POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion Creangă

Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista Convorbiri literare în 1 august 1877.
Conform clasificării făcute de Jean Boutiere, aparţine grupului basmelor fantastice, alături de
Soacra cu trei nurori, Fata babei şi fata moşneagului, Făt-Frumos, fiul iepei şi Povestea porcului.
Meritul lui Ion Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura
cultă. Toate poveştile autorului sunt de fapt creaţii culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea
descrisă de el în Povestea lui Harap-Alb este una ţărănească, personajul principal nu are trăsături
supranaturale. Totuşi se respectă schema narativă a basmului popular.
Basmul poate fi interpretat şi ca un un bildungsroman, roman iniţiatic. Structura
compoziţională are ca element constitutiv călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb, care devine
un act iniţiatic în vederea formării eroului pentru viaţă.
Tema basmului, împrumutată din basmul popular, este triumful binelui asupra răului.
De asemenea, se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea mezinului,
călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi
căsătoria.
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative şi a episoadelor se
realizează prin înlănţuire. Incipitul stabileşte timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea, dar
acestea nu au coordonate reale ci vagi, imaginare: „Amu cică era odată într-o ţară un crai care
avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară mai
depărtată. [...] ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi
crăiia istuilalt, la altă margine. [...] Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii, adeseori
dus rămânea până la moarte.” Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care
trebuie să călătorească de la un capăt al lumii la celălalt, simbolizând trecerea de la imaturitate la
maturitate. Incipitul, reprezentat de fapt de o formulă compoziţională specifică basmului, se află
în strânsă legătură cu formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă. Cine se
duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi
rabdă.” Cele două formule marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Deşi sunt specifice lumii
fantastice a basmului, cele două convenţii suportă transformările autorului: formula iniţială este
atribuită altcuiva prin adverbul „cică”, iar cea finală conţine o reflecţie asupra realităţii sociale,
care nu apare în basmul popular. Formulele mediane realizează trecerea de la o secvenţă narativă
la alta, menţinând interesul cititorului: „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”,
„Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este.”
Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou. Situaţia iniţială în care
este prezentat eroul şi curtea craiului reprezintă expoziţiunea, primirea scrisorii de la împăratul
Verde, hotărârea fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea cu Spânul constituie
intriga, probelele pe care le trece Harap-Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc desfăşurarea
acţiunii, punctul culminant constă în demascarea Spânului şi recunoaşterea meritelor
adevăratului moştenitor, iar prin deznodământ se reface echilibrul iniţial şi are loc răsplata
eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata împăratului Roş.
Deşi Ion Creangă porneşte de la modelul popular şi păstrează teme şi motive specifice
basmului tradiţional, el complică situaţia, eroul trebuie să parcurgă mai multe probe decât
Făt-Frumos şi nu are puteri supranaturale. De asemenea, duşmanii în legătură cu care este
avertizat de tată nu sunt din altă lume (spre deosebire de basmele populare în care eroii se luptă
cu zmeii) ci sunt oameni însemnaţi, renumiţi pentru viclenia şi răutatea lor: „să te fereşti de omul
roş, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi.”
Având un caracter de bildungsroman, Povestea lui Harap-Alb urmăreşte în primul rând
evoluţia eroului. În funcţie de ipostazele în care se află eroul, este structurată schema narativă a
operei. În prima ipostază eroul este doar „mezinul”, „fiul craiului” care se pregăteşte de drumul
care va echivala cu maturizarea şi iniţierea lui. În a doua ipostază, el îşi schimbă statutul, decade,
devenind sluga Spânului şi căpătând numele de Harap-Alb, nedemn pentru condiţia lui reală.
Această ipostază reprezintă de fapt procesul de maturizare în care fiul de crai trebuie să-şi
dovedească trăsăturile chiar şi sub forma unei condiţii umile. În a treia etapă maturizarea se
produce, fiul de crai îşi dovedeşte calităţile de conducător pe care le-a dobândit în procesul de
iniţiere şi devine împărat.
Scrisoarea primită de la împăratul Verde, care are nevoie de moştenitori deoarece are
numai fete (motivul împăratului fără urmaşi) este elementul care declanşează situaţia iniţială şi
determină plecarea celui mai demn dintre fiii craiului (motivul superiorităţii mezinului) în
călătorie. Această călătorie trebuie pregătită, nu se poate realiza la întâmplare. Pentru că s-a
arătat milostiv cu bătrâna cerşetoare care era de fapt Sfânta Duminică, eroul primeşte de la ea
sfaturi care îl vor ajuta să-şi îndeplinească misiunea. Pentru a izbândi el trebuie să ia calul,
hainele şi armele tatălui său, realizându-se astfel un transfer de calităţi de la tată la fiu. La fel ca
şi părintele lui, fiul de crai trebuie să treacă prin diferite primejdii pentru a dovedi că este capabil
să conducă o împărăţie. Motivul animalului năzdrăvan din basmele populare se regăseşte şi aici:
calul nu este un animal oarecare, el are puteri supranaturale, vorbeşte şi poate zbura, iar
ademenirea lui nu se poate realiza decât cu o tavă de jăratic: „Pe urmă umple o tavă cu jăratic, se
duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci numai iaca ce iese din mijlocul
hergheliei o răpciugă de cal grebănos, dupuros şi slab de-i numărai coastele; şi venind de-a
dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic. [...] şi atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri şi
apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea zboară încă o dată până la lună şi iar se lasă în jos
mai iute decât fulgerul.”
Prima probă la care este supus eroul este înfrângerea ursului (a tatălui deghizat în urs)
care se află sub podul ce desparte împărăţia de lumea necunoscută. Este o probă menită să-i
testeze vitejia, bărbăţia şi curajul. Podul simbolizează întotdeauna o trecere de la o lume la alta,
de la cunoscut la necunoscut, sau de la imaturitate la maturitate. Mezinul trece această probă cu
ajutorul calului năzdrăvan care „dă năvală asupra ursului”.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, un alt element simbolic
care este esenţial în procesul de maturizare. Pentru că este încă imatur, încalcă sfaturile date de
tatăl său şi la a treia apariţie a Spânului se lasă păcălit de acesta şi îl angajează ca slugă pentru a-l
călăuzi în acest tărâm neprimitor. Momentul întâlnirii cu Spânul declanşează conflictul principal
şi exterior al basmului, care îţi va găsi rezolvarea doar în final. Dând dovadă de naivitate, se lasă
păcălit şi acceptă să coboare în fântână pentru a se răcori. Această coborâre echivalează cu o
coborâre simbolică în infern care reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de
Spân. Coborârea îi oferă eroului nu numai un alt nume, dar şi o altă identitate. Schimbarea
identităţii reale cu cea aparente se observă din semnificaţia numelui pe care îl primeşte de la
Spân: Harap-Alb („harap” înseamnă rob ţigan). Personajul negativ capătă şi el o nouă identitate,
aceea de fiu de crai. Jurământul pe care îl face eroul în fântână are dublu rol: subliniază faptul că
Harap-Alb este un om de onoare care îşi va ţine cuvântul dat, deci ajută la caracterizarea
personajului, dar anticipă şi finalul basmului deoarece el include şi condiţia eliberării de
jurământ: „Dacă mai vrei să mai vezi soarele cu ochii şi mai calci pe iarbă verde, atunci
jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare şi supunere întru toate, [...] şi atâta
vreme să ai a mă sluji, până îi muri şi iar îi învia.”
Pentru a se putea continua procesul de iniţiere, Harap-Alb este supus de către Spân la
trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cu pietre preţioase a cerbului şi
aducerea fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin care trece probele ţin
de miraculos, iar adjuvanţii au puteri supranaturale.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să
procedeze şi îi dă obiecte magice care să-l ajute în misiunea sa. Pentru înfrângerea ursului îi dă o
licoare cu „somnoroasă” pe care o toarnă în fântâna ursului provocându-i un somn adânc. În
plus, pentru a-l păcăli se serveşte şi de pielea de urs dăruită la plecare de tatăl său. Pentru a-şi
duce la capăt a doua sarcină, Sfânta Duminică îi dăruieşte alte obiecte magice, şi anume
obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. Prima probă îi solicită curajul, dar a doua şi
capacitatea de a mânui sabia , stăpânirea de sine şi respectarea jurământului în faţa ispitei pe care
o reprezintă pietrele preţioase.
A treia probă, cea mai complexă dintre toate, presupune un alt set de probe şi necesită
mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş îi va aduce lui Harap-Alb o serie de prieteni cu
puteri supranaturale fără ajutorul cărora nu ar fi posibilă îndeplinirea misiunii. În această etapă se
conturează adevăratele calităţi ale eroului care îl vor conduce spre tronul împăratului Verde.
Primii adjuvanţi ai săi vor crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor. Trecând peste un pod el vede o
nuntă de furnici pe care decide să o lase să treacă pentru a nu pune în pericol viaţa acestora.
Dând dovadă de bunătate, este răsplătit de crăiasa acestora care îi oferă o aripă cu puteri magice:
„când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai foc aripii, şi atunci eu împreună cu tot neamul meu
avem să-şi venim în ajutor.” Aceeaşi răsplată o primeşte şi de la crăiasa albinelor pentru că
fiindu-i milă de albinele pe care le întâlneşte le construieşte un stup: „pentru că eşti aşa de bun şi
te-ai ostenit să ne faci adăpost, vreu să-ţi fac şi eu un bine în viaţa mea: na-ţi aripa asta, şi când îi
avea vrodată nevoie de mine, aprinde-o, şi eu îndată am să-ţi viu întru ajutor.”
Tot prin bunătate şi toleranţă faţă de alte fiinţe îi câştigă drept prieteni devotaţi pe cei
cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Aceste cinci personaje
se integrează perfect în lumea basmului. Şi ei au trăsături umane: Gerilă este o „dihanie de om”,
Flămânzilă „o namilă de om”, Setilă „o nanie de om”, Ochilă „o schimonositură de om”, iar
Păsări-Lăţi-Lungilă e „o pocitanie de om”, dar fantasticul în cazul lor se produce prin exagerarea
unei trăsături până la limita absurdului. Descrierile lor sunt pitoreşti şi subliniază mai ales
talentul autorului de a realiza descrieri inedite care se îmbină cu umorul. Descrierea lui Gerilă
este mai mult decât elocventă în acest sens: „omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi
clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi debălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea de deasupra se
resfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de desupt atârna în jos, de-i acoperea pântecele.
Şi ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de o palmă. Nu era chip să te
aproprii de dânsul, că aşa tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul.”
La curtea împăratului Roş Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le trece datorită
puterii supranaturale a ajutoarelor sale. Împăratul Roş, „vestit pentru bunătatea lui nepomenită şi
milostivirea lui cea neauzită”, le oferă găzduire într-o casă de aramă, probă de care grupul de
prieteni trece datorită lui Gerilă. Proba focului constă în înnoptarea în această casă menită să le
aducă pieirea, sub care se află un foc din 24 de stânjeni de lemne. Gerilă răceşte casa şi astfel
scapă cu viaţă. Proba mâncării şi a băuturii nu este mai prejos decât prima: peţitorii trebuie să
consume „12 harabale cu pâine, 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin din cel hrănit”. Proba va
fi dusă la îndeplinire de către Flămânzilă şi Setilă. Urmează alegerea macului de nisip care se
realizează cu ajutorul furnicilor. Păzirea fetei împăratului transformată în pasăre este a patra
probă, care pune la încercare atât îndemânarea lui Ochilă care o vede cnd se ascund după lună,
cât şi îndemânarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă care se întinde şi o prinde. Următoarea probă este
specifică basmului popular şi constă în ghicitul fetei dintre trei femei identice, şi va fi rezolvată
cu ajutorul albinelor. Fata de împărat impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei
trebuie să aducă „trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă, de unde se bat munţii în
capete.” Calul obţine obiectele magice prin vicleşug, furându-le de la turturică şi astfel fata
împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului Verde. Această
călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou, deoarece trebuie să-şi respecte jurământul faţă de
Spân deşi se îndrăgosteşte de fată. El nu îi mărturiseşte reala sa identitate, dar fiind „o
farmazoană cumplită” şi având puteri magice, ea ştie care este adevărul.
Punctul culminant al basmului constă în demascarea de către fata împăratului Roş a
Spânului şi restabilirea adevărului. Dar, conform jurământului, Harap-Alb trebuie mai întâi să
moară şi apoi să învie pentru a se elibera de cuvântul dat. Spânul îl acuză că şi-a încălcat
jurământul şi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea este
încheiată, iar rolul Spânului ia sfîrşit. Doar în momentul în care iniţierea se încheie Spânul este
pedepsit. Calul este cel care face dreptate şi distruge forţele răului: „Şi odată mi ţi-l înfăşcă cu
dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi dându-i drumul de acolo, se face spânul
până jos praf şi pulbere.” Decapitarea lui Harap-Alb este una simbolică, având un rol purificator
şi simbolizează iniţierea lui totală. Este înviat de fata împăratului Roş cu ajutorul smicelelor de
măr şi a apei vii şi a apei moarte, care sunt de asemenea obiecte magice: „îl înconjură de trei ori
cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă să steie sângele şi să se prindă pielea, apoi îl
stropeşte cu apă vie şi atunci Harap-Alb îndată învie.” eroul îşi recapătă statul social şi adevărata
identitate, dă dovadă că s-a maturizat şi primeşte drept recompensă împărăţia şi pe fata
împăratului Roş. Nunta şi obţinerea statutului de împărat confirmă maturizarea acestuia.
Deznodământul constă în răsplată pe care o primeşte eroul, dar şi în faptul că se restabileşte
echilibrul din lumea basmului prin găsirea unui moştenitor pentru împăratul Verde.