2.

3 Fotografia judiciară

& 2.3.1 Rolul fotografiei judiciare în investigarea infracţiunilor

Fotografia judiciară deţine o poziţie particulară bine conturată în ansamblul investigaţiilor

criminalistice. Adaptarea tehnicilor fotografice la specificul procesului judiciar a reprezentat,
indiscutabil, o necesitate obiectivă. Investigaţia criminalistică a avut un prim suport tehnico-ştiinţific
în metodele fotografice, procedeul fixării imaginilor fiind pus la punct de către Dagurre în anul 1839.
România s-a situat printre primele ţări europene care a apelat la serviciile fotografiei judiciare,
practicarea ei fiind semnalată încă din anul 1879 de către serviciile specializate ale poliţiei
capitalei[1].

Rolul fotografiei în activitatea organelor judiciare este astăzi unanim recunoscută. Astăzi, alături de
fotografia devenită clasică, se apelează la tehnicile de fotografiere digitală ca şi la înregistrările
video.
Avantajele mai importante care au impus fotografia în activitatea complexă de cercetare a
infracţiunilor constau în:
· fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor infracţiunilor, a rezultatelor
diverselor cercetări criminalistice de laborator
· obiectivitate în prezentarea datelor obţinute prin mijloace criminalistice, fixate prin intermediul
fotografiei asupra faptei şi a persoanei infractorului
· rapiditatea şi simplitatea de executare a fotografiilor, ceea ce permite operativitatea cazului
· evidenţa probatorie a fotografiei
· influenţa psihologică pe care o poate avea fotografia asupra învinuitului, inculpatului, precum şi
asupra organelor de judecată.

În prezent, importanţa fotografiei, precum şi a înregistrărilor este realmente considerabilă, acestea

devenind, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, mijloace de probă.

Fotografia serveşte la:

· documentare, prin fixarea locului faptei şi a urmelor;
· demonstrare, prin prezentarea vizuală a rezultatelor examinărilor optice;
· identificare, prin compararea, juxtapunerea sau suprapunerea imaginilor;
· semnalare, prin reproducerea trăsăturilor persoanei (recunoaştere sau căutare în fişierul de
înregistrare a recidiviştilor);
· măsurare, prin introducerea în fotografia judiciară a unui reper etalonat (centimetru);
· observarea şi fixarea rezultatelor observaţiilor facute prin intermediul unor tehnici particulare
de iluminare (reflexie, transmisie, incidenţă, filtrare, polarizare, luminiscenţă); de asemenea în
zonele spectrale invizibile (infraroşu, ultraviolet, raze X şi gama).

Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii criminalisticii care adaptează şi elaborează metodele
de fixare prin fotografiere a rezultatelor si modului de desfăşurare a unei activităţi de urmărire,
precum si metodele corespunzătoare cercetării de laborator a probelor materiale.

& 2.3.2 Fotografia judiciară de teren

Fotografia judiciară cu caracter operativ – executată cu prilejul cercetării la faţa locului sau în
împrejurări similare – de către organele de urmărire penală, se înscrie printre principalele procedee
de fixare a rezultatelor cercetării, reprezentând un auxiliar preţios al procesului verbal[2].
Procedeele de fotografiere aplicate la faţa locului includ:
· fotografia de orientare
· fotografia schiţă
· fotografia obiectelor principale
· fotografia de detaliu
· fotografia urmelor şi măsurătorile fotografice.

Fotografia de orientare – cuprinde întregul tablou al locului faptei cu toate împrejurimile sale si
ajuta la orientarea in teren. In funcţie de natura şi întinderea locului ea poate fi:
· unitara, când se realizează dintr-o singura poziţie,
· panoramica în cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv.
§ la rândul sau fotografia panoramica poate fi:
· circulară - când locul faptei este foarte întins si nu poate fi cuprins într-o singura imagine
(exemplu: o zona împădurită)
· liniară - când obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi
cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o strada).

Fotografia schiţă - oglindeşte locul săvârşirii faptei, cu toate particularităţile sale, fără împrejurimi şi
are în prim plan obiectul principal, central al cercetării criminalistice, adică obiectul asupra căruia s-a
îndreptat nemijlocit acţiunea infractorului. In funcţie de forma locului faptei, de gradul in care este
acoperit cu diverse obiecte, fotografia schiţa poate fi :
o unitară – în care ceste redată totalitatea locului faptei într-un singur cadru;
o panoramica – este o alternativă la redarea unitară a locului faptei, în ipoteza în care acesta
ocupă o suprafaţă mare, imposibil de redat într-o singură fotografie. Poate fi:
· liniară – când aparatul se deplasează paralel cu locul faptei
· circulară – realizată prin luarea de imagini prin rotirea aparatului situat într-un punct central
· pe sectoare – presupune redarea pe porţiuni a locului faptei,
· încrucişata – se execută cu aparatul situat succesiv în puncte diferite sau diametral opuse.

Fotografia obiectelor principale - cuprinde numai o parte din locul faptei în care se afla obiectele
care au legătură directă cu fapta, ca de exemplu : obiectele corp delict, obiecte care au suferit
modificări de poziţie ori deteriorări şi toate categoriile de urme. Fiecare obiect trebuie astfel
fotografiat, încât imaginea să redea elementele şi detaliile sale caracteristice de identificare.

Fotografia de detaliu se realizează astfel încât să redea detaliile obiectelor şi urmelor fotografiate.
Pentru executarea unei fotografii de detaliu se vor alege – un obiectiv fotografic cu caracteristici
optice adecvate mărimii detaliului, filtre pentru punerea în evidenţă a detaliilor şi surse de lumină
adecvate surprinderii detaliilor fotografiate.

& 2.3.3 Fotografia semnalmentelor

2.3.3.1 Fotografia de identificare a persoanelor

Fotografia de identificare a persoanelor face parte dintre metodele importante de identificare a

recidiviştilor, alături de identificarea dactiloscopică.
Sub raport tehnic, fotografierea constă în aşezarea persoanei pentru executarea a două fotografii,
una din faşă şi cealaltă din profilul drept. În ipoteza existenţei unor semne sau forme anatomice
particulare, este indicată şi executarea de fotografii ale profilului stâng sau ale ţinutei întregului corp.
Persoana este fotografiată cu capul descoperit, pieptănată şi bărbierită, fără ochelari, cu urechea
dreaptă descoperită.

2.3.3.2 Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute

 Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute nu este diferită din punct de vedere tehnic de
fotografia de identificare a persoanelor. Se foloseşte aceeaşi aparatură şi mod de iluminare cu
diferenţa că, cadavrul fiind culcat, aparatul se poziţionează într-o poziţie plan paralelă, pentru
fotografia din faţă, iar pentru fotografierea profilului, aparatul va fi instalat în partea laterală a mesei
pe care este întins cadavrul.

& 2.3.4 Fotografia de fixare

a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală

2.3.4.1 Fotografia de recunoaştere

Fixarea tehnică a rezultatelor unei activităţi procedurale de genul prezentării pentru recunoaştere
este deosebit de utilă pentru evidenţa sa probatorie, având în vedere. îndeosebi, prezentarea pentru
recunoaştere de persoane şi de obiecte.
Din punct de vedere tehnic, este necesar să se execute astfel de fotografii, din care să rezulte cu
evidenţă că, din întregul grup de persoane sau obiecte, alcătuit în vederea recunoaşterii, a fost
identificată o anumită persoană sau un anumit obiect.
La fotografia de recunoaştere se are în vedere în principal:
· fotografierea grupului de persoane sau obiecte în cadrul căruia se află persoana sau obiectul
ce urmează a fi recunoscut;
· fotografierea momentului în care persoana care face recunoaşterea indică persoana sau
obiectul identificate că au legătură cu fapta cercetată.

2.3.4.2 Fotografia de reconstituire

În cadrul efectuării reconstituirii se procedează la fotografierea sau videoînregistrarea celor mai

semnificative aspecte din cadrul verificării experimentale a modului în care s-a desfăşurat actul
infracţional sau o parte din acesta, precum şi a declaraţiilor martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor.
Fotografiile vor surprinde acele secvenţe din care să rezulte că actul infracţional a fost posibil să se
comită în condiţiile de timp şi spaţiu date, ori că a fost perceput în împrejurările menţionate.
Realizarea acestei fotografii parcurge doua etape :
o fotografierea locului reconstituirii care oglindeşte întregul loc în care se desfăşoară procesul
reproducerii săvârşirii faptei.
o fotografierea momentelor reconstituite care are ca scop redarea fidelă a celor mai importante
secvenţe din procesul săvârşiri faptei, reproduse artificial în vederea verificării unor probe sau pentru
descoperirea de probe noi.

2.3.4.3 Fotografia de percheziţie

Fotografia efectuată cu ocazia percheziţiilor se apropie, sub raport tehnic, de fotografia executată la
locul faptei, trebuind să îndeplinească cerinţe similare de efectuare.
Se efectuează în condiţiile de loc şi timp în care organul de urmărire penală desfăşoară aceasta
activitate tactica. Si aceasta fotografie se realizează în trei etape :
o fotografia locului percheziţionat care oglindeşte ansamblul locului cu împrejurimile sale întrunind
astfel elementele fotografiei de orientare.
o fotografia ascunzătorii obiectelor căutate si descoperite care redă locul în care au fost găsite
acestea fără împrejurimi.
o fotografia obiectelor descoperite care cuprinde fiecare obiect fixat izolat, astfel încât să redea
particularităţile de identificare a acestora

& 2.3.5 Fotografia de examinare

Fotografia judiciară de examinare reprezintă un ansamblu de procedee destinate cercetării, în

condiţii de laborator, a mijloacelor materiale de probă, precum şi fixării rezultatelor investigării
rezultatelor tehnico-ştiinţifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la faţa locului.

În funcţie de natura procedeelor tehnice folosite, potrivit scopurilor urmărite, fotografia judiciară de
examinare se poate clasifica în:
· fotografia de examinare în radiaţii vizibile
§ fotografia de ilustrare constă în redarea urmei sau a obiectului aşa cum se prezintă la
examinarea vizuală.
§ fotografia de comparaţie serveşte la demonstrarea identităţii sau neidentităţii a două obiecte (de
ex. impresiune digitală relevată la locul faptei şi cea a persoanei suspecte).
§ fotografia de umbre se foloseşte la evidenţierea profilurilor slab vizibile.
§ fotografia de reflexie se bazează pe capacitatea suprafeţei unui obiect de a reflecta lumina în
mod diferit, fie datorită profilurilor, fie datorită substanţelor de natură diferită din care este compus
§ fotografia de contrast se bazează pe deosebirile de culoare sau de strălucire / opacitate ale
diferitelor elemente de pe suportul fotografiat.
§ fotografia de separare a culorilor se efectuează cu ajutorul filtrelor colorate urmând regula
culorilor complementare.
§ microfotografia

· fotografia de examinare în radiaţii invizibile

§ ultraviolete
§ infraroşii – IR
§ roentgen, gamma şi beta
§ radiaţii neutronice
§ holografia

2.3.5.1 Microfotografia

Microfotografia este o metodă de fixare a imaginii rezultatelor cercetării la microscop, devenită

indispensabilă în toate domeniile ştiinţei care se servesc de microscopia optică sau electronică.
Acest procedeu de fixare se impune în special în criminalistică, unde concluziile unei expertize –
absolut necesare stabilirii adevărului – pot fi cu atât mai convingătoare cu cât demonstraţia este
făcută şi pe baza microfotografiilor.

2.3.5.2 Holografia

Din punct de vedere tehnic, holografia constituie o metodă de înregistrare şi redare integrală a
obiectelor, a întregului câmp fotografiat, prin intermediul undelor de lumină de tip laser. Aceasta este
o sursă de fascicule luminoase, coerente, cu mare directivitate, foarte intense şi înguste. Imaginile
obţinute astfel au proprietatea de a fi tridimensionale, conţinând profunzimea care se obţine din mai
multe direcţii.

[1] Emilian Stancu – Tratat de criminalistica, Ed Universul juridic, Bucureşti, 2004, p.71
[2] Emilian Stancu – Tratat de criminalistica, Ed Universul juridic, Bucureşti, 2004, p.74