru a nu ceda sub Metabolismul şi ritmul de creştere la puii de fazan, comparativ cu
greutatea zăpezii. Tot pentru evitarea acestor fenomene naturale se va al altor specii de păsări de interes economic, este foarte activ şi în
folosi sârmă împletită cu ochiuri mai mari de 6-8 cm care permite consecinţă, până la deplina dezvoltare care se consideră vârsta de
scurgerea zăpezii şi poate fi uşor scuturată. 120-130 de zile, sunt asigurate trei reţete de hrană diferite ca valori şi
La acest capitol menţionăm că fazanii de la vârsta 40-45 rapoarte energo-proteice diferite (tabelul 1).
de zile când sunt trecuţi din halele de creştere în volierele de Reţetele de hrană pentru pui sunt mai bogate în făinuri proteice
stocaj, stau în aceste voliere în aşteptare pentru formarea penajului de de origină animală şi vegetală, pentru că acestea constituie materia
unde sunt valorificaţi la diferite vârste în funcţie de solicitările plastică necesară creşterii. Analizând nutreţurile combinate se
clienţilor (intern sau export) fîg. 32. constată că pentru puii mici până la vârsta de 30 de zile procentul de
participare al substanţelor
150
151
proteice este de 29,04%, care odată cu înaintarea în vârstă scade
treptat la 25,07% - şi apoi la 24% pentru puii din categoria de vârstă
de 71-120 de zile.
Creşterea penajului şi a coloritului se asigură prin prezenta în
compoziţia nutreţurilor combinate a şrotului de floarea-soarelui şi
soia precum şi a premixului, care conţine metionină, cistină şi lizină.
Din experienţa acumulată seminţele de cânepă şi Goarea-soarelui au
un rol important în dezvoltarea şi creşterea penajului.
Valorile şi constantele nutritive pentru fiecare reţetă de nutreţuri
combinate pe categorii de vârstă sunt redate în tabelul 1. In
compoziţia nutreţurilor combinate participă în procent de 1%
produsul zoofort (premix, complex vitamino-mineral, arm'no-acizi
esenţiali din grupa sulfonică (metionină - lizină - cistină) precum şi
antibiotice, coccidiostatice, antioxidanţi, substanţe necesare pentru
apărarea organismului fată de atacul unor agenţi patogeni - boli
infectocontagioase şi parazitare la care fazanii sunt foarte sensibili,
(tabel 2). Nutreţurile combinate se prezintă sub formă de făinuri sau
sunt granulate. Mărimea granulelor sunt dimensionate corespunzător
vârstei puilor. Unităţile producătoare de nutreţuri livrează furaje
granulate de dimensiuni diferite l, 2 ,3, 4, 5 mm. In primele 24 de ore
când puii se află în camera de uscare şi întărire ei nu primesc hrană,
iar nevoile organismului sunt satisfăcute din rezerva sacului vitelin.
După eclozare şi depozitarea puilor în camera de uscare, în mod
obligatoriu, aceştia se introduc cu ciocul şi cu nările într-un vas cu
apă la temperatura de 37-38°C pentru umectarea căilor respiratorii şi
digestive.
Sortimentele furajere pe care le cuprinde raţia puilor de fazan
sunt: nutreţuri combinate, seminţe de mei, cânepă, sorg, spărturi de
cereale, grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi verdeaţă.
Nutreţurile combinate pentru fazanii
i reproducători şi pui se pot prepara după formulele de
nutreţuri prezentate în tabelul 1.
152
Necesarul de hrană pentru puii de fazan
Necesarul de hrană pentru puii de fazan pe grupe de vârste şi
sortimente furajere administrate este următorul: în perioada 2-30 de
zile
Puii de fazan se hrănesc cu nutreţuri combinate după reţeta „Cj" -
tabel 1. In această perioadă un pui de fazan consumă în total 540 de
grame nutreţ combinat, respectiv 18 g/zi. Raţia va fi suplimentată
zilnic (după vârsta de 3 zile) cu lucerna masă verde la discreţie,
proaspătă şi tocată, atât timp cât puii stau închişi în hală. Pentru
prevenirea enteritelor şi absorbţia gazelor de fermentaţie se va
administra în hrană cărbune de lemn, esenţe moi la discreţie.
Începând cu ziua când puii ies în volierele de creştere aceştia vor
consuma şi verdeaţă, pe care trebuie să o găsească aici, cultivată
anume în acest scop. Suprafaţa cultivată şi spaţiul de mişcare în
volierele de creştere se va limita la început cu panouri mobile care se
vor muta în adâncime pe măsura consumării furajului verde şi în
raport cu vârsta puilor, în aşa fel încât la 30 de zile, puii să dispună de
toată suprafaţa volierei de creştere.
În perioada 31-70 de zile
Puii se hrănesc cu nutreţuri combinate după reţeta „C2"
tabel 1. Necesarul total de hrană combinată pentru un pui în această
perioadă este următorul:
> nutreţ combinat 40 g/zi, total 1600 g/pui;
> seminţe de mei, grâu, cânepă, sorg, spărturi de cereale 10 g/zi -
total 400 g/pui;
> verdeaţă cultivată în volieră sau administrată cosită la
discreţie.
În perioada 71-125 zile
Puii se hrănesc cu nutreţuri combinate „C3" tabel 1
Necesarul de hrană pentru un pui în această perioadă este următorul:
> nutreţ combinat 65 g/zi - total 3575 g/pui;
153
 >
seminţe de grâu, floarea-soarelui, mei, cânepă, spărturi > până la vârsta de 40 de zile se va asigura fiecărui pui 2,4 cm
de cereale etc. 15 g/zi - total 825 g/pui; liniari, care se realizează plasând încă 4 hrănitoare cu dimensiunea
>
verdeaţă cultivată în voliere de stocaj sau cosită şi furaje menţionată în fiecare volieră de creştere;
suculente la discreţie. > puilor de fazan trecuţi de vârsta de 40 de zile, li se asigură în
Fazanii în vârstă de peste 125 zile se împart în trei categorii de volierele de stocaj, până la valorificare, un front de hrănire de 3 cm
calitate şi Ii se administrează diferenţiat următoarele raţii furajere: liniari/pui. In volierele de creştere şi volierele de stocaj, hrănitoarele
a) pui de fazani în formare, destinaţi valorificării se dispun egal pe toată suprafaă, dar se plasează obligatoriu sub
>
nutreţ combinat „C3" - 65 g/zi adăposturi acoperite, unde se administrează şi grăuntele, spărturile şi
>
seminţe de cereale diferite - 15 g/zi seminţe de cereale.
>
verdeaţă (lucerna) şi suculente la discreţie Puii de fazan stocaţi în volierele din pădure, în scopul
b) pui' de fazani peste 125 de zile, complet formaţi valorificării în viu la export, colonizării sau recoltării acestora cu
destinaţi valorificării: vânători străini, vor fi hrăniţi până la formare (penajul) completată cu
>
nutreţ combinat „C3" - 30 g/zi câte 30 g/zi nutreţ combinat „C13" şi 50 grame grăunte şi spărturi de
>
seminţe de cereale diferite - 50 g/zi cerele pentru fiecare pui, iar după aceasta vor fi hrăniţi cu 70 g/zi de
>
verdeaţă (lucerna) şi suculente la discreţie grăunţe, spărturi şi diferite seminţe de cereale.
c) pui de fazani peste 125 de zile - viitori reproducători. Puii colonizaţi în trupurile de pădure în vederea valorificării prin
>
nutreţ combinat „C3" - 40 g/zi împuşcare vor fi hrăniţi până la vârsta de 70 de zile cu aceleaşi raţii
>
seminţe de cereale diferite - 40 g/zi de nutreţ combinat, grăunte, seminţe şi spărturi de cereale arătate la
>
verdeaţă (lucerna) şi suculente la discreţie alineatele precedente.
După ce vegetaţia cultivată din volierele de stocaj s-a epuizat După vârsta de 70 de zile acestor pui li se va retrage total nutreţul
(consumat) se suplimentează raţia furajeră zilnică cu suculente, napi, combinat, dar se va menţine raţia de 50 grame grăunte şi spărturi de
varză furajeră, arbuşti cu fructificaţie, morcovi, diferite fructe etc. cereale, până la data de 31 martie.
Frontul minim de hrănire, necesar pentru un pui de fazan în Puii crescuţi la serii cu closte, vor avea următorul regim de
funcţie de vârstă este următorul: hrănire: în primele două săptămâni, necesarul de nutreţuri combinate
> în primele 3-4 zile, când puii din boxe sunt închişi în cerc li se totalizează 140 g/pui. In acest timp, verdeaţa este asigurată de lucerna
administrează hrană pe 4 bucăţi de carton curate, de 40/40 cm fiecare; pe care este amplasată curtea de creştere. Când puii au 14 zile curţile
> în primele 7 zile se asigură un front de hrănire, de minimum de creştere se deschid.
1,2 cm liniari/pui, plasând în fiecare boxă 4 hrănitoare tip cu Până la vârsta de 30 de zile, puii mai consumă 480 g nutreţ combinat.
circumferinţa jgheabului de hrănire de 120 cm; Verdeaţa şi-o procură singuri. De la vârsta de 31-70 zile se va asigura
zilnic unui pui raţia de 20 grame nutreţ combinat şi 50 grame grăunţe
154 şi spărturi de cereale. In continuare pentru puii de fazan rămaşi în
teren se vor administra numai câte 50 grame grăunţe şi spărturi de
cereale până la data de 31 martie.

155
 Pentru toţi puii colonizaţi, fie în volierele din pădure, fie în liber,
hrana se va distribui numai sub adăposturi tip pentru fazani, acoperite Tabel 4
şi îngrădite, ca să împiedice pătrunderea altor specii de vânat. Vârsta în Consum apă Vârsta în Consum
săptămânii ml/zi/pui săptămâni apă
Necesarul de hrană pe sortimente şi categorii de vârstă pentru puii ml/zi/pui
crescuţi la hale precum şi sporul în greutate pentru un pui este redat în 1 15 7 90
tabelul de mai jos (tabelul 3).
Tabel 3 2 25 8 100
- în grame -
Categoria de vârstă Peste 3 45 9 110
Nr.
Specificaţie 71- 120
ctr 2-7 8-14 15-30 31-40 41-70
120 zile 4 55 10 120
Pt.1 5 70 Tineret 3-5 luni 200-250
Nutreţ 8 14 30 38 40 40 40
1 Pui/zi
combinat
total 40 100 480 380 1200 2000 2000 6 80 Adulţi peste 6 luni 200-250
Pt.1
Seminţe de - - - 10 12 15 20
2 Pui/zi
cereale
total - - - 100 360 750 - Consumul de apă se dublează când temperatura mediului ambiant
Grăunţe şi - - - 10 12 15 20 creste de la 2l"C la 35°C.
3 Spărturi de De asemenea, consumul de apă este crescut când se adaugă în
100 360 750 -
cereale
Verdeaţă, raţia furajeră sare sau când raţia se dă numai sub formă de uruieli sau
4 lucernă, salată, La discreţie tot timpul făinuri, fără a se adăuga grăunte.
spanac, mărar Este indicat ca puii până la vârsta de 10 zile să fie adăpaţi cu apă
Greutatea
corporală medie
care să fie menţinută 24 de ore în vase ca să nu fie prea rece. Apa
5 35 60 200 350 660 900 - trebuie să fie mereu curată. Resturile alimentare care se găsesc în
pui la finele
perioadei adăpători se adună într-o găleată şi apoi se varsă la groapa de
ecarisare. Adăparea puilor în volierele de creştere se va face în
Consumul de apă de băut adăpători cu borcan de sticlă răsturnat, iar la volierele de stocaje se
Pentru fiecare gram de hrană consumată, în mod obişnuit, recomandă adăpătorile liniare, confecţionate din tablă galvanizată,
necesarul de apă de băut este de 2-2,5 ml pentru un pui şi de 3,5 ml prevăzute cu flotor (adăpători speciale pentru păsări), pentru că
pentru un fazan adult. Necesarul de apă creste odată cu vârsta, aşa numai aşa se poate menţine condiţiile de igienă necesară. Adăpătorile
după cum rezultă şi din tabelul 4. se distribuie uniform în voliere, alături de hrănitori sub adăposturi
acoperite.
156
Frontul de adăpare
Frontul de adăpare pentru un pui este următorul:
> în primele 3-4 zile se plasează două adăpători tip borcan de
sticlă răsturnat în cercul de sub eleveuză (asigurând 0,20 cm/pui
front de adăpare);
157
 > până la 7 zile se va asigura în boxe 0,40 cm/pui, folosind
adăpători tip borcan de sticlă. Pentru evitarea umezelii aşternutului
adăpătoarea se va instala într-o tăvită de metal, de formă
dreptunghiulară unde se va pune talaş, astfel că apa care se scurge, va
fi colectată de această tavă. Capacul acestei tăviţe va fi confecţionat
din plasă de sârmă oţelită cu ochiuri foarte mici;
> până Ia 40 de zile se va asigura 0,80 cm/pui, plasând acelaşi
tip de adăpători în volierele de creştere;
> în volierele de stocaj se va asigura un front de adăpare de 0,80
cm/pui, folosindu-se adăpătorile speciale pentru păsări (adăpători
liniare cu flotor).
 
Pentru buna gospodărire a unei fazanerii, în vederea îmbunătăţirii
preţului de producţie şi reducerea cheltuielilor pe lângă nutreţurile
combinate achiziţionate de la unităţile producătoare de furaje (FNC)
crescătorul trebuie să asigure toate sortimentele furajere care se
adaugă în alimentaţia furajelor, pentru a se administra o raţie
completă. Pentru realizarea acestor sortimente furajere este necesar să
se instaleze culturi proprii (lucerna, seminţe de cânepă, floarea-
soarelui, sorg, porumb, ovăz, grâu, napi, varză furajeră etc.
Fazanii din crescătorii pot fi hrăniţi numai cu nutreţuri
combinate, de la ecloziune până la valorificare, însă acest sistem nu
este economic, deoarece preţul de cost este foarte ridicat.
Prevenirea toxi-infecţiilor alimentare
Măsuri profilactice:
> aprovizionarea cu nutreţuri combinate se va face cel mult pentru
o perioadă de 3 luni, iar sacii cu nutreţuri se vor aşeza în camera de
depozitare într-o poziţie verticală;
depozitarea nutreţurilor combinate, a seminţelor, spărturilor
de cereale etc.. se va face în încăperi uscate, bine aerisite fără
mucegai, întrucât nutreţurile combinate la temperaturi ridicate se
degradează se vor lua măsuri ca pe timp de vară să fie depozitate în
încăperi mai răcoroase;
> se vor feri furajele de şoareci sau şobolani efectuîndu-se
periodic deratizări executate numai de persoane instruite;
> se vor folosi hrănitoare cu pâlnie centrală şi jgheab circular,
bine dimensionat, care asigură igiena alimentaţiei, evitarea alterării şi
a risipei;
> se vor folosi adăpători cu borcan de sticlă răsturnat şi jgheab
dimensionat, ca puii să nu poată să pătrundă cu picioarele în apă;
> când administrarea nutreţurilor combinate se face pe tăvite sau
în jgheaburi deschise, este obligatoriu ridicarea resturilor de hrană în
fiecare seară, deoarece hrana se alterează până a doua zi, producând
intoxicaţii la pui. Tăviţele sau jgheaburile cu hrană să fie aşezate pe
carton asfaltat sau pe cutii cu capacul din ţesătură de sârmă pentru ca
hrana neconsumată să nu cadă în aşternut, de unde nu se poate curăţa;
> resturile de hrană din jgheaburile de hrănire ale bateriilor de
crescut pui vor fi verificate în fiecare seară şi vor n curăţite tiind că la
căldură şi umezeala din cameră se produce alterarea fainilor proteice
(peste şi carne) care devin toxice. Trebuie să se retină că nutreţurile
combinate se alterează în 2-3 ore sub acţiunea ploii şi a razelor solare.
De asemenea este necesar ca în volierele de stocaj să se amplaseze
hrănitorile în adăposturi acoperite. Adăpătorile deschise vor n curăţite
în permanenţă de resturile alimentare şi excremenete, care
denaturează apa. Apa va fi primenită ori de câte ori va fi nevoie.
158 159
 posibilităţile reale pentru valorificarea producţiei obţinute - intern sau
export). Neasigurarea desfacerii fără contracte ferme, la export sau
intern, constituie actul de deces, faliment sigur al crescătoriei,
deoarece fazanii stând în aşteptare în voliere de stocaj pentru
PRODUCTIVITATEA, RECEPŢIONAREA valorificare,
ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIEI 160
DIN CRESCĂTORIE

Productivitatea unei crescătorii de fazani trebuie să se încadreze

în următori parametri minimali, redaţi în tabelul de mai jos socotind
producţia la 1000 făzănite (găini).
37.000
3.700
33.300
21.450
3.861
17.589
352
17.200

> Producţia de ouă - 1000 x 37 buc.

> Ouă necorespunzătoare 10%
> Ouă bune pentru incubat
> Pui de o zi eclozati 65%
> Pierderi până la 120 de zile 18%
^ Pui rămaşi în voliere de stocaj
> Pierderi de pui în voliere de stocaj 2%
> Pui realizaţi - obţinuţi - (rotunjit)
Rezultă că într-o situaţie normală se obţine circa 50% pui
producţie din numărul de ouă puse la incubat. In crescătoriile mari,
care sunt dotate cu flux tehnologic modernizat, producţia se
raportează la 40 buc. ouă, producţia medie/ făzăniţă.
Producţia de fazani se stabileşte în fiecare an în funcţie
de posibilităţile de creştere, dotarea cu mijloace tehnice necesare
(aparatură de incubat, spaţii de creştere în stare de funcţionare şi
consumă furaje, penajul se degradează, slăbesc iar procentul de
pierderi creste.
Pierderile normale care se înregistrează într-o crescătorie de
fazani sunt următoarele:
> fazani reproducători de la l ianuarie la 30 iunie 10%
> pui de fazani - până la 120 de zile 18%
> fazani cantonaţi în voliere de stocaj 2%
> pierderi - cauzate de manipulări (vaccinări,
transferuri în alte voliere sau alte operaţiuni etc. 2%
> Total circa 30-32%

Recepţionarea producţiei - valorificarea

Ouăle şi puii de fazan dacă se valorifică constituie producţia
specifică a fazaneriei.
Indiferent de proprietarul crescătoriei, de stat sau particulară,
producţia trebuie să fie recepţionată, pentru a se cunoaşte realizările
în funcţie de indicatorii de producţie stabiliţi înainte de a fi realizaţi.
Producţia de ouă se recepţionează şi se înregistrează zilnic,
urmărindu-se scriptic rezultatul ecloziunii pentru fiecare serie de ouă
puse la incubat. După terminarea procesului de incubaţie şi
acoperirea necesarului privind realizarea programului de producţie
stabilit, ouăle rezultate în plus vor fi valorificate pe piaţa liberă
pentru consum uman.
Producţia de pui se recepţionează şi se înregistrează după cum
urmează:
 In fazaneriile care dispunde de hale de creştere se
recepţionează fiecare serie de pui în următoarele condiţii si
situaţii.
a) puii de fazan de o zi sortaţi odată cu trecerea la hale de
creştere.
b) pui de 40-45 de zile odată cu trecerea lor în voliere de stocaj
sau valorificarea lor la intern sau export.
c) pui în vârstă de circa 45-50 de zile care se colonizează în
terenuri de vânătoare.

161
 d) pui mai mici de 40 de zile, valorificaţi la diferiţi beneficiari -
clienţi,
Pentru receptionare şi valorificare se întocmesc toate actele
necesare şi se înregistrează în evidentele contabile. Este absolut
necesară evidenta lor cât mai corectă, pentru a urmări în permanenţă
eficienţa economică a unităţii.
Fazaneriile care cresc pui pe liniile somiere, se vor face o primă
inventariere a puilor la o zi, când se introduc în cutiile de creştere şi
la vârsta de 14 zile. când se deschid curţile de creştere. Inventarierea
se face de către proprietarul crescătoriei, împreună cu tehnicianul
(fazanierul) care răspunde de crescătorie. Recepţia fiecărei serii de
pui se face la vârsta de 30 de zile, odată cu trecerea puilor în
patrimoniul vânătoresc, considerându-se colonizaţi pe terenul de
vânătoare care se află sau odată cu introducerea lor în voliere de
stocaj. Pentru efectivele de pui valorificaţi, avizul de expediţie ţine
rol de procesul verbal de recepţie.
La lansare, colonizarea puilor în terenurile de vânătoare, de
asemenea se încheie un document între proprietarul fazaneriei (a
fazanilor valorificaţi) şi deţinătorul terenului de vânătoare, care a
primit puii de fazani.
Ouăle., puii şi fazanii adulţi, dacă se valorifică constituie
producţia marfă a crescătoriei.
Valorificarea producţiei la intern
Se poate face pe piaţa liberă, la diverşi beneficiari pe bază de
contracte, încheiate la stabilirea programului de producţie
a crescătoriei sau valorificării ocazionale în funcţie de solicitări.
> Ouăle pot fi valorificate Ia intern, ca ouă pentru consum.
Valoarea nutritivă a acestora este foarte mare cu calităţi
gustative deosebite. Nu produce colesterol. Ouăle pot fî valorificate
la intern şi pentru incubat la diferite persoane fizice care au deja
crescătorie sau doresc să-si înfiinţeze una nouă. Puii de fazan se pot
valorifica la intern la diferite vârste.
> Pui de fazan de o zi. Valorificarea puilor mici, destinaţi
pentru creştere se va face ori la vârsta de o zi sau la 10-14 zile.
162
Nu se recomandă valorificarea puilor la vârste mici, 2-10 zile,,
deoarece transportul şi acomodarea acestora la noile condiţii de viată
sunt suportate greu de organism, iar echilibrul fiziologic nu este
stabilizat (în această perioadă se desăvârşeşte resorbţia sacului
vitelin).
> Pui de fazan Ia vârsta de 30, 70, 120 zile sau pui de fazani
complet formaţi în funcţie de solicitările pieţii. Preţurile de livrare se
stabilesc în funcţie de preţul de producţie realizat în crescătorie la care
se adaugă un procent de minimum 20% ca beneficiu.
Valorificarea la export
Se face la diverse vârste în funcţie de contractele încheiate
cu diferite firme. Este o valorificare rentabilă şi se pot obţine
rezultate financiare deosebite, cu condiţia respectării contractelor la
termen, acoperirea cheltuielilor de producţie şi realizarea unor
beneficii. Se pot contracta şi valorifica la export:
> Pui de fazan de circa 60 de zile. Condiţiile stabilite prin caietul
de sarcini, prevăd ca puii să aibă penajul complet format şi fiecare să
cântărească minimum 400 g. Exportul nu este condiţionat de
proporţia dintre sexe. Livrarea puilor la export din această categorie
are loc în lunile iulie-august,
> Fazani de tir - se livrează de obicei în lunile septembrie -
noiembrie. Proporţia dintre sexe trebuie să fie 1/1 sau 1/2.
Exemplarele de fazani, trebuie să aibe penajul complet colorat,
cocoşii să aibă coada de cel puţin 22 cm şi greutatea minimum 1,1 kg.
Găinile să aibe coada de minimum 14 cm şi greutatea minimă 0,8 kg.
> Fazani de repopulare. Se livrează de obicei în perioada l
decembrie - 15 februarie, proporţia dintre sexe va fî 1/3 - 1/5. In
funcţie de solicitări se pot livra la export fazani şi de alte categorii de
vârstă. Preţurile de vânzare se stabilesc de comun acord cu clientul,
care variază în funcţie de piaţă, de la un sezon la altul.
> Fazanii reproducători care au terminat ciclul de producţie la
30 iunie, pot fi valorificaţi la intern pentru popularea de noi fonduri
163
de vânătoare sau imediat la export. Dacă se valorifică înainte de 30
iunie şi numai dacă crescătoria şi-a realizat programul de incubaţie,
lansaţi într-un fond de vânătoare bine gospodărit, care să asigure
linişte, hrană şi adăpost, aceştia mai pot depune ouă şi să scoată o
serie de pui.
Valorificarea şi ambalarea fazanilor pentru export se poate face în
coşuri de nuiele (răchită) sau lăzi confecţionate din lemn, de preferat
esenţă moale pentru a fi mai uşor de manipulat. Dimensiunea
coşurilor sau lăzilor pentru export fazani vii se stabileşte de comun
acord cu clientul şi sunt consemnate în contract. In fiecare cos sau
ladă se introduce ca hrană pe timpul transportului, porumb stiuleti
rupţi în bucăţi, sfeclă tăiată sau morcovi. Sfecla şi morcovii trebuie să
nu fie îngheţate să fie bine curăţate de pământ. La temperaturi scăzute
sub -10°C nu se va introduce în coşuri sau în lăzi sfeclă sau morcovi.
Recepţia fazanilor destinaţi exportului se va face între
proprietarul fazanilor şi client, odată cu ambalarea acestora în coşuri
sau lăzi, loco fazanerie, respectându-se toate condiţiile prevăzute în
contract sau autoreceptia la destinaţie.
Livrările la export trebuie să fie însoţite în mod obligatoriu de
certificatul sanitar-veterinar tip, redactat după modelul prevăzut în
Convenţia s ani t ar-veterinară încheiată cu tara beneficiară.
Certificatul va fi eliberat de medicul veterinar de la circa veterinară în
raza de activitate a crescătoriei.
Fazanii mai pot fi valorificaţi la intern sau export ca fazani
sacrificaţi (asomati cu un corp ascuţit în regiunea bulbului rahidian).
Fazanii asomati (sacrificaţi) pot fi valorificaţi în „pene", congelaţi sau
numai refrigeraţi sau fazani sacrificaţi în abator, deprumaţi „grill".
Fazanii sacrificaţi sunt solicitaţi de marile restaurante, staţiuni de
odihnă, precum şi la export pe diferite relaţii.
Puii de fazan colonizaţi în liber în fondurile de vânătoare,
precum şi cei stocaţi în volierele din pădure, devin producţie marfă,
dacă sunt recoltaţi prin împuşcare şi valorificaţi (intern sau export)
sau dacă sunt prinşi şi valorificaţi în viu.
164
Penajul intens colorat (pene + fulgi) este căutat şi folosit la
confecţionarea diferitelor obiecte de artizanat.
Recomandări pentru întreprinzătorii particulari
Pentru persoanele interesate care doresc să înfiinţeze o crescătorie
de fazani sunt necesare următoarele recomandări:
> Să studieze temeinic biologia acestei specii de vânat precum şi
tehnologia de creştere.
> Să aibă în proprietate sau să concesioneze o suprafaţă de
minimum 10 ha de teren forestier şi agricol. Suprafaţa variind în
funcţie de capacitatea de producţie a crescătoriei.
> Amplasarea crescătoriei (investiţiei) să fie aproape de o sursă
de apă, curent electric şi căi de acces (drumuri pentru aprovizionare
şi desfacere, acces personal etc.). Neexistând aceste facilităţi
investiţia privind înfiinţarea unei crescătorii este prea mare şi greu de
amortizat într-un timp scurt.
> Amplasarea se va face departe de complexele de creştere a
păsărilor şi gospodăriile populaţiilor pentru prevenirea unor boli
infecto-contagioase comune păsărilor domestice.
> Se va ţine cont ca structura solului să nu reţină precipitaţiile
atmosferice, evitând în felul acesta băltirea apei.
> Să analizeze temeinic posibilităţile reale privind valorificare
producţiei şi în special la export de unde se pot obţine venituri
substanţiale.
^ Pentru înfiinţarea unei crescătorii (fazanerii) trebuie să se
cunoască de la bun început că este necesar un volum mare de lucru,
curaj şi multă pasiune. Toate acestea pot fi răsplătite prin obţinerea
unor câştiguri deosebite. Din experienţa practică acumulată, o
crescătorie de fazani bine organizată şi administrată nu poate produce
niciodată pierderi.
Prin această lucrare am căutat să arăt cum se face, în mod practic,
creşterea artificială a fazanilor, fără a insista în mod
165
deosebit pe latura ştiinţifică privind biologia lor (aceasta fiind tratată
în prima parte în mod sumar) şi am urmărit să redau cunoştinţele
practice absolut necesare unor întreprinzători care vor lucra într-o
fazanerie.
Ceea ce cred că am realizat şi am căutat a învăţa şi pe alţii, se
datoreste unor metode aplicate în practică şi controlate. Sunt şi alte
sisteme de creştere a fazanilor, cu deosebiri mai mari sau mai mici de
sistemul tratat în această lucrare. Am ajuns totuşi la concluzia că
pentru scopul pe care îl urmărim, creşterea fazanilor reuşeşte mai
bine după metoda întrebuinţată de noi. La exportul de fazani vii
pentru colonizare sunt preferate totdeauna păsări sănătoase, prinse din
liber, fată de păsările crescute şi păstrate în voliere. De aceea noi am
„îndrăznit" să descriem şi sistemul de creştere semiintensiv cu
ajutorul clostilor (găini de casă). Fazanii noştri în general îndeplinesc
aceste condiţii, ei sunt buni zburători şi ştiu să se apere de răpitoare.
In terenurile noastre nu putem spune că avem fazan tenebrosus,
mongolicus, torquatus, formozanus etc. o rasă curată, ci un fazan
provenit din amestecul tuturor raselor pe care îl vom numi „fazan
comun de vânătoare". El îndeplineşte într-adevăr toate condiţiile
unui fazan destinat a popula terenurile de vânătoare: fazanul este
mare, puternic, vioi, rezistent, foarte bun zburător şi priceput în a se
apăra de răpitoare, condiţii cerute pe piaţa internaţională, dar pe care
nu le pot îndeplini păsările multor fazanerii străine.
Acestea fiind un rezultat atât al modului de creştere cât si
al luptei lor cu greutăţile vieţii din ţara noastră.
Nu putem încheia acest capitol privind creşterea fazanului, în
condiţii artificiale sau de ce nu şi cu ajutorul clostilor (sistem
semiintensiv), fără a adresa un cuvânt celor care lucrează în
fazanerii şi mai ales celor care doresc să îmbrăţişeze această
carieră, întreprinzătorilor particulari.
A fi fazanier nu este o meserie ca oricare alta, nu este ocupaţie de
salariat oarecare. Pentru a fi fazanier se cere în primul rând
devotament şi dragoste pentru munca aleasă.
166
Un salariat fazanier nu arc orc de serviciu.
El este la muncă tot timpul, la orice oră din zi şi noapte când
necesităţile o cer. Meseria de fazanier cere cea mai mare atenţie şi
meticulozitate în muncă, căci o mică omisiune sau greşeală poate
avea urmări catastrofale asupra producţiei.
Fazanierului îi trebuie tenacitate şi multă răbdare, întrucât
sunt luni întregi în care, pe lângă alte munci el trebuie să repete zi
de zi aceleaşi lucrări.
VALORIFICAREA FAZNULUI RECOLTAT DIN
TERENUL DE VÂNĂTOARE
Vânatul, făcând parte din regnul animal, formează unitate
organică cu mediul înconjurător. Fără cunoaştere exactă a legilor
cărora este supus şi a echilibrului biologic a naturii, nu poate exista o
producţie raţională.
Numai printr-o gospodărire eficientă, prin cunoaşterea şi
aplicarea legilor naturii, completată cu cele mai noi cuceriri ale
ştiinţei, putem folosi la maximum produsele naturii şi în consecinţă şi
vânatul. Referitor la specia de vânat „fazan", valorificarea din
terenurile de vânătoare se poate realiza sub mai multe forme:
> sub formă de vânat împuşcat, care se colectează în mod
organizat în acest scop şi se valorifică pe piaţa internă sau export;
> valorificarea ca vânat viu la export. Este cea mai rentabilă
formă de valorificare;
> valorificarea, contra unei taxe de împuşcare, îndeosebi pentru
vânători turişti străini din alte ţări. Aceştia plătesc o taxă pentru
fiecare piesă de vânat împuşcat, vânatul rămânând gratuit
deţinătorului terenului de vânătoare;
> trofeul la fazan, poate constitui penele din orice parte a
corpului cocosului de fazan.
Valori însemnate se pot obţine şi pentru fazanii, pregătiţi în
balguri. Sub această formă sau naturalizaţi poate servi ca
167
material pentru muzee, expoziţii, cercetări, cât şi pentru pregătirea La fiecare vânătoare de fazan se va stabili un responsabil care va
cadrelor din şcolile de toate gradele. răspunde de organizarea vânătorii, de manipularea şi transportul
Factorii care condiţionează calitatea cărnii de fazan vânatului până la locul de predare.
Condiţionarea vânatului împuşcat El va lua măsuri din timp pentru a nu aşeza imediat după
Calitatea cărnii este mult influenţată de o serie de factori care pot împuşcare fazanii în grămezi, să nu se facă transportul înainte de a se
determina uneori eliminarea ei totală sau parţială din consum şi raci, să nu se păstreze în locuri necorespunzătoare, umede, fără
anume; modul de recoltare, scoaterea organelor interne, răcirea aerisire şi fără asigurarea pazei etc. Se va amenaja din timp un mijloc
corpului, transportul şi depozitarea precum şi a bolilor de care de transport, o căruţă, făcându-se un cadru de lemn, de care se vor
suferea vânatul înainte de recoltare. agăţa fazanii, avându-se o deosebită grijă să nu se pună în căruţă unii
Modul de recoltare, a fazanului prin împuşcare influenţează/ peste alţii, să se murdărească de noroi, sânge şi să se încălzească.
După recoltare, operaţia de bază este condiţionarea vânatului.
calitatea cărnii. Alicele armelor de vânătoare asigură într-ud fel
Carnea de vânat este uşor alterabilă, mai ales în timpul călduros. De
temperatura necesară privind sterilizarea plăgii de! împuşcare. Dacă aceea vânatul trebuie să fie lăsat să se răcească după împuşcare. După
însă plaga de împuşcare nu este ferită de împuşcare fazanii se vor strânge pe un loc uscat şi curat, se vor aşeza
umezeală şi murdărie, devine focar de infecţie şi porţi de intrare pe pământ, unde se vor lăsa pentru răcire (fig. 33).
a florei microbiene locuri favorabile pentru dezvoltarea acestora. Pe
timp călduros, plăgile de împuşcare şi cheagurile de sânge atrag
muştele, din ouăle cărora ies viermii, care pătrund în profunzimea
ţesuturilor musculare.
Mărimea alicelor şi distantele de la care se trage în vânat (fazan)
influenţează mult mărimea plăgii de împuşcare, precum şi calitatea
cărnii. Calitatea cărnii de vânat este influenţată şi de locul de
pătrundere a alicelor în diferite regiuni ale corpului. Loviturile în
abdomen produc în majoritatea cazurilor, revărsarea conţinutului
intestinal în care se găsesc diverşi microbi ce influenţează calitatea
cărnii si-i imprimă un miros neplăcut (Dr, Nesterov).
Pentru ca fazanul împuşcat să corespundă cerinţelor pentru
valorificare la intern sau export el trebuie să aibe un aspect
corespunzător. Acest lucru se poate realiza numai printr-o manipulare
îngrijită, o atenţie deosebită în timpul transportului şi în general
respectarea întocmai a condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini.

Fig. 33. Fazani după împuşcare lăsaţi în teren pentru răcire -

condiţionare.
168 16
9
 Răcirea vânatului după împuşcare are mare importantă pentru
calitatea cărnii, păstrării şi folosirii ei în hrana omului.
La fazan timpul necesar răcirii corpului diferă de temperatura
mediului ambiant şi anotimp. Astfel timpul de răcire în anotimpul de
toamnă este de 4-5 ore, iar pe timp de iarnă când temperatura
mediului este mai scăzută timpul de răcire este mai redus, circa 3-4
ore.
Nerespectarea timpului de răcire, precum şi îngrămădirea
vânatului, conduc la încingerea cărnii, proces biochimic de
descompunere a unor substanţe din musculatură.
Procesul de descompunere dăunează foarte mult calităţii cărnii
imprimându-i un miros neplăcut acid şi uneori respingător, acru.
Pe timp călduros, păstrarea vânatului mai mult 3-4 ore poate
dăuna calităţii cărnii. La această specie conţinutul intestinal se
descompune uşor, producând gaze şi substanţe urât mirositoare, care
se transmit cărnii. Pentru a împiedica deprecierea cărnii la fazanii
recoltaţi în zilele călduroase este necesar să se scoată intestinele. Fig. 35. Modul de confecţionare a cârligului pentru scos organele
Eviscerarea se face prin orificiul anal cu ajutorul unui cârlig interne la fazan. (după Nesterov V.)
confecţionat din crengi (ramuri) recoltate din arbori (fig. 34, 35).
După răcire fazanii se leagă câte doi cu o sârmă, introdusă prin
nări şi se agată pe un cadru din lemn în căruţă. La fazan, datorită
penajului, nerespectarea acestor reguli, poate determina alterarea
cărnii chiar şi în zile cu temperaturi scăzute. Recoltarea vânatului în
condiţii atmosferice necorespunzătoare influenţează de asemenea
calitatea şi valoarea cărnii. Pe timp călduros se poate produce
încingerea, iar pe timp umed, ploaie, noroi murdărirea şi infecţia
plăgii rezultată în urma împuşcării. Din aceste considerente
vânătoarea trebuie să aibă loc în perioadele cu cele mai
favorabile condiţii atmosferice.
Transportul fazanilor împuşcaţi, constituie partea cea mai
dificilă, din acţiunea de recoltare, de mare importanţă pentru calitatea
cărnii.
Pe timpul transportului se va evita depozitarea, suprapusă,
înghesuită, călcarea, murdărirea rănilor şi a tăieturilor. Se va evita
ambalarea fazanilor împuşcaţi în pungi de plastic, deoarece există
Fig. 34. Scoaterea organelor interne Ia fazani. pericolul să se altereze repede, prin faptul că nu se poate asigura
aerisirea şi răcirea completă. In zilele călduroase alterarea
170 171
vânatului fneeviscerat şi nerăcit) poate avea loc după circa 2-3 ore, de
la introducerea în pungă. Pungile pot imprima frecvent cărnii şi un
miros particular neplăcut.
Vânatul răcit poate fi ambalat în pungi, cu condiţia ca durata de
transport să nu fie mai mare de 5-6 ore. In acest interval pungile vor fi
desfăcute la un capăt, în zilele cu temperaturi sub 0°C durata de
păstrare se poate prelungi far pericol de alterare. Pentru ambalare se
poate folosi, hârtie pergament (perforată) sau tifon.
Depozitarea şi păstrarea fazanilor împuşcaţi
Vânatul până la consum poate fi păstrat în încăperi aerisite,
răcoroase, lipsite de miros particular. Se va evita depozitarea
suprapusă în încăperi umede, mucegăite, în saci de plastic, în port-
bagajele autovehiculelor, în încăperi unde au fost depozitate substanţe
chimice. Condiţiile de depozitare sunt foarte importante, întrucât
carnea are proprietatea de a absorbi şi cele mai slabe mirosuri.
Dintre boliie infecto-contagioase şi parazitare care se pot
întâlnită fazanii recoltaţi prin împuşcare sunt; tuberculoza,
leucoza, diftero-variola şi raia. Recoltarea fazanilor cu leziuni este
rară deoarece fazanii bolnavi de obicei se retrag în locuri izolate, unde
cad pradă răpitoarelor şi mor. De obicei vânătorul constată finalul
bolii, cadavrele sau resturile din corp. Când se constată fazani cu
leziuni specifice acestor maladii, fazanii sunt slabi iar carnea este de
calitate inferioară, lipsită de aromă. O astfel de carne nu se poate
consuma. Când se constată leziuni de diftero-variolă şi râie, capul şi
picioarele se îndepărtează iar carnea se examinează cu atenţie şi se
poate consuma.
Controlul calitativ al vânatului împuşcat
Controlul calitativ al vânatului împuşcat se face de obicei de
către persoanele care îl procură pentru consum.
La fazanii împuşcaţi, neevisceraţi, organele interne pot furniza
date importante în aprecierea calităţii acestuia, a vechimii, precum şi
a bolilor de care a suferit în timpul vieţii.
Fazanii împuşcaţi se vând ca atare, întregi neevisceraţi, deoarece
după împuşcare se răcesc într-un interval scurt, astfel că
172
eviscerarea se poate face şi mai târziu (în special iarna). La
examinarea fazanilor împuşcaţi se va urmări integritatea, aspectul
exterior, starea plăgii de împuşcare, prospeţimea, leziunile cauzate de
boli etc. (Dr. Nesterov).
Integritatea
Prin integritate se înţelege prezenţa tuturor părţilor componente
ale corpului (cap, trunchi, membre). Lipsa unor porţiuni din corp
trebuie privită cu rezervă şi de controlat bine restul de corp şi în
special aspectul cărnii. Este posibil ca această porţiune să fi fost
înlăturată cu un scop şi anume să îndepărteze leziunile produse de
boli sau procese de alterare.
Aspectul exterior
La aspectul exterior se va examina cu atenţie, penele, luciul şi
coloritul precum şi uniformitatea de acoperire a corpului. Lipsa
acestora pe regiuni întinse, murdărirea cu noroi sau prezenta petelor
mari de sânge, indică o recoltare ne corespunzătoare sau o stare de
prospeţime relativă. Se admite murdărirea cu noroi pe picioare şi
lipsa penelor pe zona plăgii de împuşcare. Umflarea (bombarea)
abdomenului indică prezenţa de gaze rezultate din descompunerea
conţinutului tubului digestiv. Scurgerile de lichide şi de sânge de
culoare brună pe cioc, nări sau din plaga de împuşcare reprezintă un
indiciu asupra prospeţimii vânatului. Cu cât acestea au o culoare mai
murdară şi un miros mai respingător cu atât vânatul este împuşcat de
mai mult timp.
Starea plăgii de împuşcare
Plăgile de împuşcare trebuie să fie curate, nemurdărite cu pământ
sau cu conţinut al tubului digestiv. Plăgile din regiunea abdominală
determină revărsarea conţinutului gastro-intestinal, murdărirea şi
infectarea cărnii cu microbi.
Plăgile din zona spinării, pieptului etc. depreciază în cea mai
mare parte calitatea cărnii.
Plăgile de împuşcare a unui vânat proaspăt au marginile
îngroşate, uscate (cruste de sânge) prezintă un miros plăcut. La
173
un vânat vechi plăgile de împuşcare au marginile umede, ţesuturile Tabelu
îmbibate cu lichide sau bule de gaze şi totdeauna un miros l5
respingător. Indici
Vânatul recoltat are o vechime cu atât mai mare, cu cât mirosul orientativi în
neplăcut al plăgilor persistă după ştergerea secreţiilor din plagă, a stabilirea
îndepărtării ţesuturilor murdare, cu ajutorul unei lame de cuţit sau prospeţimii
tifon, cârpe curate etc. cărnii la vânatul
cu pene
Prospeţimea (Dr. Nesterov
Prospeţimea la un fazan întreg, împuşcat se stabileşte în primul V.)
rând după uşurinţa cu care se smulg penele. Cu cât acestea se smulg Nr.
mai uşor, cu atât vânatul este mai vechi. crt
Precizăm că este greşit a se aprecia starea de prospeţime a 1
Ciocul strălucitor, uscat,
vânatului după aspectul pielii şi uşurinţa de smulgere a penelor din
zona abdominală, deoarece această zonă intră mai repede în procesul tare, fără miros neplăcut
de descompunere prin gazele degajate de masa intestinală. Din acest 2 Ochii; ocupă toată orbita,
motiv chiar şi la un vânat proaspăt penele se pot smulge foarte uşor globul rotund, plin,
de pe abdomen. corneea transparentă şi
Stabilirea prospeţimii vânatului împuşcat se va urmări prin clară, pupila mai mult
palpare, constatându-se prezenta sau absenţa gazelor sub piele, a
sau mai puţin rotundă
fracturilor de oase, de asemenea rupturi şi striviri întinse de muşchi.
Tot prin acest procedeu se urmăreşte depistarea de noduli, colecţii de 3 Pielea uscată, elastică, cu
puroi, localizate în diferite zone şi structuri musculare din corp. O miros specific fiecărei
smulgere uşoară a penelor, prezenta de gaze sub piele şi în structurile specii
musculare, a petelor de culoare galben-albăstruie în profunzime şi la 4 Carnea tare, elastică cu
suprafaţa pielii, cum şi o umiditate crescută sunt semnele miros plăcut specific
caracteristice a unui vânat vechi sau defectuos conservat. fiecărei păsări, pe
Carnea de la un astfel de vânat este de o calitate inferioară secţiune umedă
putând fi dăunătoare organismului uman şi se opreşte pentru consum. 5 Picioarele se mişcă greu
Prezenţa de gaze sub piele, j>oate avea o origine pulmonară, având din articulaţii
un miros neplăcut. In general la păsările împuşcate după Dr. 6 Penele au luciu
Nesterov V., se va urmări aspectul şi integritatea globilor oculari, a caracteristic, se smulg
ciocului, picioare, piele etc. greu, sunt apropiate de
Pentru orientare în tabelul 5 se arată comparativ caracterul
corp
vânatului cu pene bun pentru consum sau impropriu consumului.
7 Orificiul anal este
174 retractat în cavitatea
abdominală, uscat

175
 Starea de întreţinere este pătrunzător, constatându-se modificări organo-leptice; vânatul nu
Calitatea cărnii este mult influenţată de starea de întreţinere (de se va consuma.
îngrăsare) a vânatului. > Mirosul de pământ. Este în majoritatea cazurilor, urmării
In general la vânat grăsimea se depune sub piele, între fibrele aşezării vânatului în perioada de răcire direct pe sol, umed şi noroios.
musculare se găsesc în cantităţi mai mici decât la păsările şi > Mirosul de puroi. Indică existenţa unor leziuni supurative de
animalele domestice, din această cauză prepararea cărnii de vânat colecţii purulente în muşchi şi în organe. Carnea se retine de la
necesită împănarea cu grăsime. O carne lipsită de această cantitate consum. In cazul existenţei altor mirosuri particulare se vor analiza
mică de grăsime este de calitate inferioară, se conservă şi se prepară condiţiile în care s-a păstrat carnea procedându-sela remedierea lor şi
mai greu şi este mai puţin hrănitoare. Aprecierea stăiii de întreţinere se va analiza cu prudentă admiterea sau respingerea vânatului pentru
se face prin palpare, stabilindu-se cu acest prilej consistenţa cărnii. consum.
Existenţa unei cărni moi indică o carne de calitate inferioară, un
vânat slab. In general la pasări, aprecierea se face după modul în care Identificarea vânatului împuşcat.
muşchii pieptului îmbracă carena sternală (osul pieptului). Cu cât Este posibil ca în perioadele de mare solicitare a vânatului să
zona pieptului este mai bombată, cu atât existe situaţii în care să se ofere cumpărătorului carne de la alte
vânatul are o stare de întreţinere mai bună. specii, decât cele solicitate. Sunt situaţii deosebite când păsările sunt
La fazan şi potârniche, o apreciere a stării de întreţinere se poate jupuite pentru naturalizare, diferenţierea facându-se după culoarea
face şi după întinderea stratului de ţesut gras de sub pielea din zona cărnii (carnea la vânat este roşie, roşie-închis), după poziţia solzilor
de legătură a aripilor de corp şi după toată zona dorso-lombară şi pe picioare, lungimea şi culoarea picioarelor (tarsului) şi după
abdominală. mărimea corpului (tabel 6).
Tabelul 6
Mirosul cărnii de vânat Diferenţierea păsărilor sălbatice după culoarea, poziţia
solzilor şi lungimea picioarelor (după biolog Manolache L.)
Indiferent de intervalul de timp scurs de la data recoltării şi
pregătirii, vânatul bine păstrat nu îşi schimbă decât în mică măsură Lungimea
Nr. Specia Culoarea şi poziţia piciorului +
mirosul aromat, plăcut, proaspăt caracteristic speciei. Prezenta crt. de pasăre solzilor pe picioare
mirosurilor străine este nedorită întrucât reduc calitatea cărnii şi tarsul cm
limitează sortimentele culinare. In practică se poate întâlni vânat Cenuşiu-albăstrui transversali
1. Fazan 6,5-7,5
împuşcat cu următoarele mirosuri particulare. mari
> Miros de intestin. Presupune o eviscerare defectuoasă cu 2. Potârniche Brun sur, transversali 3,6-5,0
vărsarea conţinutului intestinal în cavitatea abdominală sau 3. Prepeliţa Gălbui şi sidefiu transversali 2,2-2,5
împuşcarea în zona abdominală. De asemenea, întârzierea 4. Dropie Suri, poligonali 13,0-17,0
eviscerării poate avea acelaşi efect. 5. Sitar Suri - roz - transversali 3,2-4,2
> Miros de mucegai. Provine în majoritatea cazurilor din Roşcat-suriu, la încheieturi
locurile de depozitare neaerisite, umede. Când mirosul persistă 6. Becaţină mare 3,5-4,2
verzi transversali
176 7. Cioară Negru-lucios, transversali mici 5,2-5,5
8. Vrabie Maroniu deschis neregulaţi 1,8-2,0

177
 Maturarea, păstrarea şi prepararea vânatului împuşcat
Prin maturare se înţelege procesul de transformări biochimice ce
se succed în carne în timpul conservării şi în urma cărora se obţine o
îmbunătăţire a calităţii (frăgezime, formarea aromei specifice, plăcute
etc.J.
O carne bine maturată este moale, suculentă, fragedă, cu gust
plăcut, aromat, se digeră mai uşor şi se foloseşte mai bine la diferite
preparate culinare. Timpul, intervalul necesar pentru o bună maturare
depinde de vârsta şi specia de vânat şi foarte mult de temperatură şi
umiditatea mediului înconjurător. La vânatul tânăr precum şi la unele
specii de păsări (prepeliţă, potârniche) pentru o bună maturare este
suficientă păstrarea cărnii timp de o zi.
Temperatura este factorul cel mai important care influenţează
durata de maturare; cu cât temperatura la care se păstrează vânatul
este mai ridicată, cu atât timpul de maturare este mai scurt. La
temperatura de peste 18"C perioada necesară pentru maturare la
fazan este de 1-2 zile.
La vânat, datorită faptului că fibrele musculare sunt mai tari,
perioada necesară maturării este mai mare deoarece pe lângă perioada
de maturare carnea se mai tine un timp pentru fezandare.
Fezandarea este ultima perioadă înaintea procesului de
alterare şi se practică decât în gospodăriile individuale şi nu în
reţeaua comercială. După Dr. Nesterov V., intervalul de maturare şi
fezandare la temperatura de 10-15nC la fazani este de 4-6 zile. Pentru
o bună desfăşurare a maturării, fazanul împuşcat se va păstra atârnat
într-un loc aerisit şi curat, în acest mod se asigură o bună aerisire a
vânatului şi se evită alterarea cărnii. Astfel carnea neavând o aerisire
uniformă se depreciază, capătă un miros neplăcut care se transmite în
întreaga masă musculară.
în perioada de maturare carnea va fi ferită de muşte, praf,
substanţe chimice etc. Nu va fi păstrată în încăperi umede,
mucegăite, cu igrasie sau în apropierea unor substanţe rău
mirositoare. Păstrarea vânatului în frigider nu asigură maturarea
cărnii. Frigiderul prin temperatura
178
scăzută, ajută numai la conservarea şi păstrarea cărnii, procesele de
maturare însă sunt extrem de mult încetinite şi durează mai mult
timp. Procesul de maturare va fi urmărit zilnic iar poziţia vânatului se
va schimba, deoarece se evită concentrarea de lichid în zonele
declive, care se uniformizează în toată masa musculară.
Maturarea se întrerupe, când se constată modificări de miros
neplăcut, zone cu nuanţe aparte de culoare, consistentă neuniformă a
musculaturii etc.
La vânatul mic (fazani, potârniche, iepure) se practică uneori o
maturare a cărnii pe animale neeviscerate, cu organele interne.
Procedeul nu este indicat, deoarece în cavitatea abdominală pot exista
rupturi şi revărsări de conţinut intestinal ce imprimă cărnii miros
neplăcut. Totodată pe organele interne pot exista pungi cu puroi,
abcese şi necroze, care contribuie mult la alterarea cărnii.
La fazanul recoltat toamna târziu sau iarna se poate obţine, ca
urmare a proceselor fermentative din intestin o carne mai aromată,
mai picantă deoarece în această perioadă
hrana este constituită în mare parte din seminţe cu aromă proprie ce
se transmite şi cârmi.
  
In practica vânătorească şi în prepararea cărnurilor de vânat nu
se respectă întotdeauna perioada de maturare. De aceea vânatul nu
are gustul caracteristic iar preparatele nu sunt apreciate de
consumatori. Pentru a se preîntâmpina acest defect al cărnii, în
practică se utilizeză metoda forţată a maturării. Cel mai frecvent
procedeu de forţare a maturării este introducerea cărnii în soluţii de
apă şi oţet sau aşa cum se numeşte în practica curentă tinerea
vânatului „bait". Acest procedeu nu numai că nu asigură o maturare
calitativă însă aplicat necorespunzător, distruge gustul şi aroma
specifică cărnii de vânat. O carne ţinută în baiţ neproporţionat are un
miros de oţet, o consistenţă ridicată, o fibră aspră, iar în timpul
preparării devine tare, greu de mestecat şi greu de
179
digerat (Dr. Nesterov V.). Baitul este indicat a se folosi numai cu 10-
16 ore înainte de prepararea cărnii. Baitul mai serveşte şi la corijarea
unor mirosuri şi gusturi neplăcute din carne.
La prepararea baitului este indicat să nu se folosească oţetul sau
vinurile de culoare închisă, roşii, deoarece acestea schimbă culoarea
cărnii dându-i un colorit neplăcut. Oţetul va fi folosit numai în
concentraţie mică (100 ml la 3 l apă).
Vinul se foloseşte numai amestecat în părţi egale cu apa. Se va
folosi pe cât posibil un vin vechi, cu aromă plăcută.
Condimentele introduse în baiţ transmit cărnii foarte puţin din
aroma lor; ele au însă o mare influentă în timpul preparării vânatului.
Unii autori recomandă ca în baiţ să se pună piper, enibahar, foi de
dafin, cuişoare, usturoi etc.
La toate cărnurile de vânat este indicat ca în timpul preparării să
se adauge 1/2 pahar de baiţ sau de vin alb.
180
MĂSURI SANITAK VETERINARE
PRIVIND PROFILAXIA ŞI COMBATEREA
BOLILOR INFECTO-CONTAGIOASE, PARAZITARE
ŞI DE CREŞTERE
Bolile fazanului constituie cauza principală care contribuie la
pierderile prin mortalitate într-o fazanerie sau în terenurile de
vânătoare.
Creşterea în captivitate a fazanului, aglomerările din adăposturi,
furajarea intensivă, contactul mai intens cu numeroşi vectori şi
germeni patogeni, existenta unor factori de stres (vaccinări, transferul
de fazani din hale în voliere şi alte lucrări curente într-o crescătorie),
contribuie ladebilitarea organismelor, apariţia unor boli, evoluţia si
difuzarea lor.
In capitolele următoare vom descrie bolile fazanului, care sunt
destul de numeroase, nu pentru ca un fazanier să se transforme în
medic veterinar, ci pentru ca el să deosebească un fazan bolnav de
unul sănătos, să cunoască oarecum felul bolii şi să ia măsuri
imediat pentru a împiedica propagarea ei. Rolul principal însă în
stabilirea diagnosticului revine medicului veterinar. Acesta este
singurul specialist în asemenea cazuri, având cunoştinţele şi
mijloacele necesare.
Un fazanier atunci când depistează cazuri de boală sau fazani
morţi în voliere şi constată că moartea nu a provenit dintr-un accident
este dator să-1 trimită imediat la cel mai apropiat laborator pentru a
preciza cauza morţii. In acelaşi timp, până primeşte rezultatul va
supraveghea cu mare atenţie, comportamentul celorlalte păsări din
crescătorie şi dacă constată păsări care-i dau de bănuială că ar fi
bolnave să ia imediat măsuri de izolare a lor, aşteptând rezultatul
181
analizelor de laborator. Se recomandă a se trimite la laborator dacă
este posibil fazani bolnavi încă vii sau în caz extrem, chiar morţi, însă
de curând (proaspeţi). Astfel dacă, fazanii morţi nu sunt proaspeţi
constatările se fac cu greutate şi cu mai putină precizie.
În afară de cazurile de boală în care este neapărat nevoie
de intervenţia medicului veterinar, sunt şi alte boli sau
împrejurări când fazanierul le poate constata şi le poate trata, fără
intervenţia medicului. Aşa sunt de exemplu paraziţii externi sau
diferite boli afrigore (cazuri frecvente când puii au fost surprinşi de
ploi torenţiale şi reci).
Măsurile sanitar-veterinare sunt structurate pe mai multe
capitole după cum urmează; boli bacteriene, virotice, parazitare, şi
de creştere, unde sunt descrise cauzele îmbolnăvirilor, modul de
manifestare a bolii şi măsurile de profilaxie şi tratament. De
asemenea se prezintă schematic graficul acţiunilor sanitar-
veterinare obligatorii dintr-o crescătorie de fazani, unde sunt
descrise măsurile de profilaxie, pe vârste corelate cu tehnologia de
creştere, precum şi medicamentele necesare pentru 'combaterea
boHlor.
Ultimul capitol se referă la SANITAJIA VETERINARĂ privind:
dezinfecta, dezinsecţiif deratizare, neutralizarea reziduurilor
biologice şi a cadavrelor.
L Bolile bacteriene
Tuberculoza "
Boala infecto-contagioasă produsă de bacilul tuberculozei, cu
evoluţie cronică şi caracter enzootic, întâlnită mai frecvent la
galinacee, cu localizare pulmonară şi hepatică.
Bacilul de tip aviar se întâlneşte la toate păsările domestice şi
sălbatice. Omul în general este imun la acest tip de bacii.
Tuberculoza aviară se transmite prin ou la descendenţi. Apare de
obicei în unităţile unde fazanii sunt exploataţi
182
mai mult de 2-3 ani, din cauza slăbirii şi a efortului depus pentru
producţia de ouă. Baciîul tuberculozei aviare este destul de rezistent,
atât în mediul exterior cât şi fată de acţiunea diverselor substanţe
dezinfectante.
Semne clinice
Manifestarea clinică a bolii este nespecifică şi slab exprimată,
mai ales în primele stadii de evoluţie. Simptomele devin evidente în
ultima fază a bolii. La palparea regiunii abdominale se poate percepe
noduli hepatici şi intestinali, diaree cronică, escremente conţinând
adesea strii de sânge. La cele cu leziuni osteoarticulare, apar tulburări
în deplasare, motorii (schiopături).
La deschiderea cadavrelor se constată organele interne mărite în
volum, noduli cazeoşi de diferite dimensiuni, în special în ficat,
splină şi intestin (fig. 36). Diagnosticul se stabileşte pe baza
examenului clinic, epizootologic, anatomopatologic şi testul alergic.
Măsuri de profilaxie
>
popularea crescătoriei cu efective indemne;
>
diagnostic perioadic privind examenul de laborator pe cadavre
şi păsări bolnave;
>
măsuri de asanare a efectivului de fazani, acolo unde a evoluat
această boală;
>
schimbarea (înlocuirea) anuală a fazanilor repro ducători;
>
fazanii de decor se vor ţine în voliere separate de fazanii de
vânătoare şi se vor lichida atunci când în crescătorie s-a depistat
aceasta maladie;
>
dezinfecţii perioadice cu Decontaminol soluţie 0,5%
prin pulverizarea uniformă a unei cantităţi de 0,5 l/m2
pentru suprafeţele neabsorbante şi a unei cantităţi de l l/m2
183
pentru suprafeţele absorbante. Dezinfecţia se face după o curăţenie
mecanică şi hidromecanică riguroasă a tuturor suprafeţelor, ce
urmează să fie pulverizate cu soluţie de DecontaminoL
a funcţie de salmonelele implicate în etiologie: puluroza, tifoza aviară
b Puii infectaţi din incubator mor în primele 3-4 zile de viată, iar
Fig. 36. Tuberculoză la fazan,
a) Tuberculoză hepatică; b) Tuberculoză intestinală.
Salmoneloza
Include un număr de trei entităţi ce pot evolua independent în
şi paratifoza.
Boli infecto-contagioase care afectează embrionii, puii şi păsările
adulte de găină, bibilică, fazani, potârniche, cocos de munte şi alte
păsări sălbatice. Dintre toate bolile infectocontagioase, salmoneloza
produce cele mai mari pierderi la fazani, făcând să scadă rentabilitate
crescătoriei. Forma cea mai gravă se manifestă la pui, în primele 10-
20 zile de viată. In etiologie este implicată S. pullorum - iar după
unele clasificări S. gallinarum-pullorum.
Boala se transmite pe cale digestivă sau prin ou, declanşarea
bolii fiind favorizată de condiţiile necorespunzătoare de alimentaţie,
zoohigienă, supraaglomerare în halele de creştere, regim termic
dereglat etc. Boala la pui mai poartă denumirea - diareea albă
bacilară.
La păsările adulte boala este produsă de S. gallinarum, care se
manifestă clinic prin stare tifîcă. şi tulburări digestive iar anatomo-
patologic prin hipertrofia ficatului (ficat bronzat), splină hiperplastică
şi enterită.
Sursa principală de infecţie o reprezintă păsările adulte şi ouăle
provenite de la acestea, realizându-se în acest fel transmiterea pe
verticală, iar prin fecalele puilor cu diaree albă şi a păsărilor adulte
purtătoare de Sallmonela se contaminează incubatoarele, halele,
aşternutul, volierele, furajele, apa, ustensilele etc. asigurându-se în
acest fel transmiterea bolii pe orizontală.
cei infectaţi mai târziu fac forme subacute şi în funcţie de condiţiile
de zoohigienă (hrană, temperatură, curăţenie, microclimat)
mortalitatea încetează la vârsta de 24-30 de zile.
184
185
 Semne clinice
La pui în primele 7 zile de viată evoluţia este septicemică cu:
abatere, somnolenţă, piuit plângător, sete crescută, nu au poftă de
mâncare, diaree cu dopuri de fecale de culoare albă, respiraţie
greoaie, tulburări nervoase etc.
La adulte, evoluţia subclinică, cu diaree, culoare subicterică a
mucoaselor, ochii roşii, rinită purulentă, artrite, tulburări nervoase,
abdomen mărit în volum.
Examen anatomo-patoîogic
La pui - se constată vitelus neresorbit, noduli pulorici pe cord
(leziune caracteristică), pulmon, ficat, stomac muscular, diaree cu
dopuri de fecale de culoare albă, distrofîe hepatică.
La adulţi - se constată noduli pulorici în cord, pulmoni,
hipertrofia ficatului (ficat bronzat) enterită, foliculi ovarieni
deformaţi, chisti, ascită, peritonită fibrinoasă etc.
Diagnostic
Pentru precizarea de diagnostic se trimit probe la laboratorul
veterinar (cadavre proaspete şi păsări bolnave), în scopul stabilirii
serotipului şi antibiogramei. Diagnosticul real se pune pe baze clinice,
epizootologice şi anatomo-patoîogic prin prezenta nodulilor pulorici
în organele parenchimatoase. La fazani conform programului de
supraveghere sanitar-veterinar se execută controlul serologic prin
RHAR la întregul efectiv de fazani reproducători, înainte de
formarea familiilor. De asemenea se efectuează controlul
bacteriologic săptămânal la păsările bolnave, cadavre şi recoltări de
probe din staţiile de incubaţie (embrioni morţi în ou, puf şi probe de
sanitaţie din staţiile de incubaţie).
Combaterea
> supravegherea şi izolarea păsărilor bolnave;
186
> dezinfectii susţinute cu Decontaminol, soluţie 0,5% prin
pulverizarea uniformă a unei cantităţi de 0,5 l/ma pentru suprafeţele
neabsorbante şi l l/m2 pentru suprafeţele absorbante. Se mai poate
folosi soluţie de hidroxid de sodiu 2% şi clorură de var 20%;
> îmbunătăţirea condiţiilor de zoohigienă (furajare, microclimat,
curăţenie, regim termic normal).
Tratament
In funcţie de antibiogramă se vor aplica tratamentele indicate prin
buletine de analiză de către laboratorul sanitar-veterinar. Se vor
efectua tratamente colective profilactice sau curative cu sulfamide,
antibiotice, în furaje sau apa de băut.
Se recomandă următoarele produse medicamentoase:
> Ampicilina 10% - pulbere hidrosolubilă, administrată în apa
de băut 20 g la 331 de apă timp de 4-5 zile.
> Avianprotect - pulbere insolubila, administrat în furaje în
următoarele doze: curativ - 100 g produs în 100 kg furaj, timp de 5
zile consecutiv; preventiv - recomandat în prima şi a treia săptămână
de viaţă a puilor, 50 g produs pentru 100 kg furaj, 3 zile consecutiv.
> Colistirom - pulbere hidrosolubilă, administrat în apă în doză
de 6-8 g la 10 l apă de băut, pe zi, timp de 3-6 zile.
> Doxicilina 10%s.a, -pulbere hidrosolubilă, administrată
în apa de băut, în doză de 2 g/50 kg greutate vie, timp de 5-8 zile.
> Trimetosept - soluţie buvabUă - pe bază de trimetoprim si
sulfadimidină. Se poate administra individual sau în masă în apa de
băut. Doza de administrare este de 0,1 ml suspensie/kg greutate vie.
în cazul tratamentului în masă medicamentul se administrează o
singură dată dimineaţa încorporat în 1/3 din consumul zilnic normal
de apă pe 24 ore al speciei.
187
 > Flumeqoinerom 10% - soluţie buvabilă. Doza de administrare
curativ - la fazani până la 4 săptămâni: 0,5 ml produs/1 litru apă, după 4
săptămâni: l ml produs/1 l apă.
> Enteroguard forte M - pulbere insolubilă. Doza deadministrare
curativ; 3 kg produs/tona furaj; preventiv: 1,5-2 kg produs/tonă furaj,
timp de 4-5 zile.
> Enteroguard M - pulbere insolubilă. Doza de administrare
curativ: 3 kg produs/tona furaj, preventiv 2 kg produs/tona furaj, timp
de 5-6 zile.
Profilaxie
Se recomandă biopreparatul Tiforomvac, un vaccin viu, constituit
dintr-o suspensie liofilizată de Sallmonela, gallinarum tulpina 9 R
(rough). Se foloseşte în prevenirea şi combaterea tifozei la găini şi
fazani, în unităţi în care boala a fost diagnosticată.
> popularea crescătoriei cu efective indemne de salmoneloză;
> carantină profilactică minimum 30 de zile;
> asigurarea condiţiilor de zoohigienă;
> dezinfectia incubatoarelor, eclozoarelor şi a ouălor, după
normele stabilite;
> filtru sanitar-veterinar, dezinfectoare în stare de funcţionare.
Pasteureloza aviară - Holera aviară
Boală infecto-contagioasă, produsă de P. multocida (P. multocida
sub sp. gallicida) cu caracter sporadic - enzootic, frecventă la galinacee
şi paîmipede, prevalentă la tineretul trecut de 3 luni şi la păsările
adulte. Afectează numeroase specii de păsări, domestice şi sălbatice
(găina, curca, bibilica, raţe, gâşte, porumbel, potârniche, prepeliţă,
fazan etc.). Evoluează cu forme supraacute şi acute (septicemie), cel
mai
188
adesea mortale şi forme subacute, cronice, cu diferite localizări
(pulmonare, articulare şi cu necroze ale bărbiţelor).
Surse de infecţie
Păsările purtătoare sau bolnave cronic, cadavre, dejecţii, furaje şi apa
contaminată. Focarele de holeră apar de obicei spontan, pe substratul stării
de purtător şi sub influenţa factorilor favorizanţi de mediu, cum sunt:
frigul, umezeala, schimbări bruşte de temperatură şi umiditate,
adăposturi necorespunzătoare, supraaglomerate, raţii alimentare
deficitare în vitamine, săruri minerale etc., foraje mucegăite, lipsa
surselor de adăpare, stresuri provocate de manipulări prelungite,
transportul de lungă durată, vaccinări şi tratamente, organisme
sensibilizate de alte boli.
Semne clinice
Forma supraacuta.
Păsările prezintă o stare de abatere profundă, murind în 5-6 ore
sau mai puţin (moarte fulgerătoare), cad şi mor ca
„trăsnite".
Forma acută
Septicemică, durează 3-4 zile, se manifestă cu febră, somnolentă,
nu consumă furaje, nu bea apă, diaree spumoasă, hemoragică,
respiraţie accelerată, zgomotoasă.
Forma cronica
Slăbire progresivă, diaree, artrite, iar în localizările pulmonare,
bronhopneumonie, cu tusejetaj, localizări articulare, şchiopături etc.
Aceste forme cronice se pot vindeca, dar creează păsări purtătoare de
germeni patogeni, constituind o sursă permanentă de infecţie şi
răspândirea bolii în unitate. Holera aviară este o boală condiţionat
patogen, se declanşează atunci când apar factori favorizanţi,
189
schimbări bruşte de temperatură, umezeală, furaje > dezinfectii riguroase şi susţinute cu Decontaminol, soluţie
necorespunzătoare, stress etc. dezinfectantă 0,5% (prin componentele sale este un dezinfectant cu
In caz de suspiciune de holeră, cadavrele sau păsările bolnave se spectru larg de acţiune), sau hidroxid de sodiu 4%, clorură de var
trimit la laboratorul veterinar, pentru precizarea diagnosticului şi 20%.
efectuarea antibiogramei.
Profilaxia specifică
Examen anatomopatologic
In forma acută: hemoragii multiple pe epicard „cordstropit cu Compania .Ramvacrecomandă vaccinul Holevac, un vaccin viu
fucsină", enterite, hemoragii în duoden, bronhopneumonie crupală, liofilizat, preparat dintr-o suspensie de P. multocida, tulpina „CU",
focare necrotice în ficat „hepatită necrotică miliară", congestii cultivată în mediu lichid în sistem continuu, conţinând minimum IO 6
renale şi splenice (fig. 37). germeni /doză vaccinală.
Produsul se foloseşte în prevenirea şi combaterea holerei la
fazani, în crescătoriile în care boala a fost diagnosticată. Se
administrează subcutan sau prin metoda stik. Prima vaccinare se
efectuează la vârsta de 8-12 săptămâni, cu rapel la vârsta de 18-22
săptămâni. Pentru administrare fiecare doză vaccinală se reconstituie
în 0,2 ml diluant pentru calea s.c. şi cu 0,01 ml pentru metoda stik. Se
vor respecta următoarele contraindicaţii şi precauţii: sterilizarea
instrumentarului folosit la vaccinare se va face numai prin fierbere,
efectivele de păsări ce urmează a fi vaccinate, nu vor fi tratate cu
produse medicamentoase cu proprietăţi bacteriostatice şi bactericide,
cu 5 zile înaine de vaccinare şi 5 zile după efectuarea acţiunii
imunoprofîlactice.
Fig. 37. Holeră aviară aj Hepatită
miliară; b) Bronhopneumonie crupală.
Tratament
In forma cronică: leziuni hemoragice în ficat, seroase, pulmon, Este dificil de realizat, ţinând seama de formele evolutive ale
localizări articulare, enterită difteroidă, focare de necroză în bolii, de intervenţia a numeroşi factori favorizanţi, cât şi a capacităţii
musculatură. de supravieţuire a pasteurelelor, în unele celule sau ţesuturi.
Medicaţia aplicată poate opri pentru un timp evoluţia bolii, dar după
Profilaxie şi combatere sistarea acesteia îmbolnăvirile pot reapare, în situaţiile în care nu se
> păstrarea indemnităţii efectivelor de fazani; poate recurge la lichidarea efectivelor în care a apărut boala, se poate
> măsuri energice de zoohigienă, alimentaţie echilibrată, institui un tratament profilactic an ti infecţi os, dacă acesta îşi găseşte
măsuri anti stress, filtre sanitare în funcţiune; justificarea economică şi epidemiologică.

191
190
 Compania Romvac recomandă următoarele produse:
> Amoxylrom 25% - pulbere hidrosolubilă, se administrează în apa
de băut timp de 3-5 zile: la pui de până la 14 zile 50 g la 400 l apă:
la pui peste 14 zile, 50 g la 200 l apă.
> Ampicilina 10% s.a. - pulbere hidrosolubilă, se
administrează în apa de băut, 20 g la 33 l apă timp de 4-5 zile; soluţia
se prepară de 2-3 ori/zi^ pentru a fi administrată
proaspătă la intervale de 8-12 ore. In cazuri grave, doza iniţială poate fi
dublată, neexistând riscul apariţiei unor reacţii adverse. Timp de
aşteptare pentru făzănitele ouătoare şi cele destinate pentru
sacrificare este de 2 zile.
> Doxydlina 10% s.a. - pulbere hidrosolubilă. Se foloseşte prin
dizolvarea în apă de băut în cantitate de 2 g pentru 50 kg greutate
vie. Doza zilnică se va administra în două reprize în soluţie proaspăt
preparată. Tratamentul durează 5-8 zile. Timp de aşteptare 10 zile de
la ultima administrare.
> Enrofloxarom 8% s.a. - soluţie insolubilă administrată prin
încorporarea în hrană în cantitate de 2 kg/tonă furaj, timp de 3-5 zile.
> Enrofloxarom 10% s.a. - pulbere buvabilă. Se administrază
în apa de băut în cantitate de 50 ml la 100 l apă, timp de 3-5 zile;
timp de aşteptare 7 zile.
> Eritrom 6% s.a. - pulbere hidrosolubilă, pe bază
deeritromicină tiocianat, citrat de sodiu, albastru de metilen si
glucoza care se foloseşte preventiv în dozăde 0,8-1 g/1 de apă de băut
timp de 3-5 zile, şi curativ în doză de 1,6-2 g/1 apă, timp de 5-7
zile; soluţiile de eritrom se prepară în momentul folosirii; timp de
aşteptare 5 zile de la ultima administrare.
> Flumequinorom 10% - soluţie buvabilă, ce se administrează
în apa de băut, în cantitate de 0,5 ml/1 l apă, timp de 4-5 zile la pui
de fazan până la vârsta de 4 săptămâni şi l ml/1 apă, la cei trecuţi de
4 săptămâni; timp de aşteptare 2 zile de la ultima administrare.
> NorQoxarom 10% - soluţie buvabilă, care se administrează în apa
de băut în cantitate de 100 ml la 80-100 litri apă timp
192
de 3-5 zile. La produsele menţionate în tratamentul
pasteurelozei aviare se pot asocia complexele vitaminominerale
(Biovit plus, Biotina, Complex polivitaminic etc.), cu rol
rehidratant şi tonice generale.
Pseudomonoza
Este o boală infecto-contagioasă cu evoluţie acută la pui şi
cronică la păsările adulte, provocată de Pseudomonas
aeruginosa, (numit şi badlul piodanic sau barilul puroiului
albastru), se caracterizează prin tulburări digestive şi
encefalice. Se transmite pe cale ovariană (ou), provocând
moartea embrionului în incubator sau după ecloziune.
Semne clinice
Puii manifestă febră, somnolenţă, nu consumă hrană,
slăbesc, diaree, poziţie de pinguin, capul răsucit pe spate.
Fecalele sunt de culoare verde-gălbui, până la brun-închis,
zboruri bruşte, rotiri în cerc, paralizii.
La deschiderea cadavrelor se constată; vitelus neresorbit la
pui şi enterite la adulţi. Cuticula stomacului muscular este de
culoare verde. Moartea survine după 3-4 zile. Dacă nu se iau
măsuri urgente, mortalitatea poate ajunge 25% din efectiv.
Combaterea bolii
Se face prin corectarea condiţiilor de creştere şi tratamente
medicamentoase. Dintre produsele Companiei Romvac,
recomandăm următoarele:
> AmpidHnă 10% - pulbere hidrosolubilă. Produsul se
foloseşte dizolvat în apa de băut, lapte sau substituenţi de lapte, în
cantitate de 20 g la 33 l apă timp de 3-5 zile. în cazuri grave doza
poate fi concentrată neexistând riscul apariţiei unor reacţii adverse.
Soluţia se prepară de 2-3/zi, pentru a fi administrată proaspătă la
intervale de 8-12 ore.
> Neomidna 20% s.a. - pulbere hidrosolubilă. Produsul
conţine neomicină bază şi glucoza. Are acţiune locală la nivelul
tubului digestiv, nu se absoarbe în concentraţii care să combată stările
septicemice. Tratamentul se aplică în apa de băut în doza de l g/10 kg
greutate vie, timp de 4-8 zile. Soluţia de neomicină se prepară înainte
de fiecare administrare. Timp de aşteptare 21 de zile de la ultima
aministrare.
> Enrofloxarom C (comprimate) se administrează la fazani în
hrană în doza l tabletă/kg greutate vie şi zi, timp de 4-6 zile. Timp de
aşteptare 7 zile de la ultima administrare.

Colibaciloza
Boală infecţioasă cu caracter enzootic, se manifestă prin abatere,
enterită, tulburări nervoase. Excrementele sunt colorate în verde, urât
mirositoare. Este produsă de Escherichia coli, bacterie gram-
negativă, foarte răspândită, prezentă ca epifit la nivelul mucoasei
tubului digestiv sau pe alte mucoase. Are dimensiuni de 1-3/0,4-0,7
um, nu prezintă spori, prezintă cili şi fîmbrii, unele tulpini au o
microcapsulă. In funcţie de prezenta unor factor de patogenitate se
descriu următoarele tipuri de tulpini; enteropatogene (EPEC),
enterotoxigene (ETEC), enteroinvazive (EIEC), enterohemoragice
(EHEC) şi altele.
Răspândită la puii de găină şi fazani, frecvent în primele 10-15
zile de viată. Puii bolnavi prezintă abatere, somnolentă şi diaree
profuză şi fenomene de soc endotoxic, iar anatomopatologic enterită
catarală - hemoragică, leziuni septicemice, linfadenită hemoragică,
exudate în cavităţi, distrofli ale oraganelor interne, depozite
serifibrinoase pe organele interne şi intestine (fig. 38).
Există o formă cronică cu noduli care au un aspect tumoral pe
piele sau seroasele interne. Boala apare de obicei pe fondul unui
dezechilibru fiziologic, datorită condiţiilor necorespunzătoare de
întreţinere, alimentaţie, supraaglomeratie, oscilaţii bruşte de
temperatură, alte boli parazitare sau infectioase.
194 195
 Diagnosticul se stabileşte prin examenul clinic, anatomo-
patologic şi laborator pe cadavre proaspete şi păsări bolnave. Se
solicită ajutorul laboratorului pentru efectuarea antibiogramei şi
aplicarea unui tratament eficace, profilactic şi curativ.
Combaterea bolii
> înlăturarea factorilor favorizanti - îmbunătăţirea raţiilor
furajere;
> izolarea păsărilor cu semne clinice de boală;
> măsuri de zoohigienă riguroase.
Tratament
Se urmăreşte în primul rând echilibrarea hidroelectrică a
organismelor.
Un alt obiectiv îl constituie medicatia anticatarală, folosind în
acest sens orice preparat cu efect astringent, absorbant şi de
pansament gastro-intestinal (cărbune mineral sau vegetal, preparate
antidiareice). Medicatia antiinfecţioasă (antibiotice si/sau
chimioterapice) trebuie aleasă în baza unei antibiograme. Dintre
produsele Companiei Romvac recomandăm următoarele:
> Ampicilina 10% s.a. - pulbere hidrosolubilă, administrată în
apă, lapte sau substituienţi din lapte, timp de 3-5 zile, de două ori pe
zi. Dozajul este de 20 g/33 l apă, timp de 4-5 zile.Soluţia se prepară
de 2-3 ori pe zi şi se administrează la intervale de 8-12 ore.
> Colistrom - pulbere hidrosolubilă. Se administrează (6-8g/10l
apă de băut şi zi, timp de 3-6 zile). Se poate administra
si în furaje, l kg produs la l tonă furaj.
> Doxycilina 10% - pulbere hidrosolubilă, administrată înlapte
sau apă de băut în doză de 2 g/50 kg greutate vie, timp de 5-8 zile.
Doza zilnică se va administra în două reprize în soluţie proaspăt
preparată.
196
> Enteroguard M. - pulbere insolubilă. Dozele şi durata
tratamentului sunt următoarele; preventiv - 2 kg produs/tonă furaj - 2-
3 săptămâni; curativ - 3 kg produs/tonă furaj - 5-6 zile.Este interzisă
administrarea acestui produs la puii de fazan sub 4 săptămâni.
> Enteroguard forte M. - pulbere insolubilă, administrat în nutreţ
combinat pentru tratamente în masă.
Preventiv - 1,5-2 kg produs/tonă furaj - 4-5 zile.
Curativ - 3 kg produs/tonă furaj - 4-5 zile.
Medicatia cu Enteroguard forte M se asociază cu rehidratante,
tonice generale, vitamine. Nu se administrează la puii de fazan mai
mici de 30 de zile
> Flumequinorom 10% s.a. - soluţie buvabilă. Se dministrează
în apa de băut pentru tratament în masă.
Până la 4 săptămâni: 0,5 ml produs/1 l apă. Curativ - până la 4
săptămâni: 0,5 ml produs/1 l apă - 4-5 zile - după 4 săptămâni: l ml
produs/1 l apă - 4-5 zile.
> Neomidna 20% s.a. - pulbere hidrosolubilă, administrată per
os, în apa de băut, în doză de l g/10 kg greutate vie, timp de 4-8 zile.
Soluţia de Neomicină se prepară înainte de fiecare administrare.
Tratamentele cu antibiotice/chimioterapice menţionate vor fi susţinute
prin administrarea următoarelor produse, cu rol rehidratant şi tonice
generale Complex poHvitaminic buvabil; Rombiotin; Romhidrosel
şi altele. Alegerea acestor produse se vafaceîn conformitate
cupredzarile din prospect.
Micoplasmoza (BCR)
Este o boală infecto-contagioasă produsă de microplasme, mai
frecvent speciile M. gallisepticus, M. sinoviale, întâlnită la
galinaceae şi mai rar la alte specii de păsări, cu caracter endemic şi
evoluţie cronică, manifestată clinic prin tulburări repiratorii, de
intensitate variabilă, sinuzită infraorbitară, tenosinovite, iar
anatomopatologic prin leziuni de aerosaculită fibrinoasă. O
sensibilitate mai accentuată o prezintă tineretul între 2-5 luni.
197
Puii de fazani în primele zile de viaţă sunt adesea afectaţi, mai puţin
fazanii adulţi.
Sursa de infecţie; păsările bolnave sau trecute prin boală, care
elimină exudatele căilor respiratorii. Transmiterea bolii se face prin
contact direct sau indirect prin aerosoli, secreţii oculare, (calea
respiratorie, digestivă). Boala se transmite şi prin ou.
Factori favonzanţi; condiţii de microclimat necorespunzătoare,
umiditatea crescută, temperatura scăzută, oscilaţii de temperatură şi
umiditate în zonele reci, alte boli virotice sau bacteriene,
suprapopularea adăposturilor, carenţe alimentare etc.
Simptomatologia se manifestă prin: semne respiratorii, strănut,
sinuzite, respiraţie greoaie cu ciocul deschis, tuse şi crize de asfixie.
La deschiderea cadavrelor se constată membrane fibroase sub formă
de Jumâri de ouă" - serosacutită, dopuri de fîbrină în trahee,
conjunctivită care compromite ochiul, poliserozită fibrinoasă, focare
necrotice pe organele interne (ficat, splină, pulmon etc.) - (fig. 39).
198
Combatere dezinfectia aparaturii de incubat şi a ouălor cu vapori
de formol şi permanganat de potasiu, dezinfecţii curente cu
Decontaminol soluţie sol 0,5% sau hidroxid de sodiu 4%.
Tratament. Dintre produsele Firmei Romvac, indicăm foloirea
următoarelor medicamente.
> Tylavet 20% - pulbere hidrosolubilă - antibiotic din grupa
macrolidelor. Se administrează în apa de băut, în cantitate de 2,5-3
g/1, timp de 5 zile. Timpul de aşteptare este de 8 zile de la ultima
administrare.
> Qxzrozn - pulbere hidrosolubilă - produs pe bază de
oxitetraciclină clorhidrat, citrat de sodiu, albastru de metil şi glucoza.
Se administrează în apa de băut în următoarele doze: în scop
profilactic - l g/1 apă de băut timp de 3-5 zile; în scop curativ - 2 g/1
apă de băut, timp de 3-5 zile; timp de aşteptare 14 zile de la ultima
administrare.
> Norfloxarom 10% - soluţie buvabilă - administrată în apa de
băut în cantitate de 100 ml soluţie 10%, la 80-100 l de apă, timp de 3-
5 zile. Timp de aşteptare 4 zile, de la ultima administrare.
> Oxitetraciclină - pulbere hidrosolubilă administrată în apă în
doză de 300 g/100 l apă, timp de 5-7 zile. Timp de aşteptare 14 zile de
la ultima administrare.
> OxLfuran F - pulbere insolubilă - administrat în furaj sau în
apă; pentru combatere în cantitate de 1200 g/tona de furaj, timp de 5-
7 zile; pentru prevenire în cantitate de 600 g/tona de furaj, timp de 10-
14 zile.
În scop de biostimulare în doză de 200-300 g/tonă de furaj, timp
de 3-5 săptămâni. Nu se administrează la puii de fazan sub vârsta de 7
zile. Toate tratamentele se asociază cu produse vitaminice (Biotina,
Biovit plus etc.).
 Furazolidona 98% s.a. - pulbere insolubilă, încorporată în
furaje; preventiv în doză de 200 g/tona de furaj, timp de 12-14 zile;
curativ în doză de 350 g/tonă furaj, timp de 7-10 zile. Incorporarea
furajelor se face în trepte pentru a asigura
199
o bună omogenizare. Timp de aşteptare 17 zile de la ultima Semnele bolii - sete exagerată, lipsa poftei de mâncare,
administrare. somnolenţă, scurgeri din cioc, respiraţie greoaie, tuse, strănut, diaree,
> Doxycilina 10% pulbere hidrosolubilă, administrată în apa de manifestări nervoase, pareze, paralizii etc.
băut în doza de 2 g produs/50 kg greutate vie şi zi, timp de 5-8 zile. La deschiderea cadavrelor se constată: puncte hemoragice şi
Doza zilnică se va administra în două reprize în soluţia proaspăt necrotice în stomacul glandular (proventriculită hemoragică, brâu
preparată. Timp de aşteptare 10 zile de la ultima administrare. hemoragie în stomacul glandular fîg. 40), pe seroase, intestine,
> Avianprotect - pulbere insolubilă, produs pe bază de tilosin laringită, faringită, traheite etc.
artrat, eritromicină, thiocianat, furazolidonă vitamine, microelemente.
Se administrează în cantitate de 100 g produs pentru 100 kg furaj,
timp de 5 zile consecutiv. Tratamentul preventiv recomandat în prima
şi a treia săptămână de viată a puilor timp de 3 zile consecutiv cu 50g
produs pentru 100 kg furaj. Timp de aşteptare 10 zile de la ultima
administrare.
> Avianprotect C (comprimate), administrat în doză de l
comprimat/kg corp şi zi pentru fazanii adulţi şi respectiv ¼ sau 1/2
comprimat pentru pui, timp de 5 zile consecutiv.

II. Boli virotice

Pseudopesta aviară - boala de Newcastle
Este o boală infectioasă, septicemică, virotică extrem de
Fig. 40. Pseudopesta aviară. Proventriculită hemoragică.
contagioasă, care evoluează la galinacee, sub formă de epizotii
pustiitoare. Clinic se manifestă prin tulburări digestive, respiratorii şi
Ficatul prezintă zone slab congestive pe fond deschis, gălbui
nervoase. Agentul etiologic este un virus rezistent la variaţii foarte
degenerat. Pulmonul uneori apare edemaţiat şi cu mici focare cenuşii.
mari de temperatură. Virusul de pe coaja ouălor este distrus într-o oră
Confirmarea diagnosticului se face prin examen de laborator pe
de vaporii de formol. Sursa principală de infecţie o constituie păsările
cadavre proaspete şi păsări bolnave.
bolnave sau care au trecut prin boală, care elimină viruşii prin secreţii
Combaterea - prin măsuri organizatorice:
şi escretii. De asemenea mai constituie sursă de infecţii, ouăle
> izolarea păsărilor bolnave;
produse de păsări bolnave, căpuşile, moliile de pene, păduchii, unele
> măsuri restrictive de circulaţie;
specii de melci, ascarizii, păsările sălbatice etc.
> dezinfectii cu soluţie de Decontaminol 0,5% sau hidroxid
Clinic evoluează supraacut, acut şi cronic.
de sodiu 4%.
Pseudopesta aviară fiind o boală produsă de un virus tratamentele
cu antibiotice sau chimioterapice sunt ineficiente. Procentul de
pierderi prin mortalităţi putând
200 201
ajunge la 80-90% sau chiar 100%. Păsările care au trecut prin boală şi
au supravieţuit, sunt purtătoare de germeni patogeni, care prin
secreţiile şi excreţiile eliminate menţin în permanentă pericolul de
îmbolnăvire pentru păsările sănătoase.
Profilaxia constituie singura soluţie pentru a împiedica apariţia
acestei maladii într-o crescătorie de fazani. Pentru realizarea
prevenirii pseudopestei aviare se foloseşte Vaccinul AVIPESTISOTA.
AVIPESTISOTA, vaccin viu, liofilizat constituit dintr-o suspensie
de virus Newcastle (BN), tulpina La Sota, cultivată
pe embrion de găină conţinând minimum IO6'0 DIE50/doză
vaccinală. Vaccinul se livrează în două sortimente, preparate pe ouă
SPF şi pe ouă convenţionale. Se foloseşte pentru vaccinarea
preventivă şi de necesitate a bolii Newcastle la găini, curci, bibilici
fazani, prepeliţe, potârnichi şi porumbei. Vaccinarea se face
individual pe cale oculo-conjuctivală sau nazală, subcutanată sau
intramusculară şi în masă pe cale aerogenă sub formă de spray şi
aerosoli sau în apa de băut. Pentru administrarea pe cale subcutană
sau intramusculară, fiecare doză vaccinală se reconstituie în 0,2 ml
diluant. La cerere se poate livra diluant pentru reconstituirea
vaccinului în 0,5 ml doză vaccinală. Pentru aplicarea individuală,
vaccinul se poate utiliza la orice vârstă în cadrul schemei originale de
vaccinare.
In cazul administrării pe cale aerogenă, Avipestisota se va folosi
numai după o prealabilă vaccinare cu Avipestivac - Bp
Avipestivac - CI - 90 sau Avipestisota parenteral. Se foloseşte
ca diluant apa potabilă, fără dezinfectante, în cantitate de 0,5-2
ml/pui în funcţie de aparatul folosit. Pentru aplicarea în apa de băut
se foloseşte ca diluant apa potabilă, fără dezinfectante. Cantitatea de
apă necesară reconstituirii vaccinului este diferită în funcţie de vârsta
la care se face vaccinarea. Protecţia virusului vaccinai se asigură prin
adăugarea a 0,5% lapte degresat. Durata imunităţii este de până la 4
luni.
202
În crescătoriile de fazani datorită tehnologiei de creştere, unde
fazanii sunt crescuţi în hale şi voliere, vaccinarea pe cale aerogenă
nu este posibilă, deoarece această cale de administrare necesită un
spaţiu de cazare închis. Nu suntem de acord cu administrarea în
masă a acestuia prin intermediul apei de băut, deoarece fazanii
sunt cantonaţi în voliere, necesitând să ne supuşi unui regim hidric
de cel puţin 12 ore înainte de administrarea vaccinului, lucru care
nu este posibil. Este greu de crezut că fazanii din volieră nu vor
profita de precipitaţiile atmosferice sau rouă de pe plantele din
voliere, ca sa-şi asigure necesarul de apă, iar vaccinul administrat
în apa de băut să nu fie ingerat de către fazan. Deşi calea de
administrare a vaccinului, individuală pe cale parenteral este foarte
greoaie, datorită manipulărilor repetate, a stresului şi a pierderilor
prin mortalităţi, din practica controlată într-o perioadă îndelungată
recomandăm administrarea vaccinului Avipestisota pe cale
parenterală, individuală, calea cea mai sigură pentru protejarea
fazanilor, în continuare se prezintă schema de vaccinare pe cale
parenterală cu vaccin Avipestisota.
> Vaccinarea l - la vârsta de 10 zile, culoconjuctival
în dilutie de 500 dose/50 ml diluant
câte o picătură în fiecare sac conjunctival.
> Vaccinarea a 2-a - la vârsta de 24 zile, oculoconjunctival
(idem vaccinarea 1).
> Vaccinarea a 3-a - la vârsta de 42-45 zile, intramuscular
(muşchi pectorali), dilutie 500 doze/250 ml
diluant, doza de 0,2 mVcap.
 Vaccinarea a 4-a - la vârsta de 75 de zile, intramus-cular,
(idem doza şi diluţia vaccinarea a 3-a).
203
 > Vaccinarea a 5-a - la vârsta de 120 de zile, intreamus-
cular, dilutia 500 doze/250 ml diluant,
doza de o,5 ml/cap.
> Vaccinarea a 6-a - din 3 în 3 luni, intramuscular, cu doza
de 0,5 ml/cap, dilutia 500 doze/250 ml
diluant.
Fazanii selectaţi (aleşi) pentru reproducţie în vederea
compartimentării precum şi reproducătorii lansaţi în teren, sau în
voliere pentru refacere, după terminarea ciclului de ouat (31 iunie) se
vor vaccina cu vaccin Avipestisota, doza 0,5 ml/cap, dilutia 500
doze/250 ml, diluant.
Este necesar să menţionăm, că aceste manipulări, ocazionate de
vaccinarea fazanilor (fazanii sunt stresati, agitaţi şi pentru prevenirea
acestor fenomene), cu o zi înainte de vaccinare, în ziua vaccinării şi o
zi după terminarea vaccinărilor, pentru protecţia organismelor se va
administra, ca antistres în apa de băut sau furaje următoarele produse
(premixuri): Biotină, Biovit plus, Complex polivitaminic buvabil,
Vit. AD3
E + C etc.
Difterovariola
Este o boală infecto-contagioasă, specifică galinaceelor,
caracteristică clinic prin apariţia de noduli variolici pe piele şi de
pseudomembrane difteroide pe mucoasa bucală, faringiană şi
laringiană.
Sursa de boală o constituie păsările cu semne clinice de boală,
care elimină virus în mediu exterior prin crustele variolice. Ca sursă
secundară de infecţie sunt apa, furajele, obiecte de inventar,
adăposturile. Infecţia se face atât pe cale digestivă, cât şi respiratorie
şi cutanată.
Păsările bolnave prezintă false membrane în cavitatea bucală,
noduli de culoare alb-gălbui pe pielea capului, în jurul ochilor şi în
cavitatea bucală. Când aceşti noduli ajung la dimensiuni mari, duc la
asfixiere (fig. 41).
204
Fig. 41. Difteria la fazan.
Deoarece boala este gravă şi se prezintă sub diferite forme de
gravitate este necesar, ca îndată ce s-a observat să fie izolaţi toţi
fazanii suspecţi.
Combatere:
> izolarea păsărilor bolnave;
> distrugerea cadavrelor prin ardere;
> dezinfecţii susţinute cu soluţie de Decontaminol 0,5%
sau hidroxid de sodiu 4%.
Tratament local: îndepărtarea membranelor şi a nodulilor din
cavitatea bucală. Badijonarea cu soluţie de albastru de metil, glicerina
iodată şi pudrări cu antibiotice şi sulfamide.
7
Tratament: se recomandă următoarele produse medicamentoase:
Biovit plus - comprimate - se administrează la puii până la vârsta
de 4 săptămâni - 1/2 comp./zi. La puii peste 4 săptămâni - l comp./zi.
Galiprotect - l comp./zi timp de 2-3 zile.
Complex polivitaminic buvabil - suspensie - l ml/1 l apă de băut
timp de 3-5 zile.
Profilactic: se recomandă vaccinul Avipox-gal - vaccin viu
liofilizat, contra variolei la găini, curci şi FAZANI. Este constituit
dintr-o suspensie de virus variolic galinar, tulpina EPp reprezentată de
membrane corioalantoidiane de la embrion de găină infectaţi,
conţinând minimum IO2
205
DIE50/doză vaccinală. Se foloseşte pentru vaccinarea preventivă şi de
necesitate în variola găinii, curcii şi la fazani. Se aplică individual
prin metoda stik (transdermic prin perforarea membranei brahiale) cu
vaccin special, începând în mod normal cu vârsta de 3 luni, după o
prealabilă pregătire prin vaccinarea cu Avipox - Col sau Avipox - TC.
In focare de boală vârsta de vaccinare poate fi coborâtă la 2 luni.
Pentru administrare, fiecare doză vaccinală se reconstituie în 0,01 ml
diluant.
Leucoze
Complex de boli infecţioase produse de virusuri cu caracter
sporadic, evoluţie lentă, caracterizate prin procese neoplazice în
ţesuturi şi modificări metaplazice în organele parenchimatoase,m ficat,
splină, ovare, rinichi, sistem nervos, ochi, cord etc. In complexul
leucozelor sunt cunoscute următoarele forme; eritroidă, mieloidă,
limfoidă, osteoporoza, boala lui Marek etc. (fig. 42).
206
Surse de infecţie: păsările bolnave şi cadavrele acestora. Virusul
pătrunde în organism pe cale respiratorie, digestivă şi cutanată, prin
vaccinări, diferite inoculări (injectări), recoltări de sânge etc.
Excesul de proteine şi săruri minerale (cupru, fier, mangan) din
nutreţuri, precum şi unele carenţe în vitamine, infestaţii parazitare
etc., favorizează apariţia bolii.
La deschiderea cadavrelor se constată:
> noduli sau tumori de culoare alb-gălbuie, cu consistenţă
moale, aspect slăninos, splina mărită de 10-20 ori.
Combatere
> asigurarea condiţiilor optime de zooigienă şi furajare;
> popularea crescătoriilor cu efective îndemne;
> dezinfecţii profilactice periodice;
> cercetările privind administrarea unui vaccin la pui sunt
fără rezultate deosebite;
> în scopul menţinerii unui echilibru fiziologic se va analiza
raţiile furajere şi se va administra un complex vitamino-mineral
asociat cu o serie de aminoacizi esenţiali;
> STAFAVJTAROM - 2 kg/tonă furaj, timp de minimum 2
săptămâni.
Boala splinei marmorate - MSD (morble spleen discose).
Boală virotică a fazanului de crescătorie, cu mortalităţi de la
vârsta de 50 de zile la 60-90 de zile. A fost descrisă în Italia 1966,
USA 1972, Anglia 1975, Franţa 1974, Canada 1972, Cehoslovacia
1975 şi Ungaria 1978, la pui de peste 8 săptămâni, în România (1982)
primele cercetări au fost făcute de Institutul de Cercetări şi Amenajări
Silvice Bucureşti împreună cu Institutul Pasteur, la crescătoriile de
fazani Păuşa (Bihor) şi Gherghiţa (Prahova), în perioada 1982-1984
în urma cercetărilor s-au constata cazuri de îmbolnăvire la cele două
crescătorii şi în mod sporadic la fazaneria Pischia (Timiş). Pierderile
au fost mari, a semnalate la fazanii în vârstă de 50-70 zile cu o stare
foarte bună de întreţinere, evoluând circa 10-20 de zile, iar apoi
207
 pierderile prin mortalităţi au încetat. Surprinzător din anul 1984 nu s-
au mai semnalizat cazuri de îmbolnăvire, iar cercetările au rămas la
acest nivel.
Agentul etiologic, un adenovirus stabilit prin electrono-
microscopie în anul 1974 (identic cu un virus care produce enterita
hemoragică la curcă).
Simptome: nu apar semne clinice evidente de manifestare a bolii,
fazani cu foarte bună stare de întreţinere sunt găsiţi morţi de la o zi la
alta, cu ciocul sprijinit în sol.
La deschiderea cadaweîor, leziuni patognomonice:
> pulmonii sunt congestivi, hemoragiei, suculenţi, edematoşi;
> splina mărită mult în volum de 3-8 ori, cu aspect marmorat pe
secţiune;
> rinichi, necroze nodulare multiple pe suprafaţa lor.
> cord - edematierea ventriculului cu leziuni necrotice pe faţa
internă;
> ovar - foliculii congestionaţi;
> intestin - mucoasa cu zone ulcerative;
> ficat - mărit în volum, uneori friabil.
Epizootologie; apar focare explozive în crescătoriile de fazani
de 2-3 luni, începând cu luna august. Apariţia este legată de o
sensibilitate a vârstei. Transmiterea se face atât pe orizontală cât şi pe
verticală, păsările bolnave constituind rezervorul de virus, pus în
evidenţă prin anticorpi precipitanti, găsiţi în urma analizelor
serologice de laborator.
Diagnostic; anatomopatologic, prin deschiderea cadavrelor, la
care se constată leziuni specifice (splină marmorată, noduli
necrotici, etc). In laborator prin punerea în evidenţă a precipitinelor
virale din splină şi pulmoni folosind tehnica imuno-difuziumi şi prin
examen histologic.
Profilaxie, în anul 1982, Pătrascu, Coman şi Cristescu au realizat
un autovaccin prin recoltarea de organe paren-chimatoase - splina (de
la cadavrele proaspete sau păsări cu semne clinice de boală) care au
fost triturate şi prin tehnici de laborator, au obţinut un vaccin.
Vaccinul obţinut inoculat la
208
păsările clinic sănătoase a conferit o imunitate de circa 70-80%.
Pentru fortificarea organismelor începând cu vârsta de 35-40 zile
Compania Romvac recomandă administrarea în hrană produsul
Stafavitarom - promotor de creştere - 2 kg/tona de furaj, timp de
minimum 14 zile.
Alte viroze, care pot apare la fazan sunt: neorolimfomatoza,
laringo traheita infecţioasă, encefalomielita, gripa şi bursita
infectioasă aviară.
Aceste boli se întâlnesc frecvent la păsările din marile combinate
avicole şi pot evolua şi în crescătorii de fazani, acolo unde distanţele
sunt mici, sau există căi de acces comune cu aceste întreprinderi, a
personalului care circulă în ambele sensuri, materiale de împrumut,
utilaje, furaje etc.
Bronşita infecţioasă aviară (Bl)
Boală infecto-contagioasă a galinaceelor, endemică, manifestată
clinic prin tulburări respiratorii acute la pui (jetaj seros, respiraţie
bucală, raluri, accese de sufocare), conjunctivită, sinuzită
infraorbitară, scăderea producţiei de ouă, cu producerea de ouă cu
coajă deformată, subţire, rugoasă, iar anatomopatologic prin exudate
laringo-traheale, bronhopneumonie, şi degenerări ovariene, atrezii
foliculare, salpingite, concremente de ou în oviduct, ovarită,
peritonită vitelină. Sunt receptive la infecţie găinile şi fazanii. Sunt
mai sensibili puii de 1-2 săptămâni până la 5 săptămâni.
Boala este produsă de un virus din familia Coronaviridae, genul
Coronavirus, cu dimensiuni de 80-100 mm, cultivabil pe culturi de
celule de origine aviară şi pe ouă embrionate de 9-11 zile. Prezintă
pluralitate antigenică fiind identificate mai multe tipuri şi subtipuri.
Până în prezent Bl nu a fost semnalată în crescătoriile de fazani din
România.
Tratament. Nu se dispune de mijloace terapeutice. Profilactic se
pot utiliza mai multe biopreparate produse de Compania Romvac.
(Birovac -H-120 şi Birovac - H - 52)
209
 III. Boli parazitare
Coccidioza - Eimerioza păsărilor
Eimeriozele, în avicultura modernă sunt considerate tehnopatii cu
evoluţie gravă şi cu implicaţii importante economice, datorită
morbidităţii şi mortalităţii ridicate.
Sunt boli ce afectează tineretul de la vârsta de 10-20 de zile,
manifestate prin tulburări digestive şi metabolice generale, obişnuit
cu evoluţia acută sau cronică. Boală parazitară, a tineretului, care
apare în special la fazani după a 8-a zi de viaţă. Agentul etiologic este
un parazit EIMERIA PHASIANI, care se localizează în celulele
intestinale şi cecale.
Principalul simptom al bolii îl constituie diareea cu sânge,
tristeţea şi setea exagerată.
Parazitoza este întreţinută în crescătorii de fazani adulţi, la care
boala are evoluţie cronică, în toate fazaneriile din ţară s-a depistat
coccidioza pe baza examenelor coprologice. Pierderile cele mai mari
se înregistrează la pui. Leziunile patognomonice apar în intestinul
gros şi cecumuri, rinichi -hemoragii (fig. 43).
210
Profilaxie. Măsuri specifice şi nespecifice:
> respectarea densităţii optime în halele de creştere conform
tehnologiei.
>
condiţii de zoohigienă - raţii furajere echilibrate.
>
dezinfecţii curente în hale, adăposturi etc.
>
evitarea umezelii (subadăpători) sau alte surse de apă, deoarece
în mediul umed, aici se dezvoltă formele parazitare.
> folosirea substanţelor coccidiostatice care vor fi înglobate în
furaje care se vor administra în primele săptămâni de viaţă ale
fazanilor: Monesin, Clopidol, Nicarbazin.
Tratament
Firma Romvac recomandă următoarele produse:
Sulfacocdrom (sulfockwoxalină), 3 linguri în 22 l apă, 2-3 zile,
urmate de o pauză de 3 zile, după care se administrează din nou 2 zile
în doză de l lingură la 11 l apă.
Sulfacocdrom. C, Tratamentul constă în administrarea
individuală, per os a unui comprimat pentru 0,5 kg greutate vie şi zi,
timp de două reprize, de câte două zile consecutiv, despărţite de o
pauză de trei zile. Se asociază cu vitamina AD 3E.Tratamentul pe bază
de Sulfacocdrom se asociază obligatoriu cu vitamina K3.
Alte măsuri: izolarea puilor bolnavi cu semne clinice de boală,
strângerea zilnică a cadavrelor şi arderea lor. Schimbarea aşternutului
şi dezinfecţii cu lampa de benzină. Excrementele şi aşternutul se ard.
Se interzice îngrijitorilor de la serii de pui bolnavi să îngrijească loturi
de pui sănătoşi. Se trimit pui cu semne clinice de boală şi cadavre
proaspete la laborator pentru precizarea diagnosticului. Asigurarea
condiţiilor de microclimat şi confort fiziologic. Hrănirea pe tot fluxul
tehnologic cu raţii echilibrate, vitaminizate (A, D, E, K,) de calitate şi
adecvate tipului de exploatare.
211
 Trichomonoza
Boală parazitară, care la fazani apare între 8-60 de zile şi se
manifestă prin enterite şi mortalitate ridicată. Apare de obicei în lunile
călduroase. Păsările bolnave sunt triste şi se hrănesc foarte greu şi
uneori au o diaree de culoare verzuie. Este produsă de flagelaţi din
genul Trichomonas (T. gallinae; T. gaîlinarum; T. eberthi; T.
anseris) şi Cochlosoma (C. anatis). Păsările adulte nu fac boală dar
sunt eliminatoare de paraziţi. Boala este cosmopolită, evoluează în
toate sistemele de creştere, frecventa fiind mai mare în unităţile în
care condiţiile igieno-sanitare sunt deficitare sau se asociază altor
boli. La fazani prevalenta este mai crescută.
In faze mai avansate se constată următoarele semne; capul se
inflamează, devine diform iar pasărea bolnavă nu mai poate înghiţi.
Boala poate fi cauzată şi de scăderi bruşte de temperaturi, schimbarea
furajului sau ca o complicaţie a coccidiozei. De obicei păsările
sălbatice de baltă întreţin focarul de boală. Tratamentul preventiv
trebuie făcut la toate fazaneriile unde a evoluat boala în anii anteriori.
Ansamblul măsurilor nespecifice vizează în primul rând, igienizarea
adăpostului, volierelor, asigurarea furajării echilibrate,
corespunzătoare cerinţelor biologice ale speciei.
În focare la pui se preconizează chimioproSlaxia în perioada
de risc folosind produsele companiei Romvac.
> Enteroguard forte M - pulbere insolubilă 3 kg/t furaj -
4 zile.
> Rometronidazol l, în doză de 40-50 mg s.a./kg timp de
5 zile, per os în furaj concentrat. Rometrinidazol l se
administrează prin încorporarea în furaj în doza de 0,15 g/kg
greutate vie, timp de 4-5 zile.
> Furazolidonă (98% s.a.) preventiv în doză de 200 g/t
furaj timp de 12-14 zile, curativ - în doze de 350 g/t furaj
timp de 7-10 zile.
212
> Furavit, are şi acţiune antistress şi constituie promotor de
creştere, încorporându-se în furaje 1,5-2 kg/tonă furaj timp de 8-14
zile.
Histomonoza (Enterohepatita; Tiflohepatita; Boala capului
negru)
Este o boala parazitară care afectează tubul digestiv şi glandele
anexe. Se întâlneşte în special la curcă, dar frecvent şi la fazan,
potârniche, prepeliţă, păun, barză etc. Boala este produsă de către un
protozoar flagelat Histomonas meleagridis. Sursa de infecţie o
constituie păsările bolnave, excrementele, cadavrele acestora.
Simptomul principal la pui îl constituie diareea de culoare
galbenă ca sulful. Păsările bolnave slăbesc mult şi mor.
La deschiderea cadavrelor se constată: ficatul mărit în volum cu
focare necrotice miliare de culoare galben-deschis. Cecumurile mărite
mult în volum.
Profilaxie. Măsurile de profilaxie sunt identice cu cele din
trichomonoză, completate cu dehelmintizatrea contra heterakiozei,
urmată de dezinfectia halelor şi padocurilor. In cazul
chimioprevenţiei, pot fi utilizate:
Rometronidazol l (40% s.a.) în hrană la pui până la vârsta de 21
zile, în dozaj de 100 ppm, iar peste această vârstă se administrează
200 ppm.
Furazolidonă (98% s.a.), preventiv în doză de 200 g/tonă furaj
timp de 10-14 zile, curativ în doză de 350 g/t furaj, timp de 7-10 zile.
Tratament curativ. Compania Romvac recomandă următoarele
produse:
Enteroguard forte M - se administrează-în hrană, 3 kg de
produs/tonă furaj, 4-5 zile.
Rometronidazol l, prin încorporarea în furaj, în doză de 0,15 g/kg
greutate vie/zi, timp de 4-5 zile.
Furavit, 1,5-2 kg/tonă de furaj, timp de 8-14 zile.
213
 Ascaridioza şi heterachidoza
Ascaridioza este o nematodoză intestinală, cosmopolită care
evoluează la păsările domestice şi sălbatice producând îmbolnăvire la
tineret, uneori cu mortalitate iar la adulte evoluează asimptomatic,
determinată de helmitii din genul Ascaridia.
Heterachidoza, afectează galiformele mai rar anseri-formele.
Evoluează obişnuit subclinic, sau cu manifestări clinice la tineret
determinată de viermii din genul Heterakis (fîg. 44). Este implicată în
special în evoluţia şi focalitatea histomonozei la fazani şi curcă,
producând pierderi mari. Contaminarea se face numai pe cale
digestivă prin ingerarea odată cu furajele sau cu apa a ouălor
embrionate ale parazitului.
Fig. 44, Heterakis - fazan.
Leziuni importante se găsesc la nivelul cecumului, pe mucoase
se văd noduli de diferite dimensiuni. In general, parazitoza trece
neobservată, iar descoperirea viermilor se face numai la
sacrificarea păsărilor sau la deschiderea cadavrelor. Când infestaţia
este masivă păsările pot prezenta stare de anemie, tristeţe, apetit
capricios, după cum şi unele semne digestive. Apar mai ales în
sezoanele ploioase urmate
de călduri în fazanerii şi este influenţată de condiţiile de
214
zooigienă şi alimentaţie când nu sunt respectate. Pe lângă hrană,
paraziţii consumă din intestinul păsării, calciu, fosfor şi vitamine (A,
B). Din această cauză puii de fazan nu se dezvoltă şi se îmbolnăvesc.
In crescătoriile de fazani unde evoluează de obicei aceste parazitoze
se pot grefa unle boli infecto-contagioase, condiţionat patogene,
Pasteureloza, Salmoneloza etc. Profilaxia
In crescătoriile de fazani se vor asigura condiţii adecvate de
microclimat, igiena alimentaţiei, a pardoselii şi aşternutului. Gunoiul
şi aşternutul din timpul tratamentului se ridică şi se va arde sau se va
depozita la platforma de gunoi pentru sterilizarea biotermică.
Dezinfectarea compartimentelor de creştere se face cu lampa de
benzină. Terenurile (volierele) unde s-au efectuat tratamente se
dezinfectează şi se însămânţează cu diferite plante furajere.
Tratament
Terapia antiascaridiană şi antiheterakiană, va fî urmată de măsuri
antiinvazionale: recoltarea aşternutului şi a excrementelor din primele
două-trei zile după dehelmintizare şi depozitarea lor la platformă
pentru biosterilizare. Terapia antihelmintică se aplică la întregul
efectiv la care s-a diagnosticat boala. Se instituie vitaminoterapia şi
îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare şi alimentaţiei pentru
redresarea stării ponderale a păsărilor. Pentru combaterea acestor
parazitoze Compania Romvac recomandă următoarele medicamente.
Fîubendazol; Fenbendazol; Mebendazoî; Cambendazol;
Albendazol; Avermenctine; Tetramisol; Levamisol.
Albendazoî (Rombendazol 10%), pulbere insolubilă;
Rombendazol comprimate de 10 şi 100 mg s.a.) se utilizează în furaj
concentrat în doză de 10 mg s.a./kg greutate vie/zi, cu repetarea a
doua zi.
Flubendazolul, antihelmintic, sintetic care distruge formele
adulte precum şi formele larvare aflate în migratie. Se administrează
o doză unică 5 mg/kg greutate vie (l cm3
215
la 2 kg greutate vie) - în furaje bine omogenizate 3-5 zile consecutiv.
Carnea şi ouăle se pot consuma după 5 zile de la ultima administrare.
Tetramisol - pulbere de culoare albă solubilă în apă Se
administrează 4 g la 10 l de apă, timp de 3 zile consecutiv
Iratamentul la pui începe la vârsta de 25-30 zile.
Capilarioza
Boală parazitară apare la puii de fazan la vârsta de 25-30 3 zile
Paraziţii sunt asemănători unor fire subţiri şi albe care se localizează
în peretele guşii esofagului şi intestinului Mucoasa guşii este mult
inflamată, mărită în volum, datorită prezentei parazitului (fîg. 45).
Fig. 45. Capilarioza la fazan.
Aspect histologic (după dr. Paul loan).
Îmbolnăvirea se produce prin ingerarea ouălor de paraziţi odată
cu hrana. Puii bolnavi înghit greu alimentele şi fac încercări de
înghiţire chiar în gol. Se remarcă un consum mare de apă şi o
staţionare îndelungată în jurul adăpătorilor.
După câteva zile de la îmbolnăvire apare şi diareea urât
mirositoare. Puii bolnavi sunt slabi şi se dezvoltă foarte greu. La
fazanii reproducători scade producţia de ouă, slăbirea este mult mai
evidentă, iar guşa apare teşită (nu este rotundă).
Tratament
Flubendazol, antihelmitic sintetic. Se administrează 5 mg /kg
greutate vie în furaje bine omogenizate 3-5 zile consecutiv. Carnea şi
ouăle pot fi consumate după 5 zile de la data administrării.
Tetramisol, 4 g/10 l apă de băut timp de 3 zile consecutiv.
Albendazol (Rombendazol 10% - pulbere insolubilă) se
administrează 10 mg/kg greutate vie în furaje bine omogenizate - 2
zile consecutiv.
Singamoza - Viermele roşu
Este o nematodoză răspândită pe aproape întreg globul, care
afectează galinaceele, în special fazanul şi potârnichea manifestată
clinic prin tulburări respiratorii. Boala este cauzată de prezenta în
arborele respirator a unui vierme de culoare roşie Syngamus trachea
(fîg. 46).
Menţinerea singamozei în teren se face prin consumarea de către
fazan a râmelor sau melcisorilor care constituie gazda intermediară,
îmbolnăvirea se face rapid prin consumarea alimentelor sau apei
infestate cu forme larvare sau prin râme
si melcisori. Vârsta critică de îmbolnăvire este de 3-4 săptămâni,
când puii bolnavi nu au încă forţa de a expulza paraziţii prin tuse.
Pofta de mâncare scade treptat, puii slăbesc şi mor prin asfixie.
217
 Tratament
Tratamentul specific trebuie asociat cu dislocarea păsărilor din
terenul contaminat în adăposturi sau voliere indemne şi
îmbunătăţirea alimentaţiei pentru redresarea stării generale.
Compania Romvac recomandă Rombendazol (Albendazol)
comprimate în doză de 10 mg s.a./kg corp, două zile consecutiv.
Tratamentele antihelmintice se fac cu Thiabendazol, Mebendazol,
Febendazol, Tetranisol.
Tetramisol - 4 g la 10 l apă de băut timp de trei zile consecutiv.
Flubendazol - doză unică 10 mg/2 kg greutate vie, individual
sau administrat în furaje, trei zile consecutiv.
Pentru a mări rezistenta generală a organismelor se va
administra în apa de băut l ml/11 apă - Complexpolivitaminic
(suspensie, biostimulator şi antistres) - 3-5 zile consecutiv.
a
Halele de creştere şi volierele vor fi întreţinute în condiţii
de igienă. Aşternutul şi excrementele vor fi strânse şi inactivate prin
ardere. Padocurile şi volierele vor fi arate şi însămânţate cu plante
furajere (porumb, floarea-soarelui, sorg etc.).

Tenioze (cestoze)
Parazitează în intestinul fazanilor. Parazitul are un corp
segmentat, de culoare albă şi mărime care depinde de specie.
Teniozele afectează mai frecvent ultimele serii de pui.
îmbolnăvirea se exteriorizează prin penaj zbârlit, murdar, slăbire
generală, reducerea consumului de furaje, apetit capricios, abatere,
somnolentă şi în final puii mor.
La autopsie se constată; blocajul tubului intestinal, prin
aglomerări de tenii (ghemuri) (fig. 47 şi 48).
In timpul vieţii prezenta teniilor se stabileşte prin spălarea
b excrementelor colectate dimineaţa, din locurile unde au dormit
fazanii. După 3-4 spălări se remarcă în sediment, fragmente din
Fig. 46. Syngamus trahea (viermele roşu) a) corpul parazitului (tenie).
viermele roşu;
b) l - femelă, 2 - bărbat, 3 - cap foarte mărit - trahee spintecată, 219
2 - trahee nespintecată.
Tratament - Compania Romvac recomandă următoarele
produse.
Rombendazol comprimate 10 mg şi 100 mg -antihelmintic cu
spectru larg. Se administrează zilnic 10 mg/kg greutate vie, două zile
consecutiv. Este activ fată de cestode şi nematode în toate formele de
evoluţie. Se pretează foarte bine pentru administrarea individuală.
Când se administrează în furaj, comprimatele se mojarează.
Rombendazol 10% - pulbere insolubilă - antihelmintic cu spectru
larg. La fazani este activ pentru combaterea teniozei, singamozei,
ascaridiozei şi capilariozei. Se foloseşte doza de 10 mg s.a./kg
greutate vie/zi, cu repetarea a doua zi.
Preventiv; combaterea umidităţii, a muştelor, întreţinerea
igienică a spatiilor de creştere, colectarea periodică a dejecţiilor şi
depozitarea acestora la platforma de gunoi.
Aspergiloza
Este o boală micotică a păsărilor, cu evoluţie acută la pui, cronică
la tineret şi la păsările adulte, caracterizată prin pneumonii nodulare şi
depozite exudative în sacii aerieni (fig. 49). Afectează căile

Fig. 49. Aspergiloza pulmonară la puii de fazan.

respiratorii, apare în urma consumului
de nutreţuri mucegăite sau respirarea aerului încărcat cu
220 221
spori. La pui se poate transmite şi prin coaja ouălor ţinute la
umezeală şi mucegăite, introduse în incubator, fără a fi dezinfectate
cu formol. Puii bolnavi au respiraţia greoaie, se deplasează greu şi nu
mănâncă. Mortalitatea survine în 24-48 ore şi poate ajunge la 50-80%
din efectiv.
tratament: cu Stamicin sau Micostatin, în doză de 15.000-25.000
UI pentru l kg greutate vie timp de 5-10 zile, administrat în hrană. In
apa de băut se administrează timp de 10 zile Cîoramină „B" soluţie 2
g/1 apă de băut: lodură de potasiu 2 g/1 apă de băut 3-5 zile
consecutiv.
Rombendazol 10% s.a. pulbere insolubilă, antihelmintic cu
spectru larg. La fazan pentru tratamentul aspergilozei se foloseşte
doza de 10 mg s.a. kg greutate vie/zi, cu repetarea a doua zi.
Rombendazol comprimate a 10 mg şi 100 mg. Le administrăm
zilnic 10 mg/kg greutate, două zile consecutiv.
Alte măsuri
>
oprirea furajării cu nutreţuri mucegăite şi schimbarea
aşternutului.
>
măsuri de igienă sanitară privind adăparea şi hrănirea Fig. 50. Candidoza la puii de fazan, aspect macroscopic al guşii.
puilor. Se vor ridica zilnic resturile de hrană din tăvite. Leziunile se întâlnesc şi pe mucoasa cavităţii bucale, în esofag şi
Utilajele de hrănire şi adăpare se curată şi dezinfectează proventricol. Diagnosticul se stabileşte în laborator unde se pune în
zilnic. evidenţă hifele de ciuperci.
>
dezinfecţiile se efectuează prin flambare cu lampa de Tratament
benzină. Se va folosi numai aşternut nou, curat, nemucegăit. Sulfat de cupru bine mojarat, o liguriţă dizolvat în 10 l de apă de
>
se trimit cadavre proaspete sau pui cu semne clinice băut timp de o săptămână. Se mai poate trata cu Stamicin 300000
de boală la laborator, pentru precizarea diagnosticului. Ulla 10 l apă de băut, timp de 2 săptămâni.
Compania Romvac recomandă Rombendazol - comprimate de 10
Candidoza mg şi 100 mg. Este indicat şi în tratamentul aspergilozei şi
candidozei. Tabletele de Rombendazol se pretează foarte bine pentru
Boală micotică, localizată frecvent în stomacul glandular, administrarea individuală, când se adminisrează în furaje,
produsă de Candida albicans. Se întâlneşte frecvent la puii de fazani comprimatele se mojarează. Doza de administrare - 10 mg s.a./kg
cât şi la fazanii adulţi. Fazanii manifestă tristeţe, simptome foarte
greutate vie, două zile consecutiv.
greu de perceput în prima fază de debut a bolii. Cadavrele au
mucoasa guşii inflamată şi îngroşată, uneori cu ulcere acoperite cu 223
false membrane (fig. 50).
222

Alte măsuri: Dezinfecţia riguroasă a utilajelor cu Decontaminol
soluţie 0,5%, măsuri de igienă, evitarea supraaglomerării în halele de
creştere şi a furajelor contaminate.
Boli parazitare produse de ectoparaziţi
Paraziţii externi ai fazanului sunt foarte numeroşi şi pot fi
clasificaţi în 2 grupe.
I. Malofagii
Păsările domestice şi cele sălbatice pot fi parazitate de numeroase
specii de păduchi malofagii (fam. Menoponidae şi Philopteridaie),
determinând deplumaţii, dermatoze cronice, pică şi tulburări
generale, în infestaţii masive. Trăiesc pe penele şi pielea păsărilor, pe
fragmente de dejecţii din jurul anusului şi sunt extrem de iuţi; în
mişcare provoacă iritaţii şi prurit care adesea duc la tulburări
nervoase şi digestive (cu asimilarea redusă a hranei). Pot produce
moartea la puii de fazan şi oprirea creşterii. La adulţi opreşte ouatul.
Făzăniţele (cloştile) din liber, părăsesc cuibul şi sparg ouăle.
Malofagii fazanului sunt cosmopoliţi, răspândiţi în crescătorii,
indiferent de sistemul de exploatare. Cele mai frecvente specii care
evoluează la noi în tară sunt: Lipeurus, Goniodes, Menopon şi
Gonicotes.
Tratament
In efectivele contaminate, acţiunile vizează distrugerea
paraziţilor de pe corpul păsărilor în care scop se folosesc diferite
insecticide, organofosforice, carbamati, piretrioide, cu pulberi sau
spray-uri. In fazanerii hale şi voliere se fac băi de nisip, cu adaos de
insecticide - Neguvon 1%, aşezate în diferite locuri din hale. In
voliere se aşează sub acoperişuri, pentru a fi ferite de ploaie.
Prăfuirea păsărilor se poate face manual utilizând insecticide ca
Romparatox. Operaţiunea se
224
repetă după 14 zile. Este necesar să se aplice o dezinsectizare
prealabil unui lot de probă pentru verificarea toleranţei şi după aceea,
dacă nu apar fenomene secundare, se va efectua acţiunea în masă.
II. Acarieni
Acariozele cutanate la păsări se grupează în acarioza dermanisică
- acarioza argasidică - căpusile păsărilor şi raia - scabiile (raia
picioarelor şi raia corpului).
Acarioza dermanisică (dermanistoxicoza).
Este o ictoparazitoză întâlnită frecvent şi la fazan cu tulburări
uşoare pruriginoasă sau evoluând ca un sindrom cu anemie gravă sau
toxic, cu slăbire şi mortalitate la pui.
Este produsă de Dermaniyssus Gaîîine. Aceşti acarieni sunt
ectoparaziţi temporari, care în afară de păsări, pot ataca şi mamifere.
Acarioza argasidică, afectează păsările domestice şi sălbatice,
evoluînd ca o dermatoză pruriginoasă cu sindrom toxic anemiant, cu
paralizie determinată de parazitismul cu căpuşe din genul Argas
(Argas persicus). Căpusile adulte şi nimfele parazitează noaptea, iar
larvele acestora în mod permanent, toate stadiile fiind hematofage.
Răspândirea acestor căpuşe este cosmopolită, parazitismul
semnalându-se şi la mamifere.
Scabiile sau raia
La fazanul sălbatic şi de crescătorie se întâlneşte o infestaţie
masivă localizată pe cap şi gât. Ea se manifestă clinic prin paralizie
ascendentă. In afară de boala pe care o produc aceşti paraziţi, ei sunt
cei care transmit multe boli virale şi bacteriene (pseudopesta,
difterovariola, tifopuruloza etc.). De asemenea când sunt în cantitate
mare pe corpul unui fazan, pot să-1 intoxice cu produsele lor de
excreţie.
225
 Raia picioarelor (raia văroasă)
Este o dermatoză crustoasă proliferativă cronică, benignă, a
picioarelor cu contagiozitate redusă, care afectează găinile, curcile,
bibilicile, potârnichiile, papagalii, fazanii şi alte păsări produsă de
Cnemidocoptes Mutans. Pielea picioarelor are aspect rugos - scoarţă
de copac (fig. 51).
a b
Fig. 51. Raia picioarelor la fazan.
a) picior bolnav, b) picior sănătos, c) picior de fazăniţă cu leziuni de
Cnemidocoptes mutans (râie).
Raia penelor (raia deplumantă sau raia corpului)
Este denumită şi raia corpului, dermatoză eritemo-crustoasă,
deplumantă, pruriginoasă, cu mare contagiozitate ce afectează în
special galinaceele produsă de Cnemidocoptes Laevis, var. Phasiani.
apare primăvara şi vara şi poate fi răspândită de un singur fazan. Se
întâlneşte şi la găini şi porumbei.
226
Tratament şi profilaxie
Semnalarea râilor şi atacului cu alţi acarieni (căpuşe) în
crescătorii de fazani, cu exploatare industrială impune instituirea
complexului de măsuri legislative de combatere.
Se examinează întregul efectiv de fazani şi se supun terapiei. Se
folosesc substanţele organofosforice: Romparatox (Neguvon) sub
formă de pulbere cu talc, aplicate direct pe corpul păsărilor. Pentru
fazanii din aceeaşi hală sau volieră se fac băi de nisip sau cenuşă,
amplasate în diferite zone cu adaus de acaricid.
Se pot face aspersiuni cu soluţie 1% de Romparasect 5%, dar
înaintea efectuării la efective mari se va încerca toleranta pe un grup
mai mic şi dacă în 24 de ore nu apar fenomene de intolerantă se
tratează şi celelalte păsări. Tratamentul se va repeta la 6-7 zile. Odată
cu aplicarea tratamentului se efectuează dezinfecţia şi deparazitarea
adăposturilor folosind acelaşi acaracid 2%c. La fazanii cu raia
picioarelor, unde cazurile sunt mai frecvente, se poate institui
tratament local (fazanii depistaţi cu această formă de boală se vor
izola într-o volieră), cu substanţe acaricide sub formă uleioasă sau
unguente. Iniţial se înmoaie crustele cu apă călduţă şi săpun şi se
îndepărtează, apoi se aplică acaricidele uleioase sau unguent 0,5-1%.
Alte măsuri: văruirea boxelor şi a benzilor de dormit.
Este interzisă scoaterea fazanilor din crescătorii contaminate cu
excepţia celor sacrificaţi. Popularea crescătoriilor noi indemne se va
face cu păsări sănătoase, cu respectarea măsurilor de carantinizare.
Măsuri de profilaxie generale privind combaterea bolilor
infecto-contagioase şi parazitare
Se înţelege prin boli infecto-contagioase şi parazitare toate
maladiile produse de agenţi patogeni care afectează fazanii din
crescătorii, au un grad mare de difuzibilitate, rezistenţă
227
deosebită faţă de factori naturali dejnediu şi produc pierderi
importante în efectivele de fazani. In crescătoriile de fazani măsurile
specifice şi generale se referă la:
> hrănirea pe tot fluxul tehnologic cu raţii echilibrate (vitamine,
săruri minerale, aminoacizi esenţiali etc.), de calitate şi adecvate
stadiului de creştere şi exploatare;
> respectarea densităţii populaţiilor de fazani conform
principiilor tehnologice;
> asigurarea condiţiilor de microclimat şi confort fiziologic;
> efectuarea tuturor lucrărilor agro-zoo-veterinare în
voliere de creştere şi stocaje şi cultivarea acestora cu plante furajere
asigurându-se un „mozaic de culturi";
> limitarea circulaţiei în crescătoriile de fazani a persoanelor
străine şi instalarea dezinfectoarelor la intrarea în unitate şi la
flecare obiectiv (hale, voliere etc.) în stare de funcţionare;
> interzicerea introducerii în crescătorie a păsărilor bolnave sau
ouă pentru incubat provenite de la unităţi unde au evoluat boli
molipsitoare. Achiziţionarea acestora se va face numai cu aviz
sanitar-veterinar;
> se vor efectua dezinfectai conform protocolului stabilit cu
substanţe dezinfectante eficiente pentru germenii patogeni care au
produs maladia respectivă (dezinfectii curente, de întreţinere sau
dezinfectii finale, în urma depopulării sau în urma unei epizootii);
> distrugerea paraziţilor şi a formelor larvare, (după curăţenia
mecanică şi hidromecanică, evacuarea dejecţiilor şi aşternutului), care
se face cu regularitate, urmată de flambare, dezinfectii cu soluţie de
DECONTAMINOL şi văruirea periodică;
> în volierele de stocaje se va combate umezeala şi acumularea
precipitaţiilor atmosferice (băltirea), în special în jurul adăpătorilor şi
hrănitorilor;
228
> se vor efectua vaccinări preventive pentru maladiile infecto-
contagioase conform protocolului stabilit de organele sanitar
veterinare de stat;
> se vor recolta periodic probe biologice (ouă, cadavre, sânge,
fazani clinic bolnavi etc.) care se vor trimite la laborator;
> unităţile care cresc fazani în sistem semiintensiv cu ajutorul
găinilor domestice (cloşte) se va avea în vedere, de unde s-au
achiziţionat (care vor fi examinate cu mare atenţie, privind starea de
sănătate şi întreţinere). Achiziţionarea găinilor pentru clocit se va
face din localităţile şi gospodăriile unde nu au evoluat boli infecto-
contagioase şi parazitare şi vor fi atestate de medicul veterinar de la
circumscripţia veterinară teritorială;
> pentru redresarea organismelor afectate de boli în hrană se va
administra (în afară de medicamentele specifice necesare pentru
combaterea maladiilor infecto-contagioase şi parazitare) premixuri
sau zooforturi, care au în compoziţia acestora o serie de vitamine,
săruri minerale, aminoacizi
> esenţiali etc., având rolul de a stimula creşterea şi dezvoltarea
pasărilor afectate de acţiunea negativă a agenţilor patogeni;
> se va respecta legislaţia s ani t ar-veterinar ă privind circulaţia
păsărilor, care interzice scoaterea păsărilor bolnave din crescătoriile
contaminate. Popularea crescătoriilor de fazani se va face numai de
la unităţi îndemne cu păsări sănătoase, cu respectarea măsurilor de
carantină.
IV. Boli de creştere
Alimentaţia raţională a fazanilor include o serie de condiţii legate
de cantitatea şi calitatea nutreţurilor folosite
de igiena şi modul de administrare a hranei, de amestecul
componentelor furajere, în care să se păstreze un echilibru real, între
toţi principii nutritivi.
229
 Bolile de creştere apar atunci când lipsesc, unele componente din
furaje. Pot apare şi în urma alterării unor componente din cauza
învechirii furajelor, a depozitării în condiţii necorespunzătoare
(umiditate sau expuse la soare) sau al omogenizării
necorespunzătoare. Bolile de creştere la fazan apar la toate vârstele,
dar în mod deosebit se întâlnesc la tineret. O boală carentială poate fi
produsă din lipsa unuia sau mai multor elemente componente furajere.
Carenţa în calciu şi fosfor
Este produsă de lipsa sărurilor de calciu sau fosfor din raţiile
furajere sau din lipsa vitaminei „D3". Se manifestă prin fragilitatea
oaselor, deformarea carenei sternale în formă de „S", ouăle apar cu
coaja moale. La făzănite (găini) în plin sezon de ouat, aportul de
calciu şi fosfor trebuie să fie de două ori şi jumătate mai mare ca la
tineret. Pentru remedierea acestei carenţe se adaugă în raţia furajeră,
unul din nutreţurile minerale care se găseşte şi la noi în tară; făină de
oase, care conţine 21-26% calciu şi 10-12% fosfor, fosfat tricalcic,
carbonat de calciu precipitat sau făină de scoici, care conţine calciu în
proporţie de 39%.
Stimularea absorbţiei şi fixarea sărurilor de calciu şi fosfor
pe trama osoasă necesită administrarea în apa de băut a vitaminei „D3"
sau a complexului vitaminic hidrosolubil (A,D3,E).
Peroza
Peroza sau perozisul este o boală caracterizată prin tulburări ale
procesului de osificare, la nivelul cartilajului de conjugare epifizar;
mai poartă numele de Juxatia tendonului lui AchiJc. Perozisul şi
condrodistrofia sunt expresiile carenţei în mangan la păsări, însă
etiologia perozisuîui este de natură polifactorială.
230
Cauze: alimentaţia bogată în: proteine, săruri de calciu, fosfor şi
magneziu şi săracă în mangan şi vitamine (B 2, macină, colina şi
vitamina „H"). Făina de porumb (mălaiul) conţine cantităţi infime de
mangan şi o alimentaţie prelungită a puilor numai cu mălai, duce în
mod frecvent la apariţia perozisuîui.
Semne caracteristice: şchiopături, tendinţa de îndepărtare a
picioarelor şi îngrosarea articulaţiei jaretului, oasele se curbează şi nu
se mai pot mişca. Dacă nu se iau imediat măsuri de tratament şi
revizuirea raţiilor furajere mortalitatea poate ajunge la 50-60%; din
efectiv.
Tratament: se modifică complet raţiile furajere, prin scoaterea din
nutreţ a proteinelor de origine animală timp de 2 săptămâni şi
înlocuirea fainei de porumb (mălai) cu tarate de grâu 10%. In hrană se
adaugă carbonat de mangan 4-8 g/100 kg nutreţ 10-14 zile. Se va
administra masă verde la discreţie, de preferat lucerna. Profilactic se
recomandă produsul Rombiotim complex vitamino-mineral, pulbere
hidrosolubilă, care se încorporează în furajele concentrate sau apa de
băut astfel: l g/1 apă de băut sau 2 g/kg furaj. Durata tratamentului
este de 5-6 zile.
Acţiunea complexului Rombiotim se caracterizează prin
biostimularea fazanilor, sporirea performantei de creştere, eficienta
prin valorificarea hranei, creşterea rezistenţei la îmbolnăviri, scăderea
morbidităţii, diminuarea efectelor stresului, îmbunătăţirea răspunsului
imun şi menţinerea integrităţii epiteliilor şi a penajului. Este
importantă prevenirea carenţelor de mangan cu 30-50 g Mn/tonă furaj
datorită faptului că la pui condrodistrofia este incurabilă. In apă se
mai poate administra şi permanganat de potasiu.
Picajul - Canibalism
Sunt două boli de creştere care se întâlnesc la fazanii crescuţi în
spatii reduse, în hale cu lumină insuficientă, unde condiţiile de
zoohigienă sunt deficitare sau atunci când din
231
raţiile furajere zilnice lipsesc o serie de vitamine şi săruri minerale.
Aceste maladii se întâlnesc la toate păsările (galinacee) din
crescătorii, însă frecventa cea mai mare s-a constat în crescătoriile de
fazani. Important pentru această specie este spaţiul necesar şi
asigurarea raţiilor furajere complete corespunzătoare vârstei şi a
culturilor furajere din volierele de creştere şi stocaj. In rezumat
picajul şi canibalismul este o formă de manifestare cauzată de carenţe
alimentare, supraaglomerare în hale şi voliere, stresuri repetate etc.
Puii se ciupesc între ei, mai ales în zona cozii, pe spate, până se
produc răni grave sângerânde, evoluând până la devorare şi în final
fazanii mor (fîg. 52).
Fig. 52. Picaj (canibalism) la fazan.
Apare la orice vârstă, mai frecvent la fazani de 45-50 zile când
sunt transferaţi în volierele de stocaj.
Picajul poate consta în ciugulirea penelor, spargerea şi ingerarea
ouălor sau ingerarea a diferite obiecte străine (dure).
Canibalismul constă în ciugulirea pielii la nivelul unui folicul
sângerând, a cloacei prolabate sau murdărite de fecale hemoragice.
Canibalismul nu se rezumă numai la ciugulire, urmând adevărate
ruperi şi ingerări de ţesuturi, până la eviscerare - devorare.
232
Prevenire şi tratament
> se va analiza şi corecta raţiile furajere privind echilibrarea
raportului energo-proteic, a vitaminelor, sărurilor minerale şi
aminoacizilor esenţiali.
> complexul de vitamine AD3E - 10 ml la l l apă timp de 5-7 zile
consecutiv la care se adaugă 3-4 g sare de bucătărie.
> Rombiotim - pulbere hidrosolubilă, premix biosti- mulator şi
antistres, l g/1 l apă de băut sau 2 g/kg furaj, timp de 7-10 zile.
>
Fazanii care prezintă răni pe suprafaţa corpului sau sângerează
vor fi izolaţi, iar rănile se vor trata cu unguent în care sunt înglobate
antibiotice, unguent ihtiolat, albastru de metil etc.
>
se va administra verdeaţă la discreţie; napi, sfeclă furajeră,
morcovi, lucerna, trifoi etc.
>
volierele de creştere şi stocaje vor fi cultivate intens cu plante
furajere (porumb, sorg, floarea-soarelui, lucerna, sfeclă furajeră etc.
Cu ocazia manipulărilor (vaccinări, transferul fazanilor în
volierele de stocaje sau alte operaţiuni) se va proceda la tăiatul
ciocului - maxilarul superior.
> la transferul fazanilor în volierele de stocaje (45-50 de zile) se
va aplica ochelari de plastic sau inele nazale.
Referitor la această operaţiune, din practica curentă s-a
constatat că în crescătoriile unde există o vegetaţie abundentă se
poate renunţa la aplicarea ochelarilor sau inelelor nazale, cu
condiţia să se asigure spaţiul necesar (4-5 m2/cap fazan) în volierele
de stocaje şi administrarea unor furaje corespunzătoare din punct de
vedere cantitativ şi calitativ.
Având în vedere că aceste maladii se datoresc şi a deficitului
alimentar (raţii furajere incomplete, dezechilibrate) se poate interveni
când a apărut boala cu administrarea unor premixuri complexe
proteino-vitamino-minerale ca de exemplu; Ovoplus, pulbere
insolubilă care se
233
amestecă în furaje în proporţie de l parte Ovoplus şi 9 părţi hrană
bine omogenizată. Ovoplusul este un complex proteino-vitamino-
mineral bine echilibrat. Acesta conţine soia texturată, vitamine hidro-
şi lipo-solubile, precum şi macroelemente (carbonat de calciu şi fosfat
dicalcic) asigurând un anabolism accelerat. Ovoplus permite
realizarea unei producţii superioare la făzăniţele outoare şi conferă în
acelaşi timp o rezistentă sporită a cojii oului, evitând fisuri şi spargeri.
Pentru combaterea acestor maladii se recomandă şi produsul
Complex polivitaminic buvabil l ml pentru l litru apă de băut - 7-10
zile.
Deficienţe vitaminice - carenţe Desvitaininoze
Deficientele vitaminice provoacă apariţia unor boli de nutriţie cu
substrat complex ca urmare a insuficientei de vitamine în organism
(hipovitaminoze) sau lipsei absolute (avitaminoze). In unele cazuri,
aportul excesiv de vitamine poate provoca apariţia aceloraşi
modificări clinice şi anatomo-patologice ca şi lipsa absolută din
organism a vitaminei respective, dând stări de hipervitaminoză.
Păsările manifestă o sensibilitate crescută fată de carenţele
vitaminice în condiţiile creşterii intensive, pe spatii restrânse, cu raţii
de hrană în compoziţia cărora intră o serie de făinuri rezultate din
subproduse industriale, deficitare în vitamine, cu valoare proteică
redusă.
Principalele carenţe vitaminice
Carenţa în vitamina „A"
Păsările îşi pierd pofta de mâncare, penajul este zbârlit, pleoapele
sunt edemaţiate, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, faringelui,
esofagului şi aparatul respirator. Necesarul de vitamina „A" este de
20-50000 Ui/kg furaj.
234
Tratamentul este în primul rând igieno-dietetic, prin asigurarea de
raţii bogate în vitamina „A" şi caroteni, în special făină de lucerna
câte 10-15 g / fazan, sau morcovi.
Tratamentul medicamentos. Se recomandă administrarea de
premixuri hidrosolubile, vitamina „A" - „AD3E", „AD3E+C"
sau Romstarter „P+1+9BM".
Carenţa în vitamina „C"
Mai rar întâlnită la fazani deoarece păsările sintetizează această
vitamină la nivelul intestinului.
Vitamina „C" se recomandă profilactic în apa de băut 0,5 g/11
apă, timp de 4-5 zile, precum şi în guta viscerală şi picaj.
Carenţe în vitamina „D"
Este condiţionată de apariţia rahitismului, şi se mai numeşte şi
vitamina antirahitică. Necesarul de vitamina „D" în organismul
păsărilor este de 1500 Ui/kg furaj.
Deficitul de vitamina „D" la păsări este dependent de insuficienta
iradiere naturală sau artificială cu ultraviolete a fazanilor sau a
componentelor furajere din raţie. Carenţa în vitamina „D" prin
deficitul de calcitriol sintetizat în organism, influenteză negativ
metabolismul fosfocalcic şi determină întârzieri în creştere şi distrofn
osoase.
Expunerea fazanilor şi în mod deosebit a puilor la soare reprezintă
mijlocul optim de profilaxie a hipoavitaminozei „D". Asigurarea
necesarului de vitamina „D" este posibil prin suplimentarea raţiei
furajere cu premixuri vitamino-mineraîe sau prin utilizarea în
componenţa raţiei, de nutreţuri bogate în vitamina „D", drojdie
furajeră iradiată, astfel ca aportul zilnic la fazan să fie de 30-100 UI
vitamina „D"/kg greutate vie.
235
 Carenţa în vitamina „E"
Lipsa acestei vitamine produce grave tulburări nervoase la nivelul
sistemului nervos. Păsările prezintă torticohs, de cubite laterale sau
dorsale, poziţii anormale ale aripilor. Apare frecvent între a 2-a şi a 5-
a săptămână de viată. Boala este cunoscută şi sub denumirea de
encefalomalacia puilor.
Sursa cea mai importantă de vitamina „E", o constituie grăuntele
încolţite (germinate). Există şi vitamina „E" sintetică, care se adaugă
în hrană 50-60 mg/pasăre.
Encefalomalacia este expresia antagonismului, dintre acizii graşi
nesaturaţi şi tocoferoli din raţie, iar simptomatologia nervoasă este
vizibilă de la vârsta de 2-5 săptămâni.
Profilaxia carenţei vitaminei „E" (tocoferol - seleniu) se
realizează de regulă prin suplimentări vitamino-minerale (premixuri)
şi selenit de sodiu. In miodistrofia nutriţionala şi diateza exudativă se
asociază seleniu cu vitamina „E" administrând produsul Romselevit.
La fazani produsul Romselevit se injectează IM, preventiv 0,05 ml/kg
greutate vie şi curativ 0,1 ml/kg greutate vie.
Carenţe în vitamina „K"
Avitaminoza apare foarte frecvent la vârsta de 6-9 zile şi se
exteriorizează prin hemoragii intestinale, subcutanate şi musculare.
Având rol predominant antihemoragic, vitamina „K" se găseşte în
mod natural în furaje verzi sub formă de alfa-fitochinona (Kj), este
sintetizată în tubul digestiv de către microorganisme sub formă de
metil-naftochinonă („K>"), sau sintetizată artificial sub formă de
menadionă („Kg").
Profilaxia - se bazează pe asigurarea necesarului de vitamina
„K", cu suplimentări în cazul administrării de coccidiostatice
(Galiprotect - pulbere insolubilă).
236
Se poate administra vitamina „K" timp de 5-7 zile, în furaj în
concentraţie de 3-6 g/t. Tratamentul este în primul rând igieno-
dietetic, vizând corectarea raţiilor, întreruperea
administrării substanţelor antimfectioase şi coccidiostatice]or.
Terapia medicamentoasă se bazează pe administrarea vitaminei
„K3" - tratament în grup în hrană sau apă.
Carenţe în vitaminele din grupul „B"
Complexul „B" cuprinde mai multe vitamine: „B^'sau tiamina;
„B" sau riboflavina, colina, acidul pantotenic, vitamina „B6" sau
piridoxina, vitamina „PP", biotina sau acidul nicotinic, acidul folie şi
vitamina „B12"- Lipsa acestor vitamine din organism pot produce
carenţe deosebit de grave; lipsa poftei de mâncare, poziţii ciudate ale
corpului, paralizii ale membrelor, aspect urât al penajului, procent
scăzut de ouat şi ecloziune.
Profilaxie - se are în vedere administrarea de furaje bogate în
vitaminele din grupa complexului „B"; drojdie de bere, tarate de grâu
etc. Se va evita administrarea furajelor care conţin tianize, furaje
fibroase mucegăite sau nutreţuri combinate conservate cu dioxid de
sulf sau făină de peste ('alterată).
Tratamentul - dietetic constă în furajarea cu nutreţuri bogate în
acid pantotenic (târâte de grâu, drojdie de bere, făină de lucerna, făină
de carne, şi lactate). Medicamentos se recomandă produsul
Stafavitarom - pulbere insolubilă, anti stres, promotor de creştere. Prin
conţinutul său în vîrginiamicină şi prin aportul substanţial de
vitamine, minerale şi aminoacizi, produsul acţionează ca stimulator de
creştere şi inhibitor al florei digestive, patogene astfel:
> modifică distribuţie microorganismelor Gram-pozitive
intestinale şi produce un nou echilibru mai bun al florei intestinale;
237
 > măreşte digestibilitatea proteinelor şi resorbţia aminoacizilor.
> reduce viteza tranzitului intestinal mărind timpul de absorbţie.
> la fazani asigură o mai bună pigmentare a gălbenuşului,
viabilitatea embrionului (procent ridicat de ecloziune şi sporirea
ouatului). De asemenea este indicat la tineret în perioada 45-50 de
zile pentru formarea penajului.
Se utilizează în furaj în proporţie de 2 kg/t sau 2 g/kg furaj, timp
de 2 săptămâni.
Guta
Guta reprezintă o disproteinoză întâlnită la om, reptile, iepuri,
purcei, vitei şi păsări (fazani, potârnichi şi prepeliţe din crescătorii).
Literatura de specialitate nu semnalează cazuri de gută la fazanul
sălbatic din liber sau alte păsări de interes vânătoresc. Se
caracterizează prin hiperuricemie care în prezenta unor factori de risc,
pot duce la precipitarea uraţilor, la nivelul articulaţiilor (guta
articulară fig. 53) sau a seroaselor şi viscerelor (guta viscerală fîg.
54). Fazanii cu gută au articulaţiile deformate şi prezintă şchiopături
în
a mortalităţi. Deci acestea sunt bolile de creştere la fazani, care pot fi
Fig. 53 şi 54. Gută la fazani. a) leziuni
de gută articulare b) gută viscerală.
238
mers. Depunerea uraţiilor pe viscere şi seroase la fazan (guta
viscerală) a fost întâlnită foarte rar. Aceasta se constată frecvent la
puii de găină din marile combinate avicole unde uneori raţiile de
hrană sunt dezechilibrate (exces de proteine şi săruri minerale). Cauza
îmbolnăvirii fazanului constă în hrănirea excesivă cu porumb, făină de
carne şi peşte, precum şi reducerea mişcărilor din cauza spaţiului
limitat (sedentarism). Tratamentul în gută se face cu medicamente
administrate în grup pe bază de ALOPURINOL, substanţe diuretice şi
complexe polivitaminice. Compania Romvac recomandă următoarele
produse: Biotina, Complex polivitaminic buvabil, Ovoplus,
Rombiotim, Vitamina ADşE
+ C etc. De asemenea se va urmări corectarea raţiilor furajere,
administrarea furajelor verzi (lucerna) şi suculente, grăunte încolţite
la discreţie.
Măsuri generale pentru prevenirea şi
combaterea bolilor de creştere
Fazanii din crescătorii sunt supuşi în permanentă diferitelor
presiuni, din partea bolilor infecto-contagioase şi parazitare, care au
influenţă nefavorabilă asupra lor, conducând în final la pierderi
substanţiale prin mortalităţi.
Anumiţi factori care se referă în principal la condiţiile de
zoohigienă din adăposturi, asigurarea unei furajări corespunzătoare,
echilibrate cantitativ şi calitativ, factori care stau în puterea noastră de
decizie, sunt de multe ori ignoraţi sau neglijaţi. Aceste neglijenţe
matematic se „răzbună" asupra organismelor prin debilitarea şi
creşterea necorespunzătoare, pe al cărui fond se grefează o serie de
boli condiţionat patogene şi în final se înregistrează pierderi mari prin
controlate de noi respectând întocmai tehnologia
239
de creştere, privind aplicarea unui complex de măsuri profilactice
privind:
> administrarea unor raţii de hrană, care să conţină în compoziţia
lor, toate elementele nutritive, necesare asigurării unui echilibru
fiziologic corespunzător vârstei şi perioadei de exploatare
(reproducători, pui, fazani în formare, fazani de tir);
> asigurarea spaţiilor de creştere necesare, evitându-se
supraaglomerarea puilor de fazani în halele de creştere şi în volierele
de stocaje după vârsta de 45-50 zile, până la valorificare;
> asigurarea frontului de hrănire şi adăpare cores punzător
vârstei, conform normelor stabilite prin tehnologia de creştere;
> volierele de creştere şi stocaje vor fi intens cultivate cu plante
furajere (porumb, sorg, ftoarea-sorelui, răpită, lucerna, cânepă, sfeclă
furajeră etc.), creându-se un „mozaic deculturi", cu rol în hrănirea
suplimentară, prevenirea fenomenelor de picaj, adăpost şi liniştea
necesară;
> evitarea manipulărilor repetate şi necontrolate. Atunci când se
manipulează o serie de fazani este de dorit să se efectueze toate
operaţiile necesare (vaccinări, tratamente, tăiatul ciocului şi aplicarea
ochelarilor pentru prevenirea fenomenelor de picaj, evidenţa
efectivului - inventarierea etc.).
Pentru evitarea factorilor de stres cu ocazia manipulărilor, sau
diferite acţiuni, se recomandă administrarea în hrană sau apa de băut a
unui complex vitamino-mineral (premix): Ovoplus, Rombiotim,
Complex polivitaminic buvabil, Romstarter A, 1+9 BM, Romstarter A
1+9 etc. Administrarea acestor produse premixuri - se va efectua timp
de trei zile (o zi înainte de manipulare, în ziua manipulării şi o zi după
terminarea acţiunii).
240
Sanitaţia veterinară
Sanitaţia reprezintă un capitol distinct în cadrul igienei veterinare
la fazani, care cuprinde complexul de măsuri practice prin care se
asigură respectarea normelor şi a principiilor de igienă. Principalele
măsuri se referă la: dezinfecta (decontaminare) dezinsectie, deratizare
şi neutralizarea reziduurilor biologice şi a cadavrelor.
Dezinfecţii - Decontaminarea
Prin dezinfecţie microorganismele potenţial patogene sunt
distruse, neutralizate sau îndepărtate din mediul exterior (adăposturi,
hale, voliere etc.), astfel încât să nu mai poată fi produsă infecţia sau
infestaţia. Prin dezinfecţie se realizează distrugerea germenilor
patogeni sau reducerea considerabilă a numărului acestora precum şi a
florei microbiene de asociaţie. Procesul de dezinfecţie cuprinde trei
etape importante: 1. curăţenia mecanică 2. curăţenia sanitară 3.
aplicarea mijloacelor de dezinfecţie.
Curăţenia mecanică, constă în îndepărtarea resturilor organice
vizibile, mai puţin aderente, în care sunt înglobate diferite
microorganisme. Dacă acţiunea de curăţire mecanică se desfăşoară pe
suprafeţe uscate şi generează praf, îndepărtarea prin raclare a
resturilor organice, deşeurilor etc. se va face după ce, în prealabil
toate suprafeţele au fost
stropite cu soluţie de Catiorom în concentraţie de 0,5%, sau
Decontaminol în concentraţie de 0,5%, sau cu diverse soluţii
dezinfectante alcaline în concentraţie redusă (hidroxid de sodiu 0,5%
- 1% sau carbonat de sodiu 3%). Umectarea suprafeţelor cu soluţie
dezinfectantă este necesară pentru a preveni ridicarea prafului şi
răspândirea germenilor patogeni, în mod deosebit celor patogeni
pentru om. In plus soluţiile care conţin agenţi de suprafaţă sau
substanţe alcaline au un efect de înmuiere asupra substanţelor
organice ce aderă la diferite suprafeţe, uşurând desprinderea acestora.
241
 2. Curăţenia sanitară - constă în spălarea abundentă cu apă sub
presiune (10-50 atmosfere), la care se pot adăuga diferiţi agenţi
chimici de curăţire sau detergenţi. Sub acţiunea apei şi a detergenţilor
are loc umezirea, dizolvarea, dispersia şi suspendarea particulelor de
murdărie. Efectul spălării nu se limitează numai la îndepărtarea
murdăriei, ci şi într-o oarecare măsură determină şi educerea gradului
de contaminare microbiană. Rolul agenţilor chimici de curăţire este
de a micşora forţele de atracţie dintre suprafaţă şi murdărie, uşurând
îndepărtarea acestora. Agenţii chimici indicaţi pentru a fi folosiţi la
curăţenia suprafeţelor, care vin în contact cu produsele alimentare
(furaje), trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe şi anume: să fie
netoxici şi necorozivi; să poată emulsiona şi saporifica substanţele
grase; să nu precipite sărurile de calciu şi magneziu din apă şi să
menţină în suspensie particulele de murdărie. In acest scop se
utilizează frecvent pentru realizarea diferitelor amestecuri de spălare;
hidroxid de sodiu, sodă calcinată, metasilicatul de sodiu, fosfatul
trisodic; agenţi activi de suprafaţă, anionici, cationici, neionici etc.
Substanţele bazice sunt cele mai des utilizate. Ele au proprietatea de a
peptoniza substanţele proteice şi de a saponifica grăsimile şi uleiurile.
3. Aplicarea mijloacelor dezinfectante - se face în mod diferit,
dependent de natura acestora (expuse la căldură sau la acţiunea
radiaţiilor de diferite tipuri, scufundarea în diferite soluţii
dezinfectante, pulverizarea, aerosolizarea, aeroionizarea, prăfuirea
etc.)- La alegerea mijloacelor dezinfectante trebuie să se tină cont de
natura suprafeţelor pe care se aplică, gradul de severitate urmărit în
acţiunea de decontaminare - dezinfecţia profilactică de necesitate,
curentă sau finală etc.) şi de preţul de cost al acţiunii pe unitatea de
suprafaţă sau de volum. Există o mare varietate de dispozitive şi
aparet pentru dispersia substanţelor dezinfectante.Unele sunt cu
acţiune manuală, iar altele prezintă dispozitive de acţionare electrică.
242
Tehnica decontaminării
Decontaminarea adăposturilor (hale de creştere).
Decontaminarea locurilor unde stau păsările mai ales în cazul
evoluţiei unor boli transmisibile majore se face sub coordonare
medicului veterinar şi a şefului de crescătorie.
Dezinfecţia în hale - pulverizarea în absenta păsărilor se execută
de către echipe speciale, de către muncitori bine instruiţi în acest scop
cu mijloace adecvate de protecţie. Dezinfecţia generală este bine să
fie precedată de dezinsectie şi deratizare. Pentru dezinfecţia generală
în halele de creştere se parcurg succesiv următoarele operaţii
importante:
> se deconectează instalaţiile electrice, pentru a se evita
accidentele prin scurtcircuitare, ce se pot produce prin stropirea cu apă
şi dezinfectante;
> se umezesc cu soluţii dezinfectante Catiorom 0,5% sau
Decontaminol concentraţie 0,5% sau numai cu apă (pardoseala,
aşternutul, dejecţiile, pereţii, toate ustensilele, hrănitori, adăpători etc.);
> se strânge tot gunoiul şi resturile de furaje, aşternut si se
transportă la platformă pentru sterilizare biotermică;
> după curăţenia mecanică se spală cu apă sub presiune toate
suprafeţele, instalaţiile şi toate obiectele existente în hale;
> se repară toate obiectele deteriorate ale adăpostului (porţi,
despărţituri etc.);
> dezinfecţia propriuzisă efectuată în scop profilactic constă prin
pulverizarea pe toate suprafeţele cu soluţii de Septrom în concentraţie
de 5% de Decontaminol diluat în apă potabilă în prporţie de 0,5% de
Catiorom sau alte produse, Prin pulverizarea uniformă a unei cantităţi
de 0,5 l/m2;
243
 >
după aplicarea substanţelor dezinfectante adăposturile (halele
se închid) se lasă pentru un timp minimum de contact 30-60 minute,
apoi se aeriseşte bine;
>
adăpătorile, hrănitorile şi toate obiectele de inventar cu care vin
păsările în contact, se spală cu apă, pentru îndepărtarea resturilor de
substanţe dezinfectante;
> în final, pereţii se văruiesc, se vopsesc suprafeţele metalice şi
se montează la loc toate instalaţiile ce au fost demontate în prima
faza, după care adăposturile pot n repopulate.
In sectorul de reproducţie - în compartimente de ouat se execută:
> dezinfectia de fixare prin pulverizarea terenului din
boxele de ouat;
> după 24 de ore se curăţă terenul de resturile vegetale şi apoi se
scot toate utilajele de adăpare şi hrănire care se duc la punctul de
spălare şi dezinfectie;
> se înlătură tot gunoiul şi resturile furajere de pe întreaga
suprafaţă a solului;
> se efecuează apoi spălarea boxelor cu un jet de apă sub
presiune la care se adaugă Decontaminai, mai întâi părţile interioare,
apoi exterioare, boxele amplasate distal şi continuând progresiv până
la cele de la intrarea în sector. Se spală în continuare gardurile de
sârmă din jurul sectorului şi toate aleile interioare;
> după terminarea lucrărilor de la punctul anterior se presară pe
sol clorură de var (4 kg la 10 m2 suprafaţă) şi se văruiesc stâlpii de
lemn ai gardului care împrejmuieşte sectorul;
> după circa 6-7 zile se prelucrează solul fse sapă) apoi se
flambează boxele, păstrând acelaşi flux de lucru ca la spălare;
244
> în final, se udă prin aspersiune cu soluţie de var proaspăt stins
tot gardul împrejmuitor şi solul din compartimente (boxe). Sectorul se
închide pentru orice fel de circulaţie timp de 3 săptămâni, anterior
pregătirii pentru repopulare.
Sectorul voliere de stocaj
> se execută dezinfectia de fixare cu soluţie de;
Decontaminai 0,5% a întregii suprafeţe de teren, precum şi aleile de
acces la voliere;
> după 1-2 zile se trece la îndepărtare vegetaţiei şi se scoate
împreună cu tot gunoiul din voliere;
> se spală hrănitorile şi adăpătorile cu un jet de apă la care s-au
adăugat detergenţi;
> după 3-4 zile se prelucrează solul din voliere (se întoarce
pământul prin săpare), se flambează porţiunea inferioară a stâlpilor şi
plasa de sârmă a volierei;
> se stropeşte tot solul şi toate utilajele existente în voliere şi
aleile de acces, cu var proaspăt stins soluţie 20%.
La lucrările de dezinfectie în cele 3 sectoare în cazul când în
crescătorie au existat ectoparaziţi, se intercalează între dezinfectia de
fixare şi între operaţiile de curăţire mecanică şi spălare, o pulverizare
a tuturor obiectelor din lem, inclusiv a grinzilor, ramelor de geam, uşi
etc.; cu o soluţie de Romparasect emulsie 0,5 ml/1 l apă. Pulverizarea
se face cu o pompă de dezinfectie sub presiune iar operatorul trebuie
să ia măsuri preventive (să poarte mască de gaze).
Staţia de incubaţie
> dezinfectia va începe în camera de depozitare a ouălor de
incubat, va continua cu sala aparatelor de incubat, apoi cu sala
eclozoarelor, camera de difuzare a puilor şi în cele din urmă în alte
încăperi existente, pe culoare şi exterior;
245
 >
în camerele cu aparate de incubaţie şi ecloziune (aflate
în repaus şi deci curate) se execută o pulverizare cu soluţie de
Decontaminai 0,5%; după pulverizarea aparatelor se trece ia
efectuarea aceloraşi lucrări de dezinfectie ca în toate celelalte încăperi
ale staţiei şi anume;
>
aspersiunea cu soluţie de Septrom 40% sau Catiorom soluţie
40% sau soluţie de Decontaminol 0,5%, se începe cu tavanul, pereţii
laterali, uşile şi ferestrele, se continuă cu toate obiectele existente în
camere şi apoi cu pardoseala. Acelaşi dezinfectant va fî pulverizat pe
pereţii exteriori ai clădirii la înălţime de circa l m precum şi pe aleile
de acces;
>
după 1-2 zile de la dezinfecţia de fixare, se efectuaeză curăţenia
mecanică, spălarea cu apă cu detergent a tuturor obiectelor de
inventar, inclusiv exteriorul aparatelor de incubat şi eclozat; se mătură
toate căile de acces în încăperi sau de acces în clădire;
> după 1-2 zile de la efectuarea curăţeniei, se execută văruirea cu
soluţie 20% var prospăt stins. Se 'continuă cu văruirea pereţilor
exteriori ai clădirii, apoi cu stâlpii ce mărginesc şi aleile de acces după
care se pulverizează cu soluţie 0,5% de Decontaminol;
> la terminarea acestor lucrări se închide staţia şi se interzice
orice acces în sectorul dezinfectat până în săptămâna anterioară
începerii incubaţiei.
Dezinfecţia de rutină
In sectorul de creştere şi cel de reproducţie, constă din:
> spălarea adăpătorilor zilnic şi dezinfecţia lor cel puţinodată pe
săptămână, cu soluţie de Decontaminol 0,5%, Septrom 40% sau
Catiorom soluţie 40% urmată de clătirea cu apa simplă, uscare şi
flambare;
> spălarea şi dezinfecţia hrănitorilor săptămânal în hale şi după
caz în volierele de stocaj;
246
> văruirea halelor înainte de reintroducerea unei noi serii de pui;
> menţinerea permanentă de dezinfectant în tăviţele din
dezinfectoare;
> schimbarea îmbrăcămintei de protecţie cu alta dezinfectată
(prin spălare şi fierbere) odată pe săptămână sau de câte ori este
necesar.
In staţia de incubaţie:
> curăţirea zilnică în toate încăperile şi spălarea obiectelor cu
apă cu detergent, la terminarea lucrului;
> dezinfecţia de fixare, şi curăţirea după fiecare serie de pui
obţinuţi, completată cu curăţirea mecanică şi spălarea cu detergenţi a
tuturor obiectelor folosite.
La filtrul sanitar şi în încăperile în care se lucrează şi se face
autopsia cadavrelor de păsări, se execută zilnic curăţenia şi
dezinfecţia cu soluţie de Decontaminol 0.5%.
Dezinsecţia
Prin dezinsectie se înţelege ansamblul de acţiuni prin care se
urmăreşte combaterea insectelor şi acarienilor ce transmit agenţi
patogeni, degradează produsele alimentare sau generează disconfort
la om şi animale. Se cunoaşte că insectele şi acarienii prezintă o
extraordinară diversitate de specii şi joacă un rol important în
ciclurile biogeochimice. Majoritatea speciilor îndeplinesc funcţii de
neînlocuit: polenizatori ai plantelor; sursă de hrană pentru unele
vieţuitare şi consumatori ai materiei organice moarte; participanţi
activi în procesul complex al formării solului etc. Aproximativ o
zecime din totalul speciilor de insecte şi acarieni prezintă şi efecte
negative, ce se exercită direct sau indirect asupra sănătăţii şi
bunăstării umane. Astfel, unele specii de insecte şi acarieni perturbă
sănătatea oamenilor şi a animalelor prin transmiterea unor boli
microbiene şi parazitare şi prin producerea de leziuni ale pielii şi
mucoaselor, însoţite sau nu de tulburări generale, în plus,
numeroase specii generează o stare prelungită de disconfort la om,
animale şi păsări, sau degradează cantităţi importante de alimente,
furaje şi diverse materiale.
Caracteristicile bioecologice ale speciilor dăunătoare de
insecte şi acarieni
Dintre insecte un loc aparte îl ocupă ordinul Diptera, prin
numărul mare de specii incluse (84-90 de mii) şi prin
importanţa sanitară a speciilor. Caracteristice pentru acest ordin
sunt aripile posterioare, care sunt reduse la nişte rudimente în
formă de beţe de tobă (balansiere), ce servesc la menţinerea
poziţiei corporale în zbor. Aripile de zbor sunt membranoase, iar
dispoziţia nervurilor din aripi constituie un important criteriu
taxonomic. Ordinul Diptera are două subordine: Nematocera
(antene relativ lungi) şi Brachycera (antene scurte). Din
subordinul Nematocera fac parte familiile: Culicidae (ţânţarii),
Simuliidae, Phlebotomidae (flebotomii) şi Ceratopogonidae
(insecte culicoide). Din subordinul Brachycera fac parte
familiile: Tabanidae, Muscidae (muştele) Fanniidae,
Calliphoridae, Sarcophagidae, Ostridae, Hypodermatidae şi
Gasterophilidae.
Muştele sinantrope. Trăiesc pretutindeni, dar mai ales lângă
adăposturile pentru animale şi păsări, abatoare, întreprinderi de
prelucrare a produselor de origine animală, păsări, şi locuinţele
oamenilor. Cea mai răspândită muscă este Musca domestica.
Aceasta dispune de organe de simţ foarte dezvoltate (mai ales simţul
olfactiv) şi de o capacitate extraordinară de înmulţire. Trăieşte 7-
17 săptămâni, timp în care poate depune 600-900 ouă, în grupe de
câte 100-150 (4-6 ponte). Ouăle de formă cilindrică - ovală sunt
albe - gălbui lungi de circa l milimetru. Larvele eclozează în 12-24
de ore şi parcurg trei stadii de larvare în decurs de patru până la
opt zile. Larva de stadiul III se transformă în nimfă. Nimfa are
formă de butoiaş, este imobilă şi nu se hrăneşte. După 3-6 zile din
nimfă emerjează
248
insecta adultă. In primele zile de la emerjare are loc copulaţia.
Femela copulată o singură dată depune ouă fecundate în tot restul
vieţii. Durata totală a dezvoltării muştelor variază în raport de
căldură, umiditate şi condiţii de hrănire. Rolul epidemiologie şi
epizootologic al muştelor a fost dovedit încă de la începutul secolului
anterior. Un rol foarte important revine muştelor în transmiterea
infecţiilor digestive. După unii autori, aproape jumătate din
morbiditatea anuală prin febră tifoidă este generată prin
intervenţia muştelor. Este demonstrat rolul muştelor în
transmiterea salmonelozei şi colibacilozei la animale, păsări şi
om. Salmonella enteritidis supravieţuieşte în intestinul muştelor din
focarele de boală circa 30 de zile. Muştele sinantrope pot transmite şi
unii agenţi parazitari (chişti de Entamoeba, Lamblia, Trichomonas,
Balantidium, Coccidii, ouă de ascarizi şi Trichocefali). Muştele de
casă pot ingera cantităţi considerabile de oochişti de Eimeria
tenella, care persistă în tubul lor digestiv cel puţin 120 de ore.
Fazanii care înghit muşte infestate cu cochişti de E. tenella se
îmbolnăvesc de coccidioză. Pe lângă musca de casă, în transmiterea
agenţilor infecţiosi şi parazitari şi în producerea disconfortului la
animale, păsări şi la om, mai intervin şi numeroase alte specii de
muşte. Musca automnalis, Hidroteya irritans, şi Stomoxys
calcitrans. Alte specii din familia Calliphoridae (Calliphora,
Lucillia, Chrysomoya) pot produce miaze cavitare la diferite specii
de animale precum şi miaze cutanate. Numărul speciilor de muşte
care prezintă interes din punct de vedere sanitar, prin pagubele pe
care le produc,^ este deosebit de mare şi variabil de la un teritoriu
la altul, în ţările europene sunt cunoscute peste 120 de specii
zoofile, din care 30 de specii sunt considerate deosebit de
păgubitoare.
Ţânţarii sinantropi. Sunt insecte cu stadii preimaginale
acvatice. Există foarte multe specii, subspecii şi rase de ţânţari
zoofili. Pentru medicina veterinară, interesul cel mai mare îl
prezintă subfamilia Culicidae şi mai ales specia Culex pipiens, care
generează disconfort şi poate transmite o serie de boli virale,
bacteriene şi agenţi parazitari. Pentru medicina umană la fel
249
 de importantă este şi subfamilia Anophelinae, care cuprinde
genul Anopheles - transmiţător al malariei.
Acarieni liberi (neparaziţi). Sunt artropode foarte mici, cu
dimensiuni sub l mm, care fac parte din ordinul Acarina.
Printre acarienii întâlniţi mai frecvent în depozitele de cereale
şi furaje şi în adăposturi de animale şi păsări se citează peste 15
specii, a căror frecventă variază dependent de climă şi de natura
produsului infestat. Acarienii sunt cunoscuţi încă din secolul trecut
ca dăunători importanţi ai produselor agroalimentare depozitate,
fiind foarte răspândiţi pretutindeni pe glob. Depreciază cantităţi
mari de furaje şi alte produse păstrate în spaţii cu o umiditate
relativă a aerului crescută, iar în adăposturi pot contribui la
întreţinerea şi difuzarea microorganismelor patogene (virusul bolii
lui Marek, salmonele, colibacili). In ţara noastră dezvoltarea masivă
a acarienilor se înregistrează numai în adăposturile cu o ventilaţie^
deficitară şi cu o umiditate relativă a aerului de peste 80%. în
asemenea adăposturi, pe corpul cadavrelor de fazani şi a celor în
agonie se constată adevărate colonii de acarieni, iar în aşternut şi
furaje numărul acarienilor poate fi de peste 100 şi chiar 1000 la
gram. Implicarea acarienilor în producerea pierderilor la puii de
fazan se bazează pe găsirea acestora în mucusul traheal şi în tubul
digestiv la cadavre şi la păsările sacrificate şi pe reproducerea unor
tulburări circulatorii şi respiratorii, la puii sensibilizaţi cu ajutorul
unor extracte de acarieni. Acarienii liberi din furaje reduc sporul în
greutate la puii de fazan şi determină creşterea consumului specific
de furaje cu până la 15%. Prezenţa fragmentelor de acarieni în puful
păsărilor, în furaje şi aşternut, prezintă interes şi pentru patologia
umană. Acarienii pot fi distruşi prin diverse substanţe acaricide,
dar acţiunile de dezinsectie fiind costisitoare, nu se practică decât
în cazul infestaţiilor cu diverşi ectoparaziţi. Dezinfecţiile profilactice
în crescătoriile de fazani, nu distrug în totalitate acarienii, ceea ce
face ca imediat după repopuarea crescătoriei, odată cu creşterea
umidităţii relative a aerului, să reînceapă înmulţirea acarienilor. în
condiţiile din tara noastră, în crescătoriile de fazan singura
250
metodă eficientă de limitarea a dezvoltării acarienilor o constituie
menţinerea umidităţii relative a aerului sub 70%, aşa cum prevede de
fapt şi tehnologia de creştere.
Măsuri preventive pentru limitarea dezvoltării artropodelor
dăunătoare şi generatoare de disconfort.
Dezinsecţiile pentru combaterea artropodelor vectoare de
germeni şi generatoare de disconfort, se efectuează îndeosebi atunci
când evoluează diferite boli transmisibile sau când liniştea
păsărilor este tulburată de prezenta unui număr mare de artropode.
De regulă sunt suficiente măsurile preventive pentru limitarea
dezvoltării muştelor, ţânţarilor şi a gândacilor. Se recomandă mai
ales următoarele măsuri:
> evacuarea sistematică a dejecţiilor din hale şi voliere.
> amenajarea platformelor de gunoi la o distantă de 300, 500
m de centrele locuite şi la o distanţă de cel puţin 100 m faţă de
adăposturi.
> vidanjarea periodică a foselor colectoare, spălarea
canalelor de scurgere.
> strângerea permanentă şi depozitarea controlată a
resturilor de furaje din adăposturi, de la bucătăriile furajare şi de la
cantine.
> amenajarea corespunzătoare a locului pentru colectarea
cadavrelor şi a produselor biologice.
> drenarea apelor stagnante din incinta fazaneriei şi din jurul
acesteia.
> întreţinerea corespunzătoare a spaţiului verde dintre hale şi
voliere.
> menţinerea umidităţii relative a aerului sub valoarea de 70%
(pentru prevenirea dezvoltării acarienilor liberi în furaje şi în
aşternutul permanent).
Pentru prevenirea dezvoltării populaţiilor de muşte din
adăposturile pentru fazani şi în jurul acestora, pot fi utilizate şi
unele produse insecticide din grupa analogilor sintetici ai
251
culorilor le apar ca diferite nuanţe de gri, galbenul şi negrul fiind
cele mai atractive deoarece acestea se percep ca un gri deschis.
Rozătoarele au un comportament explorator şi descoperă cu
uşurinţă momelile şi obiectele noi în spaţiul lor de viată. De aceea
capcanele şi momelile nu trebuie amplasate pe cărările rozătoarelor ci
alăturat la o oarecare distanţă. Din aceleaşi motive, la început,
capcanele trebuie puse neînarmate pentru câteva zile, iar
momelile se lasă câteva zile neotrăvite şi abia ulterior după ce
rozătoarele se obişnuiesc cu capcanele şi momelile se va proceda la
armarea sau otrăvirea acestora. Comunicarea dintre indivizi se face
prin semne acustice, olfactive, tactile, gustative şi vizuale.
Cel puţin la unele specii de rozătoare (Rattus norvegicus)
comunicarea dintre indivizi se face prin ultrasunete, între înţărcare
şi pubertate, şobolanii sunt relativ tăcuţi şi prezintă doar piuitul
juvenil. In schimb, adulţii emit numeroase semnale audibile şi
mai ales emit ultrasunete (22kHz -SOkHz). Cunoscându-se
caracteristicile ultrasunetelor produse de şobolanui în situaţii
critice s-a reuşit realizarea de generatoare de ultrasunete, care se
folosesc pentru descurajarea rozătoarelor din locuinţe, adăposturi
pentru animale, crescătorii de fazani sau depozite invadate. O altă
însuşire cu importanţă deosebită pentru acţiunile de combatere
este prolificitatea mare a rozătoarelor. Maturizarea sexuală precoce
(1,5-3 luni), durata mică a perioadei de gestaţie (16-24 de zile),
gestaţiile frecvente (două până la 8 pe an) şi numărul mare de pui la
fiecare fătare (4-12 pui) sunt trăsături care fac ca rozătoarele să fie
cele mai prolifice dintre mamifere. Din aceste motive, acţiunile de
deratizare şi diferite alte măsuri de frânare a înmulţirii rozătoarelor
se recomandă a fi aplicate ritmic, neîntrerupt, pentru a menţine
populaţiile la un nivel cât mai coborât.
Neaplicarea sistematică a acestor măsuri, face posibilă anularea
efectului acţiunilor de deratizare după numai câteva luni şi chiar
înmulţirea explozivă a acestora, dacă întâlnesc condiţii favorabile
de mediu, în continuare, se prezintă
254
principalele specii de rozătoare dăunătoare care se combat în
crescătoriile de fazani.
Şobolanul cenuşiu (Rattus norvegicus)
Este răspândit pe tot globul, atât la şes cât şi la munte.
Trăieşte în adăposturi pentru animale şi păsări (fazanerii) magazii
de materiale, depozite de furaje, în galerii subterane superficiale, a
căror adâncime nu depăşeşte 30 cm.
în căutarea hranei şobolanii urmează drumuri bine stabilite
de la care se abat numai în caz de nevoie, în locurile frecventate se
constată adevărate poteci pe care se găsesc perişori din blană,
excremenete şi urme de picioare. Sunt animale agresive şi atacă
păsările şi tineretul animalelor domestice şi chiar omul. Dacă
beneficiază de condiţii favorabile, se înmulţesc foarte repede.
Femelele fată de 3-6 ori pe an, câte 6-10 pui la o fătare. Dintr-o
singură pereche de şobolani pot să rezulte aproximativ 800-900
descendenţi într-un an, iar în trei ani (durata de viaţă obişnuită)
peste 200.000 de urmaşi, înmulţirea şobolanilor într-o crescătorie de
fazani este favorizată de următoarele condiţii:
> depozitarea necorespunzătoare şi risipa de furaje;
> amplasarea platformelor de gunoi în imediata apropiere a
adăposturilor;
> neamenajarea corespunzătoare a locurilor pentru colectarea
cadavrelor şi a deşeurilor.
Neaplicarea măsurilor de protecţie contra rozătoarelor la
proiectarea şi construirea fazaneriei.
Deosebit de important este şi modul de distribuire a furajelor
la fazani. Furajarea pe pardoseală sau în jgheaburi descoperite,
excesiv de mari şi deteriorate, constituie un factor favorizant pentru
înmulţirea şobolanilor în crescătorii.
Şoarecele de câmp (Microtus arvalis), - iernează şi el alături de
alte specii în depozitele de furaje, hambare, hale de crescut pui,
voliere etc7 cu care ocazie se efectuează şi schimbul de ectoparaziţi.
în condiţiile favorabile de viaţă, într-un an, din cinci perechi de
şoareci de câmp pot rezulta
255
teoretic cinci milioane de descendenţi, care sunt în măsură
să distrugă recolta de pe mii de hectare de grâu. In perioada
toamnă - iarnă din lipsă de hrană se retrage şi invadează
crescătoriile de păsări şi animale.
Şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus) - pătrunde în
depozitele de cereale în crescătorii de păsări şi animale precum şi în
locuinţele omeneşti. In fine, numeroase alte specii asinantrope
(şobolanul de câmp, hârciogul, popândăul, şoarecele pitic, şoarecele
gulerat, şoarecele de pământ, şobolanul negru, şoarecele de casă,
şoarecele de grădină etc.) pot deveni ţinta acţiunilor de deratizare, din
cauza pierderilor economice pe care le provoacă şi datorită rolului de
vectori pentru unii agenţi patogeni, pe care aceste specii îl îndeplinesc
frecvent sau ocazional. Numărul speciilor de rozătoare cu importanţă
epizootologică şi epidemiologică şi a celor care pot produce pagube este
deosebit de mare şi diferit de la o zonă geografică la alta.
Pagube economice produse de către rozătoare
Pagubele economice produse de către rozătoare se datorează
consumului şi deprecierii furajelor şi a alimentelor, deteriorării unor
părţi din construcţii (pardoseli, pereţi, tavan) şi a diferitelor
materiale (piele, carton, cabluri electrice, conducte) şi mai ales
întreţinerii şi difuzării unor agenţi patogeni, în crescătoriile de fazani
produc pagube importante prin consumul nutreţurilor, cerealelor etc.
în locurile de depozitare, precum şi hrana administrată zilnic în
hrănitori, la fazani. De obicei şobolanii şi şoarecii invadează halele şi
volierele, atacând şi consumând chiar pui de fazani la vârste mici.
Consumă cadavre de fazani difuzând în felul acesta diferite boli
infecto-contagioase şi parazitare (Salmoneloza, Pasteureloza,
Pseudopesta aviară, diferiţi endo- şi ectoparaziţi). Excrementele şi
urina împrăştiată într-o crescătorie, creează disconfort pentru păsări şi
personalul crescătoriei.
256
Rolul epizootologic şi epidemiologie al rozătoarelor
Rozătoarele îndeplinesc un rol deosebit de important în apariţia şi
extinderea unor boli infecţioase şi parazitare, prin faptul că ele
reprezintă două din cele trei verigi ale lanţului epidemio-epizootologic
şi anume: sursa de infecţie şi calea de transmisie. Pentru unele boli
infecţioase şi parazitare, rozătoarele constituie unica sursă de infecţie
(infestaţie) sau cea mai importantă. De exemplu şobolanii şi alte câteva
specii de rozătoare întreţin microbul denumit Spirillum morsus
muris sau Sp. minus, agentul etiologic al spirilozei şobolanilor.
Şobolanii cenuşii constituie rezervorul natural principal pentru
Leptospira ictero-haemorrhagiae.
Şoarecii şi şobolanii mai pot fi consideraţi rezervoare principale
sau secundare pentru următoarele boli: salmoneloze, tularenie,
ciumă, turbare, tifos exantematic, febră recurentă, pseudoturbarea,
tricofiţie, microsporidioză etc. Căile prin care rozătoarele transmit
microorganismele patogene la animale, păsări şi om sunt foarte
variate. In general microbii patogeni sunt eliminaţi de rozătoare prin
dejecţii. Se produce astfel contaminarea alimentelor, furajelor şi a apei
de băut. O altă cale importantă de transmitere se realizează prin
intermediul ectoparaziţilor hematofagi (păduchi, purici, căpuşe,
ţânţari), care pot trece de la un rozător la altul şi de la aceştia la
animale^ păsări şi om. De mare importanţă este şi transmiterea unor
microbi prin intermediul relaţiilor trofice dintre rozătoare şi duşmanii
lor naturali. Astfel, speciile răpitoare (vulpea, viezurele, dihonii,
nevăstuica, cucuveaua, bufnita, stârcul, barza etc.), consumând
rozătoare purtătoare de microorganisme patogene pot răspândi pe
teritorii întinse şi la mare distanţă unele boli. Rozătoarele pot
îndeplini şi rolul de vectori mecanici transmiţând unele microorganisme
pe corpul acestora. Pentru căutarea hranei, şoarecii şi şobolanii circulă
prin cele mai contaminate medii şi pot transporta pe corpul lor diferiţi
germeni patogeni.
257
 Măsuri preventive pentru limitarea dezvoltării
rozătoarelor
În esenţă, măsurile preventive constau în îndepărtarea oricăror
posibilităţi de hrănire şi de adăpare şi împiedicarea accesului
rozătoarelor în crescătorii, împiedicarea pătrunderii rozătoarelor
într-o crescătorie trebuie gândită încă din faza de proiectare a
construcţiilor, în halele şi volierele pentru păsări, resturile de furaje
neconsumate trebuie ridicate înainte de înserare, astfel încât
acestea să nu constituie sursă de hrană pentru rozătoare. Drenarea
apei stagnate în crescătorie şi împiedicarea accesului rozătoarelor la
adăpătorile automate şi la alte surse, reprezintă alte măsuri, la fel
de importante, fiind ştiut că şobolanii cenuşii sunt animale higrofile şi
părăsesc locurile fără apă. Pentru prevenirea cuibăririi şobolanilor în
depozite şi crescătorii de fazani se pot utiliza generatoarele de
ultrasunete, care se recomandă şi pentru protecţia faţă de dihor şi
nevăstuică. Ultrasunetele emise nu se percep de către om, dar sunt
percepute de rozătoare şi carnasiere. Omul percepe sunetele cu
frecvenţă de la 20 Hz la 20 kHz, iar rozătoarele (şi pisica) percep
sunetele cu până la 60 kHz. Se crede că animalele şi păsările de fermă
nu ar fi deranjate de emisiunea continuă de ultrasunete, dar această
supoziţie trebuie verificată deoarece în ultimii ani s-a demonstrat că
cel puţin oile percep sunetele cu o frecvenţă între 100 Hz şi 40 kHz.
Şobolanii expuşi ultrasunetelor au un comportament diferit, dependent
de posibilitatea de evadare: sunt agitaţi, părăsesc locul sau devin
agresivi. Eficacitatea ultrasunetelor pare să fie mai mare în locurile
fără obstacole şi mult diminuată în zonele umbrite de materiale
absorbante (carton, metal etc.). După un timp, rozătoarele devin mai
tolerante şi se pot chiar obişnui cu ultrasunete de putere redusă.
258
Mijloacele şi metodele de combatere a rozătoarelor
Combaterea propriu-zisă a rozătoarelor poate fi realizată prin
mijloace mecanice, chimice şi biologice.
Mijloace mecanice, se aplică mai ales în gospodăriile particulare, în
depozitele agro-alimentare şi de furaje, cât şi pentru capturarea
rozătoarelor în vederea unor cercetări de ordin epidemio-
epizootologic. Se folosesc diferite tipuri de capcane sau curse . Aşezarea
acestor capcane se face ţinându-se seama de căile de circulaţie (mai
ales la şobolani), la aproximativ 40-50 cm de galerie. La început
capcanele se lasă nearmate (2-3 zile) şi numai după ce rozătoarele se
obişnuiesc cu prezenţa lor se armează. Un alt mijloc eficient de combatere
a rozătoarelor constă în inundarea galeriilor cu apă sub presiune sau
introducerea aerului comprimat de la motocompresoare. Acest
mijloc permite distrugerea mai ales a puilor care nu reuşesc să fugă.
Mijloace chimice, se utilizează pe larg şi sunt în general eficiente.
Substanţele utilizate pentru combaterea rozătoarelor se numesc
raticide (după denumirea genului Rattus) sau rodenticide (după
denumirea ordinului din care fac parte rozătoarele - Rodentia). Se
cunosc foarte multe substanţe toxice ce ar putea fi utilizate pentru
combaterea rozătoarelor. Fiecare din acestea prezintă anumite
avantaje şi dezavantaje. Raticidul ideal ar trebui să îndeplinească
următoarele cerinţe:
> să aibă o acţiune toxică selectivă faţă de rozătoare;
> să nu prezinte miros sau gust particular pentru a putea
fi administrat în momeli;
> să fie suficient de stabil din punct de vedere chimic;
> să nu creeze fenomene de rezistenţă (obişnuinţă);
> să fie ieftin pentru ca deratizarea să fie rentabilă din
punct de vedre economic.
Deşi nici unul din raticidele cunoscute nu îndeplinesc toate
condiţiile menţionate mai sus, există totuşi suficiente
259
substaneţe raticide de mare valoare, care permit obţinerea de
rezultate bune în acţiunea de deratizare. Dintre raticidele anorganice o
parte servesc şi pentru dezinsecţie (cianurile, fluorosilicatul de bariu,
bioxidul de sulf, fosfura de aluminiu,), iar altele numai pentru
deratizare (şoricioaica, fosfura de zinc). Substanţele raticide organice
pot fi de origine vegetală (extractele din ceapă de mare, stricnina etc.)
sau de sinteză (furfuril hidramida, bromura de metil, alfa naftil
tioureea, derivaţii oxicumarinei, bromadiolona, difenacum, vitaminele
D etc.). S.C. Romvac Company S.A. recomandă următoarele produse
raticide:
Ratitox 0,06% s.a., momeală hidrofugă sub formă de baton. Raticid pe
bază de Cumachlor. Se foloseşte în combaterea şobolanilor şi
şoarecilor în mediul umed.
Ratitox 0,3% s.a., - momeală pe bază de Cumachlor. Se recomandă
în combaterea infestaţiilor cu şoareci şi şobolani.
Rodexit - B - 0,005% s.a., - momeală raticidă, hidrofugă - baton.
Raticid pe bază de difetialone. Produsul se recomandă pentru combaterea
şobolanilor şi şoarecilor în mediile umede. Ca momeală obişnuită nu se
poate folosi.
Rodexit ~B- 0,0025% s.a, - momeală pe bază de difetialone. Produsul
este destinat combaterii şoarecilor şi şobolanilor în crescătorii de
fazani, cu deosebită eficienţă.
Mijloace biologice
Din categoria mijloacelor biologice de combatere a rozătoarelor
fac parte culturile microbiene şi duşmanii naturali. Dintre
microorganismele patogene, pentru rozătoare se utilizează tulpini
selecţionate din speciile bacteriene Salmonella typhimurium şi
Salmonella enteritidis. în România utilizarea culturilor bacteriene
pentru combaterea rozătoarelor nu este legal admisă. Pentru
combaterea rozătoarelor de câmp prezintă o mare importanţă şi
ocrotirea speciilor răpitoare care se hrănesc cu rozătoare. Aceste specii
distrug un număr important de rozătoare, îndeosebi în perioada
invaziilor.
260
Ecarisarea
Prin ecarisare se înţelege acţiunea de colectare, tratare, şi
neutralizare a cadavrelor, dejecţiilor, resturilor de hrană şi deşeurilor
rezultate în urma incubaţiei, care sunt considerate ca
necorespunzătoare pentru consum şi purtătoare de risc epidemiologie -
epizootologic.
Probleme referitoare la neutralizarea şi distrugerea resturilor
organice prezintă o importanţă deosebită din punct de vedere igienic.
Cadavrele sau deseurile dintr-o fazanerie, dacă provin în urma
evoluţiei unor boli infecto-contagioase sau parazitare, conţin agenţi
etiologici al acestor boli. în toate cazurile chiar şi atunci când cauza
morţii a fost de altă natură, neinfecţioasă, cadavrele şi resturile
organice constituie un suport nutritiv pentru înmulţirea
microorganismelor şi a vectorilor de boli (insecte şi rozătoare), în plus
cadavrele şi resturile organice prin descompunere, emană produşi
volatili cu miros dezagreabil şi poluează mediul înconjurător.
De aceea legislaţia sanitar veterinară, pretinde ca fiecare unitate
zootehnică sau crescătorie de fazani să aibe puţuri seci, crematorii
sau acces la instalaţiile de transformare a cadavrelor şi deşeurilor în
făinuri de origine animală.
În baza Legii 60/1974 şi modificată prin Legea 75/1991, deţinătorii
de animale şi păsări sunt obligaţi să anunţe toate cazurile de moarte
al animalelor la organele sanitar-veterinare şi să ia măsuri pentru
distrugerea lor, prin îngroparea, arderea sau predarea pentru
prelucrarea industrială după ce în prealabil au fost examinate din
punct de vedere sanitar veterinar. Cadavrele şi deseurile rezultate
într-o crescătorie de fazani sunt supuse fie neutralizării prin îngropare
în cimitire de animale sau prin aruncarea în puţuri seci, fie distrugerea
lor prin incinerare. Pentru crescătoriile de fazani se recomandă
neutralizarea cadavrelor şi deşeurilor prin construirea de puţuri seci
sau incinerare.
Puţul aec. Sunt construcţii destinate neutralizării cadavrelor şi
deşeurilor din fazanerie în condiţii de aerobioză.
261
Se amenajează la o distanţă de cel puţin 200 m de adăposturile de păsări şi
oameni, drumuri publice, surse de apă (izvoare, fântâni, ape de Graficul acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii în
suprafaţă etc.). Se evită locurile grele argiloase şi locurile unde apele crescătoriile de fazani
freatice se găsesc la suprafaţă la o adâncime mai mică de 5 m. Se
recomandă împrejmuirea cu gard de sârmă ghimpată, înaltă de 2 m, Vârsta în. Tratamente Probe
dublată la exterior cu gard viu, iar spre interior cu un şanţ de l m săptămâjii'si luni profilactice - imunizări laborator
adâncime. Puţurile seci pot avea o formă cilindrică sau prismatică cu 1 2 3
diametrul de circa 3 m şi o adâncime de 8-9 m. Pentru consolidare şi A. INCUBAŢIA
impermeabilizare pereţii puţului se zidesc cu piatră şi mortar, iar Cu 10 zile anterior Se vor recolta
fundul se acoperă cu beton sau cu un strat de argilă bătută. intrării în probe pentru stabilirea
funcţiune a staţiei calităţii dezinfecţiilor
Deschiderea trebuie să fie prevăzută cu un capac de tablă groasă şi cu de incubaţie (de sănitaţie) prin circ.
un sistem de încuiat. Se va proteja de precipitaţii cu un acoperiş iar sanitar veterinare
pentru accesul aerului poate fi prevăzut cu un coş de ventilaţie, cu teritoriale
un diametru de 25x25 cm care iese deasupra acoperişului de Perioada recoltării
protecţie. După aproximativ 5 luni de la introducerea ultimului La primele 2-3 serii de
ouălor şi incubaţiei pui se vor recolta şi
cadavru, rezultă o masă organică fără miros dezagreabil şi lipsit de (1.04-30.06) trimite la laborator
germeni patogeni. următoarele
probe: * 10-15 ouă
Incinerarea asigură distrugerea certă a tuturor germenilor cu
patogeni, dar este foarte costisitoare. Se aplică mai ales pentru embrioni morţi la
cadavre de fazan, rozătoare rezultate în urma deratizării şi pentru mirajul I * 30 de
ouă cu
materialele contaminate, care au valoare economică redusă în cazul embrioni morţi la
când nu pot fi aplicate alte metode sigure de neutralizare. Deşi mirajul II * 30 de ouă
distrugerea cadavrelor prin ardere constituie o soluţie costisitoare, cu
pui neeclozaţi * 10-15
totuşi utilizarea crematorului devine obligatorie în cazul unor pui morţi sau vii din
epizootii pustiitoare care sunt provocate de agenţi patogeni destul de cei respinşi
rezistenţi la tratamentele termice obişnuite.
B. CREŞTEREA PUILOR
Crematoriile sunt de diferite capacităţi, având ca sursă de
Luna I Tratamente antistres la populare Săptămânal se trimit
energie gazul metan, păcura, motorina, sau sunt electrice. Incinerarea săptămâna 1 * Biotina - 0,15 kg/100 1 apă cadavre şi 2-3 pui vii
cadavrelor poate fi aplicată direct pe sol, în gropi sau şanţuri folosindu- (1-7 zile) * Complex polivitaminic 1 ml/1 1 apă cu semne clinice la
se motorina sau chiar lemne, iar arderea durează 5-6 ore fără a se laborator, pentru
precizare de diagnostic
asigura distrugerea totală a cadavrelor. Resturile rămase în urma
arderii se îngroapă sau se depozitează la puţul sec.
263
262
 1 2 3 Săptămâna a 18-a
Săptămâna a 2-a La 10 zile, vaccin oculo-nazal, cu vaccin Cadavre şi pui vii La 120-125 zile, vaccinarea I.M. cu Cadavre, pui
viu Avipestisota Tratament antistres * cu semne clinice de (120-127 zile) * Vaccin viu bolnavi, probe
(8-14 zile)
Biotina - 0,5 kg/100 1 apă * Complex boală Antipestisota coprologice
polivitaminic 1 ml/1 apă Tratament antistres
* Complex polivitaminic l ml/1 l apă
Săptămâna a 3-a Se aplică tratamente în funcţie de Cadavre, pui * Rombiotim l g/1 l apă sau 2 g/kg furaj
(15-21 zile) antibiogramă şi buletin de analiză bolnavi, probe
coprologice Se execută toate lucrările pregătitoar Cadavre, pui
Înainte de bolnavi, probe
Săptămâna a 4-a La 24 de zile vaccinare oculo- Cadavre, pui (reparaţii, dezinfecţii, deratizări)
conjunctivală cu vaccin viu Avipestisota bolnavi, probe introducerea coprologice
(22-28 zile) Vaccinare contra pseudopestei aviare cu
Tratament antistress * Rombiotim 1 g/1 coprologice reproducătorilor în
compartimentele *Vaccin viu Aw'pestisota i.m. Cu 4 zile
apă - sau 2 g/kg furaj * Complex
polivitaminic - 1 ml/1 apă de ouat pentru înainte de compartimentare se fac
formarea familiilor tratamente contra singumozei cu
Luna a H-a Se aplică tratamente în funcţie de Cadavre, pui Rombendazol 10% - 15 mg/kg greutate
Săptămâna a 5-a antibiogramă şi buletin de analiză bolnavi, probe vie, în furaj sau individual. Tratament
(29-35 zile) * Complex polivitaminic - 1 ml/1 1 coprologice
apă antistres
* Ovoplus - l parte Ovoplus la 9 părţi
Săptămâna a 6-a La 42-45 zile - vaccinarea cu vaccin viu Cadavre, pui furaj bine omogenizat
(36-42 zile) Avipestisota Tratament antistres * bolnavi, probe * Sta/ari tarom BM - 2 kg/t furaj
Rombiotim 1 g/1 apă - sau 2 g/kg furaj * coprologice în timpul perioadei de ouat se fac
Complex polivitaminic - 1 ml/1 1 apă tratamente numai în caz de necesitate
majoră
Săptămâna a 7-a Se aplică tratamente în funcţie de Cadavre, pui Vaccinare contra pseudopestei aviare cu Cadavre, pui
(43-49 zile) antibiogramă şi buletin de analiză bolnavi, probe vaccin viu Avipestisota i.m. Tratament bolnavi, probe
* Vitamina ADfî+C - 1 g/1 1 apă coprologice După terminarea
perioadei de ouat contra singomozei cu coprologice
31 iunie * Rombendazol 10% - 15 mg/Kg greutate
C CREŞTEREA PUILOR IN STOCAJE vie în furaj sau tratament individual
Cu 10 zile înainte Se aplică tratamente contra singamozei Cadavre, pui Tratament antistres
de introducerea cu Rombendazol 10% - 15 mg/kg bolnavi, probe * Complex polivitaminic l ml/1 l apă
puilor în voliere de greutate vie, în furaj, în funcţie de coprologice * Vitamina AD^+C - ] g/1 l apă
stocaj rezultat. Preventiv tratament antistres.
* Complex polivitaminic - 1 ml/1 apă

Săptămâna La vârsta de 75 zile vaccinarea i.m. cu Cadavre, pui

8-17 50-119 vaccin viu Avipestisota Tratament bolnavi, probe
zile antistres * Rombiotim - 1 g/1 apă sau 2 coprologice
g/kg furaj * Vitamina AD:iE+C - 1 g/1 1
apă

264

265

MEDICAMENTE DE UZ VETERINAR NECESARE
PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA
BOLILOR INFECTO-C'ONTAGIOASE,
PARAZITARE ŞI DE CREŞTERE
LA FAZANI
Pierderile prin mortalităţi în crescătoriile de fazani sunt
produse de bolile infecto-contagioase, parazitare şi de creştere.
Pentru prevenirea şi combaterea acestor maladii
responsabilii crescătoriilor de fazani (maiştri fazanieri) trebuie să
întocmească (să se aprovizioneze la începutul procesului de
producţie), un necesar de medicamente în scopul intervenţiilor rapide
şi eficiente în vederea opririi evoluţiei bolilor şi a pierderilor.
În acest sens recomandăm o serie de produse medicamentoase
cu eficienţă în prevenirea şi combaterea bolilor la fazanii din
crescătorii. Nomenclatorul produselor de uz veterinar, reprezintă o
sursă sigură de informaţii orientative privind o gamă diversificată de
preparate biologice şi medicamente pe care le oferă crescătorilor de
fazani interesaţi în condiţii avantajoase.
l. Produse biologice
Avipestisota, vaccin viu, liofilizat constituit dintr-o suspensie
de virus Newcastle (BN), tulpina La Sota, cultivată pe embrion de
găină conţinând minimum IO 60 DIE50/doză
vaccinală. Vaccinul se livrează în două sortimente, preparate pe ouă
SPF şi pe ouă convenţionale. Se foloseşte pentru
266
vaccinarea preventivă şi de necesitate a bolii Newcastle la găini,
curci, bibilici fazani, prepeliţe, potârnichi şi porumbei.
Vaccinarea se face individual pe cale oculo-conjuctivală sau
nazală, subcutanată sau intramusculară şi în masă pe cale
aerogenă sub formă de spray şi aerosoli sau în apa de băut. Pentru
administrarea pe cale subcutană sau intramusculară, fiecare doză
vaccinală se reconstituie în 0,2 ml diluant. La cerere se poate
livra diluat pentru reconstituirea vaccinului în 0,5 ml doză
vaccinală. Pentru aplicarea individuală vaccinul se poate utiliza
la orice vârstă în cadrul schemei originale de vaccinare pentru
prevenirea pseudopestei aviare.
Holevac vaccin viu liofilizat pentru prevenirea Pasteu-relozei
aviare, preparat dintr-o suspensie de P. multocida, tulpina „CU",
cultivată în mediu lichid în sistem continuu, conţinând minimum
IO6 germeni /doză vaccinală.
Produsul se foloseşte în prevenirea şi combaterea holerei la
fazani, în crescătoriile în care boala a fost diagnosticată. Se
administrează subcutan sau prin metoda atik. Prima vaccinare se
efectuează la vârsta de 8-12 săptămâni,cu rapel la vârsta de 18-22
săptămâni. Pentru administrare fiecare doză vaccinală se
reconstituie în 0,2 ml diluant pentru calea s.c. şi cu 0,01 ml pentru
metoda stik. Se vor respecta următoarele contraindicaţii şi
precauţii: sterilizarea instrumentarului folosit la vaccinare se va
face numai prin fierbere, efectivele de păsări ce urmează a fi
vaccinate, nu vor fi tratate cu produse medicamentoase cu
proprietăţi bacteriostatice şi bactericide, cu 5 zile înaine de
vaccinare şi 5 zile după efectuarea acţiunii imunoprofilactice.
Tiforomvac, vaccin viu, tulpina 9R contra infecţiei cu
Salmonella gallinarum. Suspensie liofilizată de Salmonella
gallinarium 9R, cultivată în mediu lichid în sistem continuu şi
conţinând minimum 2xl0 70 germeni/doza vaccinală. Tiforomvac se
foloseşte în prevenirea şi combaterea tifozei la fazan în unităţile
în care boala a fost diagnosticată. Vaccinul se poate
administra începând cu vârsta de o
267
săptămână pe cale subcutană. în vederea administrării, fiecare doză
vaccinală se reconstituie în 0,2 ml diluant pentru pui de l săptămână şi
cu 0,5 ml pentru restul categoriilor de vârstă. Se recomandă
efectuarea a cel puţin 2 vaccinări la fazanii tineri. Pe perioada de
adult rapelul se va efectua la intervale de maximum 12 săptămâni pe
toată perioada de exploatare a fazanilor.
Avipox-Gal, vaccin viu liofilizat contra variolei la găini, curci şi
fazani. Este constituit dintr-o suspensie de virus variolic tulpina MP
reprezentată de membrane corio-alantoidiene de la embrionii de
găină infectaţi. Se foloseşte pentru vaccinarea preventivă şi de
necesitate în variola găinii, curcii şi fazanilor. Se aplică individual prin
metoda stick (transdermică prin perforarea membranei brahiale) cu un
vaccinator special, începând în mod normal cu vârsta de 3 luni, după
o prealabilă pregătire prin vaccinarea cu Avipoxcol sau Avipox-
TC. în focare de boală vârsta de vaccinare poate fi coborâtă la 2 luni.
Pentru administrare, fiecare doză vaccinală se reconstituie în 0,01 ml
diluant.
II. Premixuri vitamino-minerale, promotori de
creştere şi vitamine
Biotina, pulbere hidrosolubilă
Biotina (vitamina H, vitamina B 7) este o vitamină hidrosolubilă
care are o importantă metabolică deosebită.
Carenţa în biotină la pui se manifestă prin întârzierea creşterii şi
apariţia penajului zbârlit. Dermatitele sunt vizibile pe picioare şi în
jurul ochilor şi ciocului. Embrionul prezintă un cioc de papagal,
condrodistrofle şi sindactilie. Se recomandă ca stimulator de creştere
la tineretul de fazan, în prevenirea perozisului. Produsul se
încorporează în furaje în cantitate de l kg/t furaj sau în apa de băut
în cantitate de 0,5 kg/100 l apă.
268
Biovit plus, comprimate.
Se recomandă ca biostimulator, în perioada de creştere, ca
adjuvant în tratamenul bolilor infecţioase şi parazitare în combaterea
stărilor de avitaminoză, de stres şi în covalescenţă. Se
administrează la puii de fazani până la vârsta de 4 săptămâni per os
1/2 comprimat/zi. La pui de peste 4 săptămâni se administrează per
os un comprimat pe zi.
Complex polivitaminic buvabil - suspensie
Biostimulator şi antistres, adjuvant în tratamentul şi profilaxia
bolilor infecţioase şi parazitare, acţionând ca imunostimulator.
Pentru tratament se încorporează asigurând l ml complex
polivitaminic pentru l litru apă de băut. Durata tratamentului este de
3-5 zile
Ovoplus pulbere insolubilă care se amestecă în furaje în
proporţie de l parte Ovoplus şi 9 părţi hrană bine omogenizată.
Ovoplusul este un complex proteino-vitamino-mineral bine echilibrat.
Acesta conţine soia texturată, vitamine hidro şi liposolubile, precum
şi macroelemente (carbonat de calciu şi fosfat dicalcic) asigurând un
anabolism accelerat. Ovoplus permite realizarea unei producţii sporite
la făzăniţele outoare şi conferă în acelaşi timp o rezistenţă sporită a
cojii oului, evitând fisuri şi spargeri.
Rombiotim complex vitamino-mineral, pulbere hidrosolubilă,
care se încorporează în furajele concentrate sau apa de băut astfel: l
g/1 apă de băut sau 2 g/kg furaj. Durata tratamentului este de 5-6
zile.
Acţiunea complexului Rombiotim se caracterizează prin
biostimularea fazanilor, sporirea performanţei de creştere, eficienţa
prin valorificarea hranei, creşterea rezistenţei la îmbolnăviri, scăderea
morbidităţii, diminuarea efectelor stresului, îmbunătăţirea
răspunsului imun şi menţinerea integrităţii epiteliilor şi a
penajului. Este importantă prevenirea carenţelor de mangan cu 30-
50 g Mn/tonă furaj datorită faptului că la pui condrodistrofia este
incurabilă, în apă se mai poate administra şi permanganat de
potasiu.
269
 Romselevit pentru prevenirea şi combaterea carenţelor în seleniu
şi vitamina E. soluţie injectabilă.
La fazani se injectează intramuscular preventiv 0,05 ml/kg
greutate vie şi curativ 0,1 ml/kg greutate vie.
Romstarter A - 1+9. Premix proteino-vitamino-mineral
pentru fazanii tineri. Este un complex bine echilibrat. Conţine soia
texturată, vitamine hidro şi liposolubile, promotori de creştere şi
carbonat de calciu, care asigură un anabolism accelerat. Produsul
asigură dezvoltarea armonioasă a fazanilor tineri şi realizarea unei
foarte bune conversii a furajelor. Se administrează puilor de fazan, de
la ecloziune până la vârsta de 18-20 săptămâni. Produsul se amestecă
în proporţie de l parte Romstarter cu 9 părţi furaj concentrat
(măcinat). Pentru o bună omogenizare amestecul se realizează în
trepte de la mic la mare, iniţial în părţi egale , continuînd cu
creşterea cantităţii de furaj concentrat.
Stafavitarom, pulbere insolubilă, antistres, promotor de
creştere.
Prin conţinutul său în virginiamicină şi prin aportul substanţial
de vitamine, minerale şi aminoacizi, produsul acţionează ca
stimulator de creştere şi inhibitor al florei digestive patogene (măreşte
digestibilitatea proteinelor şi resorbţia aminoacizilor, reduce viteza
tranzitului intestinal mărind timpul de absorbţie, asigură o mai bună
pigmentare a gălbenuşului şi o sporire a ouatului. Se administrează în
furaje combinate în proporţie de 2 kg/tonă sau 2 g/kg furaj timp de
minimum 2 săptămâni.
Vitamina AD3E, suspensie buvabilă, biostimulator şi
antistres. Produsul acţionează ca biostimulator şi ca antistres,
mărind rezistenţa epiteliilor şi a membranelor celulare la atacul
microorganismelor patogene. Se recomandă ca stimulator al creşterii la
fazanii tineri. Vitamina AD3E asociată cu antibiotice se poate folosi
în medicaţia antistres şi în prevenirea unor boli infecţioase sau
parazitare (salmoneloză, colibaciloză, coccidioză etc.). Se administrează
în apa de băut 1-2 ml/1 apă.
270
Vitamina AD3E + C%, pulbere hidrosolubilă biostimulator şi
antistres. Produsul este recomandat ca stimulator al creşterii la
fazanii tineri, în stări de stres, intoxicaţii, infecţii, diateze hemoragice,
enterite, hepatite. La pui cu afecţiuni osoase şi la fazăniţe cu
tulburări de ouat. Doza de administrare l g/l apă.
Vitamina C-99%, pulbere hidrosolubilă, antiinfecţioasă, antistres.
Reglează procesele oxidoreductoare mărind rezistenţa organismului
la infecţii, intoxicaţii cu metale grele şi micotoxine. Se recomandă la
puii de fazani cu afecţiuni osoase şi la fazăniţe cu tulburări de ouat. în
stări de stres, intoxicaţii, infecţii, diateze hemoragice, enterite, hepatite
etc.
Se administrează 100-200 g/t furaj, timp de 7-10 zile.
Vitamina K3 1% s.a., soluţie buvabilă, antihemoragică.
Se recomandă la pui cu diateze hemoragice consecutiv unor boli
infecţioase, parazitare sau intoxicaţii, în sindromul hemoragie la
tineret supus tratamentelor prelungite cu sulfamide sau antibiotice
sau ca adjuvant în tratamentul coccidiozei cu medicaţie specifică. Se
aplică prin încorporarea în apa de băut în doză de 1-2 mg s.a. pe pui şi
pe zi, timp de 3-5 zile.
III. Produse antimicrobiene şi antimicotice
Amoxilrom 25% s.a., pulbere hidrosolubilă, antibiotic cu spectru
larg. Recomandat în tratamentul infecţiilor gastro-intestinale şi
respiratorii. Este eficace, în special, în prevenirea şi tratamentul
colibacilozei şi al bolii cronice respiratorii. Se administrează timp de 3-
5 zile, în apa de băut, după cum urmează: pentru pui până la 14 zile,
50 g la 400 l apă; pentru pui de peste 14 zile, 50 g la 200 l apă.
Amoxineovit pulbere hidrosolubilă, combinaţie de antibiotice
cu spectru larg şi vitamine. Se recomandă în afecţiuni polimicrobiene
sau cu etiologic incertă, în bolile infecţioase cu caracter cronic în
combaterea stărilor
271
enterotoxice la puii de fazani şi a bolii respiratorii cronice (BRC)
etc. Poate fi administrat cu bune rezultate ca promotor de creştere în
combaterea stresului.
Soluţia se administrează proaspăt preparată. Apa
medicamentată înlocuieşte complet apa de băut pe timpul
tratamentului. Doza terapeutică 2-5 ml la l l apă timp de 4-5
zile. Utilizarea ca antistres sau promotor de creştere presupune
reducerea la jumătate a dozei terapeutice.
Ampicilina 10% - pulbere insolubilă, antibiotic cu spectru larg.
Ampicilina este o penicilină semisintetică cu spectru foarte
larg fiind activă fată de colibacili, salmonele, pasteurele,
spirochete etc. Se foloseşte în tratamentul infecţiilor primare sau
secundare respiratorii.
La fazani, ampicilină 10% s.a. se administrează în apa de băut
în cantitate de 20 g la 33 l apă, timp de 4-5 zile. In cazuri grave,
doza iniţială poate fi dublată, neexistând riscul apariţiei unor
reacţii adverse. Soluţia se prepară de 2-3 ori pe zi pentru a fi
administrată la intervale de 8-12 ore.
Avianprotect - pulbere insolubilă. Antibacterian cu spectru
larg în special pentru microplasme şi biostimulator. Produsul este
eficace în combaterea micoplasmozei, salmoneloze, colibaciloze şi
infecţii secundare microbiene la fazani.
Tratamentul curativ se efectuează timp de 5 zile
consecutiv, cu 100 g produs pentru 100 kg furaj.
Tratamentul preventiv recomandat în prima şi a treia
săptămână de viaţă a puilor de fazan se efectuează 3 zile
consecutiv cu 50 g produs pentru 100 kg furaj.
Doxycilina 10% s.a. - pulbere insolubilă. Antibacterian cu spectru
larg. Printre principalii germeni asupra cărora acţionează
doxyciclina amintim: Salmonella spp., Pasteurella, E. coli,
stafilococi, streptococi, micoplasme etc. Se foloseşte în toate
afecţiunile primare sau secundare ale aparatului respirator. Se
administrează prin dizolvarea în lapte sau în apa de băut 2 g
doxyciclina 10% s.a. pentru 50 kg greutate
272
vie şi tratament, timp de 5-8 zile. Doza zilnică se va administra
în două reprize în soluţie proaspăt preparată.
Enrofloxarom 8% s.a. - pulbere insolubilă. Antimicrobian cu
spectru larg. Acţionează bactericid asupra germenilor Gram-pozitivi
şi negativi, microplasmelor şi chlamidiilor. în infecţii primare sau
secundare produsă de germeni Gram-pozitivi, Gram-negativi şi
micoplasmă. La fazani în colibaciloze, pasteureloză, salmoneloză,
micoplasmoză şi infecţii cu Actinomyces spp. Tratamentul se face
prin încorporarea Enrofloxarom 8% s.a. în hrană, 2 kg/t, timp de 3-5
zile.
Enteroguard forte M - pulbere insolubilă. Antidiareic,
antimicrobian cu spectru larg. Se foloseşte în prevenirea şi
combaterea enteropatiilor primare şi secundare la păsări. La fazani
se recomandă în enterite de origine bacteriană asociate cu
micoplasme, în trichomonoză, histomonoză, în stări de stres.
Pentru tratamentul enteropatiilor se administrează 3 kg/t furaj, iar
pentru prevenţie sau antistres, 1,5-2 kg/t furaj bine omogenizat,
timp de 4-5 zile. Timp de aşteptare 14 zile, de la ultima
administrare.
Eritrom 6% s.a. - pulbere hidrosolubilă. Antimicrobian cu spectru
larg, se foloseşte, în special, în prevenirea şi combaterea
infecţiilor produse de micoplasme la fazani. Efectul favorabil al
eritromicinei este accentuat de prezenţa albăstruiul de metilen.
Tratamentul cu Eritrom se face prin intermediul apei de băut:
> preventiv: 0,8-1 g/litru de apă, timp de 3-5 zile;
> curativ: 1,6-2 g/litru de apă, timp de 5-7 zile. Timp de
aşteptare 5 zile de la ultima administrare.
Flumequinorom 10% s.a. - soluţie buvabilă. Antimicrobian
cu spectru larg. La fazani se foloseşte în colibaciloză, pasteureloză,
salmoneloză, coriză, artrită stafilococică, complicaţii bacteriene în
afecţiunile respiratorii cronice.
Doza de administrare: la fazani până la vârsta de 4 săptămâni
medicamentul se administrează în toată apa de băut în cantitate
de 0,5 ml soluţie 10% s.a. la l litru apă,
273
timp de 4-5 zile. După vârsta de 4 săptămâni se foloseşte în
cantitate de l ml soluţie 10% s.a. la l litru de apă.
Furazolidona 98% s.a. - pulbere insolubilă. Chimioterapie cu
spectru larg, cu acţiune antimicrobiană notabilă asupra unor
bacterii Gram-pozitive şi Gram-negative, dar şi asupra unor
protozoare patogene (Histomonas spp. Trichomonas spp., Eimeria
spp.). In prevenirea şi combaterea unor boli infecţioase la păsări
(salmoneloză, pasteureloză, boala capului negru, infecţii secundare
bacteriene, BRC), precum şi în situaţii de stres. Se încorporează în
furaje astfel:
> preventiv în doză de 200 g/t furaj, timp de 12-14 zile;
> curativ în doză de 350 g/t furaj timp de 12-14 zile;
Timp de aşteptare 15 zile de la ultima administrare.
Galiprotect - pulbere insolubilă. Antiinfecţios şi anticoccidian. În
tratamentul infecţiilor bacteriene şi a eimeriozei la puii de fazan în
vârstă de peste 7 zile. La făzăniţe în perioada ouatului este indicat în
prevenirea infecţiilor şi a tulburărilor de ouat în situaţii de stres.
Atât la puii de fazan de peste 7 zile, cât şi la celelalte categorii de
vârstă, se administrează în doză de l kg/t furaj timp de 3-5 zile. Nu se
administrează puilor de fazan în primele 7 zile de viaţă.
Neomicină 20% s.a. - pulbere insolubilă. Antimicrobian cu spectru
larg, în special asupra bacililor Gram-negativi (colibacili, Salmonella
spp., Pseudomonas spp. etc.). Se administrează per os individual, sub
formă de soluţie în doză de l g la 10 kg greutate vie timp de 4-8 zile.
Norfloxarom 10% s.a. - soluţie buvabilă. Antimicrobian cu spectru
laerg, chimioterapie de sinteză care are o marcantă acţiune bactericidă.
Are acţiune bactericidă asupra micoplasmelor, colibacili, Pasteurella
spp., Salmonella spp.). Se administrează în apa de băut în cantitate de
100 ml soluţie 10% s.a. la 80-100 l de apă timp de 3-5 zile.
Timp de aşteptare 6 zile de la ultima administrare.
Oxifuran vitaminizat M. - pulbere insolubilă. Antimicrobian,
antistres şi biostimulator. Oxifuran vitaminizat M se utilizează
în prevenirea şi combaterea
274
coccidiozei, corizei infecţioase şi micoplasmei la păsări, precum şi
a colibacilozei şi a salmonelozei. Oxifuran vitaminizat M se
încorporează în hrană în cantităţi de:
> 1,5-2 kg/tonă de furaj la puii de fazani în perioadele
antistres, timp de 5 zile;
> 0,5-0,6 kg/tonă de furaj ca biostimulator pentru puii de
fazani timp de 2-4 săptămâni.
Oxirom - pulbere hidrosolubilă. Antimicrobian cu spectru larg. Se
foloseşte la fazani pentru prevenirea şi combaterea unor infecţii
produse de bacterii (E. coli, Salmonella spp., micoplasme etc.).
Tratamentul se face prin intermediul apei de băut în următoarele
doze:
> profilactic: l g/litru apă, timp de 3-5 zile;
> curativ: 2 g/litru apă, timp de 3-5 zile.
Timp de aşteptare 14 zile, de la ultima administrare.
Oxivit - pulbere hidrosolubilă, antistres şi promotor de creştere.
Oxivit se foloseşte cu bune rezultate în combaterea fenomenelor de
stres la fazani. Se foloseşte în doză de 1,5-2 kg la 1000 litri apă sau 11
furaj timp de 5 zile. Ca promotor de creştere, la fazanii tineri, Oxivit se
încorporează în furaje în cantitate de 0,5-0,6 kg/tonă furaj, timp de 2-4
săptămâni.
Rometronidazol l - pulbere insolubilă. Chimioterapie cu spectru
larg împotriva protozoarelor (Trichomonas spp., histomonas etc.). La
fazani Rometronidazol l se administrează prin încorporarea în furaj în
doză de 0,15 g/kg greutate vie/zi, timp de 4-5 zile.
IV. Medicamente antiparazitare
Romparatox - pulbere insecticid şi acaricid. Se foloseşte în
prevenirea şi combaterea ectoparaziţilor la păsări. Romparatox se
foloseşte ca atare pentru prăfuire. Operaţiunea se repetă la 14
zile. Pentru deparazitarea halelor şi a dotărilor acestora se
recomandă utilizarea produsului
275
„Romparasect" în concentraţie de 2% care se aplică prin pulverizare
sau prin pensulare. în amestec cu nisip fin şi cenuşă în grămezi
dispersate în hale şi voliere ferite de umezeală, ca scăldători.
Rombendazol 10% - pulbere insolubilă. Antihelmintic cu spectru
larg. Se recomandă la fazani în ascaridioză, capilarioză, singamoză
şi teniaze. Se foloseşte doza de 10 mg s.a./kg greutate vie/zi, cu
repetarea a doua zi. In singamoză se administrează doza de 15 mg
s.a./kg greutate vie, timp de 2-3 zile consecutiv, cu repetare după 10
zile.
Sulfacoccirom - soluţie buvabilă anticoccidian şi antiinfecţios.
Sulfacoccirom se înglobează în toată apa de băut consumată pe
perioada tratamentului în doză de l lingură de supă la 11 litri de
apă. Tratamentul se aplică timp de o zi urmată de o pauză de 4 zile,
începând de la vârsta de 7 săptămâni. Curativ se înglobează de
asemenea în toată apa de băut dar în doză de l lingură la 11 litri de
apă, timp de 2 zile consecutiv după care se face o pauză de 3 zile.
în holeră şi tifoză se administrează în toată apa de băut, respectiv
3 linguri în 22 litri de apă, 3 zile consecutiv iar după pauză de 3 zile
se reia tratamentul administrându-se l lingură la 11 litri de apă,
timp de 2 zile. Tratamentul cu Sulfacoccirom se va asocia obligatoriu
cu vitamina Kg.
V. Produse pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare
Catirom 40% s.a. - soluţie. Antiseptic şi dezinfectant pe bază de
amoniu cuaternar. Produsul se foloseşte cu foarte bune rezultate
pentru dezinfectia profilactică sau de necesitate. Se foloseşte diluat
în apă potabilă în proporţie de 1% sau 0,2%, în funcţie de natura
suprafeţei supuse decontaminării.
276
Decontaminol - soluţie dezinfectantă. Decontaminolul se recomandă
pentru dezinsecţia profilactică sau de necesitate. Este un dezinfectant
cu spectru larg şi acţiune bactericidă asupra germenilor Gram-pozitivi
şi Gram-negativi, existenţi în forme vegetative şi sporulate, inclusiv
asupra bacilului tuberculoze: bacilului paratuberculozei, piocianic şi
are acţiune virulucidă şi fungicidă. Decontaminol se utilizează diluat în
apă potabilă în proporţie de 0,5% prin pulverizarea uniformă a unei
cantităţi de 0,5 l/mp pentru suprafeţe neabsorbante şi de l l/mp
pentru suprafeţe absorbante.
Romparasect 5% s.a. - soluţie, insecticid. Se recomandă în
combaterea ectoparaziţilor (păduchi hematofagi sau malofagi,
pureci, căpuşe, insecte zburătoare) precum şi la dezinsecţia halelor de
pui şi a ustensilelor existente. Combaterea păduchilor se realizează
prin aplicarea a două aspersări cu Romparasect 5%, emulsie apoasă
0,5 ml/1 apă la interval de 2 săptămâni. Combaterea căpusilor şi
insectelor zburătoare se asigură prin aspersarea suprafeţelor din
interiorul şi exteriorul halelor de creştere cu Romparasect 5%, în
concentraţie de l ml/1 apă, repetată la interval de două săptămâni, în
perioada de invazie a artropodelor.
Ratitox 0,06% s.a., momeală hidrofugă sub formă de baton. Raticid pe
bază de Cumachlor. Se foloseşte în combaterea şobolanilor şi şoarecilor
în mediul umed. Batonul se suspendă de cârligul cu care este prevăzut,
în canalele colectoare în fosele de dejecţii sau alte obiective în locurile
frecventate de şobolani. Batoanele consumate se înlocuiesc zilnic;
deratizarea se consideră terminată când acestea sunt consumate.
Ratitox 0,3% s.a., - momeală pe bază de Cumachlor. Se
recomandă în combaterea infestatiilor cu şoareci şi şobolani.
Produsul Ratitox 0,3% s.a., se plasează în galeriile făcute de
şobolani sau în oreajma acestora şi în locul unde aceştia îşi depun
dejecţiile, în fiecare din locurile menţionate se pune o lingură de
momeală, pe o bucată de carton sau material plastic. Se completează
zilnic timp de 7-10 zile, momeala
consumată, până când ultima cantitate administrată rămâne
neconsumată.
Rodexit - B - 0,005% s.a., - momeală raticidă, hidrofugă - baton.
Raticid pe bază de difetialone. Produsul se recomandă pentru combaterea
şobolanilor şi şoarecilor în mediile umede. Ca momeală obişnuită nu se
poate folosi. Batoanele se plasează în căminele vizitate a canalelor de
evacuarea apelor uzate şi a dejecţiilor, subsoluri umede. La locul
stabilit, batoanele se suspendă prin intermediul unei bucăţi de sârmă, ce
se ataşează la inelul metalic existent la unul din capetele batonului.
Numărul de batoane ce se plasează în teritoriu depinde de gradul de
infestaţie cu rozătoare.
Rodexit - B - 0,0025% s.a, - momeală pe bază de difetialone. Produsul
este destinat combaterii şoarecilor şi şobolanilor în crescătorii de
fazani, cu deosebită eficienţă. Rodexit - B -0,0025% s.a., se plasează în
preajma galeriilor şi locurilor în care şoarecii şi şobolanii îşi fac simţită
prezenta lor, urme de trecere sau fragmente de materiale roase de ei. GASTRONOMIE. ARTA DE A PREPARA
Timp de 7-10 zile se completează zilnic momeala până când aceasta MÂNCĂRURI ALESE, CU ASPECT, GUST şi
rămâne neconsumată. VALOARE NUTRITIVĂ
Septorom soluţie, antiseptic şi dezinfectant pe bază de iod. Omul îşi duce viaţa în mijlocul unor factori climatici, geografici,
Produsul Septorom este un antiseptic şi dezinfectant cu spectru economici şi sociali, care laolaltă alcătuiesc aşa-numitul mediu
larg de acţiune, respectiv faţă de: bacterii, viruşi şi miceţi. exterior. Alimentaţia este cel mai important factor al mediului extern,
Menţionăm activitatea acidă faţă de bacterii din grupul Salmonella deoarece ea influenţează lent dar continuu dezvoltarea organismului,
sp. E. coli, streptococi, stafilococi şi virusurile pseudopestei aviare întreţine sănătatea şi capacitatea de muncă chiar în condiţii optime de
etc. mediu, dacă alimentaţia nu este echilibrată, sănătatea omului se
Indicaţii - Septorom se utilizează eficient pentru dezinfecţia resimte.
profilactică şi de necesitatea adăposturilor, incubatoarelor, mijloace Aceste citate se regăsesc în „Cartea de bucate" scrisă de Sanda
de transport, echipamentele de protecţie etc. Marin, în care spre regretul tuturor, capitolul privind prepararea
Produsul în concentraţie de 5% (50 ml Septorom/litru apă) se aplică vânatului şi în mod deosebit a fazanului, nu este tratat cu mai multă
prin pulverizare în cantităţi de 0,5 l/mp, în cazul suprafeţelor atenţie. Pentru completarea acestui capitol vom prezenta câteva
neabsorbante şi de l l/mp în cazul suprafeţelor absorbante. noţiuni de gastronomie şi reţete culinare. Pregătirea fazanului pentru
Suprafeţele metalice se vor spăla cu apă potabilă după expirarea mese obişnuite sau mese festive, solicită din partea celor care au
timpului de contact, pentru evitarea coroziunii. „sarcina" nobilă de a transforma şi pregăti bucate cât mai
sofisticate, pricepere, răbdare şi multă fantezie. Reţetele preparate
278 din
279
carne de fazan trebuie să recunoaştem satisfac toate
pretenţiile şi simţurile gustative şi se folosesc de obicei pentru
mesele festive sau ospăţuri aristocrate. Nu este ocolit însă
nici cetăţeanul sau omul obişnuit, care din întâmplare saii din
curiozitate a făcut rost de o piesă, două de fazan, fiind obligat
să le pregătească după toate regulile vânătoreşti. /
Înainte de a recomanda anumite reţete culinare, considerăm
necesar să arătăm câteva caracteristici ale cărnii de vânat şi rolul
anumitor ingrediente pentru a îmbunătăţi calităţile culinare a cărnii
de fazan.
Carnea de vânat se deosebeşte puţin ca structură i
compoziţie de carnea animalelor domestice şi păsări, în
structura cărnii, intră aceleaşi elemente, ţesut muscular^
conjunctiv, grăsime, vase de sânge şi oase. Deosebirea constă în
procentul de participare a acestor elemente şi a modului de
repartizare. In general, partea cărnoasă este constituită din
fibre musculare şi mai puţin din ţesut conjunctiv interfibrilar,
care îmbracă şi separă în special fascicolele şi grupurile
musculare. Grăsimea este depozitată mai mult în afara
ţesutului muscular, între grupele musculare, în cavitatea
abdominală pe seroase, în jurul rinichilor şi a altor organe
interne. La fazan în mod deosebit, se depune subcutanat în
regiunile dorso-lombo-sacrală, în special la fazanul de
crescătorie, unde în anumite sezoane decembrie-ianuarie, se
constată cantităţi mari de grăsime.
Compoziţia chimică a cărnii de fazan nu prezintă deosebiri
importante faţă de a păsărilor domestice.
Particularităţile cărnii de fazan constă în mirosul şi gustul
aparte, specific şi marea ei capacitate de a absorbi şi reţine în
ţesuturi mirosul lichidelor, în care se introduce sau al plantelor
şi seminţelor adăugate în scopul aromatizării (mai ales în
timpul fierberii).
Gustul şi mirosul cărnii sunt date de hrana naturală, pe care o
găseşte fazanul în terenurile de vânătoare, iar pentru fazanul
de crescătorie, de hrana care o primeşte. Sub acest aspect
fazanul recoltat prin împuşcare din liber, va avea o carne net
superioară, faţă de cel provenit din crescătorie a
280
cărui hrană este dirijată (nutreţuri concentrate, făinuri de
carne, peşte etc.). Există şi cazuri când hrana unilaterală din
unele terenuri de vânătoare din timpul iernii imprimă cărnii un
gust particular şi neplăcut.
Altă particularitate a cărnii de fazan este culoarea mai închisă faţă de
cea a păsărilor domestice (roşu-intens sau roşu-brun) cu nuanţe care
diferă de fazanul de crescătorie, care are o culoare mai
deschisă. Particularităţile de culoare sunt date atât de
structura histochimică, cât şi de faptul că sângerarea este
întotdeauna incompletă. Sângele rămas în structurile
musculare determină nuanţe şi culori închise a cărnii, specifică
vânatului.
De asemenea vârsta influenţează nuanţa cărnii; carnea
fazanului tânăr este mai deschisă la culoare (roşu mai
deschis).
Condiţiile în care este păstrată carnea influenţează mult
culoarea acesteia. O carne expusă luminii de zi, capătă la
suprafaţă o culoare roşu-închis spre brun, respingătoare ca
aspect. Pe secţiune, carnea are însă culoare mai deschisă şi o
aromă plăcută.
Prin fierbere, carnea se închide mult la culoare, spre
deosebire de carnea provenită de la păsările domestice, care prin
fierbere, se deschid la culoare cu nuanţe de roz spre cenuşiu, în
general, în carnea de vânat, grăsimea se depune între fibrele
musculare în cantităţi mult mai mici decât la animalele
domestice sau păsări. Grăsimea este unul din factorii care
contribuie cel mai mult la calitatea preparatelor.
Din aceste considerente cărnurile de vânat vor fi
suplimentate la prepararea lor, cu grăsime provenită de la
animalele domestice şi cu condimente. Dintre grăsimi se va
folosi slănina de porc, pe cât posibil proaspătă, cu care se
prepară carnea de fazan. Slănina afumată sau sărată poate
prezenta riscul de a transmite cărnii anumite defecte de
conservare (miros rânced, de fum sau de mucegai). Osânza de
porc se pretează cel mai bine, la toate reţetele de pregătire a
vânatului şi în special la fazan. De asemenea grăsimea proprie
281
 întâlnită la fazanul de crescătorie, în special în lunile decembrie-
ianuarie, se pretează foarte bine la prepararea acestuia. Uleiul nu
se va folosi decât foarte rar şi numai la anumite reţete, deoarece
întăreşte foarte mult fibra musculară, carnea devine aspră,
uscată, greu de mestecat. De asemenea reduce mult aroma cărnii.
Reîncălzirea acestor preparate, accentuează şi mai mult defectele
menţionate.
Untul are utilizare mult mai limitată decât uleiul, prin faptul
că modifică mult aroma cărnii. Preparatele au în majoritatea lor,
gust mai mult sau mai puţin de unt.
Folosirea condimentelor, deşi contribuie la îmbunătăţirea aromei
cărnurilor, nu este întotdeauna obligatorie, în toate cazurile de
utilizare a condimentelor se va avea în vedere proprietăţile cărnii
de vânat, de a absorbi şi reţine aroma ingredientelor adăugate în
timpul preparării. Ca urmare, condimentele se vor adăuga în
cantităţi mici, în aşa fel încât aroma lor să nu predomine pe cea a
cărnii. Pentru păstrarea aromei naturale a cărnii, nu se indică
folosirea mai multor feluri de condimente la acelaşi preparat.
Dintre condimentele cel mai des folosite sunt: piperul negru,
cuişoarele, enibaharul, usturoiul, cimbrul, busuiocul etc.
Fazanii, care urmează să fie pregătiţi după diferite reţete
culinare, au provenienţă diferită:
a) Fazani proveniţi în urma recoltării prin împuşcare.
b) Fazani proveniţi din crescătorii.
Datorită mediului şi alimentaţiei se constată diferenţe între
aceste două categorii de fazan, care se reflectă şi în calitatea
cărnii (modul de preparare a reţetelor culinare).
Fazanul provenit în urma recoltării prin împuşcare, are carnea mai
închisă la culoare, fibrele musculare mai grosiere, grăsimea se
găseşte în cantitate mică, este mai greu de masticat şi digerat.
Calitatea variază în funcţie de perioada când a fost împuşcat.
De asemenea calitatea cărnii este influenţată şi de plaga de
împuşcare. Un fazan împuşcat în abdomen, ca urmare a vărsării
conţinutului intestinal, organoleptic, carnea este
282
modificată faţă de un fazan împuşcat „alicit" în aripă, cap
sau gât.
Fazanul provenit din crescătorie este mai fraged, carnea are
0 culoare mai deschisă, fibrele musculare mai fine, perselate cu
grăsime, mai ales în perioada de aşteptare pentru a fi
valorificat (decembrie - ianuarie). Indiferent de provenienţă,
carnea de fazan este mai puţin gustoasă începând cu data de
februarie, deoarece începe împerecherea, când hormonii,
invadează ţesuturile şi masa musculară. Pentru fazanul
împuşcat este bine să se parcurgă toate etapele de maturare,
inclusv ţinerea în baiţ, deoarece se îmbunătăţesc calităţile
gustative ale cărnii.
Referitor la pregătirea acestuia, afirmaţiile unor specialişti,
maiştri bucătari sau vânători că fazanul împuşcat nu trebuie spălat
ci numai tamponat cu un tifon, ni se par nefundamentate,
deoarece prin spălare cu un jet de apă rece calităţile gustative nu
sunt diminuate sau influenţate.
Fazanul provenit din crescătorii, mai ales în perioada
decembrie - ianuarie, când prezintă o stare de întreţinere foarte
bună, carnea este fragedă, perselată cu grăsime, etapele
privind maturarea pot fi simplificate (nu sunt obligatorii).
După sacrificare, deplumare, eviscerare şi spălare, considerăm
suficient să fie ţinut la maturat, minimum 24 de ore, într-un loc
curat şi aerisit şi apoi preparat după diverse reţete culinare. Practic
fazanul provenit din crescătorie este sacrificat, şi imediat pregătit
pentru consum. Nu se mai aşteaptă parcurgerea tuturor etapelor de
maturare. Din experienţa acumulată am constatat că unii
vânători sau crescători (fazanieri) „sacrifică" fazanul provenit
din crescătorie prin asomare, adică prin înţeparea acestuia cu un
corp ascuţit (cui, sârmă) în zona bulbului rahidian. Este o practică
vânătorească moştenită din generaţie în generaţie. Este mult mai
bine ca fazanul să fie sacrificat, prin secţionarea venelor şi
arterelor din regiunea cervicală sau^a vaselor de sânge de la baza
limbii, prin cavitatea bucală. In acest fel se realizează o emisiune
completă a sângelui şi deci
283
 culoarea cărnii va fi de culoare mai deschisă, albă cu calităţi gustative
deosebite. La fazanul recoltat prin împuşcare se consideră că
emisiunea de sânge s-a efectuat şi nu mai putem vorbi de sacrificare.
Prin sacrificare şi emisiunea completă a sângelui, vânatul poate fi
conservat o perioadă mai îndelungată.
REŢETE CULINARE
Supă de fazan
Ingrediente: l fazan de preferat făzăniţă; 2 bulbi de ceapă; 3 buc.
morcovi; 2 buc. telină; l buc. păstârnac; 2 buc. cartofi; l legătură
pătrunjel.
Modul de preparare: Fazanul se curăţă şi se spală la un jet de apă
rece, apoi se lasă să se scurgă pe un grătar sau strecurătoare. Se pune
apoi la fiert într-o oală de circa 8-10 litri cu apă rece care va depăşi
fazanul cu 5-6 cm. Se adaugă 1/2 ligurită de sare de bucătărie. Se
urmăreşte cu atenţie pentru a îndepărta în totalitate spuma, astfel ca
supa să fie cât se poate de limpede. Se adaugă zarzavatul (tăiat
bucăţi, fiecare în parte în afară de pătrunjel). Se fierbe apoi la foc
potrivit circa 1-2, ore în funcţie de vârsta fazanului. Se controlează cu
furculiţa sau se gustă pentru a constata că s-a fiert. Când fazanul este
fiert se scoate şi se aşează pe un fund de lemn, unde se tranşează în 4
porţii. Supa se strecoară printr-un tifon sau o strecurătoare cât mai
deasă. Zarzavatul obţinut se taie în rondele şi se căleşte în ulei de
floarea-soarelui, circa 5 minute. Zarzavatul, călit în ulei, se adaugă
sare şi condimente (Knorr Delik'at, piper pulvis, cimbru şi busuioc). In
supa rezultată se adaugă tăiţei de casă sau paste făinoase şi se fierbe,
din nou, încă 15 minute. Se adaugă pătrunjel tăiat mărunt. Fazanul
tranşat se prăjeşte în uleiul încins 5-10 minute, până se rumeneşte
şi apoi se condimentează. Pe un platou se aranjează 'zarzavatul tăiat
.284
în rondele, la mijloc şi pe margini fazanul tranşat. Supa se serveşte
fierbinte; fazanul şi zarzavatul să fie cât se poate de fierbinţi.
Ciorbă de perişoare
Ingrediente: Pieptul şi pulpele de la doi fazani (cocoşi), orez şi
zarzavat: ceapă, telină, morcov, cartof, pătrunjel, usturoi.
Modul de preparare: Se desface carnea de pe oase şi se trece prin
maşina de tocat carne, adăugându-se 2 cepe, 5-10 grăunţi de usturoi şi o
legătură de pătrunjel verde. Compoziţia obţinută se amestecă bine şi se
adaugă 2 ouă, 2 linguri orez, cimbru, piper pulvis şi puţin busuioc. Se
amestecă din nou şi se modelează sub formă de perişoare. Nu se va
adăuga multă făină deoarece tulbură ciorba, într-o oală de 5 litri se
pune la foc potrivit 3-4 litri apă rece în care se adaugă o ceapă
tocată mărunt, morcov şi telină tăiate foarte fin. De asemenea se
adaugă un ardei gras şi o lingură de bulion (sau o roşie tăiată în bucăţi
mici), se pune la fiert şi când a început să clocotească, se adaugă uşor
perisoarele; focul se lasă moderat pentru a nu se fărâmiţa
perisoarele. Se scoate o parte din zarzavat, care s-a pus la fiert
rămânând numai ciorba cu perişoare. Se adaugă o legătură de
pătrunjel tăiat mărunt. Se adaugă sare după gust, adăugând Knorr
Delik'at. Ciorba poate fi servită ca atare dulce sau se poate adăuga
borş sau suc de lămâie. Are un gust aromat plăcut şi se deosebeşte de
ciorba de perişoare din carne de vită sau porc. Se serveşte fierbinte.
Musaca din carne de fazan cu vinete, dovlecei sau cartofi
Ingrediente: Pieptul şi pulpele de la 2 fazani (cocoşi), ceapă,
usturoi, făină, lapte dulce, ouă, roşii, ardei gras, cimbru, busuioc,
piper, Knorr Delik'at, vinete, dovlecei sau cartofi (după preferinţă).
285
 Modul de preparare: Carnea se dezosează şi se trece prin maşina de
tocat împreună cu 2 cepe şi 10-15 grăunţi de usturoi. Se
condimentează cu cimbru, busuioc, piper pulvis, Knorr Delik'at şi se
amestecă bine. într-o cratiţă se pune ulei (de preferat din germeni de
porumb), se încinge la foc iute şi se adaugă carnea tocată şi
condimentată. Se stinge în permanenţă cu apă caldă până când
carnea s-a prăjit. Se dă la o parte de pe foc. Separat se pregătesc
vinetele, dovleceii sau cartofii, după preferinţă.
a) Vinetele se curăţă de coajă în benzi lăsându-se porţiuni
necurăţate. Apoi se taie în felii groase de 1-1,5 cm. Se pune într-un
vas cu sare şi se lasă circa 30 de minute. Se scurg şi apoi se rumenesc
într-o tigaie cu ulei încins.
b) Dovleceii se curăţă de coajă complet se taie în rondele mai
groase de 2 cm şi se opăresc circa 5 minute. Se strecoară, se scurg şi
apoi se rumenesc în ulei încins.
c) Cartofii se curăţă de coajă se taie în felii şi se rumenesc de
asemenea, într-o tigaie în ulei încins.
După ce s-au pregătit toate componentele se trece la pregătirea
propriu-zisă, în felul următor. Se unge o cratiţă sau tavă, de mărime
potrivită, cu grăsime de porc (untură), apoi se pune un rând de vinete
(sau dovlecei sau cartofi) şi un rând de compoziţie. Operaţia se repetă,
un rând de vinete şi un rând de carne tocată. Ultimul rând va fi din
vinete, cartofi sau dovlecei. Se introduce în cuptorul dinainte încălzit.
Separat se prepară un sos (capac), preparat din: 100 g lapte dulce, 4
ouă, 2 roşii curăţate de coajă şi tăiate mărunt (sau suc de roşii), un
ardei gras tocat mărunt, cimbru, busuioc, piper, Knorr Delik'at, (totul
după gust), care se amestecă bine (de preferat la un mixer) şi se toarnă
peste compoziţia din cuptor. Se ţine la cuptor până se rumeneşte
capacul.
Se serveşte caldă cu gogoşari sau castraveţi acri şi un pahar de
vin alb.
286
Pilaf de fazan
Ingrediente: Un fazan (de preferat făzăniţă), 250 g orez, l ceapă,
l ţelină, l morcov, l păstârnac, o legătură de pătrunjel verde, piper
boabe, Kn-orr Delik'at.
Modul de preparare: Fazanul curăţat şi spălat se introduce
într-o oală peste care se toarnă apă rece. Nivelul apei va depăşi
fazanul din oală cu 4-5 cm. Se urmăreşte atent să se ia spuma, ca
supa să fie limpede. După recoltarea spumei se adaugă zarzavatul
care este deja pregătit. Se fierbe 1-2 ore în funcţie de vârsta
fazanului. Când este gata (fiert) se scoate fazanul pe un fund de
lemn, se răceşte, şi cu un cuţit de bucătărie se împarte în 4 porţii,
în alt vas se pun 250 g orez ales şi spălat, peste care se adaugă 750-
900 ml supă, rezultată din fierberea fazanului şi a zarzavatului.
Se amestecă şi se urmăreşte să nu se lipească. Când orezul este
aproape fiert (se gustă) se adaugă sare şi Knorr Delik'at, după gust
şi preferinţă. Se introduce în cuptorul încălzit 1/2 oră. Fazanul
porţionat se pune pe un platou împreună cu orezul (pilaful). Se
umezeşte puţin carnea şi orezul cu supa care a mai rămas. Se
serveşte cald cu gogoşari sau castraveţi muraţi.
Fazan pe varză acră
Ingrediente: l fazan, 300 g slănină, l varză murată, 100 g
untură, l pahar de vin alb.
Modul de preparare: Fazanul curăţat şi spălat se înveleşte cu felii
subţiri de slănină şi se leagă cu o sfoară. Se taie varza murată şi dacă
este prea sărată sau acră se va ţine în apă rece, schimbându-se apa
de 3 ori. Pe fundul unei cratiţi se pun câteva felii de slănină. Se aşează
varza tocată în porţiuni de 1-2 cm şi deasupra se pun câteva felii de
slănină. Se toarnă apă cât să acopere varza, se adaugă^ 1-2 linguri de
untură şi se lasă să fiarbă înăbuşit o oră. între timp la cuptor se
rumeneşte într-o tavă, fazanul cu puţină untură întor-cându-se pe
toate părţile, în cratiţă cu varză se face loc şi se
287
aşează fazanul. Se adaugă un pahar cu vin alb, Knorr Delik'at şi' se
mai lasă să fiarbă încă o oră înăbuşit, până ce fazanul se frăgezeşte.
Când este gata, se scoate fazanul, se desface sfoara şi slănina şi se
împarte în patru. Se aşează pe un platou varza, fazanul, deasupra
şi împrejur slănina tăiată în bucăţi potrivite. Se lucrează repede
pentru a servi totul cât mai fierbinte.
Fazan vânătoresc înăbuşit (în pungă)
Ingrediente: l fazan întreg, fără cap, gât, gheare şi vârful aripilor
(falange), 100 g untură de porc proaspătă de preferat osânză, 50 ml
ulei de porumb degerminat, 150 ml vin alb, Knorr Delik'at, cimbru,
busuioc, piper, l portocală, l măr, ceapă, usturoi, una pungă de
hârtie.
Modul de preparare: Se prepară o compoziţie (supă) din 150 ml
vin alb, 50 ml apă, cimbru, busuioc, piper, Knorr Delik'at, în
proporţii convenabile, ulei degerminat de porumb 50 ml. Separat se
pregăteşte o pungă de hârtie de 1,5-2 kg, care se unge cu compoziţia
preparată anterior. Fazanul întreg se introduce, de asemenea, în
compoziţia amintită şi se freacă foarte bine cu aceasta. Se scoate şi
se unge cu untură, în cavitatea abdominală şi toracică se introduc o
portocală şi un măr (fără coajă) tăiate în 3-4 buc., o ceapă, 5-10
grăunţi de usturoi, o lingură de untură de porc şi 5-6 linguri din
compoziţia preparată cu condimente. Fazanul umplut,
condimentat şi uns cu untură, se introduce uşor în pungă, fiind
atenţi să nu se rupă. Intre fazan şi pungă se mai pune câteva
linguri din compoziţia condimentată, apoi punga se leagă cu sfoară,
într-o tavă se pune compoziţia, care a mai rămas, untură şi punga
cu fazan, în cuptorul bine încălzit se introduce tava cu fazanul,
apoi potrivim focul la moderat unde se ţine 1,5-2 ore. în
permanenţă se va umezi punga cu compoziţia din tavă (pentru a nu
se scoroji şi să se rupă). Se controlează cu furculiţa dacă fazanul s-a
copt. în final, când este gata se stinge focul şi se umezeşte din nou
punga, lăsându-se în continuare în cuptor 10-15 minute pentru a
288
pătrunde mai bine în fazan toate ingredientele să se
frăgezească. După aceea se scoate fazanul din pungă, se aşează pe
un fund de lemn şi cu un cuţit de bucătărie se tranşează în 4 porţii.
Sosul condimentat, pregătit ca mai înainte, se încălzeşte bine, se
strecoară şi se pune într-o sosieră (care şi ea a fost încălzită în
prealabil pentru a nu se întări untura), care se va turna peste fazan
când se serveşte.
Fazanul se poate servi cu o garnitură de cartofi, morcovi,
mazăre, în prealabil aburite, peste care se toarnă sosul condimentat
fierbinte.
Fazanul astfel pregătit se poate servi şi cu gogoşari sau
castraveţi acri alături de un pahar cu vin alb.
Fazan haiducesc la cuptor (pe sticlă)
Este asemănător cu fazanul vânătoresc înăbuşit în pungă, numai că în
loc de pungă se foloseşte o sticlă cu gât lung (3/4 1), umplută cu apă caldă.
Fazanul se pregăteşte ca cel înăbuşit în pungă, la fel şi compoziţia
condimentată cu untură de porc. Fazanul pregătit, îmbibat şi frecat
bine cu compoziţia condimentată şi uns cu untură se va aşeza pe o
sticlă cu apă caldă, prin introducerea acesteia prin cavitatea
abdominală şi toracică, obligatoriu să iasă prin hilul toracic din fazan
2-3 cm. Sticla cu fazan se aşează într-o tavă unde s-a turnat
compoziţia preparată anterior, se introduce în cuptorul bine încălzit şi
se unge în permanenţă cu compoziţia din tavă. Se controlează dacă
fazanul s-a copt şi apoi se va scoate tava şi fazanul de pe sticlă, se
porţionează şi se va servi la fel ca fazanul înăbuşit în pungă, cu
aceeaşi garnitură. Fazanul pregătit la cuptor pe sticlă este mai rumenit,
mai crocant fată de cel înăbuşit în pungă (fazanul fiind mai fraged).
Fazan umplut la cuptor
Pregătirea fazanului se face la fel ca cel înăbuşit în pungă sau pe
sticlă, folosind aceeaşi compoziţie cu condimente. Diferă însă
compoziţia cu care se umple cavitatea toracică
289
şi abdominală a fazanului, care se poate prepara în 3
variante:
a) Varianta cu măruntaie (organe) provenite de la fazan pipote,
ficaţi, la care se mai adaugă ficat şi pipote de pui 100-150 g. Se
fierb circa 20 de minute, apoi se strecoară şi se taie mărunt pe un
fund de lemn la care se adaugă o ceapă tocată 5-6 grăunţi de
usturoi, 5-6 linguri din compoziţia pregătită cu condimente, vin,
apă, untură (ca la fazanul înăbuşit). Totul se căleşte circa 10
minute. Cu compoziţia rezultată se umple fazanul, apoi se coase şi
se
pune la cuptor într-o tavă, timp de 2 ore, până se rumeneşte si se
frăgezeşte. Fazanul se porţionează în 4 porţii, se aşează pe un
platou, şi în jurul său se pune umplutura din fazan.
b) Varianta cu ciuperci: 150-200 g ciuperci se fierb timp de 5-10
minute, tăiate mărunt, la care se adaugă ceapă şi usturoi şi apoi se
călesc în compoziţia condimentată, pregătită ca la varianta „a". Se
umple fazanul şi se pune într-o tavă la cuptor.
c) Varianta cu orez: Umplerea fazanului se va face cu orez
pregătit astfel: 2 linguri de orez, ceapă, usturoi, pătrunjel, mărar,
care se vor căli circa 15-20 minute. Compoziţia de orez, rezultată
după coacerea fazanului, are un gust şi miros aromat. Nu se vor
neglija nici gogoşarii, castraveţii şi un pahar cu vin alb.
Fazan haiducesc - pripit la tigaie
Ingrediente: un fazan, l pahar vin alb, 200 g untură de porc,
Knorr Delik'at, piper, cimbru.
Modul de preparare: Se porţionează fazanul în bucăţi. Se
înlătură gâtul, capul şi membrele inferioare (ghearele). Fazanul
porţionat se aşează într-o cratiţă cu untură de porc încinsă care
se pune pe o plită sau aragaz, la foc iute. Se urmăreşte şi se
întoarce în permanenţă pentru a se rumeni uniform. După circa 20
de minute focul se potriveşte mai încet iar cratiţă se acoperă cu un
capac. Pe măsură ce
290
untura se consumă (scade), se stinge treptat cu apă fierbinte (în
cantităţi mici). După circa l oră, când este aproape prăjit (se
controlează cu furculiţa sau se gustă), se va turna l pahar cu vin
alb şi se va lăsa acoperit la foc iute. Când s-a terminat de prăjit se
presară cu Knorr Delik'at (potrivindu-se după gust) şi piper negru
pisat. Cratiţă se acoperă din nou şi se mai lasă la foc moderat circa
10 minute. Se serveşte fierbinte. Friptura obţinută este fragedă,
aromată, cu un gust deosebit. Sosul obţinut se strecoară şi se
aşează într-o sosieră. Pentru garnitură putem folosi cartofi prăjiţi
sau cartofi înăbuşiţi. Se poate servi de asemenea cu gogoşari sau
castraveţi muraţi.
Fazan umplut cu mazăre şi ciuperci
Ingrediente: l fazan, 200 g ciuperci, 150 g mazăre, l ceapă
roşie, 100 g orez, piper, cimbru, frunze de pătrunjel, Knorr Delik'at,
2 ouă şi untură.
Modul de preparare: Orezul se fierbe în apă la care s-a
adăugat Knorr Delik'at. Ceapa tocată mărunt se prăjeşte în untura
încinsă şi se adaugă ciupercile tăiate felii, mazăre, piper,
cimbru, pătrunjel şi puţină apă. Se lasă să fiarbă. Când s-au
înmuiat ciupercile şi mazărea se amestecă cu orezul, ouăle fierte
tari şi tăiate mărunt. Se umple fazanul cu această compoziţie
condimentată şi apoi se introduce la cuptor. Se stropeşte din când
în când, cu vin alb şi se unge cu sosul din tavă până se rumeneşte.
Când este gata se tranşează fazanul în 4 porţii. Se scoate conţinutul
şi se aşează pe un platou, la mijloc şi pe margine bucăţile de fazan.
Fazan forestier
Ingrediente: l fazan, 10 felii de slănină, 100 g untură, l
lingură pastă de tomate, zeamă de carne, 400 g roşii, 300 g ciuperci,
2 lămâi, sare, piper, cimbru.
291
 l
Modul de preparare: Se înveleşte fazanul cu felii de slănină
tăiate subţiri şi se prăjeşte într-o cratiţă cu o lingură de untură.
Se acoperă şi se pune la cuptor 60-70 de minute, întorcându-se de
mai multe ori. Separat se prepară sosul cu zeamă de carne, pastă
de tomate şi se dă în clocot 5-10 minute. Se toacă ciupercile şi se
înăbuşesc în untură cu suc de lămâie. Se taie roşiile în bucăţi mici
(cojite) şi se sotează. Se scoate fazanul din cuptor, se desface de feliile
de slănină şi se tranşează în 4 sferturi. Se aşează pe un platou cald,
înconjurat de roşii şi ciuperci. Se presară verdeaţă tocată. La sosul de
tomate se adaugă zeama de carne în care s-a fript fazanul şi se
serveşte în sosieră.
Fazan cu fructe
Ingrediente: l fazan, 2 linguri untură, l lingură făină, 6
linguri zahăr, sare, 600 g prune uscate, 5 pere sau două gutui.
Modul de preparare: Fazanul se împarte în 4 sferturi, care se
prăjesc într-o cratiţă cu untură. După ce s-a rumenit, se scoate
din cratiţă. în sosul rămas se pune făină şi se lasă să se
îngălbenească, amestecând mereu, se stinge cu apă caldă şi se lasă
să fiarbă, în sosul rezultat se pun bucăţile de carne, se lasă să dea
de 2-3 ori în clocot, apoi se adaugă fructele şi zahărul ars (zahărul
se arde într-o crăticioară, apoi se stinge cu 1/2 pahar de apă şi se
amestecă pe foc, până se dizolvă complet). Mâncarea se lasă să fiarbă
la foc foarte mic, fără capac, până se înmoaie bine carnea, mişcând
din când în când cratiţă, ca să nu se prindă. De menţionat, prunele
uscate se pun la fiert odată cu carnea. Când se prepară cu gutui sau
cu pere, acestea nu se curăţă de coajă, se taie felii, se rumenesc în
grăsime, la foc iute, pe ambele părţi şi apoi se adaugă în mâncare,
când carnea de fazan este aproape fiartă.
292
Piept de fazan cu şuncă afumată
Ingrediente: 3 piepţi de fazan (de preferat fazan tânăr) 600 g
şuncă afumată, 2 pahare cu vin alb sec, l cană supă de pui, 2 linguri
untură, 10 căţei de usturoi, l ceapă, 1/2 linguriţă chimen, 1/2 linguriţă
busuioc, l lingură făină, piper.
Modul de preparare: Piepţii de fazan se taie în două, se dezosează
şi se curăţă de pielite. Şunca se taie felii şi se prăjeşte. Ceapa şi
usturoiul tocat se prăjesc în untură până se înmoaie, într-o tavă
adâncă, unsă bine cu untură, se aşează un strat de şuncă, iar deasupra
se aşează piepţii de fazan şi se acoperă cu restul de şuncă. Se presară
chimen, cimbru, busuioc, piper, ceapa şi usturoiul prăjite. Se adaugă
vinul, supa de pui, se acoperă cu un capac şi se pune în tavă la
cuptor. Când este gata, se scurge sosul într-o cratiţă, şi se fierbe la
foc mic, adăugând făina. Se lasă până se îngroaşă şi se toarnă peste
piepţii de fazan şi şuncă.
Pulpe de fazan cu sos de vin alb
Ingrediente: 6 pulpe de fazan, l ceapă, l pahar cu vin alb, 3
linguri smântână, 50 g untură, sare, piper, făină.
Modul de preparare: Ceapa se taie şi se lasă în apă rece 15
minute. Pulpele se sărează, piperează şi se dau prin făină. Untura se
topeşte în tigaie, se adaugă ceapa, care se prăjeşte 5 minute, iar apoi
se prăjesc pulpele 15 minute pe toate părţile. Se adaugă vinul şi se
lasă să fiarbă 30-40 minute, întorcându-le mereu. Se scurge sosul
într-o cratiţă, se amestecă cu smântână, se fierbe 5 minute la foc mic
şi se toarnă peste pulpe.
Fazan cu sos de vin şi usturoi
Secretul acestui preparat este de a fierbe fazanul în aburi, pentru a-i
păstra frăgezimea, apoi îl prăjim, rezultând un fazan suculent, cu o
pieliţă rumenă şi crocantă. Servit cu
293
sosul de usturoi poate fi însoţit cu o garnitură de orez simplu,
fiert în aburi.
Ingrediente: l fazan, 2 buc. ţelină, orez, 5 legături de ceapă verde
(numai partea albă), 400 ml ulei de porumb degerminat. Pentru
prepararea sosului 2 linguri de usturoi tocat foarte fin, 2 linguri de
oţet de mere, ceapă verde, l pahar cu vin.
Modul de preparare: Se taie ţelină în felii subţiri, apoi ceapa
verde în bucăţi. Fazanul se freacă bine cu sare, şi se umple cavitatea
abdominală şi toracică cu ţelină şi ceapă verde. Se lasă 30 de minute
la temperatura camerei. Se pune fazanul să fiarbă pe o baie de apă
clocotită, la foc mic, timp de 60 de minute până este bine făcut. Se
pune apoi fazanul la un loc rece, bine ventilat şi se lasă să se usuce
timp de 3 ore. După ce s-a uscat, se porţionează în 4 bucăţi, se scoate
umplutura de ţelină şi ceapă. Separat se amestecă ingredientele
pentru sos. Se încinge uleiul într-o cratiţă şi se rumenesc cele 4 bucăţi
de fazan, până devin aurii şi crocante. Se scurge şi se lasă să se
răcească. Când fazanul s-a răcit suficient, se pune pe un platou cald
şi se adaugă sosul.
Piftie de fazan
Se poate folosi un fazan tăiat în bucăţi cu ghearele curăţate de
solzi plus picioarele şi ghearele de la 3-4 fazani pentru a înlesni
coagularea. Dacă se poate se adaugă picioarele şi ghearele de la o
găină sau cocoş de casă.
Modul de preparare: Totul se pune într-o oală de circa 10 kg, se
toarnă apă rece ca să acopere bucăţile de fazan cu 10 cm. Se pun la
fiert şi se urmăreşte să se îndepărteze complet spuma. După aceea se
pune o singură ceapă tăiată în patru. Nu se foloseşte zarzavat. Se fierbe
la foc încet (mic) 3-4 ore până ce carnea a cade de pe oase. Când
considerăm că s-a fiert complet, se strecoară printr-un tifon. Pentru ca
piftia să fie cât mai limpede (sticloasă) se va folosi albuşul de la 2 ouă,
294
care se toarnă în supa fierbinte, agitându-se de 2-3 ori. Toate
impurităţile vor fi coagulate în albuş, care, apoi se îndepărtează,
strecurând din nou supa prin tifon. Carnea se desface de pe oase şi se
taie în bucăţi mici. Pentru a fi mai gustoasă, se pregătesc 10 grăunţi de
usturoi, care se pisează şi se pun în supă când s-a răcit (călduţă). Se
amestecă bine şi se lasă 1/2 oră să se liniştească. Se potriveşte de
sare. Nu se pune Knorr Delik'at. Toată supa se strecoară din nou ca
să obţinem o supă limpede, sticloasă. Se folosesc castroane, cutii sau
pahare de plastic în care se aşează bucăţi de carne şi se toarnă supa.
Vasele se pun într-o cămară, într-un loc aerisit, răcoros şi în circa 3
ore piftia este gata. Are un gust particular, aromat, care se deosebeşte
de alte tipuri de piftie (porc, curcan, cocoş).
Pastrama de fazan
Ingrediente: 2-3 fazani, 5-6 căpăţâni de usturoi, piper, cimbru,
busuioc, ceapă, enibahar, Knorr Delik'at, l litru de vin alb.
Mod de preparare: Fazanii curăţaţi şi spălaţi se taie pe linia
mediană în două şi se aşează într-un vas de circa 10 litri, în alt vas se
pregăteşte o compoziţie în care se adaugă usturoi pisat, rondele de
ceapă, l lingură cimbru, l linguriţă busuioc, 20 de boabe de piper negru,
10-15 boabe de enibahar, 25 de grame Knorr Delik'at, l litru de vin alb.
Se amestecă bine şi se toarnă peste fazani, completându-se cu apă
până se acoperă complet. Vasul cu fazani se pune la un loc curat,
aerisit, la temperatura de 5-6° şi se ţin 5-6 zile, având grijă să-i
întoarcem zilnic (cei de deasupra se vor pune pe fundul vasului şi
invers). După aceasta fazanii se scot, se curăţă cu un tifon (nu se vor
spăla) şi se vor agăţa ca să se usuce o zi, după care se trece la
afumarea lor (la fum rece, 2 ore). Se consuma ca atare - aperitiv. Au un
gust şi o aromă deosebită.
295
 PREPARATE
DIN OUĂ DE FAZAN
Ouăle - aliment folosit în hrana omului
Ouăle aduc în alimentaţie proteine cu cea mai mare valoare
nutritivă, datorită armoniei perfecte între părţile care le compun
(aminoacizi).
Ouăle reprezintă o sursă foarte variată şi bogată în vitamine.
Astfel vitaminele A, D, şi E, se găsesc mai ales în gălbenuş, în timp
ce vitamina B2 se găseşte în albuş. De asemenea ouăle conţin fosfor
şi fier. Grăsimile din gălbenuş conţin până la 2% colesterol (oul de
găină şi alte specii), şi de aceea ouăle nu se recomandă în cantitate
mare oamenilor în vârstă şi sunt contraindicate bolnavilor, cu
colesterolul din sânge crescut şi hipertensivilor. Datorită valorii lor
nutritive excepţionale ouăle nu trebuie să lipsească din alimentaţia
copiilor (câte un ou zilnic) şi a gravidelor (4-5 ouă pe săptămână).
Unui adult sănătos i se recomandă câte un ou la două zile.
Cunoscând calităţile acestui aliment cu valoare nutritivă deosebită,
dar şi necazurile care le pot pricinui la anumite persoane, datorită
conţinutului ridicat de colesterol (2%), ouăle de fazan au în
compoziţia lor un conţinut redus de colesterol, putând fi consumate şi
de persoanele predispuse la anumite boli de nutriţie. Aşa după cum
am amintit în capitolele anterioare (reproducţia fazanului), o
făzăniţă din crescătorie, furajată cu nutreţuri de calitate şi
exploatată corespunzător, poate produce într-un sezon peste 70-80
bucăţi ouă, (media 50 bucăţi ouă). De asemenea arătam că pentru
reproducţie, deci pentru incubat, cele mai bune ouă cu valoare
biologică ridicată sunt cele recoltate în primele săptămâni de ouat,
adică de la 15 aprilie la 30 mai când se pot recolta şi incuba, cu
rezultate foarte bune. După această perioadă făzăniţele continuă să
depună ouă, care pot fi folosite pentru consum uman şi mai puţin
pentru incubaţie. Unii crescători după ce şi-au realizat programul
de incubaţie, surplusul de ouă rezultat îl folosesc în furajarea puilor
de fazan, la vârste
296
mici. Pe lângă faptul că „luxul" este prea mare, furajarea cu ouă a
puilor poate produce dezechilibrări nutriţionale, prin aportul în
raţie de proteine peste procentul stabilit, în formulele de reţete şi
apariţia unor fenomene nedorite cu influenţe negative în creştere.
Noi recomandăm ca surplusul de ouă rezultat într-o crescătorie
să fie folosit pentru consumul uman (valoare nutritivă ridicată şi
procent de colesterol redus) faţă. de ouăle de găină sau de la alte
specii de păsări.
Ouăle de fazan pot fi consumate ca atare sau pot intra în
compoziţia unor preparate culinare sau de cofetărie: ouă ochiuri,
scrob de ouă, ouă cu mărar verde, ouă prăjite cu şuncă, ochiuri
româneşti, budincă de orez şi mult preparate de cofetărie.
Maioneza preparată cu ouă de fazan, pe lângă culoarea galben -
roşu-deschis, calităţile gustative şi nutriţionale sunt deosebite.
Ouă fierte
Ouăle folosite pentru fiert trebuie să fie proaspete, curate, deci
trebuie întotdeauna spălate. Petele care nu se curăţă se freacă uşor
cu puţină sare fină.
Ouăle se pot fierbe în mai multe feluri ca să rămână cleioase.
1. Se pune într-o cratiţă apă ca să clocotească. Când apa
clocoteşte se trage pe marginea maşinii (aragaz) şi se pun ouăle
cu grijă, cu o lingură să nu crape, se acoperă cu un capac şi se
lasă astfel 6 minute, fără să mai dea în clocot.
2. Se aşează ouăle într-o cratiţă, acoperite cu apă rece şi se pun
pe maşină la foc iute. Când apa dă în clocot, ouăle sunt gata. Se
scot imediat din apă.
3. Se pune la fiert în cratiţă ouăle cu apă suficientă ca să se
acopere. Când apa fierbe se dă cratiţă la o parte, se acoperă şi se mai
pune iar la foc să dea în clocot. Din acest moment se ţin 3 minute
la fiert, după care se scot imediat din apă.
297
 4. Se pune o cratiţă cu apă la fiert. Când apa clocoteşte se pun
ouăle cu o lingură încet ca să nu se spargă. Se acoperă şi se lasă la
foc iute să clocotească numai l minut. Se dă cratiţă la o parte de
pe foc şi se mai lasă ouăle în apă, încă 15 minute. Acest fel de a
fierbe ouăle are avantajul, că pot fi lăsate în apă, ca să se menţină
fierbinţi, fără ca să se întărească prea tare.
Oeufs mollets (jumătate tari)
Ouăle jumătate tari, au albuşul întărit iar gălbenuşul moale. Se
aleg ouă foarte proaspete şi se pun la fiert în apa care clocoteşte. Se
lasă la foc iute să fiarbă 6 minute. Se scurge apa fierbinte şi se
toarnă peste ele apă rece în care se ţin încă 5 minute. Sunt curăţate cu
grijă şi destul de repede, ca să nu se răcească de tot. Pentru a-1 curăţa
uşor, se ia oul în mâna stângă şi se loveşte uşor de jur-împrejur cu
lama unui cuţit. Coaja se sparge în bucăţi mici şi se desface uşor de
pe ou. Când nu sunt servite imediat, se ţin în apă caldă.
Suflă de ouă
Se fierb ouăle jumătate tari şi se aşează într-o farfurie de
sticlă „lena" unsă cu unt. Separat se face următorul sos de făină.
Se pun în unt o lingură de făină (circa 25 g), înainte de a începe să se
îngălbenească, se stinge cu 1/2 kg de lapte fierbinte. Se amestecă
mereu cu lingura, ca să nu se facă cocoloaşe, în acest sos se adaugă
puţină ceapă şi morcov, tăiaţi mărunt şi care au fost în prealabil
înăbuşit în unt. Se pune sare şi un praf de piper alb. Se amestecă
totul bine, se trage pe marginea maşinii şi se lasă să fiarbă încet,
vreo jumătate de oră, ca să scadă. Se amestecă, din timp în timp, ca
să nu se prindă. Când sosul este destul de gros, se trece prin sită,
se amestecă cu două albuşuri bătute spumă, se toarnă peste ouă,
se presară deasupra parmezan ras şi se dă la cuptor la foc potrivit. Se
aşează pe grătar, ca să aibe căldură
298
mai multă şi să nu se întărească ouăle. Totul este gata în 15 minute.
Ochiuri româneşti
Se pune apa la fiert cu puţină sare, într-o cratiţă cu pereţi scunzi.
Cratiţă trebuie să fie destul de mare, ca ouăle să nu fiarbă înghesuite,
unele în altele şi să poată fi uşor scoase din apă. Când apa clocoteşte
se iau ouăle, unul câte unul, se sparg şi li se dă drumul în cratiţă, uşor
ca să nu se sfărâme. Se acoperă cratiţă, se trage mai la o parte, de
foc astfel ca să nu mai clocotească. Se ţin aşa 3 minute, până ce
albuşul e coagulat şi fără ca, gălbenuşul să fie răscopt. Se scot cu
grijă cu o lingură lată, găurită, se aşează pe o farfurie şi se toarnă
peste ele unt topit fierbinte. La fiert se poate adăuga puţin oţet, cam o
lingură la un litru de apă. Acesta face ca albuşul să nu se risipească în
apă şi se coagulează egal în jurul gălbenuşului. Ouăle pregătite astfel,
trebuiesc alese cât mai proaspete.
Ochiuri cu brânză
Se fac ochiuri româneşti, fierte în apă cu puţin oţet, ca să fie
albuşul frumos prins în jurul gălbenuşului. Se scurg şi se aşează într-o
farfurie unsă cu unt şi care merge la cuptor. Deoparte se face un sos
alb, din jumătate de lingură de unt în care se pune jumătate de lingură
de făină. Se stinge cu o ceaşcă mare de lapte şi se adaugă 4-5
linguri pline de parmezan sau altă brânză rasă. Se lasă să fierbă
sosul vreo 5 minute, amestecându-1 mereu, ca să nu se prindă de fund.
Se toarnă peste ouă, se presară cu parmezan şi se dă 5 minute la cuptor,
la foc iute. Se poate servi imediat, fără să mai fie dat la cuptor.
Ochiuri la capac
Ochiurile la capac se pregătesc de obicei în farfurioare de sticlă
„lena", care pot fi servite şi la masă. Trebuiesc atâtea
299
farfurioare câte persoane sunt şi se socotesc câte 4 ouă de fazan de
persoană. Mărimea farfuriei trebuie să fie potrivită, cam de 10-12
cm diametru, ca să încapă bine 4 ouă. Se pun farfurioarele pe
maşină cu câte o bucăţică mică de unt proaspăt, cam cât o
jumătate de nucă. Când untul s-a topit, se sparg ouăle cu grijă şi li
se dau drumul în farfurioară. Sarea se pune puţină numai pe
albuş, căci pe gălbenuş ar lăsa urme albicioase, şi strică aspectul
ouălor. Se ţin pe maşină cam 4 minute, la foc mic până albuşul
devine lăptos. Adevăratul ou la capac se face la cuptor, nu pe aragaz
sau maşină de gătit. Operaţia este la fel ca mai sus, doar că după ce
s-au pus ouăle în capac şi s-au sărat, se bagă la cuptor. Se
serveşte la masă cu capac cu tot.
Ochiuri în formă
Se pune^la foc o tigaie specială pentru ochiuri, cu 6-8
adâncituri. In fiecare adâncitură se pune câte o bucăţică de unt
proaspăt, ceva mai mult ca la ochiurile la capac. Ca să nu se prindă
deloc de fund şi să poată fi scoase uşor din formă se dă drumul la câte
un ou. Procedeul este acelaşi ca şi pentru ochiurile la capac, numai
că acestea se scot din formă şi se servesc pe şuncă fierbinte, pe
spanac, pe friptură etc.
Ochiuri la capac cu smântână
Se pregătesc ochiuri la capac întocmai ca mai sus, doar că se
întrebuinţează o singură formă de porţelan cu marginile scunde care
se pune la foc. Când ochiurile încep să se prindă se toarnă peste ele
puţină smântână, în care se amestecă un vârf de cuţit de făină şi
un praf de sare, iar deasupra se presară parmezan ras. Se dau 3
minute la cuptor.
Ochiuri cu slănină
Intr-o cratiţă unsă cu unt se pun la foc, feliute subţiri şi nu
prea mari de slănină fiartă şi deasupra bucăţele subţiri de şvaiţer.
Când acestea s-au înfierbântat, se sparg ouăle de
300
fazan deasupra, se sărează şi se mai pune o lingură, două de
smântână şi se dau la cuptor, la foc iute 6-7 minute.
Ouă prăjite în untdelemn
Pentru a pregăti acest fel, ouăle trebuie să fie tot atât de
proaspete ca şi cele de fiert. Se pune într-o cratiţă mică, untdelemn
şi se dă la foc iute. Se sparge câte un ou pe farfurie, se sărează şi se dă
drumul în untdelemn când acesta începe să fumege. Cu o lingură
se adună albuşul peste gălbenuş, astfel ca oul să-şi păstreze cât mai
bine forma. Când sunt rumenite pe toate părţile, se scoate cu o
lingură cu găuri şi se pune pe o sită. Se continuă la fel cu celelalte
ouă. Este mai bine să se facă ouăle pe rând şi nu mai multe odată,
ca să nu se lipească unele de altele, nemaipăstrându-şi forma. Se
servesc cu sos sau pe lângă friptură.
Crochete de ouă
a) Se fierb 10 ouă tari, se curăţă de coajă şi se toacă mărunt.
Se face un sos alb foarte legat din jumătate lingură de unt în care
se trage o jumătate lingură de făină. Se stinge cu o ceaşcă de lapte
şi se lasă să fierbă, până sosul e „grod" ca un piure. Se lasă să se
răcească, se amestecă cu ouăle tocate, se adaugă sare, piper şi puţin
mărar. Se fac crochete, se dau prin făină, ou bătut, pesmet şi se
rumenesc în unt.
b) Se fierb 10 ouă tari, se curăţă de coajă şi se dau prin maşină
sau se toacă mărunt pe un fund de lemn. Se amestecă împreună cu 4
ouă crude, 2 linguri de pesmet foarte fin, sare, piper, frunze de
pătrunjel tăiat mărunt şi 2 linguri de smântână. Ca să fie mai
gustoase, adăugăm 2-3 ciuperci mijlocii, tocate foarte mărunt şi
înăbuşite în unt. Din această compoziţie se fac crochete de 4-5 cm,
groase ca un cârnat
301
obişnuit, se dau prin pesmet şi se prăjesc în untură foarte
fierbinte. Se sevesc ca garnitură la orice fel de legume.
Ouă umplute cu brânză
Se fierb 10 ouă tari. Se curăţă şi se taie în două în lungime. Se
scot gălbenuşurile şi se freacă într-un castron cu 4 gălbenuşuri
crude, puse pe rând. Se adaugă 2 linguri de brânză rasă, l lingură
de smântână, sare, şi puţin piper alb. Se freacă bine până se face ca
o smântână groasă. Cu această compoziţie se umplu albuşurile până
în margini. Se presară cu parmezan ras sau caşcaval şi se aşează pe
o tavă unsă cu unt şi se dă la cuptor la foc iute, timp de 5 minute.
Deoparte se face un sos dintr-o ceaşcă de smântână cu putină
făină. Se aşează ouăle pe farfurie şi se toarnă sosul fierbinte
împrejur.
BIBLIOGRAFIE
1. ALMĂŞAN H., POPESCU C., DECEI P. - Economia vânatului
şi salmonilcultură. Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1968.
2. BABUŢIA T. - Cercetări asupra incubaţiei ouălor şi creşterii puilor
de fazan cu ajutorul aparatelor, comparativ cu incubaţia şi
creşterea prin găini domestice. INCEF, Studii şi Cercetări, voi.
XXII, 1961.
3. BACESCU M. şi colab. - Nomenclatorul păsărilor din R.S.R., Revista
Muzeelor R.P.R. - 1967.
4. BARBU I. - Creşterea fazanului. Ed. Agrosilvică, Bucureşti, 1958.
5. BODEA M. - Recoltarea şi valorificarea vânatului. Ed.
Agrosilvică, Bucureşti, 1967.
6. BODEA M., CIRCIU şi RADU D. - Dăunători ai vânatului şi
combaterea lor. Edit. A.G.V.P.S., 1962.
7. CĂTUNEANU I. Combaterea păsărilor dăunătoare cu bufniţa. Edit.
A.G.V.P.S., Bucureşti, 1956.
8. COTTA V. - Economia vânatului şi salmonicultura. Edit.
Agrosilvică de Stat, Bucureşti 1956.
9. COTTA V şi BODEA M. -' Vânatul României. Editura
Agrosilvică. Bucureşti 1969.
10. COMŞIA A.M. - Biologia şi principiile culturii vânatului. Edit.'
Academiei R.P.R., Bucureşti 1961.
11 CHEFNEUX şi N. SĂULESCU - Creşterea fazanului A.S.V.P.S.
- Bucureşti 1958.
12.DOBROWOLSKY -' Păsările României. Edit. Pentru literatură şi
Artă, Bucureşti 1946.
13. DIMITRIE RADU - Mic atlas ornitologic. Edit. Albatros, 1983.
14. Direcţia Economiei Vânatului - Recoltarea şi valorificarea
vânatului. Edit. Agrosilvică, 1960.
303
15. HANUŞ V. - Creşterea artificială a puilor de potârniche.
Symposium o Koroptivi, 1966, Traducere.
16. LINTIA D. - Păsările din R.P.R. Edit. Academiei R.P.R. Voi. II şi
III, 1954, 1955.
17. NEDICI GH. - Istoria vânătoarei Edit. „Universul",
Bucureşti, 1940.
18. NESTEROV V. - Cum apreciem calitatea cărnii de vânat şi peşte.
Edit. Agrosilvică, Bucureşti 1969.
19. NESTEROV V. - Măsuri pentru prevenirea pierderilor la
vânat. Revista Vânătorilor şi pescarilor Sportivi 1/1964.
20. NESTEROV V. - Cercetări asupra bolilor curente la iepure şi
fazan în R.P.R. şi indicarea mijloacelor de prevenire. Edit.
Agro-Silvică. Bucureşti 1960.
21. POPESCU C. - Despre vânătoare. Edit. autorului 1956.
22. PAUL IOAN - Diagnostic morfopatologic veterinar. Edit. Ceres.
Bucureşti 1974.
23. ROSETTI - BĂLĂNESCU C. - Păsările vânătorului. Edit.
AGVPS. Bucureşti 1957.
24. ROMVAC - COMPANY S.A. - Nomenclatorul produselor de uz
veterinar - 2002.
25. SCĂRLĂTESCU G. - Posibilitatea răspândirii şi creşterii
fazanului în condiţiile din R.P.R. Anale I.C.F. Voi. 20/1960.
26. SCĂRLĂTESCU G. - Răspândirea naturală a fazanului -
Referat IC AS Bucureşti 1973.
27. SCĂRLĂTESCU G. - Hrana naturală a fazanului. Referat
ICAS Bucureşti 1973.
28. STRĂVOIU N. N. - Rezultate îmbucurătoare în creşterea
fazanului, Revista Vânătorul şi Pescarul Sportiv - 1967.
29. WITTING O. - Economia vânatului. Edit. Agro-Silvică.
Bucureşti 1960.
30. VASSERHOVE A. - Bolile vânatului. Revista „Royal Saint
Hubert Club" de Belgique - 9/1966.

304