1. O constatare generală (o afirmaţie cu caracter general, care trebuie susţinută prin demonstraţie) – ipoteza, teza; ea răspunde la întrebarea ce vrea să demonstreze autorul în textul său? şi poate fi explicită, când este clar enunţată de către autor sau implicită, când se deduce din scopul general urmărit în ansamblul argumentaţiei; 2. Argumentele ilustrate cu exemple; argumentele sunt pro sau contra şi trebuie să fie solide, formulate clar şi ordonate logic. În comunicarea scrisă, fiecărui argument îi corespunde un paragraf distinct. Argumentele pot fi însoţite de contrarargumente, care oferă întregului discurs un plus de precizie şi de viabilitate/ credibilitate; Structuri specifice argumentării: consider că…, deoarece, fiindcă, întrucât, pentru că ; mă interesează, îmi place, îmi stârneşte interesul… deoarece, bineînţeles, în mod sigur, în mod evident, cert este că (structurilexicale cu rol emfatic şi persuasiv) Exemplul permite ilustrarea unui argument al tezei. Exemplele pot fi redate prin: apelul la experienţa personală; preluarea unor opinii creditabile; citarea unor surse de referinţă; invocarea utilităţii problematicii abordate. Conectori ai argumentării care exprimă: succesiunea, continuitatea: în primul rând, pe de o parte…, în plus, de asemenea contrastul: dar, însă ci, dimpotrivă, în contrast cu ierarhizarea: înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât comparaţia: la fel cu, tot aşa, ca, în comparaţie cu, în mod asemănător probabilitatea: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea certitudinea: cu certitudine, cu siguranţă, desigur, fireşte, fără îndoială concesia: deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă concluzia: deci, aşa, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmei 3. Concluzia rezumă demersul argumentativ.